ORDIN Nr. 1123
din 5 septembrie 2007
pentru modificarea Ordinului
ministrului finantelor publice nr. 2.210/2006 privind depunerea declaratiilor
fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta
ACT EMIS DE:
MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 628 din 13 septembrie 2007
In temeiul prevederilor art. 11
alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 83 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei si finanţelor emite următorul ordin:
Art. I. -Articolul 8 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr.
2.210/2006 privind depunerea declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de
transmitere la distanţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 8. - (1) Prezentul ordin
se aplică contribuabililor persoane juridice cu domiciliul fiscal în raza
teritorială a municipiului Bucureşti şi a judeţelor Bacău, Bihor, Braşov,
Brăila, Cluj, laşi, Ilfov, Olt, Sibiu, Timiş şi Vâlcea, cu excepţia
contribuabililor mari aflaţi în administrarea Direcţiei generale de
administrare a marilor contribuabili şi a sediilor secundare ale acestora.
(2) Metoda de depunere a
declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distantă
poate fi utilizată si pentru sediile
secundare înregistrate ca plătitori de impozit pe veniturile din salarii, care
îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorială a municipiului Bucureşti şi a
judeţelor menţionate la alin. (1)."
Art. II. - Direcţia
generală proceduri pentru administrarea veniturilor din cadrul Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia generală a tehnologiei informaţiei
din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor
Publice a Municipiului Bucureşti, direcţiile generale ale finanţelor publice
ale judeţelor Bacău, Bihor, Braşov, Brăila, Cluj, laşi, Ilfov, Olt, Sibiu,
Timiş şi Vâlcea, precum şi, după caz, direcţiile de specialitate din cadrul
Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III. - Prezentul
ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian