LEGE
Nr. 539 din 15 decembrie 2003
privind Ordinul Meritul Sanitar si Medalia Meritul Sanitar
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 926 din 23 decembrie 2003
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Ordinul Meritul Sanitar si Medalia Meritul Sanitar prevazute la art. 7 lit.
A si B si Ordinul Meritul Sanitar si Medalia Meritul Sanitar prevazute la art.
9 lit. A pct. VI si lit. B pct. VI din Legea nr. 29/2000 privind sistemul
national de decoratii al Romaniei, cu modificarile ulterioare, fac parte din
categoria decoratiilor civile pe domenii de activitate si, respectiv, a
decoratiilor militare de razboi.
Art. 2
(1) Ordinul Meritul Sanitar se poate acorda medicilor civili sau militari
si persoanelor cu studii superioare, cetateni romani sau straini, care au avut
merite deosebite in domeniul ocrotirii sanatatii populatiei, in combaterea unor
epidemii, in domeniul cercetarii si practicii medicale, in cresterea prestigiului
stiintei medicale romanesti si in asigurarea asistentei medicale, atat pe timp
de pace, cat si in situatii de conflict armat sau de razboi.
(2) Medalia Meritul Sanitar se poate acorda personalului medico-sanitar
civil sau militar fara studii superioare, cetateni romani sau straini care s-au
distins prin activitati meritorii in toate domeniile curente medicale, atat pe
timp de pace, cat si in situatii de conflict armat sau de razboi.
Art. 3
(1) Ordinul Meritul Sanitar se prezinta:
a) pentru personalul civil, sub doua forme cu valoare ierarhica egala:
insemnul si rozeta;
b) pentru militari, sub trei forme cu valoare ierarhica egala: insemnul,
bareta si rozeta.
(2) Insemnul Ordinului Meritul Sanitar este o cruce confectionata din
argint, emailata rosu, avand intre brate un fascicul de raze metalice.
(3) Panglica si bareta Ordinului Meritul Sanitar conferit ca decoratie
militara de razboi se deosebesc de panglica si bareta Ordinului Meritul Sanitar
conferit ca decoratie civila, prin aplicarea pe margini a unui fir auriu.
Art. 4
(1) Medalia Meritul Sanitar se prezinta:
a) pentru personalul civil, sub o singura forma: insemnul;
b) pentru militari, sub doua forme cu valoare ierarhica egala: insemnul si
bareta.
(2) Insemnul Medaliei Meritul Sanitar este o piesa circulara cu bordura
putin proeminenta, marginita de un cerc perlat, si este confectionata din
tombac.
(3) Panglica Medaliei Meritul Sanitar conferite ca decoratie militara de
razboi se deosebeste de panglica Medaliei Meritul Sanitar conferite ca
decoratie civila, prin aplicarea pe margini a unui fir auriu.
Art. 5
Regulamentele privind descrierea si modul de acordare a Ordinului Meritul
Sanitar si Medaliei Meritul Sanitar, pentru fiecare grad sau clasa, precum si
modelul desenat al ordinului si medaliei sunt prevazute in anexele nr. 1 - 4
care fac parte integranta din prezenta lege.
Art. 6
(1) Ordinul Meritul Sanitar si Medalia Meritul Sanitar se confera de
Presedintele Romaniei prin decret, in baza propunerilor de decorare individuale
formulate, potrivit art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 29/2000, cu
modificarile ulterioare, de catre ministrul de resort, pentru persoanele din
domeniul sau de activitate.
(2) Propunerile nominale pentru conferirea Ordinului Meritul Sanitar si
Medaliei Meritul Sanitar sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, in conformitate
cu art. 5 din Legea nr. 29/2000, cu modificarile ulterioare.
(3) Presedintele Romaniei poate sa confere Ordinul Meritul Sanitar si
Medalia Meritul Sanitar si din proprie initiativa, in proportie de 1% din
numarul total stabilit prin lege, pentru fiecare grad sau clasa a fiecarei
decoratii, cu exceptia gradului de Mare Ofiter, in conformitate cu art. 4 alin.
(3) din Legea nr. 29/2000, cu modificarile ulterioare.
Art. 7
(1) Repartitia numarului maxim de decoratii privind Ordinul Meritul Sanitar
si Medalia Meritul Sanitar, care se acorda anual, se realizeaza de catre
Cancelaria Ordinelor, in limitele locurilor vacante.
(2) Pentru prima promotie, de la intrarea in vigoare a prezentei legi, se
poate conferi maximum 15% din numarul decoratiilor pentru fiecare grad si
clasa.
Art. 8
(1) Ordinul Meritul Sanitar conferit ca decoratie civila este limitat la
maximum 4.000 de membri.
(2) Ordinul Meritul Sanitar conferit cetatenilor straini ca decoratie
civila nu intra in numarul prevazut la alin. (1).
(3) Ordinul Meritul Sanitar, ca decoratie militara de razboi, se poate
conferi nelimitat.
Art. 9
Ordinul Meritul Sanitar cuprinde 4 grade. Ierarhia in ordine descrescatoare
este urmatoarea:
a) Mare Ofiter;
b) Comandor;
c) Ofiter;
d) Cavaler.
Art. 10
Medalia Meritul Sanitar cuprinde 3 clase. Ierarhia in ordine descrescatoare
este urmatoarea:
a) clasa I;
b) clasa a II-a;
c) clasa a III-a.
Art. 11
(1) Medalia Meritul Sanitar conferita ca decoratie civila se poate acorda
nelimitat pentru clasele a III-a si a II-a si este limitata la 3.000 de membri
pentru clasa I.
(2) - Medalia Meritul Sanitar clasa I, conferita cetatenilor straini ca
decoratie civila, nu intra in numarul prevazut la alin. (1).
(3) Medalia Meritul Sanitar, ca decoratie militara de razboi, se poate
conferi nelimitat.
Art. 12
(1) Atestarea Ordinului Meritul Sanitar si a Medaliei Meritul Sanitar se
face printr-un brevet, in conformitate cu art. 24 din Legea nr. 29/2000, cu
modificarile ulterioare.
(2) Brevetele pentru Ordinul Meritul Sanitar sunt validate, pentru gradele
de Cavaler si Ofiter, prin parafa Presedintelui Romaniei, iar pentru gradele de
Comandor si Mare Ofiter, prin semnatura autografa a Presedintelui Romaniei.
Brevetele pentru toate gradele sunt contrasemnate autograf de ministrul de
resort si de cancelarul ordinelor, in conformitate cu art. 26 lit. b) din Legea
nr. 29/2000, cu modificarile ulterioare.
(3) Brevetele pentru Medalia Meritul Sanitar sunt validate, pentru clasele
a III-a si a II-a, prin parafa ministrului de resort si semnatura cancelarului
ordinelor, iar pentru clasa I, prin semnatura ministrului de resort si
semnatura cancelarului ordinelor, in conformitate cu art. 28 din Legea nr.
29/2000, cu modificarile ulterioare.
Art. 13
Membrii Ordinului Meritul Sanitar, indiferent de gradul pe care il au, sunt
numiti Cavaleri ai Ordinului Meritul Sanitar.
Art. 14
(1) Ziua Ordinului Meritul Sanitar se sarbatoreste la data de 26 noiembrie,
data primei instituiri a decoratiei in anul 1913.
(2) Cu prilejul Zilei Ordinului Meritul Sanitar, ministerul de resort si
celelalte institutii publice abilitate sa faca propuneri de decorare
organizeaza, cu sprijinul Cancelariei Ordinelor, intrunirea Cavalerilor
Ordinului Meritul Sanitar.
Art. 15
Persoanele decorate cu Ordinul Meritul Sanitar gradul de Comandor si Mare
Ofiter, in cazul in care decernarea ordinului nu a fost facuta direct de seful
statului, pot solicita, prin Cancelaria Ordinelor, dreptul de a fi primite in
audienta la Presedintele Romaniei pentru a-i multumi personal. In functie de
programul Presedintelui Romaniei, Cancelaria Ordinelor va organiza audienta
personala sau in grup a celor decorati.
Art. 16
(1) Calitatea de membru al Ordinului Meritul Sanitar se poate pierde in
conditiile prevazute la art. 52 din Legea nr. 29/2000, cu modificarile
ulterioare.
(2) Pentru judecarea faptelor dezonorante, care aduc prejudicii morale
membrilor Ordinului Meritul Sanitar, altele decat cele ce au dus la condamnarea
membrilor ordinului la o pedeapsa privativa de libertate prin hotarare
judecatoreasca ramasa definitiva, se constituie un consiliu de onoare, in
conformitate cu art. 53 din Legea nr. 29/2000, cu modificarile ulterioare.
Art. 17
(1) Consiliul de onoare al Ordinului Meritul Sanitar este compus din 5
membri, astfel: un membru din gradele de Cavaler, Ofiter si Comandor si doi
membri din gradul de Mare Ofiter, din care cel putin un membru al consiliului
de onoare este ales din randul medicilor militari, membri ai ordinului, iar
presedinte al consiliului de onoare va fi, de regula, cel mai in varsta membru
din gradul de Mare Ofiter.
(2) Consiliul de onoare se constituie sau se alege cu prilejul Zilei
Ordinului Meritul Sanitar, pe termen de 5 ani, de cavalerii acestui ordin.
(3) Pot fi realesi, pentru o noua perioada, 3 dintre membrii consiliului de
onoare, dintre care cel putin unul din gradele inferioare.
(4) Ministerul de resort va pune la dispozitie spatii adecvate desfasurarii
activitatii consiliului de onoare.
Art. 18
(1) Cavalerii Ordinului Meritul Sanitar pot semnala consiliului de onoare
fapte comise de alti membri ai ordinului, considerate ca aduc prejudicii morale
acestora.
(2) Ca urmare a sesizarii se convoaca consiliul de onoare si persoana
invinuita, in termen de maximum 30 de zile de la sesizare.
(3) Cavalerii Ordinului Meritul Sanitar pot semnala si direct Cancelariei
Ordinelor fapte comise de alti membri ai ordinului, considerate ca aduc
prejudicii morale acestora. Ca urmare a sesizarii, Cancelaria Ordinelor
convoaca consiliul de onoare si persoana invinuita, in termen de maximum 45 de
zile de la sesizare.
(4) In cazul in care persoana invinuita nu se prezinta la termenul fixat,
consiliul de onoare o convoaca la alt termen, iar in cazul neprezentarii si a
doua oara, cazul va fi judecat in lipsa.
(5) Consiliul de onoare delibereaza si decide dupa cercetarea cazului, dar
nu mai tarziu de 60 de zile de la prima intrunire pentru cazul respectiv. Daca
faptele aduse la cunostinta sunt intemeiate, consiliul de onoare poate propune
Cancelariei Ordinelor retragerea decoratiei.
(6) Retragerea decoratiilor se face prin decret semnat de Presedintele
Romaniei, la propunerea Cancelariei Ordinelor, cu aplicarea prevederilor art.
59 din Legea nr. 29/2000, cu modificarile ulterioare.
Art. 19
Consiliul de onoare al Ordinului Meritul Sanitar judeca si faptele socotite
dezonorante ale persoanelor decorate cu Medalia Meritul Sanitar. In acest caz,
in consiliul de onoare sunt cooptati pentru cauza in speta si doi titulari ai
medaliei, care vor avea drept de vot deliberativ, conform prevederilor art. 55
alin. (1) din Legea nr. 29/2000, cu modificarile ulterioare.
Art. 20
Sumele necesare confectionarii insemnelor, rozetelor, brevetelor si
cutiilor decoratiilor Ordinului Meritul Sanitar si Medaliei Meritul Sanitar vor
fi asigurate din bugetul aprobat anual Administratiei Prezidentiale.
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 4
noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia
Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 25 noiembrie 2003, cu
respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE SENATUI
NICOLAE VACAROIU
ANEXA 1
REGULAMENT
privind descrierea si acordarea Ordinului Meritul Sanitar
Art. 1
Ordinul Meritul Sanitar se acorda pe viata.
Art. 2
(1) Ordinul Meritul Sanitar conferit ca decoratie civila este limitat la
maximum 4.000 de membri, impartiti pe grade astfel:
a) Cavaler - 2.200;
b) Ofiter - 1.100;
c) Comandor - 500;
d) Mare Ofiter - 200.
(2) Depasirea numarului fiecarui grad constituie o incalcare a prezentului
regulament. Decoratiile conferite peste numarul limita sunt nule de drept, iar
insemnele se restituie.
(3) Conferirea Ordinului Meritul Sanitar ca decoratie militara de razboi se
poate face nelimitat.
Art. 3
(1) Insemnul gradului de Cavaler al Ordinului Meritul Sanitar este o cruce
cu bratele egale, late de 9 mm, avand diametrul de 30 mm si cu imbinarea
bratelor arcuita, confectionata din argint cu titlul de 800 la mie, emailata
rosu. Dintre bratele crucii ies raze metalice care depasesc crucea atat la
partea superioara, cat si la cea inferioara, dandu-se insemnului o forma ovala,
cu inaltimea de 40 mm si cu latimea de 32 mm. Razele metalice au culoarea
naturala a argintului.
(2) Pe avers, central, este aplicat simbolul medicinii: doi serpi
incolaciti pe un toiag inaripat, confectionat din argint cu titlul de 925 la
mie si avand inaltimea de 18 mm.
(3) Pe revers sunt inscrise cu litere si cifre inalte de 4 mm, pe bratul
orizontal "MERITUL SANITAR", iar pe bratul vertical, in partea
superioara, anul "1913" si, in partea inferioara, anul
"2000", reprezentand date istorice privind Ordinul Meritul Sanitar.
(4) Insemnul este surmontat de o semicununa din frunze de laur, cu latimea
exterioara de 30 mm si inaltimea exterioara de 20 mm, avand capetele
semicununii unite printr-o bara, prin intermediul careia se petrece panglica.
Pe bara, pe revers, sunt poansonate titlul argintului si numarul curent al
decoratiei.
(5) Panglica, din rips moarat alb, are la 1 mm de margini cate o banda
rosie, lata de 6 mm. Panglica are latimea de 40 mm si inaltimea aparenta de 50
mm.
(6) Pentru persoanele de sex feminin, personal civil, panglica este pliata
sub forma de funda si are lungimea de 120 mm.
(7) Panglica insemnului de razboi primeste pe margini un fir auriu, lat de
2 mm.
(8) Rozeta se prezinta sub forma unei panglici dreptunghiulare din rips,
lunga de 16 mm si lata de 6 mm, avand dimensiunile benzilor colorate ale
panglicii reduse la 40% . Pe spate are un sistem de prindere.
(9) Bareta pentru medicii militari se prezinta sub forma unei panglici
dreptunghiulare din rips, aplicata pe un suport metalic, lunga de 20 mm, lata
de 10 mm si avand dimensiunile benzilor colorate ale panglicii reduse la 50% .
Pe spate are un sistem de prindere.
(10) Bareta de razboi primeste pe margini un fir auriu, lat de 1 mm.
Art. 4
Insemnul si rozeta gradului de Ofiter al Ordinului Meritul Sanitar au caracteristicile
generale ale insemnului si rozetei gradului de Cavaler, cu urmatoarele
particularitati:
a) insemnul este aurit;
b) panglica primeste o rozeta cu diametrul de 25 mm;
c) rozeta se prezinta sub forma unui tambur din rips cu diametrul de 10 mm
si inaltimea de 6 mm, avand dimensiunile benzilor colorate ale panglicii reduse
la 40%; pe spate are un sistem de prindere;
d) pentru persoanele de sex feminin rozeta se aplica pe mijlocul fundei;
e) bareta pentru medicii militari este asemanatoare cu cea a gradului de
Cavaler, pe care este prinsa o rozeta cu diametrul de 10 mm;
f) bareta de razboi primeste pe marginile sale si ale rozetei un fir auriu,
lat de 1 mm.
Art. 5
(1) Insemnul gradului de Comandor al Ordinului Meritul Sanitar este o cruce
cu bratele egale, late de 11 mm si cu diametrul de 40 mm, confectionata din
argint cu titlul de 925 la mie, aurit. Piesa ovala are inaltimea de 50 mm si
latimea de 38 mm.
(2) Celelalte elemente ale insemnului au caracteristicile generale ale
gradului de Ofiter, cu urmatoarele particularitati:
a) insemnul medicinii de pe avers are inaltimea de 22 mm;
b) literele si cifrele inscriptiei de pe revers sunt inalte de 5 mm;
c) insemnul este surmontat de o cununa deschisa din frunze de laur cu
latimea exterioara de 37 mm si inaltimea de 28 mm, de care este prins un inel
plat, inalt de 30 mm si lat de 3 mm, prin care se petrece panglica; pe reversul
inelului sunt poansonate titlul argintului si numarul curent al decoratiei
corespunzatoare gradului;
d) panglica este lata de 45 mm si are lungimea reglabila pentru a fi
adaptata la circumferinta gatului; benzile rosii au latimea de 7 mm;
e) rozeta gradului de Comandor este formata prin suprapunerea rozetei
gradului de Ofiter cu cea a gradului de Cavaler; pe spate are un sistem de
prindere;
f) bareta pentru medicii militari se prezinta sub forma unei panglici
dreptunghiulare din rips, aplicata pe un suport metalic, lunga de 23 mm, lata
de 10 mm si avand dimensiunile benzilor colorate ale panglicii reduse la 50%;
pe centrul baretei este prins un disc din argint cu diametrul de 5 mm; pe spate
are un sistem de prindere;
g) bareta de razboi primeste pe margini si pe discul de argint un fir
auriu, lat de 1 mm.
Art. 6
(1) Insemnul gradului de Mare Ofiter al Ordinului Meritul Sanitar este
compus din insemnul propriu-zis si placa gradului.
(2) Insemnul propriu-zis si panglica gradului de Mare Ofiter al Ordinului
Meritul Sanitar sunt identice cu insemnul si panglica gradului de Comandor.
(3) Placa gradului este o stea cu 8 raze, confectionata din argint cu
titlul de 925 la mie si avand diametrul de 70 mm. Pe placa este aplicat
insemnul avers al gradului de Comandor. Pe revers, intr-un medalion central,
sunt poansonate numele firmei producatoare, titlul argintului si numarul curent
al decoratiei corespunzatoare gradului. Pe spate are un sistem de prindere.
(4) Rozeta gradului se prezinta sub forma unei panglici dreptunghiulare din
rips argintiu, lunga de 16 mm si lata de 6 mm, peste care se aplica rozeta
gradului de Ofiter. Pe spate are un sistem de prindere.
(5) Bareta pentru medicii militari are dimensiunile celei a gradului de
Comandor, pe ea fiind aplicat un romb in relief, din argint, avand diagonala
mare de 7 mm si diagonala mica de 5 mm. Pe spate are un sistem de prindere.
(6) Bareta de razboi primeste pe margini si pe centrul rombului un fir
auriu, lat de 1 mm.
Art. 7
(1) Cutia in care se pastreaza decoratia este imbracata in piele alba si in
interior este captusita cu plus rosu.
(2) Pe capacul cutiei sunt imprimate auriu: stema Romaniei, denumirea si
gradul ordinului.
Art. 8
(1) Ordinul Meritul Sanitar se poarta, de regula, cu prilejul Zilei
Nationale a Romaniei si al celorlalte sarbatori nationale sau religioase, cu
ocazia Zilei Ordinului Meritul Sanitar si in alte situatii stabilite prin
regulamente specifice.
(2) Gradele de Cavaler si Ofiter ale Ordinului Meritul Sanitar se poarta pe
partea stanga a pieptului.
(3) Gradul de Comandor al Ordinului Meritul Sanitar se poarta la gat, cu
panglica prinsa sub cravata, insemnul fiind vizibil la 50 mm in partea stanga,
sub nodul cravatei.
(4) Placa gradului de Mare Ofiter al Ordinului Meritul Sanitar se poarta pe
partea stanga a pieptului.
(5) Se poarta intotdeauna numai gradul cel mai inalt al Ordinului Meritul
Sanitar care a fost conferit.
(6) Rozeta se poate purta zilnic, dar numai rozeta gradului cel mai inalt.
Rozeta se poarta la butoniera de la reverul stang al hainei sau al taiorului.
(7) Militarii poarta Ordinul Meritul Sanitar in conformitate cu
regulamentele militare specifice.
Art. 9
(1) Conferirea Ordinului Meritul Sanitar se face obligatoriu incepand cu
gradul de Cavaler, cu exceptia primei promotii a ordinului.
(2) Conferirea Ordinului Meritul Sanitar se poate face numai dupa
indeplinirea cu rezultate deosebite, timp de 5 ani, a unor activitati sau
functii specifice.
Art. 10
(1) Pentru a se conferi un grad superior aceleiasi persoane este necesara
efectuarea unui stagiu in gradul imediat inferior, astfel:
a) de la gradul de Cavaler la cel de Ofiter - 3 ani;
b) de la gradul de Ofiter la cel de Comandor - 4 ani;
c) de la gradul de Comandor la cel de Mare Ofiter - 5 ani.
(2) Propunerile de conferire trebuie sa tina seama de criteriile stabilite
in prezentul regulament, inclusiv pentru prima promotie de decorare.
(3) Conferirea directa a gradelor superioare la prima promotie se face ca
urmare a unei insumari de merite deosebite, care ar fi putut conduce la
acordarea de grade succesive.
Art. 11
Pentru merite cu totul deosebite termenul de 5 ani, ca si vechimea minima
in grad, prevazute la art. 9 alin. (2) si la art. 10 alin. (1), pot fi reduse
cu maximum o treime.
Art. 12
(1) Ordinul Meritul Sanitar, ca decoratie militara de razboi, se confera
fara a se tine seama de timpul servit in structurile medicale sau militare, ci
numai pentru meritele si abnegatia dovedite in serviciile specifice pe timp de
conflict armat sau de razboi.
(2) Medicii care pe timp de pace au fost decorati cu Ordinul Meritul
Sanitar pot primi, pentru meritele avute pe timp de conflict armat sau de
razboi, gradul imediat superior al decoratiei militare de razboi.
Art. 13
(1) Conferirea unui grad superior duce automat la scoaterea persoanei
respective din evidenta gradului inferior, locul devenind vacant.
(2) Insemnul gradului inferior ramane in posesia celui decorat.
Art. 14
(1) Ordinul Meritul Sanitar se poate acorda medicilor civili sau militari
si persoanelor cu studii superioare, cetateni romani sau straini, care au avut
merite deosebite in domeniul ocrotirii sanatatii populatiei, in combaterea unor
epidemii, in domeniul cercetarii si practicii medicale, in cresterea prestigiului
stiintei medicale romanesti si in asigurarea asistentei medicale atat pe timp
de pace, cat si in situatii de conflict armat sau de razboi.
(2) Prin merite deosebite, in sensul prezentului regulament, se intelege:
a) obtinerea unor rezultate semnificative in asigurarea starii de sanatate
a populatiei;
b) introducerea unor metode noi in practica actului medical;
c) combaterea eficienta a bolilor sociale;
d) prevenirea maladiilor epidemice si obtinerea performantelor medicale in
tratarea diferitelor boli;
e) descoperirea si producerea unor medicamente sau substante medicamentoase
noi si eficiente in tratarea diverselor maladii;
f) asigurarea ingrijirii medicale corespunzatoare a combatantilor raniti pe
timp de conflict armat sau de razboi;
g) obtinerea brevetului de inventie-inovatie pentru realizarea de aparatura
in domeniul medical.
Art. 15
In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi,
ministerele de resort vor elabora, in baza art. 14, reglementari specifice
domeniului lor de activitate, aprobate prin ordin al ministrului de resort, in
care se vor detalia conditiile in care se confera Ordinul Meritul Sanitar.
ANEXA 2
REGULAMENT
privind descrierea si acordarea Medaliei Meritul Sanitar
Art. 1
Medalia Meritul Sanitar se acorda pe viata.
Art. 2
(1) Medalia Meritul Sanitar conferita ca decoratie civila este nelimitata
ca numar pentru clasele a III-a si a II-a si limitata la un numar de 3.000 de
membri pentru clasa I.
(2) Depasirea numarului de medalii pentru clasa I constituie o incalcare a
prezentului regulament. Decoratiile conferite peste numarul limita sunt nule de
drept, iar insemnele se restituie.
(3) Conferirea Medaliei Meritul Sanitar ca decoratie militara de razboi se
poate face nelimitat.
Art. 3
(1) Insemnul Medaliei Meritul Sanitar se prezinta sub forma unei piese
circulare cu diametrul de 36 mm, cu bordura usor inaltata, marginita de un cerc
perlat, si este confectionat din tombac.
(2) Pe avers este stantat in relief insemnul Ordinului Meritul Sanitar,
care are inaltimea de 30 mm si latimea de 22,5 mm.
(3) Pe revers este inscris cu litere si cifre de 4 mm: "1913/MERITUL
SANITAR/2000", reprezentand date istorice privind Medalia Meritul Sanitar.
(4) Medalia este surmontata de o semicununa din frunze de laur, cu latimea
exterioara de 35 mm si inaltimea de 25 mm, avand capetele semicununii unite
printr-o bara prin intermediul careia se petrece panglica. Pe bara, pe revers,
este poansonat la clasa I numarul curent al decoratiei.
(5) Panglica, lata de 35 mm si cu latimea aparenta de 50 mm, este din rips
moarat alb, avand la margini, la o distanta de 1 mm, o dunga rosie, lata de 2
mm, iar pe centru o dunga rosie, lata de 8 mm.
(6) Pentru persoanele de sex feminin, personal civil, panglica este pliata
sub forma de funda si are lungimea de 100 mm.
(7) Panglica insemnului de razboi primeste pe margini un fir aurit, lat de
2 mm.
(8) Bareta pentru personalul medico-sanitar militar se prezinta sub forma
unei panglici dreptunghiulare din rips, aplicata pe un suport metalic, lunga de
18 mm, lata de 10 mm si avand dimensiunile benzilor colorate ale panglicii
reduse la 50% . Pe spate are un sistem de prindere.
(9) Bareta de razboi primeste pe margini un fir auriu, lat de 1 mm.
Art. 4
Deosebirea dintre clase este urmatoarea:
a) clasa a III-a este brunata;
b) clasa a II-a este argintata;
c) clasa I este placata cu aur.
Art. 5
(1) Cutia in care se pastreaza medalia este din carton imbracat in
pergamoid alb si este captusita cu matase rosie.
(2) Pe capacul cutiei sunt imprimate argintiu denumirea si clasa medaliei.
Art. 6
(1) Medalia Meritul Sanitar se poarta, de regula, cu prilejul Zilei
Nationale a Romaniei si al celorlalte sarbatori nationale sau religioase, cu
ocazia Zilei Ordinului Meritul Sanitar si in alte situatii stabilite prin
regulamente specifice.
(2) Se poarta intotdeauna numai insemnul clasei celei mai inalte a Medaliei
Meritul Sanitar care a fost conferita.
Art. 7
(1) Conferirea Medaliei Meritul Sanitar se face obligatoriu incepand cu
clasa a III-a.
(2) Conferirea Medaliei Meritul Sanitar, ca decoratie civila, se poate face
numai dupa obtinerea unor rezultate deosebite in activitatea specifica,
practica sau teoretica, timp de 4 ani.
Art. 8
(1) Pentru a se conferi o clasa superioara aceleiasi persoane este necesara
efectuarea unui stagiu in clasa imediat inferioara, astfel:
a) de la clasa a III-a la clasa a II-a - 5 ani;
b) de la clasa a II-a la clasa I - 6 ani.
(2) Propunerile de conferire trebuie sa tina seama de criteriile stabilite
in prezentul regulament, inclusiv pentru prima promotie de decorare.
(3) Conferirea directa a claselor superioare la prima promotie se face ca
urmare a unei insumari de merite deosebite, care ar fi putut conduce la
acordarea de clase succesive.
Art. 9
Pentru merite cu totul deosebite, termenul de 4 ani, ca si vechimea minima
in clasa, prevazute la art. 7 alin. (2) si la art. 8 alin. (1), pot fi reduse
cu maximum o treime.
Art. 10
(1) Medalia Meritul Sanitar, ca decoratie de razboi, se confera fara a se
tine seama de timpul servit in structurile medicale sau militare.
(2) Personalul sanitar care pe timp de pace a fost decorat cu Medalia
Meritul Sanitar poate primi, pentru meritele avute pe timp de conflict armat
sau de razboi, clasa imediat superioara a decoratiei militare de razboi.
Art. 11
(1) Conferirea unei clase superioare duce automat la scoaterea numelui
persoanei respective din evidenta clasei inferioare.
(2) Insemnul clasei inferioare ramane in posesia celui decorat.
Art. 12
(1) Medalia Meritul Sanitar se poate acorda personalului medico-sanitar
civil sau militar fara studii superioare, cetateni romani sau straini care s-au
distins prin activitati meritorii in toate domeniile curente medicale, atat pe
timp de pace, cat si in situatii de conflict armat sau de razboi.
(2) Prin activitati meritorii, in sensul prezentului regulament, se
intelege:
a) asistarea si ajutarea cu competenta, in limita indatoririlor
profesionale, a cadrelor medicale cu pregatire superioara in exercitarea
actului medical;
b) ingrijirea cu constiinciozitate si abnegatie a persoanelor suferinde sau
ranite;
c) asigurarea unor conditii optime de ingrijire a persoanelor suferinde sau
ranite, pe timp de pace, de conflict armat sau de razboi.
Art. 13
In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi,
ministerele de resort vor elabora, in baza art. 12, reglementari specifice
domeniului lor de activitate, aprobate prin ordin al ministrului de resort, in
care se vor detalia conditiile in care se confera Medalia Meritul Sanitar.
ANEXA 3
Modelul desenat al Ordinului Meritul Sanitar
Figura 1 - Gradul de Cavaler, avers si revers, Panglica, Panglica de
razboi, Rozeta Cavaler, Bareta Cavaler si Bareta Cavaler de razboi - se gaseste
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, la
pagina 7.
Figura 2 - Gradul de Ofiter, avers si revers, Panglica, Panglica de razboi,
Rozeta Ofiter, Bareta Ofiter si Bareta Ofiter de razboi - se gaseste in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, la
pagina 7.
Figura 3 - Gradul de Comandor, avers si revers, Rozeta Comandor, Bareta
Comandor si Bareta Comandor de razboi - se gaseste in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, la pagina 7.
Figura 4 - Gradul de Mare Ofiter - Insemnul propriu-zis al gradului de Mare
Ofiter, Placa gradului de Mare Ofiter, Rozeta gradului de Mare Ofiter, Bareta
gradului de Mare Ofiter si Bareta de razboi a gradului de Mare Ofiter - se
gaseste in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie
2003, la pagina 8.
Modele de panglica si funda
Figura 5 - Funda pentru persoanele de sex feminin, gradul de Cavaler - se
gaseste in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie
2003, la pagina 9.
Figura 6 - Funda pentru persoanele de sex feminin, gradul de Ofiter - se
gaseste in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie
2003, la pagina 9.
Figura 7 - Panglica gradului de Comandor - se gaseste in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, la pagina 9.
ANEXA 4
Modelul desenat al Medaliei Meritul Sanitar
Figura 8 - Modelul desenat al Medaliei Meritul Sanitar, clasa a III-a,
avers si revers, Panglica si Bareta - se gaseste in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, la pagina 10.
Figura 9 - Modelul desenat al Medaliei Meritul Sanitar, clasa a II-a, avers
si revers, Panglica de razboi si Bareta de razboi - se gaseste in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, la pagina 10.
Figura 10 - Modelul desenat al Medaliei Meritul Sanitar, clasa I, avers si
revers - se gaseste in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23
decembrie 2003, la pagina 10.
Figura 11 Funda pentru persoanele de sex feminin se gaseste in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, la
pagina 10.