LEGE Nr. 289
din 7 iulie 2006
pentru modificarea si
completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 606 din 13 iulie 2006
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. - Legea nr.
350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie
2001, cu completările ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. La articolul 2,
alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„3. Gestionarea se realizează prin intermediul
amenajării teritoriului şi al urbanismului, care constituie ansambluri de
activităţi complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială
echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit, la îmbunătăţirea
condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale, precum şi la asigurarea
coeziunii teritoriale la nivel regional, naţional şi european."
2. La articolul 9, litera
c) va avea următorul cuprins:
,,c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale, cu
protecţia mediului şi a peisajului cultural;".
3. La articolul 9, după
litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
,,e) conservarea şi dezvoltarea diversităţii
culturale."
4. Articolul 14 va avea
următorul cuprins:
„Art. 14. - (1) Activităţile principale de amenajare a
teritoriului şi de urbanism constau în transpunerea la nivelul întregului
teritoriu naţional a strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare
durabilă în profil spaţial, precum şi urmărirea aplicării acestora în
conformitate cu documentaţiile de specialitate legal aprobate.
2. Politicile de dezvoltare
durabilă în profil spaţial prevăzute la alin. (1) se fundamentează pe conceptul
strategic de dezvoltare spaţială a României.
(3) In procesul de implementare, conceptul strategic de
dezvoltare spaţială a României se va baza pe:
a) un sistem de indicatori pentru fundamentarea
procesului de luare a deciziilor;
b) o metodologie de prioritizare a proiectelor."
5. Articolul 18 va avea
următorul cuprins:
„Art. 18. - (1) Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului este organul specializat al Guvernului în domeniul
amenajării teritoriului şi al urbanismului, având în această calitate
următoarele atribuţii:
a) elaborarea conceptului strategic de dezvoltare
spaţială a României;
b) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului
naţional;
c) elaborarea Planului de
amenajare a teritoriului regional, care fundamentează planurile de dezvoltare
regională;
d) elaborarea Regulamentului general de urbanism;
e) avizarea proiectelor de acte normative referitoare
la activitatea de amenajare a teritoriului şi de
urbanism;
f) colaborarea cu ministerele, precum şi cu celelalte
organe ale administraţiei publice centrale, pentru fundamentarea, din punct de
vedere al amenajării teritoriului şi al urbanismului, a programelor strategice
sectoriale;
g) colaborarea cu consiliile
pentru dezvoltare regională, cu consiliile judeţene şi consiliile locale,
precum şi urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale şi
liniile directoare în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului la
nivel regional, judeţean şi local;
h) avizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului
şi de urbanism, potrivit competenţelor stabilite prin prezenta lege.
(2) In vederea asigurării coerenţei măsurilor de
dezvoltare regională în ansamblul dezvoltării teritoriului naţional, Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului:
a) va desemna un reprezentant în Consiliul Naţional
pentru Dezvoltare Regională;
b) va desemna câte un reprezentant fără drept de vot,
care va face parte din consiliile pentru dezvoltare regională;
c) va delega din cadrul structurilor proprii, pentru
agenţiile de dezvoltare regională, cel puţin un specialist în amenajarea
teritoriului şi urbanism."
6. Articolul 32 va avea
următorul cuprins:
„Art. 32. - (1) In cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile
documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul
de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism
prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei
urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism - Plan
urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu - se poate întocmi documentaţia
tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.
(2) Noua documentaţie de
urbanism, cuprinzând intervenţia solicitată, poate fi aprobată numai după o
perioadă de 12 luni de la data aprobării documentaţiei de urbanism iniţiale.
(3) Modificările aduse reglementărilor din Planul
urbanistic general asupra procentului de ocupare al terenului (POT) şi
distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei se stabilesc
prin Planul urbanistic de detaliu, iar cele aduse regimului de construire,
funcţiunii zonei, înălţimii maxime admise, coeficientului de utilizare al
terenului (CUT) şi retragerii clădirilor faţă de aliniament se stabilesc prin
planurile urbanistice zonale."
7. La articolul 37,
alineatele (1), (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:
„Art. 37. - (1) In scopul îmbunătăţirii calităţii
deciziei referitoare la dezvoltarea spaţială durabilă, în coordonarea
preşedinţilor consiliilor judeţene şi a primarilor de municipii şi oraşe,
respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, se constituie Comisia
tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism, ca organ consultativ cu
atribuţii de avizare, expertizare tehnică şi consultanţă.
(2) Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi
urbanism este formată din specialişti din domeniul amenajării teritoriului şi
al urbanismului, secretariatul comisiei fiind asigurat de structura de
specialitate din subordinea arhitectului-şef.
(3) Componenţa nominală a Comisiei tehnice de
amenajare a teritoriului şi urbanism şi regulamentul de funcţionare se aprobă
de consiliul judeţean, consiliul local municipal, orăşenesc, respectiv de
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, la propunerea preşedintelui
consiliului judeţean, a primarului, respectiv a primarului general al
municipiului Bucureşti, pe baza recomandărilor asociaţiilor profesionale din
domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, construcţiilor, instituţiilor
de învăţământ superior şi ale arhitectului-şef."
8. La articolul 38, alineatele (21) şi (3) vor avea următorul cuprins:
„(21) Registrul
Urbaniştilor din România se înfiinţează ca instituţie publică, autonomă, cu
personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, care se
constituie din tarifele de atestare sau de examinare în vederea dobândirii
dreptului de semnătură, de înscriere în Registrul urbaniştilor şi de exercitare
a dreptului de semnătură, precum şi din alte surse legale.
(3) Regulamentul privind dobândirea dreptului de
semnătură, precum şi Regulamentul referitor la organizarea şi funcţionarea
Registrului Urbaniştilor din România se aprobă prin hotărâre a organului de conducere
al Registrului Urbaniştilor din România, cu avizul Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, şi se vor publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I."
9. La articolul 46, litera
f) a alineatului (2) va avea următorul cuprins:
„f) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a
monumentelor istorice şi a siturilor arheologice reperate;".
10. La articolul 46, după
litera h) a alineatului (2) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul
cuprins:
,,i) zonele de risc natural
delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice
privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi
realizarea construcţiilor în aceste zone."
11. La articolul 46, după
litera c) a alineatului (3) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul
cuprins:
,,d) zonele de risc natural delimitate şi declarate
astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi
atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone."
12. Articolul 51 va avea
următorul cuprins:
„Art. 51. - (1) Activităţile de amenajare a
teritoriului şi de urbanism, prevăzute în prezenta lege, se finanţează din
bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, din bugetul de stat
şi din venituri proprii constituite la Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului, în baza art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind
calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, precum şi, după caz, de
persoane juridice şi fizice interesate în dezvoltarea unei localităţi sau a
unei zone din cadrul acesteia.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale au
obligaţia să prevadă în bugetele anuale fonduri pentru elaborarea sau
actualizarea, după caz, a planurilor de amenajare a teritoriului, a planurilor
de urbanism, a hărţilor de risc natural, precum şi a studiilor de fundamentare
necesare în vederea elaborării acestora.
(3) In vederea cofinanţării de la bugetul de stat a
hărţilor de risc/hazard, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului va elabora norme metodologice de cofinanţare a hărţilor de
risc/hazard, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului."
13. Articolul 55 va avea
următorul cuprins:
„Art. 55. - (1) Finanţarea documentaţiilor de amenajare
a teritoriului şi de urbanism cu caracter deosebit, pentru zone şi localităţi
care necesită cercetări şi studii complexe, se face şi din fonduri destinate
cercetării, dezvoltării regionale şi altele, în condiţiile stabilite de
ministere şi de alţi factori implicaţi.
(2) In cazul documentaţiilor de urbanism aprobate,
entitatea achizitoare poate organiza, în condiţiile legii, concurs de soluţii
pentru ilustrare urbanistică, deschis specialiştilor din domeniul arhitecturii
şi urbanismului, finanţat din aceleaşi fonduri prevăzute la alin. (1)."
14. La articolul 57,
literele a) şi b) ale alineatului (1) vor avea următorul cuprins:
,,a) informarea populaţiei, cel puţin prin afişare la
primărie şi anunţ public în presă;
b) consultarea populaţiei, anterior aprobării
documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;".
15. La articolul 59,
litera c) va avea următorul cuprins:
,,c) conţinutul documentaţiilor de urbanism care
urmează a fi supuse aprobării, precum şi al documentaţiilor aprobate, conform
legii."
16. La articolul 62, după
alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) In situaţia
neactualizării documentaţiilor de urbanism până la expirarea termenelor de
valabilitate prevăzute prin hotărârile de aprobare a acestora, se suspendă
eliberarea autorizaţiilor de construire/desfiinţare, conform legii."
17. Articolul 63 va avea
următorul cuprins:
„Art. 63. - (1) Incălcarea prevederilor prezentei legi
atrage răspunderea civilă, contravenţională, disciplinară, administrativă sau
penală, după caz, potrivit legii.
(2) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) refuzul instituţiilor publice de a furniza
informaţii care, prin natura lor, sunt publice, pentru desfăşurarea corespunzătoare
a activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
b) supunerea spre avizare sau aprobare a unei
documentaţii de urbanism incomplete ori care conţine date eronate;
c) avizarea şi aprobarea de documentaţii de amenajare
a teritoriului şi de urbanism semnate de alte persoane decât cele stabilite
prin lege;
d) neîndeplinirea atribuţiilor privind exercitarea
controlului asupra modului de respectare a documentaţiilor de amenajare a
teritoriului şi de urbanism;
e) neluarea măsurilor prevăzute de lege în cazul
nerespectării prevederilor din documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de
urbanism."
18. După articolul 63 se
introduc două noi articole, articolele 631 şi 632, cu următorul cuprins:
„Art. 631. -
Contravenţiile prevăzute la art. 63 alin. (2) se sancţionează astfel:
a) nerespectarea prevederilor lit. a) şi b), cu amendă
de la 1.000 lei la 3.000 lei;
b) nerespectarea prevederilor lit. c), cu amendă de
la 1.000 lei la 9.000 lei;
c) nerespectarea prevederilor lit. d) şi e), cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.
Art. 632. -
Contravenţiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) le sunt aplicabile dispoziţiile
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
şi completările ulterioare."
19. Articolul 64 va avea
următorul cuprins:
„Art. 64. - (1) Faptele de încălcare a prezentei legi
se constată de organele de control al activităţii de amenajare a teritoriului
şi de urbanism ale consiliilor judeţene şi locale, de reprezentanţi ai
instituţiilor publice de specialitate ale autorităţilor centrale implicate în
avizare, precum şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii.
(2) Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism
aprobate fără avizele prevăzute de reglementările în vigoare sunt nule."
20. Anexa nr. 1
„Categorii de documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Competenţe de avizare şi de aprobare a acestora" va avea următorul
cuprins:
„ANEXA Nr. 1*)
CATEGORII DE DOCUMENTAŢII DE AMENAJARE A
TERITORIULUI Şl DE URBANISM. COMPETENTE DE AVIZARE SI DE APROBARE A ACESTORA
Nr. crt.
|
Categorii de documentaţii
|
Avizează
|
Aprobă
|
0
|
1
|
2
|
3
|
A. Amenajarea teritoriului
|
• Plan de amenajare a
teritoriului
|
1
|
Naţional
|
Guvernul
|
Parlamentul
|
2
|
Zonal
• Regional sau interjudeţean
• Interoraşenesc sau intercomunal
• Frontalier
• Metropolitan, periurban al principalelor
municipii şi oraşe
|
• Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
• Organisme centrale şi teritoriale interesate
|
• Consiliile judeţene
• Consiliile locale
• Consiliul General al Municipiului Bucureşti
|
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
0
|
1
|
2
|
3
|
3
|
Judeţean
|
• Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
• Organisme centrale şi teritoriale interesate
|
• Consiliul judeţean
• Consiliu! General al Municipiului Bucureşti
|
B. Urbanism
|
• Plan
urbanistic general şi regulament local aferent acestuia
|
4
|
Municipiul
Bucureşti
|
• Ministerul Transporturilor, Construcţiilor
şi Turismului • Organisme centrale şi teritoriale interesate
|
• Consiliul General al Municipiului Bucureşti
|
5
|
Municipiu
|
• Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
• Consiliul judeţean
• Organisme centrale şi teritoriale interesate
|
• Consiliul local al municipiului
|
6
|
Oraş
|
• Consiliul judeţean
• Organisme centrale şi locale interesate
|
• Consiliul local al oraşului
|
7
|
Comună
|
• Consiliul judeţean
• Organisme centrale şi locale interesate
|
• Consiliul local al comunei
|
8
|
Municipii, oraşe
şi comune ce
includ staţiuni
balneare/ turistice declarate
|
• Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
• Consiliul judeţean
• Organisme centrale şi teritoriale interesate
|
• Consiliul local al municipiului/ oraşului/
comunei, după caz
|
• Plan
urbanistic zonal şi regulament local aferent acestuia
|
9
|
Zona centrală a municipiului Bucureşti, precum şi alte zone
funcţionale de interes
|
• Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
• Organisme centrale şi teritoriale
interesate
|
• Consiliul General al Municipiului Bucureşti
|
10
|
Zona centrală a municipiului şi alte zone
funcţionale de interes
|
• Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
• Consiliul judeţean
• Organisme centrale şi
teritoriale interesate
|
• Consiliile locale municipale
|
11
|
Zona centrala a oraşului, satului, precum şi alte zone
funcţionale de interes
|
• Consiliul judeţean
• Organisme centrale şi teritoriale interesate
|
• Consiliile locale orăşeneşti sau comunale
|
|
|
|
|
|
0
|
1
|
2
|
3
|
12
|
• Zone protejate ori asupra cărora s-a
instituit un tip de restricţie, precum şi cele care depăşesc limita unei
unităţi administrativ-teritoriale
• Zone protejate ori asupra cărora s-a instituit un tip de
restricţie, precum şi cele care depăşesc limita unei unităţi
administrativ-teritoriale, pentru municipiul Bucureşti
|
• Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
• Consiliul judeţean
• Organisme centrale şi teritoriale interesate
|
• Consiliile locale
• Consiliul General al Municipiului
Bucureşti
|
• Plan urbanistic de detaliu
|
13
|
• Imobile clasate în lista
monumentelor istorice şi cele care se amplasează în zone protejate
• Imobile clasate în lista
monumentelor istorice şi cele care se amplasează în zone protejate, pentru municipiul Bucureşti
|
• Consiliul judeţean
• Ministerul Culturii şi Cultelor
• Organisme centrale şi teritoriale interesate
|
• Consiliile locale
• Consiliul General al Municipiului Bucureşti
|
14
|
Alte imobile
|
• Organisme teritoriale interesate
|
• Consiliile locale
|
C. Regulament de urbanism
|
15
|
Regulament general de urbanism
|
• Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
• Organisme centrale şi teritoriale interesate
|
• Guvernul"
|
21. La anexa nr. 2
„Definirea termenilor utilizaţi în lege", după termenul „zonă de
protecţie" se introduce un nou termen cu următorul cuprins:
„• Zonă de risc natural - areal delimitat geografic, în interiorul căruia există un potenţial
de producere a unor fenomene naturale distructive care pot afecta populaţia,
activităţile umane, mediul natural şi cel construit şi pot produce pagube şi
victime umane."
Art. II. - Legea nr.
350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu completările
ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Art. III. - La data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii organului de conducere al Registrului Urbaniştilor din
România pentru aprobarea Regulamentului privind dobândirea dreptului de semnătură,
precum şi a Regulamentului referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului
Urbaniştilor din România, Hotărârea Guvernului nr. 1.519/2004 pentru aprobarea
Regulamentului privind dobândirea dreptului de semnătură pentru
documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi a
Regulamentului referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului
Urbaniştilor din România, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 20 octombrie
2004, se abrogă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU