LEGE Nr
LEGE
Nr. 382 din 13 iunie 2002
pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 249/2000 privind
constituirea si utilizarea Fondului special pentru produse petroliere
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 448 din 26 iunie 2002

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 249 din 30 noiembrie 2000
privind constituirea si utilizarea Fondului special pentru produse petroliere,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 647 din 12 decembrie
2000, cu urmatoarele modificari si completari:
1. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3
Se aproba plata cu prioritate din fondul constituit conform art. 1 a sumei
de 3.516 miliarde lei, echivalentul sumei de 140.084 mii dolari S.U.A., la
cursul valutar de 25.100 lei/dolar S.U.A., reprezentand influente conjuncturale
nefavorabile rezultate din operatiunile de finantare a importurilor de titei in
perioada 1992 - 1997 si din preturile produselor petroliere practicate in
aceeasi perioada si nereglementate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
72/1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Romane de Petrol, cu
modificarile ulterioare, si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2000
privind regularizarea datoriilor fostei Companii Romane de Petrol."
2. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4
Fondul special pentru produse petroliere este estimat la nivelul sumei de
16.249 miliarde lei, echivalentul sumei de 647.384 mii dolari S.U.A., la cursul
valutar de 25.100 lei/dolar S.U.A., si se va utiliza pentru:
a) acoperirea sumei de 12.733 miliarde lei, echivalentul sumei de 507.300
mii dolari S.U.A., la cursul valutar de 25.100 lei/dolar S.U.A., preluata la
datoria publica, conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
72/1997, cu modificarile ulterioare;
b) acoperirea sumei de 3.516 miliarde lei, echivalentul sumei de 140.084
mii dolari S.U.A., la cursul valutar de 25.100 lei/dolar S.U.A., propusa sa fie
platita cu prioritate, in conditiile prevazute la art. 3."
3. La articolul 6 se introduce alineatul 2 cu urmatorul cuprins:
"Sumele se vor livra in lei si pe fiecare ordin de plata se va
mentiona echivalentul in dolari S.U.A., la cursul de schimb valutar al Bancii
Nationale a Romaniei valabil la data efectuarii platii."
4. Articolul 11 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 11
Modul de utilizare a Fondului special pentru produse petroliere, constituit
in conditiile prezentei ordonante de urgenta, va fi stabilit prin norme
metodologice elaborate de Ministerul Industriei si Resurselor si Ministerul
Finantelor Publice, aprobate prin hotarare a Guvernului."
5. Dupa articolul 11 se introduce articolul 11^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 11^1
Fondul special pentru produse petroliere se desfiinteaza dupa achitarea
integrala a obligatiilor de plata prevazute la art. 4."
Art. 2
In tot cuprinsul ordonantei de urgenta denumirile Ministerul Industriei si
Comertului si Ministerul Finantelor se inlocuiesc cu Ministerul Industriei si
Resurselor si, respectiv, Ministerul Finantelor Publice.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 27 mai 2002, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATUI,
ALEXANDRU ATHANASIU
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 28 mai
2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU