ORDONANTA DE URGENTA Nr
ORDONANTA DE URGENTA Nr. 142 din 24 octombrie 2002
pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 privind
procedura somatiei de plata
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 804 din 5 noiembrie 2002

In temeiul art. 114 alin. (4) din Constitutie,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1
Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 422 din 30 iulie
2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 295/2002, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, se
modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Alineatul (1) al articolului 4 se abroga.
2. Alineatul (1) al articolului 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6
(1) Daca nu a intervenit inchiderea dosarului in conditiile art. 5,
judecatorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum si a
explicatiilor si lamuririlor partilor, ce i-au fost prezentate potrivit art.
4."
3. Alineatul (4) al articolului 6 va avea urmatorul cuprins:
"(4) Ordonanta se va inmana partii prezente sau se va comunica
fiecarei parti de indata, prin scrisoare recomandata cu confirmare de
primire."
4. Dupa articolul 6 se introduce articolul 6^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 6^1
In cazul creantelor reprezentand obligatii de plata a cotelor din
cheltuielile comune fata de asociatiile de proprietari sau locatari, precum si
a cheltuielilor de intretinere ce revin persoanelor fizice corespunzator
suprafetelor locative pe care le folosesc ca locuinte, judecatorul, la cererea
debitorului, va putea, prin derogare de la dispozitiile art. 6 alin. (3), sa dispuna
stabilirea unui termen de plata ori esalonarea platii, tinand seama de motivele
temeinice invocate de debitor in ceea ce priveste posibilitatile efective de
plata."
5. Alineatul (1) al articolului 9 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9
(1) Ordonanta de admitere in tot sau in parte a cererii creditorului,
impotriva careia nu a fost introdusa cerere in anulare potrivit art. 8, este
irevocabila."
6. Alineatul (2) al articolului 10 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Prin contestatia la executare debitorul poate invoca aparari de
fond impotriva titlului executoriu, cu exceptia cazului in care a formulat,
potrivit art. 8, cerere in anulare impotriva ordonantei de admitere a cererii
creditorului."
7. Alineatul (1) al articolului 11^1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 11^1
(1) Ordonanta privind somatia de plata nu are autoritate de lucru judecat
cu privire la fondul raporturilor juridice dintre parti."
Art. 2
Dupa aprobarea prin lege a prezentei ordonante de urgenta Ordonanta Guvernului
nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 295/2002, cu modificarile si completarile aduse prin
prezenta ordonanta de urgenta, va fi republicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
p. Ministrul justitiei,
Ioan Alexandru,
secretar de stat