ORDIN   Nr. 1170 din 29 septembrie 2008

pentru aprobarea Ghidului privind adaptarea la efectele schimbarilor climatice - GASC

ACT EMIS DE: MINISTERUL MEDIULUI SI DEZVOLTARII DURABILE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 711 din 20 octombrie 2008

Având în vedere prevederile Strategiei naţionale a României privind schimbările climatice - 2005-2007, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 645/2005, şi ale Planului naţional de acţiune privind schimbările climatice (PNASC), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.877/2005,

în temeiul prevederilor art. 4 pct. 9 şi ale art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 368/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, cu completările ulterioare,

ministrul mediului şi dezvoltării durabile emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Ghidul privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice - GASC, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,

Lucia Ana Varga,

secretar de stat

ANEXĂ

GHID

privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice - GASC

1. Context şi obiective

Incălzirea globală implică în prezent două probleme majore pentru omenire: pe de o parte, necesitatea reducerii drastice a emisiilor de gaze cu efect de seră, în vederea stabilizării nivelului concentraţiei acestor gaze în atmosferă, care să împiedice influenţa antropică asupra sistemului climatic şi să dea posibilitatea ecosistemelor naturale să se adapteze în mod natural, iar pe de altă parte, necesitatea adaptării la efectele schimbărilor climatice, avându-se în vedere că aceste efecte sunt deja vizibile şi inevitabile din cauza inerţiei sistemului climatic, indiferent de rezultatul acţiunilor de reducere a emisiilor.

In pofida tuturor eforturilor globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, temperatura medie globală va continua să crească în perioada următoare, fiind necesare măsuri cât mai urgente de adaptare la efectele schimbărilor climatice. Cel de-al 4-lea Raport global de evaluare a schimbărilor climatice (AR4) pregătit de IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) prezintă în mod cuprinzător ultimele rezultate şi observaţii ştiinţifice cu privire la cauzele schimbărilor climatice şi la impactul pe termen scurt, mediu şi lung al acestora (http://www.ipcc.ch). In cadrul raportului au fost, de asemenea, analizate diferite opţiuni privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice şi reducerea emisiilor, inclusiv interdependenţele specifice unei dezvoltări durabile a societăţii, avându-se în vedere aspectele socioeconomice şi ştiinţifice relevante pe termen lung.

Intrucât reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-un orizont de timp apropiat nu implică o atenuare a fenomenului de încălzire globală, adaptarea la efectele schimbărilor climatice trebuie să reprezinte un element important al politicii naţionale.

Avându-se în vedere lipsa măsurilor concrete privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice la nivel internaţional şi necesitatea luării unor măsuri urgente, a fost demarată, la nivel european, prima iniţiativă politică în domeniul adaptării la efectele schimbărilor climatice, prin adoptarea de către Comisia Europeană (CE) la 29 iunie 2007 a documentului „Cartea verde privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice în Europa - opţiuni pentru acţiuni UE". Ulterior, CE a lansat dezbaterea publică a documentului respectiv, proces consultativ la care a participat şi România. Cartea verde se bazează pe rezultatele cercetărilor întreprinse în cadrul Programului european privind schimbările climatice (ECCP). Documentul evidenţiază necesitatea pregătirii unui cadru coerent privind adaptarea, cadru ce va permite derularea unor acţiuni de adaptare mai puţin costisitoare, comparativ cu măsurile neplanificate de răspuns la efectele schimbărilor climatice. Procesul de adaptare necesită acţiuni la toate nivelurile: local, regional, naţional şi internaţional. In luna mai 2008, CE a organizat o consultare cu factorii implicaţi în vederea elaborării cât mai urgente a unei „Cărţii albe" privind adaptarea, document care va conţine acţiuni concrete ce vor trebui aplicate la nivelul fiecărui stat.

Avându-se în vedere acţiunile la nivel internaţional şi european, a apărut şi în România necesitatea elaborării şi promovării Ghidului privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, identificată şi în Strategia naţională şi în Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice, adoptate în 2005. In vederea elaborării acestui document, a fost înfiinţat un grup de lucru interministerial privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, cuprinzând reprezentanţi din toate sectoarele de activitate vulnerabile la efectele schimbărilor climatice.

Impactul schimbărilor climatice a fost analizat la nivel naţional, regional şi local, iar adoptarea măsurilor de răspuns identificate ca urmare a acestei analize trebuie integrate în politicile de dezvoltare la nivel naţional, pe baza principiilor solidarităţii şi coeziunii sociale.

Adaptarea reprezintă un proces complex, ţinându-se seama de variabilitatea efectelor de la o regiune la alta, depinzând de expunere, vulnerabilitate fizică, gradul de dezvoltare socioeconomică, capacitatea de adaptare naturală şi umană, serviciile de sănătate şi mecanismele de supraveghere a dezastrelor.

Obiectivul Ghidului este reprezentat de creşterea capacităţii de adaptare a României la efectele actuale şi potenţiale ale schimbărilor climatice, prin:

• monitorizarea impactului provocat de schimbările climatice, precum şi a vulnerabilităţii socioeconomice asociate;

• integrarea măsurilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice în strategiile şi politicile de dezvoltare sectorială şi armonizarea lor intersectorială;

• identificarea măsurilor speciale privind adaptarea sectoarelor critice din punctul de vedere al vulnerabilităţii la schimbările climatice.

Scopul Ghidului este reprezentat de identificarea, în funcţie de resursele economice existente, a măsurilor necesare pentru a limita efectele negative prognozate prin scenariile climatice, estimate pe un orizont de timp mediu şi lung (decenii). Măsurile identificate vor fi implementate prin colaborarea cu autorităţile locale şi prin asigurarea asistenţei tehnice corespunzătoare.

Datorită inerţiei sistemului climatic, efectele deciziilor şi acţiunilor adoptate în prezent se vor concretiza într-un orizont de timp mediu şi lung. Ghidul doreşte să asigure o înţelegere mai bună a impactului anticipat al schimbărilor climatice până în anul 2030, prin analiza evoluţiei estimate a factorilor climatici pe termen lung, a scenariilor de dezvoltare economică şi a particularităţilor sistemelor naturale, în anumite limite de incertitudine identificate.

In absenţa unei strategii efective privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, există posibilitatea ca România să se confrunte cu situaţia adoptării în viitor a unor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice cu costuri de implementare mai ridicate şi cu o eficacitate necorespunzătoare din punct de vedere economic şi social. Prin urmare, este necesar ca în cazul unor efecte estimate cu un grad ridicat de certitudine, implementarea măsurilor să se realizeze în timpul cel mai scurt. Astfel de acţiuni au fost prezentate şi adoptate prin Strategia naţională a României privind schimbările climatice pentru perioada 2005-2007, document care este în prezent în proces de actualizare la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.

Ţinându-se cont de rolul important al autorităţilor centrale şi locale în identificarea şi aplicarea măsurilor de adaptare la nivel naţional şi, respectiv, local, se consideră necesare creşterea nivelului de conştientizare a autorităţilor şi a publicului şi modificarea corespunzătoare a comportamentului operatorilor economici şi a populaţiei.

Concepte-cheie:

Impactul schimbărilor climatice - efectele schimbărilor climatice asupra sistemelor naturale şi antropice. Trebuie diferenţiate efectele potenţiale şi cele reziduale în cazul implementării unor măsuri de adaptare.

• Impact potenţial - efectele care apar în urma schimbărilor climatice în viitor, fără a se lua în considerare măsurile de adaptare.

• Impact rezidual- efectele schimbărilor climatice ce pot apărea după realizarea măsurilor de adaptare.

Capacitatea de adaptare - totalitatea instrumentelor, resurselor şi structurilor instituţionale necesare implementării în mod eficient a măsurilor de adaptare.

Vulnerabilitate - impactul negativ al schimbărilor climatice, inclusiv al variabilităţii climatice şi al evenimentelor meteorologice extreme asupra sistemelor naturale şi antropice. Vulnerabilitatea depinde de tipul, amplitudinea şi rata variabilităţii climatice la care un sistem este expus, precum şi de posibilitatea lui de adaptare.

Adaptarea - abilitatea sistemelor naturale şi antropice de a răspunde efectelor schimbărilor climatice, incluzând variabilitatea climatică şi fenomenele meteorologice extreme, pentru a reduce potenţialele pagube, a profita de oportunităţi sau a face faţă consecinţelor schimbărilor climatice. Se pot distinge mai multe tipuri de adaptare: anticipativă şi reactivă, privată şi publică, autonomă şi planificată.

2. Scenarii ale schimbărilor climatice

2.1. Schimbări climatice la nivel global şi european

Incălzirea globală este un fenomen unanim acceptat de comunitatea ştiinţifică internaţională, fiind deja evidenţiat de analiza datelor observaţionale pe perioade lungi de timp. Simulările realizate cu ajutorul modelelor climatice globale au indicat faptul că principalii factori care determină acest fenomen sunt atât naturali (variaţii în radiaţia solară şi în activitatea vulcanică), cât şi antropogeni (schimbări în compoziţia atmosferei din cauza activităţilor umane). Numai efectul cumulat al celor 2 factori poate explica schimbările observate în temperatura medie globală în ultimii 150 de ani. Creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră în atmosferă, în mod special a dioxidului de carbon, a fost cauza principală a încălzirii pronunţate din ultimii 50 de ani ai secolului XX, 0,13°C, de aproximativ două ori valoarea din ultimii 100 de ani, aşa cum este prezentat în AR4 al IPCC (http://www.ipcc.ch). Toate concluziile la nivel global, prezentate în cele ce urmează, provin dinAR4al IPCC.

Temperatura medie globală a aerului a crescut cu aproximativ 0,74°C în ultimii 100 de ani (1906-2005) comparativ cu 0,6°C în perioada 1901-2000. 11 din ultimii 12 ani au fost cei mai calzi din şirul de date înregistrate după anul 1850.

Clima Europei a înregistrat o încălzire de aproximativ un grad C în ultimul secol, mai ridicată decât media globală. Cantităţile de precipitaţii au crescut considerabil în nordul Europei, în timp ce în sudul continentului perioadele de secetă au devenit din ce în ce mai frecvente. Temperaturile extreme înregistrate recent, cum ar fi valul de caniculă din vara anului 2003 şi mai ales cel din 2007, au fost relaţionate cu creşterea observată a frecvenţei fenomenelor extreme din ultimele decenii, ca o consecinţă a efectelor schimbărilor climatice. Deşi fenomenele meteorologice singulare nu pot fi atribuite unei singure cauze, analizele statistice au arătat faptul că riscul apariţiei unor astfel de fenomene a crescut considerabil din cauza efectelor schimbărilor climatice.

Zonele cele mai vulnerabile din Europa au fost identificate în AR4 al IPCC, după cum urmează:

• Europa de Sud şi întregul bazin mediteranean înregistrează un deficit de apă ca urmare a creşterii temperaturii şi a reducerii cantităţii de precipitaţii;

• zonele montane, în special Alpii, cu probleme în regimul de curgere a apelor ca o consecinţă a topirii stratului de zăpadă şi de diminuare a volumului gheţarilor;

• regiunile costiere, datorită creşterii nivelului mării şi riscului evenimentelor meteorologice extreme;

• văile inundabile dens populate, din cauza riscului evenimentelor meteorologice extreme, precipitaţii abundente şi viituri, care provoacă daune majore zonelor construite şi infrastructurii.

Scenariile climatice realizate cu diferite modele climatice globale au prognozat o creştere a temperaturii medii globale până la sfârşitul secolului XXI (2090-2099) faţă de perioada 1980-1990 între 1,8°C şi 4,0°C, în funcţie de scenariul privind emisiile de gaze cu efect de seră considerat. Datorită inerţiei sistemului climatic, încălzirea globală va continua să evolueze în pofida aplicării imediate a unor măsuri de reducere a emisiilor, dar creşterea temperaturii va fi limitată în funcţie de nivelul de reducere aplicat. Este „foarte probabil" (probabilitate mai mare de 90%) ca precipitaţiile să devină mai abundente la latitudini înalte şi este „probabil" (probabilitate mai mare de 66%) ca acestea să se diminueze în cea mai mare parte a regiunilor subtropicale. Configuraţia acestor schimbări este similară cu cea observată în cursul secolului XX. Este „foarte probabil" ca tendinţa de creştere a valorilor temperaturilor maxime extreme şi de creştere a frecvenţei valurilor de căldură să continue.

2.2. Schimbări climatice în România

Clima României este influenţată de poziţia pe glob (străbătută de paralela de 45° latitudine nordică), precum şi de poziţia sa geografică pe continent. Aceste particularităţi conferă climei din România un caracter temperat continental. Deşi extinderea teritoriului ţării pe latitudine (5°) este mai mică decât cea pe longitudine (10°), există diferenţieri mai mari între sudul şi nordul ţării în ceea ce priveşte temperatura, decât între vest şi est. Dacă temperatura medie anuală în sudul ţării se ridică la circa 11°C, în nordul ţării, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3°C.

Temperatura aerului

Faţă de creşterea temperaturii medii anuale globale de 0,6°C în perioada 1901-2000, în România media anuală a înregistrat o creştere de doar 0,3°C. In perioada 1901-2006 creşterea a fost de 0,5°C faţă de 0,74°C la nivel global (1906-2005).

Au existat însă diferenţieri regionale: o încălzire mai pronunţată în sudul şi estul ţării (ajungând până la 0,8°C la staţiile Bucureşti-Filaret, Constanţa şi Roman) şi nesemnificativă în regiunile intracarpatice, cu excepţia staţiei Baia Mare, unde efectul activităţii antropogene locale a condus la o încălzire de 0,7°C (figura 1).

Figura 1. Tendinţa temperaturii medii anuale în România (°C)în perioada 1901-2000

După anul 1961 această încălzire a fost mai pronunţată şi a cuprins aproape toată ţara. Similar cu situaţia înregistrată la nivel global, s-au evidenţiat schimbări în regimul unor evenimente extreme (pe baza analizei datelor de la mai multe staţii meteorologice):

•  creşterea frecvenţei anuale a zilelor tropicale (maxima zilnică > 30°C) şi descreşterea frecvenţei anuale a zilelor de iarnă (maxima zilnică < 0°C).

•  creşterea semnificativă a mediei temperaturii minime de vară şi a mediei temperaturii maxime de iarnă şi vară (până la 2°C în sud şi sud-est în vară).

Precipitaţii

Din punct de vedere pluviometric, în perioada 1901-2000, la cele 14 staţii cu şiruri lungi de observaţie s-a evidenţiat o tendinţă generală de scădere a cantităţilor anuale de precipitaţii. Din analiza şirurilor scurte de la mai multe staţii meteorologice s-a evidenţiat o intensificare a fenomenului de secetă în sudul ţării după anul 1960. In concordanţă cu acest rezultat s-a identificat o creştere a duratei maxime a intervalelor fără precipitaţii în sud-vest (iarna) şi vest (vara).

Figura 2. Cantitatea medio anuala de precipitaţii în România 1900-2000 (ANM. 2007)

Ca urmare a unei încălziri mai pronunţate în timpul verii în sud-estul ţării, cumulată cu o tendinţă spre deficit mai pronunţată, a avut loc o intensificare a fenomenului de aridizare în această regiune. Pentru anumite regiuni, în perioada 1946- 1999, a avut loc o creştere a frecvenţei anuale a zilelor foarte ploioase (cele mai mari 12% cantităţi zilnice) şi extrem de ploioase (cele mai mari 4% cantităţi zilnice). In ultimii 8 ani (2000-2007)   s-au   înregistrat   la   nivelul   României   două evenimente pluviometrice extreme opuse (seceta din anii 2000 şi 2007 şi inundaţiile din 2005). In anul 2007 a fost înregistrat un eveniment termic extrem, iarna 2006-2007 fiind cea mai caldă iarnă de când există măsurători observaţionale în România (figura 3), când abateri pronunţate ale temperaturii maxime/minime faţă de regimul mediu multianual au persistat pe perioade lungi de timp.

Temperatura medie a aerului   din timpul iernii media pe tara

Figura 3. Media pe tară a temperaturii din timpul iernii (14 staţii) în perioada 1901-2007

Cele mai lungi intervale secetoase înregistrate în secolul XX au avut câte un an de culminaţie: 1904, 1946, 1990. Zona cea mai afectată de seceta hidrologică din România în ultimele decenii ale secolului XX şi începutul secolului XXI a fost sudul ţării, cu aspecte excesive pentru Oltenia.

Analiza variaţiei multianuale a precipitaţiilor anuale pe teritoriul României indică apariţia după anul 1980 a unei serii de ani secetoşi, datorată diminuării cantităţilor de precipitaţii, coroborată cu tendinţa de creştere a temperaturii medii anuale, în special în Câmpia Română şi în Podişul Bârladului. Diminuarea volumului de precipitaţii din ultimii ani a condus la scăderea exagerată a debitelor pe majoritatea râurilor ţării şi, în special, în sudul şi sud-estul României, în contextul unei acţiuni conjugate a unui complex de factori, şi anume:

• scăderea cantităţilor anuale de precipitaţii după anul 1980;

• creşterea temperaturii medii anuale a aerului, care a determinat intensificarea evaporaţiei şi evapotranspiraţiei;

• scăderea nivelurilor apelor freatice din luncile şi terasele râurilor, cu implicaţii negative asupra alimentării acestora în sezoanele lipsite de precipitaţii;

• frecvenţa şi durata mare a fenomenelor de secare a râurilor cu bazine de recepţie mai mici de 500 km2.

Aceste rezultate confirmă una dintre concluziile AR4 al IPCC, conform căreia s-a evidenţiat o creştere a frecvenţei şi intensităţii fenomenelelor meteorologice extreme ca urmare a intensificării fenomenului de încălzire globală.

Din analiza altor fenomene, cum ar fi cele din sezonul rece, s-a constatat o creştere semnificativă, în majoritatea regiunilor ţării, a frecvenţei anuale a zilelor cu brumă, fenomen cu influenţă negativă asupra culturilor agricole. Numărul de zile cu strat de zăpadă a avut, de asemenea, o tendinţă de scădere, în concordanţă cu tendinţa de încălzire din timpul iernii.

Scenarii privind schimbările climatice viitoare

Schimbările în regimul climatic din România se încadrează în contextul global, ţinându-se seama de condiţiile regionale: creşterea temperaturii va fi mai pronunţată în timpul verii, în timp ce în nord-vestul Europei creşterea cea mai pronunţată se aşteaptă în timpul iernii. După estimările prezentate în AR4 al IPCC, în România se aşteaptă o creştere a temperaturii medii anuale faţă de perioada 1980-1990 similare întregii Europe, existând diferenţe mici între rezultatele modelelor în ceea ce priveşte primele decenii ale secolului XXI şi mai mari în ceea ce priveşte sfârşitul secolului:

• între 0,5°C şi 1,5°C pentru perioada 2020-2029;

• între 2,0°C şi 5,0°C pentru perioada 2090-2099, în funcţie de scenariu (de exemplu, între 2,0°C şi 2,5°C în cazul scenariului care prevede cea mai scăzută creştere a temperaturii medii globale şi între 4,0°C şi 5,0°C în cazul scenariului cu cea mai pronunţată creştere a temperaturii).

Din punct de vedere pluviometric, peste 90% din modelele climatice prognozează pentru perioada 2090-2099 secete pronunţate în timpul verii în zona României, în special în sud şi sud-est (cu abateri negative faţă de perioada 1980-1990 mai mari de 20%). In ceea ce priveşte precipitaţiile din timpul iernii, abaterile sunt mai mici şi incertitudinea este mai mare.

In cadrul unor colaborări internaţionale, Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat modele statistice de detaliere la scară mică (la nivelul staţiilor meteorologice) a informaţiilor privind schimbările climatice rezultate din modelele globale. Rezultatele respective au fost ulterior comparate cu cele generate de modelele climatice regionale, realizându-se o mai bună estimare a incertitudinilor. Astfel, s-au obţinut rezultate cu o certitudine mai mare privind creşterea precipitaţiilor de iarnă în vestul şi nord-vestul României cu 30-40 mm în perioada 2070-2099 faţă de perioada 1961-1990 (figura 4), în două scenarii ale IPCC (A2 şi B2).

Figura 4. Schimbări în cantităţile de precipitaţii în timpul iernii în România obţinute din simulările realizate cu modelul ICTP RegCM, în condiţiile scenariilor IPCCA2 (a) şi B2 (bj. (Sursa: Busuioc şi alţii, 2006)

Figura 5. Schimbări în cantitatea de precipitaţii în timpul verii în România pentru perioada 2070-2099 (faţă de perioada 1961-1990) obţinute cu modelul RegCM, scenariul A2

In cazul temperaturilor extreme (media maximelor şi minimelor) pentru perioada 2070-2099 (faţă de perioada 1961-1990) s-au obţinut rezultate cu certitudine mai mare în următoarele cazuri:

• media temperaturii minime de iarnă: creşteri mai mari în regiunea intracarpatică (4,0°C - 6,0°C) şi mai scăzute în rest (3,0°C - 4,0°C) (figura 6); acest semnal climatic a fost deja identificat în datele de observaţie pentru perioada 1961-2000: o încălzire de 0,8-0,9°C în nord-estul şi nord-vestul ţării;

• media temperaturii maxime de vară: o creştere mai mare în sudul ţării (5,0°C - 6,0°C) faţă de 4,0°C - 5,0°C în nordul ţării; acest semnal climatic a fost deja identificat în datele de observaţie: în luna iulie, în perioada 1961-2000, în centrul şi sudul Moldovei, s-a identificat o încălzire cuprinsă între 1,6°C şi 1,9°C şi mult mai scăzută în restul ţării (între 0,4°C şi 1,5°C).

Figura 6 (a). Schimbări în temperatura minimă de iarnă în România pentru perioada 2070-2099 faţă de 1961-1990, obţinute prin proiecţia simulărilor realizate cu modelul climatic global HadAM3H (realizat de Hadley Centre în condiţiile scenariului A2 IPCC); (b) tendinţa de creştere calculată direct din observaţii în perioada 1961-2000.

2.3. Cercetările în domeniul scenariilor privind schimbările climatice în România

In vederea adoptării celor mai bune măsuri de adaptare este necesară cunoaşterea cât mai exactă a posibilelor efecte ale schimbărilor climatice asupra sectoarelor economice şi sociale. Avându-se în vedere că până în prezent în România datele privind impactul schimbărilor climatice au fost estimate cu un grad de exactitate redus şi nu au acoperit toate sectoarele economice şi sociale, se impune continuarea activităţilor de cercetare, ţinându-se cont de următoarele priorităţi:

•  determinarea zonelor de vulnerabilitate la producerea anumitor evenimente extreme şi a elementelor sistemelor naturale şi umane vulnerabile (populaţie, resurse de apă, plante, animale etc);

• identificarea schimbărilor climatice din România din datele de observaţie în perioada 1961-2007, la cea mai fină rezoluţie spaţială posibilă, detaliat pe principalii parametri climatici şi diferite intervale de timp (anual, sezonier, lunar), incluzând şi indici ai evenimentelor extreme;

•  dezvoltarea modelelor statistice de downscaling pentru proiectarea la scară fină, la nivelul României, a efectelor schimbărilor climatice globale, estimate cu diferite modele climatice globale disponibile şi diferite scenarii privind emisiile de gaze cu efect de seră;

• proiectarea şi rularea de experimente numerice cu modele climatice regionale pe sisteme de calcul din România în vederea elaborării unor scenarii climatice la scară fină în România, pe baza downscalingului fizic;

• estimarea scenariilor schimbărilor climatice pentru România, folosindu-se informaţiile rezultate din modele de downscaling fizic şi statistic, disponibile pentru aria României, şi evaluarea incertitudinilor asociate acestor estimări. Scenariile vor fi elaborate atât pentru starea medie, cât şi pentru diferite evenimente extreme;

• dezvoltarea studiilor de estimare a impactului schimbărilor climatice asupra diferitelor sisteme socioeconomice şi evaluarea incertitudinilor asociate acestora.

Impact şi vulnerabilitate

Impactul schimbărilor climatice depinde de vulnerabilitatea diferitelor sectoare economice, sociale şi de mediu.

Sectoarele afectate de creşterea temperaturii şi modificarea regimului de precipitaţii, precum şi de manifestarea fenomenelor meteorologice extreme sunt: biodiversitatea, agricultura, resursele de apă, silvicultura, infrastructura, reprezentată prin clădiri şi construcţii, turismul, energia, industria, transportul, sănătatea şi activităţile recreative. De asemenea, sunt afectate în mod indirect sectoare economice precum: industria alimentară, prelucrarea lemnului, industria textilă, producţia de biomasă şi de energie regenerabilă.

De exemplu, în sectorul energetic ar putea apărea probleme mai ales la producerea de energie în hidrocentrale, ţinându-se cont de faptul că sudul şi sud-estul Europei şi, implicit, România sunt mult mai expuse riscului de apariţie a secetei. Creşterea temperaturilor de iarnă va duce la o scădere cu 6% - 8% a cererii de energie pentru încălzire în perioada 2021-2050. In schimb, până în anul 2030, consumul de energie pe perioada verii ar putea creşte cu 28% din cauza temperaturilor ridicate.

3. Agricultura

Consideraţii generale

Atenuarea efectelor schimbărilor climatice în agricultură reprezintă un obiectiv prioritar în cadrul acţiunilor strategice de dezvoltare ale statelor membre UE. Caracterul interdisciplinar al acţiunilor implică o abordare globală prin identificarea şi corelarea activităţilor de dezvoltare şi implementare a măsurilor intra- şi intersectoriale cu cele de răspuns la efectele schimbărilor climatice.

Producţia vegetală variază an de an, fiind influenţată semnificativ de fluctuaţiile condiţiilor climatice şi în special de producerea evenimentelor meteorologice extreme. Variabilitatea climatică influenţează toate sectoarele economiei, dar cea mai vulnerabilă rămâne agricultura, iar impactul asupra acesteia este mai pregnant în prezent, deoarece schimbările şi variabilitatea climatică se manifestă din ce în ce mai accentuat.

La nivelul Europei Centrale şi de Est, scenariile prezintă o evidentă descreştere a precipitaţiilor, îndeosebi în anotimpul de vară, deci un deficit pluviometric care va afecta toate domeniile de activitate, în principal agricultura, populaţia şi ecosistemele. Cele mai vulnerabile specii cultivate vor fi îndeosebi culturile anuale de cerealiere şi prăsitoare, deficitul de apă din anotimpul de vară, care coincide cu perioada cerinţelor maxime de apă, determinând scăderi importante de producţie. In acest sens se impune o nouă reorientare în structura culturilor agricole, respectiv varietăţi cu o toleranţă ridicată faţă de temperaturile ridicate şi stresul hidric generat de lipsa apei. Totodată, se impun adaptarea tehnologiilor agricole la resursa de apă, conservarea apei din sol prin alegerea unui sistem de lucrări minime reprezentând o nouă tendinţă de reorientare a cerinţelor privind calitatea şi conservarea resurselor de sol şi apă. De asemenea, descreşterea resurselor de apă cu 10-30%, în special în zonele deficitare, va accentua consecinţele lipsei de apă, efectele fiind amplificate de poluare şi tehnologii necorespunzătoare.

Efectele complexe ale schimbărilor climatice asupra agriculturii fundamentează necesitatea procesului decizional privind reducerea riscurilor în vederea menţinerii standardelor adecvate ale recoltelor şi a favorizării agriculturii durabile. Astfel, variabilitatea şi schimbările climatice trebuie abordate prin prisma activităţilor agricole zilnice, cu ajutorul strategiilor de atenuare şi al măsurilor de adaptare.

Prin intermediul proiectului european INTERREG IIIB CADSES: ACRETe - „Agriculture and Climate Change: how to Reduce Human Effects and Threats", cofinanţat de UE, în cadrul căruia România a participat prin Administraţia Naţională de Meteorologie, a fost elaborat „Codul de atitudini pentru reducerea impactului schimbărilor climatice în agricultură", publicaţie care poate fi considerată „Manualul fermierului european". Documentul cuprinde recomandări privind adaptarea tehnologiilor agricole şi a tuturor activităţilor specifice procesului de producţie agricolă la efectele schimbărilor climatice, precum şi exemple de bune practici ce conduc la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Oportunităţi:

In sectorul culturii plantelor de câmp, selecţia varietăţilor cultivate include în principal corelarea condiţiilor locale de mediu cu gradul de rezistenţă al genotipurilor (soiuri/hibrizi) faţă de condiţiile limitative de vegetaţie (secetă, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger etc).

Avantajele pentru reducerea efectelor condiţiilor limitative de vegetaţie şi conservarea solului:

•  gestionarea eficientă a resurselor de apă în agricultură, respectiv o mai bună utilizare a rezervelor de umiditate din sol pe tot parcursul sezonului de vegetaţie, inclusiv alegerea perioadelor de semănat în funcţie de gradul de aprovizionare cu apă a solurilor, precum şi un consum redus de energie prin aplicarea irigaţiilor;

• reducerea costurilor de producţie prin alegerea unui sistem alternativ de lucrări ale solului şi de întreţinere specializat în combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor;

• scăderea riscului de apariţie a bolilor, precum şi o utilizare eficientă a fungicidelor;

• scăderea emisiilor de CO₂ şi creşterea producţiei şi a masei vegetale.

Succesiunea culturilor în timp şi spaţiu reprezintă modalităţi eficiente pentru fiecare utilizator agricol în protejarea potenţialului productiv al solului şi, implicit, asigurarea unor producţii constante. Oportunităţile în stabilirea unui sistem de management durabil în structura culturilor şi alegerea asolamentului includ:

• adaptabilitatea genotipurilor la potenţialul zonelor ecologice;

•  efecte directe asupra proprietăţilor fizice (structura şi stabilitatea structurală), chimice (conţinutul de elemente nutritive) şi biologice (cantitatea de materie organică) ale solului;

•  reducerea riscului de transmitere a bolilor şi dăunătorilor sau dezvoltarea buruienilor;

• protejarea solurilor împotriva eroziunii, scurgerii la suprafaţă şi formarea crustei;

•  scăderea gradului de eroziune şi menţinerea producţiilor agricole la valori constante;

• utilizarea eficientă a nutrienţilor pentru plante;

• gestiunea terenurilor agricole prin utilizarea unui sistem de rotaţie, păstrarea unui echilibru privind ponderea culturilor permanente în raport cu cele anuale;

• prevenirea poluării apelor prin şiroire şi percolarea apei în afara zonelor străbătute de sistemul radicuiar al plantelor, în cazul culturilor irigate.

