ORDONANTA
URGENTA Nr. 46 din 28 iunie 2006
pentru modificarea art. 80
alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si
alte drepturi de asigurari sociale
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 565 din 29 iunie 2006
Intrucât unul dintre obiectivele majore ale Programului de guvernare îl reprezintă îmbunătăţirea puterii de
cumpărare a veniturilor din pensii, astfel încât până în anul 2008 pensiile să
crească în termeni reali cu aproximativ 30%,
ca urmare a faptului că valoarea punctului de pensie a
crescut cu 3% în anul 2005 şi cu 9,3% în anul 2006 şi ţinând cont că diferenţa
până la „ţinta" asumată în Programul de guvernare trebuie asigurată
printr-o eşalonare judicioasă astfel încât pensionarii să beneficieze în mod
real de avantajele creşterii economice, se impune o nouă majorare a valorii
punctului de pensie în cursul anului curent.
Având în vedere şi faptul că, în urma recalculării
pensiilor, un număr de circa 1,86 milioane de persoane au obţinut un punctaj
mediu anual recalculat mai mic decât cel corespunzător pensiei aflate în plată,
ţinând seama de prevederile Memorandumului aprobat de
Guvenul României în data de 12 aprilie 2006, cu tema „Asigurarea resurselor
financiare necesare implementării unor măsuri prevăzute în Programul de
guvernare, în domeniul pensiilor", în care se apreciază ca necesară şi
sustenabilă o majorare cu 3 puncte procentuale a valorii punctului de pensie
începând cu luna septembrie 2006, măsură pentru care este necesară
suplimentarea bugetului asigurărilor sociale de stat,
pentru respectarea obiectivelor referitoare la creşterea puterii de cumpărare a pensionarilor şi crearea
cadrului legal pentru întocmirea proiectului de rectificare a bugetului
asigurărilor sociale de stat pentru anul 2006, care să asigure o creştere a
valorii punctului de pensie în cursul execuţiei
bugetului pe acest an,
având în vedere că în prezent prevederile Legii nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, cu modificările şi completările ulterioare, nu conţin reglementări
referitoare la posibilitatea majorării valorii punctului de pensie în cursul
anului, se impune asigurarea de urgenţă a măsurilor care să conducă la
creşterea pensiilor prin actualizarea valorii punctului de pensie în cursul
anului.
Aceste elemente vizează interesul public şi au un
caracter de urgenţă.
In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. -
Alineatele (1) şi (2) ale articolului 80 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Valoarea unui punct de pensie se stabileşte prin
legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Aceasta se determină prin
actualizarea valorii punctului de pensie din luna decembrie a fiecărui an cu cel puţin rata inflaţiei,
prognozată pentru anul bugetar următor de instituţia cu atribuţii în domeniu.
(2) In raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici
şi cu resursele financiare, valoarea punctului de pensie, stabilită conform
prevederilor alin. (1), poate fi majorată prin legile de rectificare a
bugetului asigurărilor sociale de stat."
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu