Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1926 din 21.05.2013

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 637/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul componentei de Asistenţă tehnică a Programului operaţional comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013
ACT EMIS DE: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 309 din 29 mai 2013



SmartCity1

În conformitate cu prevederile art. 33 din Regulamentul (CE) nr. 951/2007 al Comisiei din 9 august 2007 de stabilire a normelor de aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanţate în cadrul Regulamentului (CE) nr. 1.638/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a dispoziţiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate şi de parteneriat,în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin: Articolul I Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 637/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul componentei de Asistenţă tehnică a Programului operaţional comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 19 august 2009,cu modificările ulterioare, se modifică şi completează după cum urmează: 1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 2Beneficiarii activităţilor de asistenţă tehnică finanţate din Program sunt: a)Autoritatea comună de management pentru Programul operaţional comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care include unităţile cu atribuţii operaţionale, financiare, de audit intern şi de control; b)Secretariatul tehnic comun pentru Programul operaţional comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 localizat în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava şi în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Iaşi, precum şi oficiile Secretariatului tehnic comun din Ucraina şi Republica Moldova; c)Autoritatea de audit de pe lângă Curtea de Conturi a României; 2. La articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) În cazul cheltuielilor finanţate integral sau parţial prin alte instrumente financiare naţionale, europene sau internaţionale, sumele aferente cheltuielilor decontate din aceste instrumente nu reprezintă cheltuieli eligibile. 3. La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Primele şi orele suplimentare sunt considerate eligibile dacă sunt respectate prevederile legislaţiei naţionale în vigoare şi sunt acordate/efectuate cu acordul prealabil al Autorităţii comune de management, în condiţiile prevăzute de contractele de finanţare. 4. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 8(1) Sunt eligibile cheltuielile de deplasare care includ transport internaţional, naţional şi local, inclusiv taxe de aeroport, bac, pod, taxe rutiere, taxe de parcare, cazare şi diurnă/indemnizaţie zilnică de delegare. Cheltuielile vor fi decontate de către Autoritatea comună de management, Secretariatul tehnic comun şi oficiile acestuia din statele partenere sau Autoritatea de audit în conformitate cu baremurile stabilite de legislaţia aplicabilă structurii care organizează deplasarea, astfel:a)pentru personalul Autorităţii comune de management, cu excepţia personalului care desfăşoară activităţi de control de prim nivel pentru beneficiarii români ai Programului operaţional comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, precum şi pentru invitaţii Autorităţii comune de management, pentru participarea la reuniunile Comitetului comun de monitorizare, întâlniri de lucru, alte tipuri de reuniuni, conferinţe, colocvii, mese rotunde, seminare, alte evenimente de informare şi comunicare organizate de structurile de management ale programului sau de alte organizaţii, în contextul cooperării teritoriale europene, activităţi de instruire şi de formare profesională, vizite în teren, inclusiv ex-post, evenimente care vizează pregătirea perioadei de programare 2014-2020, Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării/strategii macroregionale/parteneriate strategice ale Uniunii Europene; b)pentru personalul Secretariatului tehnic comun, pentru participarea la reuniunile Comitetului comun de monitorizare, întâlniri de lucru, alte tipuri de reuniuni, conferinţe, colocvii, mese rotunde, seminare, alte evenimente de informare şi comunicare organizate de structurile de management ale programului sau de alte organizaţii, în contextul cooperării teritoriale europene, activităţi de instruire, vizite în teren, inclusiv ex-post, evenimente care vizează pregătirea perioadei de programare 2014-2020, Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării/strategii macroregionale/parteneriate strategice ale Uniunii Europene; c)pentru personalul Autorităţii de audit pentru participarea la misiuni de audit la proiecte şi la Secretariatul tehnic comun, precum şi la activităţi de instruire şi reuniuni tehnice; d)pentru membrii Comitetului comun de monitorizare sau supleanţii ori delegaţii acestora pentru participarea la reuniunile Comitetului comun de monitorizare, întâlniri de lucru, alte tipuri de reuniuni, conferinţe, colocvii, mese rotunde, seminare, activităţi de instruire, activităţi de evaluare, alte evenimente de informare şi comunicare organizate de structurile de management ale programului sau de alte organizaţii, în contextul cooperării teritoriale europene; e)pentru membrii Comitetului de evaluare care participă la şedinţele Comitetului de evaluare, la şedinţele Comitetului comun de monitorizare sau la sesiuni de instruire organizate de Autoritatea comună de management sau Secretariatul tehnic comun; f)pentru personalul care desfăşoară activităţi de control de prim nivel pentru beneficiarii români ai Programului operaţional comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, pentru participarea la activităţi de instruire specifice activităţii de control organizate de structurile de management ale Programului, de Comisia Europeană sau prin programul INTERACT finanţat din fonduri europene; g)pentru personalul oficiilor Secretariatului tehnic comun pentru participarea la reuniunile Comitetului comun de monitorizare, întâlniri de lucru, alte tipuri de reuniuni, conferinţe, colocvii, mese rotunde, seminarii, alte evenimente de informare şi comunicare organizate de structurile de management ale programului sau de alte organizaţii, în contextul cooperării teritoriale europene, activităţi de instruire, vizite în teren. (2) Pentru persoanele/personalul prevăzute/prevăzut la alin. (1), lit. d), e) şi g), care sunt cetăţeni ai Ucrainei şi Republicii Moldova, baremurile pentru cheltuielile pentru transport, inclusiv taxe de aeroport, transport local, cazare şi diurnă/indemnizaţie zilnică de delegare nu vor depăşi baremurile prevăzute de legislaţia română, astfel:a)când persoana se deplasează în România, plafoanele sunt cele prevăzute de legislaţia română privind instituţiile publice pentru deplasarea personalului român în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, corespunzătoare deplasării într-un stat membru; b)când persoana se deplasează pe teritoriul statului partener al cărui rezident este, plafoanele sunt cele prevăzute de legislaţia română privind instituţiile publice pentru deplasarea personalului român pe teritoriul României; c)când persoana se deplasează pe teritoriul celuilalt stat partener, plafoanele sunt cele prevăzute de legislaţia română privind instituţiile publice pentru deplasarea personalului român în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, pentru deplasarea în Ucraina, respectiv Republica Moldova. 5. La articolul 9, literele d), f) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins: d)cheltuielile efectuate pentru organizarea de reuniuni de lucru ale Comitetului comun de monitorizare, comitetelor de evaluare, grupurilor de lucru, precum şi ale altor comitete înfiinţate pentru gestionarea Programului, întâlniri de lucru, precum şi alte tipuri de reuniuni, inclusiv pentru pregătirea perioadei de programare 2014-2020 şi Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării/strategii macroregionale/ parteneriate strategice ale Uniunii Europene; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ............ f)cheltuielile efectuate cu instruirea personalului implicat în gestionarea Programului, precum şi pentru pregătirea perioadei de programare 2014-2020; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ............ h)cheltuielile pentru efectuarea de studii, analize, rapoarte, consultanţă şi expertiză tehnică pe teme relevante pentru gestionarea Programului, precum şi pentru pregătirea perioadei de programare 2014-2020; 6. La articolul 9, după litera n) se introduc două noi litere, literele o) şi p), cu următorul cuprins: o)cheltuieli pentru servicii de multiplicare şi fotocopiere; p)cheltuielile pentru întreţinerea sediului, inclusiv reparaţii şi igienizare. 7. La articolul 10, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 10(1) În categoria cheltuielilor eligibile pentru achiziţia de active fixe corporale se includ cheltuielile pentru achiziţia de echipamente de tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, birotică, mobilier, autoturisme, inclusiv serviciile de întreţinere şi reparaţii echipamente şi autoturisme, asigurările obligatorii pentru autoturisme, asigurarea CASCO şi Cartea Verde pentru autoturismele achiziţionate din fondurile Programului. 8. La articolul 13, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 13(1) În categoria cheltuielilor generale de administraţie se includ cheltuielile efectuate pentru: închiriere sediu, plată utilităţi: apă curentă, canalizare, energie electrică, salubritate, gaze naturale, telefon, fax, internet; cheltuieli de protocol, precum şi alte cheltuieli necesare implementării programului.(2) Cheltuielile generale de administraţie sunt eligibile după cum urmează:a)în cuantum de maximum 7% din totalul costurilor eligibile rambursate ale contractului pentru Secretariatul tehnic comun; b)în cuantum de maximum 7% din totalul costurilor eligibile rambursate pentru Autoritatea comună de management. Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1926/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1926 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu