Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 4 din 3 ianuarie 2008

privind arondarea teritoriala a detinatorilor de bunuri intrate in proprietatea privata a statului, din punct de vedere al organului de valorificare caruia au obligatia de a-i preda bunurile

ACT EMIS DE: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 29 din 15 ianuarie 2008

In temeiul art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 731/2007,

ministrul economiei şi finanţelor emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Unităţile autorităţii vamale vor declara bunurile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care îndeplinesc condiţiile de comercializare, la direcţia generală a finanţelor publice judeţeană pe raza căreia acestea au fost confiscate.

(2) Unităţile autorităţii vamale care funcţionează pe raza municipiului Bucureşti vor declara bunurile prevăzute la alin. (1) la administraţiile finanţelor publice de sector pe raza cărora acestea îşi desfăşoară activitatea sau la direcţia generală a finanţelor publice judeţeană pe raza căreia acestea au fost confiscate.

Art. 2. - Secţiile de poliţie care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Bucureşti vor declara bunurile prevăzute la art. 1 alin. (1) la administraţiile finanţelor publice de sector pe raza cărora acestea funcţionează.

Art. 3. - Organele administraţiei publice locale care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Bucureşti vor declara bunurile prevăzute la art. 1 alin. (1) la administraţiile finanţelor publice de sector pe raza cărora acestea funcţionează.

Art. 4 - (1) Garda Financiară care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Bucureşti va declara bunurile prevăzute la art. 1 alin. (1) la administraţiile finanţelor publice de sector în raza cărora au fost confiscate sau la direcţia generală a finanţelor publice judeţeană pe raza căreia acestea au fost confiscate.

(2) Garda Financiară centrală va declara bunurile prevăzute la art. 1 alin. (1) la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti sau la direcţia generală a finanţelor publice judeţeană pe raza căreia acestea au fost confiscate.

Art. 5. - (1) Bunurile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care provin din succesiuni fără moştenitori legali sau testamentari şi/sau din donaţii, pe raza municipiului Bucureşti, vor fi valorificate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.

(2) Bunurile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care provin din succesiuni fără moştenitori legali sau testamentari şi/sau din donaţii, se valorifică de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene pe raza cărora se află imobilul.

Art. 6. - Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3/2006 privind procedura de declarare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi la administraţiile finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 18 ianuarie 2006.

Art. 7. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul economiei şi finanţelor,

Cătălin Doica,

secretar de stat

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 4/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 4 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu