Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.3677 din 04.04.2012

privind echivalarea şi recunoaşterea actelor de studii obţinute în străinătate care nu corespund celor 3 cicluri de studii universitare tip Bologna implementate în România
ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 244 din 11 aprilie 2012

SmartCity1

În conformitate cu dispoziţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 172/1998 privind ratificarea Convenţiei cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţământul superior în statele din regiunea Europei, adoptată la Lisabona la 11 aprilie 1997,în baza Hotărârii Guvernului nr. 49/1999 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor şi a Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 4.022/2008*) privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, cu modificările ulterioare,*) Ordinul nr. 4.022/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.în conformitate cu Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.223/2012 pentru aprobarea Metodologiei de recunoaştere a perioadelor de studii efectuate în străinătate,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin. Articolul 1(1) Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor recunoaşte, în vederea accesului pe piaţa forţei de muncă, nivelul actelor de studii obţinute în străinătate care nu corespund celor 3 cicluri de studii universitare tip Bologna implementate în România.(2) Instituţiile de învăţământ superior acreditate din România echivalează actele de studii obţinute în străinătate care nu corespund celor 3 cicluri de studii universitare tip Bologna implementate în România, în vederea continuării studiilor în România în cadrul aceluiaşi ciclu de studii universitare cu cel absolvit în străinătate.(3) Actele de studii obţinute în străinătate care corespund celor 3 cicluri de studii universitare tip Bologna implementate în România, din punctul de vedere al duratei, numărului de credite transferabile acumulate şi al specializării, se recunosc şi se echivalează în continuare de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor. Articolul 2(1) Echivalarea şi recunoaşterea studiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) se aplică pentru:a)diplome de licenţă care nu corespund numărului minim de credite/ani de studii aprobat prin hotărâre a Guvernului pentru programele de studii şi specializările acreditate/autorizate din România; b)diplome de master a căror durată, cumulată cu durata ciclului de studii universitare de licenţă, nu atestă cel puţin 300 de credite de studii transferabile. (2) Diplomele care dau acces la învăţământ superior obţinute în străinătate se echivalează sau se recunosc de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, în vederea admiterii în România la ciclul I - studii universitare de licenţă. Articolul 3(1) Instituţiile de învăţământ superior elaborează o metodologie proprie pentru echivalarea şi recunoaşterea diplomelor prevăzute la art. 2.(2) Centrele de resurse de informare şi documentare, denumite în continuare CRID, înfiinţate în baza art. 2 din Metodologia de recunoaştere a perioadelor de studii efectuate în străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.223/2012, pun în aplicare dispoziţiile metodologiei menţionate la alin. (1).(3) În procedura de evaluare în vederea recunoaşterii şi/sau a echivalării diplomelor prevăzute la art. 2, CRID-urile analizează şi verifică:a)statutul instituţiei de învăţământ superior emitente; b)nivelul diplomei; c)numărul de ani de studii; d)numărul de credite/puncte transferabile acumulate; e)domeniul de studiu/profilul/programul de studiu/ specializarea/forma de învăţământ; f)curriculumul; g)volumul de muncă/rezultatele învăţării; h)calificarea profesională. Articolul 4Dosarele de echivalare sau recunoaştere care se încadrează în prevederile art. 1 alin. (3), depuse la instituţiile de învăţământ superior, se transmit de către aceste instituţii Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, cu respectarea cadrului general de organizare şi desfăşurare a admiterii în cele 3 cicluri de studii universitare. Articolul 5Prevederile prezentului ordin se aplică cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană. Articolul 6De la data intrării în vigoare a prezentului ordin, instituţiile de învăţământ superior transmit Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, la fiecare 6 luni, o statistică cu privire la situaţia dosarelor de echivalare a diplomelor menţionate la art. 2 alin. (1). Articolul 7Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor şi instituţiile de învăţământ superior vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 8Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Cătălin Ovidiu Baba

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 3677/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 3677 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 3677/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu