Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 14 din 23 februarie 2010

pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 142 din 4 martie 2010



Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, se motivează prin necesitatea asigurării unei îmbunătăţiri a mecanismelor de vânzare a locuinţelor pentru tineri.

Sumele rezultate din vânzarea locuinţelor suplimentează bugetul aferent Programului de construcţie de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, în vederea continuării construcţiei acestora, realizându-se un număr cel puţin egal de unităţi locative comparativ cu anii anteriori, în caz contrar existând posibilitatea neîndeplinirii obiectivelor asumate în vederea continuării Programului de construcţie de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Pe baza sesizărilor primite din partea unităţilor administrativ-teritoriale s-a reanalizat modul de calcul al valorii de vânzare a locuinţelor, stabilindu-se că valoarea de înlocuire diminuată cu amortizarea este cea mai justă şi asigură continuitate programului, prin reîntregirea fondului de locuinţe pentru tineri cu un număr de locuinţe egal cu cel al locuinţelor vândute.

De asemenea, prin adoptarea prezentului act normativ se vor realiza susţinerea creşterii economice şi contracararea efectelor negative pe care criza internaţională actuală le are asupra domeniului locuirii în România. Astfel, susţinerea creşterii economice se poate realiza şi pe calea suplimentării cererii solvabile pentru persoanele care doresc să achiziţioneze o locuinţă.

Apreciind că intervenţia legislativă de urgenţă şi extraordinară este justificată de atragerea de urgenţă a unor surse de finanţare pentru construcţia de locuinţe, este necesar ca vânzarea locuinţelor respective să fie permisă după o perioadă mai scurtă.

Ţinând seama de numărul mare de solicitări din partea tinerilor pentru obţinerea unei locuinţe şi având în vedere că sumele alocate în vederea derulării în continuare a programului sunt insuficiente, se impune reglementarea în regim de urgenţă a unor măsuri care să accelereze procesul de vânzare a locuinţelor.

Amânarea adoptării unor măsuri imediate ar avea consecinţe negative în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor asumate în sensul continuării Programului de construcţie de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, în contextul economic actual.

Neadoptarea în regim de urgenţă a acestor măsuri conduce la neconstituirea surselor de venituri bugetare din vânzarea locuinţelor şi ar avea consecinţe negative asupra reconstituirii bugetului destinat finanţării construcţiei de noi locuinţe, implicit asupra dezvoltării Programului de construcţie de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Având în vedere cele menţionate mai sus, se impun modificarea actului normativ pe calea ordonanţei de urgenţă şi adoptarea acesteia cu celeritate.

In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. - Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 2 noiembrie 2009, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 9. - (1) Locuinţele pentru tineri, destinate închirierii, repartizate în condiţiile art. 8 alin. (3), se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum 1 an de închiriere neîntreruptă către acelaşi titular şi/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului."

2.  La articolul 9 alineatul (2), litera d) va avea următorul cuprins:

,,d) valoarea de vânzare a locuinţei se calculează de autorităţile administraţiei publice locale sau de operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective, potrivit legii, şi reprezintă valoarea de înlocuire diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia. Valoarea de înlocuire a locuinţelor care urmează a fi vândute, precum şi actualizarea anuală se realizează prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi turismului şi al ministrului finanţelor publice. Pentru acoperirea cheltuielilor de evidenţă şi vânzare, unităţile prin care se efectuează vânzarea potrivit legii beneficiază de un comision de până la 1% din valoarea de vânzare a locuinţei, comision care se include, împreună cu valoarea de vânzare a locuinţei, în preţul de vânzare al acesteia;".

3. In tot cuprinsul legii, denumirea „Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei" se înlocuieşte cu denumirea „Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului".

Art. II. -In termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor actualiza Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. III. - Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 2 noiembrie 2009, cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,

Elena Gabriela Udrea

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu


SmartCity5

COMENTARII la OUG 14/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 14 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu