ORDIN Nr. 1357
din 7 decembrie 2007
privind aprobarea modelului
Contractului-cadru de finantare a Programului multianual „Asistenta tehnica
pentru sprijinirea autoritatilor administratiei publice locale in pregatirea
tehnica a proiectelor de investitii publice, finantate din Programul
operational regional 2007-2013"
ACT EMIS DE:
MINISTERUL DEZVOLTARII, LUCRARILOR PUBLICE SI LOCUINTELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 40 din 17 ianuarie 2008
In temeiul Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea
regională în România, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4
alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.424/2007 privind aprobarea Programului
multianual „Asistenţă tehnică pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei
publice locale în pregătirea tehnică a proiectelor de investiţii publice,
finanţate prin Programul operaţional regional 2007-2013" şi finanţarea
acestuia din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi
Locuinţelor, şi al art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 361/2007
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice
şi Locuinţelor,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi
locuinţelor emite prezentul ordin.
Art. 1. - Cu data prezentului ordin, se aprobă modelul
Contractului-cadru de finanţare a Programului multianual „Asistenţă tehnică
pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale în pregătirea
tehnică a proiectelor de investiţii publice, finanţate din Programul operaţional regional
2007-2013", prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul
ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi
locuinţelor,
Anna Horvath,
secretar de stat
ANEXĂ
CONTRACT-CADRU
de finanţare a Programului multianual „Asistenţă
tehnică pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale în pregătirea tehnică a
proiectelor de investiţii publice, finanţate din Programul operaţional regional
2007-2013"
Nr................./.....................
Incheiat în temeiul prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.424/2007 privind aprobarea Programului multianual
„Asistenţă tehnică pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei publice
locale în pregătirea tehnică a proiectelor de investiţii publice, finanţate
prin Programul operaţional regional 2007-2013" şi finanţarea acestuia din
bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor
Intre:
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi
Locuinţelor, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5,
telefon/fax 0372.111.412/0372.111.630, cont în lei RO95TREZ70023510170XXXXX,
deschis la Trezoreria Municipiului Bucureşti, reprezentat prin ministrul
dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Laszlo Borbely, în calitate de
iniţiator al programului sus-menţionat şi Autoritate de management pentru
Programul operaţional regional 2007-2013, denumit în continuare MDLPL - AMPOR,
şi
Autoritatea publică locală, cu sediul în
................................................,
telefon/fax........................, cod
fiscal......................................................, cont
Trezorerie............................................................................,
reprezentată prin ................................................,
funcţia ..................................................., în calitate
de beneficiar al proiectului................................, denumită în
continuare Beneficiar,
s-a convenit încheierea prezentului contract-cadru de
finanţare a Programului multianual „Asistenţă tehnică pentru sprijinirea
autorităţilor administraţiei publice locale în pregătirea tehnică a proiectelor
de investiţii publice, finanţate din Programul operaţional regional
2007-2013", în următoarele condiţii:
ARTICOLUL 1
Definiţii
1. Contract-cadru de
finanţare, denumit în continuare contract sau
prezentul contract, reprezintă acest document,
precum şi anexele sale, care fac parte integrantă din acesta.
2. Părţi - desemnează instituţiile semnatare ale prezentului contract.
3. Ministerul Dezvoltării,
Lucrărilor Publice şi Locuinţelor - Autoritate de management pentru Programul operaţional regional
(MDLPL - AMPOR) reprezintă
autoritatea publică centrală care are responsabilitatea finanţării,
managementului, gestionării şi implementării asistenţei financiare alocate
autorităţilor publice locale prin contractul-cadru de finanţare.
4. Program operaţional
regional, denumit în continuare POR, reprezintă Programul operaţional regional 2007-2013, document
aprobat de Comisia Europeană, elaborat de România, care conţine o strategie de
dezvoltare şi un set de axe prioritare şi domenii de intervenţie, pentru a fi
implementate cu ajutorul Fondului European pentru Dezvoltare Regională.
5. Beneficiar-
reprezintă autoritatea publică locală care beneficiază de finanţare provenind
din asistenţa financiară acordată prin Programul multianual „Asistenţă tehnică
pentru sprijinirea autorităţilor publice locale în pregătirea tehnică a
proiectelor de investiţii publice, finanţate din Programul operaţional regional
2007-2013".
6. Valoarea totală a
contractului-cadru de finanţare reprezintă
valoarea serviciilor de proiectare, conform anexei la Hotărârea Guvernului nr.
1.424/2007.
7. Preţul plătibil
Beneficiarului de către MDLPL -AMPOR reprezintă
preţul real, stabilit în urma procedurii de licitaţie publică organizate de
Beneficiar şi pe care MDLPL - AMPOR îl va plăti Beneficiarului, în baza
decontului de cheltuieli certificate de acesta, pentru îndeplinirea integrală
şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor asumate prin contract.
8. Cerere de plată
pentru avans - reprezintă documentul emis de
Beneficiar în baza căruia MDLPL-AMPOR acordă un avans reprezentând 30% din
valoarea totală a contractului (conform modelului anexă la contract).
9. Cerere de rambursare - reprezintă documentul emis de Beneficiar în baza căruia
MDLPL-AMPOR rambursează către Beneficiar sumele cheltuite şi certificate de
acesta (conform modelului anexă la contract).
10. Cheltuială certificată - reprezintă cheltuiala verificată de către Beneficiar din punctul
de vedere al realităţii, regularităţii şi legalităţii, reprezentând serviciile
realizate de Prestator în cadrul contractului de servicii.
11. Cost eligibil-
reprezintă costurile care pot fi rambursate Beneficiarului în baza cererii de
rambursare.
12. Cost neeligibil - reprezintă costurile care nu pot fi rambursate Beneficiarului,
stabilite în condiţiile prezentului contract şi ale legislaţiei în vigoare.
13. Raport de progres -
reprezintă documentul elaborat de Beneficiar privind activităţile şi serviciile
efectuate pentru elaborarea/revizuirea documentaţiei tehnico-economice a
proiectului de investiţie, în funcţie de fiecare document elaborat (SF, PT,
DDE).
14. Raport privind
eligibilitatea activităţilor proiectului de investiţie - reprezintă documentul elaborat şi aprobat de Beneficiar şi avizat
de MDLPL - AMPOR referitor la activităţile propuse a fi realizate în cadrul
proiectului de investiţie. Activităţile proiectului trebuie să fie în
concordanţă cu criteriile de eligibilitate stabilite pentru domeniile de
intervenţie ale POR (conform modelului anexă la contract).
15. Contract de servicii- reprezintă documentul încheiat între Beneficiar şi societatea
comercială pentru elaborarea/revizuirea, după caz, a documentaţiei
tehnico-economice a proiectului de investiţie.
16. Prestator-
reprezintă una dintre părţile contractului de servicii încheiat între
autoritatea publică locală şi societatea comercială care va elabora/revizui,
după caz, documentaţia tehnică (studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii
de execuţie) a proiectului de investiţie.
17. Servicii certificate - reprezintă serviciile efectuate de Prestator în cadrul
contractului de servicii, pe care Beneficiarul le certifică din punctul de
vedere al realităţii, regularităţii şi legalităţii.
18. Cerere de finanţare - reprezintă formularul completat de
către Beneficiar, în vederea obţinerii finanţării proiectului prin intermediul
Programului operaţional regional.
19. Forţă majoră - un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se
datorează greşelii sau vinii acestora, care nu putea fi prevăzut la momentul
încheierii contractului şi care face imposibilă executarea şi, respectiv,
îndeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie,
revoluţii, incendii, inundaţii sau orice alte catastrofe naturale, restricţii
apărute ca urmare a unei carantine, embargo, enumerarea nefiind exhaustivă, ci
enunţiativă. Nu este considerat forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai
sus care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de
costisitoare executarea obligaţiilor uneia dintre părţi.
20. Zi - zi
calendaristică; an - 365
de zile.
ARTICOLUL 2
Obiectul contractului
(1) Obiectul contractului constă în acordarea de
finanţare Beneficiarului în vederea elaborării/revizuirii, după caz, a
documentaţiei tehnico-economice pentru proiectul de
investiţie...................................................................................................................................................................................................
(2) Prezentul contract stabileşte termenii şi
condiţiile în care se transferă Beneficiarului proiectului sumele necesare
elaborării/revizuirii, după caz, a documentaţiei tehnico-economice aferente
proiectelor de investiţii, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.424/2007.
(3) Documentaţia tehnico-economică a proiectului
rezultată prin acordarea sprijinului financiar de către MDLPL - AMPOR este
compusă din următoarele documente:
• studiul de fezabilitate (SF), inclusiv analiza socioeconomică;
• proiect tehnic (PT);
• detalii de execuţie (DDE).
(4) Documentele sus-menţionate vor fi realizate astfel
încât proiectul să fie pregătit pentru obţinerea finanţării din fondurile
corespunzătoare domeniilor majore de intervenţie ale
POR.
ARTICOLUL 3
Durata contractului-cadru
(1) Contractul intră în vigoare la data semnării lui
de către ambele părţi.
(2) Perioada de valabilitate a contractului este de 36
de luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2010.
(3) Durata de implementare a
contractului este de 22 de luni, dar nu mai târziu de 30 octombrie 2009. Ultima
cerere de rambursare nu poate fi depusă mai târziu de 30 noiembrie 2009.
(4) Durata contractului este calculată astfel încât
finalul contractului să coincidă cu finalizarea completării cererii de finanţare
de către Beneficiar şi depunerea acesteia în vederea obţinerii finanţării
execuţiei investiţiei.
(5) După expirarea perioadei de valabilitate a
contractului, Beneficiarul are obligaţia de a păstra minimum 5 ani toată
documentaţia tehnică elaborată.
ARTICOLUL 4
Valoarea contractului-cadru
(1) Valoarea totală a contractului este valoarea
prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1.424/2007 şi este de maximum
............ lei.