Recomandări şi măsuri de adaptare:

• selecţia varietăţilor cultivate prin corelarea condiţiilor locale de mediu cu gradul de rezistenţă al genotipurilor faţă de condiţiile limitative de vegetaţie (secetă, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger etc);

•  administrarea culturilor şi utilizarea raţională a terenului sunt măsuri obligatorii pentru păstrarea potenţialului producţiei, menţinându-se în acelaşi timp un impact redus al practicilor agricole asupra mediului şi climei;

•  cultivarea unui număr mai mare de varietăţi/genotipuri, respectiv soiuri/hibrizi, în fiecare an agricol, cu perioada de vegetaţie diferită, pentru o mai bună valorificare a condiţiilor climatice, îndeosebi regimul de umiditate şi eşalonarea lucrărilor agricole;

• alegerea de genotipuri rezistente la condiţiile limitative de vegetaţie, cu o toleranţă ridicată la „arşiţă", secetă şi excese de umiditate;

• selectarea unor varietăţi de plante cu rezistenţă naturală la boli specifice determinate de agenţii patogeni;

• la nivelul fermelor, se recomandă practicarea asolamentului şi stabilirea unei structuri de culturi care să includă cel puţin 3 grupe de plante, respectiv cereale păioase 33%, prăşitoare-plante tehnice 33% şi leguminoase 33%. In producţia vegetală se pot utiliza următoarele tipuri de asolamente: agricole, furajere, speciale şi mixte.

Principiile de bază în aplicarea măsurilor de adaptare se bazează pe:

• folosirea de soiuri/hibrizi de plante bine adaptate condiţiilor pedoclimatice;

• practicarea asolamentului de câmp în cultura mare, pentru producerea de materie primă în industria agroalimentară, textilă, chimică etc;

• policultura, în scopul utilizării eficiente a spaţiului agricol şi creşterii biodiversităţii;

• organizarea de asolamente cu îngrăşăminte verzi, în scopul ameliorării proprietăţilor fizice, chimice şi biologice ale solurilor degradate.

In structura culturilor, alegerea soiurilor/hibrizilor se bazează pe adaptabilitatea acestora faţă de condiţiile pedoclimatice specifice zonei, în corelaţie şi cu cerinţele de piaţă. In ceea ce priveşte relieful, cunoaşterea adâncimii apei freatice şi a celor de suprafaţă asigură prevenirea riscurilor de poluare ca urmare a tehnologiilor aplicate. De asemenea, trebuie luată în considerare mărimea pantelor pentru efectuarea lucrărilor solului, în special arătura, pentru prevenirea fenomenelor de degradare a solurilor ca urmare a eroziunii datorate apei.

• utilizarea unor soiuri/hibrizi adaptate sistemului de rotaţie a culturilor în fermă;

• folosirea culturilor mixte, culturi intercalate, culturi permanente, culturi duble pe aceleaşi parcele sau în cadrul fermei pentru creşterea biodiversităţii.

Agricultura prin irigaţii se bazează pe distribuirea artificială a apei în terenul agricol pentru înfiinţarea culturilor şi asigurarea creşterii plantelor agricole. Alegerea sistemului de irigaţie conform cu necesităţile şi condiţiile locale privind suprafaţa, tipul de cultură şi însuşirile solului reprezintă cerinţele de bază într-un sistem de management agricol durabil, ţinându-se seama de următoarele aspecte:

• sistemul propriu de irigaţie trebuie adaptat la suprafaţa cultivată şi resursele financiare, condiţionat de existenţa în imediata apropiere a unui lac sau râu cu apă permanentă şi, mai ales, de existenţa la adâncimea de 5-10 m a unui strat permanent de apă freatică ce poate fi adusă la suprafaţă printr-un puţ şi o mică staţie de pompare;

• cunoaşterea proprietăţilor solului, precum capacitatea solului de a reţine apa şi adâncimea până la care ajung rădăcinile plantelor;

• monitorizarea tuturor aspectelor legate de organizare înainte de aplicarea irigaţiilor, în timpul şi după administrarea normei de udare, respectiv alegerea momentului aplicării, verificarea circuitului apei prin măsurarea performanţei şi uniformităţii aplicării;

• utilizarea mai multor mecanisme de monitorizare pentru planificarea irigaţiilor, cel mai des folosite incluzând măsurarea umidităţii solului, observaţii privind starea plantelor şi testarea tuburilor de dren după irigaţii, în vederea efectuării modificărilor necesare pentru următoarea udare;

• stabilirea unui program de control al irigaţiilor, actualele tehnologii având posibilitatea programării automate pe baza analizei unor probe sau unui set de probe de sol.

Direcţiile principale pentru revitalizarea sectorului de irigaţii, ca o primă măsură pentru reducerea efectelor secetei, sunt următoarele:

• elaborarea unui studiu complex privind prioritizarea reabilitării amenajărilor de îmbunătăţiri funciare şi a sectorului de irigaţii;

• reabilitarea staţiilor de pompare din amenajările de irigaţii declarate de utilitate publică, în vederea reducerii consumurilor energetice şi creşterii randamentelor hidraulice;

• impermeabilizarea unor canale de transport, aducţiune şi de distribuţie a apei în amenajările de irigaţii; adaptarea schemelor hidrotehnice ale sistemelor de irigaţii la noile condiţii de funcţionare şi stabilirea suprafeţelor ce pot fi declarate de utilitate publică, în vederea funcţionării optime a acestora;

• accelerarea transferului în folosinţă sau în proprietate al infrastructurii din amenajările interioare de irigaţii către federaţii sau organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii;

• continuarea subvenţionării irigaţiilor pentru încurajarea exploatării amenajărilor de irigaţii ce asigură potenţial economic mare;

• finalizarea implementării proiectului „Reforma şi reabilitarea sectorului de irigaţii,, finanţat de Banca Mondială.

Activităţile specifice procesului de adaptare în domeniul zootehnic se referă la fondul de gene, măsuri specifice de elaborare a dietei, păşunatul şi adăpostirea animalelor, precum şi la tehnici de depozitare a îngrăşămintelor. Astfel, emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul creşterii animalelor pot fi reduse semnificativ prin îmbunătăţirea genetică, prin analizarea potenţialului genetic din rase de animale selectate, printr-un echilibru corespunzător între energie şi proteinele din dietă, prin construirea unor adăposturi corespunzătoare şi a unor depozite de  îngrăşăminte    potrivite. Introducerea unor sisteme corespunzătoare de păşunat la ferme poate contribui, de asemenea, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Pentru sectorul zootehnic, codul bunelor practici în agricultură recomandă:

• platforme de stocare a gunoiului de grajd mari, etanşeizate şi dotate corespunzător;

• depozitarea gunoiului de grajd în locuri răcoroase şi umbroase;

• acoperirea bazinelor cu reziduuri lichide pentru reducerea emisiilor de amoniac în atmosferă, prin utilizarea de prelate impermeabile;

• asigurarea cantităţilor corespunzătoare de gunoi de grajd în cadrul fermelor specializate în colectarea şi prelucrarea acestuia;

• construirea unor instalaţii pentru captarea biogazului, rezultând în reducerea emisiilor de metan, iar energia obţinută este utilizată în scopul reducerii combustibililor fosili;

• păşunatul în aer liber faţă de creşterea în sisteme cu adăposturi;

• educaţia, creşterea gradului de conştientizare în rândul fermierilor asupra consecinţelor determinate de efectele schimbărilor climatice;

• revizuirea continuă a strategiilor din agricultură, pentru a se asigura flexibilitatea acestora în relaţie cu efectele schimbărilor climatice şi măsurile de adaptare.

Incălzirea globală şi perspectiva epuizării surselor de energie convenţională au impus o nouă abordare prin introducerea biocombustibililor în scopul scăderii emisiilor poluante şi reducerii dioxidului de carbon din atmosferă. De aceea, utilizarea pe o scară cât mai largă a surselor alternative va determina trecerea treptată de la combustibili fosili la sursele de energie regenerabilă, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Pentru gestionarea eficientă a surselor de energie regenerabilă se recomandă:

• creşterea biodiversitătii în cadrul fermelor prin introducerea de noi culturi;

• cultivarea de erbacee anuale sau perene cu valoare energetică ridicată (trestie, plantele ierboase de genul pirului, sorgului etc);

• colectarea, stocarea şi utilizarea materialelor organice reziduale din agricultură, industria alimentară şi ferme cu un conţinut ridicat de proteine (dejecţii lichide, ape menajere şi reziduale, resturi de nutreţ, resturi de cultură, resturi de la abatoare);

• creşterea ponderii culturilor destinate producerii biogazului, cum ar fi porumbul, sfecla de zahăr, rapiţa etc, care se pot cultiva ca materie primă pentru fabricile de biogaz;

•  instalarea de panouri solare pentru încălzirea apei şi a incintelor.

4. Biodiversitate

Diversitatea biologică, noţiunea prin care este definită întreaga diversitate de expresie a vieţii pe Pământ, se confruntă în prezent cu unul dintre cele mai complexe fenomene: încălzirea globală. Evoluţia ecosistemelor de mii de ani, consecinţă directă a echilibrului cvasistabil dintre diferitele specii componente şi între acestea şi factorii abiotici, poate fi puternic afectată de impactul direct al schimbărilor climatice asupra acestora. Indirect, aceasta poate fi afectată prin relaţia dintre speciile care urmează să definească noii termeni de referinţă ai ecosistemului în formare, în particular legat de corespondenţa directă dintre specii şi factorii abiotici (temperatură, umiditate, regim hidric, pH, concentraţia O₂, concentraţia altor gaze solvite, structura solului etc).

In prezent, pe teritoriul României au fost identificate circa 3.700 de specii de plante, dintre care 23 sunt declarate monumente ale naturii, 74 sunt specii extincte, 39 de specii periclitate, 171 de specii vulnerabile şi 1.253 sunt specii rare. In ceea ce priveşte animalele, a fost identificat un număr de 33.792 de specii de animale, dintre care 33.085 de nevertebrate şi 707 vertebrate.

Impactul schimbărilor climatice asupra biodiversitătii unui teritoriu implică analiza impactului asupra tuturor ecosistemelor existente pe teritoriul respectiv şi a relaţiilor dintre acestea, iar acest impact se suprapune peste presiunile exercitate deja în ceea ce priveşte distrugerea habitatelor şi poluarea factorilor de mediu.

Perturbarea factorilor de mediu într-o manieră drastică are efect direct asupra evoluţiei fiinţelor vii, iniţial asupra capacităţii acestora de adaptare şi ulterior asupra capacităţii de supravieţuire, putând constitui, în cazuri extreme, factori de eliminare a anumitor specii din reţelele trofice cu consecinţe drastice asupra evoluţiei biodiversitătii la nivel local şi cu impact la nivel general. Pentru a preîntâmpina acest declin al biodiversitătii la nivel naţional, ca parte integrantă a diversităţii biologice la nivel global, trebuie luate în considerare ameninţările, oportunităţile, recomandările şi măsurile de adaptare în acest sens.

Activităţi cum ar fi defrişarea şi supraexploatarea păşunatului pot conduce la exacerbarea efectelor schimbărilor climatice. In anumite ţări, tot mai mulţi oameni, în special cei cu venituri scăzute, vor fi constrânşi să locuiască în regiuni marginalizate (lunci inundabile, versanţi expuşi la torenţi, regiuni aride şi semiaride), expunându-se astfel din plin efectelor schimbărilor climatice.

Astfel, efectele schimbărilor climatice pot atrage chiar dispariţia anumitor specii reprezentate de o singură populaţie sau de foarte puţine populaţii şi care ocupă nişe ecologice deosebit de restrânse pe de o parte, dar şi deosebit de vulnerabile la aceste efecte.

Realităţile de mai sus au consecinţe deosebit de grave nu numai asupra conservării diversităţii biologice, dar indirect asupra capacităţii de supravieţuire a civilizaţiei umane, ştiut fiind faptul că serviciile şi produsele diversităţii biologice stau la baza supravieţuirii acesteia. Altfel spus, civilizaţia umană este parte a sistemelor ecologice globale, iar pierderea echilibrului funcţional al acesteia afectează direct dezvoltarea în continuare a civilizaţiei umane.

Ameninţări:

•  modificări de comportament ale speciilor, ca urmare a stresului indus asupra capacităţii acestora de adaptare (reducerea perioadei de hibernare a animalelor, afectarea fiziologiei comportamentale a animalelor ca urmare a stresului hidric, termic sau determinat de radiaţiile solare manifestat chiar ca migraţii eratice, imposibilitatea asigurării regimului de transpiraţie la nivele fiziologice normale, influenţe negative ireversibile asupra speciilor migratoare, dezechilibre ale evapotranspiraţiei plantelor, modificări esenţiale ale rizosferei plantelor, care pot conduce la dispariţia acestora);

• modificarea distribuţiei şi compoziţiei habitatelor ca urmare a modificării componenţei speciilor;

• creşterea numărului de specii exotice la nivelul habitatelor naturale actuale şi creşterea potenţialului ca acestea să devină invazive, ca urmare a descoperirii fie a condiţiilor prielnice, fie a unor „goluri ecologice" prin dispariţia unor specii indigene;

•  modificarea distribuţiei ecosistemelor specifice zonelor umede, cu posibilă restrângere până la dispariţie a acestora;

•  modificări ale ecosistemelor acvatice de apă dulce şi marine generate de încălzirea apei, dar şi de ridicarea probabilă a nivelului mării la nivel global;

•  creşterea riscului de diminuare a biodiversitătii prin dispariţia unor specii de floră şi faună, din cauza diminuării capacităţilor de adaptare şi supravieţuire, precum şi a posibilităţilor de transformare în specii mai rezistente la noile condiţii climatice.

Oportunităţi:

• în condiţiile apariţiei efectelor schimbărilor climatice, toate speciile vor fi drastic testate în ceea ce priveşte abilităţile acestora de adaptare, iar găsirea resurselor genetice la nivel populaţional constituie baza pentru generarea de noi specii. Astfel, se poate preconiza apariţia de specii noi la scară globală, dar şi naţională, care vor avea capacitatea adaptativă deosebit de puternică pentru a rezista la variaţii termice deosebite sau la condiţii de ariditate crescută şi precipitaţii limitate.

Recomandări şi măsuri de adaptare:

• stabilirea unui sistem naţional de monitorizare a speciilor ameninţate, realizat cu sprijin financiar public şi privat, prin programe naţionale şi prin participarea societăţii civile, ca urmare a activităţilor de cercetare;

• evaluarea sistemului de monitorizare în vederea determinării eficienţei acestuia în concordanţă cu evoluţia efectelor schimbărilor climatice şi identificarea oportunităţilor de modificare a acestuia;

• extinderea utilizării datelor obţinute din procesul de monitorizare, prin adaptarea rezultatelor obţinute utilizându-se modelarea matematică;

• elaborarea planurilor speciale de management al habitatelor naturale în vederea prevenirii şi împiedicării procesului de degradare a acestor habitate ca urmare a impactului schimbărilor climatice;

• reducerea presiunilor suplimentare care afectează speciile vulnerabile;

•  reducerea activităţilor agricole în zonele direct afectate şi implementarea de măsuri corespunzătoare de protecţie a habitatelor naturale şi seminaturale existente în apropierea suprafeţelor agricole, incluzând identificarea de măsuri compensatorii necesare supravieţuirii populaţiei afectate;

•  reducerea impactului generat de activităţile industriale asupra pânzei de apă freatică şi a calităţii aerului, prin izolare cu perdele forestiere;

•  creşterea suprafeţelor împădurite prin refacerea celor degradate şi prin crearea altora în zone favorabile;

•   realizarea de studii privind evaluarea vulnerabilităţii diferitelor ecosisteme/specii la efectele schimbărilor climatice.

5. Resurse de apă

Totalul resurselor de apă din râurile interioare, constituite în 15 mari bazine hidrografice, este în medie multianulă de circa 40.000 milioane m3. La acestea se mai adaugă Dunărea care, la intrarea în ţară, are un aport de apă de 175.000 milioane m3, iar 97,8% din reţeaua hidrografică a României este cuprinsă în bazinul fluviului Dunărea.

Pe teritoriul României sunt în funcţiune un număr de circa 400 de lacuri de acumulare importante care duc la totalizarea unui volum util de 6.300 milioane m3. La acest volum trebuie adăugată resursa socioeconomică de apă subterană care este de 850 milioane m3 şi astfel resursa socioeconomică totală este de 7.150 milioane m3.

In prezent, există în funcţiune numeroase lucrări de protecţie a populaţiei şi a bunurilor, concretizate în principal prin:

• construcţii de diguri, a căror lungime desfăşurată măsoară 9.920 km;

• regularizări de albii însumând 6.300 km;

• 217 lacuri de acumulare nepermanente, amplasate în toate bazinele şi spaţiile hidrografice şi dispunând de volume de atenuare a viiturilor de 893 milioane m3;

•  1.232 de lacuri de acumulare permanente care dispun de volumele necesare satisfacerii cerinţelor de apă ale folosinţelor şi de volume pentru atenuarea viiturilor însumând 2.017 milioane m3.

Repartizarea neuniformă a resurselor de apă pe teritoriul ţării, gradul insuficient de regularizare a debitelor pe cursurile de apă, poluarea semnificativă a unor râuri interioare reprezintă principalii factori care determină ca zone importante ale ţării să nu dispună de surse suficiente de alimentare cu apă în tot cursul anului, mai ales în perioadele de secetă sau în iernile cu temperaturi scăzute.

O caracteristică foarte importantă a resurselor de apă de suprafaţă ale României o reprezintă variabilitatea pronunţată a regimului hidrologic de la un an la altul. Astfel, în perioada 1881-2000, de când există observaţii sistematice asupra vremii si apelor, au fost înregistrate în România 4 perioade secetoase importante (1894-1905, 1918-1920, 1942-1953, 1982- 2000), 3 perioade ploioase (1881-1893, 1931-1941, 1969-1981) şi două perioade normale (1906-1917, 1954- 1968). Menţionăm că ultima perioadă secetoasă s-a manifestat în special în sudul şi estul ţării. Lungimea perioadelor secetoase a crescut de la 12-13 ani, în trecut, la 22 de ani în perioada 1982-2003 datorită schimbărilor climatice.

România s-a confruntat în ultima perioadă cu fenomene extreme:

• în anul 2005 - inundaţii istorice pe râurile interioare, care au condus la pierderea a 76 de vieţi omeneşti şi pagube materiale în valoare de 6 miliarde lei;

• în anul 2006 - inundaţii istorice pe sectorul românesc al fluviului Dunărea, care au condus la pagube materiale în valoare de 746 milioane lei;

• în anul 2007 - cea mai gravă secetă din ultimii 60 de ani. Deşi în  ultimii 40-50 de ani s-au  mai  produs viituri importante în majoritatea bazinelor hidrografice, niciodată în ultimii 100 de ani viiturile nu s-au întins pe o durată atât de mare de timp (din februarie şi până în septembrie) şi pe un areal atât de mare faţă de anul 2005. In bazinul râului Trotuş viitura produsă în luna iulie 2005 a atins valori excepţionale, debitul maxim şi volumul viiturii având valorile cele mai mari din tot şirul de măsurători existent. Pe râurile Putna şi Râmnicu Sărat s-au produs cele mai mari viituri înregistrate în decursul timpului. Viitura de pe râul Ialomiţa este a doua mare viitură, după cea produsă în anul 1975, iar cea înregistrată pe râul Cricovul Sărat este cea mai mare din şirul cronologic de date înregistrate.

Viitura din aprilie-mai 2006 de pe Dunăre reprezintă cea mai importantă viitură produsă în perioada de observaţii 1840- 2006, debitul maxim în secţiunea Baziaş a fost de 15.800 m3/s faţă de cel mai mare înregistrat până în prezent în anul 1895, de 15.082 m3/s.

In ultimii 166 de ani se remarcă o tendinţă de creştere a debitelor maxime pe Dunăre la Baziaş cu 1.200 m3/s datorită, în principal, schimbărilor climatice şi îndiguirii în amonte a Dunării şi a afluenţilor. Acest debit suplimentar conduce la supraînălţări ale nivelului apei cu 40-50 cm pe tot sectorul românesc al Dunării, ceea ce implică costuri suplimentare pentru a asigura acelaşi grad de protecţie împotriva viiturilor, a cetăţenilor şi bunurilor acestora.

La nivel naţional, au fost iniţiate acţiuni concrete în vederea creşterii capacităţii de a acţiona, în special în problema inundaţiilor, dar şi în general, asupra fenomenelor meteorologice periculoase. Astfel, sistemul meteorologic naţional a fost modernizat, iar sistemul hidrologic este în curs de modernizare (SIMIN, WATMAN şi DESWAT).

Ca urmare a inundaţiilor catastrofale înregistrate, la sfârşitul anului 2005 a fost elaborată Strategia naţională de management al riscului la inundaţii, în care sunt stabilite atribuţiile ce revin fiecărei structuri implicate în gestionarea riscului la inundaţii, structurate pe acţiuni şi măsuri preventive, de intervenţie operativă, precum şi cele pentru reabilitarea şi revenirea la starea de normalitate. S-a demonstrat astfel că vechile modele nu mai sunt de actualitate în noile condiţii climatice, iar o parte dintre lucrările de protecţie existente nu mai sunt eficiente, deoarece condiţiile de mediu s-au schimbat dramatic. Strategia are drept scop reducerea impactului produs de inundaţii asupra populaţiei şi a bunurilor printr-o planificare adecvată şi printr-o politică care să corespundă standardelor şi aşteptărilor comunităţilor umane, în condiţiile protecţiei mediului.

Pentru a creşte eficienţa privind managementul inundaţiilor la nivel local, au fost elaborate Manualul prefectului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii, precum şi Manualul primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii. De asemenea, sunt stabilite la nivel naţional, regional şi local procedurile necesare gestionării situaţiilor de urgenţă generate de secetă hidrologică.

Dintre acestea enumerăm:

•  Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale, în care sunt stabilite măsurile ce trebuie luate de către toţi deţinătorii pentru funcţionarea la capacitate a sistemelor de irigaţii în perioadele cu secetă prelungită, precum şi pentru adaptarea instalaţiilor de aducţiune a sistemelor de irigaţii cu alimentare din Dunăre, pentru asigurarea funcţionării în condiţii de secetă hidrologică;

• planurile bazinale de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare, întocmite pentru fiecare dintre cele 11 bazine hidrografice de pe teritoriul României, reactualizate, completate şi aprobate în anul 2006;

•  regulamentele de exploatare a barajelor şi lacurilor de acumulare la ape mici, întocmite de fiecare deţinător şi reactualizate în anul 2006.

Seceta severă înregistrată în anul 2007 a determinat luarea de măsuri urgente pentru gestionarea situaţiilor generate de secetă (alocarea de fonduri pentru realizarea de foraje de mare adâncime). Totodată, a fost iniţiată elaborarea Strategiei naţionale pentru reducerea efectelor secetei pe termen lung.

In vederea îmbunătăţirii capacităţii de intervenţie în cazul inundaţiilor şi secetei a căror frecvenţă a crescut faţă de perioada standard de referinţă pentru analiza caracteristicilor climatice (1960-1990), se derulează un proiect privind Diminuarea riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, cu sprijinul Băncii Mondiale, care urmăreşte:

-  reabilitarea şi mărirea gradului de siguranţă a infrastructurii de apărare împotriva inundaţiilor de pe 9 râuri major afectate de viituri;

- reabilitarea apărărilor de inundaţii la 3 incinte de pe fluviul Dunărea;

- mărirea gradului de siguranţă a 13 baraje mari. Aceste lucrări cu rol de apărare ce vor fi puse în siguranţă sunt proiectate ţinându-se cont de variabilitatea parametrilor hidrologici, afectaţi de schimbările climatice.

De asemenea, s-a elaborat studiul privind „Redimensionarea din punct de vedere ecologic şi economic a Luncii Dunării din România". Studiul complex privind redimensionarea ecologică şi economică în sectorul românesc al Luncii Dunării reprezintă un instrument pentru coordonarea strategică, la nivelul întregului sector românesc al Dunării, a lucrărilor de investiţii pentru prevenirea şi combaterea inundaţiilor, precum şi a viitoarelor măsuri de dezvoltare economică, constituite în Programul de redimensionare ecologică şi economică pentru această zonă.

Noua strategie de amenajare a râurilor are o abordare ecosistemică, pornind de la faptul că râurile sunt ecosisteme complexe, care depind de regimul cursurilor de apă în care debitele, transportul sedimentelor, temperatura apei şi alte variabile au un rol bine definit. In cazul producerii unor modificări ale acestor variabile faţă de valorile existente în mod natural, echilibrul ecologic este afectat, fapt ce conduce la o restructurare a biocenozelor, respectiv pierderea de specii, înlocuirea unor specii valoroase cu altele mai puţin valoroase.

Ca urmare a acestui fapt, amenajarea râurilor prin lucrări hidrotehnice trebuie să aibă ca obiectiv menţinerea în timp şi spaţiu a integralităţii şi a echilibrului ecologic al ecosistemelor acvatice, respectiv a cursurilor de apă. In locul încorsetării râurilor între diguri, soluţie adoptată de regulă până în prezent, noul concept „mai mult spaţiu pentru râuri" ilustrează strategia dominantă în prezent în UE, prin care se susţine necesitatea redării luncilor inundabile, pentru ca acestea să dreneze corespunzător viiturile.

Gospodărirea durabilă cantitativă şi calitativă a apelor, managementul catastrofelor naturale generate de prezenţa în exces sau de lipsa apei, conservarea biodiversităţii mediului acvatic se realizează prin planuri directoare realizate la nivelul bazinelor hidrografice.

Potrivit Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se elaborează scheme directoare pe bazine sau grupe de bazine hidrografice, până cel târziu la data de 22 decembrie 2009, pentru stabilirea direcţiilor de dezvoltare a bazinului hidrografic în vederea gospodăririi durabile, unitare, echilibrate şi complexe a resurselor de apă, a ecosistemelor acvatice, precum şi pentru protejarea zonelor umede.

Schema directoare de amenajare şi management a bazinului hidrografic este instrumentul de planificare în domeniul apelor pe bazinul hidrografic şi este alcătuită din două părţi: Planul de amenajare a bazinului hidrografic (PABH) şi Planul de management al bazinului hidrografic (PMBH). Acesta planificare este adecvată noilor condiţii induse de schimbările climatice.

Schemele directoare fixează într-o manieră generală şi armonioasă obiectivele de calitate şi cantitate a apelor, urmărind să se asigure:

• o stare bună a apelor de suprafaţă sau, pentru corpurile de apă artificiale ori puternic modificate, un bun potenţial ecologic şi o stare chimică bună a apelor de suprafaţă;

•  o stare chimică bună şi un echilibru între cantitatea prelevată şi reîncărcarea apelor pentru toate resursele de apă subterană;

• realizarea obiectivelor special definite pentru zonele protejate, cu scopul de a reduce tratamentul necesar pentru producţia de apă destinată consumului uman.

Schimbările climatice au contribuit, alături de alte fenomene, la creşterea cu 34 cm a nivelului Mării Negre în perioada 1860- 2004. Reabilitarea şi protecţia zonei costiere constituie la momentul actual o problemă prioritară pentru România. In acest sens, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Administraţia Naţională „Apele Române", cu sprijinul Agenţiei Japoneze de Cooperare Internaţională - JICA, au iniţiat proiectul „Studiu privind protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre". Studiul a avut ca obiective: elaborarea unui plan de protecţie a părţii sudice a litoralului românesc, realizarea unor acţiuni preliminare pentru promovarea unor proiecte şi transferul de cunoştinţe şi tehnologii în domeniul protecţiei şi gestionării zonei costiere către partea română.

Pentru atingerea obiectivelor mai sus menţionate, studiile au inclus aspecte legate de situaţia evaluării în teren, împărţirea zonei costiere în subsectoare, modificările ţărmului şi cauzele eroziunii plajelor, precum şi o simulare a tendinţei viitoare de modificare a liniei ţărmului. In urma evaluării rezultatelor au fost alese două zone prioritare - Eforie Nord şi Mamaia Sud, unde s-au efectuat lucrări de reabilitare a zonei costiere, precum şi lucrări de protecţie împotriva eroziunii, care prevăd şi acţiuni de înnisipare.

Pe baza rezultatelor obţinute s-a elaborat planul de protecţie costieră, ce constă în proiectarea preliminară a lucrărilor de protecţie necesare, cu an-ţintă 2015, evaluarea măsurilor de protecţie, selectarea măsurilor de protecţie cu costuri estimative, operare/întreţinere/plan de management, plan de îmbunătăţire în cadrul instituţional şi legal, evaluarea strategică a planului de protecţie costieră.

Rezultatele studiului constituie un suport documentar şi tehnic valoros pentru continuarea lucrărilor de reabilitare şi protecţie a zonei costiere, precum şi pentru identificarea zonelor costiere vulnerabile la efectele schimbărilor climatice.

In ceea ce priveşte impactul schimbărilor climatice asupra sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, au fost identificate două aspecte majore:

• iernile mai calde şi mai scurte conduc la scăderea volumului de zăpadă sezonieră şi la topirea timpurie a zăpezii şi în ritm crescut;

•  verile cu temperaturi extreme şi secetoase generează reducerea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă şi creşterea cererii de apă.

Excesul de apă (inundaţii) are ca efect creşterea rapidă a cantităţii suspensiilor în sursa de apă, cu consecinţe asupra procesului de tratare; de asemenea, apar probleme datorită lipsei capacităţii de preluare a reţelei de canalizare, precum şi afectarea procesului de epurare.

Creşterea nivelului de risc asociat schimbărilor climatice conduce la următoarele efecte:

- în sistemele de alimentare cu apă:

• afectarea nivelului de calitate;

• creşterea incidenţei îmbolnăvirilor;

• costuri de operare neprevăzute;

- în sistemele de canalizare/epurare:

• inundarea proprietăţilor;

• creşterea concentraţiilor poluanţilor;

• acumularea gazelor rezultate din fermentare în conducte;

• influenţa ploilor de scurtă durată cu intensitate mare.

Ameninţări:

•  creşterea evapotranspiraţiei, în special, în lunile de vară, datorită creşterii temperaturii aerului conducând la reducerea medie a regimului de scurgere a râurilor cu 10-20%;

• reducerea grosimii şi duratei stratului de zăpadă din cauza creşterii temperaturii aerului în timpul iernii;

• scăderea umidităţii solului conduce la reducerea la minimum a scurgerilor (vara şi toamna), contribuind la creşterea frecvenţei poluării şi restricţiilor alimentării cu apă;

• temperaturile crescute pot afecta calitatea apei din râuri şi acumulări (scăderea oxigenului dizolvat şi înfloririle algale, eutrofizarea pot afecta populaţiile de peşti);

•  reducerea debitelor râurilor poate crea probleme privind asigurarea folosinţelor, capacitatea de autoepurare a râurilor, ecologia acvatică şi recreere;

• în verile secetoase pot apărea probleme privind asigurarea debitului salubru;

• modificări privind alimentarea apelor subterane şi a acviferelor;

• creşterea numărului de boli asociate apei;

• creşterea pagubelor produse de inundaţii şi secete.

Oportunităţi:

•  reducerea inundaţiilor mixte de primăvară (zăpadă şi ploaie) prin desincronizarea topirii zăpezii de fenomenul ploilor;

• adaptarea dezvoltării viitoare la condiţiile de risc la inundaţii.

Recomandări şi măsuri de adaptare:

•  realizarea hărţilor de hazard şi risc la inundaţii pe marile bazine hidrografice, sub coordonarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD), şi detalierea de către administraţia locală a hărţilor riscului la inundaţii la nivelul localităţilor, cu prioritate în zonele cu risc ridicat, identificate pe hărţile efectuate la nivelul bazinelor hidrografice;

•   includerea hărţilor de risc în planurile de dezvoltare regională, în planurile de urbanism generale (PUG) si în cele zonale (PUZ);

• adoptarea unor normative de amplasare a construcţiilor în zonele inundabile;

•  adoptarea unor normative de construire a obiectivelor din zonele cu risc moderat la inundare, care să asigure, pe de o parte, siguranţa acestora la evenimentele mai intense apărute ca urmare a schimbărilor climatice;

• dezvoltarea de noi studii necesare fundamentării măsurilor de adaptare în domeniul evaluării resurselor de apă;

•  reevaluarea resurselor de apă pe bazine şi subbazine hidrografice în condiţiile schimbărilor climatice;

•  analiza influenţei schimbărilor climatice asupra debitelor maxime ale cursurilor de apă;

• evaluarea cerinţelor de apă ale principalelor culturi agricole din România în condiţiile schimbărilor climatice;

•  evaluarea cerinţelor de apă ale principalelor folosinţe (alimentarea cu apă potabilă, apă industrială, apă pentru zootehnie, piscicultura etc.) în condiţiile schimbărilor climatice;

•  pregătirea de studii pentru determinarea vulnerabilităţii resurselor de apă la schimbările climatice pentru fiecare bazin hidrografic cu suprafaţa mai mare de 1.000 km2, din care să rezulte măsurile de adaptare necesare.

Măsuri de adaptare pentru asigurarea disponibilului de apă la sursă:

• realizarea de noi infrastructuri de transformare a resurselor hidrologice în resurse socioeconomice (noi lacuri de acumulare, noi derivaţii interbazinale etc);

• modificarea infrastructurilor existente pentru a putea regulariza debitele lichide a căror distribuţie în timp se modifică ca urmare a schimbărilor climatice (supraînălţarea unor baraje, reechiparea cu noi uvraje etc);

• proiectarea şi implementarea unor soluţii pentru colectarea şi utilizarea apei din precipitaţii;

•  extinderea soluţiilor de reîncărcare cu apă a straturilor freatice;

• realizarea de rezervoare de apă fără baraje (cu nivelul apei sub nivelul terenului);

• trecerea pe scară largă la gestionarea în comun de către mai multe ţări a resurselor de apă din zonele mai bogate în resurse de apă ale Europei.

Măsuri de adaptare la folosinţele de apă (utilizatori):

• utilizarea mai eficientă şi conservarea apei prin reabilitarea instalaţiilor de transport şi distribuţie şi prin modificări tehnologice (promovarea tehnologiilor cu consum redus de apă etc);

•   modificări în stilul de viaţă al oamenilor (reducerea cerinţelor de apă, utilizarea pentru anumite activităţi a apei recirculate etc);

•  creşterea gradului de recirculare a apei pentru nevoi industriale;

•  elaborarea şi implementarea unor sisteme de preţuri şi tarife pentru apă în funcţie de folosinţă, de sezon şi de resursa disponibilă;

•  utilizarea de către anumite folosinţe a apelor de calitate inferioară.

Amenajarea bazinelor hidrografice:

• includerea în schemele directoare (planurile de amenajare) ale bazinelor hidrografice a unui scenariu în care resursele disponibile de apă scad ca urmare a schimbărilor climatice, iar cerinţele folosinţelor cresc;

• introducerea, chiar de la proiectare în lacurile de acumulare ce se vor realiza, a unor volume de rezervă care să se utilizeze doar în situaţii excepţionale sau realizarea unor lacuri de acumulare cu regim special de exploatare pentru a suplimenta resursele de apă disponibile în situaţii critice;

Măsuri de adaptare în domeniul managementului riscului la inundaţii:

• realizarea de lucrări de protecţie cu caracter local (protecţia aşezărilor umane, obiectivelor economico-sociale) în detrimentul unor protecţii de mare lungime;

• amenajarea bazinelor în zonele de formare a scurgerii, prin lucrări de ameliorare a torenţilor şi creşterea suprafeţei împădurite;

• utilizarea unor soluţii de destindere şi deflaţie temporară a undelor de viitură în zone special amenajate, în locul supraînălţării digurilor existente sau realizării de noi diguri;

• elaborarea unor noi standarde de proiectare a lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor (prin introducerea riscului acceptat);

• corelarea planurilor de dezvoltare teritorială şi amenajare a teritoriului cu strategia şi planurile de gestionare a riscului la inundaţii;

• promovarea şi extinderea sistemului de asigurare împotriva inundaţiilor a bunurilor şi persoanelor;

•   implicarea şi educarea populaţiei în vederea unui comportament adecvat înainte, în timpul şi după trecerea inundaţiilor.

Măsuri pentru reducerea riscului şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice pentru sistemele de alimentare cu apă şi canalizare:

•  crearea de surse de siguranţă alternative pentru cazuri extreme (în straturile de profunzime 150-300 m);

• dezvoltarea unor capacităţi de înmagazinare a apei potabile (acoperirea necesarului pentru 1-2 zile);

• sectorizarea reţelelor de distribuţie pe elemente componente comune;

•  reducerea pierderilor în reţele de distribuţie (de la 50% în prezent la 20% în 2025);

•  atragerea utilizatorilor în eforturile de economisire a apei, prin sisteme educaţionale;

•   introducerea tehnologiilor performante în procesele tehnologice pentru producţia de apă potabilă şi epurare a apelor uzate;

• reutilizarea apelor epurate şi transformarea acestora într-o importantă sursă pentru acoperirea necesarului industrial şi public, având calitate nonpotabilă;

• informatizarea şi conducerea automată a sistemelor;

• introducerea planurilor de management de risc (implicarea tuturor factorilor interesaţi - consumatori, operatori, autorităţi);

• introducerea unor mecanisme economice stimulative pentru economisirea apei, precum şi măsuri coercitive pentru depăşirea consumului specific de apă, la toate tipurile de utilizatori;

•  elaborarea de norme-cadru (ghiduri, normative) pe baza cărora să se elaboreze planurile de management de risc pentru fiecare sistem;

•  asigurarea finanţării pentru implementarea planurilor de siguranţă la marile aglomeraţii urbane (peste 100.000 de locuitori);

•   pregătirea de studii şi cercetări aprofundate pentru realizarea tehnologiilor necesare reutilizării integrale a apelor;

• elaborarea planurilor integrate pe bazine (alocarea resursei, utilizarea apei, starea restituţiei);

•  elaborarea unor studii alternative în cadrul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare (aductiuni, interconectări) şi întărirea platformei tehnologice.

In cadrul programelor de investiţii trebuie asigurate:

• surse strategice de rezervă;

• lucrări care să diminueze riscul asigurării cantităţii şi calităţii apei livrate;

•  sisteme şi soluţii care să reducă la jumătate pierderile (tehnologice şi în reţea);

• tarife sociale, stimulative şi coercitive.

6. Păduri

Suprafaţa împădurită din România este relativ scăzută, comparativ cu alte state membre UE cu condiţii climatice şi de relief asemănătoare. Fondul forestier al României ocupa în anul 2006 o suprafaţă de 6.427 mii hectare, din care 6.272 mii ha acoperite cu păduri, iar restul de 155 mii ha reprezentând terenuri destinate culturii, producţiei şi gospodăririi silvice. Pădurile ocupă 26,7% din teritoriul ţării, cu o distribuţie neuniformă. Astfel, 60% din păduri sunt localizate în regiunea arcului carpatic, 29% în dealurile precarpatice şi 11% la câmpie, zonele cele mai despădurite fiind Câmpia de Vest (3,2%), Câmpia Bărăganului (3,5%), Câmpia Moldovei (4,1%) şi Câmpia Olteniei (5,3%). începând cu anul 2005 au fost demarate ample programe de împădurire, estimându-se o majorare a suprafeţei ocupate cu vegetaţie forestieră cu circa 60.000 ha, cu prioritate în judeţele în care pădurile ocupă o suprafaţă minimă.

Procentele reduse de împădurire din zonele de câmpie se corelează cu secete frecvente şi prelungite, aşa cum despăduririle din zona de deal şi de coline, precum şi tăierile masive din unele păduri de munte se corelează cu fenomene de torenţialitate, de degradare a terenurilor şi alunecări de teren. Aceste fenomene s-au accentuat, pe fondul unor dificultăţi de ordin social şi legislativ şi al lipsei capacităţii instituţionale şi financiare la mare parte dintre deţinătorii de păduri sau de terenuri. Investiţiile din acest domeniu au fost reduse sau chiar neglijabile.

Pădurile joacă un rol important în regularizarea debitelor cursurilor de apă, în asigurarea calităţii apei şi în protejarea unor surse de apă importante pentru comunităţile locale fără alte surse alternative de asigurare a apei. Impăduririle cu specii autohtone vor viza în primul rând terenurile agricole cu probleme de eroziune şi pericol de alunecare (de exemplu, în Moldova), terenurile iniţial forestiere, dar care, din cauza tăierilor ilegale, au început să se degradeze (de exemplu, în unele zone din Maramureş), precum şi terenurile din zona de sud a României, unde datorită înfiinţării sistemului de irigaţii şi a digurilor, solul a suferit un fenomen de deşertificare accentuată.

Pentru diminuarea fenomenelor negative menţionate anterior, sunt necesare măsuri ferme de stopare a defrişărilor de orice fel şi de creştere a suprafeţei acoperite cu vegetaţie forestieră.

România s-a confruntat în ultimele decenii cu fenomene meteorologice extreme, care au generat calamităţi deosebite. Furtunile puternice au determinat în ultimii 17 ani, la nivelul fondului forestier naţional, doborâturi de peste 15 milioane m3.

Ameninţări:

• în România, creşterea temperaturilor medii anuale cu peste 1-2°C va avea ca primă consecinţă aridizarea zonelor sudice şi de câmpie, dar mai ales a zonelor de dealuri, ce poate determina apariţia de condiţii nefavorabile pentru vegetaţia forestieră. Pe termen mediu este posibilă destructurarea arboretelordin zona de dealuri, ocupate acum de specii mezofile (stejar, fag). Pe termen lung şi foarte lung, se estimează o migraţie a arealului pădurii la nivel altitudinal (pădurea va migra altitudinal începând din zona de câmpie spre golul alpin);

• impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor din România a fost analizat cu ajutorul mai multor modele climatice globale. Astfel, în zonele împădurite joase şi deluroase se preconizează o scădere considerabilă a productivităţii pădurilor după anul 2040, datorită creşterii temperaturilor şi scăderii volumului precipitaţiilor;

• stabilitatea silvoproductivă şi ecosistemică a pădurilor din zonele de dealuri poate fi dezechilibrată în cazul apariţiei efectelor schimbărilor climatice, în sensul reducerii cantităţii de precipitaţii şi creşterii temperaturilor. Deşi pe termen scurt capacitatea productivă ar fi  excelentă,  pe termen  mediu scenariile sugerează o reducere drastică a productivităţii, prin declinul speciilor şi reducerea populaţiilor de arbori;

•  pădurile de molid vor fi afectate de schimbările climatice prin reducerea cantităţii de biomasă totală acumulată, mai ales în stadiile tinere şi mature, la vârste de sub 60 de ani. Pentru aceste intervale pierderile de biomasă totală vor fi de circa 50%, deşi la vârste superioare acestea sunt recuperate, astfel că, la finele ciclurilor de producţie realizează producţii totale comparabile cu arboretele crescute în condiţii normale. Se remarcă stabilitatea bioacumulativă redusă a acestor tipuri de arborete în condiţiile apariţiei efectelor schimbărilor climatice. Bradul se comportă similar molidului şi nu prezintă modificări majore în ceea ce priveşte bioacumularea totală pe durata ciclului de producţie;

• creşterea incidenţei atacurilor de insecte, fie cunoscute ca dăunători forestieri, fie specii de insecte existente care încep să afecteze pădurea (existau în faună, dar nu vătămau), fie noi specii venite din zonele mai calde, în urma efectelor schimbărilor climatice. In privinţa grupelor de specii care produc infestări, o pondere ridicată o deţin omizile defoliatoare, urmate de insectele care atacă între scoarţă şi lemn, gândacii defoliatori, insectele sugătoare şi galicole, insectele xilofage, insectele care atacă rădăcina, mugurele şi tulpina puieţilor şi insectele de seminţe.

Oportunităţi:

•  extinderea suprafeţelor împădurite, precum şi realizarea perdelelor de protecţie, care vor contribui semnificativ la diminuarea proceselor de eroziune a solului, alunecări de teren, vor conduce la diminuarea debitelor torentilor, protecţia culturilor agricole şi a altor obiective sociale şi economice şi la îmbunătăţirea mediului general de viaţă;

•  întărirea sectorului privat în gospodărirea pădurilor şi creşterea transparenţei pe întregul flux al lemnului, crearea unei pieţe competitive, creşterea gradului de valorificare a subproduselor lemnoase şi utilizarea corectă a lemnului potrivit calităţii sale;

•  plantarea de specii ce vor beneficia de noile condiţii de mediu şi vor realiza acumulări superioare de biomasă totală pe toată durata ciclului de producţie:

• în zona de dealuri înalte şi zona montană joasă, fagul de altitudine, pentru care acumularea de biomasă poate atinge 30-40% în plus faţă de acumularea ce s-ar realiza în condiţii normale de mediu;

•  în zona de dealuri joase: gorunul (prin acumulări de biomasă mai mari cu 10-20%), cerul (acumularea de biomasă superioară celei realizate în condiţii normale, cu valori sub 20%, până în jurul anilor 2050, după care o diminuare drastică a biomasei stocate în arboret generată de declin şi de reducerea masei vii din arborete) şi gârniţa, urmează fidel cerul în comportare, însă arboretele constituite din această specie ar realiza biomase semnificativ superioare faţă de condiţiile de mediu normale (15-125%).

Recomandări şi măsuri de adaptare:

• identificarea soiurilor, speciilor tolerante, testarea de noi specii/soiuri mai tolerante la stres hidric în aer sau sol şi/sau tolerante la temperaturi ridicate de durată ori temporare, mai timpurii sau de toamnă, tolerante la îngheţurile târzii;

• stimularea dezvoltării activităţilor de demonstrare a rezultatelor cercetării către utilizatori prin îmbunătăţirea substanţială a capacităţii serviciilor de consultanţă publice şi susţinerea cercetărilor;

•  realizarea şi promovarea ghidurilor de bună practică în domeniul forestier, care să asigure rezilienţa pădurilor la efectele schimbărilor climatice, adaptate nevoilor proprietăţii private/statului şi principiilor de gospodărire durabilă;

• creşterea suprafeţei fondului forestier, prin împădurirea unor terenuri degradate şi a unor terenuri marginale, inapte pentru o agricultură eficientă, precum şi prin crearea de perdele forestiere de protecţie a câmpurilor agricole, a cursurilor de apă şi a căilor de comunicaţie, pentru protecţia antierozională a terenurilor în pantă;

• promovarea culturilor energetice şi utilizarea resurselor de biomasă forestieră reziduală;

•  adoptarea unor măsuri de apărare a integrităţii fondului forestier, prin interzicerea schimbării folosinţei terenurilor acoperite cu păduri şi cu alte forme de vegetaţie forestieră;

• amenajarea corespunzătoare a teritoriului, ţinându-se cont de efectele actuale şi posibile ale schimbărilor climatice;

• întărirea capacităţii instituţiilor forestiere de supraveghere, control, asistenţă şi coordonare regională.

Dezvoltarea strategiilor şi planurilor de dezvoltare şi management durabil în domeniul fondului forestier va ţine cont de concluziile şi recomandările studiilor privind impactul schimbărilor climatice asupra resurselor de apă potabilă, ecosistemelor şi biodiversităţii.

7. Infrastructură, construcţii şi planificare urbană

Potrivit statisticilor, populaţia urbană la nivel mondial s-a dublat în ultimii 50 de ani şi se estimează că la nivelul anului 2030 două treimi din populaţia globului va locui în oraşe. Creşterea densităţii populaţiei, dezvoltarea, dinamica costurilor, modul de viaţă, infrastructura specifică, diversitatea etnică şi culturală sunt elementele care pot fi vulnerabile la efectele schimbărilor climatice.

Datorită particularităţii de „spaţiu închis", pe care îl reprezintă mediul urban, temperaturile din aceste zone vor fi mai ridicate decât cele din spaţiul rural.

Impactul principal al schimbărilor climatice asupra zonelor urbane, infrastructurii şi construcţiilor este legat, în principal, de efectele evenimentelor meteorologice extreme, precum valurile de căldură, căderi abundente de zăpadă, furtuni, inundaţii, creşterea instabilităţii versanţilor şi modificarea unor proprietăţi geofizice. Astfel, planificarea urbană şi proiectarea unei infrastructuri adecvate joacă un rol important în minimizarea impactului schimbărilor climatice şi reducerea riscului asupra mediului antropic.

Planificarea teritoriului poate oferi un cadru integrat ce permite conexiuni între vulnerabilitate, evaluarea riscului şi adaptare, putând conduce la identificarea celor mai eficiente opţiuni de acţiune.

Ameninţări:

• creşterea riscului de producere de alunecări de teren;

• modificarea caracteristicilor materialelor de construcţie şi a fundaţiilor construcţiilor (de exemplu: timpul de priză a betonului, teren sensibil la umiditate);

• afectarea construcţiilor datorită intensităţii sporite a furtunilor, a alunecărilor de teren şi a eroziunii zonei costiere;

•  afectarea localităţilor şi a infrastructurii prin creşterea frecvenţei apariţiei inundaţiilor;

• scăderea gradului de confort al populaţiei;

• pierderea stabilităţii construcţiilor existente în zone denivelate, pe terenuri sensibile la umiditate sau în zone inundabile;

•  creşterea neuniformizării gradului de confort al clădirilor datorită costurilor ridicate ale materialelor şi soluţiilor de izolare termică.

Oportunităţi:

• noi pieţe pentru tehnici, materiale şi produse de construcţie rezistente la efectele schimbărilor climatice.

Recomandări şi măsuri de adaptare:

Abordarea planificării şi practicile de management al spaţiului urban trebuie abordate pe termen lung, ţinându-se cont şi de impactul potenţial al schimbărilor climatice.

Printre măsurile importante ce se impun se pot enumera:

• promovarea unor sisteme de prevenire şi intervenţie rapidă şi eficientă în cazul apariţiei fenomenelor meteorologice extreme;

•  redimensionarea sistemului de canalizare pentru a putea prelua surplusul de apă provenit din ploile intense căzute în intravilan;

• dezvoltarea unor pavaje adecvate, care să asigure infiltrarea apei pluviale la nivelul trotuarelor, platformelor pietonale, pentru parcare şi pentru depozitare;

•  minimizarea riscului provocat de perioadele de căldură excesivă, prin sporirea suprafeţelor spaţiilor verzi şi asigurarea apei pentru spaţiile verzi;

• dezvoltarea standardelor de construcţie pentru clădiri verzi, care să asigure stocarea şi circularea apei pluviale, economisirea apei prin instalaţii eficiente şi dezvoltarea spaţiilor verzi la nivelul teraselor;

•  dezvoltarea standardelor şi soluţiilor constructive pentru îmbunătăţirea performanţelor de izolare termică a construcţiilor, în vederea eficientizării consumului de energie;

• implementarea conceptelor moderne de arhitectură pentru realizarea construcţiilor cu potenţial maxim de utilizare a surselor de energie regenerabilă;

•  promovarea de materiale şi soluţii constructive adecvate potenţialelor efecte ale schimbărilor climatice;

• extinderea aplicării tehnologiilor şi practicilor de utilizare a surselor de energie regenerabilă pentru asigurarea utilităţilor necesare;

•  promovarea unor programe de formare profesională şi conştientizare publică, necesare aplicării măsurilor de adaptare identificate, şi a unor programe de formare profesională pentru arhitecţi pe tema asigurării rezilienţei clădirilor la efectele schimbărilor climatice.

8. Transporturi

România are un sistem naţional de transport (infrastructuri, mijloace de transport, operatori de transport etc.) situat, în mare măsură, atât din punctul de vedere al structurilor funcţionale, cât şi al serviciilor prestate, la nivelul standardelor medii ale sistemelor convenţionale de transport din Europa, făcând faţă necesităţilor actuale ale utilizatorilor interni şi internaţionali.

Infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian sunt vulnerabile îndeosebi la manifestările evenimentelor meteorologice extreme. Impactul direct al schimbărilor climatice asupra sectorului de transport naval se va manifesta, ca urmare a fluctuaţiilor privind regimul de curgere a râurilor şi fluviilor. In mod indirect impactul schimbărilor climatice se va resimţi şi la nivelul transportului rutier şi feroviar prin deteriorarea infrastructurii şi lipsa de confort termic provocată călătorilor.

Prevenirea şi combaterea acestor efecte vor necesita alocarea de investiţii importante şi promovarea unui management adecvat.

Măsurile de adaptare a sectorului de transporturi la impactul schimbărilor climatice au în vedere garantarea unei bune funcţionări şi a continuităţii serviciilor oferite.

Adaptarea infrastructurii existente de transport la efectele schimbărilor climatice, asigurând în acelaşi timp funcţionarea sa neîntreruptă şi sigură, va presupune investiţii considerabile suplimentare. Noua infrastructură de transport, precum şi mijloacele de transport trebuie concepute, încă din faza de proiectare, pentru a fi reziliente la efectele schimbărilor climatice.

Ameninţări:

•  producerea unor pagube importante asupra infrastructurii de transport pe uscat din cauza alunecărilor de teren şi inundaţiilor (şosele, poduri, căi ferate);

• afectarea infrastructurii portuare şi a condiţiilor de transport fluvial ca urmare a modificării regimului de curgere a Dunării;

• afectarea condiţiilor şi a regimului de transport ca urmare a intensităţii crescute a evenimentelor meteorologice extreme;

•  variaţiile de temperatură vor afecta materialele folosite şi soluţiile tehnice;

•  creşterea nivelului mării va reduce efectul protector al digurilor şi al zidurilor de chei;

• disconfort pentru călători ca urmare a creşterii temperaturii şi în condiţiile unui preţ de călătorie ridicat ca urmare a necesităţii recuperării pagubelor produse la infrastructură;

•   producerea de perturbări în regimul de transport al mărfurilor şi, în consecinţă, şi asupra costurilor aferente;

• creşterea volumului necesarele investiţii pentru construirea şi întreţinerea infrastructurilor de transport.

Oportunităţi:

• asigurarea unui sistem de transport cu capabilitate ridicată de adaptare;

• crearea posibilităţii de alegere a unor mijloace de transport ecologice.

Recomandări şi măsuri de adaptare:

• revizuirea reglementărilor privind infrastructura, cum ar fi: drenarea apelor pluviale, terasamente, drumuri, căi ferate, poduri, tuneluri;

• identificarea de rute alternative de transport;

• asigurarea colectării adecvate a apelor pluviale din reţeaua stradală;

• asigurarea protecţiei reţelei căilor de comunicaţie pentru a rezista condiţiilor meteorologice extreme. In construcţia drumurilor, trebuie asigurate suficiente poduri, rigole şi canale în cazul precipitaţiilor intense şi al inundaţiilor;

• protejarea infrastructurii căilor ferate împotriva eroziunii;

• întărirea structurii porturilor pentru a face faţă furtunilor din ce în ce mai puternice (de exemplu, prin folosirea stabilopozilor);

• înlocuirea cablurilor de suprafaţă cu cabluri subterane;

• construirea, în reţeaua de drumuri şi cale ferată, a unui număr adiţional de facilităţi pentru a asigura tranzitul animalelor sălbatice (poduri verzi, pasaje);

• promovarea unor tehnologii noi de îmbrăcăminţi stradale (beton asfaltic sau beton de ciment) şi de execuţie a stratului de rulare, pe bază de mixturi asfaltice realizate cu bitum modificat pentru preîntâmpinarea deformaţiilor permanente (datorate creşterii temperaturii) şi asigurarea rezistenţei la fisurare (datorată scăderii temperaturii);

• reducerea transportului rutier, în special a celui de marfă, prin îmbinarea cu celelalte tipuri de transport (feroviar, maritim, fluvial), promovarea transportului intermodal);

• încurajarea transporturilor alternative cu impact cât mai redus asupra mediului;

• îmbunătăţirea căilor de rulare şi fluidizarea traficului cu efecte de reducere a consumurilor de combustibil şi, implicit, de emisii de gaze cu efect de seră;

• limitarea masei mijloacelor de transport de mărfuri pe anumite tronsoane cu expunere ridicată a populaţiei;

• împădurirea zonelor afectate de inundaţii şi alunecări de teren limitrofe căilor de comunicaţie.

In prezent, pentru lucrările de reabilitări de drumuri naţionale, căi ferate, se elaborează studii de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător, studii care prevăd măsuri concrete şi specifice privind diminuarea impactului asupra mediului. Este necesar ca noile infrastructuri să fie reziliente la efectele schimbărilor climatice.

Studii necesare în domeniu pentru a fundamenta ştiinţific acţiunile viitoare:

1. studiu cu privire la impactul schimbărilor climatice asupra diferitelor sectoare de transport: feroviar, rutier, naval, aerian;

2.   identificarea modului în care schimbările climatice afectează diferite sectoare de transport;

3. evaluarea vulnerabilităţii diferitelor sectoare de transport la efectele schimbărilor climatice;

4.  studii de risc pentru zonele cu vulnerabilitate ridicată la efectele schimbărilor climatice.

9. Turism

Factorii climatici reprezintă elementul-cheie de atracţie pentru turiştii sosiţi în destinaţiile montane ori de litoral şi nu numai. Astfel, vremea caldă şi precipitaţiile reduse sunt factorii cei mai importanţi pentru o destinaţie de vacanţă de pe litoral, iar grosimea şi durata stratului de zăpadă reprezintă punctul forte al unei staţiuni montane destinate sporturilor de iarnă. In general, toate formele de activitate care au loc în aer liber sunt influenţate într-o formă sau alta de efectele schimbărilor climatice.

Pentru multe comunităţi locale turismul reprezintă unul dintre sectoarele economice cele mai importante, iar condiţiile climatice necorespunzătoare pot afecta puternic nivelul de dezvoltare economică şi socială a respectivelor comunităţi.

Ameninţări:

• cele mai vulnerabile zone turistice la efectele schimbărilor climatice sunt zonele costiere şi regiunile montane.

Turismul de litoral este puternic influenţat de efectele schimbărilor climatice, prin fenomene precum: eroziunea costieră, creşterea nivelului mării, creşterea temperaturilor, evenimentele meteorologice extreme (ploile abundente, inundaţiile), reducerea rezervelor de apă.

Fenomenul de eroziune costieră, semnalat în mod special în ultimele decenii, a devenit un fenomen aproape general la nivelul litoralului românesc, ducând la diminuarea suprafeţelor de plajă. In ultimul deceniu bilanţul dintre aportul şi pierderile de material sedimentar este negativ. Spre exemplu, plaja din Mamaia, recunoscută cândva pentru deschiderea largă şi pentru stabilitatea sa, a început să se confrunte cu o eroziune accentuată, mai ales în partea de sud. Conform datelor Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa", ritmul mediu anual de modificare a liniei ţărmului a fost de -2,3 m/an, cu oscilaţii între +7,8 m/an (Hotel Melody) şi -10,4 m/an (Hotel Riviera).

Avându-se în vedere faptul că plaja staţiunilor de pe litoral reprezintă una dintre principalele atracţii pentru vizitatori, fiind suportul activităţii turistice, măsurile de protejare a acesteia sunt mai mult decât imperioase şi necesită investiţii substanţiale. O politică de conservare corespunzătoare a plajelor şi de diminuare a eroziunii costiere va determina nu numai protejarea „materiei prime" a turismului, ci şi creşterea interesului factorilor implicaţi în turism (turişti, operatori economici, investitori etc.) pentru această destinaţie de vacanţă.

Creşterea nivelului apei Mării Negre poate genera nu numai eroziunea plajei, ci şi distrugerea ecosistemelor costiere ori inundarea zonelor care deţin monumente istorice de patrimoniu şi alte atracţii turistice importante.

Creşterea temperaturilor dintr-o destinaţie turistică îi poate determina pe turişti să-şi schimbe opţiunile de călătorie. Astfel, o vară mai călduroasă cum a fost cea din 2007 îi poate îndemna pe turiştii români să efectueze excursii tot mai dese pe litoral. Totodată, încălzirea globală îi determină pe turişti să călătorească în zonele costiere şi în extrasezon (de exemplu, în condiţiile unei ierni mai blânde).

Evenimentele meteorologice extreme, cum au fost inundaţiile şi furtunile din ultima perioadă, pot afecta nu numai infrastructura turistică, dar pot pune în pericol siguranţa şi sănătatea turiştilor şi a comunităţilor locale. De cele mai multe ori aceste fenomene meteorologice extreme sunt prezentate în media, iar regiunile turistice respective au de suferit prin crearea unei imagini negative în rândul vizitatorilor. Media din România a prezentat efectele dezastruoase ale inundaţiilor şi furtunilor care au avut loc în staţiunile de pe litoral, iar lipsa de reacţie a autorităţilor şi a operatorilor din turism, precum şi inexistenţa unui plan de acţiune în situaţii de criză au determinat anularea unor sejururi ale turiştilor străini în staţiunile de pe litoralul românesc.

Problemele legate de rezervele de apă afectează o paletă largă de destinaţii, mai ales în sezonul de vârf, iar creşterea cererii de apă coincide cu perioadele secetoase şi cu reducerea rezervelor de apă.

In zona montană, cele mai afectate de efectele schimbărilor climatice sunt staţiunile pentru sporturi de iarnă. Creşterea temperaturilor va determina reducerea sezonului turistic, iar oportunităţile pentru efectuarea de activităţi sportive şi recreative se vor diminua. Ca urmare, se va crea o mai mare presiune asupra zonelor aflate la altitudini mai ridicate. Simultan sezonul de vară va înregistra o cerere mai mare, cu efecte negative asupra mediului şi cu depăşirea capacităţii turistice de suport a anumitor zone.

In România, destinaţiile cele mai cunoscute pentru sporturi de iarnă sunt cele de pe Valea Prahovei (Sinaia, Predeal, Azuga, Buşteni) şi Poiana Braşov. Reducerea precipitaţiilor sub formă de zăpadă s-a resimţit în ultimii ani în aceste staţiuni, iar operatorii de turism au înregistrat scăderi ale numărului de turişti. In unele staţiuni, sporturile de iarnă nu reprezintă principala ori singura formă de turism practicată, iar Sinaia, Poiana Braşov sau Predeal dispun şi de facilităţi pentru organizarea de conferinţe, reuniuni de afaceri etc, ceea ce face ca turismul de afaceri să deţină o cotă importantă atât în numărul de turişti, cât şi în cel al încasărilor. Alte staţiuni montane (Arieşeni, Borşa, Stâna de Vale, Văliug, Lupeni, Cavnic, Baia Sprie etc), care nu au alternative de petrecere a timpului în sezonul rece, vor resimţi mai puternic efectele schimbărilor climatice.

După cum s-a putut observa, schimbările climatice influenţează activitatea turistică din România şi trebuie luate măsuri pentru diminuarea efectelor negative pe care acestea le au asupra turismului şi comunităţilor locale.

Oportunităţi:

• veri lipsite de precipitaţii, mai călduroase decât până acum, care implică creşterea oportunităţilor turistice în interiorul ţării;

•  ierni mai puţin friguroase, care favorizează turismul pe durata întregului an;

•  mai multe activităţi în aer liber, favorizate de vremea mai caldă.

Recomandări şi măsuri de adaptare:

Turismul se bazează în general pe planuri pe termen scurt, fără a se lua în considerare efectele schimbărilor climatice pe termen lung.

Pentru zona de litoral, dintre măsurile necesare pot fi menţionate:

• refacerea plajelor afectate de eroziunea costieră;

•  sporirea măsurilor de protecţie împotriva dezastrelor naturale (crearea unor bariere/baraje naturale sau artificiale împotriva inundaţiilor);

• adaptarea la noile condiţii climatice prin construirea infrastructurii turistice şi a staţiunilor mai departe de coastă;

• stabilirea unor legi mai stricte împotriva ridicării de construcţii pe plajă sau în apropierea acestora, precum şi în zonele expuse la riscuri naturale;

• diversificarea formelor de turism care pot fi practicate în staţiunile de litoral (de exemplu, turism de afaceri);

• realizarea unui plan de management pentru situaţii de criză care să fie adus la cunoştinţă factorilor de decizie din turism şi a cărui implementare să revină în sarcina autorităţilor locale sau/şi a celor din turism etc.

In cazul staţiunilor montane pot fi aplicate o serie de strategii de adaptare pentru a contrabalansa efectele schimbărilor climatice, precum:

•  dotarea staţiunilor cu maşini care generează zăpadă artificială, pentru a ajuta la extinderea şi suplimentarea suprafeţelor acoperite cu zăpadă naturală;

• crearea de atracţii turistice suplimentare în staţiunile montane, alternative la sporturile de iarnă în sezonul rece, pentru a nu fi afectate de lipsa zăpezii;

• diversificarea formelor de turism care pot fi practicate în staţiunile montane (de exemplu, turism de afaceri) pentru a se putea adresa şi altor segmente de piaţă;

• extinderea sezonului turistic de vară şi crearea de pachete turistice pentru populaţia care poate efectua vacanţe şi în extrasezon, în special persoanele de vârsta a treia.

O parte din măsurile ce trebuie luate pentru a reduce efectele schimbărilor climatice asupra turismului sunt disponibile pe termen lung, cum ar fi: refacerea plajelor, construirea unei baze tehnico-materiale mai departe de plajă sau în zonele montane înalte ori a unei infrastructuri turistice care să se adreseze şi altor segmente de turişti (business, turism de sănătate etc).

In domeniul turismului trebuie realizate o serie de studii şi cercetări cu privire la:

• analiza efectelor probabile ale schimbărilor climatice asupra activităţii turistice şi a regiunilor turistice din România (modele de regresie între principalii parametri climatici - temperatură, precipitaţii, grosimea stratului de zăpadă şi indicatorii turistici - număr de turişti, număr de înnoptări);

•  analiza influenţei schimbărilor climatice asupra cererii turistice şi a fluxurilor de turişti;

• analiza impactului schimbărilor climatice asupra comunităţilor în care turismul are un rol importat în plan economic şi social;

• analize de senzitivitate privind activitatea de turism în staţiunile montane şi de litoral.

Turismul nu doar este afectat de schimbările climatice, dar şi contribuie la acestea. Astfel, transportul turiştilor la destinaţiile de vacanţă, deşeurile rezultate în urma şederii într-o staţiune etc. generează emisii de gaze cu efect de seră.

Influenţa schimbărilor climatice asupra turismului nu trebuie privită izolat întrucât schimbările majore în cererea turistică pot avea efecte puternice asupra politicii economice şi sociale din zonele respective (de exemplu, asupra cererii de forţă de muncă, infrastructurii de transport). De asemenea, şi alte sectoare de activitate, precum agricultura, industria energetică, industria manufacturieră, reţeaua locală de întreprinderi mici, care reprezintă o resursă de materii prime şi materiale pentru turism, pot fi afectate de modificarea condiţiilor climatice. De aceea este necesar un plan de acţiune care să ţină seama de toate aceste aspecte şi de interferenţele între sectoarele economice.

Condiţiile climatice se schimbă rapid, creându-le operatorilor din turism diverse probleme. De aceea sectorul turistic trebuie să-şi dezvolte capacitatea de adaptare pentru a-şi menţine viabilitatea şi pentru a continua să genereze beneficii economico-sociale comunităţilor locale şi să îmbogăţească experienţa de viaţă a turiştilor.

Educaţia pentru turişti şi operatori cu privire la efectele schimbărilor climatice este necesară pentru a ne asigura că implementarea unor măsuri de adaptare nu va fi împiedicată şi că noile oportunităţi vor fi maximizate.

10. Energie

Reducerea cererii de energie electrică pentru încălzire iarna, ca urmare a creşterii temperaturii medii globale, nu compensează creşterea cererii de energie electrică necesară pentru funcţionarea aparatelor de aer condiţionat şi a aparatelor de răcit din timpul zilelor călduroase. Schimbările climatice vor modifica cererea sezonieră de energie electrică, care va fi mai scăzută iarna şi mai ridicată vara.

Schimbările climatice pot provoca şi o reducere a producţiei de energie hidroelectrică prin reducerea resurselor de apă. Scăderea resurselor de apă afectează şi funcţionarea sistemelor de răcire a centralelor nucleare.

Scăderea producţiei de hidroenergie s-a resimţit deja în ţara noastră când, datorită scăderii semnificative a nivelului de precipitaţii, la nivelul anilor 2003 şi 2007 s-au obţinut valori minime din punct de vedere istoric.

Ameninţări:

1.  Pericole cu privire la acoperirea necesarului de energie electrică:

•  necesarul de energie electrică din România este acoperit dintr-un mixt energetic, în care energia hidro acoperă în jur de 17% într-un an hidrologic normal. Ca urmare a apariţiei în perioada de vară a secetelor prelungite (2003, 2007), deficitul de energie electrică din sistem a fost acoperit de energia produsă prin arderea cărbunelui, ceea ce a creat o presiune deosebită în ceea ce priveşte producţia de cărbune, dar şi asupra preţului energiei electrice, ştiindu-se că energia hidro este cea mai ieftină. O ameninţare este legată de faptul că, prin utilizarea cărbunelui, este pusă în pericol îndeplinirea angajamentelor României cu privire la emisiile de S0₂, NOx şi pulberi din centralele termoelectrice. O altă presiune se va exercita asupra costului energiei electrice prin depăşirea cantităţii de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate termocentralelor prin Planul naţional de alocare;

•  un alt pericol este datorat creşterii necesarului de aer condiţionat în perioada verii, vârfurile de consum de energie electrică apropiindu-se vara de cele din iarnă. Acest lucru va crea o presiune asupra întregului sector energetic, ştiindu-se că iarna funcţionează centralele în cogenerare, care în timpul verii sunt mult mai puţin utilizate.

2.  Pericole în ceea ce priveşte infrastructura energetică:

• în prezent, infrastructura sistemului energetic este afectată de fenomenele meteorologice extreme; au existat foarte multe situaţii în care, din cauza unor furtuni puternice, mii de case au rămas fără curent electric. Pericolele includ: prăbuşirea liniilor de transport şi distribuţie, distrugerea transformatoarelor electrice din cauza fulgerelor, întreruperea prelungită a alimentării consumatorilor datorată creşterii foarte rapide a cererii de energie pentru condiţionarea aerului în perioada verii, pentru care reţelele electrice de distribuţie nu sunt pregătite a le acoperi, colmatarea barajelor din cauza viiturilor de pe râuri, imposibilitatea realizării necesarului de răcire pentru mari instalaţii de producere a energiei electrice, ceea ce ar conduce la oprirea lor (în anul 2003 a fost necesară oprirea Unităţii 1 CNE Cernavodă din cauza lipsei apei în Dunăre).

Oportunităţi:

•  creşterea investiţiilor în utilizarea surselor de energie regenerabilă, prin care să se utilizeze potenţialul economic şi tehnic pe care România îl deţine. Acest lucru va fi cu atât mai important cu cât preţurile mondiale la combustibilii fosili cresc alarmant, dar şi pentru îndeplinirea angajamentelor UE până în anul 2020;

•  creşterea investiţiilor în înlocuirea şi modernizarea liniilor de transport şi distribuţie a energiei electrice, avându-se în vedere vechimea mare a acestora, inclusiv prin creşterea capacităţii de distribuţie pentru acoperirea necesarului de răcire;

•  creşterea investiţiilor, mai ales la nivelul administraţiilor locale, pentru realizarea de centrale de trigenerare;

•   creşterea investiţiilor de mediu pentru eficientizarea programului de funcţionare iarnă-vară la centralele care funcţionează în cogenerare, administrate de autorităţile publice locale.

Recomandări şi măsuri de adaptare:

•  sunt necesare elaborarea de urgenţă de studii privind evaluarea riscului efectelor schimbărilor climatice pentru sectorul energetic în general şi, în special, privind evaluarea riscului pentru sectorul hidroenergetic, dar şi luarea în considerare a acestor riscuri în ceea ce priveşte proiectele de investiţii planificate a fi construite;

• sunt necesare acţiuni de stabilire a infrastructurii critice din sistemul energetic (baraje hidroenergetice, sistemul de transport şi distribuţie, sistemul de transport gaze naturale, petrol şi derivaţi ai acestuia) în vederea stabilirii măsurilor ce se impun în cazul unor fenomene meteorologice extreme (furtuni, tornade, inundaţii, secetă, temperaturi foarte scăzute);

•  sunt necesare analize şi studii cu privire la eventualele modificări în cererea şi consumul de energie datorat creşterii temperaturii şi a fenomenelor extreme;

• promovarea producerii de energie din surse regenerabile;

• elaborarea de strategii proprii ale autorităţilor administraţiei publice locale în vederea utilizării de surse de energie care să respecte normele europene de mediu şi eficienţă, în vederea producerii de energie electrică şi termică în sisteme centralizate.

11. Industrie

Impactul schimbărilor climatice asupra economiei globale, în general, şi asupra economiei României, în special, constituie un factor decisiv pentru dezvoltarea viitoare a industriei, deoarece vor avea drept consecinţe schimbări pe piaţa globală.

Anticiparea acestui impact nu se poate cuantifica, deoarece o enumerare a eventualelor avantaje şi dezavantaje nu poate fi utilizată pentru a stabili cu certitudine care dintre acestea este cel mai semnificativ sub aspect cantitativ.

Pentru adaptarea la efectele schimbărilor climatice, toate sectoarele industriale, ca de altfel întreaga economie, trebuie să se orienteze spre o dezvoltare durabilă, spre utilizarea de produse, procese şi tehnologii eficiente energetic, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, scăderea nivelului de dioxid de carbon şi spre utilizarea energiilor regenerabile.

Adaptarea trebuie să fie reactivă şi proactivă. Trebuie identificată abordarea adecvată pentru a transforma toate provocările generate de schimbările climatice în oportunităţi de a încuraja cercetarea şi inovarea, de a identifica noi tehnici, tehnologii şi produse.

Dintre efectele negative ale schimbărilor climatice cel mai mult ne preocupă diminuarea resursei de apă, deoarece implicaţiile acestui fenomen se resimt în toate sectoarele: energie - imposibilitatea răcirii centralelor termice şi a celor nucleare, precum şi scăderea potenţialului de utilizare a energiei electrice din surse hidro; industrie - creşterea preţului de producţie al produselor şi necompetitivitatea acestora pe piaţa internaţională.

Aspectele specifice cele mai importante sunt: funcţionarea pieţelor electricităţii şi gazelor, sistemul de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră, competitivitatea surselor de energie rentabile pentru industriile mari consumatoare de energie şi accesul la aceste surse, eficienţa energetică, viitorul energetic pe termen lung pentru România în cadrul UE, stimularea investiţiilor în tehnologii inovatoare pentru producţia de electricitate şi eficienţa energetică, îmbunătăţirea performanţelor economice şi ecologice ale întreprinderilor, resursele naturale, măsurile întreprinse la nivel internaţional pentru adaptarea la schimbările climatice şi crearea cadrului de reglementare.

In toate sectoarele industriale trebuie identificate măsurile care să garanteze viabilitatea şi competitivitatea întreprinderilor româneşti în contextul unor economii europene şi globale constrânse de necesitatea de a reduce emisiile de carbon şi consumul de resurse.

Se impune ca toate politicile privind materiile prime şi produsele industriale să vină în sprijinul cererii globale de bunuri cu nivel scăzut de carbon. Trebuie menţionată şi necesitatea consolidării rolului normelor (standardelor), ca instrument de măsură a competitivităţii şi viabilităţii.

Studii necesare în domeniu pentru a fundamenta ştiinţific acţiunile viitoare:

• studiu cu privire la impactul schimbărilor climatice asupra diferitelor sectoare industriale: metalurgie, chimie, petrochimie, industria lemnului, industria textilă, indutria pielăriei, industria materialelor de construcţii etc;

•   identificarea modului în care schimbările climatice afectează diferite sectoare industriale;

•  evaluarea vulnerabilităţii diferitelor sectoare ale industriei la efectele schimbărilor climatice.

12. Sănătate

Aşa cum se menţionează şi în Programul european privind schimbările climatice, în stabilirea impactului schimbărilor climatice asupra sănătăţii populaţiei există dificultăţi metodologice datorită multiplelor aspecte de care aceasta depinde (de exemplu: factori sociali, economici, de mediu, lipsa datelor concludente şi a informaţiilor relevante). Impactul asupra sănătăţii depinde de gradul şi amplitudinea de expunere la „variabilitatea factorilor climatici", de sensibilitatea populaţiei, de capacitatea Guvernului şi a sistemului de sănătate de a face faţă consecinţelor acestui impact.

Schimbările climatice, manifestate prin valuri de căldură, zile friguroase, fenomene meteorologice extreme etc. au efecte negative asupra sănătăţii. In plus, bolile transmise prin apă şi alimente ar putea fi afectate de efectele schimbărilor climatice. Aceste efecte pot fi amplificate de alţi factori de stres, (expunerea la ozon şi particule fine determinate de valurile de căldură). Expunerea pe termen lung la particulele fine din aerul ambiant agravează o serie de afecţiuni, cum ar fi bronhopneumopatia cronică obstructivă, care creşte sensibilitatea la alţi factori de stres de origine climatică.

In vederea prevenirii apariţiei efectelor negative asupra sănătăţii cauzate de evenimentele meteorologice extreme, este nevoie atât de elaborarea unor ghiduri conţinând măsurile pe care trebuie să le adopte autorităţile locale (în colaborare cu alte instituţii), cât şi de modalităţile de organizare a acestora, în regim de urgenţă, pentru a preîntâmpina şi/sau diminua, în timp util, efectele fenomenelor meteorologice extreme asupra populaţiei.

Avându-se în vedere temperaturile extreme ce au afectat România în vara anului 2007, a fost elaborat ordinul comun al ministrului internelor şi reformei administrative, ministrului sănătăţii publice, ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului mediului şi dezvoltării durabile privind aprobarea Planului de măsuri vizând realizarea acţiunilor de cooperare între prefecţi şi primari, în calitatea acestora de preşedinţi ai comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, respectiv ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, şi autorităţile de sănătate publică, pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populaţiei.

Ameninţări:

Schimbările climatice afectează în mod direct România şi duc la apariţia valurilor de căldură intensă sau a fenomenelor meteorologice extreme (inundaţii datorate ploilor abundente, intensificări de vânt). Acestea vor avea ca efect creşterea pe termen scurt a numărului de decese sau acutizarea unor afecţiuni cronice (în special cele cardiovasculare şi respiratorii) sau apariţia unor afecţiuni induse de vectori (malaria) şi epidemiile hidrice.

Segmentele mai puţin înstărite ale societăţii, precum şi cele biologic mai fragile (copiii şi persoanele în vârstă) vor fi mai vulnerabile la aceste efecte. Prin urmare, este necesar să se acorde o atenţie deosebită aspectelor sociale ale adaptării, inclusiv riscurilor legate de ocuparea locurilor de muncă şi efectelor asupra condiţiilor de trai şi de locuit.

Verile foarte calde care au afectat România în ultimii ani au adus în atenţie problema impactului stresului termic asupra populaţiei afectate. Valurile de caniculă din 2007 din România au permis autorităţilor să înţeleagă cum este afectată starea de sănătate a populaţiei şi cum trebuie intervenit în aceste condiţii. Autorităţile române au primit sprijin din partea autorităţilor franceze în luarea de măsuri adecvate, la nivel naţional, în perioadele în care România a traversat două valuri de caniculă în vara anului 2007.

Zonele cele mai afectate de valurile de căldură sunt mai ales cele urbane, în care zonele verzi s-au diminuat, iar construcţiile urbane din beton şi asfaltul străzilor duc la absorbţia intensă a radiaţiei solare, pe care o acumulează şi o eliberează noaptea. In acelaşi timp, şi transportul urban contribuie la aceste efecte, în condiţiile în care numărul de autoturisme a crescut anual, semnificativ, în România.

•  inundaţiile au efecte serioase asupra sănătăţii psihice şi fizice a populaţiei;

•  în general, populaţia săracă este mai vulnerabilă, iar bătrânii sunt mai vulnerabili la caniculă şi copiii la bolile diareice;

•  „valurile de căldură" generează probleme respiratorii, mortalitate şi morbiditate provocate de stresul termic;

•  verile mai fierbinţi (şi iernile mai blânde) influenţează dezvoltarea agenţilor patogeni, bacteriilor şi creşterea numărului de boli infecţioase (chiar apariţia de epidemii);

• verile mai lungi conduc la creşterea expunerii la radiaţii UV, cu efecte directe asupra sănătăţii pielii (cancer de piele);

•  influenţarea statusului nutriţional, mai ales la copii şi la populaţia săracă;

• creşterea incidenţei afecţiunilor respiratorii şi a celor cardiovasculare, a afecţiunilor cutanate şi a tulburărilor endocrine;

•  impact asupra sănătăţii mintale (acutizarea anumitor afecţiuni psihiatrice);

• creşterea riscului de apariţie a unor afecţiuni cauzate de calitatea apei în timpul inundaţiilor (boli diareice, hepatită virală A etc);

•  contaminarea mediului cu substanţe chimice periculoase din locurile de depozitare (în timpul inundaţiilor sau al furtunilor).

Oportunităţi:

• pentru perioadele cu temperaturi foarte scăzute (care vor fi din ce în ce mai rare şi mai puţin intense), mortalitatea prin afecţiuni cardiovasculare va fi diminuată, iar perioadele cu afecţiuni respiratorii acute specifice sezonului rece se vor diminua şi ele;

• reducerea mortalităţii şi morbidităţii datorate valurilor de frig;

•   creşterea oportunităţilor de a petrece timpul liber cu activităţi fizice în exterior şi consecutiv posibila îmbunătăţire a sănătăţii publice.

Recomandări şi măsuri de adaptare:

•studii epidemiologice privind influenţa efectelor schimbărilor climatice asupra sănătăţii;

•  dezvoltarea de metodologii pentru a prognoza probleme majore de sănătate care pot apărea în funcţie de severitatea efectelor schimbărilor climatice, ţinându-se cont şi de circumstanţele socioeconomice;

• dezvoltarea unor metode de monitorizare şi de sisteme de detectare timpurie a impactului valurilor de căldură extremă asupra stării de sănătate;

•   colaborarea între autorităţile competente în vederea promovării unor programe de intervenţie operativă în cazul manifestării unor evenimente meteorologice extreme;

•  în acest sens, ministerul de resort va propune în cadrul programului naţional de sănătate, subprogramul de sănătate publică, următoarele:

-  metodologii naţionale de evaluare şi monitorizare a efectelor schimbărilor climatice asupra sănătăţii populaţiei;

-  program de intervenţie în cazul valurilor de căldură extremă;

- supravegherea bolilor transmisibile.

13. Activităţile recreative

In condiţiile creşterii temperaturii, activităţile recreative vor beneficia de condiţii favorabile. Impactul schimbărilor climatice se va manifesta în mod negativ prin efectele generate de evenimentele meteorologice extreme.

Reducerea perioadelor geroase şi a precipitaţiilor pe fondul creşterii temperaturii creează condiţii favorabile desfăşurării activităţilor în aer liber.

Sportul şi recreerea oferă numeroase oportunităţi turistice în România. Există o gamă largă de sporturi şi activităţi de recreere practicate, de la sporturile tradiţionale până la sporturile universale.

Ameninţări:

• existenţa unor perioade cu temperaturi excesive;

• existenţa unor ierni sărace în precipitaţii;

• frecvenţa crescută a furtunilor puternice;

• deteriorarea infrastructurilor de transport.

Oportunităţi:

• creşterea perioadelor de activitate în aer liber.

Recomandări şi măsuri de adaptare:

• adaptarea infrastructurilor de sport şi amenajarea spaţiilor de desfăşurare a activităţilor în aer liber, ţinându-se cont de impactul schimbărilor climatice;

• asigurarea de utilaje corespunzătoare pentru completarea lipsei de zăpadă necesară desfăşurării activităţilor de schi alpin în condiţiile unor ierni sărace în precipitaţii.

Sportul şi recreerea sunt dominate de factorii sociali, deci este dificil să facem planuri eficiente pentru schimbările climatice. Deşi pot fi identificate efecte generale, este nevoie de o cercetare amănunţită care să cuprindă scenarii socioeconomice şi scenarii referitoare la schimbările climatice, care să ajute pe viitor la dezvoltarea legislaţiei necesare. Există oportunităţi importante pentru aceasta şi pentru sectoare înrudite, ca sănătatea; acestea vor trebui să fie realizate printr-o abordare coordonată ce implică educaţia, transportul, sănătatea şi agenţiile specifice fiecărui sector.

14. Asigurările

Sectorul asigurărilor va fi afectat de efectele schimbărilor climatice şi va avea un rol decisiv în procesul de adaptare. In prezent există pe piaţă noi produse financiare, cum sunt instrumentele financiare derivate climatice sau obligaţiunile pentru catastrofă, fiind necesar ca acest tip de produse să fie dezvoltate în continuare şi în România.

In ultimii ani au început să se dezvolte la nivel naţional noi instrumente financiare. Astfel, în anul 2002 s-a adoptat Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, act normativ care vine în sprijinul producătorilor agricoli.

In prezent este în proces de aprobare proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuinţelor în caz de dezastre naturale.

Ameninţări:

• schimbările climatice afectează nevoile clienţilor şi expun companiile de asigurări.

Oportunităţi:

•  sectorul asigurărilor ar putea elabora noi produse de asigurare în vederea reducerii riscurilor şi a vulnerabilităţii în faţa dezastrelor. Primele de asigurare care anticipează schimbările climatice ar putea constitui un stimulent pentru măsurile de adaptare din sectorul privat.

Recomandări şi măsuri de adaptare:

• elaborarea şi promovarea cadrului necesar pentru aplicarea mecanismelor de asigurare în cazuri de calamitate provocate de evenimente meteorologice extreme.

15. Concluzii

Pentru a reduce vulnerabilitatea României la impactul schimbărilor climatice este necesară antrenarea întregii societăţi pentru îndeplinirea eforturilor de asigurare a rezilienţei necesare la efectele negative pe care le va genera fenomenul de încălzire globală în viitor, prin mobilizarea tuturor resurselor în aplicarea măsurilor de adaptare prevăzute în acest document. In acest sens propunem:

1.1.  realizarea unui program multianual de cercetare privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, pe baza propunerilor primite de la ministerele implicate, care să dezvolte abordări şi metodologii de evaluare a impactului politicilor şi măsurilor de adaptare la schimbările climatice, care să îmbunătăţească evaluarea riscurilor şi a posibilităţilor de adaptare. In acest sens, până la sfârşitul anului 2008, fiecare instituţie relevantă îşi va identifica studiile necesare în domeniul evaluării vulnerabilităţii şi impactului schimbărilor climatice, studii ce vor fi analizate în cadrul Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice, în vederea includerii în programul multianual de cercetare. Pentru a crea o bază de date care să furnizeze o imagine cât mai complexă a studiilor privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, toate instituţiile care au finanţat astfel de iniţiative din bugetul de stat vor transmite la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile - Direcţia schimbări climatice un rezumat al studiului realizat;

1.2.  includerea de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a acestor priorităţi de cercetare în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2007-2013 şi alocarea sumelor necesare derulării studiilor prevăzute în programul menţionat;

1.3. constituirea unui grup ştiinţific interdisciplinar în vederea postevaluării studiilor de cercetare, pentru a evalua progresele înregistrate în ceea ce priveşte cercetarea în domeniul adaptării şi pentru a identifica elementele ce trebuie luate în considerare la actualizarea ghidului;

Responsabili: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile

2.  actualizarea scenariilor privind schimbările climatice în România de către Administraţia Naţională de Meteorologie şi postarea pe site-ul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile a informaţiilor cu caracter public;

Responsabili: Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Administraţia Naţională de Meteorologie

3. transmiterea de către fiecare instituţie responsabilă, spre consultare la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, a listei studiilor existente în domeniu sau conexe acestuia;

Responsabili: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Apărării, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor,  Ministerul  pentru Intreprinderi  Mici şi  Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Administraţia Naţională de Meteorologie, Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor

4.  revizuirea ghidului, o dată la 2 ani, pe baza rezultatelor studiilor de cercetare;

Responsabili: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Apărării, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Administraţia Naţională de Meteorologie, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor

5. organizarea unei campanii de informare la nivel naţional, prin desfăşurarea unor seminarii la nivel regional, în vederea diseminării Manualului fermierului, rezultat în urma Proiectului ACRETTe de colaborare internaţională;

Responsabili: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Administraţia Naţională de Meteorologie, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile

6.  creşterea gradului de conştientizare privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, prin organizarea anuală a campaniilor de conştientizare (prevederea în bugetul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, începând cu anul 2009, a sumelor necesare pentru aceste campanii);

Responsabil: Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile

7.   integrarea aspectelor privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice în legislaţia şi politicile actuale şi viitoare ale României; revizuirea bugetului, a tuturor strategiilor şi programelor naţionale, astfel încât să se asigure includerea aspectelor privind adaptarea în politicile sectoriale.

Responsabili: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.

Ghidul reprezintă un prim document care abordează această provocare globală la nivelul României, urmând ca pe viitor acesta să fie reactualizat, o dată la 2 ani, în funcţie de rezultatele unor noi studii în domeniu şi corelat cu politica UE. Acesta reprezintă un document flexibil, dinamic, care va permite redefinirea obiectivelor. Aspectele identificate se bazează pe o evaluare preliminară, fără a avea studii sectoriale şi scenarii climatice suficient de detaliate la nivelul României.