HOTARARE Nr.
829 din 25 iulie 2007
pentru aprobarea tezelor
prealabile ale proiectului Codului de procedura penala
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 556 din 14 august 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 26 şi 27 din Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - Se aprobă tezele prealabile ale
proiectului Codului de procedură penală, prevăzute în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul justiţiei,
Zsuzsanna Peter,
secretar de stat
ANEXA
TEZE PREALABILE
privind elaborarea proiectului Codului de procedură penală
I. Actualul sistem procedural
şi necesitatea elaborării unei noi legislaţii procesual penale
Pornind de la realităţile evidente ale vieţii juridice
actuale, care au relevat atât lipsa de celeritate a desfăşurării proceselor
penale în general, neîncrederea justiţiabililor în actul de justiţie, cât şi
costurile sociale şi umane uneori semnificative, traduse în consumul ridicat de
resurse de timp şi financiare, toate acestea creând un grad ridicat de
neîncredere şi incertitudine, a apărut necesitatea gândirii unui sistem
procedural penal modern, care să răspundă imperativelor creării unei justiţii
moderne adaptate aşteptărilor sociale, precum şi creşterii calităţii acestui
serviciu public.
Astfel, în programul legislativ al Ministerului
Justiţiei a fost cuprinsă elaborarea noului Cod de procedură penală al
României.
Realizarea acestui demers legislativ se subsumează
identificării unor soluţii de natură a îmbunătăţi cadrul normativ şi,
subsecvent, a asigura o mai bună şi unitară aplicare a legii.
Intenţia nu este ca noul Cod de
procedură penală să conţină soluţii originale cu orice preţ, în comparaţie cu
soluţiile de drept existente care s-au dovedit a fi viabile în practică sau a
căror utilizare constituie o obişnuinţă pentru practică, ci mai degrabă să
modifice corespunzător toate acele soluţii care au devenit desuete sau care au
evidenţiat o serie de anomalii în practică şi să introducă noi soluţii, bazate
pe experienţe comparative pozitive sau orientate către efectele favorabile
aşteptate, toate ca urmare a studiului doctrinei dreptului procesual penal din
sistemul intern şi din sistemele europene.
Prin urmare, Codul de procedură penală îşi va păstra
caracterul predominant continental european, dar, aşa cum este tendinţa în
prezent, în mod tipic pentru majoritatea altor proceduri penale moderne, el va
presupune multe elemente care îşi au originea în procedura anglo-saxonă, respectiv
cea de tip adversial, dar într-o manieră care să le adapteze corespunzător la
propriul nostru concept legislativ. Combinarea elementelor din cele două mari
sisteme de procedură penală existente în lume este o formă de convergenţă a
celor mai bune soluţii comparate, păstrând însă premisele fundamentale ale
procedurii penale europene clasice. O asemenea abordare a reprezentat o
tendinţă în dreptul modern de procedură penală în anii anteriori şi astăzi cele
mai tradiţionaliste ţări europene, cum sunt Germania, Italia sau Franţa, au în
procedura lor penală unele soluţii care si-au avut originea în procedurile
penale de tip adversial.
Aşadar, deşi scopul este acela de a menţine toate
soluţiile bune din actualul Cod de procedură penală, este necesar să se
introducă o serie de soluţii noi care se concentrează în esenţă pe facilitarea
unui proces de decizie rapid şi eficient într-o cauză penală, acordându-se în
acelaşi timp respectul cuvenit drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
inculpatului, inclusiv drepturilor celorlalţi subiecţi ai procedurii penale.
Anvergura modificărilor cantitative, sub aspectul
conţinutului şi al calităţii acestuia, va determina nu doar crearea unui Cod de
procedură penală nou, ci şi a unui model conceptual semnificativ diferit de
procedură penală, în respectul pentru particularităţile sistemului nostru
juridic.
Obiectivele urmărite de cod sunt următoarele:
1. crearea unui cadru legislativ în care procesul penal
să fie mai rapid şi mai eficient, prin urmare, în mod semnificativ mai puţin
costisitor;
2. protecţia unitară a drepturilor omului şi a
libertăţilor garantate de Constituţie şi de actele normative internaţionale;
3. armonizarea soluţiilor derivate din Codul de
procedură penală cu dispoziţiile legilor speciale cu dispoziţii procesual
penale;
4. armonizarea conceptuală cu prevederile noului Cod
penal, o atenţie deosebită fiind acordată noii definiţii a faptei care
constituie infracţiune;
5. reglementarea adecvată a obligaţiilor
internaţionale asumate de ţara noastră privind actele normative din domeniul
dreptului procesual penal;
6. stabilirea unui echilibru corespunzător între
cerinţele pentru o procedură penală eficientă, protejarea drepturilor
procedurale elementare, dar şi a celor fundamentale ale omului pentru participanţii
la procesul penal şi respectarea unitară a principiilor care privesc
desfăşurarea echitabilă a procesului penal.
II. Elaborarea instituţiilor de
drept şi a soluţiilor fundamentale ale dreptului procesual penal
1. Regulile de bază
In elaborarea noului cod se porneşte de la premisa că
un proces penal echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil, nu poate fi
asigurat fără aşezarea acestuia pe pilonii unor noi principii, care, alături de
cele clasice, să oblige organele judiciare la înfăptuirea unei justiţii
independente şi imparţiale.
Aceste noi principii reprezintă reguli generale
prezente în legislaţiile din statele Uniunii Europene, care stau la baza
procesului penal modern din aceste state, reguli ale căror valabilitate şi
eficienţă au fost verificate de practica judiciară, de jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului şi care se bucură de credibilitate.
Noile reguli au scopul de a
înlătura anacronismele, incompatibilităţile în exercitarea funcţiilor judiciare
şi ineficienta procesului penal românesc şi de a asigura cu celeritate şi în
mod eficient realizarea scopului procesului penal.
Aceste obiective vor fi realizate
în primul rând prin reaşezarea locului şi rolului fiecărui organ judiciar pe
poziţii şi în funcţii care să garanteze imparţialitatea şi credibilitatea în
exercitarea atribuţiilor lor specifice.
De aceea, în proiectul noului Cod de procedură penală
vor fi introduse, pe lângă principiile clasice (al legalităţii, al
oficialităţii, al garantării libertăţii persoanei, al prezumţiei de
nevinovăţie, al garantării dreptului la apărare şi al respectării demnităţii
umane), reguli noi, precum principiul dreptului părţilor la un proces
echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil.
In egală măsură se intenţionează limitarea obligativităţii
exercitării acţiunii penale, care derivă din art. 1 al actualului Cod de
procedură penală, prin recunoaşterea excepţiilor bazate pe oportunitate. In
baza acestui nou concept se poate evita desfăşurarea unor procese penale în
cauze minore, în care lipseşte interesul public în aplicarea unei pedepse. O
consecinţă directă a acestei noi concepţii, care se aplică de mai mulţi ani în
Germania, Italia, Franţa, Spania, Serbia, Slovenia, fiind reglementată într-o
manieră similară şi în proiectul de Cod de procedură penală unic european Corpus
Juris, va fi reducerea volumului cauzelor penale
aflate pe rolul organelor judiciare.
Sub aspectul acţiunii civile se
intenţionează înlăturarea exercitării acesteia din oficiu, precum şi regândirea
dispoziţiilor procedurale, în scopul de a evita întârzierile în soluţionarea
conflictului de drept penal.
2. Organele judiciare şi competenţa
In această materie se propune ca urmărirea penală să
fie efectuată de către organele de cercetare penală sub conducerea
procurorului, eliminându-se astfel obligativitatea efectuării acesteia personal
de către procuror. Astfel, procurorul va conduce şi va controla activitatea de
investigaţii a poliţiei judiciare, fiind informat despre orice activitate
investigativă. Totodată, procurorul va putea efectua personal orice activitate
de urmărire penală. Prin adoptarea acestei idei se vor reconsidera poziţia
procurorului, rolul şi atribuţiile acestuia, fiind înlăturate inconvenientele
sesizate în practică în materia nulităţii actelor de urmărire penală.
In egală măsură se propune reglementarea expresă a
instituţiei judecătorului de libertăţi ca organ judiciar distinct. Competenţa
acestuia priveşte dispunerea asupra măsurilor privative de drepturi în tot
cursul urmăririi penale, cum ar fi: arestarea preventivă, percheziţia
domiciliară, interceptările şi înregistrările audiovideo. Acest nou regim
judiciar nu necesită eforturi organizatorice mari, judecătorul de libertăţi
urmând a fi desemnat periodic în aceeaşi manieră precum judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate şi judecătorul delegat la
compartimentul de executări penale.
Sub aspectul competenţei se
impune o echilibrare a competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, în
paralel cu o reaşezare a căilor de atac, cu regândirea principiului apropierii
justiţiei de cetăţean. Astfel, se impune reîmpărţirea competenţei de primă
instanţă între tribunale şi judecătorii, cu precizarea că tribunalele vor avea
competenţa generală, iar judecătoriile o competenţă limitată la cazurile de mai
mică importanţă, respectiv infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în
mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate sau pentru care împăcarea
părţilor înlătură răspunderea penală. In consecinţă, tribunalul va judeca în
primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date în mod expres în
competenţa altor instanţe. Curţile de apel vor judeca toate apelurile, în timp
ce Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea în competenţă calea
extraordinară de atac a recursului în casaţie.
In mod excepţional, atât curţile de apel, cât şi Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie vor judeca în fond cauze penale având ca obiect
infracţiuni comise de anumite categorii de persoane (competenţa după calitatea
persoanei). Sub acest aspect se intenţionează regândirea competenţei personale
în conformitate cu prevederile Constituţiei. Curţile de apel vor judeca
infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de
către procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, reglementare
care are raţiunea de a asigura respectarea principiului egalităţii şi
echilibrului puterilor în stat, având în vedere competenţa Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie de a judeca infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi
şi membrii Guvernului. Pe aceeaşi linie de gândire, în competenţa Inaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie vor fi infracţiunile săvârşite de judecătorii acestei
instanţe, ai curţilor de apel, de către procurorii din cadrul parchetelor de pe
lângă aceste instanţe, precum şi de către judecătorii Curţii Constituţionale.
3. Desfăşurarea procesului penal
Sub acest aspect se preconizează ca principalele faze
ale procesului penal să fie următoarele: faza investigativă (urmărirea penală),
faza preliminară (verificarea rechizitoriului) şi faza de judecată.
Spre deosebire de reglementarea actuală, care situează
faza actelor premergătoare în afara procesului penal, în viziunea noului Cod de
procedură penală această fază va dispărea ca etapă distinctă. Prin urmare,
toate activităţile (operaţionale) desfăşurate de organele de poliţie vor fi
efectuate în cadrul urmăririi penale, soluţie care este de natură a asigura
atât respectarea drepturilor şi garanţiilor acordate persoanei cercetate, pe
parcursul întregului proces penal, cât şi înlăturarea inconvenientelor
constatate în practică, generate de extinderea nejustificată a categoriilor de
acte de investigaţie care pot fi efectuate în această etapă.
Potrivit viziunii noului Cod de procedură penală,
urmărirea penală va avea drept unic scop strângerea de probe care sunt necesare
procurorului competent pentru a dispune trimiterea în judecată sau o soluţie de
netrimitere în judecată. Urmărirea penală va fi aşadar concepută ca având două
faze, faza de investigare a faptei şi faza de investigare a persoanei.
Faza de investigare a faptei va începe prin sesizarea
organelor judiciare competente (poliţia judiciară sau procurorul) şi se va
încheia prin inculparea unei persoane determinate, care se va realiza printr-un
act formal. In această fază, persoana cu privire la care, din investigaţii,
rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o infracţiune va purta denumirea de suspect.
Faza de investigare a persoanei
va începe prin decizia de inculpare a unei persoane (inculpat), care se
realizează prin punerea în mişcare a acţiunii penale, atunci când, din
cercetările efectuate, rezultă motive verosimile de a crede că această persoană
a săvârşit fapta investigată.
Ca element de noutate, se vor regândi categoriile
soluţiilor de neurmărire. Se are în vedere în primul rând, ca o consecinţă a
limitării obligativităţii exercitării acţiunii penale, reglementarea soluţiilor
alternative la urmărire, date în competenţa procurorului, respectiv a
renunţării la urmărire, cu sau fără aplicarea unor sancţiuni, în cazuri în care
gravitatea infracţiunii este redusă, măsura este proporţională cu gravitatea
învinuirii, iar aplicarea unei sancţiuni este suficientă pentru a pune capăt
tulburării provocate de infracţiune şi a realiza îndreptarea inculpatului.
Renunţarea la urmărire dispusă de către procuror, cu aplicarea unor sancţiuni,
va fi supusă confirmării judecătorului, pentru a se respecta principiul
potrivit căruia judecătorul este garantul libertăţilor fundamentale.
In ceea ce priveşte faza preliminară, aceasta va avea
ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în
judecată. Această instituţie este cunoscută în multe sisteme europene (Italia,
Serbia, Kosovo, Franţa), fiind de asemenea reglementată în Statutul Curţii
Penale Internaţionale şi are ca scop verificarea existenţei unor probe
suficiente cu privire la acuzaţia penală, care să justifice desfăşurarea fazei
de judecată.
Pornind de la dezideratul
asigurării cadrului procesual necesar soluţionării cu celeritate a cauzelor
penale şi urmând exemplul majorităţii sistemelor europene de drept, inclusiv al
celor adoptate în ultimii ani de către ţările estice, proiectul unui nou Cod de
procedură penală îşi propune, de asemenea, instituirea unor proceduri
simplificate de judecată.
Astfel, urmând modelul german, se intenţionează, în
cazul infracţiunilor de o gravitate redusă, care pot fi pedepsite numai cu amendă, reglementarea unei proceduri
simplificate de tipul ordinului penal.
Ordinul penal este acea procedură, exclusiv scrisă,
care presupune acordul prealabil al inculpatului, exprimat numai în prezenţa
unui avocat, judecătorul apreciind pe baza materialului probator, prezentat de
procuror şi necontestat de inculpat, dacă există o bază faptică pentru
pronunţarea unei condamnări şi dacă sunt satisfăcute cerinţele echităţii
procedurii şi pronunţând un ordin penal prin care aplică numai pedeapsa
amenzii, într-un cuantum care nu îl poate depăşi pe cel propus de procuror.
Ordinul penal se comunică inculpatului, care are posibilitatea de a-l contesta,
introducerea unei astfel de contestaţii echivalând cu solicitarea de către
inculpat a judecării sale după procedura obişnuită.
Totodată, raliindu-se tendinţelor recente din ţările
vest europene, inclusiv celor exprimate de curând în sistemul de drept francez,
proiectul îşi propune reglementarea instituţiei „acordului de recunoaştere a
vinovăţiei", în cazul infracţiunilor de gravitate mică şi medie, pedepsite
de lege cu închisoarea până la un anumit cuantum. Această procedură presupune,
în esenţă, realizarea unui acord între procuror, pe de o parte, şi inculpat,
asistat de avocat, pe de altă parte, în sensul recunoaşterii de către cel
acuzat a infracţiunii ce i se reţine în sarcină. Acest acord, consemnat în
actul de sesizare, va fi supus unui control strict din partea judecătorului,
care verifică existenţa unei baze faptice pentru condamnare, exprimarea liberă
(neviciată) de către inculpat a poziţiei de recunoaştere a faptei ce face
obiectul acuzaţiei şi echitatea unei astfel de proceduri. Introducerea acestei
instituţii va fi dublată de reglementarea unei cauze legale de reducere a
pedepsei pentru inculpatul care consimte în mod liber
la parcurgerea acestei proceduri.
Judecata în primă instanţă se va încadra în tipul de
proces penal preconizat, respectiv proces penal de tip adversial, iar nu
inchizitorial. In principiu, toate probele vor fi administrate nemijlocit în
faţa judecătorului. Probele de la urmărirea penală nu vor servi la
condamnarea/achitarea persoanei, ci doar la justificarea trimiterii în
judecată.
Procurorul, ca titular al acţiunii penale, va trebui să
dovedească acuzarea, prin administrarea de probe, pe cale de consecinţă fiind
regândit rolul judecătorului, care va veghea cu preponderenţă ca procedurile ce
se desfăşoară în faţa sa să aibă caracter echitabil. In acest scop, dacă
apreciază necesar, judecătorul va putea dispune administrarea şi a altor probe
decât cele indicate de acuzare sau de apărare.
In acord cu regulile procesului de tip adversial se va
modifica ordinea cercetării judecătoreşti, în sensul administrării probelor în
următoarea ordine: probe în acuzare, probe în apărare. Audierea inculpatului va
avea loc după administrarea probelor în acuzare.
Procesul se va judeca, de regulă, în prezenţa
inculpatului. In toate cazurile în care nu rezultă că lipsa inculpatului la
judecată este rezultatul unui act voit şi neechivoc din partea acestuia de
renunţare la dreptul său de a fi ascultat de o instanţă şi de a se apăra în
proces va fi reglementată o procedură ulterioară prin care să se statueze, din nou,
după ascultarea celui care a lipsit, cu privire la temeinicia acuzaţiilor ce i
se aduc.
Se va elimina posibilitatea
extinderii acţiunii penale sau a procesului penal, instituţii care duc la
soluţionarea cu întârziere a cauzei cu care a fost sesizată instanţa. Cu
privire la noile fapte descoperite în cursul judecăţii se propune desfăşurarea
de proceduri distincte de urmărire penală, pentru a nu se ajunge la întârzierea
sau diluarea cauzei iniţiale deduse judecăţii.
In egală măsură, se propune eliminarea restituirii
dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Eliminarea restituirii
va fi pregătită procedural prin modul de reglementare a competenţei şi a
regimului nulităţilor, precum şi prin introducerea fazei intermediare de
verificare a legalităţii şi temeiniciei trimiterii în judecată.
Potrivit principiului existent deja în procedura
civilă, hotărârile nedefinitive vor fi comunicate integral celor care, potrivit
legii, pot exercita căile de atac. In cazul arestării preventive se vor
prevedea măsuri speciale, pentru a asigura urgenţa la redactarea hotărârii şi
la judecarea căii de atac.
In materia căilor de atac se
propune menţinerea apelului drept cale ordinară de atac, integral devolutivă.
Recursul va deveni o cale extraordinară de atac exercitată exclusiv în cazul
neconformităţii hotărârii cu regulile de drept (recurs în casaţie).
Reglementarea recursului ca
veritabilă cale extraordinară de atac exercitată doar în cazurile excepţionale
în care legalitatea a fost înfrântă presupune regândirea actualelor motive de
recurs. Regândirea căii extraordinare de atac a recursului va fi însoţită de o
procedură de filtrare a cererilor.
In ceea ce priveşte celelalte căi extraordinare de
atac, prevăzute actualmente de Codul de procedură penală, se propune reglementarea
posibilităţii exercitării acestora numai în favoarea condamnatului. Se va
analiza, de asemenea, necesitatea menţinerii actualelor căi extraordinare de
atac, în raport de noua viziune asupra recursului.
4. Măsurile preventive
In acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului se propune reglementarea explicită a principiului proporţionalităţii
oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse unei persoane, precum
şi a principiului necesităţii unei astfel de măsuri pentru realizarea scopului
legitim urmărit prin dispunerea sa.
Ca regulă generală, având în vedere şi propunerea de
decizie-cadru a Consiliului privind anumite drepturi procedurale acordate în
cadrul procesului penal în Uniunea Europeană, se intenţionează a se reglementa
informarea scrisă a persoanei supuse oricărei măsuri preventive asupra tuturor
drepturilor pe care legea i le recunoaşte.
Cu privire la reţinere, spre deosebire de reglementarea
în vigoare, se propune recunoaşterea doar a două cazuri în care această măsură
poate fi dispusă de către organele de cercetare penală sau procuror împotriva
unei persoane suspecte faţă de care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, şi
anume situaţia infracţiunii flagrante şi situaţia imposibilităţii de
identificare, sub cel din urmă aspect fiind îmbrăţişată soluţia din Codul de
procedură penală german.
In privinţa arestării preventive se propune, la nivel
de principiu, reglementarea expresă a caracterului său excepţional şi totodată
a caracterului subsidiar în raport cu celelalte măsuri preventive neprivative
de libertate, aceasta putând fi dispusă numai dacă luarea unei alte măsuri
preventive nu este suficientă pentru realizarea scopului legitim urmărit.
Pentru a da eficienţă principiilor menţionate se
preconizează recunoaşterea competenţei judecătorului de libertăţi de a dispune
lăsarea în libertate a inculpatului sub control judiciar sau pe cauţiune,
aceste instituţii fiind, de altfel, reglementate ca măsuri preventive
distincte. Reglementarea propusă schimbă optica actuală asupra instituţiilor
procesuale ale controlului judiciar şi, respectiv, cauţiunii, care în prezent
sunt aplicabile numai în cazul unui învinuit/inculpat
arestat preventiv în prealabil. Sub acest aspect, se
urmează modelul Codului de procedură penală francez care reglementează
controlul judiciar ca alternativă la arestarea preventivă.
Urmând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului, precum şi modelul Codurilor de procedură penală din ţările membre ale
Uniunii Europene, proiectul îşi propune reformularea cazurilor în care se poate
dispune arestarea preventivă a unei persoane. Astfel, vor fi recunoscute drept
cazuri generale, în care se poate dispune privarea preventivă de libertate,
situaţiile în care există pericol de sustragere, pericol de influenţare a
anchetei penale şi pericol de comitere a unei alte infracţiuni. In cazul
infracţiunilor foarte grave (cum sunt cele îndreptate contra vieţii sau cele
pedepsibile cu închisoare mai mare de 10 ani), proiectul propune şi un caz
special de arestare preventivă, respectiv cel al existenţei unui pericol
concret pentru ordinea publică. Spre deosebire însă de reglementarea actuală,
proiectul îşi propune să stabilească criterii legale în raport cu care să fie
apreciat pericolul anterior menţionat şi, totodată, să instituie, după model
german, o nouă trăsătură legală a acestuia, respectiv caracterul actual, ceea
ce presupune dovedirea sa la fiecare moment când se dispune asupra privării de
libertate.
Ca noutate absolută pentru legislaţia procesual penală
românească, se propune reglementarea unei noi măsuri preventive, respectiv
arestul la domiciliu, după modelul Codului de procedură penală italian,
urmărind prin introducerea acestei instituţii lărgirea posibilităţilor de
individualizare a măsurilor preventive, în raport cu principiile anterior
menţionate.
Pentru a asigura respectarea caracterului eminamente
preventiv al arestării dispuse în cursul unui proces
penal în desfăşurare, proiectul, inspirându-se din Codul de procedură penală
italian, propune instituirea unor termene maxime ale arestării preventive şi
pentru faza de judecată.
In privinţa minorilor, dincolo de reducerea termenelor
prevăzute pentru majori, se propune, ca regulă generală, posibilitatea privării
preventive de libertate a acestora numai dacă efectele unei astfel de măsuri
asupra personalităţii şi dezvoltării lor nu ar fi disproporţionate faţă de
scopul legitim urmărit prin luarea măsurii.
Tot în legătură cu măsurile restrictive de libertate,
însuşindu-şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia
numai judecătorul poate dispune în sensul privării de libertate a unei
persoane, fie şi numai pentru a asigura prezenţa acesteia în faţa unui organ
judiciar, proiectul propune o nouă reglementare a instituţiei mandatului de
aducere, recunoscând, pentru faza de urmărire penală, competenţa exclusivă de
emitere a acestuia în sarcina judecătorului de libertăţi, la sesizarea
procurorului.
5. Probele şi mijloacele de probă
In materia regulilor generale se propune consolidarea
reglementării excluderii probelor ilegale, sancţiunea specifică probei prin
aplicarea căreia se asigură cea mai puternică garanţie a respectării
reglementărilor legale.
Proiectul va avea în vedere reglementarea clară a
mecanismului de aplicare a sancţiunii, cu referire principală la două probleme:
stabilirea condiţiilor de aplicare a sancţiunii, respectiv a procedurii de
aplicare în faza de investigaţii, în procedura preliminară judecăţii, precum şi
în cursul judecăţii.
Proiectul intenţionează şi reglementarea ipotezei probelor
derivate din probele obţinute în mod nelegal, prin promovarea soluţiei
excluderii acestora atunci când se află într-o relaţie de strânsă dependenţă cu
proba principală.
De asemenea, se intenţionează reglementarea unor
procedee probatorii care nu se regăsesc în actualul Cod de procedură penală
(amprentarea şi fotografierea suspectului sau inculpatului, precum şi a altor
persoane, experimentul judiciar, examinarea fizică a persoanelor, analiza ADN)
sau care se regăsesc în legi speciale (procedeele probatorii din domeniul
informatic). In egală măsură se are în vedere completarea unor reglementări
actuale (în materia percheziţiei domiciliare, introducerea condiţiei motivării
suspiciunii rezonabile privind existenţa unor mijloace de probă în imobilul ce
va fi supus percheziţiei; reglementarea condiţiilor de dispunere a percheziţiei
corporale şi a percheziţiei vehiculelor).
In ceea ce priveşte procedeele probatorii prin care se
aduce atingere drepturilor fundamentale (de exemplu, percheziţia domiciliară,
interceptările şi înregistrările audiovideo, accesul în sistemele informatice,
prelevarea de mostre biologice în vederea efectuării expertizei ADN) proiectul
va susţine ideea autorizării acestora de către judecător, respectiv
„judecătorul de libertăţi". Autorizarea jurisdicţională a anumitor acte
investigative reprezintă un important mijloc de control al dispunerii acestora,
în vederea asigurării echilibrului dintre limitarea drepturilor fundamentale
ale individului şi interesul public ce impune desfăşurarea acestor acte.
In ceea ce priveşte audierea suspectului sau
inculpatului în cursul urmăririi penale, se intenţionează reglementarea
posibilităţii înregistrării audio sau audiovideo a audierii, cu înştiinţarea
acestuia, precum şi a obligativităţii comunicării drepturilor (dreptul de a nu
face declaraţii, dreptul la apărător şi dreptul la interpret), în formă scrisă,
distinct de procesul-verbal de consemnare a declaraţiei.
Sub aspectul audierii martorilor, se propune
reglementarea dreptului martorului de a nu se autoincrimina prin declaraţiile
sale.
In materia tehnicilor speciale de investigaţie se are
în vedere reglementarea unitară a acestora într-un singur capitol din partea
generală a proiectului, prin transferul dispoziţiilor privind investigatorii
sub acoperire din partea specială în partea generală. In mod special, în
materia interceptărilor şi înregistrărilor audiovideo se intenţionează
reglementarea obligaţiei organelor judiciare de a informa persoana ale cărei
convorbiri sau comunicări au fost interceptate despre efectuarea acestui act de
investigaţie imediat după finalizarea lui sau, în caz de pericol pentru
desfăşurarea urmăririi penale, la un moment ulterior. In egală măsură se
intenţionează reglementarea mai clară a ipotezei interceptărilor prezentate de
părţi şi a condiţiilor de admisibilitate a acestora.
In materia mijloacelor ştiinţifice de probă se
intenţionează unificarea regimului acestora, prin înlăturarea constatărilor
tehnico-ştiinţifice şi menţinerea ca unic mijloc de probă a expertizelor.
Ca element de noutate, proiectul intenţionează să
reglementeze în mod expres expertiza ADN ca mijloc de probă şi, în mod
corelativ, să reglementeze procedura de obţinere a prelevărilor biologice de pe
corpul persoanelor în vederea realizării acestui tip de expertiză.
6. Concluzii
Prezentele teze preliminare elaborate în baza art. 26
din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, reflectă
concepţia generală, principiile, noile orientări şi principalele soluţii ale
reglementărilor preconizate în materia procedurii penale.