Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.104 din 20.11.2013

privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale pentru Societatea „Complexul Energetic Hunedoara“ - S.A.
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 724 din 25 noiembrie 2013

SmartCity1

Având în vedere recomandările Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi ale Băncii Mondiale referitoare la deficitul bugetar prognozat, precum şi necesitatea reducerii volumului de plăţi restante şi de arierate înregistrate la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale pentru evitarea blocajelor financiare de la nivelul acestora,ţinând cont de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, prin utilizarea de proceduri de legiferare pe calea ordonanţei de urgenţă, ar avea consecinţe negative asupra procesului de privatizare a Societăţii „Complexul Energetic Hunedoara“ - S.A., în condiţiile în care s-a depus cererea de insolvenţă a Societăţii „Complexul Energetic Hunedoara“ - S.A. de către lichidatorul Companiei Naţionale a Huilei - S.A.,în considerarea faptului că aceste măsuri constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în scopul urgentării încasării creanţei fiscale administrate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1 (1) Se aprobă preluarea de către Societatea „Complexul Energetic Hunedoara“ - S.A. a unor obligaţii fiscale datorate bugetului de stat, în ordinea vechimii, cu excepţia celor cu reţinere la sursă, ale Companiei Naţionale a Huilei - S.A., în limita sumei totale de 70.238.352,98 lei, administrate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, datorate şi neachitate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(2) Se aprobă stingerea debitului restant în valoare totală de 70.238.352,98 lei, pe care Societatea „Complexul Energetic Hunedoara“ - S.A. îl are faţă de Compania Naţională a Huilei - S.A. în schimbul preluării obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1. (3) În scopul preluării obligaţiilor fiscale potrivit art. 1, organul fiscal competent pentru administrarea creanţelor datorate de Compania Naţională a Huilei - S.A. eliberează certificatul de atestare fiscală, care conţine obligaţiile fiscale principale şi accesorii datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi care fac obiectul preluării. Articolul 2Prin preluarea obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1 alin. (1), începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Societatea „Complexul Energetic Hunedoara“ - S.A. este noul debitor al acestor obligaţii fiscale, iar Compania Naţională a Huilei - S.A. este liberată de plata obligaţiilor fiscale transmise şi preluate conform art. 1. Articolul 3După preluarea obligaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, va proceda la: a)scăderea din evidenţa fiscală a obligaţiilor fiscale transmise de Compania Naţională a Huilei - S.A.; şi b)înregistrarea în evidenţa fiscală a obligaţiilor fiscale preluate de Societatea „Complexul Energetic Hunedoara“ - S.A. Articolul 4Termenele de prescripţie prevăzute de lege la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pentru obligaţiile fiscale prevăzute la art. 1 alin. (1) rămân aplicabile. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul economiei, Andrei Dominic Gerea Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea

SmartCity5

COMENTARII la OUG 104/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 104 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 104/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu