OUG Nr.36 din 27.06.2012privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 436 din 30 iunie 2012
Prin Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, Monitorul Oficial al României este publicaţie oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţia României, republicată, şi de alte acte normative, iar editarea Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial“, care funcţionează sub autoritatea Camerei Deputaţilor.Potrivit art. 74 din Constituţia României, republicată, Guvernul are drept de iniţiativă legislativă, pe care o exercită prin transmiterea proiectului de lege către Camera parlamentară competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.Conform art. 108 din Legea fundamentală, Guvernul are rolul esenţial în organizarea executării legilor, adoptând hotărâri în acest sens.Totodată, Guvernul adoptă ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.De asemenea, conform art. 115 din Constituţia României, republicată, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.În baza rolului său constituţional, Guvernul desfăşoară o foarte amplă activitate de adoptare a hotărârilor necesare organizării executării legilor adoptate de Parlament.Totodată, în virtutea delegării legislative, Guvernul este abilitat periodic, în timpul vacanţelor parlamentare, să legifereze în anumite domenii, asigurând permanenţa şi coerenţa acestei activităţi esenţiale pentru funcţionarea statului român.Potrivit normelor Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, primul-ministru, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, emite decizii care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nepublicarea atrăgând inexistenţa deciziilor.Conform prevederilor aceleiaşi legi, ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, care realizează politica guvernamentală în domeniile respective de activitate şi care sunt conduse de miniştri, membri ai Guvernului.În exercitarea atribuţiilor ce le revin, miniştrii emit ordine şi instrucţiuni, cele cu caracter normativ, foarte numeroase, fiind publicate în Monitorul Oficial al României.Prezentarea prevederilor constituţionale şi legale, precum şi conţinutul publicaţiei oficiale a statului român conturează amploarea deosebită a activităţii de legiferare, lato sensu, realizată de structurile puterii executive din România.Pentru a ilustra această situaţie, menţionăm că în ultimii 2 ani au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, anual, aproximativ 3.000 de acte emise de Guvern (hotărâri, ordine, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă) şi aproximativ 400 de acte ale Parlamentului (hotărâri, legi).Potrivit celor prezentate reiese fără echivoc că o mare parte a actelor publicate în Monitorul Oficial al României aparţin Guvernului, ceea ce impune o responsabilizare a acestuia în organizarea şi funcţionarea instituţiei care asigură serviciul public în domeniu.Dat fiind rolul Guvernului în realizarea politicii interne şi exercitării conducerii generale a administraţiei publice, acesta este primul responsabil de garantarea dreptului la informaţie consacrat de art. 31 din Constituţia României, republicată.Concluzia care se impune, de urgenţă, este aceea că trebuie să existe o legătură directă, nemijlocită, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului, în calitatea sa de structură care asigură derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, între instituţiile publice executive, care aplică legile adoptate de Parlament, şi entitatea care asigură editarea publicaţiei oficiale a statului român, respectiv Regia Autonomă „Monitorul Oficial“.Activitatea concretă, de zi cu zi, a publicării în Monitorul Oficial al României a actelor emise de Guvern şi de către organele de specialitate ale administraţiei publice centrale a evidenţiat, în timp, necesitatea organizării şi funcţionării Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ sub autoritatea Guvernului, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului.Neadoptarea măsurilor organizatorice sus-menţionate poate conduce la disfuncţionalităţi majore în activitatea de editare a publicaţiei oficiale a statului român, cu consecinţe deosebit de negative asupra întregii societăţi.În considerarea faptului că aspectele sus-arătate constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul I(1) Regia Autonomă „Monitorul Oficial“, care funcţionează sub autoritatea Camerei Deputaţilor, se reorganizează ca regie autonomă sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului.(2) Regia Autonomă „Monitorul Oficial“ este persoană juridică care desfăşoară activitate de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară. Articolul IILegea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2009, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 va avea următorul cuprins: Articolul 2Editorul Monitorului Oficial al României este Guvernul României. 2. La articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 3(1) Editarea Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», care funcţionează sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului. 3. Articolul 12 va avea următorul cuprins: Articolul 12(1) Actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi Partea a II-a, se înaintează Secretariatului General al Guvernului pe suport hârtie, în copie certificată, de către autorităţile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locţiitorului său, şi pot fi transmise şi prin e-mail, în fişier electronic certificat prin semnătură electronică de către emitenţi.(2) Secretariatul General al Guvernului transmite Regiei Autonome «Monitorul Oficial», spre publicare, actele prevăzute la alin. (1). 4. Articolul 13 va avea următorul cuprins: Articolul 13Autorităţile emitente au obligaţia de a comunica neîntârziat, în scris, Secretariatului General al Guvernului date, informaţii şi precizări, solicitate de această instituţie publică sau de Regia Autonomă «Monitorul Oficial», necesare îndeplinirii cerinţelor de publicare. 5. Articolul 14 va avea următorul cuprins: Articolul 14Retragerea actelor de la publicare se poate face numai de către cel care a solicitat publicarea, cu încuviinţarea Secretariatului General al Guvernului şi cu suportarea de către solicitant a cheltuielilor aferente, efectuate de Regia Autonomă «Monitorul Oficial» în procesul de editare şi publicare. 6. Articolul 16 va avea următorul cuprins: Articolul 16Republicarea actelor normative se face cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, pe baza avizului prealabil al Consiliului Legislativ. 7. La articolul 17, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 17(1) În cazul în care, după publicarea actului normativ, se descoperă erori materiale, la cererea organului emitent, adresată Secretariatului General al Guvernului, se procedează la publicarea unei rectificări. 8. La articolul 20, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 20(1) Cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părţile I, III-VII, şi a celor prevăzute la art. 6 lit. D se suportă de către emitenţi, pe baza tarifelor aprobate anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului. 9. Articolul 21 va avea următorul cuprins: Articolul 21Monitorul Oficial al României, Partea I, se editează, în traducere, şi în limba maghiară. Pentru Partea I în limba maghiară, cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului. 10. Articolul 22 va avea următorul cuprins: Articolul 22Procedura publicării în părţile I-VII, procedura republicării şi a rectificării, precum şi cea a publicării unor acte normative în numere speciale, cu tiraj limitat, se stabilesc prin ordin al secretarului general al Guvernului. Articolul III(1) Până la aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, prin ordin al secretarului general al Guvernului se numeşte Consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, compus din 9 membri, dintre care unul este directorul general al Regiei şi preşedinte al consiliului de administraţie.(2) Din Consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, un reprezentant al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice. Articolul IV(1) În termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial“.(2) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 14 septembrie 2011. Articolul VLegea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2009, cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu
|
ANONIM a comentat
Decretul 276 1997
I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY
Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone.
https://wraithhackers.com/
https://t.me/wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks@protonmail.com
|
ANONIM a comentat
Rectificare 158 2015
ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY
I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost.
htt ps:// wraithhackers. com/
htt ps:// t.me / wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks @ protonmail. com
|
ANONIM a comentat
Ordin 335 2021
Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY
At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements.
https://wraithhackers.com/
https://t.me/wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks@protonmail.com.
|
ANONIM a comentat
Ordin 38 2002
HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY
I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties.
Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds.
With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me.
https://wraithhackers.com/
https://t.me/wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks@protonmail.com.
|
ANONIM a comentat
Ordin 1287 2007
usually don’t comment on these threads but this one hit close.
Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it.
Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete.
What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks)
They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it.
All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet.
The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast.
That’s what I paid for.
|
ANONIM a comentat
Decretul 360 2017
How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery
The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended!
They can be reached at:
Email address: marv.web@mail.com
WhatsApp;+601126730582
Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
|
ANONIM a comentat
Legea 266 2001
How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery
The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended!
They can be reached at:
Email address: marv.web@mail.com
WhatsApp;+601126730582
Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
|
ANONIM a comentat
Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Decretul 358 1948
What type of loan do you need?
Personal loan
Car loan
Refinancing
Mortgage
Business capital (start or expand your business)
Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone?
Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
|
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 36/2012
|