LEGE Nr. 84
din 15 aprilie 1998
privind marcile si
indicatiile geografice
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 350 din 27 mai 2010
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Drepturile asupra mărcilor şi
indicaţiilor geografice sunt recunoscute şi apărate pe
teritoriul României, în condiţiile prezentei legi.
(2) Prezenta lege se aplică mărcilor de
produse şi servicii, individuale, colective şi de certificare, ce fac
obiectul unei înregistrări sau solicitări de înregistrare în România,
ca urmare a unei protecţii comunitare ori pe cale
internaţională, precum şi indicaţiilor geografice.
(3) Persoanele fizice sau juridice străine cu
domiciliul, respectiv sediul în afara teritoriului României beneficiază de
dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile convenţiilor
internaţionale privind mărcile şi indicaţiile geografice la
care România este parte.
Art. 2. - Poate constitui marcă orice semn
susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de
persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale
şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori,
combinaţii de culori, holograme, semnale sonore, precum şi orice
combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să
permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale
altor întreprinderi.
Art. 3. -In înţelesul prezentei legi, termenii
şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) înregistrarea mărcii - modul de
dobândire a drepturilor asupra unei mărci, în temeiul prezentei legi sau
al convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România
este parte;
b) marca anterioară - marca
înregistrată, precum şi marca depusă pentru a fi înregistrată
în Registrul mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie
înregistrată;
c) marca comunitară - marca
înregistrată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al
Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară, publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 78 din 24 martie 2009,
denumit în continuare Regulament privind marca comunitară;
d) marca notorie - marca larg cunoscută în
România în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile
cărora aceasta se aplică, fără a fi necesară
înregistrarea sau utilizarea mărcii în România pentru a fi opusă;
e) marca colectivă - marca destinată a
servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii
de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane;
f) marca de certificare - marca ce indică
faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt
certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea,
materialul, modul de fabricaţie a produselor sau de prestare a
serviciilor, precizia ori alte caracteristici;
g) indicaţia geografică - denumirea
servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune
sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie
sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite
acestei origini geografice;
h) solicitant - persoana în numele căreia
este depusă o cerere de înregistrare a mărcii;
i) titular - persoana pe numele căreia
marca este înregistrată în Registrul mărcilor şi poate fi orice
persoană fizică sau juridică de drept public sau de drept
privat;
j) mandatar autorizat, denumit în continuare mandatar
- consilierul în proprietate industrială, care poate avea şi
calitatea de reprezentant în procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru
Invenţii şi Mărci, denumit în continuare OSIM;
k) Registrul mărcilor- baza de date,
administrată de OSIM, care cuprinde mărcile înregistrate în România,
precum şi toate datele înscrise referitoare la aceste înregistrări,
indiferent de suportul pe care sunt păstrate aceste date;
l) Registrul indicaţiilor geografice -
colecţia de date, administrată de OSIM, care cuprinde
indicaţiile geografice înregistrate în România, precum şi toate
datele înscrise referitoare la aceste înregistrări, indiferent de suportul
pe care sunt păstrate aceste date;
m) Convenţia de la Paris - Convenţia
pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883,
Paris, aşa cum a fost revizuită şi modificată,
ratificată de România prin Decretul nr. 1.177/1968, publicat în Buletinul
Oficial nr. 1 din 6 ianuarie 1969;
n) ţările Uniunii de la Paris -
ţările cărora li se aplică Convenţia de la Paris
şi care sunt constituite în Uniunea pentru protecţia
proprietăţii industriale;
o) Aranjamentul de la Madrid - Aranjamentul de
la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 14
aprilie 1891, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificat de România prin
Decretul nr. 1.176/1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 6 ianuarie
1969;
p) Protocolul referitor la Aranjament -
Protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 referitor la Aranjamentul de la
Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor,
ratificat de România prin Legea nr. 5/1998, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 11 din 15 ianuarie 1998;
q) Regulamentul privind marca comunitară -
Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind
marca comunitară, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE)
seria L nr. 78 din 24 martie 2009;
r) întreprindere - orice entitate implicată
într-o activitate economică, indiferent de natura sa juridică ori
modul ei de finanţare.
CAPITOLUL II
Protecţia mărcilor
Art. 4. - (1) Dreptul asupra mărcii este dobândit
şi protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM.
(2) Mărcile comunitare beneficiază de
protecţie pe teritoriul României, potrivit prevederilor Regulamentului
privind marca comunitară.
Art. 5. - (1) Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi
declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive
absolute:
a) semnele care nu pot constitui o marcă în sensul
art. 2;
b) mărcile care sunt lipsite de caracter
distinctiv;
c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne
sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile
comerciale loiale şi constante;
d) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne
sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna specia,
calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau
timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte
caracteristici ale acestora;
e) mărcile constituite exclusiv din forma
produsului, care este impusă de natura produsului sau este necesară
obţinerii unui rezultat tehnic sau care dă o valoare
substanţială produsului;
f) mărcile care sunt de natură să
inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică,
calitatea sau natura produsului sau a serviciului;
g) mărcile care conţin o indicaţie
geografică sau sunt constituite dintr-o astfel de indicaţie, pentru
produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei
indicaţii este de natură să inducă publicul în eroare cu
privire la locul adevărat de origine;
h) mărcile care sunt constituite sau conţin o
indicaţie geografică, identificând vinuri sau produse spirtoase care
nu sunt originare din locul indicat;
i) mărcile care sunt contrare ordinii publice sau
bunelor moravuri;
j) mărcile care conţin, fără
consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei
persoane care se bucură de renume în România;
k) mărcile care cuprind, fără
autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme,
drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi
garanţie, blazoane, aparţinând ţărilor Uniunii şi care
intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris;
l) mărcile care cuprind, fără
autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme,
drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub
incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris şi care
aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care
fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii;
m) mărcile care conţin semne cu înaltă
valoare simbolică, în special un simbol religios;
n) mărcile care conţin, fără
autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne
heraldice, altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din Convenţia
de la Paris.
*) Republicată în temeiul art. V din Legea nr.
66/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 9 aprilie 2010, dându-se textelor o
nouă numerotare.
Legea nr. 84/1998 a fost publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998 şi a mai fost
modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare
europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
1.179 din 28 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 332/2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006.
(2) Dispoziţiile alin. (1) lit. b)-d) nu se
aplică în cazul în care, înainte de data de depozit a cererii de înregistrare,
marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a folosirii.
Art. 6. - (1) In afara motivelor prevăzute la art.
5 alin. (1), o marcă este refuzată la înregistrare sau, după
caz, este susceptibilă a fi anulată pentru următoarele motive
relative:
a) dacă este identică cu o marcă
anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca este
solicitată sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care
marca anterioară este protejată;
b) dacă, din motive de identitate sau de
similitudine în raport cu marca anterioară şi din motive de
identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două
mărci le desemnează, se poate crea, în percepţia publicului, un
risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.
(2) In accepţiunea alin. (1), sunt mărci
anterioare mărcile a căror dată de depozit este
anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau,
după caz, a dreptului de prioritate invocat în susţinerea acesteia
şi care fac parte din următoarele categorii:
a) mărcile comunitare;
b) mărcile înregistrate în România;
c) mărcile înregistrate în baza unor acorduri
internaţionale şi având efect în România;
d) mărcile comunitare în privinţa cărora
este invocată, în mod valabil, vechimea anterioară, potrivit prevederilor
Regulamentului privind marca comunitară, faţă de o marcă la
care se referă lit. b) sau c), chiar dacă această din urmă
marcă a încetat să mai existe sau a făcut obiectul unei
renunţări;
e) cererile de înregistrare a mărcilor
prevăzute la lit. a)-d), sub condiţia înregistrării ulterioare a
mărcilor;
f) mărcile care, la data de depozit a cererii de
înregistrare a mărcii sau, după caz, la data priorităţii
invocate, sunt notorii în România, în sensul art. 6 bis al Convenţiei de
la Paris.
(3) O marcă este, de asemenea, refuzată la
înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este
susceptibilă a fi anulată dacă este identică sau
similară în raport cu o marcă comunitară anterioară, în
sensul prevederilor alin. (2), şi dacă a fost destinată să
fie înregistrată ori este deja înregistrată pentru produse sau
servicii care nu sunt similare cu cele pentru care marca comunitară
anterioară este înregistrată, atunci când marca comunitară
anterioară se bucură de un renume în Uniunea Europeană şi
dacă prin folosirea mărcii ulterioare s-ar obţine un profit
necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare
anterioare.
