Legea Nr.372 din 18.12.2013privind transmiterea unor terenuri în suprafaţă totală de 5.050 mp, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie „Autostrada Arad-Timişoara-Lugoj - Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă“ ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 834 din 24 decembrie 2013
Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1Prin derogare de la excepţia prevăzută la art. 31 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, terenurile aflate în domeniul public al statului, cu suprafaţa totală de 5.050 mp, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, se transmit din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie „Autostrada Arad-Timişoara-Lugoj - Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă“. Articolul 2Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 3Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La anexa nr. 3, numărul curent 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:
2. Totalul anexei nr. 3 se modifică în mod corespunzător. 3. Anexa nr. 3.39 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezenta lege. Articolul 4Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător. Articolul 5Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA PREŞEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU
ANEXA Nr. 1DATELE DE IDENTIFICARE a terenurilor cu suprafaţă totală de teren de 5.050 mp, aflate în domeniul public al statului, care se transmit din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie „Autostrada Arad-Timişoara-Lugoj - Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă“
|
Nr. crt. |
Locul unde este situat terenul care se transmite în administrare |
Persoana juridică de la care se transmite în administrare terenul |
Persoana juridică la care se transmite în administrare terenul |
Nr. identificare MFP |
Caracteristicile tehnice ale terenului |
|
1. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 238 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16129 Nr. top A578, Tarla 45 |
|
2. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 249 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16127 Nr. top A578/1, Tarla 45 |
|
3. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 168 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16143 Nr. top A663, Tarla 54 |
|
4. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 438 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16104 Nr. top A663, Tarla 54 |
|
5. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 2 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16124 Nr. top A650, Tarla 52 |
|
6. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 54 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16085 Nr. top A650, Tarla 52 |
|
7. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081 |
151672 |
Suprafaţa = 173 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16089 Nr. top A655, Tarla 53 |
|
8. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 62 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16137 Nr. top A655, Tarla 53 |
|
Nr. crt. |
Locul unde este situat terenul care se transmite în administrare |
Persoana juridică de la care se transmite în administrare terenul |
Persoana juridică la care se transmite în administrare terenul |
Nr. identificare MFP |
Caracteristicile tehnice ale terenului |
|
9. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ – Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 321 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16096; 16097 Nr. top A655/3, Tarla 53 |
|
10. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 622 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16141 Nr. top A655/3, Tarla 53 |
|
11. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 457 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16145 Nr. top A655, Tarla 53 |
|
12. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 115 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16139 Nr. top A688, Tarla 55 |
|
13. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 1.714 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16087 lot 2 Nr. top A668, Tarla 55 |
|
14. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 57 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16091 Nr. top A655, Tarla 53 |
|
15. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 144 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16135 Nr. top A677, Tarla 56 |
|
16. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 193 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16112 lot 2 Nr. top A677, Tarla 56 |
|
17. |
Municipiul Arad, judeţul Arad |
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad (CUI 2410171) |
Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (CUI 31116081) |
151672 |
Suprafaţa = 43 mp |
|
Categoria de folosinţă: A/Extravilan |
|
Nr. cadastral: 16082; 16083 Nr. top A1531, Tarla 151 |
|
Suprafaţa totală |
5.050 mp |
ANEXA Nr. 2(Anexa nr. 3.39 la Legea nr. 45/2009) DATELE DE IDENTIFICARE a suprafeţelor minime de teren, din domeniul public al statului, aflate în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, judeţul Arad, indispensabile activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic
|
Locul unde este situat terenul |
Caracteristicile tehnice ale terenului |
|
Tarlaua |
Parcela |
Categoria de folosinţă |
Suprafaţa - ha - |
|
Municipiul Arad |
22 |
255 |
arabil |
19,6037 |
|
|
22 |
256 |
arabil |
8,2000 |
|
|
22 |
257 |
arabil |
8,7396 |
|
|
22 |
258 |
arabil |
6,4978 |
|
|
22 |
259 |
arabil |
9,4640 |
|
|
22 |
260 |
arabil |
13,1185 |
|
|
22 |
261 |
arabil |
7,3121 |
|
|
29 |
348 |
arabil |
4,7826 |
|
|
29 |
348/1 |
arabil |
5,0154 |
|
|
29 |
349 |
arabil |
17,7986 |
|
|
29 |
350 |
arabil |
22,2858 |
|
|
30 |
361/1 |
arabil |
16,5881 |
|
|
31 |
364 |
arabil |
7,3689 |
|
|
31 |
366/1 |
arabil |
9,9554 |
|
|
31 |
366/3 |
arabil |
1,2199 |
|
|
32 |
373 |
arabil |
17,8859 |
|
|
33 |
381 |
arabil |
0,6035 |
|
|
33 |
384/1 |
arabil |
7,8608 |
|
|
33 |
385/1 |
arabil |
26,6717 |
|
|
33 |
386 |
arabil |
23,5750 |
|
|
34 |
402/1 |
arabil |
10,9408 |
|
|
34 |
403/1 |
arabil |
9,4074 |
|
|
42 |
515 |
arabil |
8,9182 |
|
|
42 |
517 |
arabil |
35,7197 |
|
|
42 |
521 |
arabil |
20,4151 |
|
|
42 |
533/1 |
arabil |
6,0958 |
|
|
43 |
537/1 |
arabil |
9,5700 |
|
|
43 |
538 |
arabil |
14,2182 |
|
|
43 |
539 |
arabil |
12,4000 |
|
|
43 |
540/1 |
arabil |
13,4324 |
|
|
44 |
553 |
arabil |
1,4451 |
|
|
45 |
578 |
arabil |
33,4230 |
|
|
47 |
609 |
arabil |
1,6096 |
|
|
50 |
619/3 |
arabil |
23,7694 |
|
|
50 |
627/1 |
arabil |
36,9877 |
|
|
50 |
630 |
arabil |
31,4398 |
|
|
52 |
650/1 |
arabil |
16,5437 |
|
|
53 |
655 |
arabil |
26,2959 |
|
Locul unde este situat terenul |
Caracteristicile tehnice ale terenului |
|
Tarlaua |
Parcela |
Categoria de folosinţă |
Suprafaţa - ha - |
|
Municipiul Arad |
54 |
663/1 |
arabil |
7,9192 |
|
|
54 |
664 |
arabil |
3,0000 |
|
|
55 |
668 |
arabil |
24,7111 |
|
|
55 |
670 |
arabil |
4,8277 |
|
|
56 |
677/1 |
arabil |
19,0609 |
|
|
57 |
681/1 |
arabil |
11,5056 |
|
|
57 |
681/2 |
arabil |
0,2131 |
|
|
58 |
686/1 |
arabil |
13,0996 |
|
|
58 |
686/2 |
arabil |
4,5959 |
|
|
59 |
688/1 |
arabil |
36,9893 |
|
|
59 |
688/2 |
arabil |
1,9905 |
|
|
60 |
692/1 |
arabil |
0,3641 |
|
|
60 |
692/3 |
arabil |
2,5267 |
|
|
60 |
692/4 |
arabil |
1,5912 |
|
|
60 |
692/5 |
arabil |
0,9554 |
|
|
61 |
703/1 |
arabil |
30,6590 |
|
|
61 |
703/2 |
arabil |
0,2364 |
|
|
61 |
703/6 |
arabil |
12,1496 |
|
|
61 |
719/1 |
arabil |
7,4938 |
|
|
62 |
725 |
arabil |
21,8827 |
|
|
64 |
736 |
arabil |
2,4600 |
|
|
64 |
743 |
arabil |
0,4326 |
|
|
65 |
751 |
arabil |
36,5566 |
|
|
67 |
761/2 |
arabil |
17,3238 |
|
|
67 |
762 |
arabil |
28,0010 |
|
|
67 |
763 |
arabil |
19,2107 |
|
|
69 |
779 |
arabil |
18,8096 |
|
|
72 |
774/1/9 |
arabil |
2,8133 |
|
|
72 |
774/1/10 |
arabil |
3,4077 |
|
|
151 |
1531/1 |
arabil |
51,1089 |
|
|
151 |
1531/2 |
arabil |
2,4835 |
|
Total |
arabil |
935,5586 |
|
Municipiul Arad |
54 |
663/1 |
păşune |
13,0184 |
|
|
54 |
664 |
păşune |
21,4790 |
|
|
61 |
701 |
păşune |
1,0600 |
|
|
61 |
719/4 |
păşune |
0,1030 |
|
|
61 |
720 |
păşune |
0,7844 |
|
|
54 |
723/1 |
păşune |
3,1723 |
|
|
54 |
723/7 |
păşune |
0,5791 |
|
|
54 |
727 |
păşune |
1,1211 |
|
|
63 |
731/1 |
păşune |
11,3772 |
|
|
64 |
736 |
păşune |
9,2503 |
|
|
64 |
740 |
păşune |
10,8143 |
|
|
64 |
741 |
păşune |
24,6544 |
|
|
63 |
731/4 |
păşune |
0,4950 |
|
Total |
păşune |
97,9085 |
|
Municipiul Arad |
33 |
383 |
fâneaţă |
0,3136 |
|
|
50 |
620/1 |
fâneaţă |
6,5107 |
|
Total |
fâneaţă |
6,8243 |
|
Total |
agricol |
1.041,2911 |
|
Locul unde este situat terenul |
Caracteristicile tehnice ale terenului |
|
Tarlaua |
Parcela |
Categoria de folosinţă |
Suprafaţa - ha - |
|
Municipiul Arad |
22 |
262 |
ape, bălţi |
0,1971 |
|
|
22 |
269/1 |
ape, bălţi |
0,1800 |
|
|
22 |
269/2 |
ape, bălţi |
0,1553 |
|
|
22 |
272 |
ape, bălţi |
0,6820 |
|
|
22 |
273 |
ape, bălţi |
0,1573 |
|
|
22 |
277 |
ape, bălţi |
0,0304 |
|
|
30 |
361/3 |
ape, bălţi |
0,0369 |
|
|
30 |
362 |
ape, bălţi |
0,1646 |
|
|
31 |
366/2 |
ape, bălţi |
0,0707 |
|
|
31 |
367 |
ape, bălţi |
0,1332 |
|
|
31 |
368 |
ape, bălţi |
0,0577 |
|
|
31 |
369 |
ape, bălţi |
0,1585 |
|
|
31 |
370 |
ape, bălţi |
0,1118 |
|
|
22 |
374 |
ape, bălţi |
0,0773 |
|
|
32 |
375 |
ape, bălţi |
0,1668 |
|
|
32 |
376 |
ape, bălţi |
0,1111 |
|
|
33 |
393 |
ape, bălţi |
0,5411 |
|
|
33 |
394 |
ape, bălţi |
0,0883 |
|
|
33 |
396 |
ape, bălţi |
0,6484 |
|
|
31 |
398 |
ape, bălţi |
0,4113 |
|
|
34 |
402/2 |
ape, bălţi |
0,1349 |
|
|
34 |
408 |
ape, bălţi |
0,1858 |
|
|
34 |
408 |
ape, bălţi |
0,0404 |
|
|
34 |
410 |
ape, bălţi |
0,2302 |
|
|
42 |
525 |
ape, bălţi |
1,0536 |
|
|
42 |
526 |
ape, bălţi |
0,4405 |
|
|
43 |
543 |
ape, bălţi |
0,5775 |
|
|
42 |
546 |
ape, bălţi |
0,2622 |
|
|
43 |
547 |
ape, bălţi |
0,6201 |
|
|
43 |
548 |
ape, bălţi |
0,7193 |
|
|
43 |
549 |
ape, bălţi |
0,5500 |
|
|
44 |
567 |
ape, bălţi |
0,3038 |
|
|
44 |
568 |
ape, bălţi |
0,6974 |
|
|
44 |
572 |
ape, bălţi |
0,4513 |
|
|
44 |
575 |
ape, bălţi |
0,4355 |
|
|
46 |
594 |
ape, bălţi |
0,6085 |
|
|
46 |
595 |
ape, bălţi |
0,3784 |
|
|
46 |
597 |
ape, bălţi |
0,3519 |
|
|
46 |
600 |
ape, bălţi |
0,3091 |
|
|
47 |
605 |
ape, bălţi |
0,2255 |
|
|
47 |
608/2 |
ape, bălţi |
0,2390 |
|
|
50 |
626/1 |
ape, bălţi |
3,4086 |
|
|
50 |
627/2 |
ape, bălţi |
0,1302 |
|
Locul unde este situat terenul |
Caracteristicile tehnice ale terenului |
|
Tarlaua |
Parcela |
Categoria de folosinţă |
Suprafaţa - ha - |
|
|
50 |
636 |
ape, bălţi |
0,3132 |
|
|
50 |
641 |
ape, bălţi |
0,4098 |
|
|
54 |
659/1 |
ape, bălţi |
0,6199 |
|
|
54 |
666 |
ape, bălţi |
0,4986 |
|
Municipiul Arad |
55 |
671 |
ape, bălţi |
0,3458 |
|
|
56 |
678 |
ape, bălţi |
0,6221 |
|
|
59 |
680 |
ape, bălţi |
0,2210 |
|
|
57 |
683 |
ape, bălţi |
0,4106 |
|
|
57 |
687 |
ape, bălţi |
0,1300 |
|
|
59 |
689 |
ape, bălţi |
0,3108 |
|
|
60 |
696/1 |
ape, bălţi |
0,2283 |
|
|
60 |
696/2 |
ape, bălţi |
0,0984 |
|
|
61 |
697 |
ape, bălţi |
0,2046 |
|
|
54 |
723/3 |
ape, bălţi |
0,3267 |
|
|
54 |
723/4 |
ape, bălţi |
0,1788 |
|
|
54 |
723/5 |
ape, bălţi |
0,1391 |
|
|
54 |
723/6 |
ape, bălţi |
0,3888 |
|
|
54 |
723/8 |
ape, bălţi |
0,1339 |
|
|
61 |
711 |
ape, bălţi |
0,3188 |
|
|
61 |
714/1 |
ape, bălţi |
0,1917 |
|
|
61 |
714/2 |
ape, bălţi |
0,1230 |
|
|
63 |
733 |
ape, bălţi |
0,5008 |
|
|
64 |
744 |
ape, bălţi |
0,1873 |
|
|
64 |
747 |
ape, bălţi |
0,7326 |
|
|
65 |
752 |
ape, bălţi |
0,1974 |
|
|
65 |
753 |
ape, bălţi |
0,3352 |
|
|
65 |
756 |
ape, bălţi |
0,2825 |
|
|
65 |
759 |
ape, bălţi |
0,1001 |
|
|
67 |
764 |
ape, bălţi |
0,3972 |
|
|
67 |
765 |
ape, bălţi |
0,2768 |
|
|
67 |
766 |
ape, bălţi |
0,0556 |
|
|
69 |
781/1 |
ape, bălţi |
0,2309 |
|
|
72 |
781/2 |
ape, bălţi |
0,2531 |
|
|
72 |
809/1 |
ape, bălţi |
0,0566 |
|
|
61 |
703/4 |
ape, bălţi |
0,6867 |
|
Total |
ape, bălţi |
27,0402 |
|
Municipiul Arad |
30 |
360 |
vegetaţie forestieră |
0,0512 |
|
|
54 |
657 |
vegetaţie forestieră |
0,2032 |
|
|
64 |
742 |
vegetaţie forestieră |
0,2737 |
|
|
61 |
703/3 |
vegetaţie forestieră |
0,5247 |
|
|
61 |
703/7 |
vegetaţie forestieră |
0,0314 |
|
Total |
vegetaţie forestieră |
1,0842 |
|
Locul unde este situat terenul |
Caracteristicile tehnice ale terenului |
|
Tarlaua |
Parcela |
Categoria de folosinţă |
Suprafaţa - ha - |
|
Municipiul Arad |
13 |
266 |
drum |
0,2210 |
|
|
22 |
271 |
drum |
0,1537 |
|
|
32 |
274 |
drum |
0,0724 |
|
|
22 |
275 |
drum |
0,0822 |
|
|
22 |
276 |
drum |
0,2046 |
|
|
22 |
278 |
drum |
0,2944 |
|
|
30 |
358 |
drum |
0,3504 |
|
|
31 |
371 |
drum |
0,0806 |
|
|
32 |
372 |
drum |
0,1098 |
|
|
33 |
385/2 |
drum |
0,0806 |
|
Municipiul Arad |
33 |
395 |
drum |
0,1360 |
|
|
33 |
397 |
drum |
0,8237 |
|
|
33 |
401 |
drum |
0,2412 |
|
|
34 |
402/3 |
drum |
0,1534 |
|
|
34 |
403/2 |
drum |
0,1296 |
|
|
34 |
407 |
drum |
0,3849 |
|
|
42 |
513 |
drum |
0,1626 |
|
|
43 |
541 |
drum |
0,1724 |
|
|
44 |
566 |
drum |
0,0550 |
|
|
44 |
576 |
drum |
0,4610 |
|
|
47 |
606 |
drum |
0,4168 |
|
|
47 |
608/3 |
drum |
0,4040 |
|
|
50 |
627/3 |
drum |
0,2484 |
|
|
50 |
633 |
drum |
0,1016 |
|
|
50 |
645 |
drum |
0,5900 |
|
|
54 |
665 |
drum |
0,1332 |
|
|
54 |
667 |
drum |
0,3777 |
|
|
55 |
672 |
drum |
0,7056 |
|
|
55 |
673 |
drum |
0,2928 |
|
|
56 |
676 |
drum |
0,5072 |
|
|
59 |
679 |
drum |
0,4996 |
|
|
57 |
684/1 |
drum |
0,3966 |
|
|
57 |
684/2 |
drum |
0,0181 |
|
|
59 |
690/1 |
drum |
0,0091 |
|
|
61 |
698 |
drum |
0,4033 |
|
|
61 |
712 |
drum |
0,1885 |
|
|
61 |
716 |
drum |
0,3013 |
|
|
62 |
726 |
drum |
0,2949 |
|
|
63 |
731/3 |
drum |
0,3389 |
|
|
64 |
741/1 |
drum |
0,1625 |
|
|
64 |
745 |
drum |
0,6614 |
|
|
64 |
748 |
drum |
0,1312 |
|
|
64 |
749 |
drum |
0,1160 |
|
Locul unde este situat terenul |
Caracteristicile tehnice ale terenului |
|
Tarlaua |
Parcela |
Categoria de folosinţă |
Suprafaţa - ha - |
|
|
67 |
750 |
drum |
0,2512 |
|
|
65 |
757 |
drum |
0,1940 |
|
|
67 |
761/1 |
drum |
0,3129 |
|
|
67 |
767 |
drum |
0,3492 |
|
|
69 |
780 |
drum |
0,2365 |
|
|
69 |
781/2 |
drum |
0,2401 |
|
|
72 |
803 |
drum |
0,0356 |
|
|
151 |
1538 |
drum |
0,2511 |
|
|
42 |
533/2 |
drum |
0,0649 |
|
|
42 |
540/2 |
drum |
0,5031 |
|
Total |
drumuri exploatare |
14,1068 |
|
Municipiul Arad |
54 |
724 |
curţi, construcţii |
35,1127 |
|
Total |
curţi, construcţii |
35,1127 |
|
Municipiul Arad |
29 |
344/1 |
neproductiv |
1,1902 |
|
|
44 |
582 |
neproductiv |
0,1079 |
|
Municipiul Arad |
53 |
654/1 |
neproductiv |
1,5869 |
|
|
53 |
654/2 |
neproductiv |
0,0278 |
|
|
57 |
685 |
neproductiv |
1,6255 |
|
|
54 |
723/2 |
neproductiv |
0,3483 |
|
|
61 |
704/1 |
neproductiv |
0,7602 |
|
|
61 |
703/5 |
neproductiv |
0,8238 |
|
|
61 |
703/8 |
neproductiv |
0,3816 |
|
Total |
neproductiv |
6,8522 |
|
Total |
neagricol |
84,1961 |
|
TOTAL GENERAL |
|
1.124,4872*) |
*) Suprafaţă înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. M.F. 151672.
|
COMENTARII la Legea 372/2013
|
|
|
|
|
|
Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 372 din 2013
|
|
ANONIM a comentat
Decretul 276 1997
I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY
Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone.
https://wraithhackers.com/
https://t.me/wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks@protonmail.com
|
ANONIM a comentat
Rectificare 158 2015
ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY
I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost.
htt ps:// wraithhackers. com/
htt ps:// t.me / wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks @ protonmail. com
|
ANONIM a comentat
Ordin 335 2021
Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY
At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements.
https://wraithhackers.com/
https://t.me/wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks@protonmail.com.
|
ANONIM a comentat
Ordin 38 2002
HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY
I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties.
Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds.
With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me.
https://wraithhackers.com/
https://t.me/wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks@protonmail.com.
|
ANONIM a comentat
Ordin 1287 2007
usually don’t comment on these threads but this one hit close.
Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it.
Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete.
What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks)
They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it.
All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet.
The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast.
That’s what I paid for.
|
ANONIM a comentat
Decretul 360 2017
How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery
The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended!
They can be reached at:
Email address: marv.web@mail.com
WhatsApp;+601126730582
Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
|
ANONIM a comentat
Legea 266 2001

Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com

Decretul 358 1948
What type of loan do you need?
Personal loan
Car loan
Refinancing
Mortgage
Business capital (start or expand your business)
Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone?
Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
|
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 372/2013
|