Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2599 din 20.07.2016

privind schimbarea de grupă valorică din B în A a Ansamblului fostei Mănăstiri Bărboi, a Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a fostei Stăreţii, azi casă parohială, şi a Turnului clopotniţă şi clasarea a trei noi subcomponente în cadrul Ansamblului fostei Mănăstiri Bărboi, stradela Bărboi nr. 12, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, în LMI, categoria II, monumente de arhitectură, grupa valorică A, respectiv Monumentul Bisericii Sf. Vineri, Casa de apă (aghiazmatarul - cişmeaua) şi Zidul incintei
ACT EMIS DE: Ministerul Culturii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 647 din 24 august 2016

SmartCity1

Având în vedere Referatul nr. 1.576 din 9 mai 2016 de aprobare a proiectului de ordin al ministrului culturii de schimbare de grupă valorică din B în A a monumentelor istorice Ansamblul fostei Mănăstiri Bărboi, Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fosta Stăreţie, azi casă parohială, şi Turnul clopotniţă şi clasarea a trei noi subcomponente în categoria arhitectură, ca monumente, grupa valorică A, respectiv Zidul incintei, Casa de apă (aghiazmatarul-cişmeaua) şi Monumentul Bisericii Sf. Vineri în cadrul Ansamblului fostei Mănăstiri Bărboi, stradela Bărboi nr. 12, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi,în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi alin. (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (1) şi alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii emite următorul ordin: Articolul 1(1) Se schimbă grupa valorică din B în A pentru monumentele istorice Ansamblul fostei Mănăstiri Bărboi, Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fosta Stăreţie, azi casă parohială, şi Turnul clopotniţă, situate în stradela Bărboi nr. 12, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, înscrise în LMI cu codurile IS-II-a-B-03730, respectiv IS-II-m-B-03730.01, IS-II-m-B-03730.02 şi IS-II-m-B-03730.03, şi vor avea următoarele coduri: ISII-a-A-03730, respectiv IS-II-m-A-03730.01, IS-II-m-A-03730.02 şi IS-II-m-A-03730.03.(2) Se clasează trei subcomponente noi în cadrul Ansamblului fostei Mănăstiri Bărboi, situate la adresa stradela Bărboi nr. 12, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, în categoria II - arhitectură, ca monumente, grupa valorică A: Zidul incintei, Casa de apă (aghiazmatarul-cişmeaua) şi Monumentul Bisericii Sf. Vineri, cu codurile în Lista monumentelor istorice IS-II-m-A-03730.04, IS-II-m-A-03730.05, IS-II-m-A-03730.06.(3) Zona de protecţie a monumentului istoric este cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul culturii, Corina Şuteu ANEXĂZONA DE PROTECŢIE Ansamblul fostei Mănăstiri Bărboi, stradela Bărboi nr. 12, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi Coordonate STEREO 70 - puncte de contur:

Nr. crt. X Y
1 696810.92 632448.90
2 696841.69 632378.97
3 696841.69 632378.97
4 696589.94 632257.98
5 696522.81 632408.34
6 696494.83 632443.30
7 696534.00 632513.24
8 696502.53 632570.58
9 696439.59 632555.19

Nr. crt. X Y
10 696411.61 696411.61
11 696553.58 696553.58
12 696583.65 696583.65
13 696608.82 696608.82
14 696754.98 696754.98
15 696900.44 696900.44
16 696970.37 696970.37
17 696939.60 696939.60
18 696899.74 696899.74

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2599/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2599 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 2599/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu