Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.44 din 24.02.2017

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020
ACT EMIS DE: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 150 din 28 februarie 2017



SmartCity1

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole, al Direcţiei generale afaceri europene şi relaţii internaţionale şi al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nr. 257.556 din 24 februarie 2017,în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. Articolul I Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, literele l) , p) şi ş) se modifică şi vor avea următorul cuprins: l)«data-limită de depunere a cererii» înseamnă data de 15 mai; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... p)«marginile de câmp» înseamnă suprafeţe de teren situate la marginea parcelei şi care constituie zone de interes ecologic. Lăţimea acestora este cuprinsă între 1-20 m, cu condiţia să nu facă obiectul unei alte cereri de plată; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ............ ş)«perioadă de reţinere» este perioada în care un animal care face obiectul unei cereri unice de plată trebuie reţinut în exploataţia, inclusiv în evidenţele acesteia, pentru care a depus cererea unică de plată sau transferat în alte exploataţii ale solicitantului sau în exploataţiile asociaţiilor/cooperativelor/ grupurilor de producători, inclusiv în evidenţele acestora, în care a fost transferat temporar pentru păşunat; 2. La articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Documentele care fac dovada că terenul eligibil declarat este la dispoziţia fermierului, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. n) din ordonanţă, sunt:a)adeverinţa conform înscrisurilor din registrul agricol, aferente anului curent de cerere, care se completează pe baza modelului-cadru prevăzut în anexa nr. 1; şi b)copie conform cu originalul a contractului de închiriere/concesiune a suprafeţei agricole, încheiat între fermier şi unităţile administrativ-teritoriale, după caz; c)copie conform cu originalul a contractului de concesiune/arendă a suprafeţei agricole, încheiat între fermier şi Agenţia Domeniilor Statului, denumită în continuare ADS, după caz. 3. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 51, cu următorul cuprins: Articolul 51 Cererile unice de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele APIA, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea şi se înregistrează în IACS. Cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 15 mai, în termen de 25 de zile calendaristice, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai. Dacă o astfel de întârziere depăşeşte 25 de zile calendaristice, cererea de ajutor sau cererea de plată este considerată inadmisibilă, iar beneficiarului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin, în conformitate cu prevederile art. 13 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. 4. La articolul 6 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)copie conform cu originalul de pe contractele de concesiune sau de închiriere încheiate între, pe de o parte, primării/consiliile judeţene sau ADS şi, pe de altă parte, crescătorii de animale sau asociaţiile crescătorilor de animale, din care să reiasă suprafaţa de pajişte permanentă utilizată, valabile la data depunerii cererii. Contractele de concesiune sau de închiriere încheiate în condiţiile legii înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin, având ca obiect utilizarea pajiştilor permanente aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale, continuă să îşi producă efectele până la data încetării prin modalităţile stabilite în contract; 5. La articolul 7 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)copie a titlului de proprietate asupra terenurilor aparţinând formei asociative sau a altor acte cu forţă juridică egală doveditoare ale dreptului de proprietate, de exemplu, hotărâre judecătorească definitivă, contract de vânzare-cumpărare; 6. La articolul 11, alineatul (23) se modifică şi va avea următorul cuprins: (23) Rezultatele verificărilor preliminare încrucişate se notifică fermierului de către APIA în termen maxim de 26 de zile calendaristice de la data-limită de depunere a cererii unice de plată menţionată la art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014. 7. La articolul 12 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)nu au solicitat plăţi pentru animale care au perioadă de reţinere. 8. La articolul 12, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) În cazul în care în cadrul unui control la faţa locului a fost constatată o neconformitate, modificările sau retragerile nu se mai pot face pentru parcelele agricole la care se referă neconformitatea. 9. La articolul 13, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 13(1) În conformitate cu art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014, modificările cererilor unice de plată se depun la APIA până la data de 31 mai, fără penalităţi.(2) Fermierii pot depune modificări ale cererii unice de plată după data de 31 mai, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul. 10. La articolul 13, alineatele (3) şi (4) se abrogă. 11. La articolul 33 alineatul (1), litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins: k)să prezinte, la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia, documentele prevăzute la art. 5 alin. (2). 12. La articolul 33, alineatele (2) şi (21 ) se abrogă. 13. La articolul 37, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: d)fermierul trebuie să prezinte până la data de 31 martie, inclusiv, a anului următor anului de cerere, acte doveditoare privind livrarea, respectiv proces-verbal de recepţie, factura, bon fiscal, fila/filele din carnetul de comercializare; 14. La articolul 41, alineatele (3) - (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: (3) În cazul în care cultura pentru care se solicită sprijinul cuplat face parte dintr-o parcelă cu mai multe culturi, cultura pentru care se solicită sprijinul cuplat trebuie să îndeplinească cerinţa privind suprafaţa minimă eligibilă a parcelei conform art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanţă, cu excepţia legumelor din sere şi solare, pentru care suprafaţa minimă a exploataţiei este de 0,3 ha, iar suprafaţa minimă a parcelei este de 0,03 ha. (4) Verificarea realizării producţiei minime anuale se face prin raportarea cantităţii livrate la suprafaţa parcelelor solicitate în cererea unică de plată pentru sprijinul cuplat pentru măsura respectivă.(5) Verificarea utilizării seminţei certificate se face prin raportarea cantităţii de sămânţă utilizată, înscrisă în factura de achiziţie a seminţei sau în adeverinţa eliberată de fabrica de zahăr cu care fermierul a încheiat contractul de producere a sfeclei de zahăr sau în documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă produsă de fermierul care solicită plata sau în avizul de expediţie al seminţei de soia/lucernă eliberat de deţinătorul soiului de soia/lucernă către fermier, la suprafaţa parcelelor solicitate în cererea unică de plată pentru sprijinul cuplat la cultura respectivă, rezultat care se compară cu cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar, prevăzute în anexa nr. 4. 15. La articolul 42, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 42(1) Sprijinul cuplat pentru cultura de soia se acordă fermierilor activi care fac dovada:a)valorificării unei producţii minime anuale de 1,3 tone boabe soia/ha către unităţi de procesare autorizate/înregistrate la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau a utilizării acesteia în consumul propriu la nivelul fermei pentru hrana animalelor deţinute, înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, şi a păsărilor, situaţie în care prezintă dovada că la nivelul fermei deţin instalaţii tehnologice de obţinere a şrotului de soia şi animale, respectiv păsări. În cazul loturilor semincere, fac dovada livrării către menţinătorul sau deţinătorul soiului a cantităţii minime de 1,3 tone sămânţă, pe bază de aviz de expediţie şi/sau cantitatea minimă de 1,3 tone/ha se livrează către terţi ale căror exploataţii sunt situate pe teritoriul naţional, pe bază de factură şi/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol; b)utilizării seminţei certificate oficial din următoarele categorii: Prebază, Bază, Certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată, denumită în continuare Legea nr. 266/2002, şi Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 150/2010 privind comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi pentru fibre, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Unitatea de procesare prevăzută la alin. (1) lit. a) trebuie să fie înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul ANSVSA nr. 111/2008, sau autorizată/înregistrată potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 109/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare/înregistrare sanitară veterinară a unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale de fermă şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale de fermă, cu modificările ulterioare. 16. La articolul 42, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: (3) Documentele doveditoare privind condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:a)factura de vânzare a mărfii sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru minimum 1.300 kg boabe soia/ha comercializată; b)note de intrare/recepţie a furajelor de soia procesate pentru consumul cu animalele sau păsările pe care le deţine în fermă, pentru minimum 1.300 kg boabe soia/ha utilizată în consumul propriu la nivelul fermei; c)factura de achiziţie a instalaţiei de procesare sau, în cazul în care fermierul nu mai deţine factura de achiziţie a instalaţiei de procesare, trebuie să prezinte extras din documentele contabile din ultimul an prin care dovedeşte că instalaţia este înregistrată ca mijloc fix; d)în situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator, înregistrat pentru siguranţa alimentelor la ANSVSA, acesta face dovada procesării producţiei minime de 1,3 tone/ha prin documente contabile interne; e)factura de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea «sămânţă admisă pentru însămânţare», sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. Cantitatea minimă de sămânţă necesară la hectar este inclusă în anexa nr. 4; f)în cazul loturilor semincere, prin excepţie de la lit. a)-e), fermierul prezintă:

(i) factura pentru servicii multiplicare soia, emisă către menţinătorul sau deţinătorul soiului, din care să reiasă că i-a livrat minimum 1.300 kg sămânţă certificată/ha. În situaţia în care factura pentru servicii multiplicare sămânţă de soia este emisă către deţinătorul soiului, prezintă şi contractul dintre menţinătorul şi deţinătorul soiului; şi/sau
(ii) factura de comercializare a minimum 1.300 kg sămânţă certificată/ha sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol din care să reiasă comercializarea a minimum 1.300 kg sămânţă certificată/ha emise către terţi ale căror exploataţii sunt situate pe teritoriul naţional.

17. La articolul 43, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 43(1) Sprijinul cuplat pentru cultura de lucernă se acordă fermierilor activi care fac dovada că:a)au realizat anual o producţie minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân sau produse derivate din fân, respectiv granule, peleţi sau făină, sau 200 de kg de sămânţă certificată; b)au comercializat cel puţin producţia minimă de masă verde sau fân sau produse derivate din fân prevăzute la lit. a) către exploataţii de creştere a animalelor înscrise în RNE şi/sau a păsărilor, pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol sau c)au consumat cu animalele înscrise în RNE şi/sau cu păsările pe care le deţin şi/sau au stocat în vederea consumului cu acestea cel puţin producţia minimă de masă verde sau fân sau produse derivate din fân prevăzute la lit. a), obţinută în fermă. Verificarea eligibilităţii pentru sprijinul cuplat se face pe baza consumurilor de furaje, normate pe specii de animale, prevăzute în anexa nr. 5, a calculului efectivului mediu furajat din fermă şi a producţiei de lucernă/soia/fân obţinute pe perioada anului de cerere prevăzute în anexa nr. 51, întocmită şi semnată de către fermier; d)în cazul loturilor semincere de lucernă, au comercializat cel puţin producţia minimă de 200 kg/ha sămânţă certificată cultivatorilor de lucernă a căror exploataţii sunt situate pe teritoriul naţional, pe bază de factură şi/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol; e)pentru obţinerea producţiei de masă verde sau fân sau produse derivate din fân, prevăzute la lit. a), cât şi în cazul loturilor semincere de lucernă prevăzute la lit. d), utilizează sămânţa certificată oficial din categoriile prebază, bază şi certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002. cu Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 155/2010 privind producerea în vederea comercializării şi comercializarea seminţelor de plante furajere, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 59/2011 pentru aprobarea procedurilor privind cerinţele specifice pentru producerea, certificarea şi comercializarea seminţelor de cereale, plante oleaginoase şi pentru fibre şi plante furajere în România. 18. La articolul 43, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Factura de achiziţie a seminţelor este însoţită de documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea «sămânţă admisă pentru însămânţare», sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. Cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4. 19. La articolul 43, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) În cazul loturilor semincere de lucernă, fermierul prezintă factura sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol din care să reiasă comercializarea a minimum 200 kg sămânţă de lucernă certificată/ha către cultivatori de lucernă ale căror exploataţii sunt situate pe teritoriul naţional sau factura pentru servicii multiplicare sămânţă de lucernă emisă către menţinătorul sau deţinătorul soiului, din care să reiasă că i-a livrat minimum 200 kg sămânţă certificată/ha. În situaţia în care factura pentru servicii multiplicare este emisă către deţinătorul soiului, prezintă şi contractul dintre menţinătorul şi deţinătorul soiului. 20. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 44(1) Sprijinul cuplat pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare - mazăre boabe şi fasole boabe se acordă fermierilor activi care:a)livrează cantitatea minimă de 1,9 tone/ha mazăre boabe şi/sau de 0,85 tone/ha fasole boabe la o unitate de industrializare/procesare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008, sau autorizată/înregistrată potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 109/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare/înregistrare sanitară veterinară a unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale de fermă şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale de fermă, cu modificările ulterioare; b)au consumat cu animalele pe care le deţin, înscrise în RNE, şi/sau au stocat în vederea consumului cu acestea cel puţin producţia minimă de mazăre boabe prevăzută la lit. a) obţinută în fermă. Verificarea eligibilităţii pentru sprijinul cuplat se face pe baza consumurilor de furaje, normate pe specii de animale, prevăzute în anexa nr. 51, întocmită şi semnată de către fermier; c)fac dovada livrării cantităţii minime prevăzute la lit. a), pe bază de factură sau pe baza filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol a comercializării producţiei; d)fac dovada că utilizează sămânţa certificată însoţită de documentul oficial de calitate a seminţei, în conformitate cu Legea nr. 266/2005 şi cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.366/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de legume, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul MAPDR nr. 1.366/2005.
(2) Documentele doveditoare privind condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:a)factura de livrare a producţiei minime prevăzute la alin. (1) lit. a) sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol; b)factura de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea «sămânţă admisă pentru însămânţare», sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. Cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4. (3) Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute la alin. (2) este 1 septembrie a anului de cerere.(4) Procesatorii care cultivă mazăre boabe şi/sau fasole boabe fac dovada procesării producţiei proprii, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere, prin documente contabile interne.
21. Articolul 45 se abrogă. 22. La articolul 46 alineatul (1), litera a) se abrogă. 23. La articolul 46 alineatul (1), literele b) - d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: b)fac dovada că au realizat o producţie minimă de 500 kg seminţe/ha şi/sau 5000 kg tulpini uscate/ha; c)deţin autorizaţie de cultivare emisă de DAJ şi respectă condiţiile specifice privind cultivarea cânepei, conform legislaţiei privind cultivarea plantelor ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope. În conformitate cu legislaţia în vigoare, inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor recoltează probele pentru determinarea conţinutului de tetrahidrocanabinol (THC) la soiurile de cânepă cultivate şi transmit Laboratorului Regional pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Blaj probele preluate, însoţite de datele de identificare ale fiecărui fermier (numele şi prenumele, codul numeric personal/codul unic de înregistrare, adresa, sediul) şi datele de identificare ale fiecărei parcele cultivate (dimensiunea, parcela/lotul), până la data de 15 septembrie a anului de recoltă.Laboratorul Regional pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Blaj are obligaţia să transmită MADR şi APIA până la data de 1 noiembrie a anului de recoltă raportul cu privire la conţinutul de THC pentru fiecare parcelă cultivată cu cânepă pentru fibră şi seminţe care include următoarele informaţii: conţinutul de THC, împărţit în tranşe/gradări de 0,1%, procedura utilizată, precum şi datele transmise de inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor; d)fac dovada că utilizează sămânţă certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 şi cu Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 59/2011 pentru aprobarea procedurilor privind cerinţele specifice pentru producerea, certificarea şi comercializarea seminţelor de cereale, plante oleaginoase şi pentru fibre şi plante furajere în România. 24. La articolul 46 alineatul (2), litera a) se abrogă. 25. La articolul 46 alineatul (2), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins: b)copie de pe certificatul de înregistrare şi/sau certificatul constatator eliberate/eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din care să rezulte activitatea de procesare a unităţii către care a livrat producţia; c)proces-verbal de recepţie însoţit de bon fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, din care să reiasă că s-a comercializat producţia minimă prevăzută la alin. (1) lit. b); 26. La articolul 46 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins: c1) în situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator, înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, acesta face dovada procesării producţiei minime prevăzute la alin. (1) lit. b), prin documente contabile interne; 27. La articolul 46 alineatul (2), literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins: d)raportul cu privire la conţinutul de THC al culturilor de cânepă pentru fibră şi seminţe, emis de Laboratorul Regional pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Blaj, care include următoarele informaţii: conţinutul de THC, împărţit în tranşe/gradări de 0,1%, procedura utilizată, precum şi datele transmise de inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor; e)factura de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea «sămânţă admisă pentru însămânţare», sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. Cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4; 28. La articolul 46, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Termenul de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute la alin. (2) este data de 31 martie, inclusiv, a anului următor anului de cerere. 29. La articolul 47 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)valorifică o producţie minimă de 4.500 kg/ha orez pe bază de factură sau pe baza filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol a comercializării producţiei. În situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator, acesta face dovada procesării producţiei proprii prin documente contabile interne; b)fac dovada că utilizează sămânţă certificată însoţită de documentul oficial de calitate a seminţei, certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 şi cu Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 149/2010 privind comercializarea seminţelor de cereale, cu modificările şi completările ulterioare. Factura de achiziţie a seminţelor este însoţită de documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea «sămânţă admisă pentru însămânţare», sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE privind echivalenţa inspecţiilor în câmp la culturile producătoare de seminţe, efectuate în ţări terţe, şi echivalenţa seminţelor produse în ţări terţe, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Decizia Consiliului 2003/17/CE, sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. Cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4. 30. La articolul 48, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)valorifică minimum 15.000 kg sămânţă de cartof/ha pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pe care le prezintă la APIA până la data de 15 mai a anului următor anului de cerere; 31. La articolul 49, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)au încheiat un contract cu o fabrică de bere/unităţi de procesare a hameiului pentru scop farmaceutic/unităţi de procesare a hameiului pentru producţia de bere, înregistrate în Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; 32. La articolul 49, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins: d)în situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator, înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, acesta face dovada procesării producţiei minime prevăzute la lit. c), prin documente contabile interne. 33. La articolul 51 alineatul (1), litera b) se abrogă. 34. La articolul 51 alineatul (1), literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: c)livrează cantitatea minimă de 15 tone/ha tomate la o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008; d)fac dovada valorificării cantităţii minime prevăzute la lit. c) pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere; 35. La articolul 51, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Sămânţa utilizată la înfiinţarea culturii trebuie să fie certificată oficial inclusiv categoria standard, în conformitate cu Legea nr. 266/2002, cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.269/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea, controlul calităţii şi/sau comercializarea materialului de înmulţire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul MAPDR nr. 1.269/2005, şi cu Ordinul MAPDR nr. 1.366/2005. 36. La articolul 51, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Factura de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea «sămânţă admisă pentru însămânţare», sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau Documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate se prezintă la APIA până la data de 1 noiembrie a anului de cerere. Documentele care atestă calitatea seminţelor certificate autohtone se vizează în prealabil de inspectoratul teritorial pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor de pe raza teritorială în care fermierul îşi desfăşoară activitatea sau de Laboratorul central pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. Cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar şi numărul minim de seminţe la 1 gram sunt incluse în anexa nr. 4. 37. La articolul 52 alineatul (1), litera b) se abrogă. 38. La articolul 52 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)fac dovada valorificării producţiei pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere; 39. La articolul 52, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Factura de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea «sămânţă admisă pentru însămânţare», sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau Documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate se prezintă la APIA până la data de 1 noiembrie a anului de cerere. Documentele care atestă calitatea seminţelor certificate autohtone se vizează în prealabil de inspectoratul teritorial pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor de pe raza teritorială în care fermierul îşi desfăşoară activitatea sau de Laboratorul central pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. Cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar şi numărul minim de seminţe la 1 gram sunt incluse în anexa nr. 4. 40. Articolul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 53(1) Sprijinul cuplat pentru legume cultivate în spaţii protejate: sere şi solare se acordă fermierilor activi.(2) Pentru legume cultivate în sere, sprijinul cuplat se acordă pentru următoarele culturi:a)tomate pentru consum în stare proaspătă; b)castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau destinaţi industrializării; c)ardei pentru consum în stare proaspătă; d)varză pentru consum în stare proaspătă. (3) Sprijinul cuplat pentru culturile prevăzute la alin. (2) se acordă fermierilor activi care fac dovada comercializării următoarelor cantităţi minime anuale pe hectarul cultivat, în funcţie de legumele cultivate:a)85 tone la tomate pentru consum în stare proaspătă; b)50 tone la castraveţi pentru consum în stare proaspătă; c)50 tone la castraveţi destinaţi industrializării; d)29 tone la ardei pentru consum în stare proaspătă; e)46 tone la varză pentru consum în stare proaspătă. (4) Pentru legume cultivate în solare, sprijinul cuplat se acordă pentru următoarele culturi:a)tomate pentru consum în stare proaspătă; b)castraveţi pentru consum în stare proaspătă; c)castraveţi destinaţi industrializării; d)ardei pentru consum în stare proaspătă; e)varză pentru consum în stare proaspătă; f)vinete pentru consum în stare proaspătă.
(5) Sprijinul cuplat pentru culturile prevăzute la alin. (4) se acordă fermierilor activi care fac dovada comercializării următoarelor cantităţi minime anuale pe hectarul cultivat, în funcţie de legumele cultivate:a)32 tone la tomate pentru consum în stare proaspătă; b)30 tone la castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau destinaţi industrializării; c)16 tone la ardei pentru consum în stare proaspătă; d)22 tone la varză pentru consum în stare proaspătă; e)20 tone la vinete pentru consum în stare proaspătă. (6) Dovada comercializării legumelor o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. Castraveţii destinaţi industrializării se comercializează către unităţi de industrializare înregistrate pentru siguranţa alimentelor potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008.(7) Fermierii trebuie să facă dovada că utilizează sămânţa certificată oficial, inclusiv categoria standard, în conformitate cu Legea nr. 266/2002, cu Ordinul MAPDR nr. 1.269/2005 şi cu Ordinul MAPDR nr. 1.366/2005.(8) Procentul din sămânţa certificată autohtonă utilizată este de minimum 5% din norma de semănat pe hectar pentru fiecare specie în parte. Se consideră sămânţă autohtonă sămânţa certificată în conformitate cu legislaţia în vigoare în domeniul calităţii seminţelor, produsă pe teritoriul României din soiuri înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, în anul de cerere respectiv.(9) Documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea «sămânţă admisă pentru însămânţare», sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate şi factura de achiziţie a seminţei, se depune la APIA până la data de 1 februarie a anului următor anului de cerere. Documentele care atestă calitatea seminţelor certificate autohtone se vizează în prealabil de inspectoratul teritorial pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor de pe raza teritorială în care fermierul îşi desfăşoară activitatea sau de Laboratorul central pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. Cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar şi numărul minim de seminţe la 1 gram sunt incluse în anexa nr. 4.(10) Unităţile de industrializare care cultivă castraveţi în sere sau solare proprii fac dovada procesării producţiei proprii, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere, prin documente contabile interne.(11) Nu sunt eligibile la plată suprafeţele de sere sau solare în care legumele nu sunt cultivate pe pământ.
41. Articolul 54 se abrogă. 42. Articolul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 55(1) Sprijinul cuplat pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre pentru obţinerea de produse alimentare nonalcoolice se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de pruni, meri, cireşi, vişini, caişi şi zarzări.(2) Sprijinul cuplat se acordă fermierilor activi care fac dovada comercializării următoarelor cantităţi minime anuale pe hectar:a)5,6 tone la prune; b)7,8 tone la mere; c)4,4 tone cireşe şi vişine; d)4,7 tone caise şi zarzăre. (3) Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008, o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol.(4) Unităţile de industrializare care exploatează suprafeţe cu livezi prevăzute la alin. (1) fac dovada industrializării producţiei proprii în cantităţile prevăzute la alin. (2) prin documente contabile interne.(5) Dovezile prevăzute la alin. (3) şi (4) se prezintă la APIA până la data de 31 decembrie a anului de cerere. 43. Articolele 56 , 57 şi 58 se abrogă. 44. La articolul 59, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 59(1) Sprijinul cuplat pentru cultura de cartof timpuriu pentru industrializare se acordă fermierilor activi care:a)cultivă cartof timpuriu, categorie care include cartoful semitimpuriu şi de vară; b)fac dovada comercializării unei producţii minime de 12,5 tone/ha, către o unitate de procesare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008; c)fac dovada comercializării producţiei pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, care se depun la APIA până la data de 30 octombrie a anului de cerere; d)în situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator înregistrat pentru siguranţa alimentelor la ANSVSA, acesta face dovada procesării producţiei minime, prin documente contabile interne. 45. La articolul 59, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea «sămânţă admisă pentru însămânţare» sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau Documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate se prezintă la APIA până la data de 1 august a anului de cerere. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. Cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4. 46. Articolul 643 se abrogă. 47. La articolul 68, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Documentul specific care însoţeşte cererea unică de plată pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a) în situaţia art. 642 şi care atestă livrarea/vânzarea a minimum 3 tone lapte este unul din următoarele, după caz:a)copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, valabil pe o perioadă de minimum 6 luni, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau de pe cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul care efectuează livrarea de lapte în perioada de referinţă a anului de solicitare; b)copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul persoană fizică ce efectuează vânzarea directă a laptelui în perioada de referinţă a anului de solicitare; c)copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi de pe dispoziţia de încasare a valorii/documente fiscale aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui în perioada de referinţă a anului de solicitare prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică; d)copie de pe factura/bonuri fiscale de vânzare directă a laptelui în perioada de referinţă a anului de solicitare pentru PFA, II, IF şi SC. 48. La articolul 68, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins: (21) Fermierii neînregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015 care au obţinut dreptul la prima ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a), într-un an anterior anului de cerere, pot solicita acest drept şi beneficia de primă doar pentru cantitatea pentru care au obţinut acest drept fără a mai prezenta documentele specifice prevăzute la art. 68 alin. (2). 49. La articolul 681, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:(5) Dreptul la primă obţinut în anii anteriori, pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, prevăzută la art. 62 lit. b), poate fi cedat, pe baza unei declaraţii notariale, unei alte persoane, în altă exploataţie, cu cod ANSVSA, înfiinţată ulterior datei de referinţă pentru care a fost stabilit dreptul la primă, în urma preluării integrale a animalelor purtătoare de primă, cu condiţia respectării cumulative a condiţiilor de eligibilitate, pentru exploataţiile nou-înfiinţate. 50. La articolul 681 , după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins: (51) Dreptul la primă obţinut în anii anteriori, pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, prevăzută la art. 62 lit. b), în cazul persoanelor juridice, poate fi cedat unei alte persoane juridice sau aceleiaşi persoane juridice rezultată dintr-o reorganizare cu excepţia divizării, atestată prin certificatul constatator de la ONRC, în altă exploataţie cu cod ANSVSA, înfiinţată ulterior datei de referinţă pentru care a fost stabilit dreptul la primă, în urma preluării integrale a animalelor purtătoare de primă, cu condiţia respectării cumulative a condiţiilor de eligibilitate, pentru exploataţiile nou-înfiinţate. 51. Articolul 72 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 72(1) SCZ pentru ovine se solicită de către fermierii activi pentru un efectiv cuprins între 150 şi 500 de capete de femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, cu excepţia celor din UAT-urile din zona montană definită în anexa 8.2 «Lista zonelor eligibile M10, M11, M13» a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei C (2015)3508/26.05.2015, publicată pe site-ul www.madr.ro, «Informare Măsuri de Mediu şi Climă PNDR 2014-2020», «Ghid-informativ-MMC-zone eligibile.xlsx», pentru care se solicită SCZ pentru un efectiv cuprins între 60 şi 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:a)animalele din exploataţie pentru care beneficiarul solicită SCZ au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare; b)animalele din exploataţie pentru care beneficiarul solicită SCZ au vârsta de maximum 8 ani la femele, respectiv 6 ani la berbeci, la data-limită de depunere a cererii unice de plată, fără penalizări; c)efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE la data-limită de depunere a cererii unice de plată potrivit prevederilor art. 53 alin. (4) paragraful al doilea lit. a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de modificare a anexei X la regulamentul menţionat; d)să deţină registrul individual al exploataţiei completat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004; e)animalele pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinute pe o perioadă de reţinere de 100 de zile de la data-limită de depunere a cererii unice de plată, fără penalizări, în exploataţia/exploataţiile cu cod ANSVSA menţionată/menţionate în cerere; f)berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei; g)efectivul de femele ovine înscrise registrul genealogic al rasei pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase la 35 de femele ovine; h)efectivul de femele ovine neînscrise într-un registru genealogic pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec cu certificat de origine la 35 de femele ovine. (2) Solicitanţii cu un efectiv mai mare de 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci. 52. Articolul 721 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 721 Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 100 de zile, prevăzută la art. 72 lit. e), au intrat sau au ieşit în/din exploataţiile cu cod ANSVSA deţinute de acelaşi beneficiar sau în/din exploataţiile asociaţiilor/ cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru păşunat. 53. La articolul 73, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins: g)ţapii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei; 54. La articolul 73, după litera g) se introduc două noi litere , literele g1) şi g2), cu următorul cuprins: g1) efectivul de femele caprine înscrise în registrul genealogic al rasei pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un ţap înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase la 35 de femele caprine; g2) efectivul de femele caprine neînscrise într-un registru genealogic pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un ţap cu certificat de origine la 35 de femele caprine. 55. La articolul 73, litera h) se abrogă. 56. La articolul 74 alineatul (1) litera a), punctul (iv) se modifică şi va avea următorul cuprins: (iv) tineret mascul şi/sau femel metis cu rase de carne, obţinut din tauri din rase de carne şi vaci pentru care nu se solicită schema prevăzuta la art. 75; şi/sau 57. La articolul 74 alineatul (1) litera j), a doua liniuţă se modifică şi va avea următorul cuprins: anual, pentru categoria tauri din rase de carne prevăzută la lit. a) pct. (v), categoria vaci din rase de carne prevăzută la lit. a) pct. (i) şi categoria vaci metise cu rase de carne prevăzută la lit. a) pct. (ii). 58. La articolul 74 alineatul (1) litera j), a treia liniuţă se abrogă. 59. La articolul 75, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 75 SCZ pentru vacile de lapte se solicită de către fermierii activi pentru un efectiv cuprins între 10 şi 250 de capete vaci de lapte inclusiv, pe beneficiar, cu excepţia celor din UATurile din zona montană definită în anexa 8.2 «Lista zonelor eligibile M10, M11, M13» a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei C (2015)3.508/26.05.2015, publicată pe site-ul www.madr.ro, «Informare Măsuri de Mediu şi Climă PNDR 2014-2020», «Ghid-informativ-MMC-zone eligibile.xlsx», pentru care se solicită SCZ pentru un efectiv cuprins între 5 şi 250 de capete vaci de lapte, inclusiv, pe beneficiar, care nu au beneficiat de schema prevăzută la art. 74, în anii anteriori, pe beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: 60. La articolul 75 litera c), punctele (i) şi (ii) se modifică şi vor avea următorul cuprins: (i) să aibă vârsta de maximum 10 ani la data-limită de depunere a cererii unice de plată, fără penalizări; (ii) să fie înscrise în registrul genealogic al rasei; 61. La articolul 78, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Documentul specific pentru SCZ ovine/caprine care atestă condiţiile prevăzute la art. 72 alin. (1) lit. f), g) şi h) şi la art. 73 lit. g), g1) şi g2) este:a)adeverinţa eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea berbecilor/ţapilor/oilor/caprelor, pentru care se solicită SCZ, în registrul genealogic al rasei şi respectarea raportului de maximum 35 de femele ovine/caprine la un berbec/ţap, avizată de către ANZ prin oficiile pentru zootehnie judeţene, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 61 partea A; sau b)adeverinţa eliberată de oficiul pentru zootehnie judeţean, prin care se confirmă respectarea raportului de maximum 35 femele ovine/caprine neînscrise într-un registru genealogic la un berbec/ţap cu certificat de origine, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 61 partea B. 62. La articolul 78 alineatul (5) litera c), punctul (i) se modifică şi va avea următorul cuprins: (i) copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, valabil pe o perioadă de minimum 6 luni, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau de pe cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul care efectuează livrare de lapte; 63. La articolul 781, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Condiţiile de eligibilitate prevăzute la art. 72 alin. (1) lit. f), g) şi h) şi la art. 73 lit. g), g1) şi g2) trebuie să fie îndeplinite până în data de 1 septembrie 2017 şi documentul specific care atestă îndeplinirea acestora se ataşează la cererea unică de plată tot până în data de 1 septembrie 2017. 64. La articolul 86, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Elementele de peisaj declarate de fermier sunt prevăzute în anexa nr. 7 şi reprezintă acele elemente situate în interiorul sau adiacent parcelei de teren arabil declarată de către fermier pentru care acesta face dovada utilizării terenului. Elementele de peisaj liniare, cum ar fi garduri vii, fâşii împădurite, arbori în aliniament, margini de câmp, rigole sau zonele-tampon, sunt considerate adiacente terenului arabil, atunci când latura lungă a elementului de peisaj atinge fizic parcela agricolă de teren arabil. Elementele de peisaj neliniare cum ar fi iazuri, arbori izolaţi, grupuri de arbori, pâlcuri arbustive din zona de câmpie sunt considerate «adiacente terenului arabil» când ating fizic terenul arabil în cel puţin un punct. 65. La articolul 86, alineatele (6) şi (61 ) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(6) Zonele cu strat vegetal sunt suprafeţele arabile cultivate cu amestecurile de specii de culturi incluse în anexa nr. 9, considerate culturi secundare, care nu participă la calculul diversificării culturilor şi care asigură acoperirea solului pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni. Proporţia dintre cele două specii din cadrul unui amestec de specii de culturi se stabileşte de fermier, astfel încât ambele specii să fie identificate la controlul pe teren care se efectuează de APIA. Perioada de însămânţare a culturilor secundare este 1 august-1 octombrie. Zonele acoperite de strat vegetal nu includ zonele acoperite de culturi de toamnă semănate în mod normal în vederea recoltării sau a păşunatului şi nici culturile înfiinţate pentru pachetele 4 şi 7 ale măsurii 10 «Agromediu şi climă» din PNDR 2014-2020 şi/sau pachetele 4 şi 7 ale măsurii 214 «Plăţi de agromediu» din PNDR 2007-2013, aflate în derulare. Zonele cu strat vegetal participă la respectarea GAEC 4 şi se pot înfiinţa inclusiv pe parcelele cu suprafeţe mai mici de 0,3 ha. (61) Desfiinţarea culturilor secundare se realizează prin distrugere mecanică. 66. La articolul 90, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Fermierii incluşi în schema pentru micii fermieri pentru care, într-un an ulterior anului 2015, cuantumul plăţilor directe depăşeşte 1.250 euro sunt notificaţi de către APIA privind excluderea din schema pentru micii fermieri după data de 15 iulie a anului de cerere. Fermierii pot opta pentru rămânerea în schema pentru micii fermieri, cu informarea APIA, în termen de 15 zile calendaristice de la data notificării. 67. După articolul 107 se introduce un nou articol, articolul 1071, cu următorul cuprins: Articolul 1071 În sensul art. 38 alin. (2) din ordonanţă cauzele imputabile beneficiarului se referă la nedeclararea unui cont valid la APIA. 68. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin. 69. Anexa nr. 4 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. 70. Anexa nr. 5 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin. 71. Anexa nr. 51 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin. 72. După anexa nr. 6 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 61, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II(1) Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu anul de cerere 2017.(2) Pentru anii 2015 şi 2016, prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare, îşi menţin valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea ANEXA Nr. 1(Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 619/2015) ROMÂNIA JUDEŢUL ........ .............. 1) PRIMARUL ........ ............ 2) ........ ................ ................ 3) STEMA UNITĂŢII ADMINISTRATIV- TERITORIALE ADEVERINŢĂ Prin prezenta adeverinţă se atestă faptul că domnul/doamna/S.C./S.A./Î.I./Î.F./P.F.A. ........ ................ ........ ............., având codul de identificare fiscală4) ........ ..............., figurează pe anul ............., înregistrat(ă) la nr. de rol nominal unic ........ ............... 5), precum şi înscris(ă) în registrul agricol tipul ........ .......... vol. ........ ..............., poziţia nr. ........ ..........., satul ........ ................ ........, str. ........ ................ ............. nr. ......... 6): Capitolul II b): Identificarea pe parcele a terenurilor aflate în proprietatea gospodăriei/exploataţiei agricole fără personalitate juridică şi a unităţilor cu personalitate juridică

Suprafaţa Categoria de folosinţă Nr. bloc fizic Conform prevederilor din Normele tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2015-2019
ha ari
,
,
,
,
,
,

Capitolul III: Modul de utilizare a suprafeţelor agricole situate pe raza localităţii

Conform prevederilor din Normele tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2015-2019
Cod rând ha ari Cod rând ha ari
Suprafaţa agricolă în proprietate = cap. II lit. a) Terenuri aflate în proprietate, cod 10, coloanele 2, 5, 8, 11, 14 01 , Suprafaţa agricolă dată (cod 10 +... + 15) 09 ,
Suprafaţa agricolă primită (cod 03 +... + 08) 02 , - în arendă 10 ,
- în arendă 03 , - în parte 11 ,
- în parte 04 , - cu titlu gratuit 12 ,
- cu titlu gratuit 05 , - în concesiune 13 ,
- în concesiune 06 , - în asociere 14 ,
- în asociere 07 , - sub alte forme 15 ,
- sub alte forme 08 , din rândul 09 - la unităţi cu personalitate juridică 16 ,
Suprafaţa agricolă utilizată (cod 01 + 02 – 09) 17 ,

Prezenta adeverinţă s-a eliberat cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 223/2002, fiind necesară pentru depunerea cererii unice de plată în anul ............ . Primarul, ........ ................ ............ 2) (prenumele şi numele) L.S. ........ ........ ........ Secretarul, ........ ................ ............ 2) (prenumele şi numele) Inspector cu atribuţii în domeniul administrării impozitelor şi taxelor locale5), ........ ................ ......... (prenumele şi numele) Inspector cu atribuţii privind completarea, ţinerea la zi şi centralizarea datelor din registrele agricole6), ........ ................ ......... (prenumele şi numele) 1) Se înscrie denumirea judeţului. 2) Se înscrie categoria unităţii administrativ-teritoriale. 3) Se înscrie denumirea unităţii administrativ-teritoriale. 4) Se înscrie codul de identificare fiscală, respectiv: codul de înregistrare fiscală, codul numeric personal, numărul de identificare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz. 5) Se înscrie numărul de rol nominal unic de către persoana cu atribuţii în domeniul administrării impozitelor şi taxelor locale. 6 Se înscriu datele corespunzătoare de către persoana cu atribuţii privind completarea, ţinerea la zi şi centralizarea datelor din registrele agricole. N O T Ă: Eliberarea adeverinţei nu se condiţionează de plata impozitelor şi taxelor locale. ANEXA Nr. 2(Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 619/2015) Cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar şi numărul minim de seminţe/gram

Specificaţie UM Cantitatea minimă de sămânţă Nr. minim de seminţe/gram
Soia/Soia lot semincer kg/ha 80/70
Lucernă/Lucernă lot semincer kg/ha 18/3
Mazăre boabe pentru industrializare kg/ha 100
Fasole boabe pentru industrializare kg/ha 80
Cânepă pentru ulei kg/ha 4
Cânepă pentru fibră kg/ha 20
Orez kg/ha 120
Sămânţă de cartof t/ha 1,5 t/calibrul 25/35 mm 3,5 t/calibrul 35/55 mm 5,5 t/calibrul 55/65 mm
Sfeclă de zahăr UG/ha 0,9
Cartofi timpurii, semitimpurii şi de vară pentru industrializare t/ha 1,5 t/calibrul 28/35 mm 2,4 t/calibrul 35/55 mm 4,2 t/calibrul 55/65 mm
Legume cultivate în câmp, din care:
- tomate pentru industrializare prin răsad g/ha 180 200
- tomate pentru industrializare semănat direct g/ha 1.000 200
- castraveţi pentru industrializare g/ha 3.000 30
Legume cultivate în sere, din care:
- tomate pentru consum în stare proaspătă g/ha 64 200
- ardei pentru consum în stare proaspătă g/ha 294 122
- castraveţi pentru consum în stare proaspătă g/ha 458 30
- varză pentru consum în stare proaspătă g/ha 197 203
- castraveţi pentru industrializare g/ha 458 30
Legume cultivate în solare, din care:
- tomate pentru consum în stare proaspătă g/ha 64 200
- ardei pentru consum în stare proaspătă g/ha 294 122
- castraveţi pentru consum în stare proaspătă g/ha 458 30
- varză pentru consum în stare proaspătă g/ha 197 203
- vinete pentru consum în stare proaspătă g/ha 117 200
- castraveţi pentru industrializare g/ha 458 30

ANEXA Nr. 3(Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 619/2015) Consum anual maxim de fân de lucernă, şrot de soia şi mazăre boabe pe specii de animale

Specia UVM*) Consum/cap/an fân de lucernă kg Consum anual/cap şrot de soia**) kg Consum anual/cap/ mazăre boabe kg
Vacă de lapte 1 2.190 730 730
Tauri, vaci şi alte bovine de mai mult de 2 ani, ecvidee de peste 6 luni 1,0 2.190 365 730
Bovine între 6 luni şi 2 ani 0,6 1.314 219 438
Bovine de mai puţin de 6 luni 0,4 876 146 292
Ovine/Caprine 0,15 328 55 110
Cabaline 1,0 2.190 365 -
Scroafe reproducţie 0,5 200 250 500
Porci creştere/îngrăşare (180 de zile) 0,3 75 75 150
Pui carne (6 serii/an) 0,014 0,2 0,7 1,4
Găini ouătoare 0,03 4,4 7,5 15

Calcul: nr. capete x consum/cap/an *) Ratele de conversie a animalelor în unităţi vită mare („UVM") sunt cele menţionate la art. 9 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 808/2014 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEGA. **) Un kg şrot de soia este egal cu 1,3 kg boabe de soia. ANEXA Nr. 4(Anexa nr. 51 la Ordinul nr. 619/2015) 1. Calculul efectivului mediu furajat din fermă şi producţia de lucernă/soia/fân/mazăre boabe*)

Luna/Perioada Efectiv la începutul perioadei (cap.) Total intrări (cap.) Total ieşiri (cap.) Efectiv la sfârşitul perioadei (cap.)**) Zile animale furajate (nr. ) Efectiv mediu furajat (cap) Efectiv mediu furajat (UVM) Consum lucernă/soia/fân mazăre boabe total pe UVM (to)
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Ianuarie
Februarie
Martie
.....
.....
.....
Total perioadă/an

*) Calculul efectivului mediu furajat din fermă se completează lunar şi anual pe fiecare specie şi categorie de animale. **) (col. 5) efectiv la sfârşitul perioadei reprezintă şi efectiv la începutul lunii/perioadei următoare (col. 6) Zile animale furajate lunar = (col. 2 X nr. zile lună) + (col. 3. X 0,5 X nr. zile lună) – (col. 4 X 0,5 X nr. zile lună) (col. 6) Zile animale furajate an/total perioadă = (col. 2 X 365 sau nr. zile perioadă) + (col. 3 X 0,5 X 365 sau nr. zile perioadă) – (col. 4 X 0,5 X 365 sau nr. zile perioadă) (col. 7) Efectivul mediu furajat lunar = (col. 6) – nr. zile lună (col. 7) Efectivul mediu furajat an/total perioadă = (col. 6) – 365 zile (sau nr. zile perioadă). (col. 8) = col. (7) X coef. de transformare în UVM al categoriei de animale respective din anexa nr. 5 la Ordinul nr. 619/2015 (col. 9) consum lucernă/soia/fân/mazăre boabe lunar = (col. 8) X cantitatea de lucernă/soia consumată pe UVM stabilită prin raţie de către fermier X nr. zile lună (col. 9) consum lucernă/soia/fân an/total perioadă = (col. 8) X cantitatea de lucernă/soia/fân/mazăre boabe consumată pe UVM stabilită prin raţie de către fermier X 365 zile (sau nr. zile perioadă). Cantitatea calculată nu poate depăşi cantitatea maximă/UVM/an prevăzută în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Producţia de lucernă/soia/fân/mazăre boabe şi calculul utilizării acesteia

Luna/perioada Producţia lucernă/soia/fân/mazăre boabe realizată (tone) (to) din care:
totală (to) medie pe hectar (to) Livrată Consumată cu animalele Depozitată în vederea livrării/consumului cu animalele
1 2 3 4 5***) 6
Ianuarie
Februarie
Martie
.....
.....
.....
Total perioadă/an

***) (col. 5) se calculează prin însumarea consumului de lucernă/soia/mazăre boabe total pe UVM prevăzut la col. 9 din tabelul privind Calculul efectivului mediu furajat din fermă şi producţia de lucernă/soia/fân/mazăre boabe. Conducătorul exploataţiei, ........ ........ .............. (semnătura şi/sau ştampila) ANEXA Nr. 5(Anexa nr. 61 la Ordinul nr. 619/2015) Partea A: pentru solicitare SCZ berbeci/ţapi şi femele ovine/caprine înscrişi în registrul genealogic Vizat ........ ........... Oficiul pentru Zootehnie al Judeţului........ ........... Nr. ............./data ADEVERINŢĂ Prin prezenta adeverinţă, Asociaţia/Agenţia ........ ................ ................ ................ ........, CUI/CIF ........ ........ ........., adresa: localitatea ........ ........ ............, str. ........ ........ .......... nr. ......., judeţul ........ ................ ........, acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei ........ ..........., specia ........ ........, cu acreditarea nr. ............ data .............., emisă de către Autoritatea Naţională pentru Zootehnie: a)adevereşte că proprietarul animalelor: numele ........ ..............., prenumele ........ ..............., adresa: localitatea ........ ........ .........., str. ........ ........ ............. nr. ......, judeţul ........ ........ .........., deţine un efectiv de ......... capete femele ovine/femele caprine şi un efectiv de ............. capete berbeci/ţapi, înregistrate/înregistraţi în registrul genealogic al rasei ........ ..........., în exploataţia cu cod ANSVSA ........ .........., detaliat pe crotalii, conform anexei care face parte integrantă din prezenta adeverinţă; b)confirmă faptul că proprietarul animalelor respectă raportul între sexe de minimum 1 berbec/ţap la 35 de femele ovine/caprine, pentru care se solicită SCZ.Prezenta adeverinţă se eliberează pentru a se depune la CL/CJ al APIA ........ .......... ca document aferent Cererii unice de plată nr. .............. din data de ............. . Preşedintele Asociaţiei/Agenţiei, ........ ................ ......... (numele şi prenumele) Ştampila ........ .............. Partea B: pentru solicitare SCZ femele ovine/caprine neînscrise într-un registru genealogic Oficiul pentru Zootehnie al Judeţului ........ ........... Nr. ........../data ADEVERINŢĂ Prin prezenta adeverinţă, Oficiul pentru Zootehnie al Judeţului ........ ................ ........ ..............., Adresa: localitatea ........ ........ ........., str. ........ ........ .......... nr. ........, judeţul ........ ...............: confirmă faptul că proprietarul animalelor: numele ........ ........ ..........., prenumele ........ ........ ............., adresa: localitatea ........ ........ ............., str. ........ ........ ............., nr. ......, judeţul ........ ........ .........., deţine în exploataţia cu cod ANSVSA ........ ........... un număr de .......... capete femele ovine/caprine neînscrise într-un registru genealogic pentru care solicită SCZ şi un număr de .......... capete berbeci/ţapi cu certificate de origine prezentate, detaliat pe crotalii, conform anexei care face parte integrantă din prezenta adeverinţă, din care rezultă că se respectă raportul între sexe de minimum 1 berbec/ţap cu certificat de origine la 35 de femele ovine/caprine. Prezenta adeverinţă se eliberează pentru a se depune la CL/CJ APIA ........ .......... ca document aferent Cererii unice de plată nr. .............. din data de ................ . Coordonator judeţean, ........ ........ ............. (numele şi prenumele) Ştampila ........ ................ ..........



SmartCity5

COMENTARII la Legea 44/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 44 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 44/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu