Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 4 din 5 februarie 2010

privind reglementarea unor masuri de protectie sociala pentru anul 2010

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 93 din 10 februarie 2010



Luându-se în considerare presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe, necesitatea susţinerii creşterii economice şi a reducerii inflaţiei, pentru anul 2009 s-a impus adoptarea de măsuri imediate care să asigure un climat de protecţie socială bazat pe principiul contribuţiei şi al solidarităţii în promovarea progresului social.

Ţinând cont că acţiunile prevăzute în Pachetul de măsuri al Guvernului României pentru stimularea creşterii economice şi protejarea intereselor economice ale populaţiei trebuiau realizate cu celeritate, astfel încât să fie atinse dezideratele propuse, măsurile preconizate s-au adresat unui grup-ţintă format din persoanele cele mai afectate de consecinţele imediate ale crizei economice care sunt supuse riscului de a-şi pierde locul de muncă.

Având în vedere cele de mai sus, s-a decis reducerea temporară a costurilor cu forţa de muncă pentru a contracara efectele negative ale crizei economico-financiare asupra activităţii economice.

Ţinând seama de efectele pozitive pe care această măsură le-a avut asupra companiilor care au fost forţate să îşi întrerupă temporar activitatea, de influenţa benefică asupra ratei şomajului în anul 2009, precum şi de solicitările partenerilor sociali, pentru a da un semnal pozitiv angajatorilor de a opta pentru menţinerea forţei de muncă în condiţiile în care efectele crizei economice sunt estimate a se prelungi şi de a evita pierderea lucrătorilor calificaţi în anumite domenii cu potenţial de dezvoltare/expansiune după reluarea creşterii economice,

întrucât aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială, aplicabile şi pentru anul 2010, începând cu luna februarie.

In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - (1) Incepând cu luna februarie 2010, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010, pe perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, salariaţii ale căror contracte sunt astfel suspendate şi care beneficiază de indemnizaţia de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, prevăzută la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi angajatorii, pentru salariaţii respectivi, sunt scutiţi de plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate potrivit legii, dar nu pentru mai mult de 90 de zile. Indemnizaţiile reprezintă drepturi aferente perioadei februarie - decembrie 2010, inclusiv.

(2) Indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii, de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, plătite din fondul de salarii, pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului, prevăzută la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit prevăzut de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă de cel mult 90 de zile, începând cu luna februarie 2010, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010. Indemnizaţiile reprezintă drepturi aferente perioadei februarie - decembrie 2010, inclusiv.

(3)  Perioada prevăzută la alin. (1), pentru care salariaţii ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate şi angajatorii acestor salariaţi sunt scutiţi de plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate potrivit legii, constituie stagiu de cotizare fără plata contribuţiei.

(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) - (3) se aplică în cazul în care contractul individual de muncă se suspendă în situaţiile de întrerupere temporară, totală sau parţială, inclusiv de reducere temporară, a activităţii angajatorului, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

(5) In înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin noţiunea de contribuţii de asigurări sociale se înţelege contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, inclusiv contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, datorate, potrivit prevederilor legale, atât de salariaţii care beneficiază de indemnizaţia de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, prevăzută la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi de angajatorii acestora, pentru respectivii salariaţi.

(6)   Pentru stabilirea şi calculul indemnizaţiei de şomaj prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada prevăzută la alin. (1). In situaţia în care stagiul de cotizare realizat potrivit alin. (3) este corespunzător unei fracţiuni de lună, se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada respectivă, corespunzător fracţiunii de lună.

(7)  Prin derogare de la dispoziţiile art. 34 alin. (11) lit. a) şi ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, perioada prevăzută la alin. (3), în care salariaţii realizează stagiu de cotizare fără plata contribuţiei, se ia în calcul la stabilirea perioadei de 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj, prevăzută la art. 34 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la realizarea stagiului minim de cotizare în sistemul asigurărilor pentru şomaj.

(8)  Pentru stabilirea şi calculul indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările ulterioare, se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada prevăzută la alin. (1). In situaţia în care stagiul de cotizare realizat potrivit alin. (3) este corespunzător unei fracţiuni de lună, se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în perioada respectivă, corespunzător fracţiunii de lună.

Art. 2. -Angajatorii au obligaţia să depună, la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia îşi au sediul, o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, la momentul constatării de către aceştia a situaţiilor respective.

Art. 3. - Conform competenţelor legale, Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin instituţiile lor teritoriale subordonate, vor controla periodic angajatorii care beneficiază de măsurile de protecţie socială prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mihai Constantin Şeitan

Ministrul sănătăţii,

Cseke Attila

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu


SmartCity5

COMENTARII la OUG 4/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 4 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu