Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 288 din 7 iulie 2006

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 591 din 7 iulie 2006



Parlamentul României   adoptă prezenta lege.

Art. 1. - In temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2006 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2006, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:

I. Finanţe publice şi economie:

1.    reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul transporturilor, economiei şi comerţului;

2.  rectificarea bugetului de stat pentru anul 2006;

3.   rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2006;

4.   abrogarea de la data aderării României la Uniunea Europeană a actelor normative care conţin reglementări prin care sunt acordate scutiri şi exonerări de la plata taxelor vamale a unor bunuri;

5.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului  nr.  195/2001   privind  repartizarea profitului Companiei Naţionale „Loteria Română" - S.A., aprobată prin Legea nr. 195/2002, cu modificările ulterioare;

6.   modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 59/2004 privind măsuri de întărire a disciplinei financiar-economice în sistemul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 597/2004, cu modificările ulterioare;

7.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, aprobată prin Legea nr. 22/2000, cu modificările şi completările ulterioare;

8.   măsuri privind accelerarea privatizării societăţilor comerciale, valorificarea unor active ale statului şi unele măsuri privind monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat de la societăţile comerciale;

9.   abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2002 pentru recuperarea arieratelor către principalii furnizori  de  resurse  energetice  şi  apă,  aprobată  cu modificări prin Legea nr. 639/2002;

10.   măsuri privind reglementarea datoriilor aferente minelor închise către bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, alte bugete speciale, bugetele locale şi către societăţile comerciale furnizoare de energie electrică şi alte utilităţi;

11.   măsuri privind scoaterea din funcţiune a unor mijloace fixe, inclusiv a construcţiilor aferente acestora, uzate fizic sau moral, neamortizate integral, din cadrul unor capacităţi de producţie ale operatorilor economici din portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului;

12.  modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/2000 privind unele măsuri pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Grupului nr. 1 din Centrala Termoelectrică Mintia -Deva, aprobată cu modificări prin Legea nr. 449/2001;

13.   modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 320/2003;

14.   măsuri privind scoaterea de la rezerva de stat a unor cantităţi de combustibili;

15.    aprobarea încetării valabilităţii unor tratate internaţionale în domeniul comerţului şi cooperării economice;

16.   modificarea art. 199 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la regimul accizelor pentru produsele livrate de la rezervele de stat;

17.   măsuri pentru rezolvarea situaţiei specifice de la Societatea Comercială „Daewoo Automobile România" - SA;

18.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 137/2004 referitoare la unele măsuri privind utilizarea profitului Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale „Transgaz" - S.A. pentru finanţarea unor obiective majore de investiţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2005;

19.   modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2004 privind autorizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie pentru alocarea sumei de 10,8 miliarde lei Societăţii Comerciale „Melana IV" - S.A. Săvineşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 167/2004;

20.  măsuri pentru restructurarea şi pregătirea privatizării Societăţii Comerciale „Ape Minerale" - S.A.;

21.   modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/2004 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale „Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale „Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş, precum şi a societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 169/2004, modificarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi instituirea unor măsuri în vederea vânzării acţiunilor reprezentând până la 10% din capitalul social al acestor societăţi comerciale;

22.  modificarea Legii nr. 71/1994 privind acordarea unor facilităţi suplimentare faţă de Legea nr. 35/1991, republicată, pentru atragerea de investitori străini în industrie;

23.  reglementări în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor;

24.   modificarea notei c) din anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea serviciilor consulare şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/1993, cu modificările şi completările ulterioare.

II. Transporturi, construcţii şi turism:

1.   modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căi navigabile, republicată;

2.   modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, republicată;

3.   aprobarea cadrului de implementare a Programului naţional de construcţie a reţelei de canalizare şi de realizare a staţiilor de epurare în localităţile rurale şi localităţile recent declarate oraş prin lege, dar care nu dispun de infrastructură urbană;

4.  modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Bucureşti -Otopeni, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2002;

5.  modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;

6.    perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul transporturilor, în vederea alinierii la legislaţia comunitară;

7.   măsuri pentru dezvoltarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel naţional;

8.   măsuri pentru dezvoltarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe pentru sinistraţi, în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren;

9.   măsuri pentru dezvoltarea activităţii în domeniul turismului la nivel naţional;

10.  modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările ulterioare;

11.   modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

12.   măsuri pentru predarea către beneficiari a caselor de locuit construite prin programe guvernamentale în zonele afectate de inundaţiile produse în anul 2005;

13.  schimbarea destinaţiei unor părţi dintr-un imobil;

14.   măsuri speciale privind mansardarea clădirilor de locuit tip bloc.

III. Agricultură şi protecţia mediului:

1.   modificarea Legii nr. 236/2003 privind organizarea pieţei tutunului brut în România;

2.     reglementări privind acordarea de facilităţi producătorilor agricoli şi crescătorilor de animale, în contextul integrării în Uniunea Europeană;

3.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, aprobată prin Legea nr. 38/2001;

4.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2003, cu modificările ulterioare;

5.    măsuri privind reorganizarea activităţilor de reproducţie, selecţie şi identificare a animalelor;

6.  măsuri privind sprijinul financiar acordat de la bugetul de stat unor proiecte din Programul SAPARD pentru zonele afectate de inundaţiile din perioada martie-aprilie 2006;

7.   măsuri necesare ca urmare a efectelor produse de inundaţii sau alte calamităţi naturale;

8.   măsuri necesare pentru sprijinirea producătorilor agricoli din zonele inundate sau cu umiditate ridicată, precum şi din zonele afectate de alunecări de teren;

9.   modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată cu modificări prin Legea nr. 451/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

10.    reglementări privind aprobarea numărului de exemplare din speciile urs, lup, râs şi pisică sălbatică ce se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2006-2007;

11.   măsuri privind combaterea gripei aviare;

12.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările ulterioare;

13.  abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobată cu modificări prin Legea nr. 159/2000;

14.   aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor.

IV.   Comunicaţii:

1.   aprobarea strategiei pentru finalizarea procesului de privatizare a Societăţii Comerciale „Romtelecom" - S.A.;

2.   aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii - S.A.;

3.     modificarea cadrului legislativ în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale.

V.   Cultură, educaţie şi sport:

1.   reglementări privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte;

2.   modificarea şi completarea Legii nr. 292/2003 privind organizarea şi funcţionarea aşezămintelor culturale;

3.   modificarea şi completarea Legii nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Depozitului legal de documente, indiferent de suport, republicată;

4.   reglementări privind protejarea patrimoniului tehnic şi industrial;

5.   reglementări privind protejarea patrimoniului naţional imaterial;

6.    modificarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică;

7.   modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare;

8.   reglementări privind drepturile cuvenite cadrelor didactice din învăţământul primar care desfăşoară activitate suplimentară, în cadrul învăţământului cu predare în limba maternă;

9.   măsuri privind utilizarea suplimentelor nutritive de către sportivi;

10.   modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2005 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări prin Legea nr.  114/2006;

11.   modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2006 privind regimul concesionării monumentelor istorice;

12.   modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

VI.   Muncă, protecţie socială şi salarizare:

1.   modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare;

2.   măsuri în vederea acordării unor ajutoare financiare suplimentare pentru urmaşii celor căzuţi la datorie în timpul serviciului militar după 1989;

3.  măsuri privind salarizarea personalului din învăţământ;

4.  modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

5.   reglementări privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, în vederea creării unui sistem de salarizare unitar;

6.   reglementări privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor;

7.   modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu modificările ulterioare;

8.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările ulterioare;

9.     modificarea şi completarea legislaţiei privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile de învăţământ public;

10.    modificarea şi completarea legislaţiei privind salarizarea şi alte drepturi ale celorlalte categorii de funcţionari publici;

11.   măsuri privind protecţia populaţiei împotriva efectelor gripei aviare;

12.   modificarea Legii nr. 217/2005 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea comitetului european de întreprindere;

13.   modificarea şi completarea Legii nr. 203/1999 privind permisele de muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

14.   măsuri financiare în vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, în scopul reducerii preţurilor;

15.   modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, cu modificările ulterioare.

VII. Administraţie şi interne:

1.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2005 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 411/2005;

2.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005;

3.   reglementarea obligaţiei transportatorilor aerieni de a comunica date despre pasageri;

4.   măsuri privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de substanţe interzise;

5.   completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2004 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric şi funcţional corespunzător desfăşurării activităţilor de eliberare şi evidenţă a cărţilor de identitate, actelor de stare civilă, paşapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 520/2004;

6.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 49/2006;

7.   modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

8.   completarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a unor centrale termice şi electrice de termoficare aflate în proprietatea consiliilor judeţene sau locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 643/2002;

9.  instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate;

10.  măsuri privind accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

VIII.  Contravenţii:

- modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

IX.   Prorogarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Art. 2. - In conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2006. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU


SmartCity5

COMENTARII la Legea 288/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 288 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 288/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu