ORDIN Nr
ORDIN
Nr. 396 din 26 octombrie 2004
privind acordarea titlului de parc industrial Societatii Comerciale
"Industrial Parc" - S.R.L. Galati
ACT EMIS DE: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1027 din 8 noiembrie 2004

Avand in vedere prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor masuri privind infiintarea,
organizarea, reorganizarea sau functionarea unor structuri din cadrul
aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de
specialitate ale administratiei publice centrale si a unor institutii publice,
ale art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea si
functionarea parcurilor industriale, cu modificarile si completarile
ulterioare, ale art. 2 alin. (2) din Instructiunile de acordare si anulare a
titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltarii si
prognozei nr. 264/2002,
in temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului
Administratiei si Internelor, aprobata cu modificari si completari prin Legea
nr. 604/2003,
ministrul de stat, ministrul administratiei si internelor, emite urmatorul
ordin:
Art. 1
Se acorda titlul de parc industrial Societatii Comerciale "Industrial
Parc" - S.R.L. Galati, denumita in continuare societate-administrator,
avand numarul de inregistrare la oficiul registrului comertului J
17/458/03.04.2003, cod unic de inregistrare 15339073, sediul social in
municipiul Galati, Str. Domneasca nr. 38, judetul Galati, care administreaza
parcul industrial constituit pe terenul avand datele de identificare prevazute
la art. 2 alin. (1).
Art. 2
(1) Terenul pentru care se acorda titlul de parc industrial are urmatoarele
caracteristici:
a) este amplasat in partea de sud-est a municipiului Galati si are
urmatorii vecini: la nord - Regia Autonoma "Administrarea Zonei Libere
Galati", la sud - Dig fluviu Dunarea, la est - Societatea Nationala
"Imbunatatiri Funciare" - S.A., la vest - Regia Autonoma
"Administratia Zonei Libere Galati";
b) are o suprafata de 21,8 ha si destinatie industriala;
c) este in proprietatea publica a municipiului Galati.
(2) Societatea-administrator detine dreptul de folosinta asupra terenului
descris la alin. (1).
Art. 3
(1) Titlul de parc industrial este valabil in perimetrul prevazut in anexa
la prezentul ordin, pe perioada de existenta a societatii-administrator, in
conditiile respectarii caracteristicilor de parc industrial prevazute in
legislatia in vigoare.
(2) Anexa face parte integranta din prezentul ordin si se va comunica celor
interesati de catre directia de specialitate din cadrul Ministerului
Administratiei si Internelor.
Art. 4
Societatea-administrator, detinatoare a titlului de parc industrial,
urmareste realizarea obiectivelor prevazute in art. 1 alin. (1) din
Instructiunile de acordare si anulare a titlului de parc industrial, aprobate
prin Ordinul ministrului dezvoltarii si prognozei nr. 264/2002, si transmite
semestrial Ministerului Administratiei si Internelor rapoarte privind
activitatile realizate in parcul industrial.
Ministru de stat,
ministrul administratiei si internelor,
Marian Florian Saniuta
Ministrul delegat pentru administratia publica,
Gheorghe Emacu