ORDIN Nr. 3130
din 19 noiembrie 2009
pentru aprobarea Criteriilor
si metodologiei de desfasurare a examinarii pentru dobandirea calitatii de
functionar public cu statut special de catre personalul contractual din
sistemul administratiei penitenciare
ACT EMIS DE:
MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR CETATENESTI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 833 din 3 decembrie 2009
Având în vedere prevederile art. II din Legea nr.
170/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2008 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor
publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2009,
în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr.
652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi
Libertăţilor Cetăţeneşti,
ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Criteriile şi metodologia de desfăşurare
a examinării pentru dobândirea calităţii de funcţionar public cu statut special
de către personalul contractual din sistemul administraţiei penitenciare,
prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti,
Octavian-Virgiliu Ojog,
secretar de stat
ANEXĂ
CRITERIILE ŞI METODOLOGIA
de desfăşurare a examinării pentru dobândirea
calităţii de funcţionar public cu statut special de către personalul
contractual din sistemul administraţiei penitenciare
CAPITOLUL I
Criteriile pentru dobândirea calităţii de funcţionar
public cu statut special de către personalul contractual din sistemul
administraţiei penitenciare
Art. 1. - Personalul contractual din sistemul
administraţiei penitenciare, aflat în funcţie la data intrării în vigoare a
Legii nr. 170/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
4/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul
funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, poate
dobândi, la cerere, calitatea de funcţionar public cu statut special în
sistemul administraţiei penitenciare, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele
criterii:
a) îndeplineşte condiţiile generale prevăzute la art.
11 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut
special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată;
b) este încadrat cu contract individual de muncă pe
perioadă nedeterminată într-o funcţie ale cărei atribuţii prevăzute în fişa
postului sunt similare cu cele stabilite în fişa postului pentru funcţionarii
publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare;
c) a fost declarat „admis" la examinarea
organizată potrivit prezentei metodologii.
Art. 2. - Posturile care fac obiectul prezentului
ordin, ale căror titulari au solicitat dobândirea calităţii de funcţionar
public cu statut special în sistemul administraţiei penitenciare, sunt:
a) posturile de personal contractual-încadrate;
b) posturile care prevăd posibilitatea încadrării cu
funcţionar public cu statut special ori personal contractual -încadrate cu
personal contractual.
Art. 3. - Transformarea posturilor personalului
contractual care întruneşte cumulativ criteriile stabilite la art. 1 se face pe
nivelul de studii al postului prevăzut anterior transformării, cu respectarea
prevederilor art. 15 alin. (7) din Legea nr. 293/2004, republicată.
Art. 4. - Personalului contractual din sistemul
administraţiei penitenciare care dobândeşte calitatea de funcţionar public cu
statut special i se acordă grade profesionale de ofiţer sau agent, în raport cu
vechimea în instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
ale statului, astfel:
- la o vechime de până la 5 ani - subinspector de
penitenciare sau agent de penitenciare;
- la o vechime între 5 şi 10 ani - inspector de
penitenciare sau agent principal de penitenciare;
- la o vechime între 10 şi 15 ani - inspector principal
de penitenciare sau agent şef adjunct de penitenciare;
- la o vechime între 15 şi 20 de ani - subcomisar de
penitenciar sau agent şef de penitenciare;
- la o vechime de peste 20 de ani - comisar de
penitenciare sau agent şef principal de penitenciare.
Art. 5. - Numirea personalului contractual ca
funcţionar public cu statut special se face cu respectarea termenului prevăzut
de dispoziţiile legale pentru emiterea deciziei de încadrare ca funcţionar
public cu statut special în sistemul administraţiei penitenciare, potrivit
competenţelor.
CAPITOLUL II
Metodologia de desfăşurare a examinării pentru
dobândirea calităţii de funcţionar public cu statut special de către personalul
contractual din sistemul administraţiei penitenciare
Art. 6. - (1) Personalul contractual care îşi exprimă
voinţa de a dobândi calitatea de funcţionar public cu statut special
completează o cerere care cuprinde şi declaraţia prin care confirmă că a luat
cunoştinţă de criteriile şi metodologia de desfăşurare a examinării.
(2) Cererea se depune la compartimentul resurse umane
al unităţii unde este încadrat personalul contractual care a solicitat
dobândirea calităţii de funcţionar public cu statut special, în termenul
prevăzut la art. II din Legea nr. 170/2009.
Art. 7. - (1) Examinarea personalului contractual care
a solicitat dobândirea calităţii de funcţionar public cu statut special în
sistemul administraţiei penitenciare se organizează de către unitatea unde este
încadrat personalul contractual respectiv, în termen de maximum 60 de zile de
la data înregistrării cererii.
(2) Personalul contractual care a solicitat dobândirea
calităţii de funcţionar public cu statut special are dreptul să îşi exercite
aceasta opţiune o singură dată.
(3) Personalul contractual care a solicitat dobândirea
calităţii de funcţionar public cu statut special în sistemul administraţiei
penitenciare depune la compartimentul resurse umane al unităţii unde este
încadrat un dosar, care conţine în mod obligatoriu:
- cererea de dobândire a calităţii' de funcţionar
public cu statut special;
- copia fişei postului în care este încadrat prin care
se atestă că îndeplineşte atribuţii similare cu cele ale funcţionarilor publici
cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare;
- copia actului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care
atestă efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă care să ateste vechimea în
muncă şi, după caz, în specialitate;
- cazierul judiciar;
- fişa medicală;
- declaraţia pe propria răspundere care să ateste că nu
a fost eliberat din motive imputabile sau destituit dintr-o funcţie publică în
ultimii 7 ani;
- declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care
să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică; '
- avizul psihologic, care se transmite, după susţinerea
testării psihologice, de către structura specializată din'cadrul Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor.
(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (3) sunt
însoţite de documentele originale, care se certifică, pentru conformitatea cu
originalul, de către compartimentul resurse umane.
(5) Personalul contractual care a solicitat dobândirea
calităţii de funcţionar public cu statut special este supus unei testări
psihologice, care se efectuează de către specialişti din cadrul Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor; testarea psihologică şi eliberarea avizului
psihologic se realizează în termen de maximum 10 zile de la data depunerii
cererii.
Art. 8. - (1) Directorul fiecărei unităţi de
penitenciare unde sunt formulate cereri ale personalului contractual pentru
dobândirea calităţii de funcţionar public cu statut special stabileşte, prin
decizie, următoarele comisii:
a) comisia de selectare a dosarelor şi examinare
scrisă a cunoştinţelor teoretice, denumită în continuare comisie de
examinare;
b) comisia de soluţionare a contestaţiilor.
(2) Fiecare comisie este formată din preşedinte,
membri şi secretar, după cum urmează:
a) comisia de examinare:
- preşedinte - un ofiţer din domeniul de activitate al
personalului contractual;
- membri - 2 ofiţeri din unitate;
- secretar - un funcţionar public cu statut special
din compartimentul resurse umane;
b) comisia de soluţionare a contestaţiilor:
- preşedinte - un ofiţer din domeniul de activitate al
personalului contractual, altul decât cei din comisia prevăzută la lit. a);
- membri - 2 ofiţeri din unitate, alţii decât cei din
comisia prevăzută la lit. a);
- secretar - un funcţionar public cu statut special
din compartimentul resurse umane.
(3) La examinarea personalului contractual care a
solicitat dobândirea calităţii de funcţionar public cu statut special pot
participa ca observatori reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative
din unitatea organizatoare a sesiunii.
Art. 9. - (1) Persoanele care întrunesc condiţiile
pentru a face parte din comisiile prevăzute la art. 8 pot deţine calitatea de
membru al unei singure comisii.
(2) Din comisiile prevăzute la art. 8 nu pot face
parte acele persoane care sunt soţi, rude sau afini până la gradul al IV-lea
inclusiv cu personalul contractual participant la sesiune.
(3) Persoanele desemnate în comisiile prevăzute la
art. 8 semnează, după numire, o declaraţie pe propria răspundere, în care
precizează că:
a) nu se află în vreuna dintre situaţiile de incompatibilitate
prevăzute la alin. (2);
b) vor respecta secretul şi confidenţialitatea
lucrărilor comisiei şi ale variantelor de subiecte ce vor fi elaborate.
Art. 10. - Examinarea personalului contractual care a
solicitat dobândirea calităţii de funcţionar public cu statut special constă,
cronologic, în două probe:
a) selectarea dosarelor, sub aspectul îndeplinirii
criteriilor stabilite prin prezentul ordin de către personalul contractual;
b) examinarea scrisă a cunoştinţelor teoretice, pe
baza tematicii stabilite.
Art. 11. - (1) La examinarea scrisă se prezintă doar
personalul contractual declarat „admis" la proba selectării dosarelor;
examinarea scrisă se susţine în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data
afişării rezultatelor la proba selectării dosarelor.
(2) Subiectele pentru examinarea scrisă se stabilesc de
către comisia stabilită la art. 8 alin. (2) lit. a), pe baza bibliografiei şi a
tematicii stabilite pentru examinare, astfel încât să reflecte capacitatea de
analiză şi sinteză a personalului contractual, denumit în continuare candidat,
precum şi nivelul dobândirii cunoştinţelor legislative care vizează
statutul funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare.
(3) Bibliografia şi tematica pentru examinarea scrisă
se stabilesc de către Direcţia management resurse umane din Administraţia
Naţională a Penitenciarelor şi cuprind Legea nr. 293/2004, republicată, precum
şi actele normative subsecvente acesteia.
(4) Bibliografia şi tematica se transmit fiecărei
unităţi de penitenciare şi se afişează pe pagina web a Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor.
Art. 12. - (1) Modalitatea de examinare scrisă a
cunoştinţelor teoretice este tip sinteză sau întrebări deschise.
(2) Comisia de examinare are obligaţia de a elabora
minimum 2 variante de subiecte pentru examinarea scrisă.
(3) Fiecare variantă cu subiecte este introdusă
într-un plic sigilat şi semnat de toţi membrii comisiei de examinare cu cel
puţin două ore înainte de desfăşurarea examinării scrise.
(4) Timpul alocat pentru elaborarea lucrărilor scrise
este stabilit de comisia de examinare şi nu poate depăşi 3 ore din momentul
comunicării subiectelor.
(5) Plicul cu subiecte este ales şi deschis de către
un candidat care semnează procesul-verbal încheiat în ziua examinării scrise.
(6) După extragerea variantei de subiecte, comisia de
examinare întocmeşte grila de corectare.
(7) Grila de corectare corespunzătoare examinării
scrise se afişează la sediul fiecărei unităţi unde s-a desfăşurat sesiunea,
până la expirarea termenului alocat examinării scrise.
Art. 13. - Directorul unităţii organizatoare a sesiunii
desemnează, prin decizie, persoanele care vor supraveghea desfăşurarea
examinării scrise.
Art. 14. - (1) Accesul candidaţilor în sală este permis
pe baza documentelor care atestă identitatea, potrivit legii, cel mai târziu cu
30 de minute înainte de începerea probei; după efectuarea apelului nominal şi
verificarea identităţii, fiecare candidat păstrează pe banca actul de
identitate până la predarea lucrării scrise; pe listă se menţionează prezenţa
fiecărui candidat.
(2) Se interzice candidaţilor să intre în sală cu
orice fel de materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea
subiectelor, precum şi cu orice mijloc de comunicare la distanţă.
(3) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (2) duce la
eliminarea din sală a candidatului de către preşedintele comisiei de examinare,
indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
(4) Inainte de începerea examinării scrise, comisia de
examinare va prezenta candidaţilor modul de desfăşurare a probei şi modul de
completare a datelor personale pe foile de redactare a lucrării scrise.
(5) Situaţiile în care sunt eliminaţi candidaţii din
sala de examinare se consemnează în procesul-verbal întocmit cu ocazia
desfăşurării acestei probe, fiind evidenţiate motivele acestor măsuri.
Art. 15. - (1) După comunicarea subiectelor este
interzis accesul în sala de examinare a candidaţilor sau al oricărei persoane,
cu excepţia membrilor comisiei de examinare, observatorilor şi a persoanelor
care asigură supravegherea desfăşurării probei. Ieşirea din sală a candidaţilor
atrage eliminarea din examinare, cu excepţia situaţiilor de urgenţă în care
aceştia pot fi însoţiţi de persoanele care asigură supravegherea.
(2) Orice fraudă sau încercare de fraudare dovedită se
sancţionează prin eliminarea din examinare. In aceste cazuri, persoanele care
asigură supravegherea îl sesizează de îndată pe preşedintele comisiei de
examinare, care întocmeşte un proces-verbal despre constatările făcute şi
măsurile luate, iar lucrarea se anulează cu menţiunea „frauda".
(3) Lucrarea scrisă va fi redactată, sub sancţiunea
anulării, doar pe seturile de hârtie asigurate de unitatea organizatoare a
examinării, purtând ştampila acesteia pe fiecare filă, în colţul din stânga
sus; după înscrierea datelor personale de către candidat, în colţul din
dreapta, prima filă este lipită astfel încât datele înscrise să nu poată fi
identificate, după care se va aplica ştampila unităţii organizatoare; se poate
folosi numai cerneală sau pix cu mină de culoare albastră; la cerere, se pot
pune la dispoziţie, în mod suplimentar, coli de hârtie tipizate, iar dacă este
necesar, cerneală sau pixuri.
(4) Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală
anulează pasajul greşit cu o linie orizontală; în cazul în care aceştia, din
diferite motive, doresc să îşi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul
stabilit, primesc alte coli de hârtie tipizate; acest' lucru este consemnat de
către persoanele care asigură supravegherea în procesul-verbal de
predare-primire a lucrărilor scrise; colile folosite iniţial se anulează şi se
semnează de persoanele care asigură supravegherea.
Art. 16. - (1) Candidaţii au obligaţia de a preda
comisiei de examinare lucrările scrise,'în faza în care se află, respectiv
foile cu subiectele primite şi ciornele, la expirarea timpului alocat,
depăşirea acestuia fiind interzisă; persoanele care asigură supravegherea
desfăşurării probei barează spaţiile nescrise, verifică numărul de pagini şi îl
trec în procesul-verbal de predare-primire care va fi semnat de candidaţi.
(2) Preşedintele şi ceilalţi membri ai comisiei de
examinare verifică dacă numărul lucrărilor scrise corespunde cu numărul
semnăturilor din procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise şi
numerotează lucrările; comisia de examinare depozitează lucrările scrise,
împreună cu documentele constituite pentru susţinerea examinării scrise, în
spaţiul destinat corectării, care va fi sigilat de către preşedintele comisiei.
(3) Ciornele şi lucrările anulate se strâng separat şi
se distrug după o lună de la finalizarea examinării scrise, acest lucru
consemnându-se într-un proces-verbal semnat de membrii comisiei de examinare,
care se păstrează la unitatea unde se desfăşoară examinarea.
Art. 17. - (1) Examinarea scrisă se notează cu note de
la 0 la 10. Comisia de examinare stabileşte nota acordată pentru fiecare
subiect.
(2) Pe baza grilei de corectare, fiecare membru al
comisiei de examinare corectează lucrările sigilate, acordând note, care sunt
trecute în borderoul de notare care se semnează pe fiecare filă de membrii
comisiei de examinare; nota finală acordată la proba scrisă fiecărui candidat
se obţine pe baza mediei aritmetice a notelor acordate de fiecare membru al
comisiei de examinare.
(3) După corectare şi notare, lucrările scrise se
desigilează.
(4) In urma susţinerii examinării scrise, este declarat
„admis" candidatul care a obţinut minimum nota 7 (şapte).
Art. 18. - (1) Rezultatele obţinute de către candidaţi
la examinarea scrisă se consemnează într-un proces-verbal, în ordinea
descrescătoare a notelor. Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de
fiecare dintre membrii comisiei de examinare.
(2) Rezultatele examinării scrise se afişează la locul
desfăşurării examinării, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data
începerii acestei probe.
Art. 19. - Candidaţii nemulţumiţi de rezultatul
examinării scrise pot face contestaţie în termen de două zile lucrătoare de la
afişarea rezultatelor, sub sancţiunea decăderii din acest drept; soluţionarea
contestaţiilor se va efectua în următoarele două zile lucrătoare de la
expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, de către comisia de
soluţionare a contestaţiilor.
Art. 20. - (1) Contestaţiile la examinarea scrisă se
depun şi se înregistrează la unitatea organizatoare; la primirea
contestaţiilor, persoana din cadrul compartimentului secretariat care
efectuează înregistrarea va consemna data şi ora depunerii acestora şi va
semna, după care le va preda imediat, pe bază de condică, secretarului comisiei
de soluţionare a contestaţiilor.
(2) După expirarea termenului de depunere a
contestaţiilor, comisia de soluţionare a contestaţiilor:
a) verifică dacă contestaţiile au fost depuse în
termenul prevăzut la art. 19, cele depuse după expirarea termenului fiind
respinse;
b) verifică dacă aspectele contestate au legătură cu
examinarea scrisă şi se referă numai la lucrarea candidatului care a formulat
contestaţia, cele care nu îndeplinesc aceste condiţii fiind respinse;
c) recorectează lucrările, pe baza grilei de corectare,
conform procedurii prevăzute la art. 17 alin. (1) şi (2).
(3) In vederea soluţionării contestaţiilor, lucrările
scrise se resigilează.
Art. 21. - După recorectarea lucrărilor scrise, comisia
de soluţionare a contestaţiilor:
a) respinge contestaţia în situaţia în care nota
obţinută la recorectare este mai mică sau egală cu nota iniţială acordată de
comisia de examinare;
b) admite contestaţia în situaţia în care nota
obţinută la recorectare este mai mare decât nota iniţială acordată de comisia
de examinare.
Art. 22. - (1) Nota obţinută în cazul admiterii
contestaţiei este nota finală obţinută de candidat la examinarea scrisă; în
situaţia respingerii contestaţiei rămâne valabilă, ca notă finală, nota
acordată iniţial de către comisia de examinare; rezultatele obţinute de către
candidaţi în urma soluţionării contestaţiilor se consemnează într-un
proces-verbal.
(2) Hotărârile comisiei de soluţionare a contestaţiilor
sunt definitive.
Art. 23. - Rezultatele contestaţiilor la examinarea
scrisă, precum şi rezultatele finale se afişează la sediul fiecărei unităţi
unde se desfăşoară examinarea, imediat după soluţionarea contestaţiilor, dar nu
mai mult de două zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a
contestaţiilor.
Art. 24. -In cazul respingerii contestaţiei, candidaţii
se pot adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Art. 25. - (1) Pentru fiecare examinare se întocmeşte
un dosar care conţine toate documentele întocmite cu prilejul organizării acesteia.
(2) Dosarele se păstrează o perioadă de 2 ani la
compartimentul de resurse umane din fiecare unitate unde s-a organizat
sesiunea.
Art. 26. - Pentru personalul contractual care a
dobândit calitatea de funcţionar public cu statut special în sistemul
administraţiei penitenciare se întocmesc dosare profesionale, conform
prevederilor legale.