(2) In temeiul legislaţiei privind procedura de achiziţii
publice, valoarea contractului este stabilită pe întreaga valoare a serviciilor
pentru elaborarea/revizuirea documentaţiei tehnico-economice a proiectului de
investiţie şi este mai mică decât valoarea totală a contractului-cadru, iar
finanţarea din partea MDLPL -
AMPOR se va rezuma doar la preţul stabilit în contractul de servicii.
(3) In cazul în care în urma procesului de achiziţie
publică valoarea contractului de servicii pentru elaborarea/revizuirea
documentaţiei tehnico-economice este mai mare decât valoarea totală a
contractului-cadru prevăzută la alin. (1), finanţarea din partea MDLPL - AMPOR
se rezumă doar la valoarea prevăzută la alin. (1). Beneficiarul va suporta din
resurse proprii diferenţa de sumă rezultată şi care reprezintă costuri neeligibile, pe care MDLPL - AMPOR nu le va rambursa.
(4) Orice majorare de preţ a contractului de servicii,
survenită pe parcursul derulării acestuia, acordată în condiţiile legislaţiei
achiziţiilor publice, care depăşeşte valoarea totală a contractului-cadru, este
suportată de Beneficiar din resurse proprii, reprezentând costuri neeligibile.
ARTICOLUL 5
Documentele contractului-cadru
Documentele contractului sunt următoarele:
1. graficul de rambursare a cheltuielilor elaborat de
Beneficiar, în condiţiile prezentului contract;
2. acte adiţionale, dacă există;
3. anexe/formulare.
ARTICOLUL 6
Drepturi de proprietate intelectuală
(1) Toată documentaţia aferentă proiectului, elaborată
sub orice formă, este şi va rămâne atât în proprietatea Beneficiarului, cât şi
în proprietatea MDLPL-AMPOR (o copie completă a documentaţiei).
(2) In vederea evitării încălcării dreptului de
proprietate intelectuală, Beneficiarul are obligaţia de a stipula în contractul
de servicii prevederi referitoare la dreptul de proprietate intelectuală, în
baza legislaţiei în materie; prevederile se referă la evitarea ulterioară a
oricăror litigii legate de documentaţia elaborată de Prestator în cadrul
contractului de servicii.
ARTICOLUL 7
Obligaţiile Beneficiarului
A. Beneficiarul are următoarele
obligaţii pe parcursul duratei de implementare a contractului:
1. să stabilească eligibilitatea activităţilor
proiectului în conformitate cu criteriile de eligibilitate ale domeniilor de
intervenţie ale POR; în acest sens va elabora şi va aproba
raportul de eligibilitate;
2. să organizeze procedurile de achiziţii publice
pentru atribuirea contractelor de servicii dedicate elaborării/revizuirii
documentaţiilor tehnico-economice;
3. să informeze MDLPL-AMPOR despre rezultatele
sesiunii/sesiunilor de licitaţii;
4. să elaboreze contractele de servicii, ţinând cont de
prevederile prezentului contract şi de prevederile procedurilor de implementare
a Programului multianual „Asistenţă tehnică pentru sprijinirea autorităţilor
administraţiei publice locale în pregătirea tehnică a proiectelor de investiţii
publice, finanţate din Programul operaţional regional 2007-2013";
5. să transmită către MDLPL-AMPOR, în termen de maximum
30 de zile de la semnarea contractului de servicii, o notificare privind
graficul cererilor de rambursare;
6. să certifice serviciile efectuate de Prestator
privind realitatea, regularitatea şi legalitatea acestora;
7. să efectueze plăţile către Prestator. Cheltuielile
efectuate pentru plata Prestatorului vor fi certificate de controlul preventiv
intern al Beneficiarului privind efectuarea acestora în condiţiile legislaţiei în vigoare. Beneficiarul îşi
asumă întreaga responsabilitate privind legalitatea acestora;
8. să solicite rambursarea sumelor cheltuite pe baza
cererilor de rambursare în conformitate cu graficul
stabilit;
9. să sprijine pregătirea tehnică a proiectului. In
acest sens se angajează să pună la dispoziţia Prestatorului documentaţia
tehnică existentă, să asigure condiţiile necesare obţinerii
avizelor/acordurilor şi să soluţioneze eventualele litigii cauzate de
nerespectarea dreptului de proprietate intelectuală;
10. să aprobe toată documentaţia tehnico-economică
elaborată de Prestator, conform legislaţiei în materie;
11. să obţină pe baza documentaţiei elaborate de
Prestator, în cel mai scurt timp posibil, toate avizele/acordurile necesare
investiţiei, inclusiv autorizaţia de construcţie;
12. să transmită MDLPL - AMPOR
o copie a documentaţiei tehnice complete, după
finalizarea acesteia;
13. să asigure personal pentru derularea prezentului
contract. Acest personal va asigura legătura permanentă cu MDLPL-AMPOR;
14. să acorde MDLPL - AMPOR tot sprijinul de care au
nevoie în îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin prezentul contract;
15. să notifice MDLPL - AMPOR, în termen de 5 zile, cu
privire la apariţia unor cauze de ordin tehnic şi/sau financiar care ar putea
determina neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract;
16. să furnizeze MDLPL - AMPOR orice document sau
informaţie, în termenul solicitat de acesta, în vederea realizării evaluării
stadiului documentaţiei tehnice şi, implicit, a Programului multianual de
asistenţă tehnică;
17. să-şi asume integral răspunderea pentru
prejudiciile cauzate terţilor din culpa sa pe parcursul implementării
contractului-cadru; MDLPL - AMPOR va fi degrevată de orice responsabilitate
pentru prejudiciile cauzate de Beneficiar terţilor, din executarea contractului.
18. Pe parcursul perioadei de implementare a
prezentului contract Beneficiarul are obligaţia de a prezenta MDLPL - AMPOR
rapoarte de progres obligatorii, după cum urmează:
a) Raportul privind eligibilitatea activităţilor
proiectului de investiţie prezentat în termen de 15 zile de la semnarea
prezentului contract (formularul nr. 1);
b) Raportul de progres privind revizuirea/actualizarea/ elaborarea, după caz, a studiului de
fezabilitate, depus la MDLPL - AMPOR, în termen de 60 de zile de la stabilirea
eligibilităţii proiectului, dar nu mai târziu de 3 luni de la semnarea
contractului de servicii (formularul nr. 5);
c) Raportul de progres asupra
finalizării proiectului tehnic şi depus la MDLPL-AMPOR, în termen de 8 luni de
la semnarea contractului de servicii (formularul nr. 6);
d) Raportul de progres asupra finalizării detaliilor de
execuţie prezentat în termen de 10 luni de la semnarea
contractului de servicii (formularul nr. 7).
B. Obligaţiile Beneficiarului după expirarea duratei de
implementare a contractului:
1. să completeze şi să depună cererea de finanţare,
conform regulilor stabilite pentru implementarea Programului operaţional
regional;
2. să prevadă în bugetul propriu sumele necesare
realizării investiţiei şi să asigure condiţiile necesare implementării
proiectului, în cazul obţinerii finanţării execuţiei din fondurile alocate POR.
ARTICOLUL 8
Obligaţiile MDLPL-AMPOR
MDLPL - AMPOR are următoarele obligaţii:
1. să efectueze plata avansului către Beneficiar pe
baza cererii de plată
prezentate de acesta, în termen de 15 zile de la
primirea acesteia;
2. să acorde sprijin Beneficiarului în elaborarea
documentaţiei necesare procedurii de licitaţie publică, la solicitarea acestuia
şi numai în ceea ce priveşte anumite probleme punctuale;
3. să verifice realitatea, regularitatea şi legalitatea
cererilor de rambursare a cheltuielilor efectuate de Beneficiar, în baza
documentelor prezentate de acesta, şi să efectueze plăţile către Beneficiar
numai după verificarea tuturor documentelor;
4. să avizeze Raportul privind eligibilitatea
activităţilor proiectului de investiţie, elaborat şi aprobat de Beneficiar.
Avizul favorabil se va acorda numai în cazul în care proiectul de investiţie se
încadrează în criteriile de eligibilitate stabilite în POR;
5. să verifice şi să aprobe rapoartele de progres
elaborate de Beneficiar în condiţiile stabilite în prezentul contract;
6. să monitorizeze îndeplinirea termenelor de
finalizare a documentaţiei tehnice stabilite în graficul de prestare a
serviciilor;
7. să solicite informaţii de la Beneficiar cu privire
la modul de realizare a obiectului contractului de servicii;
8. să efectueze vizite în teren, dacă consideră
necesar, cu notificarea în prealabil a Beneficiarului;
9. să evalueze Programul multianual „Asistenţă tehnică
pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale în pregătirea
tehnică a proiectelor de investiţii publice, finanţate din Programul
operaţional regional 2007-2013" pe baza indicatorilor stabiliţi în
procedura de implementare a acestuia.
ARTICOLUL 9
Documente şi modalităţi
de plată
Acordarea avansului
(1) Avansul se acordă Beneficiarului de către MDLPL -
AMPOR numai după transmiterea avizului favorabil, emis de MDLPL, referitor la
Raportul privind eligibilitatea activităţilor proiectului de investiţie
(formularul nr. 2).
(2) După primirea avizului favorabil referitor la
eligibilitatea proiectului Beneficiarul va înainta MDLPL - AMPOR cererea de
plată a avansului (formularul nr. 3). Plata avansului se va face în termen de
10 zile de la înregistrarea la sediul MDLPL - AMPOR a cererii de plată a
avansului.
(3) Valoarea avansului reprezintă 30% din valoarea
totală a contractului-cadru.
(4) Plata avansului se face într-un cont deschis la
Trezorerie de către Beneficiar şi comunicat MDLPL - AMPOR.
(5) Contravaloarea avansului primit de Beneficiar este
obligatoriu să fie folosită în scopul realizării proiectului.
(6) Recuperarea avansului se
face prin deducerea integrală a acestuia din contravaloarea primei tranşe
intermediare.
Plata tranşelor intermediare - studiu de
fezabilitate şi proiect tehnic
(1) Plata primei tranşe intermediare se solicită de
Beneficiar în termen de 3 luni de la semnarea contractului de servicii încheiat
între Beneficiar şi Prestator.
(2) Contravaloarea primei tranşe intermediare se
acordă Beneficiarului după ce acesta va efectua plata către Prestator pentru
elaborarea/revizuirea studiului de fezabilitate. Din contravaloarea tranşei
intermediare se recuperează contravaloarea avansului primit de Beneficiar.
(3) Contravaloarea celei de-a doua tranşe intermediare
se acordă Beneficiarului după ce acesta va efectua plata către Prestator pentru
elaborarea şi finalizarea proiectului tehnic.
(4) Documentele în baza cărora Beneficiarul poate
solicita plata tranşelor intermediare sunt următoarele:
• cererea intermediară de rambursare (formularul nr. 4);
• dovada achitării de către Beneficiar a contravalorii
studiului de fezabilitate/proiectului tehnic către Prestator;
• raportul privind finalizarea studiului de
fezabilitate, aprobat de Beneficiar;
• raportul asupra finalizării proiectului tehnic, aprobat de Beneficiar;
• hotărârea de aprobare a studiului de fezabilitate
emisă de Beneficiar, în condiţiile legii;
• aprobarea proiectului tehnic emisă de Beneficiar,
în condiţiile legii.
(5) Lipsa oricărui document menţionat la alin. (4) sau
prezentarea incompletă a acestora atrage solicitarea MDLPL - AMPOR pentru
prezentarea/completarea acestor documente de către Beneficiar, plata
efectuându-se doar în condiţiile prezentării tuturor documentelor complete.
Plata tranşei finale - detalii de execuţie
(1) In vederea efectuării plăţii tranşei finale
Beneficiarul va transmite către MDLPL-AMPOR cererea finală de rambursare.
Cererea finală de rambursare nu poate fi depusă mai târziu de 30 noiembrie
2009.
(2) Plata tranşei finale poate fi solicitată în baza
următoarelor documente, emise de Beneficiar:
• cerere finală de rambursare (formularul nr. 4);
• dovada achitării de către Beneficiar a contravalorii
tranşei finale efectuate în contul Prestatorului;
• raportul asupra finalizării detaliilor de execuţie,
aprobat de Beneficiar.
(3) Lipsa oricărui document menţionat la alin. (2) sau
prezentarea incompletă a acestora atrage solicitarea MDLPL - AMPOR pentru
prezentarea/completarea acestor documente de către Beneficiar, plata
efectuându-se doar în condiţiile prezentării tuturor documentelor complete.
ARTICOLUL 10
Rezilierea contractului-cadru şi restituirea
finanţării
(1) Dacă Beneficiarul nu transmite MDLPL - AMPOR, în
termenul stabilit la art. 7 lit. A pct. 18, raportul privind eligibilitatea
proiectului, MDLPL dispune încetarea finanţării prezentului contract şi
rezilierea acestuia; în acest caz MDLPL - AMPOR va transmite o notificare
Beneficiarului.
(2) Dacă în urma analizării de către MDLPL - AMPOR a
raportului privind eligibilitatea proiectului se constată că acesta nu
corespunde criteriilor de eligibilitate ale domeniilor de intervenţie din
cadrul POR, MDLPL - AMPOR dispune încetarea finanţării prezentului contract şi
rezilierea acestuia; în acest caz MDLPL - AMPOR va transmite o notificare Beneficiarului.
(3) In cazul în care se constată de către MDLPL -AMPOR
că Beneficiarul a folosit în alte scopuri decât cele stabilite avansul primit,
dispune încetarea finanţării prezentului contract.
(4) In condiţiile alin. (2) avansul primit se
recuperează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Beneficiarul
va restitui avansul primit în termen de 30 de zile de la data primirii
notificării de reziliere.
ARTICOLUL 11
Corespondenţa
(1) Intreaga corespondenţă legată de prezentul contract
se va face în scris.
(2) Orice document trebuie înregistrat atât în
momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.
(3) Comunicările dintre părţi se pot face şi prin
telefon, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.
ARTICOLUL 12
Modificări şi completări la contractul-cadru
(1) Orice modificare la contractu l-cadru se va face cu
acordul ambelor părţi.
(2) Orice completare sau modificare a contractului
trebuie făcută în scris printr-un act adiţional.
(3) Valoarea totală a contractului nu poate fi
modificată.
ARTICOLUL 13
Forţa majoră
(1) Forţa majoră este constatată de o autoritate
competentă.
(2) Indeplinirea contractului va fi suspendată în
perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se
cuveneau părţilor până la apariţia acesteia şi fără a putea conduce la
prelungirea contractului cu perioada suspendării.
(3) Partea contractantă care invocă forţa majoră are
obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea
acesteia şi să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării
consecinţelor.
(4) Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va
acţiona o perioadă mai mare de 3 luni, fiecare parte va avea dreptul să
notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentului contract, fără
ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese.
ARTICOLUL 14
Litigii
(1) In eventualitatea unui litigiu între părţi, se va
încerca soluţionarea acestuia pe cale amiabilă.
(2) In cazul în care nu se poate ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă, litigiul va fi soluţionat de
instanţele judecătoreşti competente din raza teritorială unde MDLPL - AMPOR îşi
are sediul.
ARTICOLUL 15
Sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor
In cazul în care Beneficiarul nu îşi îndeplineşte
obligaţiile asumate, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor
- AMPOR are dreptul de a percepe majorări de întârziere, în valoare de 0,1% din
valoarea contractului/zi de întârziere. Majorările de întârziere se calculează
pentru fiecare obligaţie în parte şi nu vor fi achitate din bugetul
proiectului.
ARTICOLUL 16
Dispoziţii finale
(1) Prezentul contract-cadru, împreună cu anexele sale
care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi
înlătură orice înţelegere verbală dintre acestea, anterior şi ulterior
încheierii lui.
(2) Prezentul contract-cadru a fost semnat în două
exemplare originale, fiecare cu aceeaşi forţă probantă, câte unul pentru
fiecare parte, fiecare având aceeaşi valoare.
Părţile au înţeles să încheie astăzi,.............., la
Bucureşti, la sediul MDLPL -
AMPOR, prezentul contract în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
Formularul nr. 1 la contractul-cadru
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi
Locuinţelor
.................................................................................
(semnătura autorizată)
LS
Autoritatea publică locală
.................................................................................
(semnătura autorizată)
LS
RAPORTUL
privind eligibilitatea activităţilor proiectului de
investiţie
1.Titlul proiectului de
investiţie:........................................................................................................................................................................ ...........
2. Denumirea
beneficiarului:........................................................................................................................................................................................
3. Valoarea proiectului de
investiţie propus: RON, fără TVA (aproximativ), cu TVA
4. Incadrarea proiectului de investiţie în Axa POR,
domeniul de intervenţie1):................................................................................................................
5. Descrierea activităţilor propuse a fi realizate în
cadrul proiectului:............................................................................................................................
6. Gradul de maturitate al studiului de fezabilitate (dacă este cazul):..............................................................................................................................
7. Gradul de maturitate al proiectului tehnic şi
detaliilor de execuţie (dacă este cazul):
8. Descrierea
avizelor/aprobărilor/titlul de proprietate existente:....................................................................................................................................
9. Avize/aprobări/titlul de proprietate care
lipsesc:.......................................................................................................................................................
10. Existenţa locaţiei unde se va realiza
proiectul:........................................................................................................................................................
11. Recomandări din partea
beneficiarului...................................................................................................................................................................
Aprobat, semnat şi ştampilat,
Denumirea beneficiarului
Avizat, semnat şi ştampilat,
MDLPL
1)A se vedea Programul operaţional regional 2007-2013, Documentul-cadru
de implementare a POR, Ghidul solicitantului pentru fiecare axă a POR: www.mdlpl.ro; www.inforegio.ro
Formularul nr. 2 la contractul-cadru
AVIZ
acordat de MDLPL-AMPOR referitor la „Raportul
privind eligibilitatea activităţilor proiectului de investiţie"
Referitor la: Proiectul de investiţie .......................................................................................................................
(denumirea completă a proiectului)
Stimate domnule primar,
Stimate domnule preşedinte,
Ca urmare a verificării şi analizei Raportului privind
eligibilitatea activităţilor proiectului de investiţie, elaborat de dumneavoastră în condiţiile
Contratului-cadru de finanţare(se va completa nr. şi data
contractului)................................................................................................................ transmis către MDLPL-AMPOR cu adresa(se va completa nr. şi data
adresei de însoţire a
raportului)........................................................................................................,
suntem în măsură să vă comunicăm următoarele:
• Proiectul (se va completa cu
denumirea completă a proiectului de
investiţie)............................................................................................................... se încadrează în axa POR (se va completa
denumirea completă a axei POR)............................................................................................................................
domeniul de intervenţie(se va completa denumirea
completă a domeniului de intervenţie)...........................................................................................................
• Incadrarea proiectului de investiţie realizată de
dumneavoastră este corespunzătoare cu criteriile de eligibilitate ale POR/nu se
încadrează în criteriile de eligibilitate ale POR(se va completa, după caz)...................................................................................................................................................................
In aceste condiţii MDLPL-AMPOR avizează
favorabil/nefavorabil Raportul privind eligibilitatea activităţilor proiectului
de investiţie(se va completa,
după caz)
........................................................................................................................................................................ .....................................................
Cu stimă,
.......................................
(numele şi prenumele)
secretar de stat
Autoritatea publică locală
.......................................
(numele şi prenumele)
.......................................
(funcţia)
Formularul nr. 3 la contractul-cadru
Avizat,
Ordonator de credite
.................................
(prenumele şi numele)
CERERE DE PLATĂ A AVANSULUI
pentru Programul multianual „Asistenţă tehnică pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei
publice locale în pregătirea tehnică a proiectelorde investiţii publice,
finanţate prin Programul operaţional regional 2007-2013"
Contract-cadru de finanţare (nr./data)................................................................
Beneficiar(denumirea
autorităţii publice locale)
.......................................................................................................................................,
având sediul în (adresa)
......................................................................................,
solicit, în conformitate cu art. 9 din
contractul-cadru de finanţare, plata avansului în sumă de........lei,
reprezentând 30% din valoarea
totală de.............................lei a contractului-cadru de finanţare.
Plata trebuie făcută în contul nostru nr............................................, deschis la
Trezoreria................................................
Data:
Reprezentant
................................................
(titlul)
(numele şi prenumele)
Formularul nr. 4 la contractul-cadru
Avizat,
Ordonator de credite
.................................................
(prenumele şi numele)
CERERE INTERMEDIARĂ/FINALĂ DE RAMBURSARE
pentru cheltuieli efectuate în cadrul Programului
multianual „Asistenţă tehnică pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale în
pregătirea tehnică a proiectelor de investiţii publice, finanţate prin Programul operaţional regional
2007-2013"
Contract-cadru de finanţare(nr./data)..................................................................
Beneficiar(denumirea
autorităţii publice locale)
.......................................................................................................................................,
având sediul în (adresa)
......................................................................., solicit plata intermediară nr (nr.)...................................................../finală1), în sumă
de.............................lei.
(Din valoarea primei tranşe intermediare se deduce
valoarea avansului primit de.................................lei, conform art.
9 pct. 6 din contractul-cadru.)2)
Cheltuielile efectuate până în prezent reprezintă...........din
valoarea totală de (procent) .......................lei
a contractului-cadru de finanţare.
Plata trebuie făcută în contul nostru
nr............................................, deschis
la Trezoreria............................................................................................
Certificăm din punct de vedere tehnic şi financiar
realitatea, regularitatea şi legalitatea cheltuielilor efectuate de autoritatea publică locală (denumirea autorităţii publice locale)
...............................................,
legate de activităţile privind pregătirea tehnică a proiectului (titlul proiectului).....................................
Data:
Reprezentant
......................
(titlul)
(numele şi prenumele)
1) Ştergeţi partea
care nu se aplică.
2) text valabil
numai pentru cererea de rambursare a primei tranşe intermediare.
Formularul nr. 5 la contractul-cadru
RAPORTUL DE PROGRES
privind revizuirea/actualizarea/elaborarea studiului
de fezabilitate
1. Titlul proiectului:........................................................................................................................................................................ .............................
2. Denumirea beneficiarului:........................................................................................................................................................................ ................
3. Scurtă descriere a activităţilor realizate de
prestator în perioada de raportare:...........................................................................................................
4. Prezentarea studiului de fezabilitate
revizuit/actualizat/elaborat, după caz, şi a documentelor-suport1):
5. Probleme identificate şi soluţii propuse:
6. Grafic propus de elaborare a proiectului tehnic:
Aprob,
Denumirea beneficiarului
.......................................
(semnătura autorizată)
L.S.
Avizat, MDLPL
...........................
(semnătura autorizată)
L.S.
1) Se va completa
conform listei de verificare anexate.
LISTĂ
de verificare a studiului de fezabilitate
Denumirea proiectului:
Denumirea beneficiarului:
Denumirea prestatorului:
Valoarea totală a proiectului de
investiţie:................................euro (cu TVA);
Aprilie 2007
Nr.
|
Conţinut
|
Da/Nu
|
Observaţii
|
|
Părţile scrise:
|
|
|
1.
|
Date generale
|
|
|
1.1.
|
Denumirea investiţiei
|
|
|
1.2.
|
Elaborator
|
|
|
1.3.
|
Ordonatorul principal de credite
|
|
|
1.4.
|
Autoritatea contractantă
|
|
|
1.5.
|
Amplasamentul (ţara, regiunea, judeţul, localitatea)
|
|
|
1.6.
|
Tema, cu fundamentarea necesităţii şi
oportunităţii avute în vedere la aprobarea studiului de prefezabilitate
|
|
|
1.6.1.
|
Tema de proiectare
|
|
|
1.6.2.
|
Fundamentare necesităţi şi oportunităţi
|
|
|
1.6.3.
|
Cadrul general de dezvoltare a infrastructurii regionale
|
|
|
1.7.
|
Descrierea investiţiei (descriere
generală, stare actuală, preconizări)
|
|
|
2.
|
Date tehnice ale investiţiei
|
|
|
2.1.
|
Date generale
|
|
|
2.1.1.
|
Zona şi amplasamentul
|
|
|
2.1.2.
|
Statutul juridic al terenului care urmează să fie ocupat
|
|
|
2.1.3.
|
Caracteristicile geofizice ale terenului
|
|
|
2.1.3.1.
|
Studiu geotehnic
|
|
|
2.1.3.2.
|
Studii topografice
|
|
|
2.1.3.3.
|
Date climatice
|
|
|
2.1.3.4.
|
Date seismice
|
|
|
2.2.
|
Situaţia existentă a utilităţilor şi analiza acesteia
|
|
|
2.3.
|
Obiectivele studiului de fezabilitate/priorităţi
|
|
|
2.3.1.
|
Probleme şi priorităţi care vor fi abordate
|
|
|
2.3.2.
|
Obiectivele studiului de fezabilitate
|
|
|
Nr.
|
Conţinut
|
Da/Nu
|
Observaţii
|
2.4.
|
Analiza şi selecţia alternativelor optime
|
|
|
2.5.
|
Ipoteze de lucru şi evaluarea alternativelor optime selectate pe
baza analizei multicriteriale
|
|
|
3.
|
Durata de realizare şi etape principale
|
|
|
4.
|
Costul estimativ al investiţiei
|
|
|
4.1.
|
Componente majore ale proiectului
|
|
|
4.2.
|
Asistenţă tehnică şi supervizare
|
|
|
4.3.
|
Publicitate
|
|
|
5.
|
Analiza economico-financiară
|
|
|
5.1.
|
Investiţia de capital
|
|
|
5.2.
|
Strategia de contractare
|
|
|
5.3.
|
Ipoteze în evaluarea alternativelor (scenariilor)
|
|
|
5.3.1.
|
Ipoteze la diferite niveluri
|
|
|
5.3.2.
|
Ipoteze privind analiza financiară şi analiza economică
|
|
|
5.4.
|
Evoluţia prezumată a tarifelor
|
|
|
5.5.
|
Evoluţia prezumată a costurilor de operare
|
|
|
5.6.
|
Evoluţia prezumată a veniturilor
|
|
|
5.7.
|
Analiza cost-beneficiu
|
|
|
5.7.1.
|
Analiza financiară
|
|
Rata de actualizare
Valoarea actualizată netă
Rata internă a rentabilităţii
financiare
Raportul cost/beneficiu
|
5.7.1.1.
|
Modelul financiar
|
|
|
5.7.1.2.
|
Proiecţiile financiare
|
|
|
5.7.1.3.
|
Sustenabilitatea proiectului
|
|
|
5.7.2.
|
Analiza economică-CBA
|
|
Proiect cu beneficii
socioeconomice:
Rata de actualizare
Valoarea actualizată netă
economică
Rata rentabilităţii economice
Raportul cost/beneficiu
|
5.7.2.1.
|
Metodologie
|
|
|
5.7.2.2.
|
Corecţiile fiscale şi preţurile „umbră"
|
|
|
5.7.2.3.
|
Costuri economice şi beneficii
|
|
|
5.7.2.4.
|
Analiza cost-beneficiu
|
|
|
5.8.
|
Riscuri asumate (tehnice, financiare, instituţionale, legale)
|
|
|
5.9.
|
Analiza de senzitivitate
|
|
|
5.10.
|
Indicatori calitativi
|
|
|
5.10.1.1.
|
Beneficii socioeconomice aşteptate
|
|
|
5.10.1.2.
|
Efectul multiplicator
|
|
|
5.11.
|
Indicatori cantitativi
|
|
|
5.11.1.
|
Indicatori fizici (de infrastructură)
|
|
|
5.11.2.
|
Indicatori economici
|
|
|
6.
|
Finanţarea investiţiei
|
|
|
7.
|
Estimări privind forţa de muncă ocupată prin realizarea
investiţiei
|
|
|
7.1.
|
Număr de locuri de muncă create în faza de execuţie
|
|
|
7.2.
|
Număr de locuri de muncă create în faza de operare
|
|
|
8.
|
Avize şi acorduri
|
|
|
9.
|
Devizul general al investiţiei şi devizele pe obiecte (conform
Hotărârii Guvernului nr. 1.179/2002)
|
|
|
Formularul nr. 6 la contractul-cadru
RAPORTUL DE PROGRES
asupra finalizării proiectului tehnic
1. Titlul
proiectului:........................................................................................................................................................................ .............................
2. Denumirea beneficiarului:........................................................................................................................................................................ ...............
3. Scurtă descriere a activităţilor realizate de
prestator în perioada de raportare:...........................................................................................................
4. Prezentarea pe scurt a conţinutului proiectului
tehnic:
- descrierea generală a lucrărilor;
- caietele de sarcini pe specialităţi;
- liste cu cantităţile de lucrări;
- graficul general de realizare
a lucrării;
- părţi desenate (realizat/nerealizat);
- raportul verificatorului independent (semnat şi
ştampilat).
5. Probleme identificate şi soluţii
propuse:....................................................................................................................................................................
6. Grafic propus de elaborare a
detaliilor de execuţie:..................................................................................................................................................
Aprob,
Denumirea beneficiarului
.....................................
(semnătura autorizată)
L.S.
Avizat,
MDLPL
.................................
(semnătura autorizată)
L.S.
Formularul nr. 7 la contractul-cadru
RAPORTUL DE PROGRES
asupra finalizării detaliilor de execuţie
1. Titlul
proiectului:........................................................................................................................................................................ .............................
2. Denumirea
beneficiarului:........................................................................................................................................................................ ...............
3. Scurtă descriere a activităţilor în perioada de
raportare:...........................................................................................................................................
4. Autorizaţia de construcţie (există/nu
există):.............................................................................................................................................................
Aprob,
Denumirea beneficiarului
.........................................
(semnătura autorizată)
L.S.
Avizat,
MDLPL
.............................
(semnătura autorizată)
L.S.