(4) O marcă este, de asemenea, refuzată la
înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este
susceptibilă a fi anulată dacă:
a) marca este identică sau similară cu o
marcă anterioară înregistrată în România, în sensul prevederilor
alin. (2), şi dacă aceasta este destinată a fi înregistrată
ori este deja înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt
similare cu cele pentru care marca anterioară a fost înregistrată,
când marca anterioară se bucură de un renume în România şi
dacă prin folosirea mărcii ulterioare s-ar obţine un profit
necuvenit din caracterul distinctiv şi renumele mărcii anterioare ori
dacă folosirea ar fi în detrimentul caracterului distinctiv sau al
renumelui mărcii anterioare;
b) drepturile decurgând dintr-o marcă
neînregistrată sau dintr-un alt semn utilizat în activitatea
comercială au fost dobândite înainte de data de depozit a cererii de înregistrare
a mărcii ulterioare ori, după caz, înainte de data
priorităţii invocate prin cererea de înregistrare a mărcii
ulterioare şi dacă acea marcă neînregistrată sau acel semn
utilizat conferă titularului său dreptul de a interzice utilizarea
mărcii ulterioare;
c) există un drept anterior, altul decât cele
prevăzute la alin. (2) lit. d), în special un drept la nume, un drept la
imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industrială;
d) marca este identică sau similară cu o
marcă colectivă anterioară, conferind un drept care a expirat cu
cel mult 3 ani înainte de data de depozit;
e) marca este identică sau similară cu o
marcă de certificare anterioară, a cărei valabilitate a încetat
cu cel mult 10 ani înainte de data de depozit;
f) marca este identică sau similară cu o
marcă anterioară înregistrată pentru produse ori servicii
identice sau similare, conferind un drept care a expirat din motiv de
nereînnoire cu cel mult 2 ani înainte de data de depozit, cu condiţia ca
titularul mărcii anterioare să îşi fi dat acordul la
înregistrarea mărcii ulterioare ori să nu fi utilizat marca;
g) marca poate fi confundată cu o marcă
utilizată în străinătate la data depozitului cererii şi
care continuă să fie utilizată acolo, dacă cererea a fost
făcută cu rea-credinţă de către solicitant.
(5) O marcă este, de asemenea, refuzată la
înregistrare când înregistrarea este solicitată de către mandatarul
sau reprezentantul titularului mărcii, în nume propriu şi
fără consimţământul titularului mărcii, dacă
mandatarul sau reprezentantul titularului nu face dovada că are dreptul de
a solicita această înregistrare.
(6) O marcă nu este refuzată la înregistrare
sau, după caz, înregistrarea nu este anulată atunci când titularul
mărcii anterioare sau al dreptului anterior consimte la înregistrarea
mărcii ulterioare.
(7) O marcă poate fi refuzată la înregistrare
sau, după caz, susceptibilă a fi anulată în condiţiile
prevăzute la art. 6 septies din Convenţia de la Paris.
Art. 7. - Natura produselor sau serviciilor pentru care
se solicită înregistrarea mărcii nu constituie niciun obstacol la
înregistrarea acesteia.
CAPITOLUL III
Cererea de înregistrare a mărcii
Art. 8. - Dreptul la marcă aparţine
solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de
înregistrare a mărcii.
Art. 9. - (1) Cererea de înregistrare a mărcii,
depusă la OSIM, redactată în limba română şi conţinând
elementele prevăzute la alin. (2), constituie depozitul reglementar al
mărcii.
(2) Cererea de înregistrare a mărcii conţine
următoarele elemente:
a) solicitarea explicită a înregistrării
mărcii;
b) datele de identificare a solicitantului şi,
după caz, a mandatarului;
c) o reprezentare grafică, suficient de
clară, a mărcii a cărei înregistrare este cerută;
d) lista produselor şi/sau serviciilor pentru care
se solicită înregistrarea mărcii;
e) dovada achitării taxei de depunere şi de
publicare a cererii de înregistrare a mărcii.
(3) Cererea prezintă menţiuni exprese atunci
când marca:
a) conţine una sau mai multe culori revendicate ca
element distinctiv al mărcii;
b) este tridimensională sau de un alt tip decât
cele verbale sau figurative;
c) conţine o transliterare sau o traducere a
mărcii ori a unor elemente ale mărcii.
(4) Cererea se referă la o singură marcă
şi este prezentată în condiţiile prevăzute de regulamentul*)
de aplicare a prezentei legi.
(5) Cererile de înregistrare depuse în baza
Aranjamentului de la Madrid sau a Protocolului referitor la Aranjament trebuie
să îndeplinească condiţiile acestor tratate.
(6) Depunerea cererii de înregistrare a mărcii se
poate face la registratura OSIM, prin poştă sau pe cale
electronică, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare
a prezentei legi.
Art. 10. - (1) Data depozitului reglementar este data
la care a fost depusă la OSIM cererea de înregistrare a mărcii în
condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevăzute la
art. 9 alin. (1).
(2) Când o cerere de înregistrare a mărcii a fost
reglementar depusă pentru prima dată într-o altă ţară
membră a Uniunii de la Paris sau membră a Organizaţiei Mondiale
a Comerţului, solicitantul poate revendica data primului depozit printr-o
cerere de înregistrare în România a aceleiaşi mărci, cu condiţia
ca această din urmă cerere să fie depusă la OSIM în termen
de 6 luni de la data constituirii primului depozit.
Art. 11. - (1) Dacă solicitantul a prezentat
anumite produse şi servicii sub o marcă în cadrul unei expoziţii
internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, în sensul Convenţiei
privind expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22
noiembrie 1928, ratificată de România prin Legea nr. 246/1930,
revizuită la 30 noiembrie 1972, organizată pe teritoriul României sau
într-un stat membru al Convenţiei de la Paris, şi dacă o cerere
de înregistrare a mărcii sub care au fost prezentate aceste produse
şi servicii a fost depusă la OSIM într-un termen de 6 luni de la data
primei prezentări în expoziţie, solicitantul beneficiază de un
drept de prioritate de la data introducerii produsului în expoziţie.
(2) Termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1) nu va
prelungi termenul de prioritate prevăzut la art. 10 alin. (2).
Art. 12. - (1) Drepturile de prioritate prevăzute
la art. 10 şi 11 trebuie invocate odată cu depunerea cererii de
înregistrare a mărcii, justificate prin acte de prioritate şi sunt
supuse taxei legal stabilite.
(2) Actele de prioritate se depun şi taxa
legală se plăteşte în maximum 3 luni de la data cererii de
înregistrare a mărcii.
(3) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2)
atrage nerecunoaşterea priorităţii invocate.
Art. 13. - (1) Inregistrarea unei mărci poate fi
cerută individual sau în comun de orice persoană, direct sau
printr-un mandatar, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi
de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2) Reprezentarea solicitantului prin mandatar este
obligatorie când solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul şi nicio
unitate industrială sau comercială efectivă şi
funcţională pe teritoriul Uniunii Europene ori în Spaţiul
Economic European, cu excepţia procedurii de depunere a cererii de
înregistrare a mărcii.
Art. 14. - Solicitantul cererii de înregistrare a
mărcii va comunica, în termen de 3 luni de la depunerea acesteia la OSIM,
dovada plăţii taxei de înregistrare şi examinare a cererii, în
cuantumul prevăzut de lege.
Art. 15. - (1) Solicitantul cererii de înregistrare a
mărcii care se referă la mai multe produse sau servicii poate
solicita la OSIM divizarea cererii iniţiale în două sau mai multe
cereri, repartizând produsele sau serviciile în cadrul cererilor divizionare,
cu plata taxei prevăzute de lege.
(2) Cererile divizionare păstrează data de
depozit a cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul
dreptului de prioritate, dobândit potrivit art. 10 alin. (2) sau art. 11 alin.
(1).
(3) Solicitantul poate cere divizarea cererii
iniţiale în cursul procedurii de examinare a mărcii la OSIM,
până la luarea unei decizii privind înregistrarea acesteia, precum şi
în cursul procedurii din cadrul comisiei de contestaţii a OSIM sau în
cursul oricărei proceduri de apel sau de recurs formulat împotriva
deciziei de înregistrare a mărcii.
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 833/1998
pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 27 noiembrie 1998.
(4) Solicitantul va depune documentele cerute de OSIM
pentru divizarea cererii iniţiale şi va plăti taxa legală
în termen de 3 luni de la data solicitării divizării. In caz contrar,
OSIM va lua act că solicitantul a renunţat la divizarea cererii
iniţiale.
CAPITOLUL IV
Procedura de înregistrare a mărcii
Art. 16. - (1) In termen de o lună de la data
primirii cererii de înregistrare a mărcii, OSIM examinează dacă
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) şi, în
caz afirmativ, atribuie dată de depozit cererii.
(2) Dacă cererea nu îndeplineşte
condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (1), OSIM va notifica
solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 3 luni pentru depunerea
completărilor. In cazul în care solicitantul completează în termen
lipsurile notificate de OSIM, data depozitului este aceea la care cererea de
înregistrare a mărcii a fost completată conform art. 9 alin. (1). In
caz contrar, cererea se respinge.
(3) Dacă taxa de înregistrare şi examinare a
cererii nu este plătită în termenul prevăzut la art. 14, OSIM
poate acorda solicitantului, pentru motive întemeiate, încă un termen de
două luni.
(4) In cazul neplăţii taxelor în termen se
consideră că solicitantul a renunţat la înregistrarea
mărcii şi cererea se respinge.
Art. 17. - Cererea de înregistrare a mărcii având
dată de depozit se publică, în format electronic, în maximum 7 zile
de la data depunerii, în condiţiile prevăzute de regulamentul de
aplicare a prezentei legi.
Art. 18. -In termen de două luni de la data
publicării cererii de înregistrare a mărcii, conform art. 17, orice
persoană interesată poate formula observaţii privind cererea de
înregistrare a mărcii pentru motivele absolute de refuz prevăzute la
art. 5.
Art. 19. - (1) In termen de două luni de la data
publicării cererii de înregistrare a mărcii, conform art. 17, orice
persoană interesată poate formula opoziţie la înregistrarea
mărcii pentru motivele relative de refuz prevăzute la art. 6.
(2) Opoziţiile trebuie să fie formulate în
scris, motivat şi cu plata taxei prevăzute de lege.
(3) La cererea solicitantului, titularul mărcii
care a formulat opoziţia prezintă OSIM dovada că:
a) în cursul unei perioade de 5 ani care precedă
data publicării mărcii asupra căreia s-a formulat opoziţia,
marca anterioară a făcut obiectul unei folosiri efective pe
teritoriul României pentru produsele şi serviciile pentru care aceasta a
fost înregistrată;
b) există motive justificate pentru neutilizarea
mărcii cu privire la care s-a făcut opoziţie.
(4) In cazul neplăţii taxelor legale pentru
opoziţie, se consideră că aceasta nu a fost făcută.
Art. 20. - (1) OSIM notifică solicitantului
cererii de înregistrare a mărcii, de îndată, opoziţia
formulată, indicând numele persoanei care a formulat-o, precum şi
motivele opoziţiei privind înregistrarea mărcii.
(2) In termen de 30 zile de la data notificării
opoziţiei, solicitantul poate prezenta punctul său de vedere.
(3) Soluţionarea opoziţiei poate fi
suspendată în următoarele situaţii:
a) când se bazează pe o cerere de înregistrare a
mărcii, până la înregistrarea acesteia;
b) marca opusă face obiectul unei acţiuni în
anulare sau de decădere, până la soluţionarea definitivă a
cauzei.
(4) In cursul suspendării, în orice moment,
solicitantul sau oponentul poate solicita reluarea soluţionării
opoziţiei, dacă motivul de suspendare nu mai subzistă.
Art. 21. - (1) Opoziţia formulată cu privire
la cererea de înregistrare a mărcii publicată se
soluţionează de o comisie din cadrul Serviciului mărci al OSIM,
potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(2) Comisia emite un aviz de admitere sau de respingere
a opoziţiei, care este avut în vedere la examinarea pe fond.
Art. 22. - (1) OSIM examinează pe fond cererea de
înregistrare a mărcii şi hotărăşte admiterea înregistrării
mărcii, în tot sau în parte, ori respingerea cererii de înregistrare a
mărcii, în termen de maximum 6 luni de la publicarea acesteia, sub
condiţia achitării taxelor de înregistrare şi de examinare a
cererii prevăzute de lege.
(2) Sub condiţia achitării unei taxe
suplimentare de urgentare, echivalentă cu dublul taxelor de înregistrare
şi de examinare prevăzute de lege, OSIM examinează şi
hotărăşte asupra cererii de înregistrare a mărcii, în termen
de 3 luni de la publicarea acesteia.
(3) OSIM examinează:
a) calitatea solicitantului, conform art. 3 lit. h)
şi j), după caz;
b) condiţiile prevăzute la art. 12 alin.
(1)şi (2), dacă în cerere se invocă o prioritate;
c) motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1)
şi, dacă este cazul, observaţiile formulate.
(4) In cazul în care au fost formulate opoziţii cu
privire la cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele de refuz
prevăzute la art. 6, avizul comisiei prevăzute la art. 21 alin. (1)
este obligatoriu la examinarea pe fond.
(5) In cazul nerespectării termenelor
prevăzute la alin. (1)şi (2), OSIM este obligat la restituirea
taxelor percepute.
Art. 23. - (1) Când un element neesenţial al
mărcii este lipsit de caracter distinctiv şi dacă acest element
este de natură să creeze îndoieli asupra întinderii protecţiei
mărcii, OSIM cere solicitantului să declare, în termen de două
luni de la data notificării, că nu invocă un drept exclusiv
asupra acestui element. Declaraţia se publică odată cu marca
înregistrată.
(2) In lipsa declaraţiei prevăzute la alin.
(1) cererea de înregistrare a mărcii se respinge.
Art. 24. - (1) Examinarea motivelor de refuz privind
marca notorie se face potrivit unor criterii, cum ar fi:
a) gradul de distinctivitate, iniţială sau
dobândită, a mărcii notorii în România;
b) durata şi întinderea utilizării în România
a mărcii notorii în legătură cu produsele şi serviciile
pentru care o marcă se solicită a fi înregistrată;
c) durata şi întinderea publicităţii
mărcii notorii în România;
d) aria geografică de utilizare a mărcii
notorii în România;
e) gradul de cunoaştere a mărcii notorii pe
piaţa românească de către segmentul de public căruia i se
adresează;
f) existenţa unor mărci identice sau similare
pentru produse sau servicii identice sau similare, aparţinând altei
persoane decât aceea care pretinde că marca sa este notorie.
(2) Pentru examinarea motivelor de refuz, pe baza
criteriilor prevăzute la alin. (1), OSIM poate cere de la
autorităţi publice, instituţii publice, precum şi de la
persoane juridice de drept privat documente, în vederea stabilirii
notorietăţii mărcii în România.
Art. 25. - Când un motiv de refuz, dintre cele
prevăzute la art. 6, se aplică numai la anumite produse sau servicii
pentru care înregistrarea mărcii a fost solicitată, înregistrarea va
fi refuzată numai pentru aceste produse sau servicii.
Art. 26. - (1) Dacă în urma examinării
cererii, potrivit prevederilor art. 22 şi 24, se constată
îndeplinirea condiţiilor legale, OSIM decide înregistrarea mărcii.
Marca se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în
format electronic, în maximum două luni de la data deciziei de
înregistrare, iar OSIM eliberează certificatul de înregistrare a
mărcii numai după plata taxei de publicare şi eliberare.
(2) Dacă cererea nu îndeplineşte
condiţiile pentru înregistrarea mărcii, OSIM notifică aceasta
solicitantului, acordându-i un termen de 3 luni în care acesta să îşi
poată prezenta punctul de vedere ori să îşi retragă
cererea. Termenul poate fi prelungit cu o nouă perioadă de 3 luni, la
cererea solicitantului şi cu plata taxei prevăzute de lege.
(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (2),
OSIM va decide, după caz, înregistrarea mărcii, respingerea cererii
de înregistrare a mărcii ori va lua act de retragerea cererii.
Art. 27. - (1) Solicitantul poate, în orice moment,
să îşi retragă cererea de înregistrare a mărcii sau să
îşi limiteze lista de produse sau de servicii. Când marca a fost deja
publicată, retragerea sau limitarea se publică în Buletinul Oficial
de Proprietate Industrială.
(2) Cererea de înregistrare a mărcii poate fi
modificată, la cererea solicitantului, numai pentru rectificarea numelui
sau a adresei solicitantului ori pentru alte rectificări ce nu
afectează esenţial marca sau nu extind lista de produse ori de
servicii.
(3) Orice modificare cerută de solicitant
până la înregistrare, care afectează substanţial marca ori lista
de produse sau de servicii, trebuie să facă obiectul unei noi cereri
de înregistrare a mărcii.
Art. 28. -In cursul procedurii de înregistrare a
mărcii, OSIM poate cere solicitantului lămuririle şi actele pe
care le consideră necesare, dacă există o îndoială asupra
exactităţii sau a conţinutului elementelor cererii de
înregistrare a mărcii.
Art. 29. - (1) OSIM înscrie, de îndată, în
Registrul mărcilor acele mărci pentru care s-a luat o decizie de
înregistrare.
(2) Inscrierea înregistrării mărcii în
Registrul mărcilor este supusă taxelor prevăzute de lege.
(3) După înscrierea în Registrul mărcilor,
OSIM eliberează certificatul de înregistrare a mărcii.
(4) Registrul mărcilor este public.
CAPITOLUL V
Durata, reînnoirea şi modificarea
înregistrării mărcii
Art. 30. - (1) Inregistrarea mărcii produce efecte
cu începere de la data depozitului reglementar al mărcii, pentru o
perioadă de 10 ani.
(2) La cererea titularului, înregistrarea mărcii
poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani, cu plata
taxei prevăzute de lege.
(3) Cererea de reînnoire a înregistrării
mărcii poate fi făcută înainte de expirarea duratei de
protecţie în curs, dar nu mai devreme de 3 luni înainte de expirarea
acestei durate.
(4) Reînnoirea înregistrării mărcii
operează începând cu ziua imediat următoare expirării duratei de
protecţie în curs.
(5) Taxa pentru reînnoirea înregistrării
mărcii este datorată odată cu cererea de reînnoire; taxa poate
fi plătită şi în următoarele 6 luni de la expirarea duratei
de protecţie, cu majorarea prevăzută de lege.
(6) Neplata taxei în condiţiile prevăzute la
alin. (5) este sancţionată cu decăderea titularului din dreptul
la marcă.
Art. 31. - (1) Cererea de reînnoire a
înregistrării mărcii va conţine:
a) solicitarea expresă a reînnoirii
înregistrării mărcii;
b) datele de identificare a titularului şi,
dacă este cazul, numele şi domiciliul, respectiv sediul mandatarului;
c) numărul de înregistrare a mărcii în
Registrul mărcilor;
d) data depozitului reglementar al cererii de
înregistrare a mărcii.
(2) Când titularul solicită reînnoirea numai
pentru o parte din produsele şi serviciile înscrise în Registrul
mărcilor, acesta va indica şi numele acelor produse sau servicii
pentru care se solicită reînnoirea înregistrării mărcii.
Art. 32. - (1) Dacă OSIM constată că nu
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reînnoirea
înregistrării mărcii, notifică aceasta titularului, care poate
prezenta un răspuns în termen de 3 luni de la primirea notificării;
în lipsa unui răspuns în termen, cererea de reînnoire a înregistrării
mărcii se respinge.
(2) Solicitantul cererii de reînnoire poate contesta
decizia de respingere a reînnoirii înregistrării, în termenul şi cu
procedura prevăzute la art. 86.
Art. 33. - (1) Reînnoirea înregistrării
mărcii se înscrie în Registrul mărcilor şi se publică în
Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de maximum 3 luni
de la depunerea la OSIM a cererii de reînnoire.
(2) Inscrierea reînnoirii mărcii în Registrul
mărcilor este supusă taxelor prevăzute de lege.
(3) OSIM eliberează titularului un certificat de
reînnoire a înregistrării mărcii.
Art. 34. - (1) Pe durata protecţiei mărcii,
titularul poate solicita la OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege,
introducerea de modificări neesenţiale ale unor elemente ale
mărcii, sub condiţia ca acestea să nu afecteze caracterul
distinctiv al mărcii; lista de produse şi servicii nu poate fi extinsă.
(2) OSIM va înscrie în Registrul mărcilor
modificările introduse, conform alin. (1), şi va publica marca,
astfel cum a fost modificată.
Art. 35. - In tot cursul perioadei de protecţie a
mărcii, titularul acesteia poate solicita OSIM, cu plata taxei
prevăzute de lege, înscrierea modificărilor intervenite cu privire la
numele, denumirea, adresa sau sediul titularului în Registrul mărcilor.
Modificările înscrise în Registrul mărcilor se publică în
Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
CAPITOLUL VI
Drepturi conferite de marcă
Art. 36. - (1) Inregistrarea mărcii conferă
titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
(2) Titularul mărcii poate cere instanţei
judecătoreşti competente să interzică terţilor să
folosească, în activitatea lor comercială, fără
consimţământul său:
a) un semn identic mărcii, pentru produse sau
servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată;
b) un semn pentru care, datorită faptului că
este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză
că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice
sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului,
incluzând riscul de asociere între semn şi marcă;
c) un semn identic sau asemănător cu marca,
pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este
înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România
şi dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în
detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în detrimentul renumelui
acesteia.
(3) In aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate
cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte:
a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
b) oferirea produselor sau comercializarea ori
deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea
serviciilor sub acest semn;
c) punerea în liberă circulaţie, exportul,
importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum şi
acordarea oricărei alte destinaţii vamale, aşa cum acestea sunt
definite în reglementările vamale, produselor sub acest semn;
d) utilizarea semnului pe documente sau pentru
publicitate.
Art. 37. - (1) Solicitantul cererii de înregistrare a
mărcii poate cere ca terţilor să le fie interzisă
efectuarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) numai după
publicarea acesteia.
(2) Pentru actele prevăzute la alin. (1), săvârşite
ulterior publicării cererii de înregistrare a mărcii, solicitantul
poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun. Titlul pentru plata
despăgubirilor este executoriu numai după data înregistrării
mărcii.
(3) In cazul în care cererea de înregistrare a
mărcii a fost respinsă, solicitantul nu are dreptul la
despăgubiri.
Art. 38. - (1) Dreptul asupra mărcii se
epuizează, iar titularul nu poate interzice altor persoane folosirea
acesteia pentru produse care au fost puse în comerţ în Uniunea
Europeană şi în Spaţiul Economic European sub această
marcă de titularul însuşi sau cu consimţământul său.
(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile dacă
există motive temeinice care justifică opoziţia titularului la
comercializarea ulterioară a produselor, în special atunci când starea
produselor este modificată sau alterată după punerea lor în
comerţ.
Art. 39. - (1) Titularul mărcii nu poate cere
să se interzică unui terţ să folosească în activitatea
sa comercială:
a) numele/denumirea sau adresa/sediul titularului;
b) indicaţii care se referă la specia,
calitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică, perioada de
fabricaţie a produsului sau perioada prestării serviciului sub
marcă, precum şi la orice alte caracteristici ale acestora;
c) marca, dacă aceasta este necesară pentru a
indica destinaţia produsului sau a serviciului, în special pentru
accesorii sau piese detaşabile.
(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile cu
condiţia ca folosirea de către un terţ a elementelor
prevăzute la lit. a) şi c) să fie conformă bunelor practici
din domeniul industrial ori comercial.
CAPITOLUL VII
Transmiterea drepturilor asupra mărcii
Art. 40. - (1) Drepturile asupra mărcii se pot
transmite prin cesiune, licenţă sau pe cale succesorală.
(2) Este, de asemenea, considerată transmitere de
drepturi şi executarea silită a debitorului, titular al mărcii,
efectuată în condiţiile legii.
(3) Inscrierea transmiterii de drepturi asupra
mărcilor aflate în litigiu se suspendă până la data
rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti cu privire
la acestea.
Art. 41. - (1) Drepturile cu privire la marcă pot
fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comerţ
în care aceasta este încorporată. Cesiunea trebuie făcută în
scris şi semnată de părţile contractante, sub
sancţiunea nulităţii.
(2) Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra
mărcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care
marca este înregistrată sau numai pentru o parte dintre acestea; cesiunea,
chiar parţială, nu poate limita teritorial folosirea mărcii
pentru produsele sau serviciile la care se referă.
(3) In cazul în care patrimoniul titularului
mărcii este transmis în totalitatea sa, această transmitere are ca
efect şi transferul drepturilor cu privire la marcă. Transmiterea
unor elemente din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de
titular al dreptului la marcă.
(4) Mărcile identice sau similare, aparţinând
aceluiaşi titular şi care sunt folosite pentru produse sau servicii
identice sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate
şi numai către o singură persoană, sub sancţiunea
nulităţii actului de transmitere.
Art. 42. - (1) Cererea de înscriere a cesiunii va fi
însoţită de actul doveditor al schimbării titularului
mărcii.
(2) OSIM refuză înscrierea transmiterii cesiunii
dacă rezultă în mod evident faptul că prin aceasta publicul este
indus în eroare cu privire la natura, calitatea sau originea geografică a
produselor sau serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, în
afară de situaţia în care beneficiarul transmiterii acceptă
să limiteze transmiterea mărcii la produsele sau serviciile pentru
care marca nu este înşelătoare.
(3) La cererea persoanei interesate şi cu plata
taxei prevăzute de lege, OSIM înscrie cesiunea în Registrul mărcilor
şi o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Cesiunea este opozabilă terţilor de la data publicării acesteia.
Art. 43. - (1) Titularul mărcii poate, în baza
unui contract de licenţă, să autorizeze terţii să
folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia,
pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru
care marca a fost înregistrată. Licenţele pot fi exclusive sau
neexclusive.
(2) Titularul mărcii poate invoca drepturile
conferite de marcă împotriva licenţiatului care a încălcat
clauzele contractului de licenţă, în ceea ce priveşte durata
folosirii, aspectul mărcii şi natura produselor sau a serviciilor
pentru care licenţa a fost acordată, teritoriul pe care marca poate
fi folosită, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de
licenţiat sub marca pentru care s-a acordat licenţa.
(3) Pe durata contractului de licenţă de
marcă, licenţiatul este obligat:
a) să folosească, pentru produsele
cărora li se aplică marca, numai marca ce face obiectul contractului
de licenţă, având totuşi libertatea de a aplica pe aceste
produse semne indicând că el este fabricantul acestora;
b) să pună menţiunea sub
licenţă alături de marca aplicată pe produsele ce fac
obiectul acesteia, conform contractului.
(4) Licenţele se înscriu în Registrul
mărcilor, cu plata taxei prevăzute de lege, şi se publică
în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Licenţa este
opozabilă terţilor de la data publicării acesteia.
Art. 44. - (1) Dacă în contractul de licenţă
nu este stipulat altfel, licenţiatul nu poate introduce în justiţie o
acţiune în contrafacere fără consimţământul
titularului mărcii.
(2) Titularul unei licenţe exclusive poate
introduce o acţiune în contrafacere, dacă, după ce a notificat
titularului mărcii actele de contrafacere de care a luat
cunoştinţă, acesta nu a acţionat în termenul solicitat de
licenţiat.
(3) Când o acţiune în contrafacere a fost
pornită de către titular, oricare dintre licenţiaţi poate
să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului cauzat
prin contrafacerea mărcii.
(4) Lipsa înscrierii unei licenţe la OSIM nu
afectează:
a) valabilitatea înregistrării mărcii care
face obiect al licenţei ori cu privire la protecţia licenţei
mărcii;
b) intervenţia într-o acţiune în contrafacere
angajată de titular ori obţinerea, în cadrul acestei proceduri, de
daune-interese, ca urmare a contrafacerii unei mărci care face obiect al
licenţei.
(5) Inscrierea licenţei nu este o condiţie
pentru ca folosirea unei mărci de beneficiarul licenţei să
poată fi considerată echivalentul unui act de utilizare de către
titular, în cadrul procedurilor referitoare la dobândirea, menţinerea
validităţii ori la apărarea drepturilor cu privire la acea marcă.
CAPITOLUL VIII
Stingerea drepturilor asupra mărcilor
Art. 45. - (1) Titularul poate să renunţe la
marcă pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele sau
serviciile pentru care marca a fost înregistrată.
(2) Renunţarea la marcă se declară în
scris la OSIM de către titularul mărcii sau de către persoana
împuternicită de acesta, iar drepturile asupra mărcii se sting, cu
privire la produsele şi serviciile la care marca se referă, la data
înscrierii renunţării în Registrul mărcilor.
(3) Dacă o licenţă a fost
înregistrată, renunţarea la marcă este înscrisă numai
dacă titularul mărcii probează că a notificat
licenţiatului despre intenţia de a renunţa la marcă.
Art. 46. - (1) Orice persoană interesată
poate solicita Tribunalului Bucureşti, oricând în cursul duratei de
protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile
conferite de marcă dacă:
a) fără motive justificate, într-o
perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data înscrierii
în Registrul mărcilor, marca nu a făcut obiectul unei folosiri
efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care
aceasta a fost înregistrată sau dacă această folosire a fost
suspendată pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani;
b) după data înregistrării, marca a devenit,
ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, desemnarea
uzuală în comerţ a produsului sau a serviciului pentru care a fost
înregistrată;
c) după data înregistrării şi ca urmare
a folosirii mărcii de către titular sau cu consimţământul
acestuia, marca a devenit susceptibilă a induce publicul în eroare, în
special cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geografică a
produselor ori serviciilor pentru care a fost înregistrată;
d) marca a fost înregistrată pe numele unei
persoane neavând calitatea prevăzută la art. 3 lit. h) şi i).
(2) Este asimilată folosirii efective a
mărcii:
a) folosirea mărcii sub o formă care
diferă de cea înregistrată prin anumite elemente ce nu alterează
caracterul distinctiv al acesteia;
b) imposibilitatea folosirii mărcii din
circumstanţe independente de voinţa titularului, cum ar fi
restricţiile la import sau ca urmare a altor dispoziţii ale
autorităţilor publice vizând produsele sau serviciile pentru care
marca a fost înregistrată;
c) aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalaje
exclusiv în vederea exportului;
d) folosirea mărcii de către un terţ
având consimţământul titularului sau de către orice
persoană abilitată să utilizeze o marcă colectivă sau
o marcă de certificare, fiind considerată ca folosire a mărcii
de către însuşi titularul acesteia.
(3) Titularul nu poate fi decăzut din drepturile
sale dacă, în perioada de la expirarea termenului prevăzut la alin.
(1) lit. a) şi până la prezentarea cererii de decădere, marca a
fost folosită efectiv. Totuşi, dacă începerea sau reluarea
folosirii mărcii a avut loc cu 3 luni înainte de prezentarea în
justiţie a cererii de decădere, folosirea mărcii nu este
luată în considerare dacă pregătirile pentru începerea sau
reluarea folosirii au intervenit numai după ce titularul a luat la
cunoştinţă de faptul că ar putea fi introdusă o cerere
de decădere.
(4) Dovada folosirii mărcii incumbă
titularului acesteia şi poate fi făcută prin orice mijloc de
probă.
(5) Decăderea produce efecte de la data
introducerii cererii de decădere la instanţa judecătorească
competentă.
(6) Marca se radiază din Registrul mărcilor
şi menţiunea radierii se publică în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială.
Art. 47. - (1) Anularea înregistrării mărcii
poate fi cerută Tribunalului Bucureşti de către orice
persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive:
a) înregistrarea mărcii s-a făcut cu
nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1);
b) înregistrarea mărcii s-a făcut cu
nerespectarea dispoziţiilor art. 6;
c) înregistrarea mărcii a fost solicitată cu
rea-credinţă;
d) înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului
la imagine sau numelui patronimic al unei persoane;
e) înregistrarea mărcii aduce atingere unor
drepturi anterior dobândite cu privire la o indicaţie geografică
protejată, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de
proprietate industrială protejat ori cu privire la un drept de autor.
(2) Acţiunea în anulare pentru motivul
prevăzut la alin. (1) lit. c) poate fi introdusă oricând în perioada
de protecţie a mărcii.
(3) Termenul în care poate fi cerută anularea
înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit.
a), b), d) şi e) este de 5 ani şi curge de la data înregistrării
mărcii.
(4) Inregistrarea mărcii nu poate fi anulată
pe motivul existenţei unui conflict cu o marcă anterioară,
dacă aceasta din urmă nu îndeplineşte condiţiile de
utilizare prevăzute la art. 46 alin. (1)-(3).
(5) Dacă marca anterioară nu a fost
folosită decât pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care
marca a fost înregistrată, înregistrarea mărcii poate fi anulată
numai pentru acele produse sau servicii pentru care marca nu a fost
folosită.
Art. 48. - (1) Titularul unei mărci anterioare,
care cu ştiinţă a tolerat într-o perioadă neîntreruptă
de 5 ani folosirea unei mărci ulterior înregistrate, nu poate să
ceară anularea şi nici să se opună folosirii mărcii
ulterioare pentru produsele şi serviciile pentru care această
marcă ulterioară a fost folosită, în afară de cazul în care
înregistrarea mărcii ulterioare a fost cerută cu
rea-credinţă.
(2) In cazul prevăzut la alin. (1), titularul
mărcii ulterior înregistrate nu se poate opune folosirii mărcii
anterioare, deşi aceasta din urmă nu mai poate fi invocată
împotriva mărcii ulterioare.
Art. 49. - Dacă un motiv de decădere sau de
nulitate există numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru
care marca a fost înregistrată, decăderea sau nulitatea va produce
efecte numai cu privire la aceste produse sau servicii.
CAPITOLUL IX
Mărci colective
Art. 50. - (1) Asociaţiile de fabricanţi, de
producători, de comercianţi, de prestatori de servicii pot solicita
la OSIM înregistrarea de mărci colective.
(2) Solicitantul înregistrării unei mărci
colective va depune, odată cu cererea de înregistrare sau cel târziu în
termen de 3 luni de la data notificării de către OSIM, un regulament
de folosire a mărcii colective. Cererea va fi supusă cerinţelor
prevăzute la art. 9.
(3) In regulamentul de folosire a mărcii colective
solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va indica persoanele
autorizate să folosească marca colectivă, condiţiile care
trebuie îndeplinite pentru a deveni membru al asociaţiei, condiţiile
de folosire a mărcii, motivele pentru care această utilizare poate fi
interzisă unui membru al asociaţiei, precum şi sancţiunile
care pot fi aplicate de asociaţie.
(4) Regulamentul de folosire a mărcii colective
poate să prevadă că marca colectivă nu poate fi
transmisă de către titular decât cu acordul tuturor membrilor
asociaţiei.
Art. 51. - (1) In afara motivelor de respingere
prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, o marcă
colectivă este respinsă la înregistrare, dacă:
a) solicitantul nu are calitatea prevăzută la
art. 50 alin. (1);
b) nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la
art. 3 lit. e);
c) regulamentul de folosire a mărcii este contrar
ordinii publice sau bunelor moravuri.
(2) După publicarea mărcii colective şi
a regulamentului de folosire a acestei mărci, titularul unei mărci
anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept
anterior dobândit cu privire la imaginea ori la numele patronimic al acestuia,
la o indicaţie geografică protejată, la un desen sau un model
protejat ori la un drept de autor, precum şi orice altă persoană
interesată pot formula la OSIM, în termenul prevăzut la art. 19 alin.
(1), opoziţie la înregistrarea mărcii colective.
Art. 52. - (1) Titularul mărcii colective trebuie
să comunice la OSIM orice modificare a regulamentului de folosire a
mărcii.
(2) Modificarea regulamentului de folosire a
mărcii produce efecte numai de la data înscrierii modificării în
Registrul mărcilor. Modificarea nu este menţionată în registru,
dacă regulamentul de folosire a mărcii, modificat, nu corespunde
cerinţelor prevăzute la art. 50 alin. (3).
Art. 53. - Orice persoană interesată poate
cere Tribunalului Bucureşti, oricând în perioada de protecţie a
mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de o
marcă colectivă, când:
a) fără motive justificate, marca nu a
făcut obiectul unei folosiri efective într-o perioadă
neîntreruptă de 5 ani, calculată de la data înscrierii mărcii în
Registrul mărcilor, pentru produsele sau serviciile pentru care marca a
fost înregistrată;
b) titularul a folosit marca în alte condiţii
decât cele prevăzute de regulament sau nu a luat măsuri pentru a
preveni o astfel de folosire;
c) prin folosire, marca a devenit susceptibilă de
a induce publicul în eroare.
Art. 54. - (1) Oricare persoană interesată
poate cere Tribunalului Bucureşti anularea înregistrării unei
mărci colective, în termen de 5 ani de la înregistrarea acesteia,
dacă există unul dintre motivele prevăzute la art. 47 alin. (1)
lit. a), b), d) şi e).
(2) Dacă înregistrarea mărcii a fost
solicitată cu rea-credinţă ori marca a fost înregistrată cu
nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 50 alin. (1)-(3), anularea
acesteia poate fi solicitată Tribunalului Bucureşti de către
persoana interesată, oricând în perioada de protecţie a mărcii.
Art. 55. - Mărcile colective sunt supuse regimului
mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
CAPITOLUL X
Mărci de certificare
Art. 56. - (1) Mărcile de certificare pot fi
înregistrate la OSIM de către persoane juridice legal abilitate să
exercite controlul produselor sau al serviciilor în privinţa elementelor
prevăzute la art. 3 lit. f).
(2) Nu pot solicita înregistrarea unei mărci de
certificare persoanele juridice care fabrică, importă sau vând
produse ori prestează servicii, altele decât cele de control în domeniul
calităţii.
Art. 57. - (1) Solicitantul înregistrării unei
mărci de certificare va depune, odată cu cererea de înregistrare,
prezentată conform art. 9, ori cel mai târziu în termen de 3 luni de la
data notificării de către OSIM:
a) regulamentul de folosire a mărcii de
certificare;
b) autorizaţia sau documentul din care să
rezulte exercitarea legală a activităţii de certificare ori,
dacă este cazul, dovada înregistrării mărcii de certificare în
ţara de origine.
(2) Regulamentul va indica persoanele autorizate
să utilizeze marca, elementele şi caracteristicile care trebuie
să fie certificate prin marcă, modul în care autoritatea
competentă de certificare trebuie să verifice aceste caracteristici
şi să supravegheze folosirea mărcii, taxele care trebuie
plătite pentru folosirea mărcii, procedurile de reglementare a
diferendelor.
(3) Orice persoană fizică sau juridică,
furnizor de produse ori prestator de servicii, poate fi autorizată să
folosească marca de certificare sub condiţia respectării
prevederilor regulamentului de folosire a mărcii de certificare.
(4) Titularul mărcii de certificare va autoriza
persoanele îndreptăţite să folosească marca pentru
produsele sau serviciile care prezintă caracteristicile comune, garantate
prin regulamentul de folosire a mărcii.
Art. 58. -In afara motivelor de respingere
prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, o
marcă de certificare este respinsă la înregistrare şi pentru
nerespectarea dispoziţiilor art. 3 lit. f) şi ale art. 56 şi 57.
Art. 59. - (1) După publicarea mărcii şi
a regulamentului de folosire a acesteia, titularul unei mărci anterioare
sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit
cu privire la imaginea ori la numele patronimic al acestuia, la o
indicaţie geografică protejată, la un desen sau un model
protejat ori la un drept de autor, precum şi orice persoană
interesată pot formula la OSIM, în termenul prevăzut la art. 19 alin.
(1), opoziţie la înregistrarea mărcii de certificare.
(2) Dacă utilizatorii unei mărci de
certificare nu respectă regulamentul, titularul poate să retragă
autorizaţia de a utiliza marca sau să aplice alte sancţiuni
prevăzute în regulament.
Art. 60. - (1) Oricare persoană interesată
poate cere Tribunalului Bucureşti anularea înregistrării mărcii
de certificare, în termen de 5 ani de la înregistrarea acesteia, dacă:
a) există unul dintre motivele prevăzute la
art. 47 alin. (1) lit.a), b), d)şie);
b) înregistrarea mărcii s-a făcut cu
nerespectarea prevederilor art. 3 lit. f).
(2) Dacă înregistrarea mărcii a fost
solicitată cu rea-credinţă ori marca a fost înregistrată cu
nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 56 şi art. 57 alin.
(1)-(3), persoana interesată poate cere Tribunalului Bucureşti
anularea mărcii, oricând în perioada de protecţie a acesteia.
Art. 61. - (1) Drepturile cu privire la marca de
certificare nu pot fi transmise de persoana juridică, titulară a
mărcii.
(2) Transmiterea dreptului asupra mărcii de
certificare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Art. 62. - Când o marcă de certificare a încetat
să mai fie protejată, ea nu poate fi nici depusă, nici
utilizată înainte de expirarea unui termen de 10 ani de la data
încetării protecţiei.
Art. 63. - (1) Mărcile de certificare sunt supuse
regimului mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede
altfel.
(2) Taxele prevăzute de lege pentru mărcile
colective se aplică şi mărcilor de certificare.
CAPITOLUL XI
Inregistrarea internaţională a
mărcilor
Art. 64. - Dispoziţiile prezentei legi se
aplică şi înregistrărilor internaţionale ale mărcilor,
efectuate conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la
Aranjament, care îşi extind efectele lor în România, afară de cazul
în care prin aceste convenţii nu se prevede altfel.
Art. 65. - Cererea de înregistrare
internaţională pentru o marcă înscrisă în Registrul
mărcilor, conform Aranjamentului de la Madrid, precum şi cererea de
înregistrare internaţională pentru o marcă depusă sau
scrisă în Registrul mărcilor, conform Protocolului referitor la
Aranjament, va fi examinată de OSIM, cu plata taxei prevăzute de
lege.
CAPITOLUL XII
Marca comunitară
Art. 66. - Când o cerere de marcă comunitară este
depusă la OSIM în temeiul art. 25 alin. (1) lit. b) din Regulamentul
privind marca comunitară, OSIM înscrie data primirii cererii şi,
fără să procedeze la examinare, o transmite Oficiului de
Armonizare în Piaţa Internă, în termen de două
săptămâni, cu plata taxei prevăzute de lege, pentru depunerea
unei cereri naţionale.
Art. 67. - O cerere de marcă comunitară sau o
marcă comunitară poate fi transformată într-o cerere de
marcă naţională în condiţiile art. 112-114 din Regulamentul
privind marca comunitară (versiune codificată), cu plata taxelor
pentru procedura de examinare a unei cereri naţionale prevăzute de
lege.
Art. 68. - (1) Titularul unei mărci anterioare
înregistrate în România sau al unei mărci anterioare care a făcut
obiectul unei înregistrări internaţionale având efect în România,
care depune o marcă identică, destinată a fi înregistrată
ca marcă comunitară, pentru produse şi servicii identice cu cele
pentru care marca anterioară a fost înregistrată sau incluse în lista
acestei mărci, se poate prevala la înregistrarea mărcii comunitare de
vechimea mărcii anterioare în ceea ce priveşte înregistrarea
mărcii comunitare în România.
(2) Titularul unei mărci comunitare, care este
şi titularul unei mărci anterioare identice, înregistrate în România
sau care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale având
efect în România, pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care
marca anterioară a fost înregistrată ori incluse în lista acestei
mărci, se poate prevala de vechimea mărcii anterioare în România.
Art. 69. - Dispoziţiile art. 91, 92 şi ale
art. 93-95 sunt aplicabile şi încălcărilor aduse drepturilor
titularului unei mărci comunitare.
Art. 70. - (1) Este inadmisibilă o acţiune în
contrafacere, bazată pe o marcă comunitară anterioară, împotriva
unei mărci naţionale ulterior înregistrate, a cărei folosire a
fost tolerată timp de 5 ani, cu condiţia ca depozitul mărcii
naţionale să fi fost efectuat cu bună-credinţă.
(2) Inadmisibilitatea este limitată numai la
produsele şi serviciile pentru care a fost tolerată.
Art. 71. - Litigiile având ca obiect mărci
comunitare, pentru care Regulamentul privind marca comunitară atribuie
competenţa tribunalelor de marcă comunitară, potrivit art. 95
alin. (1) al acestuia, sunt de competenţa Tribunalului Bucureşti,
care judecă în primă instanţă.
CAPITOLUL XIII
Indicaţii geografice
Art. 72. - (1) Indicaţiile geografice ale
produselor sunt protejate în România prin înregistrarea acestora la OSIM,
potrivit prezentei legi sau convenţiilor internaţionale la care
România este parte, şi pot fi folosite numai de persoanele care produc sau
comercializează produsele pentru care aceste indicaţii au fost
înregistrate.
(2) Nu sunt supuse procedurii de înregistrare,
stabilită de prezenta lege, indicaţiile geografice care au dobândit
sau vor dobândi protecţie pe calea unor convenţii bilaterale sau
multilaterale încheiate de România.
(3) Lista indicaţiilor geografice a căror
protecţie este recunoscută în România, pe baza convenţiilor
prevăzute la alin. (2), va fi înscrisă la OSIM în Registrul
indicaţiilor geografice şi se publică în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială.
Art. 73. - (1) Au calitatea de a solicita OSIM
înregistrarea unei indicaţii geografice asociaţiile de
producători care desfăşoară o activitate de producţie
în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere.
(2) Inregistrarea unei indicaţii geografice poate
fi cerută la OSIM, direct sau prin mandatar, şi este supusă
taxei prevăzute de lege.
(3) Cererea de înregistrare a unei indicaţii
geografice conţine elementele prevăzute în regulamentul de aplicare a
prezentei legi.
(4) In termen de 3 luni de la depunere, OSIM
examinează cererea şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la
art. 75 şi 76.
Art. 74. - (1) Cererea de înregistrare a indicaţiei
geografice se publică în condiţiile prevăzute de regulamentul de
aplicare a prezentei legi.
(2) In termen de două luni de la publicarea
cererii, orice persoană interesată poate face opoziţie la
înregistrarea indicaţiei geografice.
(3) Opoziţia la înregistrarea unei indicaţii
geografice se soluţionează conform prevederilor referitoare la
marcă.
Art. 75. - OSIM înregistrează indicaţiile
geografice şi acordă solicitantului dreptul de utilizare a acestora
după ce autoritatea publică centrală de specialitate sau,
după caz, autoritatea competentă din ţara de origine a
solicitantului certifică:
a) indicaţia geografică a produsului, care
urmează a fi înregistrată;
b) produsele care pot fi comercializate sub
această indicaţie;
c) aria geografică de producţie;
d) caracteristicile şi condiţiile de
obţinere pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a
putea fi comercializate sub această indicaţie.
Art. 76. - Sunt excluse de la înregistrare
indicaţiile geografice care:
a) nu sunt conforme dispoziţiilor art. 3 lit. g);
b) sunt denumiri generice ale produselor;
c) sunt susceptibile de a induce publicul în eroare
asupra naturii, originii, modului de obţinere şi calităţii
produselor;
d) sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.
Art. 77. - (1) Dacă cererea îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege, OSIM decide înregistrarea
indicaţiei geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi
acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului.
(2) Dreptul de folosire a indicaţiei geografice,
dobândit prin înregistrarea acesteia, aparţine membrilor asociaţiei
înscrişi în lista comunicată la OSIM.
Art. 78. - (1) In termen de două luni de la data
deciziei de înregistrare a indicaţiei geografice, aceasta este
înscrisă în Registrul indicaţiilor geografice.
(2) Inscrierea unei indicaţii geografice în
Registrul indicaţiilor geografice şi eliberarea către solicitant
a certificatului de înregistrare a indicaţiei geografice şi de
acordare a dreptului de utilizare a acesteia sunt supuse taxelor prevăzute
de lege.
Art. 79. -Inregistrarea unei indicaţii geografice
pe numele unei asociaţii de producători nu constituie obstacol la
înregistrarea aceleiaşi indicaţii de către orice altă
asociaţie având calitatea cerută la art. 73.
Art. 80. - (1) Durata de protecţie a indicaţiilor
geografice curge de la data depunerii cererii la OSIM şi este
nelimitată.
(2) Dreptul de utilizare a indicaţiei geografice
se acordă solicitantului pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de
reînnoire nelimitată, dacă se menţin condiţiile în care
acest drept a fost dobândit.
(3) Cererea de reînnoire este supusă taxei
prevăzute de lege.
Art. 81. - Persoanele autorizate să
folosească o indicaţie geografică pentru anumite produse au
dreptul să o folosească în circuitul comercial, aplicată numai
pe aceste produse, în documente însoţitoare, reclame, prospecte, şi
pot să aplice menţiunea indicaţie geografică
înregistrată.
Art. 82. - (1) Este interzisă folosirea unei
indicaţii geografice sau imitarea ei de către persoane neautorizate,
chiar dacă se indică originea reală a produselor ori dacă
se adaugă menţiuni ca: gen, tip, imitaţie şi altele
asemenea.
(2) Persoanele autorizate de OSIM să utilizeze o
indicaţie geografică pentru vinuri sau pentru produse spirtoase pot
să interzică folosirea acestei indicaţii de către orice
altă persoană pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt
originare din locul sugerat de indicaţia geografică respectivă,
chiar în cazurile în care originea adevărată a produsului este
menţionată expres ori în cazurile în care indicaţia
geografică este utilizată în traducere sau este însoţită de
expresii, cum sunt: de genul, de tipul şi altele asemenea.
Art. 83. -Autoritatea publică centrală de
specialitate poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate,
la controlul produselor puse în circulaţie sub indicaţia
geografică înregistrată.
Art. 84. - Dreptul de folosire a unei indicaţii
geografice nu poate să facă obiectul niciunei transmiteri.
Art. 85. - (1) Pe întreaga durată de
protecţie a indicaţiei geografice oricare persoană
interesată poate cere Tribunalului Bucureşti anularea
înregistrării acesteia, dacă înregistrarea indicaţiei geografice
s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 75 şi 76.
(2) Pentru nerespectarea condiţiilor de calitate
şi a caracteristicilor specifice produselor din zona la care se
referă indicaţia geografică, autoritatea publică
centrală de specialitate sau oricare altă persoană
interesată poate solicita Tribunalului Bucureşti decăderea din
drepturi a persoanelor autorizate de OSIM să folosească
indicaţia geografică înregistrată.
(3) Sentinţa Tribunalului Bucureşti
rămasă definitivă se comunică OSIM de către persoana
interesată. OSIM radiază indicaţia geografică din Registrul
indicaţiilor geografice şi publică radierea acesteia în
Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de două luni
de la comunicare.
CAPITOLUL XIV
Apărarea drepturilor asupra mărcilor
şi indicaţiilor geografice
Art. 86. - (1) Deciziile OSIM privind cererile de
înregistrare a mărcilor, precum şi cererile de înregistrare privind
indicaţiile geografice pot fi contestate la acest oficiu de orice
persoană interesată, în termen de 30 de zile de la comunicare sau,
după caz, de la publicarea înregistrării mărcii ori a
indicaţiei geografice, cu plata taxei legale.
(2) Deciziile OSIM privind înscrierea cesiunii sau
licenţei în Registrul mărcilor pot fi contestate la acest oficiu de
persoanele interesate, în termen de 30 de zile de la comunicare sau, după
caz, de la publicarea acestora.
(3) Contestaţiile formulate conform prevederilor
alin. (1) şi (2) se soluţionează de o comisie de
contestaţii din cadrul OSIM.
Art. 87. - Dacă înregistrarea unei mărci,
reînnoirea înregistrării sau înscrierea unei modificări în Registrul
mărcilor a fost efectuată în mod evident din eroare materială,
OSIM poate, în termen de maximum două luni, cu începere de la data
înregistrării sau de la data înscrierii, după caz, să revoce
motivat înregistrarea, reînnoirea sau înscrierea modificării efectuate;
revocarea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Art. 88. - (1) Hotărârea comisiei de
contestaţii, motivată, se comunică părţilor şi
poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti în termen de 15 zile de
la comunicare.
(2) Deciziile Tribunalului Bucureşti pot fi
atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la
comunicare.
(3) Sentinţele Tribunalului Bucureşti
pronunţate în cazurile prevăzute la art. 36, 46, 47, 53, 54, 60
şi 85 pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen
de 15 zile de la comunicare.
Art. 89. - (1) La cererea instanţei
judecătoreşti, OSIM este obligat să înainteze acesteia actele,
documentele şi informaţiile necesare judecării cauzei cu care a
fost învestită.
(2) In toate litigiile privind mărcile citarea
titularilor este obligatorie.
Art. 90. - (1) Constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la
50.000 lei la 150.000 lei săvârşirea, fără drept, a
următoarelor fapte:
a) contrafacerea unei mărci;
b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o
marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată
pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe
titularul mărcii înregistrate;
c) punerea în circulaţie a produselor care
poartă indicaţii geografice ce indică sau sugerează că
produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta
decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a
publicului cu privire la originea geografică a produsului.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1),
săvârşite de un grup infracţional organizat sau care sunt de
natură să prezinte pericol pentru siguranţa ori
sănătatea consumatorilor, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani
şi interzicerea unor drepturi.
(3) Prin contrafacerea unei mărci se înţelege
realizarea sau utilizarea fără consimţământul titularului,
de către terţi, în activitatea comercială, a unui semn:
a) identic cu marca pentru produse sau servicii
identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;
b) care, dată fiind identitatea sau
asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau
asemănarea produselor sau a serviciilor cărora li se aplică
semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată,
ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi
riscul de asociere a mărcii cu semnul;
c) identic sau asemănător cu marca pentru
produse ori servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată,
când aceasta a dobândit un renume în România şi dacă prin folosirea
semnului fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul
distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza
titularului mărcii un prejudiciu.
(4) Prin punerea în circulaţie se
înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în
acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest
semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest
semn.
(5) Faptele prevăzute la alin. (1)şi (2) nu
constituie infracţiuni dacă au fost săvârşite înainte de
data publicării mărcii.
Art. 91. - (1) Măsurile asigurătorii se pot
dispune în condiţiile Codului de procedură penală.
(2) Măsurile asigurătorii se referă, în
special, la încetarea actelor de încălcare a drepturilor legale şi la
conservarea probelor pentru dovedirea provenienţei produselor sau a
serviciilor purtând în mod ilicit o marcă sau o indicaţie
geografică protejată.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se
aplică şi materialelor sau echipamentelor care au servit nemijlocit
la comiterea infracţiunilor prevăzute la art. 90.
Art. 92. - Pentru prejudicii cauzate prin
săvârşirea faptelor prevăzute la art. 90, persoanele vinovate
pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun.
Art. 93. - (1) Instanţa va putea pretinde
reclamantului să furnizeze orice elemente probatorii de care dispune,
pentru a dovedi că este deţinătorul dreptului ce a fost
încălcat ori a cărui încălcare a fost inevitabilă.
(2) In cazurile în care mijloacele de probă în
susţinerea pretenţiilor reclamantului se află sub controlul
pârâtului, instanţa va putea să ordone ca probele să fie produse
de către pârât, sub condiţia garantării
confidenţialităţii informaţiilor, potrivit legii.
(3) Instanţa poate dispune ca reclamantul să
plătească toate daunele cauzate pârâtului ca urmare a exercitării
abuzive a drepturilor procedurale cu privire la marca sau indicaţia
geografică protejată.
Art. 94. - Titularul mărcii sau, după caz,
autoritatea publică centrală de specialitate implicată poate
solicita instanţei obligarea autorului încălcării dreptului la
furnizarea de informaţii imediate privind provenienţa şi
circuitele de distribuire a mărfurilor ilegal marcate, precum şi
informaţii despre identitatea fabricantului ori comerciantului, cantitatea
de marfă fabricată, livrată, primită sau comandată.
Art. 95. - Competenţele vamale cu privire la
asigurarea respectării drepturilor asupra mărcilor şi
indicaţiilor geografice protejate aparţin Autorităţii
Naţionale a Vămilor, potrivit legii.
CAPITOLUL XV
Atribuţiile Oficiului de Stat pentru
Invenţii şi Mărci
Art. 96. - OSIM este organul de specialitate al
administraţiei publice centrale, unica autoritate care asigură pe
teritoriul României protecţia mărcilor şi indicaţiilor
geografice, potrivit prezentei legi.
Art. 97. - In domeniul mărcilor şi
indicaţiilor geografice, OSIM are următoarele atribuţii:
a) ia în evidenţă, examinează şi
publică cererile de înregistrare a mărcii;
b) examinează mărcile înregistrate sau depuse
spre înregistrare la Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale, conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la
Aranjament, recunoscând sau refuzând protecţia acestora pe teritoriul
României;
c) ia în evidenţă şi publică
cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordă
protecţie acestora pe teritoriul României;
d) eliberează certificate de înregistrare a
mărcilor;
e) eliberează certificate de înregistrare a
indicaţiilor geografice şi acordă dreptul de utilizare a
acestora;
f) organizează şi ţine Registrul
mărcilor şi Registrul indicaţiilor geografice;
g) eliberează certificate de prioritate pentru
mărci;
h) efectuează cercetări prealabile
înregistrării unei mărci;
i) administrează, conservă şi
dezvoltă colecţia naţională de mărci şi de
indicaţii geografice şi realizează baza de date informative în
domeniu;
j) întreţine relaţii cu organe guvernamentale
similare şi organizaţii regionale de proprietate industrială;
reprezintă România în organizaţii internaţionale de
specialitate;
k) editează publicaţia oficială privind
mărcile şi indicaţiile geografice ale produselor şi
asigură schimbul de publicaţii cu administraţiile naţionale
similare străine şi cu organismele şi organizaţiile
internaţionale de profil;
l) informează Comisia Europeană cu privire la
dispoziţiile naţionale adoptate în scopul transpunerii Primei Directive
a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislaţiilor statelor
membre cu privire la mărci nr. 89/104/CEE, publicată în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) seria L nr. 40 din 11
februarie 1989;
m) îndeplineşte şi alte atribuţii
prevăzute de lege.
CAPITOLUL XVI
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 98. - (1) Cererile de înregistrare a mărcilor
pentru care nu s-a luat o decizie până la data intrării în vigoare a
prezentei legi sunt supuse prevederilor acesteia.
(2) Până la data intrării în vigoare a
prezentei legi, Guvernul va aproba regulamentul de aplicare a acesteia*).
*) Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 833/1998, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 455 din 27 noiembrie 1998.
Art. 99. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 3
luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pe aceeaşi dată se abrogă:
- Legea nr. 28/1967 privind mărcile de
fabrică, de comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul
Oficial nr. 114 din 29 decembrie 1967;
- Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.
77/1968 privind aplicarea Legii nr. 28/1967, publicată în Buletinul
Oficial nr. 8 din 27 ianuarie 1968;
- Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.
1.057/1968 pentru aprobarea Regulamentului privind compunerea, organizarea
şi funcţionarea comisiei pentru soluţionarea litigiilor privind
mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu,
publicată în Buletinul Oficial nr. 66 din 17 mai 1968;
- Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.
2.508/1969 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la
normele legale privind invenţiile, inovaţiile şi
raţionalizările, precum şi mărcile de fabrică, de
comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul Oficial nr. 159
din 31 decembrie 1969;
- orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.
Prezenta lege transpune Directiva 2008/95/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere
a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (versiune
codificată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE)
seria L nr. 299 din 8 noiembrie 2008.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II, III şi IV
din Legea nr. 66/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice, care nu sunt
încorporate în forma republicată a Legii nr. 84/1998 şi care se
aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale acesteia:
„Art. II. - Cererile de înregistrare a mărcilor
şi cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice depuse şi
aflate în procedurile de examinare la Oficiul de Stat pentru Invenţii
şi Mărci urmează procedurile prevăzute de prezenta lege.
Art. III. -Articolul 4 din Ordonanţa Guvernului
nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii
industriale şi regimul de utilizare a acestora, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 29 noiembrie 2006, cu
modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul
cuprins:
«Art. 4. - Cuantumul taxelor în lei, prevăzute în
anexele la prezenta ordonanţă, stabilite în raport cu cele
corespunzătoare în euro, se actualizează la data de 1 ianuarie a
fiecărui an, la nivelul cursului valutar al Băncii Naţionale a
României valabil la data de 1 octombrie a anului anterior.»
Art. IV. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la
30 de zile de la data publicării.
(2) In termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a
prezentei legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător Regulamentul de
aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile
geografice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 833/1998, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 27 noiembrie
1998."