Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.1 din 29.01.2014

privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 88 din 04 februarie 2014



SmartCity1

Multiplicarea riscurilor nonmilitare la adresa securităţii naţionale, la care pot fi adăugate evenimentele cauzatoare de victime omeneşti, distrugeri de bunuri etc. cu care s-au confruntat structurile specializate în ultimii ani, a impus reevaluarea, identificarea şi implementarea unor mecanisme operaţionale eficiente, bazate pe managementul integrat al situaţiilor de urgenţă, pe un nou concept de cooperare interministerială, multidisciplinară, pe punerea în comun a tuturor capabilităţilor şi valorificarea expertizei întregului spectru de instituţii cu atribuţii în materie, într-un format care să acopere toate nevoile operaţionale rezultate în urma acţiunii factorilor generatori de situaţii de urgenţă.Necesitatea unei coordonări unitare, de natură a asigura funcţionalitatea optimă şi eficientă a elementelor de dispozitiv şi a capabilităţilor, precum şi un control real, efectiv, asigurat de o conducere realizată de persoane cu experienţă în materie, impun coordonarea structurilor respective de la nivelul Executivului, respectiv de către viceprim-ministru, şi conducerea efectivă a acestora de către un secretar de stat, specialist în domeniu, în cadrul unui Departament pentru situaţii de urgenţă.În considerarea faptului că elementele sus-menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul I(1) În cadrul Ministerului Afacerilor Interne se înfiinţează Departamentul pentru situaţii de urgenţă, denumit în continuare Departamentul, structură operaţională fără personalitate juridică, cu atribuţii de coordonare, cu caracter permanent, la nivel naţional, a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenţă în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, denumite în continuare UPU/CPU, până la internarea în spital.(2) Departamentul este condus de un secretar de stat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, numit prin decizie a prim-ministrului.(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), secretarul de stat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, coordonează:a)Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă; b)Inspectoratul General de Aviaţie, numai pentru operaţiuni de gestionare a situaţiilor de urgenţă. (4) Departamentul coordonează operaţional serviciile de ambulanţă judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, UPU/CPU, precum şi serviciile publice Salvamont.(5) Pentru exercitarea atribuţiilor, Departamentul foloseşte personal specializat, încadrat în condiţiile legii, inclusiv prin detaşare din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte instituţii publice, după caz. În acest sens, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne se înfiinţează o structură specializată pentru monitorizarea, controlul operaţional şi inspecţia activităţii serviciilor de ambulanţă şi UPU/CPU.(6) Departamentul monitorizează activitatea operativă a structurilor pe care le are în coordonare.(7) Controlul operaţional şi inspecţia activităţii serviciilor de ambulanţă şi UPU/CPU se exercită de Ministerul Sănătăţii şi Departament, în condiţiile stabilite prin ordin comun al miniştrilor sănătăţii şi al afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, care va cuprinde şi modalităţile şi procedurile de monitorizare a serviciilor de ambulanţă şi UPU/CPU.(8) Condiţiile tehnice şi organizatorice privind coordonarea operaţională a serviciilor publice Salvamont se stabilesc prin protocoale încheiate între inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi autorităţile administraţiei publice locale care au constituite astfel de servicii, avizate de către Departament.(9) În situaţii de urgenţă, prefectul este coordonat operaţional de secretarul de stat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Articolul II(1) În scopul coordonării activităţilor privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea Sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, precum şi a serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă se înfiinţează Comisia interministerială pentru suport tehnic.(2) În realizarea scopului prevăzut la alin. (1), Comisia interministerială pentru suport tehnic emite aviz conform pentru realizarea programelor de înzestrare, dotare, pregătire a personalului şi alte măsuri pentru buna funcţionare a serviciilor de ambulanţă şi UPU/CPU, precum şi pentru proiectele de acte normative în domeniul asistenţei medicale de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat, ce urmează a fi adoptate/emise de Guvern, respectiv de conducătorii organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale. Articolul IIIÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se înfiinţează Comitetul naţional pentru intemperii şi calamităţi şi Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, care preiau atribuţiile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care se desfiinţează. Articolul IVÎn cazul în care amploarea sau intensitatea situaţiilor de urgenţă depăşesc capacitatea de intervenţie a structurilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, Ministerul Apărării Naţionale acţionează în sprijinul acestora cu personal din subordine şi mijloace din dotare, la solicitarea preşedintelui Comitetului naţional pentru intemperii şi calamităţi sau a preşedintelui Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, după caz. Articolul VOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)situaţia de urgenţă - evenimente excepţionale, cu caracter nonmilitar, care ameninţă viaţa sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate; 2. La articolul 4, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:(5) Hotărârea de declarare a stării de alertă cuprinde:a)baza legală; b)perioada de aplicare; c)măsurile dispuse; d)obligaţiile cetăţenilor şi ale operatorilor economici în ceea ce priveşte participarea la activităţi în folosul comunităţilor locale. (6) În funcţie de evoluţia situaţiei de urgenţă care a determinat declararea stării de alertă, durata sau aria acesteia se poate prelungi ori extinde sau restrânge, după caz. 3. La articolul 6, literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: c)servicii de urgenţă profesioniste şi servicii de urgenţă voluntare; d)centre operative şi centre de coordonare şi conducere a intervenţiei; 4. La articolul 7 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)Comitetul naţional pentru intemperii şi calamităţi; 5. La articolul 7, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins: a1) Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă; 6. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 8(1) Pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă determinate de fenomene meteorologice periculoase şi alunecări de teren se constituie şi funcţionează Comitetul naţional pentru intemperii şi calamităţi sub conducerea viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în calitate de preşedinte.(2) Vicepreşedintele Comitetului este secretarul de stat, şeful Departamentului pentru situaţii de urgenţă.(3) Comitetul este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie, experţi şi specialişti desemnaţi de ministerele cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă. 7. După articolul 8 se introduc două noi articole, articolele 81 şi 82, cu următorul cuprins: Articolul 81 (1) În vederea planificării strategice, a monitorizării permanente şi evaluării factorilor de risc, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor, precum şi pentru coordonarea gestionării situaţiilor de urgenţă determinate de alte riscuri decât cele prevăzute la art. 8 alin. (1) se constituie şi funcţionează Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă sub conducerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, în calitate de preşedinte.(2) Vicepreşedintele Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă este ministrul afacerilor interne.(3) Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă este un organism interministerial format din miniştri şi conducători ai instituţiilor publice centrale, în funcţie de tipurile de risc gestionate sau funcţiile de sprijin repartizate în competenţă în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.(4) Suportul decizional al Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă se asigură prin Centrul operaţional de comandă al Guvernului, care are în compunere experţi şi specialişti din cadrul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi subordonează operaţional toate centrele operative şi operaţionale constituite la nivel central şi local.(5) Secretariatul General al Guvernului, prin structura de specialitate, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă. Articolul 82 (1) Pentru stabilirea strategiilor şi programelor privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, respectiv Comitetul naţional pentru intemperii şi calamităţi pot solicita consultarea unor experţi, specialişti, cadre didactice sau cercetători constituiţi în grupuri de suport tehnico-ştiinţific.(2) Comitetele şi grupurile de suport tehnico-ştiinţific, alături de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, asociaţiilor profesionale, sindicatelor, unităţilor de învăţământ superior şi institutelor de cercetare, instituţiilor culturale, ale cultelor şi asociaţiilor religioase recunoscute potrivit legii şi ai mass-media, formează Platforma naţională pentru reducerea riscurilor la dezastre. 8. La articolul 13, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin centrul operaţional naţional, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului naţional pentru intemperii şi calamităţi. 9. După articolul 15 se introduc două noi articole, articolele 151 şi 152 cu următorul cuprins: Articolul 151 Gestionarea operaţională a situaţiilor de urgenţă la nivel naţional se realizează prin Centrul naţional de coordonare şi conducere a intervenţiei, constituit la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care asigură permanent fluxul informaţional pentru Centrul operaţional de comandă al Guvernului. Articolul 152 (1) La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti se înfiinţează centrele de coordonare şi conducere a intervenţiei care asigură analiza, evaluarea situaţiei şi coordonarea acţiunilor de intervenţie şi asigură suportul decizional al comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.(2) Centrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei pentru situaţii de urgenţă au în compunere personal din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, precum şi experţi şi specialişti din cadrul instituţiilor şi operatorilor economici de interes local care asigură funcţii de sprijin.(3) Centrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei îşi desfăşoară activitatea în spaţii puse la dispoziţie de către autorităţile administraţiei publice locale sau de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti.(4) În funcţie de aria şi complexitatea situaţiei intervenite se pot crea centre de coordonare şi conducere a intervenţiei la nivel zonal, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea secretarului de stat, şeful Departamentului pentru situaţii de urgenţă. 10. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 17Structura, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative se stabilesc pe baza regulamentului-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului. 11. La articolul 18, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 18 (1) Sistemul de comunicaţii, de prelucrare automată şi de stocare a datelor necesare funcţionării Sistemului Naţional se asigură prin mijloace proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, ale celor din dotarea Ministerului pentru Societatea Informaţională, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ale altor componente ale sistemului naţional de apărare şi securitate naţională. 12. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 19Principalele funcţii de sprijin pe care le pot îndeplini ministerele, celelalte organe centrale şi unele organizaţii neguvernamentale în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. 13. La articolul 20, partea introductivă se modifică şi se completează după cum urmează: Articolul 20Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, respectiv Comitetul naţional pentru intemperii şi calamităţi, după caz, are următoarele atribuţii principale: 14. La articolul 25, litera t) se modifică şi va avea următorul cuprins: t)informează Colegiul Ministerului Afacerilor Interne asupra activităţii desfăşurate; 15. La articolul 31, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 31 (1) Numărul de posturi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se stabileşte prin organigrama şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale acestuia, aprobate prin hotărâre a Guvernului, şi se asigură prin redistribuire în cadrul numărului de posturi aprobat Ministerului Afacerilor Interne prin legile bugetare anuale. 16. La articolul 35, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Finanţarea participării Ministerului Apărării Naţionale la acţiunile de înlăturare a efectelor şi consecinţelor situaţiilor de urgenţă se asigură de la bugetul de stat, printr-un capitol/subcapitol bugetar distinct. 17. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă. 18. Anexa nr. 2 se abrogă. 19. În tot cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, sintagma „Comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă“ se înlocuieşte, după caz, cu sintagma „Comitetul naţional pentru intemperii şi calamităţi“ sau sintagma „Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă“. Articolul VIÎn termen de 15 zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului se reglementează: a)organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru intemperii şi calamităţi; b)organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă; c)organizarea şi funcţionarea Centrului naţional de coordonare şi conducere a intervenţiei şi a centrelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei, precum şi relaţia acestora cu comitetele pentru situaţii de urgenţă; d)organizarea şi funcţionarea Centrului operaţional de comandă al Guvernului; e)organizarea şi funcţionarea Platformei naţionale pentru reducerea riscurilor la dezastre; f)organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru suport tehnic. Articolul VIIPrezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării actelor normative prevăzute la art. VI, cu excepţia art. I şi a art. VI, care intră în vigoare la data publicării. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul interimar al afacerilor interne, Gabriel Oprea p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa Ministrul sănătăţii, Gheorghe-Eugen Nicolăescu p. Ministrul economiei, Bogdan Nicolae Badea, secretar de stat Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă Ministrul transporturilor, Ramona-Nicole Mănescu Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan-Coman Şova Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Rovana Plumb Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Lucia Ana Varga Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru
ANEXĂ(Anexa Nr. 1 la
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004) LISTA ministerelor şi instituţiilor publice centrale în cadrul cărora se constituie şi funcţionează centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă 1. Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul:

Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă;

serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.2. Ministerul Afacerilor Externe 3. Ministerul Apărării Naţionale 4. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice 5. Ministerul Sănătăţii 6. Ministerul Transporturilor 7. Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice 8. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale 9. Ministerul Economiei 10. Ministerul pentru Societatea Informaţională 11. Serviciul Român de Informaţii 12. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale 13. Serviciul de Protecţie şi Pază 14. Secretariatul General al Guvernului 15. Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare 16. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor 17. Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive 18. Departamentul pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine 19. Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură 20. Departamentul pentru Energie.


SmartCity5

COMENTARII la OUG 1/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 1 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 1/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu