Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Gabriela Spătaru în Dosarul nr. 249/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.032D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent învederează Curţii că autorul excepţiei a transmis la dosar o cerere de amânare a judecăţii în vederea angajării unui apărător, precizând că în urma proceselor cu partea adversă şi-a pierdut locul de muncă, rămânând astfel fără nicio sursă de venit.4. Având cuvântul asupra acestei cereri, reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen, apreciind că o astfel de solicitare nu este specifică procedurii în faţa Curţii Constituţionale.5. Deliberând, Curtea respinge cererea, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţin valabilitatea cele statuate în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 26 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 249/36/2015, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Gabriela Spătaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că textul de lege criticat „condiţionează accesul la o cale de atac de un termen, fiind vorba despre o normă dispozitivă, şi nu imperativă".9. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Guvernul consideră că prevederile referitoare la termenele procedurale instituite prin textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor prevăzute la art. 126 alin. (2) şi la art. 129 din Constituţie. De asemenea, apreciază că îşi păstrează valabilitatea jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865. Din motivarea excepţiei rezultă că autoarea acesteia critică, de fapt, doar prevederile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865. Curtea observă, totodată, că, deşi Codul de procedură civilă din 1865 a fost abrogat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, textul de lege criticat regăsindu-se, în prezent, în art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, excepţia de neconstituţionalitate ridicată întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare" şi ţinând cont de cele statuate de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sintagma „în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.15. Având în vedere cele mai sus arătate, obiect al excepţiei îl constituie prevederile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, care au următoarea redactare: „[...] Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 - Accesul liber la justiţie din Constituţie.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 317 din Codul de procedură civilă din 1865, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia pot fi atacate hotărârile irevocabile, pentru anumite motive expres prevăzute de textul amintit, dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului sau dacă instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Prin promovarea acestei căi de atac, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată este chemată să o anuleze şi să procedeze la o nouă judecată.18. Textul de lege criticat în cauza de faţă reglementează cu privire la momentul până la care aceasta poate fi introdusă, diferit după cum hotărârea contestată este sau nu susceptibilă de a fi pusă în executare, iar în cadrul primei categorii după cum este formulată înainte sau după începerea executării silite.19. În jurisprudenţa sa, Curtea s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale ce formează şi obiectul prezentei excepţii, dintr-o perspectivă similară, referitoare la impunerea unui anumit termen în interiorul căruia poate fi introdusă contestaţia în anulare, constatând că sunt constituţionale prin raportare la dispoziţiile din Legea fundamentală care consacră şi garantează dreptul de acces liber la justiţie. Astfel, prin Decizia nr. 184 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003, Decizia nr. 808 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 august 2010, şi Decizia nr. 119 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 20 mai 2013, Cutea a statuat că în această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.20. Aşa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lor, contestaţia în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la reconsiderarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriela Spătaru în Dosarul nr. 249/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu