LEGE Nr. 222
din 28 octombrie 2008
pentru modificarea si
completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in
materie penala
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 758 din 10 noiembrie 2008
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. - Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. La articolul 41,
după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul
cuprins:
„(11) In situaţia
prevăzută la alin. (1), Ministerul Justiţiei stabileşte, dacă este cazul, cărui
stat solicitant îi va fi predată persoana extrădată, potrivit obligaţiilor
internaţionale asumate de România prin tratatele internaţionale în materie la
care este parte sau care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene,
ţinând seama de hotărârile judecătoreşti definitive cu privire la fiecare
dintre cererile de extrădare, precum şi de criteriile prevăzute la alin.
(1)."
2. Articolul 42 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 42
Sesizarea procurorului competent
Cu excepţia cazurilor de restituire prevăzute la art.
40 alin. (4), cererea de extrădare şi actele anexe se transmit de Ministerul
Justiţiei, în cel mult 48 de ore, procurorului general al parchetului de pe
lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana
extrădabilă sau, în cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana,
procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti."
3. La articolul 44,
alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Procedura judiciară de extrădare este de
competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie a fost localizată persoana
extrădabilă şi a parchetului de pe lângă aceasta.
(2) Cererea de arestare provizorie în vederea
extrădării şi cererea de extrădare se soluţionează de un complet format
dintr-un judecător al secţiei penale a curţii de apel competente."
4. La articolul 45,
alineatele (1), (3), (5), (6) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Procurorul general competent sau procurorul
desemnat de acesta procedează, în 48 de ore de la primirea cererii de extrădare
şi a actelor anexate, la identificarea persoanei extrădabile, căreia fi aduce
la cunoştinţă conţinutul actelor transmise de autorităţile statului solicitant.
........................................................................................................................................................................ .........................................................
(3) Arestarea provizorie în vederea extrădării se
dispune şi este prelungită de acelaşi complet învestit cu soluţionarea cererii
de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii să
poată depăşi 180 de zile. După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus
arestarea, judecătorul emite de îndată mandat de arestare provizorie în vederea
extrădării. Prevederile Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi
executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.
........................................................................................................................................................................ .........................................................
(5) In cursul soluţionării cererii de extrădare,
instanţa verifică periodic, dar nu mai'târziu de 30 de zile, necesitatea
menţinerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menţinerea arestării
provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau
localitatea. Măsura arestării provizorii se înlocuieşte cu măsura obligării de
a nu părăsi ţara sau localitatea numai în cazuri bine justificate şi numai dacă
instanţa apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la
judecarea cererii de extrădare.
(6) Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin
sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate în vederea
predării.
(7) Măsura arestării în vederea predării încetează de
drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale
statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenităpentru predare,
cu excepţia cazului prevăzut la art. 59 alin. (6). In acest caz, instanţa
dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate şi informează
despre aceasta Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative."
5. La articolul 45,
alineatul (8) se abrogă.
6. La articolul 45, după alineatul (9) se introduce
un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:
„(10) Incheierea prin care s-a dispus luarea,
menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurii arestării provizorii în vederea
extrădării poate fi atacată separat cu recurs, în termen de 24 de ore de la
pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de bre,
iar recursul se judecă în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei. Recursul
declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea
măsurii arestării provizorii nu este suspensiv de executare."
7. La articolul 46,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării se transmite, prin intermediul Centrului de Cooperare
Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, parchetului competent, cu informarea'Ministerului Justiţiei. In
cazul în care arestarea provizorie în vederea extrădării se solicită pe bază de
reciprocitate, precum şi atunci când cererea de arestare priveşte una dintre
persoanele' prevăzute la art. 23, aceasta se transmite obligatoriu Ministerului
Justiţiei, în vederea efectuării examenului de regularitate internaţională
prevăzut la art. 40, care se aplică în mod corespunzător."'
8. Articolul 47 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 47
Reţinerea în vederea extrădării
Organul judiciar în a cărui circumscripţie a fost
localizată persoana a cărei arestare provizorie în vederea extrădării este
cerută de autorităţile competente ale unui stat solicitant poate dispune
reţinerea pentru cel mult 24 de ore. In situaţia în care măsura reţinerii a fost luată de organul
de cercetare penală al poliţiei judiciare, acesta este obligat, în primele 10
ore de la reţinere, să prezinte procurorului competent persoana urmărită
internaţional."
9. La articolul 49,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) In condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana
extrădabilă poate declara că renunţă la aplicarea regulii specialităţii
prevăzute la art. 731"
10. La articolul 54
alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,a) să dispună, în cazul concursului de cereri
prevăzut la art. 41, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte
diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel diferite, competenţa
teritorială aparţinând curţii de apel celei dintâi sesizate;".
11. La articolul
58, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) In vederea stabilirii datei şi a locului de
predare, Ministerul Justiţiei comunică de îndată Centrului de Cooperare
Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative un extras al hotărârii judecătoreşti rămase definitive.
(3) Data predării va fi comunicată Ministerului Justiţiei
şi curţii de apel competente în termen de 15 zile de la data transmiterii
hotărârii judecătoreşti prevăzute la alin. (1). In cazul în care data predării
nu a fost fixată în intervalul de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
informează asupra demersurilor luate şi motivelor pentru care data predării nu
a putut fi stabilită în acest interval."
12. La articolul 59,
alineatele (4)-(6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(4) Locul predării va fi un punct de frontieră al
României. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative asigură, prin Biroul
Naţional Interpol, predarea şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei
şi curtea de apel competentă. Persoana extrădată este predată şi preluată sub
escortă.
(5) Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă
persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în
libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată;
acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15zile.
(6) In caz de forţă majoră, care împiedică predarea
sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului
solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispoziţiile
art. 58 alin. (3) fiind aplicabile."
13. La articolul 63,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) In afara cazului prevăzut la art. 731 alin. (1) lit. b), consimţământul
statului român este necesar pentru a îngădui statului solicitant să predea unui
alt stat persoana care i-a fost predată şi care ar fi căutată de către statul
terţ pentru infracţiuni anterioare predării. Statul român va putea cere prezentarea
actelor prevăzute la art. 38 alin. (2)."
14. La articolul 661, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Mandatul de urmărire internaţională în vederea
extrădării conţine toate elementele necesare identificării persoanei urmărite,
o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea juridică a
faptelor, precum şi solicitarea de arestare provizorie în vederea
extrădării."
15. La articolul 661, alineatul (3) se abrogă.
16. La articolul 661, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu
următorul cuprins:
„(5) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere
prevederilor art. 81, care se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii
Europene. In situaţia în care nu se cunoaşte statul pe teritoriul căruia se
află persoana în cauză, dispoziţiile prezentului articol şi prevederile art. 81
se aplică deopotrivă."
17. La articolul 67,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(3) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, în
camera de consiliu, de un complet format'dintr-un singur judecător, cu
participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Judecătorul se pronunţă
prin încheiere motivată, dată în camera de consiliu."
18. La articolul 67,
după alineatul (3) se introduce un nou alineat,
alineatul (31), cu următorul
cuprins:
„(31) Pentru
evidenţa activităţii instanţelor se va ţine o condică separată pentru şedinţele
de judecată a sesizărilor privind extrădarea. In acest registru se trec
dosarele din fiecare şedinţă, separat pe complete, încheierea pronunţată şi
numărul acesteia, precum şi iniţialele judecătorului care o va redacta.
Totodată, se întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a sesizărilor
privind extrădarea, în care se vor face următoarele menţiuni: numărul curent;
numele şi prenumele inculpatului sau condamnatului; numărul şi data mandatului
de arestare preventivă sau de executare a pedepsei; numărul şi data adresei
Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor
şi Reformei Administrative sau a Ministerului Justiţiei; numărul dosarului
instanţei; numărul şi data pronunţării încheierii; data comunicării încheierii
Ministerului Justiţiei. Instanţa de recurs va ţine un registru distinct pentru
aceste speţe. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea nu este
destinat publicităţii."
19. La articolul 67,
alineatele (6), (8) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(6) In termen de cel mult 3
zile de la data primirii încheierii definitive prin care s-a constatat că sunt
îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării, Ministerul Justiţiei,
prin direcţia de specialitate, efectuează un examen de regularitate
internaţională. Dispoziţiile art. 40 se aplică în mod corespunzător.
........................................................................................................................................................................ .........................................................
(8) In cazul în care nu sunt întrunite condiţiile de
regularitate internaţională pentru solicitarea extrădării, ministrul justiţiei,
prin procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, cere revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a
constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării.
Revizuirea nu poate fi cerută pentru alt motiv decât cel legat de concluziile
examenului de regularitate internaţională.
(9) Cererea de revizuire se face în termen de cel mult
3 zile, dacă persoana prevăzută la alin. (1) este arestată în vederea
extrădării către România. In toate celelalte cazuri cererea se face în termen
de cel mult 15 zile. Termenul curge de la data la care procurorul general
primeşte cererea prin care ministrul justiţiei îi solicită să promoveze
revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat că sunt
îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării. Competentă să judece
cererea de revizuire este instanţa prevăzută la alin. (1). In cazul în care
persoana prevăzută la alin. (1) este arestată în vederea extrădării către
România, cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere. In
toate celelalte cazuri, cererea de revizuire se soluţionează în termen de cel
mult o lună de la data înregistrării cauzei."
20. La articolul 67,
după alineatul (11) se introduce un nou alineat,
alineatul (111), cu următorul
cuprins:
„(111) In cazul în
care se solicită extrădarea unei persoane condamnate în lipsă, în situaţia în
care statul solicitat aduce la cunoştinţa persoanei urmărite hotărârea
pronunţată în lipsă, o astfel de notificare nu va produce efecte faţă de
procedura penală din România."
21. Articolul 68 se
abrogă.
22. Articolul 69 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„ARTICOLUL 69
Rejudecarea persoanei extrădate
Asigurarea rejudecării în cazul extrădării persoanei
condamnate în lipsă este dată de Ministerul Justiţiei, la cererea statului
solicitat."
23. La articolul 731, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi
nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse,
nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru
orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în
afară de cazurile când:
a) statul care a predat-o consimte; în acest scop, autorităţile române competente vor transmite statului solicitat o cerere
însoţită de actele prevăzute la art. 38 alin. (2) şi de un proces-verbal în
care se consemnează declaraţiile persoanei extrădate;
b) având posibilitatea să o facă, persoana extrădată
nu a părăsit, în termen de 45 de zile de ia liberarea sa definitivă, teritoriul
României, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit teritoriul statului
român.
(2) Autorităţile române vor lua măsurile necesare în
vederea, pe de o parte, unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul
României, iar pe de altă parte, întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei
române, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă."
24. Articolul 76 se
abrogă.
25. La articolul 77, alineatul (1) se modifică şi
va avea următorul cuprins:
„(1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară
competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi
predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării
urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de
siguranţă privative de libertate."
26. La articolul 78,
după alineatul (2) se introduce un nou alineat,
alineatul (21), cu următorul
cuprins:
„(21) Autorităţile
române competente să primească mandatul european de arestare sunt Ministerul
Justiţiei şi parchetele de pe lângă curţile de apel desemnate potrivit alin.
(2) în a căror circumscripţie a fost localizată persoana solicitată. In cazul
în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată, mandatul
european de arestare se transmite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bucureşti."
27. La articolul 78,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Autoritatea centrală română este Ministerul
Justiţiei. In această calitate, Ministerul Justiţiei:
a) primeşte mandatul european de arestare emis de o
autoritate judiciară dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene şi îl
transmite parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a
fost localizată persoana solicitată sau Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bucureşti, în cazul în care persoana solicitată nu a fost localizată, ori de
câte ori autoritatea judiciară emitentă nu reuşeşte să transmită mandatul
european de arestare direct autorităţii judiciare române primitoare;
b) transmite mandatul european de arestare emis de o
autoritate judiciară română, dacă aceasta nu îl poate transmite direct autorităţii
judiciare primitoare străine sau când statul membru de executare a desemnat ca
autoritate primitoare Ministerul Justiţiei;
c) ţine evidenţa mandatelor europene de arestare emise
sau primite de autorităţile judiciare române, în scopuri statistice;
d) îndeplineşte orice altă atribuţie stabilită prin
lege menită a asista şi sprijini autorităţile judiciare române în emiterea şi
executarea mandatelor europene de arestare."
28. Denumirea
marginală a articolului 79 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 79
Conţinutul şi forma mandatului european de arestare"
29. La articolul 79, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Mandatul european de arestare este întocmit în
conformitate cu formularul din anexa nr. 1."
30. La titlul III, denumirea capitolului II se modifică şi va avea următorul cuprins:
„CAPITOLUL II
Emiterea de către
autorităţile române a unui mandat european de
arestare"
31. Articolul 81 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„ARTICOLUL 81
Procedura de emitere a mandatului european de
arestare
(1) In situaţia prevăzută la art. 661 alin. (1), se emite un mandat european de arestare ori de câte ori nu a intervenit,
potrivit legii române, prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei
ori amnistia sau graţierea, şi este îndeplinită, după caz, una dintre
următoarele condiţii':
a) pedeapsa prevăzută de lege este de cel puţin un an,
dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea exercitării urmăririi penale
ori a judecăţii;
b) pedeapsa sau măsura de siguranţă privativă de
libertate aplicată este de cel puţin 4 luni, dacă arestarea şi predarea se
solicită în vederea executării pedepsei sau a măsurii de siguranţă privative de
libertate.
(2) Mandatul european de arestare este emis, în faza
de urmărire penală, de către judecătorul delegat de preşedintele instanţei
căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, iar în faza de judecată
şi de executare,' de către judecătorul delegat de preşedintele primei instanţe
ori de cel al instanţei de executare, în urmatoarele situaţii:
a) la sesizarea procurorului care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală a persoanei solicitate, dacă arestarea şi
predarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale;
b) la sesizarea instanţei care a dispus asupra luării
măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la
măsurile de siguranţă, după caz, sau a organului la care se află spre executare
mandatul, dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea judecăţii ori
executării pedepsei închisorii sau a unei măsuri de siguranţă privative de
libertate.
(3) Judecătorul competent verifică îndeplinirea
condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi procedează, după caz, astfel:
a) emite mandatul european de arestare şi
supraveghează luarea măsurilor pentru transmiterea acestuia, potrivit
dispoziţiilor art. 82 şi 83; în cazul în care persoana este localizată pe
teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, dispune traducerea mandatului
european de arestare, în termen de 24 de ore, potrivit alin. (6);
b) constată, prin încheiere motivată, că nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru a emite un mandat european
de arestare. încheierea poate fi atacată cu recurs de procuror, în termen de 3
zile de la comunicare. Recursul se judecă de instanţa superioară, în termen de
3 zile de la înregistrarea cauzei, iar fn caz de admitere a acestuia, prima
instanţă este obligată să emită un mandat european de arestare.
(4) In cazul prevăzut la alin. (3) lit. a), judecătorul
competent informează procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală ori instanţa pe rolul căreia se află cauza penală despre emiterea
mandatului european de arestare, iar în cazul prevăzut la alin. (3) lit. b)
comunică încheierea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală ori procurorului de pe lângă instanţa de executare.
(5) în cazul emiterii unui
mandat european de arestare, judecătorul poate solicita autorităţii judiciare
de executare remiterea bunurilor care constituie mijloace materiale de probă.
(6) In situaţia prevăzută la art. 83 alin. (2),
mandatul european de arestare în limba română se transmite Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative, în vederea difuzării pe canale specifice. Acesta va fi
tradus, prin grija instanţei emitente, în limba impusă de statul membru de
executare, după ce se confirmă localizarea persoanei solicitate pe teritoriul
unui anumit stat membru al Uniunii Europene. In cazul în care în circumscripţia
instanţei emitente nu există un traducător autorizat pentru limba străina în
care este necesară traducerea,
autoritatea judiciară emitentă solicită sprijinul Ministerului Justiţiei,
urmând ca traducerea să se efectueze prin grija acestuia.
(7) Pentru evidenţa activităţii instanţei, se
întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a mandatelor europene de
arestare. In acest registru se fac următoarele menţiuni: numărul curent;
numele, prenumele şi cetăţenia persoanei solicitate; numărul şi data adresei
parchetului ori a instanţei pe rolul căreia se află cauza penală; numărul
dosarului instanţei de executare; data emiterii mandatului european de
arestare; data transmiterii mandatului european de arestare; informaţii asupra
executării mandatului european de arestare; motivele neexecutării mandatului
european de arestare; data predării persoanei solicitate; data retragerii
mandatului european de arestare. Registrul nu este destinat publicităţii.
(8) Procedura prevăzută în prezentul articol are
caracter confidenţial până la arestarea persoanei solicitate în statul membru
de executare."
32. La articolul 82,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic
Schengen echivalează cu un mandat european de arestare, dacă este însoţită de
informaţiile prevăzute în anexa nr. 1. Cu titlu tranzitoriu, până' la data la
care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a transmite toate
informaţiile menţionate în anexa nr. 1, semnalarea echivalează cu un mandat
european de arestare în aşteptarea transmiterii originalului."
33. La articolul 83,
alineatele (2) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) In cazul în care locul unde se află persoana
solicitată nu este cunoscut, transmiterea mandatului european de arestare se
realizează prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională
din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, care procedează
la difuzarea în Sistemul Informatic Schengen sau pe canalele Organizaţiei
Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol), după caz. In acest caz,
transmiterea se poate efectua şi prin sistemul securizat al Reţelei Judiciare
Europene, când acesta va fi operaţional.
........................................................................................................................................................................ ......................................................
(6) In cazul transmiterii directe, autorităţile
judiciare emitente române informează Ministerul Justiţiei în ultima zi
lucrătoare a fiecărui trimestru cu privire la mandatele europene de arestare
emise în perioada de referinţă şi stadiul executării acestora."
34. După articolul
84 se introduc patru noi articole, articolele 841-844, cu următorul cuprins:
„ARTICOLUL 841
Rejudecarea persoanei predate
(1) Asigurarea rejudecării în cazul predării
persoanei condamnate în lipsă este dată de autoritatea judiciară emitentă, la
cererea autorităţii judiciare de executare.
(2) Dispoziţiile art. 5221 din Codul de procedură penală se
aplică în mod corespunzător.
ARTICOLUL 842
Garanţia transferării persoanei predate
In cazul în care persoana solicitată care face obiectul
unui mandat european de arestare, emis în scopul urmăririi penale sau al
judecăţii, este resortisant sau rezident al statului membru de executare,
garanţia că, în caz de condamnare, odată predată, persoana solicitata poate fi
transferată în condiţiile legii în statul de cetăţenie este dată de instanţa
emitentă a mandatului european de arestare.
ARTICOLUL 843
Retragerea mandatului european de arestare
(1) Mandatul european de arestare se retrage în cazul
în care au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia ori dacă
persoana solicitată a decedat.
(2) In cazul prevăzut la art.
661 alin. (5),
mandatul european de arestare se retrage dacă persoana urmărită internaţional a
fost extrădată sau predată în România.
(3) Retragerea se solicită de instanţa emitentă, care
informează despre aceasta autoritatea judiciară de executare, Ministerul
Justiţiei şi, după caz, parchetul care efectuează ori supraveghează activitatea
de urmărire penală sau instanţa care a dispus asupra măsurii arestării
preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de
siguranţă.
ARTICOLUL 844
Preluarea persoanei solicitate
Preluarea persoanei solicitate se realizează de Centrul
de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative, în termenele stabilite împreună cu autorităţile
competente ale statului membru de executare."
35. La titlul III,
denumirea capitolului III se modifică şi va avea următorul cuprins:
„CAPITOLUL III
Executarea de către autorităţile române a unui
mandat european de arestare"
36. Articolul 85 se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 85
Fapte care dau loc la predare
(1) Următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe
care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea
statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de
libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse
verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări:
1. participarea la un grup criminal organizat;
2. terorismul;
3. traficul de persoane;
4. exploatarea sexuală a
copiilor şi pornografia infantilă;
5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;
6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe
explozive;
7. corupţia;
8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în
înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare
ale Comunităţilor Europene;
9. spălarea produselor infracţiunii;
10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea
monedei euro;
11. fapte legate de criminalitatea
informatică;
12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul
ilicit de specii de animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de
plante pe cale de dispariţie;
13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;
14. omorul, vătămarea corporală gravă;
15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;
16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi
luarea de ostatici;
17. rasismul şi xenofobia;
18. furtul organizat sau armat;
19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv
antichităţi şi opere de artă;
20. înşelăciunea;
21. racketul şi extorcarea de fonduri;
22. contrafacerea şi pirateria produselor;
23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;
24. falsificarea de mijloace de plată;
25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi
factori de creştere;
26. traficul ilicit de materiale nucleare sau
radioactive;
27. traficul de vehicule furate;
28. violul;
29. incendierea cu intenţie;
30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale
Internaţionale;
31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;
32. sabotajul.
(2) Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin.
(1), predarea este subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea
mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii
române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a
acesteia."
37. Articolul 86 se
abrogă.
38. La articolul 87 alineatul (1), litera a) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
,,a) în cazul în care mandatul european de arestare a
fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei
măsuri de siguranţă privative de libertate aplicate printr-o hotărâre
pronunţată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici
informată în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată
care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate
va fi acordată daca autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care
face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină
rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa;".'
39. La articolul 88
alineatul (2), litera c) se abrogă.
40. La articolul 88 alineatul (2), literele c1) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,c1) când mandatul european de arestare a
fost emis în scopul executării unei pedepse cu
închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă
persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute
pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;
........................................................................................................................................................................ ......................................................
h) când o autoritate judiciară română a decis fie să nu
înceapă urmărirea penală, fie încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub
urmărire penală sau clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul
european de arestare, sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre
definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare
proceduri."
41. La articolul 88,
după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul
cuprins:
„(3) In situaţia în care, în cauză, este incident
exclusiv cazul prevăzut la alin.' (2) lit. c1), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 94, autoritatea
judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere
transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice
alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire
la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea
hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de
instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de
arestare este pendinte. In cazul în care autoritatea judiciară română de
executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de
executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art.
94.
(4) In cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana
solicitată se află în stare de arest şi autoritatea judiciară de emitere
întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispoziţiile art. 90 alin. (4)
se aplică în mod corespunzător. In situaţia în care autoritatea judiciară de
emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult
20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de
executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează
autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea
şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile
în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora,
în baza reciprocităţii."
42. Articolul 881 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 881
Proceduri prealabile
(1) In termen de 24 de ore de la primirea unui mandat european de arestare sau a unei semnalări în
Sistemul Informatic Schengen, procurorul desemnat de procurorul general al
parchetului de pe lângă curtea de apel verifică dacă mandatul european de
arestare este însoţit de o traducere în limba română ori în una dintre limbile
engleza sau franceză. In cazul în care mandatul nu este tradus în niciuna
dintre limbile acceptate, parchetul solicită autorităţii judiciare emitente
remiterea traducerii.
Dacă mandatul este tradus în limba engleză sau în limba
franceză, procurorul competent ia măsuri pentru efectuarea traducerii în limba
română, în termen de cel mult două zile.
(2) Procurorul verifică dacă mandatul european de
arestare cuprinde informaţiile prevăzute la art. 79 alin. (1). In cazul în care
mandatul european de arestare nu cuprinde aceste informaţii, solicită de
urgenţă autorităţii judiciare emitente completarea informaţiilor şi fixează un
termen-limită pentru primirea acestora.
(3) Dacă mandatul european de arestare conţine
informaţiile prevăzute la art. 79 alin. (1) şi este tradus potrivit
dispoziţiilor alin. (1), procurorul ia măsurile necesare pentru identificarea,
căutarea, localizarea şi prinderea persoanei solicitate. Dispoziţiile art. 4931-4937 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.
(4) In situaţia în care în urma verificărilor efectuate
se constată că persoana solicitată se află în circumscripţia teritorială a unui
alt parchet, procurorul trimite de îndată mandatul european de arestare
parchetului competent şi informează despre aceasta autoritatea judiciară
emitentă şi Ministerul Justiţiei.
(5) In cazul în care din verificările efectuate rezultă
în mod neîndoielnic că persoana solicitată nu se află pe teritoriul României,
procurorul dispune clasarea şi informează despre aceasta autoritatea judiciară
emitentă şi Ministerul Justiţiei.
(6) Dacă persoana solicitată face obiectul unor
proceduri penale în curs, pentru aceleaşi fapte pentru care a fost emis
mandatul european de arestare, procurorul transmite, spre informare,
procurorului de caz sau instanţei competente, o copie a mandatului european de
arestare, traducerea şi, dacă este cazul, informaţiile suplimentare comunicate
de autoritatea judiciară emitentă, solicitându-i să aprecieze şi să informeze
de urgenţă dacă urmărirea penală sau judecata'pot fi suspendate până la
soluţionarea cauzei de către autoritatea judiciară română de executare.
Dispoziţiile art. 240 şi 303 din Codul de procedură penală se aplică în mod
corespunzător.
(7) Dacă procedurile penale existente împotriva
persoanei solicitate se referă la alte fapte decât cele pentru care a fost emis
mandatul european de arestare, procurorul competent transmite, de asemenea,
spre informare, procurorului de caz sau instanţei competente, o copie a mandatului
european de arestare, traducerea şi, dacă este cazul, informaţiile suplimentare
comunicate de autoritatea judiciară emitentă,' solicitându-i să îl informeze de
îndată care este stadiul procedurii.
(8) Procedurile prealabile prevăzute la alin. (6) şi
(7) nu împiedică luarea măsurilor prevăzute la alin. (3).
(9) In cazul în care predarea persoanei solicitate
este condiţionată de acordarea consimţământului unui alt stat membru ori al
unui stat terţ, luarea măsurilor pentru prinderea persoanei solicitate are loc
la data primirii consimţământului statului respectiv.
(10) Procedura prevăzută în prezentul articol nu este
publică."
43. După articolul 881 se introduc două noi
articole, articolele 882 şi 883, cu următorul cuprins:
„ARTICOLUL 882
Reţinerea persoanei
solicitate
(1) Măsura reţinerii persoanei solicitate poate fi
luată de procuror numai după ascultarea acesteia în prezenţa apărătorului.
Măsura reţinerii se dispune prin ordonanţă motivata şi poate dura cel mult 24
de ore.
(2) Persoanei reţinute i se aduc, de îndată, la
cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii şi conţinutul
mandatului european de arestare.
(3) Persoanei reţinute i se va comunica o copie a
mandatului european de arestare şi traducerea acestuia. Această prevedere se va
aplica şi în cazul'în care procurorul competent primeşte un nou mandat european
de arestare ulterior sesizării curţii de apel competente în condiţiile
prevăzute la art. 89.
(4) Persoana reţinută poate solicita să fie
încunoştinţat despre măsura luată un membru de familie ori o altă persoană'pe
care o desemnează aceasta. Atât cererea, cât şi încunoştinţarea se consemnează
într-un proces-verbal. In mod excepţional, dacă procurorul apreciază că
acest lucru ar afecta executarea mandatului european
de arestare emis împotriva persoanei solicitate sau,
în cazul în care are cunoştinţă, a unor mandate europene de arestare emise
împotriva altor participanţi la săvârşirea infracţiunii, procurorul va putea
refuza solicitarea.'
(5)In cazul în care persoana solicitată este minor,
termenul prevăzut la alin. (1) se reduce la jumătate. In acest caz, reţinerea
poate fi prelungită, dacă se impune, prin ordonanţă motivată, cel mult 8 ore.
(6) In vederea reţinerii persoanei solicitate, organul
competent poate pătrunde în orice locuinţă în care se află persoana solicitată,
fără consimţământul acesteia ori al persoanei căreia îi aparţine sau foloseşte
locuinţa, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea
reprezentantului legal al acesteia.
ARTICOLUL 883
Reţinerea şi
arestarea persoanei solicitate în caz de urgenţă
(1) In caz de urgenţă, prin excepţie de la dispoziţiile
art. 882, măsura
reţinerii poate fi'dispusă pe baza semnalării transmise prin Organizaţia
Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), care nu echivalează cu mandatul
european de arestare. In acest caz, Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
solicită de îndată Biroului Central Naţional Interpol corespondent transmiterea
către parchetul competent, în termen de cel mult 48 de ore de la reţinerea
persoanei solicitate.
' (2) Persoanei reţinute i se aduc, de îndată, la
cunoştinţă în limba pe care o înţelege motivele reţinerii.
(3) Când măsura reţinerii a fost luată de organul de
cercetare penală al poliţiei judiciare, acesta este obligat, în primele 10 ore
de ia reţinere, sa prezinte persoana solicitată procurorului desemnat de
procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui
circumscripţie teritorială a fost reţinută."
44. Articolul 89 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 89
Sesizarea curţii de apel în vederea arestării şi
predării persoanei solicitate
(1) Procurorul sesizează curtea de apel competentă cu
propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate.
(2) De îndată ce instanţa este sesizată, cauza se
repartizează, în condiţiile legii, unui complet format dintr-un judecător,
pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării şi asupra predării persoanei
solicitate.
(3) Pentru evidenţa
activităţii instanţei, se întocmeşte şi se păstrează Registrul privind
arestarea' şi predarea m baza mandatelor europene de arestare. In acest
registru se vor face următoarele menţiuni: numărul curent; numele şi prenumele
persoanei solicitate; numărul şi data adresei parchetului; numărul şi data
mandatului european de arestare; autoritatea judiciară emitentă; numărul
dosarului instanţei; data şi soluţia pronunţată; numărul şi data mandatului
intern de arestare; durata arestării, cu indicarea datei la care începe măsura
şi a datei la care expiră; numele şi prenumele judecătorului care a dispus
măsura arestării şi/sau predarea persoanei solicitate; data declarării
recursului, evidenţiindu-se separat împotriva cărei soluţii a fost declarată
calea de atac; data înaintării recursului la instanţa de control judiciar;
soluţia instanţei de recurs, precum şi prelungirile arestării; data comunicării
hotărârii asupra predării autorităţii judiciare emitente, Ministerului
Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative."
45. Articolul 90 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 90
Procedura de executare a mandatului european de
arestare
(1) Judecătorul verifică mai întâi identitatea
persoanei solicitate şi se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a
mandatului european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 883, că a fost informată despre motivul
reţinerii.
(2) Dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 883, judecătorul
poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională
a Poliţiei Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea
de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. In acest caz, instanţa amână
cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a
mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
(3) După primirea mandatului european de arestare,
judecătorul aduce la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute la
art. 91, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi
la predarea către autoritatea judiciara emitentă, punându-i în vedere
consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
(4) In cazul în care mandatul european de arestare a
fost emis împotriva unui cetăţean român, în vederea executării unei pedepse ori
a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, judecătorul întreabă
persoana solicitata dacă aceasta este de acord să execute pedeapsa sau măsura
de siguranţă în statul membru emitent.
(5) In cazul în care persoana solicitată declară că
este de acord cu predarea sa, despre consimţământul acesteia se întocmeşte un
proces-verbal care se semnează de către judecător, grefier, apărător şi
persoana solicitată. In acelaşi proces-verbal se va menţiona dacă persoana
solicitată a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii.
(6) In cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident
vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 88,
judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 94, deopotrivă
asupra arestării şi predării persoanei solicitate.
(7) Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa
către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului
european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se
limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre
motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale
obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.
(8) In cazurile prevăzute la alin. (5) şi (7), atunci
când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei
hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul
procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin
încheiere motivată.
(9) Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de
30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. In acest
sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele
prevăzute la art. 95.
(10) In toate cazurile, măsura arestării în vederea
predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa
apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar
durata totală, până'la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate
depăşi în niciun caz 180 de zile.
(11) In cazul în care persoana solicitată este pusă în
libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi
localitatea, dispoziţiile art. 145 din Codul de procedură penală aplicându-se
în mod corespunzător. In acest caz, în situaţia în care, ulterior, instanţa
dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare
se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către
autoritatea judiciară emitentă.
(12) Dacă judecătorul apreciază că în cauză se impune
solicitarea de informaţii sau garanţii suplimentare autorităţii judiciare
emitente, amână cauza stabilind un termen pentru
primirea datelor solicitate. Termenul fixat nu poate fi mai mare de 10 zile.
(13) După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 94
sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de
îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile Codului de procedură penală cu
privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod
corespunzător.
(14) Şedinţa de judecată este publică, afară de cazul
în care, la cererea procurorului, a persoanei solicitate sau din oficiu,
judecătorul apreciază că se impune judecarea cauzei în şedinţă secretă.
Participarea procurorului este obligatorie."
46. La articolul 92,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Dacă autoritatea judiciară emitentă solicită,
judecătorul poate dispune predarea temporară a persoanei solicitate sau
procedează la audierea persoanei solicitate."
47. Articolul 93 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 93
Incidente procedurale
In cazul în care, în cursul procedurii de executare a unui mandat european de arestare, este sesizată
Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei dispoziţii
din prezentul titlu, judecarea excepţiei se face cu precădere, în termen de cel
mult 45 de zile de la sesizarea Curţii Constituţionale."
48. Articolul 94 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 94
Hotărârea
(1) In toate cazurile instanţa se pronunţă asupra
executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea
termenelor prevăzute la art. 95. In scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine
seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului
european de arestare.
(2) In termen de cel mult 24 de ore după rămânerea
definitivă a hotărârii de predare, instanţa comunică hotărârea luată
autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative.
(3) In cazul în care predarea persoanei solicitate a
fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunţării
hotărârii, aceasta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare
preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile
judiciare române, mandatul de arestare prevăzut la art. 90 alin. (13) este pus
în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea."
49. Articolul 941 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 941
Căi de atac
(1) Impotriva încheierilor prevăzute la art. 90 alin.
(2), (8) şi (9) se poate declara recurs în termen de 24 de ore de la
pronunţare.
(2) Hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1) poate fi
atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în
care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.
(3) Recursul declarat împotriva hotărârii prin care
s-a dispus predarea persoanei solicitate este suspensiv de executare, cu
excepţia dispoziţiilor privind măsura arestării. Dosarul va fi înaintat
instanţei de recurs în termen de 24 de ore."
50. Articolul 942 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 942
Soluţionarea recursului
Recursul declarat în condiţiile prevăzute la art. 941 se soluţionează cu precădere, în
termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea cauzei."
51. La articolul 95,
alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) In cazul prevăzut la art. 90 alin. (5), hotărârea
asupra executării mandatului european de arestare trebuie pronunţată cel mai
târziu în termen de 10 zile de la termenul de judecată la care persoana
solicitată şi-a exprimat consimţământul la predare.
(3) In celelalte cazuri, hotărârea definitivă privind
executarea mandatului european de arestare se pronunţă în termen de 60 de zile
de la data arestării persoanei solicitate."
52. Denumirea
marginală a articolului 96 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 96
Predarea persoanei solicitate"
53. La articolul 96,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare
Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul
de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de
predare."
54. La articolul 99,
după alineatul (3) se introduce un nou alineat,
alineatul (31), cu următorul
cuprins:
„(31)In cazul în
care cu privire la aceeaşi persoană, înainte de predarea acesteia, autorităţile
române' primesc din partea autorităţilor competente ale aceluiaşi stat membru
emitent două sau mai multe mandate, cauzele privind executarea acestor mandate
europene de arestare se conexează la instanţa cea dintâi sesizată,
pronunţându-se o singură hotărâre cu privire \a executarea fiecăruia dintre mandatele europene de arestare. In
cazul în care predarea este admisă doar pentru una sau unele dintre fapte, în
hotărârea de predare se menţionează expres acest lucru, dispoziţiile art. 100
aplicându-se în mod corespunzător."
55. La articolul
100, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Consimţământul pentru urmărirea, judecarea,
condamnarea sau' deţinerea unei persoane de către autorităţile române pentru
alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de
arestare se prezumă că a fost dat de către acele state membre care au transmis
o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii
Europene, dacă autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin
hotărârea de predare.
........................................................................................................................................................................ ......................................................
(3) In relaţia cu alte state membre decât cele
prevăzute la alin. (1), consimţământul autorităţii judiciare române de
executare este necesar. In acest
sens, judecătorul competent se pronunţă, prin încheiere definitivă, dată în
camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de zile de
la primirea cererii, fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art.
87."
56. La articolul 102,
alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Consimţământul la predarea de către statul român
către un alt stat membru a unei persoane solicitate în baza unui mandat
european de arestare pentru alte fapte comise anterior predării sale se prezumă
că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în
acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă
autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare.
........................................................................................................................................................................ ......................................................
(4) In relaţia cu alte state membre decât cele
prevăzute la alin. (1), consimţământul autorităţii judiciare române de
executare pentru predarea persoanei solicitate către un stat terţ este necesar.
In acest sens, judecătorul competent se pronunţa, prin încheiere definitivă,
dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de
zile de la primirea cererii, fără a aduce atingere garanţiilor la care se
referă art. 87."
57. La articolul 108, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică
mandatelor europene de arestare primite de autorităţile române ulterior
intrării sale în vigoare, chiar dacă se referă la fapte
anterioare acestei date."
58. Articolul 110 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 110
Condiţii
(1) Autorităţile judiciare române pot solicita
autorităţilor competente ale'altui stat exercitarea unei proceduri penale sau
continuarea acesteia dacă transferul procedurii penale serveşte intereselor
unei bune administrări a justiţiei sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare, în unul dintre
următoarele cazuri:
a) persoana învinuită de săvârşirea infracţiunii se
află în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o
infracţiune mai gravă decât cea comisă în România;
b) persoana învinuită de săvârşirea infracţiunii
locuieşte pe teritoriul statului solicitat şi, în temeiul legii acestui stat,
extrădarea sau predarea a fost refuzată ori ar fi refuzată în cazul formulării
unei cereri sau al emiterii unui mandat european de arestare;
c) persoana învinuită de săvârşirea infracţiunii
locuieşte pe teritoriul statului solicitat şi, în temeiul legii acestui stat,
recunoaşterea hotărârii penale definitive de condamnare pronunţate de instanţa
română a fost refuzată ori nu corespunde ordinii juridice interne a acelui
stat, dacă persoana condamnată nu a început executarea pedepsei, iar executarea
nu este posibilă chiar având deschisă calea extrădării ori a predării.
(2) Transferul procedurii
penale poate fi solicitat şi atunci când autorităţile judiciare române
apreciază, funcţie de particularităţile cauzei, că prezenţa persoanei învinuite
de săvârşirea infracţiunii la cercetarea penală nu poate fi asigurată şi acest
lucru este posibil în statul străin."
59. La articolul 111,
alineatele (1)-(3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Transferul procedurii penale se solicită în baza
hotărârii instanţei căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în prima
instanţă, dacă procedura se referă la activitatea de urmărire penală sau a
instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă procedura se referă la
activitatea de judecată.
(2) In acest sens, la propunerea procurorului care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori din oficiu, dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, instanţa dispune, prin încheiere
motivată, transferul procedurii penale. In situaţia transferului urmăririi
penale, propunerea procurorului se soluţionează în camera de consiliu de un
complet format dintr-un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii,
iar prezenţa procurorului este obligatorie.
(3) Incheierea prevăzută la alin. (2) poate fi atacată
cu recurs. Termenul de recurs este de 5 zile şi curge de la pronunţare. Dosarul
va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 5 zile, iar recursul se judecă
în termen de 30 de zile de la înregistrarea cauzei. Recursul este suspensiv de
executare.
........................................................................................................................................................................ ......................................................
(5) Cererea se formulează de către procurorul care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori de către instanţă, după caz,
şi se transmite Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau
Ministerului Justiţiei, potrivit art. 13, însoţită de copii certificate de
către un magistrat român competent ale tuturor actelor de procedură, cu
excepţia cazului în care statul străin solicită transmiterea originalului
dosarului."
60. La articolul 111,
după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
„(6) In cazul în care nu se transmite statului
solicitat, originalul dosarului se arhivează. In cazul în care transmite
originalul, o copie certificată a dosarului se păstrează în arhivă. Restituirea
originalului se solicită în situaţia în care urmărirea penală ori judecata nu
este preluată de statul solicitat."
61. La articolul
114, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(7) Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie sau Ministerul Justiţiei informează autorităţile statului solicitant
în ceea ce priveşte admiterea sau respingerea cererii de transfer de proceduri
penale."
62. La articolul
169, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu
următorul cuprins:
„(11) In cazul echipelor comune de anchetă care
funcţionează pe teritoriul României, membrii detaşaţi ai echipei sunt asimilaţi
membrilor români în ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite împotriva acestora
sau de către aceştia."
63. La titlul VII, capitolul II, denumirea secţiunii a 2-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
„SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii pentru aplicarea Convenţiei din 29 mai
2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale
Uniunii Europene şi a Protocolului la
aceasta din 16 octombrie 2001"
64. După articolul
18718
se introduce un nou articol, articolul 18719, cu următorul cuprins:
„ARTICOLUL 18719
Autorităţi centrale
(1) Pentru cererile de asistenţă judiciară prevăzute
la art. 6 alin. (8) din Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară
reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene şi orice
altă cerere de asistenţă judiciară din faza de judecată sau de executare a
hotărârilor penale în situaţia menţionată la art. 6 alin. (3) din aceeaşi convenţie
şi în alte cazuri în care contactul direct nu este posibil, autoritatea
centrală este Ministerul Justiţiei. Cu toate acestea, este posibilă şi
comunicarea directă dintre autorităţile judiciare române şi autorităţile centrale desemnate de alte state membre.
(2) Pentru cererile de asistenţă judiciară din faza de
cercetare şi urmărire penală în situaţia menţionată la art. 6 alin. (3) din
Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie
penală între statele membre ale Uniunii Europene şi în alte cazuri în care
contactul direct nu este posibil, autoritatea centrală este Parchetul de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu toate acestea, este posibilă şi
comunicarea directa dintre autorităţile judiciare române şi' autorităţile
centrale desemnate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi de
Irlanda.
(3) Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie este desemnat ca autoritate centrală competentă sa primească cererile
de asistenţă judiciară prevăzute la art. 18, 19 şi art. 20 alin. (1)-(5) din
Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie
penală între statele membre ale Uniunii Europene, autoritatea judiciară
competentă să soluţioneze cererea fiind instanţa competentă potrivit legii să
autorizeze interceptarea telecomunicaţiilor."
65. La titlul VII, capitolul II, după secţiunea a 2-a se introduc trei noi secţiuni, secţiunile a
3-a-a 5-a, cuprinzând articolele 18720-18769, cu următorul
cuprins:
„SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre
ale Uniunii Europene în aplicarea
Deciziei-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor
PARAGRAFUL 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 18720
Inţelesul unor termeni sau expresii
(1) Prin ordin de indisponibilizare se înţelege orice măsură luată în cursul procesului
penaldeoautoritatejudiciarăaunui stat membru care constă în indisponibilizarea,
cu titlu provizoriu, a unui bun, pentru a se împiedica orice operaţiune de
distrugere, transformare, deplasare, transfer sau înstrăinare a acestuia.
(2) Prin termenul bun se
înţelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal,
mobil sau imobil, precum şi documentele ori instrumentele juridice care
dovedesc existenţa unui titlu sau a unui drept asupra unui bun, despre care
autoritatea judiciară competentă emitentă consideră că:
a) constituie produsul uneia dintre infracţiunile
prevăzute la art. 18724 ori corespunde în totalitate sau în parte valorii acestui produs;
sau
b) constituie instrumentul ori obiectul unei asemenea
infracţiuni.
(3) Prin termenul probă se înţelege obiectele, documentele sau datele ce pot servi ca
mijloc de'probă în procesul penal care are ca obiect una dintre infracţiunile
prevăzute la art. 18724.
(4) Prin stat emitent se
înţelege statul membru în care o autoritate judiciară a emis, validat sau
confirmat un ordin de indisponibilizare în cadrul unei proceduri penale.
(5) Prin stat de executare se înţelege statul membru pe teritoriul căruia se află bunul sau
proba.
(6) Prin decizia-cadru se
înţelege Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind
executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor
sau a probelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L196 din
2 august 2003.
ARTICOLUL 18721
Obiectul reglementării
Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică ordinelor de
indisponibilizare emise în conformitate cu decizia-cadru în vederea asigurării
probelor sau confiscării ulterioare a bunului.
ARTICOLUL 18722
Certificatul
(1) Certificatul trebuie să fie întocmit potrivit
formularului standard prevăzut în anexa nr. 2 şi să fie semnat de autoritatea
judiciară care a dispus măsura prevăzută la art. 18720 alin. (1). De asemenea, conţinutul
certificatului trebuie să fie certificat de autoritatea judiciară competentă
emitentă.
(2) Certificatul emis de o autoritate judiciară română
trebuie să fie tradus în limba sau într-una dintre limbile oficiale ale
statului membru de executare ori în altă limbă acceptată de acel stat membru.
(3) Certificatul transmis spre executare autorităţilor
judiciare române trebuie să fie tradus în limba română.
ARTICOLUL 18723
Autorităţi competente
(1) Ordinul de indisponibilizare se emite de către
procuror, în faza de urmărire penală, şi de instanţa de judecată, în cursul
judecăţii.
(2) Ordinul de indisponibilizare se execută de
parchetul de pe lângă tribunal, în faza de urmărire penală, şi de tribunal, în
cursul judecăţii, în a căror circumscripţie se află bunul pentru care a fost
emis ordinul de indisponibilizare.
(3) In cazul în care ordinul de indisponibilizare se
referă la mai multe bunuri aflate în circumscripţia teritorială a două sau mai
multe autorităţi judiciare române, competenţa de a recunoaşte şi executa
ordinul de indisponibilizare revine, în funcţie de faza procesuală, Parchetului
de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau Tribunalului Bucureşti.
(4) In cazul în care ordinul de
indisponibilizare se referă la un bun care face obiectul unui proces penal
aflat în curs de soluţionare sau soluţionat prin pronunţarea unei hotărâri
definitive, competenţa revine parchetului de pe lângă tribunal, în faza de
urmărire penală, şi tribunalului, în cursul judecăţii, indiferent de gradul de
jurisdicţie al autorităţii judiciare române învestite cu soluţionarea cauzei
ori care a pronunţat hotărârea.
ARTICOLUL 18724
Domeniul de aplicare
(1) Următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe
care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea
statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate a cărei durată maximă
este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei
dublei' incriminări:
1. participarea la un grup criminal organizat;
2. terorismul;
3. traficul de persoane;
4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia
infantilă;
5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;
6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe
explozive;
7. corupţia;
8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din
26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene;
9. spălarea produselor infracţiunii;
10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea
monedei euro;
11. fapte legate de criminalitatea informatică;
12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul
ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante
pe cale de dispariţie;
13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;
14. omorul, vătămarea corporală gravă;
15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;
16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi
luarea de ostateci;
17. rasismul şi xenofobia;
18. furtul organizat sau armat;
19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv
antichităţi şi opere de artă;
20. înşelăciunea;
21. racketul şi extorcarea de fonduri;
22. contrafacerea şi pirateria produselor;
23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;
24. falsificarea de mijloace de plată;
25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi
factori de creştere;
26. traficul ilicit de materiale nucleare sau
radioactive;
27. traficul de vehicule furate; 28.violul;
29. incendierea cu intenţie;
30. crime aflate în jurisdicţia
Curţii Penale Internaţionale;
31. sechestrarea ilegală de nave' sau aeronave;
32. sabotajul.
(2) Pentru alte cazuri decât cele prevăzute la alin.
(1), în cazul ordinului de indisponibilizare emis în vederea asigurării
probelor, recunoaşterea şi executarea unui astfel de ordin sunt supuse
condiţiei' ca infracţiunea pentru care a fost emis ordinul să constituie
infracţiune, în conformitate cu legea română, oricare ar fi elementele
constitutive sau calificarea juridică în legea statului
emitent.
(3) Pentru alte cazuri decât cele menţionate la alin.
(1), în cazul ordinului de indisponibilizare emis în vederea confiscării
ulterioare a bunului, recunoaşterea şi executarea unui astfel de ordin sunt
supuse condiţiei ca'infracţi'unea pentru care a fost emis ordinul să constituie
o infracţiune care, în conformitate cu legea română, poate conduce la' acest
tip de indisponibilizare, oricare ar fi elementele constitutive sau calificarea
juridică în legea statului emitent
(4) In materie de taxe şi impozite, de vamă şi de
schimb valutar, executarea ordinului de indisponibilizare nu va putea fi
refuzată pe motiv că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de
impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe sau impozite,
de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului emitent.
PARAGRAFUL 2
Procedura de emitere şi transmitere a ordinelor de
indisponibilizare
ARTICOLUL 18725
Emiterea şi transmiterea ordinelor de
indisponibilizare
(1) Actul prin care se emite ordinul de
indisponibilizare, definit la art. 18720
alin. (1), se întocmeşte potrivit dispoziţiilor corespunzătoare din Codul de
procedura penală.
(2) Ordinul de indisponibilizare însoţit de
certificatul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 18722 trebuie transmise de autoritatea judiciară română emitentă direct autorităţii
judiciare competente din statul de executare. Transmiterea se efectuează prin
orice mijloc care permite o înregistrare scrisă şi în condiţii care să permită autorităţii judiciare de
executare să stabilească autenticitatea actului şi a certificatului.
(3) Ordinul de indisponibilizare este transmis împreună
cu:
a) o cerere de remitere a probelor; sau
b) o cerere de confiscare, prin care se solicită fie
executarea unui ordin de confiscare emis de autoritatea judiciară română
competentă, fie confiscarea şi executarea ulterioară a unui astfel de ordin.
Aceste cereri se formulează potrivit dispoziţiilor aplicabile în domeniul
asistenţei judiciare în materie penală şi normelor aplicabile cooperării
internaţionale în materie de confiscare.
(4) In situaţia în care ordinul de indisponibilizare nu
este însoţit de una dintre cererile menţionate la alin. (3), certificatul
prevăzut la art. 18722 poate conţine o instrucţiune privind menţinerea bunului în statul
de executare până la primirea cererii menţionate la alin. (3) lit. a) sau b).
Autoritatea judiciară română emitentă indică în certificat data la care aceasta
apreciază că cererea respectivă va fi transmisă.
(5) Pe cale de excepţie, în cazul statelor membre care
prin declaraţiile notificate Comisiei Europene, depuse la Secretariatul general
al Consiliului Uniunii Europene, şi-au rezervat dreptul de a primi şi transmite
ordinul de indisponibilizare împreună cu certificatul prevăzut la art. 18722 prin
intermediul autorităţilor centrale desemnate de către acestea, transmiterea se
va efectua potrivit declaraţiilor respectivelor state membre.
(6) In cazul în care autoritatea judiciară română
emitentă nu cunoaşte autoritatea de executare, va solicita asistenţa punctelor
de contact ale României la Reţeaua Judiciară Europeană, în vederea obţinerii de
informaţii în acest sens.
(7) In cazul în care autoritatea judiciară română
emitentă revocă măsura prevăzută la art. 18720 alin. (1), trebuie să notifice de îndată despre aceasta
autorităţii judiciare a statului de executare.
(8) In cazul în care, ca urmare a executării unui
ordin de indisponibilizare emis de o autoritate judiciară română, autoritatea
de executare a despăgubit orice persoană interesată, inclusiv terţii de
bună-credinţă, statul român va rambursa statului de executare suma acordată ca
despăgubire.
PARAGRAFUL 3
Procedura de executare de către autorităţile române
a ordinelor de indisponibilizare
ARTICOLUL 18726
Dispoziţii comune
(1) Autoritatea judiciară
română, indiferent de faza procesuală, recunoaşte orice ordin de
indisponibilizare fără a fi necesară nicio altă formalitate şi ia fără
întârziere măsurile necesare executării sale imediate, în acelaşi mod ca în
cazul în care măsura prevăzută la art. 18720 alin. (1) ar fi fost dispusă de o autoritate judiciară română,
exceptând situaţia în care este incident unul dintre motivele de nerecunoaştere
sau de neexecutare prevăzute la art. 18731 ori unul dintre motivele de amânare prevăzute la art. 18732.
(2) In cazul în care este necesar să se garanteze că
probele obţinute sunt valabile, autoritatea judiciară română de executare
respectă formalităţile şi procedurile indicate în mod expres de autoritatea
judiciară emitentă, cu condiţia ca aceste formalităţi şi proceduri să nu
contravină principiilor constituţionale.
(3) Un raport privind executarea ordinului de
indisponibilizare întocmit de autoritatea judiciară română de executare, pe
baza referatului organului judiciar care a dus la îndeplinire ordinul de
indisponibilizare, este transmis fără întârziere autorităţii judiciare române
de executare, care îl remite autorităţii judiciare emitente prin orice mijloc
care permite o înregistrare scrisă.
(4) Orice măsură coercitivă suplimentară necesară
pentru ducerea la îndeplinire a ordinului de indisponibilizare este luată în
conformitate cu dispoziţiile corespunzătoare din Codul de procedură penală.
ARTICOLUL 18727
Măsuri premergătoare
(1) Atunci când o autoritate judiciară română primeşte
un ordin de indisponibilizare, aceasta trebuie ca, în termen de 24 de ore de la
data primirii, să verifice dacă ordinul este însoţit de certificatul prevăzut
la art. 18722 ori
de oricare alt document echivalent, precum şi de traducerea în limba română.
(2) In cazul în care documentele
prevăzute la alin. (1) nu sunt traduse, autoritatea judiciară română solicită
autorităţii judiciare emitente remiterea traducerii într-un termen de cel mult
3 zile. După primirea traducerii, autoritatea judiciară română îşi verifică
competenţa în termen de cel mult 24 de ore de la data
primirii.
(3) Dacă autoritatea judiciară română apreciază că nu
este competentă să recunoască şi să ia măsurile necesare pentru executarea
ordinului de indisponibilizare, trimite de îndată, din oficiu, ordinul de
indisponibilizare autorităţii judiciare române competente să îl execute şi
informează despre aceasta autoritatea judiciară a statului emitent. In situaţia
în care ordinul de indisponibilizare nu conţine suficiente informaţii pentru
determinarea competenţei, autoritatea judiciară română poate solicita
autorităţii judiciare emitente transmiterea de informaţii suplimentare, fixând
în acest sens un termen de cel mult 3 zile.'
(4) In faza de judecată, repartizarea cauzei se face
în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, termenul de
judecată stabilit neputând fi mai mare de 5 zile.
(5) Procedura prevăzută la alin. (1)-(3) are caracter
confidenţial.
ARTICOLUL 18728
Recunoaşterea şi executarea în faza de urmărire
penală
(1) In faza de urmărire penală, procurorul competent
dispune prin ordonanţă, în termen de cel mult 5 zile de la expirarea termenelor
prevăzute la art. 18727.
(2) Impotriva ordonanţei prin care procurorul a
dispus recunoaşterea ordinului de indisponibilizare poate face plângere orice
persoană interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă, dacă prin aceasta s-a
adus o vătămare a intereselor sale legitime. Plângerea se face în termen de 5
zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă.
(3) Motivele de fond care au stat la baza emiterii ordinului de indisponibilizare nu pot face obiectul
plângerii, acestea putând fi atacate numai în faţa unei instanţe a statului
emitent.
(4) Plângerea se adresează tribunalului în a cărui
circumscripţie teritorială se află parchetul din cadrul căruia face parte
procurorul care a dispus recunoaşterea ordinului de indisponibilizare. La
judecarea plângerii prezenţa procurorului este obligatorie.
(5) Dosarul va fi trimis de parchet tribunalului
competent, în termen de două zile de la primirea adresei
prin care acesta este solicitat.
(6) Plângerea se soluţionează în şedinţă publică, în
termen de 5 zile, prin încheiere definitivă. Introducerea plângerii nu suspendă
ducerea la îndeplinire a ordinului de indisponibilizare. Instanţa de judecată,
soluţionând plângerea, verifică ordonanţa procurorului, pe baza materialului
din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri prezentate, pronunţând una dintre
următoarele soluţii:
a) respinge plângerea ca tardivă sau ca inadmisibilă,
menţinând ordonanţa atacată;
b) admite plângerea,
desfiinţează ordonanţa atacată şi dispune revocarea măsurii indisponibilizării.
(7) Ordinul de indisponibilizare se duce la îndeplinire
de către procurorul care a dispus recunoaşterea acestuia prin ordonanţă.
ARTICOLUL 18729
Recunoaşterea şi executarea în faza de judecată
(1) Instanţa de judecată soluţionează cauza, prin
încheiere, dată în camera de consiliu, în complet format dintr-un singur
judecător. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere.
(2) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de
5 zile de la pronunţare ori de la comunicare, după caz, de către orice persoană
interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare a
intereselor sale legitime. Dispoziţiile art. 18728 se aplică în mod corespunzător.
(3) Dosarul se trimite instanţei de recurs în termen de
24 de ore de la declararea recursului. Recursul se soluţionează în termen de 5
zile, de curtea de apel competentă, pe baza materialului din dosarul cauzei şi
a oricăror înscrisuri prezentate.
(4) Recursul nu suspendă executarea ordinului de
indisponibilizare.
(5) Ordinul de indisponibilizare se execută de către
procurorul desemnat din cadrul parchetului de pe lângă tribunalul competent.
ARTICOLUL 18730
Durata indisponibilizării şi regimul ulterior al bunului indisponibilizat
(1) Indisponibilizarea bunului este menţinută până
la soluţionarea definitivă a cererilor prevăzute la art. 18725 alin. (3).
(2) Cu toate acestea, autoritatea judiciară română
competentă poate ca, după consultarea autorităţii judiciare emitente, în
conformitate cu legislaţie şi practică române aplicabile în materie şi în
funcţie de împrejurările cauzei, să dispună indisponibilizarea bunului pentru o
perioadă mai scurtă.
(3) Dacă autoritatea judiciară română competentă
intenţionează să revoce măsura indisponibilizării, aceasta va informa
autoritatea judiciară emitentă, oferindu-i posibilitatea de a formula
observaţii. De asemenea, atunci când autoritatea judiciară a statului emitent
informează autoritatea română de executare asupra revocării ordinului de
indisponibilizare, aceasta din urmă are obligaţia de a revoca măsura în cel mai
scurt timp posibil.
(4) Cererile prevăzute la art. 18725 alin. (3) se execută în
conformitate cu normele aplicabile asistenţei judiciare în materie penală şi cu
normele aplicabile cooperării internaţionale în materie de confiscare.
(5) Cu toate acestea, prin derogare de la normele în
materie de asistenţă judiciară menţionate la alin. (4), autoritatea judiciară
româna competentă nu poate refuza cererile menţionate la art. 18725 alin. (3) lit. a) invocând absenţa
dublei incriminări, dacă aceste cereri vizează infracţiunile prevăzute la art.
18724 alin. (1),
iar pentru aceste infracţiuni pedeapsa prevăzută de legea statului emitent este
închisoarea de cel puţin 3 ani.
ARTICOLUL 18731
Motive de nerecunoaştere sau de neexecutare
(1) In afara cazurilor menţionate la art. 18724 alin. (2) şi (3), autorităţile
judiciare române competente nu pot refuza recunoaşterea sau executarea
ordinului de indisponibilizare decât dacă:
a) certificatul prevăzut la art. 18722 nu este prezentat, este incomplet
sau nu corespunde în mod clar ordinului de indisponibilizare;
b) legislaţia română prevede o imunitate sau un
privilegiu care face imposibilă executarea ordinului de
indisponibilizare;
c) din informaţiile furnizate în certificat rezultă
imediat că soluţionarea unei cereri de asistenţă judiciară având ca obiect
remiterea probelor sau confiscarea pentru infracţiunea care face obiectul
procesului penal ar contraveni principiului/ion bis
in idem.
(2) In cazul menţionat la alin. (1) lit. a),
autoritatea judiciară română poate:
a) să fixeze un termen de cel mult 3 zile pentru
prezentarea, completarea ori corectarea certificatului;
b) să accepte un document echivalent; sau
c) dacă se consideră suficient de edificată, să nu mai
apeleze în această privinţă la autoritatea judiciară emitentă.
(3) Orice decizie de a refuza recunoaşterea sau
executarea este luată şi notificată în cel mai scurt timp posibil autorităţilor
judiciare competente ale statului emitent prin orice mijloc care permite o
înregistrare scrisă.
(4) De asemenea, în cazul în care, în practică,
executarea ordinului de indisponibilizare este imposibilă deoarece bunul sau
probele au dispărut, au fost distruse, nu pot fi găsite la locul indicat în
certificat ori pentru că locul în care se găsesc bunurile sau probele nu a fost indicat într-un mod
suficient de clar nici după consultarea autorităţii judiciare competente a
statului emitent, aceasta este informată imediat în această privinţă.
ARTICOLUL 18732
Motive de amânare a executării
(1) Autoritatea judiciară română competentă poate
amâna executarea unui ordin de indisponibilizare în cazul în care:
a) executarea acestuia riscă să împiedice sau să
îngreuneze un proces penal aflat în curs de desfăşurare. Amânarea se dispune
pentru un termen pe care autoritatea judiciară română de executare îl consideră
ca fiind necesar pentru buna desfăşurare a procesului penal;
b) bunurile sau probele în cauză au făcut deja
obiectul unui ordin de indisponibilizare în cadrul unei proceduri penale,
amânarea fiind dispusă până în momentul în care această măsură este revocată;
c) ordinul de indisponibilizare a fost emis în vederea
confiscării ulterioare a unui bun care face deja obiectul unei măsuri luate în
cadrul unui proces penal în România; în acest caz amânarea este dispusă până în
momentul revocării acestei măsuri. Cu toate acestea, acest caz de amânare este
incident numai în cazul în care ordinul de indisponibilizare ar avea prioritate
faţă de măsuri ulterioare luate de organele judiciare române, în cadrul unui
proces penal, în conformitate cu dreptul intern.
(2) Un raport privind amânarea executării ordinului
de indisponibilizare, inclusiv motivele care au stat la baza acesteia şi, dacă
este posibil, durata amânării, este înaintat imediat autorităţii judiciare
competente a statului emitent prin orice mijloc care permite o înregistrare
scrisă.
(3) De îndată ce motivul amânării încetează să mai
subziste, autoritatea judiciară română de executare ia fără întârziere măsurile
necesare executării ordinului de indisponibilizare şi informează autoritatea
judiciară emitentă în această privinţă prin orice mijloc care permite o
înregistrare scrisă.
(4) Autoritatea judiciară română de executare
informează autoritatea judiciară emitentă cu privire la oricare alte măsuri
asigurătorii al căror obiect îl poate constitui bunul respectiv.
ARTICOLUL 18733
Rambursare
(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 18728 alin. (3), în cazul în care statul român răspunde pentru prejudiciile cauzate uneia dintre
persoanele interesate, inclusiv terţii de bună-credinţă, ca urmare a executării
unui ordin de indisponibilizare transmis spre executare unei autorităţi
judiciare române, acesta va solicita statului emitent orice sumă plătită ca
despăgubire persoanei în cauză, cu excepţia cazului şi în măsura în care paguba
sau o parte a acesteia se datorează în mod exclusiv conduitei autorităţilor
române.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu aduc atingere
prevederilor legale interne privind acţiunile în despăgubire formulate de
persoanele fizice sau juridice.
SECŢIUNEA a 4-a
Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre
ale Uniunii Europene în aplicarea
Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind
aplicarea principiului recunoaşterii
reciproce sancţiunilor pecuniare
PARAGRAFUL 1
Dispoziţii comune
ARTICOLUL 18734
Definiţii
In sensul prezentei secţiuni:
(1) prin hotărâre se înţelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă
pecuniară ce trebuie executată faţă de o persoană fizică sau juridică, dacă
hotărârea a fost luată de:
a) o instanţă judecătorească din statul emitent,
referitor la o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent;
b) o autoritate a statului emitent,
alta decât o instanţă, în legătură cu o infracţiune prevăzută de legea penală a
statului emitent, cu condiţia ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea
de a solicita judecarea cauzei sale de o instanţă competentă în materie penală;
c) o autoritate a statului
emitent, alta decât o instanţă, în ceea ce priveşte faptele care se pedepsesc
conform dreptului naţional al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor
legale, cu condiţia ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a
solicita judecarea cauzei sale de o instanţă competentă în materie penală;
d) o instanţă competentă în materie penală, dacă
hotărârea a fost pronunţată în legătură cu o hotărâre dintre cele prevăzute la
lit. c);
(2) prin pedeapsă pecuniară se înţelege obligaţia de a plăti:
1. a) o sumă de bani drept condamnare pentru o
infracţiune, pronunţată printr-o hotărâre;
b) compensaţia pronunţată prin aceeaşi hotărâre în
beneficiul victimelor, dacă victima nu se poate constitui parte civilă la
proces, iar instanţa acţionează în exercitarea competenţei sale în materie
penală;
c) o sumă de bani aferentă cheltuielilor cauzate de
procedura judiciară sau administrativă care a dus la pronunţarea hotărârii;
d) o sumă de bani către un fond public sau către o
organizaţie de sprijin pentru victime, pronunţată prin aceeaşi decizie.
2. Următoarele nu sunt considerate pedepse pecuniare:
a) dispoziţiile de confiscare a instrumentelor sau
produselor infracţiunilor;
b) dispoziţiile de natură civilă, care decurg dintr-o
acţiune în daune si restituire si care sunt executorii în conformitate cu
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind
competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă
şi comercială;
(3) prin stat emitent se
înţelege statul membru în care s-a pronunţat o hotărâre, în înţelesul definit
de decizia-cadru;
(4) prin stat de executare se înţelege statul membru către care s-a transmis o hotărâre în
vederea executării;
(5) prin decizia-cadru se
înţelege Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind
aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005.
ARTICOLUL 18735
Autorităţi competente
(1) Autorităţile române competente să emită o hotărâre
sunt instanţele judecătoreşti.
(2) Autorităţile române competente să execute o
hotărâre sunt instanţele judecătoreşti.
(3) Autoritatea centrală română în aplicarea art. 2
alin. (2) din decizia-cadru este Ministerul Justiţiei, care are rolul de a
asista instanţele judecătoreşti şi de a transmite şi primi hotărârile în cazul
în care contactul direct nu este posibil.
PARAGRAFUL 2
Procedura de transmitere a hotărârii
ARTICOLUL 18736
Transmiterea hotărârii
(1) Hotărârea, împreună cu un certificat emis conform
alin. (2), pot fi transmise de autorităţile judiciare române emitente direct
autorităţii de executare competente din statul membru în care persoana fizică
sau juridică împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea are bunuri ori o sursă de
venit, îşi are reşedinţa obişnuită sau, în cazul persoanelor juridice, îşi are
sediul social.
(2) Certificatul trebuie întocmit potrivit
formularului standard prevăzut în anexa nr. 3. Certificatul trebuie semnat, iar
conţinutul acestuia să fie certificat ca fiind conform, de către autoritatea
judiciară română emitentă.
(3) Hotărârea sau o copie certificată a acesteia,
împreună cu certificatul, se transmit direct autorităţii competente din statul
de executare prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, în condiţii
care să permită statului de executare stabilirea autenticităţii. Originalul
hotărârii sau o copie certificată de pe aceasta, împreună cu certificatul în
original, se transmit statului de executare, la cererea acestuia. Toate
comunicările oficiale se efectuează direct între respectivele autorităţi
competente.
(4) O hotărâre nu poate fi transmisă simultan mai multor
state de executare.
(5) Dacă autoritatea competentă din statul de
executare nu este cunoscută autorităţii judiciare române emitente, aceasta din
urmă va face toate investigaţiile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor
de contact ale Reţelei Judiciare Europene, pentru a obţine informaţiile
necesare de la statul de executare.
ARTICOLUL 18737
Incetarea executării
Autoritatea judiciară emitentă română aduce imediat la
cunoştinţa autorităţii competente din statul de executare orice hotărâre sau măsură
în urma căreia hotărârea încetează să mai fie executorie sau este retrasă din
statul de executare din orice alt motiv.
ARTICOLUL 18738
Consecinţele transmiterii unei hotărâri
(1) Sub rezerva dispoziţiilor alin. (2), statul român
nu poate proceda la executarea unei hotărâri transmise de autorităţile
judiciare române emitente.
(2) Dreptul de executare a hotărârii este redobândit de statul român:
a) dacă este informat de statul de executare referitor
la neexecutarea totală sau parţială ori la nerecunoaşterea sau neexecutarea
deciziei în cazurile prevăzute la art.18742, cu excepţia celui prevăzut la art. 18742 alin. (2)
lit. a) şi în cazul prevăzut la art. 18746 alin. (1) din prezenta lege, precum'şi în cazul prevăzut la art.
20 alin. (3) din decizia-cadru; sau
b) în situaţia în care hotărârea este retrasă din
statul de executare potrivit art. 18737.
(3) Dacă, după transmiterea unei hotărâri, o autoritate
română primeşte orice sumă de bani pe care persoana condamnată a achitat-o de
bunăvoie în virtutea hotărârii, autoritatea respectivă va informa neîntârziat
autoritatea competentă din statul de executare. Dispoziţiile art. 18744 alin. (2) se aplică
în mod corespunzător.
ARTICOLUL 18739
Limbile folosite
(1) Certificatul transmis autorităţilor române trebuie
tradus în limba română.
(2) Executarea hotărârii poate fi suspendată pe
perioada necesară obţinerii traducerii acesteia, pe
cheltuiala statului de executare.
(3) Autorităţile judiciare române emitente vor traduce
certificatul în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de
executare ori în altă limbă acceptată de acesta, potrivit declaraţiilor notificate Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene.
PARAGRAFUL 3
Procedura de executare a hotărârii
ARTICOLUL 18740
Domeniul de aplicare
(1) Următoarele infracţiuni, dacă se pedepsesc în
statul emitent, astfel cum sunt definite de legislaţia statului emitent, dau
loc, conform prevederilor deciziei-cadru şi fără a fi necesară verificarea
dublei incriminări a faptei, la recunoaşterea şi executarea hotărârilor:
1. participarea la un grup criminal organizat;
2. terorismul;
3. traficul de persoane;
4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia
infantilă;
5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;
6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe
explozive;
7. corupţia;
8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în
înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind' protecţia intereselor
financiare ale Comunităţilor Europene;
9. spălarea produselor infracţiunii;
10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea
monedei euro;
11. fapte legate de
criminalitatea informatică;
12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul
ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante
pe cale de dispariţie;
13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;
14. omorul, vătămarea corporală gravă;
15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;
16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi
luarea de ostateci;
17. rasismul şi xenofobia;
18. furtul organizat sau armat;
19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;
20. înşelăciunea;
21. racketul şi extorcarea de fonduri;
22. contrafacerea şi pirateria produselor;
23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;
24. falsificarea de mijloace de plată;
25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi
factori de creştere;
26. traficul ilicit de materiale nucleare sau
radioactive;
27. traficul de vehicule furate;
28. violul;
29. incendierea cu intenţie;
30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale
Internaţionale;
31. sechestrarea ilegală de
nave sau aeronave;
32. sabotajul;
33. comportamente care încalcă reglementările privind
traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus
şi perioadele de odihnă şi reglementările privind bunurile periculoase;
34. contrabanda cu mărfuri;
35. încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală;
36. ameninţări şi acte de violenţă împotriva
persoanelor, inclusiv violenţa din cadrul evenimentelor sportive;
37. prejudicii supuse legii penale;
38. furtul;
39. infracţiuni stabilite de statul emitent cu scopul
de a pune în aplicare obligaţiile ce reies din instrumentele internaţionale
adoptate conform Tratatului de instituire a Comunităţii Europene sau conform
titlului VI din Tratatul
privind Uniunea Europeană.
(2) Pentru alte infracţiuni
decât cele prevăzute la alin. (1), executarea este subordonată condiţiei ca
faptele la care se referă hotărârea să constituie infracţiune potrivit legii
române, indiferent de elementele constitutive ale acesteia şi indiferent de
modul în care este descrisă.
ARTICOLUL 18741
Recunoaşterea şi executarea hotărârilor
(1) Autorităţile judiciare române de executare
recunosc o hotărâre fără alte formalităţi şi iau imediat toate măsurile
necesare pentru executarea acesteia,'cu excepţia cazului în care constată că
este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaştere sau neexecutare prevăzute
la art. 18742.
(2) Dacă autoritatea judiciară română care a primit o
hotărâre nu are competenţa de a o recunoaşte şi de a lua măsurile necesare în
vederea executării acesteia, ea va trimite hotărârea, din oficiu, autorităţii
competente şi va aduce acest lucru la cunoştinţa autorităţii competente din
statul emitent, în mod corespunzător.
ARTICOLUL 18742
Motivele de nerecunoaştere şi neexecutare
(1) Autorităţile judiciare române de executare pot
refuza să recunoască şi să execute o hotărâre dacă nu a fost prezentat
certificatul prevăzut la anexa nr. 3, dacă certificatul respectiv este
incomplet sau este în mod vădit necorespunzător cu hotărârea.
(2) In afara cazului prevăzut
la art. 18740 alin. (2), autoritatea
judiciară română de executare poate refuza să recunoască şi să execute hotărârea
şi dacă se stabileşte că:
a) împotriva persoanei condamnate şi pentru aceleaşi
fapte s-a pronunţat o hotărâre în România sau în orice alt stat decât statul
emitent şi, în cel din urmă caz, hotărârea a fost executată;
b) executarea hotărârii este prescrisă conform legii
române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competenţa instanţelor
române;
c) hotărârea se referă la fapte care:
(i) sunt considerate de legea română ca fiind comise
integral sau parţial pe teritoriul României ori într-un loc considerat ca
atare; sau
(ii) au fost comise în afara teritoriului statului
emitent, iar legea română nu permite urmărirea aceloraşi infracţiuni atunci
când sunt comise în afara teritoriului României;
d) există imunitate conform legii române, ceea ce face
imposibilă executarea hotărârii;
e) hotărârea a fost pronunţată referitor la o persoană
fizică care, conform legii române, dată fiind vârsta acesteia, nu ar fi trebuit
să răspundă penal pentru faptele cu privire la care s-a pronunţat hotărârea;
f) conform certificatului prevăzut la anexa nr. 3,
persoana respectivă:
(i) în cazul unei proceduri scrise, nu a fost, în
conformitate cu legea statului emitent, informată
personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naţionale,
referitor la dreptul său de a contesta cauza şi la termenele de exercitare a
căii de atac; sau
(ii) nu s-a prezentat personal, cu excepţia cazului în
care certificatul precizează că:
- persoana a fost informată personal sau printr-un
reprezentant, competent potrivit legii naţionale, referitor la procedura
desfăşurată în conformitate cu legea statului emitent; sau
- persoana a specificat că nu contestă cauza;
g) pedeapsa pecuniară este mai mică de 70 euro sau
decât echivalentul în lei al acestei sume.
(3) In cazurile menţionate la alin. (1) şi alin. (2)
lit. b) şi f), înainte de a decide nerecunoaşterea şi neexecutarea, totale'sau
parţiale, ale unei hotărâri, autoritatea judiciară română de executare se va
consulta cu autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace
adecvate, şi, dacă este cazul, va solicita acesteia furnizarea oricăror
informaţii fără întârziere.
ARTICOLUL 18743
Stabilirea sumei de
plată
(1) Dacă se stabileşte că hotărârea se referă la fapte
care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent, autoritatea judiciară
română de executare poate decide să reducă suma pedepsei executate la suma
maximă prevăzută pentru fapte similare de legea română, atunci când faptele
intră în competenţa instanţelor române.
(2) Autoritatea judiciară română de executare schimbă,
dacă este cazul, pedeapsa în moneda statului de executare, la cursul valutar de
la data pronunţării pedepsei.
ARTICOLUL 18744
Legea care guvernează executarea
(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 187 45, executarea hotărârii este
guvernată de legea română în acelaşi mod ca în cazul unei pedepse pecuniare
aplicate de o instanţă judecătorească română. Numai autorităţile române au
competenţa de a decide asupra procedurilor de executare şi de a stabili toate
măsurile legate de aceasta, inclusiv motivele de încetare a executării.
(2) In cazul în care persoana condamnată poate face
dovada plăţii totale sau parţiale efectuate în orice stat, autoritatea
judiciară română de executare se consultă cu autoritatea competentă din statul emitent
în modul prevăzut la art. 18742 alin. (3). Orice parte din pedeapsă recuperată în orice alt mod
din orice stat trebuie dedusă integral din suma care trebuie executată în
România.
ARTICOLUL 18745
Inlocuirea pedepsei pecuniare
Dacă executarea unei hotărâri nu este posibilă, fie
total, fie parţial, autoritatea judiciară română de executare poate dispune
înlocuirea amenzii, în condiţiile art. 631 din Codul penal.
ARTICOLUL 18746
Amnistia, graţierea şi revizuirea
(1) Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de către
statul emitent, cât şi de către statul român.
(2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 18745, orice revizuire a hotărârii este
de competenţa exclusivă a statului emitent.
ARTICOLUL 18747
Destinaţia fondurilor obţinute din executarea
hotărârilor şi
cheltuielile
(1) Fondurile obţinute din executarea hotărârilor de
autorităţile judiciare române de executare se fac venit
la bugetul de stat, dacă nu se convine altfel cu
statul emitent şi statul român, mai cu seamă în cazurile prevăzute la art. 18734 alin. (2) lit. b).
(2) Cheltuielile efectuate de autorităţile române în
aplicarea prezentei secţiuni rămân în sarcina statului român.
ARTICOLUL 18748
Informare
Autoritatea judiciară română de executare informează
neîntârziat autoritatea competentă a statului emitent prin orice mijloc care
permite o înregistrare scrisă:
a) despre transmiterea hotărârii către autoritatea
competentă;
b) despre orice hotărâre de
nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii şi motivele pentru care s-a pronunţat
aceasta;
c) despre neexecutarea totală sau parţială a hotărârii
şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta;
d) despre executarea hotărârii imediat după
încheierea executării;
e) despre înlocuirea sancţiunii pecuniare cu o altă
pedeapsă.
SECŢIUNEA a 5-a
Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre
ale Uniunii Europene în aplicarea
Deciziei-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii
reciproce la ordinele de confiscare
PARAGRAFUL 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 18749
Definiţii
(1) Prin ordin de confiscare se înţelege sancţiunea sau măsura dispusă de o instanţă ca urmare a
unei proceduri penale, care constă în scoaterea forţată definitivă a bunurilor
din patrimoniul celui care le deţine.
(2) Prin bun se
înţelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal,
mobil ori imobil, precum şi documentele sau instrumentele juridice care
dovedesc existenţă unui titlu sau a unui drept asupra acestui bun, cu privire
la care instanţa din statul emitent a stabilit că:
a) constituie produsul infracţiunii sau corespunde în
totalitate ori în parte valorii acestui produs; sau
b) constituie instrumentul unei
asemenea infracţiuni.
(3) Prin produsul unei
infracţiuni se înţelege orice avantaj economic ce
decurge din săvârşirea faptei penale. Poate îmbrăca orice formă de bun care a
luat fiinţă prin săvârşirea infracţiunii.
(4) Prin instrument al unei
infracţiuni se
înţelege orice fel de bun care a folosit sau a fost destinat să folosească, în
orice fel, în totalitate ori parţial, pentru săvârşirea infracţiunii sau
infracţiunilor.
(5) Prin bunuri culturale care fac parte din patrimoniul naţional cultural se înţelege bunurile definite conform art. 582 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural
naţional mobil, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune art.
1 alin. (1) din Directiva Consiliului 93/7/CEE din 15 martie 1993 privind
restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui alt stat
membru.
(6) Atunci când procedurile penale care au condus la
confiscare se referă la o infracţiune principală şi la infracţiunea de spălare
de bani, prin infracţiunea prevăzută la art. 18763 alin. (1) lit. f) se înţelege
infracţiunea principală.
(7) Prin stat emitent se
înţelege statul membru în care o instanţă a emis un ordin de confiscare în
cadrul unei proceduri penale.
(8) Prin stat de executare se înţelege statul membru căruia ordinul de confiscare i-a fost
transmis spre executare.
(9) Prin decizia-cadru se
înţelege Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea
principiului recunoaşterii reciproce la ordinele de confiscare, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24
noiembrie 2006.
ARTICOLUL 18750
Ordinul de confiscare şi certificatul
(1) Ordinul de confiscare se emite în forma şi în
conformitate cu legislaţia statului emitent si este însoţit de certificatul
prevăzut la alin. (3).
(2) Potrivit legii române, prin ordin de confiscare se înţelege hotărârea prin care instanţa a luat măsura de siguranţă
a confiscării speciale, cu menţiunea definitivă ori dispozitivul acestei
hotărâri, cuprinzând dispoziţia de confiscare.
(3) Certificatul trebuie să
fie întocmit potrivit formularului standard prevăzut la anexa nr. 4 şi să fie
semnat şi ştampilat de autoritatea judiciară care a dispus confiscarea. De
asemenea, conţinutul certificatului trebuie să fie certificat de autoritatea
judiciară emitentă.
ARTICOLUL 18751
Autorităţi române competente
(1) Autorităţile române competente să emită un ordin
de confiscare sunt instanţele judecătoreşti.
(2) In cazul ordinului de confiscare emis de o
autoritate judiciară dintr-un stat membru, competenţa de executare aparţine
tribunalului în a cărui circumscripţie se află bunul care face obiectul
confiscării. In cazul în care ordinul de confiscare priveşte:
a) mai multe bunuri mobile aflate în circumscripţia
unor tribunale diferite, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti;
b) mai multe bunuri mobile şi un bun imobil,
competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află bunul
imobil;
c) mai multe bunuri imobile, aflate în circumscripţia
unor tribunale diferite, competenţa aparţine tribunalului în circumscripţia
căruia se află bunul imobil având valoarea cea mai mare.
(3) In cazul ordinelor de confiscare multiple,
transmise de mai multe state membre emitente, pentru aceleaşi bunuri,
competenţa aparţine tribunalului mai întâi sesizat.
(4) Autoritatea centrală română în aplicarea art. 3
alin. (2) din decizia-cadru este Ministerul Justiţiei, care are rolul de a
asista instanţele judecătoreşti şi de a transmite şi primi ordinele de
confiscare în cazul în care contactul direct nu este posibil.
ARTICOLUL 18752
Domeniul de aplicare
(1) Dacă faptele care au condus la emiterea unui ordin
de confiscare constituie una sau mai multe dintre următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe
care o au în legislaţia statului emitent, şi sunt sancţionate de legea statului
emitent cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin 3
ani, ordinul de confiscare este executat fără verificarea dublei incriminări:
1. participarea la un grup criminal organizat;
2. terorismul;
3. traficul de persoane;
4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia
infantilă;
5. trafiul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;
6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe
explozive;
7. corupţia;
8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în
înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare
ale Comunităţilor Europene;
9. spălarea produselor infracţiunii;
10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea
monedei euro;
11. fapte legate de
criminalitatea informatică;
12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul
ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante
pe cale de dispariţie;
13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;
14. omorul, vătămarea corporală
gravă;
15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;
16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi
luarea de ostateci;
17. rasismul şi xenofobia; 18.furtul organizat sau
armat;
19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;
20. înşelăciunea;
21. racketul şi extorcarea de fonduri;
22. contrafacerea şi pirateria produselor;
23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;
24. falsificarea de mijloace de plată;
25. traficul ilicit de substanţe
hormonale şi alţi factori de creştere;
26. traficul ilicit de materiale nucleare sau
radioactive;
27. traficul de vehicule furate;
28. violul;
29. incendierea cu intenţie;
30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale
Internaţionale;
31. sechestrarea ilegală de
nave sau aeronave;
32. sabotajul.
(2) Pentru alte cazuri decât cele menţionate la alin.
(1), recunoaşterea şi executarea unui ordin de confiscare este supusă condiţiei
ca faptele care au determinat dispunerea confiscării să reprezinte o faptă care
ar permite confiscarea potrivit legii române, oricare ar fi elementele
constitutive şi calificarea juridică în legea statului emitent sau oricum ar fi
descrisă fapta în legea acestui stat.
ARTICOLUL 18753
Amnistia, graţierea şi revizuirea ordinelor de confiscare
(1) Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de către
statul emitent, cât şi de statul de executare.
(2) Revizuirea ordinului de confiscare poate fi
dispusă numai de către statul emitent.
PARAGRAFUL 2
Procedura de transmitere de către autorităţile
române a ordinelor de confiscare şi a certificatului
ARTICOLUL 18754
Transmiterea ordinelor de confiscare şi a
certificatului
(1) Ordinul de confiscare împreună cu certificatul
prevăzut la art. 18750, însoţite de o traducere în limba sau în limbile oficiale ale statului membru de executare
sau în altă limbă acceptată de acesta, se transmite de autoritatea judiciară
emitentă direct autorităţii competente din statul de executare, prin orice
mijloc care permite o înregistrare scrisă şi în condiţii care să permită
autorităţii competente a statului de executare să stabilească autenticitatea
acestora. Traducerea se efectuează prin grija autorităţii judiciare emitente.
(2) Originalul ordinului de confiscare şi originalul
certificatului sunt transmise statului de executare, la
cerere.
(3) In cazul în care autoritatea judiciară emitentă nu
cunoaşte autoritatea competentă să recunoască şi să execute ordinul de
confiscare, aceasta solicită statului de executare, prin punctele de contact
ale României la Reţeaua Judiciară Europeană, să îi furnizeze informaţii în acest
sens.
(4) Transmiterea directă prevăzută la alin. (1) nu este
permisă în cazul în care un stat membru a desemnat o autoritate centrală pentru
transmiterea sau primirea ordinelor de confiscare.
(5) Toate comunicările legate
de recunoaşterea şi executarea ordinului de confiscare au loc direct între
autoritatea emitentă şi autoritatea competentă din statul de executare, sub
rezerva prevederilor alin. (4).
ARTICOLUL 18755
Determinarea statului membru competent să execute ordinul de confiscare
(1) Ordinul de confiscare şi certificatul prevăzut la
art. 18750 pot fi
transmise:
a) dacă ordinul de confiscare are ca obiect confiscarea
unei sume de bani, către autoritatea competentă din statul membru în care
autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că persoana
fizică sau juridică faţă de care s-a dispus confiscarea deţine bunuri sau
venituri;
b) dacă ordinul de confiscare are ca obiect confiscarea
unor părţi dintr-un bun, către autoritatea competentă din statul membru în care
autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că se află bunul
supus confiscării.
(2) In lipsa unor indicii întemeiate, care să permită
determinarea statului membru căruia să îi fie transmis ordinul, autoritatea
judiciară emitentă poate transmite ordinul de confiscare către autoritatea
competentă din statul membru în care domiciliază sau îşi are sediul persoana
fizică sau juridică împotriva căreia a fost emis ordinul.
ARTICOLUL 18756
Transmiterea unui
ordin de confiscare către unul sau mai multe state de executare
(1) Ordinul de confiscare poate fi transmis doar unui
singur stat de executare, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2) şi (3).
(2) Ordinul de confiscare privind părţi dintr-un bun
determinat poate fi transmis către mai multe state de executare, în acelaşi
timp, atunci când:
a) autoritatea judiciară emitentă are motive
întemeiate să creadă că anumite părţi din bunul supus confiscării se află în
locaţii diferite din mai multe state de executare;
b) confiscarea unei anumite părţi dintr-un bun supus
confiscării implică activităţi care presupun acţiuni din partea mai multor
state de executare, sau autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să
creadă că o anumită parte dintr-un bun supus confiscării se află în unul din
două sau mai multe state de executare.
(3) Ordinul de confiscare a unei sume de bani poate fi
transmis mai multor state de executare, în acelaşi timp, atunci când
autoritatea judiciară emitentă consideră că este necesar să transmită astfel,
spre exemplu, dacă bunul respectiv nu a fost indisponibilizat conform
Deciziei-cadru a Consiliului 2003/577/JAI, sau valoarea bunului care ar putea
fi confiscat în România, ca stat emitent, şi în oricare dintre statele de
executare nu este suficientă pentru executarea întregii sume prevăzute în
ordinul de confiscare.
ARTICOLUL 18757
Efectele transmiterii unui ordin de confiscare
(1) Transmiterea ordinului de confiscare către unul sau
mai multe state de executare nu aduce atingere dreptului autorităţii judiciare
române de a dispune executarea confiscării, potrivit Codului român de procedură
penală.
(2) In cazul transmiterii către unul sau mai multe
state de executare a unui ordin de confiscare privind o sumă de bani, valoarea
ce decurge din executarea sa nu poate depăşi suma maximă specificată în ordinul
de confiscare.
(3) Autoritatea judiciară emitentă informează, fără
întârziere, autoritatea competentă din fiecare stat de executare:
a) în cazul în care consideră, spre exemplu, în baza
informaţiilor pe care fiecare din statele de executare i Ie-a adus la
cunoştinţă, că există riscul să se depăşească suma maximă prevăzută în ordinul
de confiscare. In cazul în care autoritatea judiciară emitentă a fost informată
că executarea ordinului de confiscare a fost amânată, aceasta informează, fără
întârziere, autoritatea competentă din statul de executare dacă mai există sau
nu un astfel de risc;
b) în cazul în care confiscarea a fost executată în tot
sau în parte în România sau într-unui din statele de executare. In situaţia
confiscării în parte, autoritatea judiciară emitentă specifică suma pentru care
ordinul de confiscare se mai execută;
c) în cazul în care, ulterior transmiterii unui ordin
de confiscare, o autoritate română primeşte din partea persoanei faţă de care
s-a emis ordinul de confiscare orice sumă de bani pe care aceasta o achită de
bunăvoie în contul ordinului de confiscare. In situaţia confiscării produsului
infracţiunii, orice parte din sumă se deduce din suma care trebuie confiscată
în statul de executare. In acest caz, autoritatea judiciară română emitentă
specifică suma cu privire la care ordinul de confiscare se mai execută.
(4) In cazul în care, ca urmare a executării unui
ordin de confiscare emis de o autoritate judiciară română, autoritatea de executare
a despăgubit orice persoană interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă,
statul român va rambursa statului de executare suma acordată ca despăgubire.
(5) In cazul în care autoritatea de executare
informează că executarea ordinului de confiscare implică cheltuieli ridicate
sau excepţionale, autoritatea judiciară română emitentă poate lua în
considerare propunerea de împărţire a cheltuielilor pe baza unei fişe detaliate
de plată prezentate de autoritatea de executare.
ARTICOLUL 18758
Incetarea executării confiscării
Autoritatea judiciară română emitentă aduce imediat la
cunoştinţa autorităţii competente din statul de executare, prin orice mijloc
care permite o înregistrare scrisă, orice decizie de revocare a măsurii
confiscării sau de retragere a ordinului de confiscare,
indiferent de motiv.
PARAGRAFUL 3
Procedura de executare de către autorităţile române
a ordinelor de confiscare
ARTICOLUL 18759
Măsuri premergătoare
(1) Atunci când instanţa primeşte un ordin de
confiscare, în termen de cel mult 24 de ore de la data primirii, verifică dacă
ordinul este însoţit de traducerea în limba română.
(2) In cazul în care ordinul de confiscare nu este
tradus, instanţa solicită autorităţii competente din statul emitent remiterea
traducerii, într-un termen de cel mult 5 zile.
(3) Repartizarea cauzei se face în conformitate cu
dispoziţiile legale aplicabile în materie, unui complet format dintr-un singur
judecător, termenul de judecată stabilit neputând fi mai mare de 5 zile.
(4) Dacă instanţa apreciază că nu este competentă să
recunoască şi să ia măsurile necesare pentru executarea ordinului de
confiscare, trimite, din oficiu, ordinul de confiscare instanţei competente să
îl recunoască şi să îl execute şi informează despre aceasta autoritatea
competentă a statului emitent. In situaţia în care ordinul de confiscare nu
conţine suficiente informaţii pentru determinarea competenţei, instanţa poate
solicita autorităţii competente din statul de emitere transmiterea
informaţiilor suplimentare ori a certificatului prevăzut la art. 18750, în situaţia în care acesta nu a
fost transmis iniţial, fixând un termen, de cel mult 5 zile, în care
autoritatea competentă din statul emitent să transmită astfel de documente.
ARTICOLUL 18760
Reguli cu privire la
recunoaşterea şi executarea ordinelor de confiscare
(1) Ordinul de confiscare emis de o autoritate
competentă dintr-un stat membru se recunoaşte fără a fi necesară nicio altă
formalitate, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre motivele de
nerecunoaştere prevăzute la art. 18763.
(2) Ordinul de confiscare emis de o autoritate
competentă dintr-un stat membru, recunoscut de instanţa judecătorească, se
execută fără întârziere, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre
motivele de amânare prevăzute la art. 18764.
(3) In caz de refuz al recunoaşterii unui ordin de
confiscare, instanţa analizează posibilitatea de a se consulta cu autoritatea
competentă din statul de emitere, anterior pronunţării unei hotărâri în acest
sens. In cazul în care refuzul se întemeiază pe motivele prevăzute la art. 18763 alin. (1) lit. a), b), e), f) sau
g), consultarea este obligatorie. De asemenea, consultarea este obligatorie în
cazul prevăzut la art. 18763 alin. (1) lit. d), dacă autoritatea competentă din statul emitent
nu este informată potrivit art. 18768 alin. (3).
(4) In cazul în care persoana faţă de care s-a dispus
confiscarea poate prezenta dovada confiscării, în tot sau în parte, în orice
stat, instanţa consultă autoritatea competentă din statul de executare. In
cazul confiscării produselor infracţiunii, orice parte a sumei care este
recuperată conform ordinului de confiscare din orice state, altele decât statul
român, se deduce în totalitate din suma care trebuie confiscată de instanţa
judecătorească.
(5) Instanţa poate dispune luarea de măsuri
alternative la ordinul de confiscare, inclusiv pedeapsa cu închisoarea sau alte
măsuri privative de libertate, numai dacă autoritatea competentă din statul
emitent şi-a exprimat, în scris, acordul în acest sens.
(6) In cazul în care ordinul de confiscare priveşte o
sumă de bani, instanţa converteşte, dacă este cazul, suma de bani supusă
confiscării în moneda naţională la cursul valutar existent la data la care a
fost emis ordinul de confiscare.
(7) In cazul în care executarea
ordinului de confiscare implică cheltuieli ridicate sau excepţionale,
autoritatea judiciară română de executare poate informa despre aceasta
autoritatea competentă din statul emitent şi propune împărţirea cheltuielilor
pe baza unei fişe detaliate de plată întocmite în acest sens.
ARTICOLUL 18761
Legea aplicabilă
Executarea ordinelor de confiscare este guvernată de
legea română, autorităţile române fiind sigurele în măsură să decidă cu privire
la executarea confiscării, inclusiv cu privire la măsurile ce trebuie luate în
acest sens.
ARTICOLUL 18762
Confiscarea în cazuri speciale
(1) Dacă un ordin de confiscare priveşte o anumită
parte dintr-un bun, în cazul în care autoritatea emitentă consimte, şi dacă o
astfel de posibilitate este permisă de legea ambelor state, instanţa poate dispune confiscarea prin
echivalent bănesc corespunzător valorii bunului supus confiscării.
(2) Dacă ordinul de confiscare priveşte o sumă de bani,
în cazul în care suma de bani nu poate fi obţinută în totalitate, instanţa
poate dispune confiscarea oricărei părţi dintr-un bun care va fi găsit
disponibil.
ARTICOLUL 18763
Motive de nerecunoaştere sau neexecutare
(1) In afara cazului prevăzut la art. 18752 alin. (2), recunoaşterea şi
executarea ordinului de confiscare poate fi refuzată dacă:
a) certificatul prevăzut la art. 18750 nu este anexat, este incomplet sau
nu corespunde în mod evident cu ordinul de confiscare;
b) executarea ordinului de confiscare ar fi contrară
principiului non bis in idem;
c) legislaţia română prevede o imunitate sau un
privilegiu care face imposibilă executarea ordinului de confiscare;
d) drepturile oricărei părţi interesate, inclusiv
drepturile terţilor de bună-credinţă, fac imposibilă executarea ordinului de
confiscare, inclusiv acolo unde aceasta reprezintă o consecinţă a aplicării
dispoziţiilor prevăzute pentru protecţia juridică a drepturilor conform art.
18768;
e) din certificatul anexat la ordinul de confiscare
rezultă că persoana faţă de care s-a dispus confiscarea nu s-a înfăţişat
personal şi nu a fost reprezentată de un avocat în cadrul procedurilor care au
condus la dispunerea confiscării, afară numai dacă certificatul atestă faptul
că persoana respectivă a fost informată personal sau prin reprezentatul său
competent, în conformitate cu dreptul intern, cu privire la procedurile
juridice, în conformitate cu legislaţia din statul de emitere, sau dacă
persoana respectivă a specificat că nu contestă ordinul de confiscare;
f) ordinul de confiscare are la bază proceduri penale
cu privire la infracţiuni care:
- conform legislaţiei române sunt privite ca fiind
săvârşite, în totalitate sau parţial, pe teritoriul statului român; sau
- au fost săvârşite în afara teritoriului statului
emitent, iar legislaţia română nu permite luarea unor măsuri faţă de
infracţiunile care au fost comise în afara teritoriului statului român;
g) executarea ordinului de confiscare aduce atingere
principiilor constituţionale;
h) executarea ordinului de confiscare s-a prescris potrivit
legii române, cu condiţia ca infracţiunile să fie de competenţa autorităţilor
române potrivit legislaţiei penale interne.
(2) In cazul menţionat la alin. (1) lit. a), instanţa
poate să stabilească un termen pentru transmiterea sau completarea ori corectarea
certificatului.
(3) Orice decizie de a refuza
recunoaşterea şi executarea este luată şi notificată în cel mai scurt timp
posibil autorităţilor competente ale statului de emitere.
(4) In cazul în care, în practică, executarea
ordinului de confiscare este imposibilă deoarece bunul supus confiscării a
dispărut, a fost distrus, nu poate fi găsit la locul indicat în certificat sau
pentru că locul în care se găseşte bunul nu a fost indicat într-un mod destul
de clar nici după consultarea statului emitent, instanţa informează imediat în
această privinţă autoritatea competentă din statul emitent.
ARTICOLUL 18764
Amânarea executării ordinului de confiscare
(1) Instanţa poate amâna executarea unui ordin de
confiscare transmis:
a) dacă, în cazul unui ordin de confiscare privind o
sumă de bani, apreciază că există riscul ca valoarea totală rezultată din
executarea sa să depăşească suma specificată în ordin datorită executării sale
simultane în mai multe state membre;
b) în cazul unor acţiuni în despăgubire la care se face
referire la art. 18768;
c) dacă apreciază că executarea imediată a ordinului
de confiscare ar putea prejudicia o procedură penală aflată în curs; amânarea
este dispusă până la data la care executarea devine posibilă;
d) atunci când faţă de bunurile care fac obiectul
ordinului de confiscare a fost dispusă confiscarea într-un proces penal intern.
(2) In cazul amânării, instanţa ia, pe durata amânării,
toate măsurile necesare, similare cu măsurile luate în cazurile prevăzute de
legislaţia internă, pentru a împiedica dispariţia bunurilor supuse confiscării.
(3) In cazul amânării prevăzute la alin. (1) lit. a),
instanţa informează, fără întârziere, prin orice mijloc care permite o
înregistrare scrisă, autoritatea competentă din statul emitent.
(4) In cazurile la care se face referire în alin. (1) lit. b) şi c), instanţa întocmeşte un raport
privind cauzele de amânare, incluzând, dacă este posibil, şi durata prevăzută
pentru amânare, raport care va fi înaintat către autoritatea competentă din
statul emitent.
(5) Imediat ce motivele
amânării au încetat să mai existe, instanţa va lua toate măsurile necesare
pentru executarea ordinului de confiscare şi pentru informarea autorităţii
competente din statul de emitere.
ARTICOLUL 18765
Ordine de confiscare multiple
In cazul în care instanţa
instrumentează:
a) două sau mai multe ordine de confiscare privind o
sumă de bani, care au fost emise împotriva aceleiaşi persoane fizice sau
juridice, iar persoana în cauză nu prezintă suficiente mijloace în România în
vederea executării tuturor ordinelor; sau
b) două sau mai multe ordine de confiscare privind
aceleaşi bunuri, aceasta ia în considerare toate circumstanţele, inclusiv cele
privind bunurile indisponibilizate, gravitatea şi locul unde a fost săvârşită
infracţiunea, data emiterii şi data transmiterii
ordinelor respective, pentru a decide care dintre ordinele de confiscare va fi
executat.
ARTICOLUL 18766
Dispunerea de bunurile confiscate
(1) Statul român, prin organele sale competente,
dispune de sumele de bani obţinute în urma executării unui ordin de confiscare,
după cum urmează:
a) în cazul în care sumele de bani obţinute în urma
executării unui ordin de confiscare au o valoare sub 10.000 euro sau
echivalentul în lei al acestei sume, acestea se fac venit la bugetul de stat;
b) în toate celelalte cazuri,
50% din suma obţinută în urma executării unui ordin de confiscare va fi
transferată către statul emitent.
(2) In cazul celorlalte bunuri, confiscarea se execută
într-unui dintre următoarele moduri:
a) bunurile confiscate se pot valorifica, prin vânzare, potrivit dispoziţiilor legale, situaţie în care
suma obţinută în urma valorificării se distribuie potrivit prevederilor alin.
(1); sau
b) bunurile confiscate pot fi transferate către statul
emitent. In cazul în care ordinul de confiscare acoperă o parte din valoarea
ordinului, bunurile se transferă către statul emitent, numai dacă autoritatea
competentă a acestui stat consimte în acest sens;
c) atunci când nu se pot aplica prevederile lit. a) sau
b), se poate dispune cu privire la bunurile confiscate
într-un alt mod, în conformitate cu dispoziţiile legii române.
(3) Bunurile culturale, parte a patrimoniului
naţional, supuse confiscării nu pot fi vândute sau transferate.
(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică dacă nu se
dispune altfel printr-un acord încheiat între statul român şi statul emitent.
ARTICOLUL 18767
Informaţii privind rezultatul executării
Autoritatea de executare informează, fără întârziere,
autoritatea competentă din statul emitent, cu privire la:
a) comunicarea unui ordin de
confiscare către instanţa română competentă, potrivit art. 18759 alin. (4);
b) hotărârea motivată prin care s-a refuzat
recunoaşterea ordinului de confiscare;
c) neexecutarea totală sau parţială a ordinelor de
confiscare pentru motivele prevăzute la art. 18753,
art. 18760 alin. (3), art. 18761
şi art. 18765;
d) executarea ordinului, de îndată ce s-a realizat;
e) aplicarea unor măsuri alternative executării
ordinului de confiscare, potrivit art. 18760alin. (5).
ARTICOLUL 18768
Despăgubiri
(1) Orice parte interesată,
inclusiv terţii de bună-credinţă implicaţi, are dreptul la despăgubiri, în
condiţiile legii, în cazul încălcării drepturilor sale prin recunoaşterea şi
executarea unui ordin de confiscare.
(2) Motivele de fond care au stat la baza emiterii ordinului de confiscare nu pot fi contestate în faţa instanţei
române de executare.
(3) In cazul în care este introdusă o acţiune în
despăgubire în faţa instanţei române, aceasta informează autoritatea competentă
din statul emitent.
ARTICOLUL 18769
Rambursare
(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 18768 alin. (2), în cazul în care statul
român răspunde pentru prejudiciile cauzate uneia din persoanele interesate,
inclusiv terţii de bună-credinţă, ca urmare a executării unui ordin de
confiscare transmis spre executare unei autorităţi judiciare române, acesta va
solicita statului emitent orice sumă plătită ca despăgubire persoanei în cauză,
cu excepţia cazului şi în măsura în care paguba sau o parte a acesteia se
datorează în mod exclusiv conduitei autorităţilor române.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu aduc atingere
prevederilor legale interne privind acţiunile în despăgubire formulate de
persoanele fizice sau juridice."
66. După articolul
189 se introduce următoarea menţiune:
„Prezenta lege transpune în
legislaţia naţională dispoziţiile deciziilor-cadru ale Uniunii Europene din domeniul cooperării judiciare în materie penală, după cum
urmează:
1. Decizia-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002
privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele
membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 190 din 18
iulie 2002;
2. Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22
iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de
indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. L 196 din 2 august 2003;
3. Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24
februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce
sancţiunilor pecuniare, publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005;
4. Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006
privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce la ordinele de
confiscare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006."
Art. II. - Anexa la Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, se abrogă şi se înlocuieşte cu anexele nr. 1- 4 la prezenta lege.
Art. III. - Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu
modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
EUGEN NICOLICEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
ANEXA Nr. 1
MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE1)
Prezentul mandat a fost emis de o autoritate judiciară
competentă. Solicit ca persoana menţionată mai jos să fie arestată şi predată
autorităţilor judiciare în vederea efectuării urmăririi penale sau a executării
unei pedepse ori măsuri de siguranţă privative de libertate.
a) Informaţii referitoare la identitatea persoanei solicitate
Numele:
........................................................................................................................................................................ ...................................................
Prenumele: ........................................................................................................................................................................ ...............................................
Numele avut înaintea căsătoriei (dacă este cazul):
...............................................................................................................................................................
Alias (dacă este
cazul):.......................................................................................................................................................................................................
Sexul:
........................................................................................................................................................................ .......................................................
Cetăţenia:
..........................................................................................................................................................................................................................
Data
naşterii:........................................................................................................................................................................ .............................................
Locul
naşterii:........................................................................................................................................................................ ............................................
Reşedinţa şi/sau domiciliul cunoscut:
...................................................................................................................................................................................
Limba/limbile pe care o/le înţelege persoana solicitată (dacă
este/sunt cunoscute):
................................................................................................................
Trăsături fizice particulare/descrierea persoanei solicitate:
....................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Fotografia şi amprentele digitale ale persoanei solicitate, dacă
sunt disponibile şi se pot trimite, sau adresa persoanei care poate fi
contactată cu scopul de a le obţine ori pentru a obţine o caracterizare a ADN
(dacă nu s-a inclus o astfel de informaţie şi se dispune de ea pentru
transmiterea sa)
|
b) Decizia pe care se întemeiază mandatul
1. Mandatul de arestare sau decizia judiciară având acelaşi
efect:........................................................................................................................................
Tipul:........................................................................................................................................................................ .........................................................
2. Hotărârea judecătorească definitivă şi executorie:
..........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Referinţa:
...........................................................................................................................................................................................................................
|
c) Informaţii privind durata pedepsei: 1.
Durata maximă a pedepsei sau a măsurii de siguranţă privative de
libertate care se poate aplica pentru infracţiune sau infracţiuni:
...................................................................................................................................................................................................................... ...................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
2. Durata pedepsei sau a măsurii de siguranţă privative de libertate
aplicate:........................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
3. Pedeapsa care a rămas de executat:
..............................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
d) Hotărârea pronunţată în lipsă şi:
- persoana în cauză a fost citată personal sau informată prin
alte mijloace cu privire la data şi locul şedinţei în care s-a dat hotărârea
în lipsă;
sau
- persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată
prin alte mijloace cu privire la data şi locul şedinţei în care s-a dat
hotărârea în lipsă, însă dispune de următoarele garanţii juridice după
predarea către autorităţile judiciare (dacă astfel de garanţii pot fi date
anticipat):
Precizarea garanţiilor juridice:
.............................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
1) Acest mandat
trebuie completat sau tradus în una dintre limbile oficiale ale statului membru
de executare, atunci când acel stat este cunoscut, ori în una dintre oricare
alte limbi acceptate de acel stat.
e) Infracţiunea (infracţiunile)
Prezentul mandat se referă la un total de...............................................infracţiuni.
Descrierea circumstanţelor în care s-a/s-au comis
infracţiunea/infracţiunile, inclusiv momentul (data şi ora), locul şi gradul
de participare la aceasta/acestea a persoanei solicitate:
...........................................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Natura şi încadrarea juridică a faptelor şi dispoziţiile legale
aplicabile/codul aplicabil:
............................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
I. Dacă este cazul, să se marcheze una
sau mai multe dintre următoarele fapte, sancţionate în statul membru emitent
cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu un ordin de detenţie cu o durată
maximă de cel puţin 3 ani, aşa cum sunt definite în legislaţia statului membru emitent:
|_| participarea la un grup criminal organizat;
|_| terorismul;
|_| traficul de persoane;
|_| exploatarea sexuală a copiilor şi
pornografia infantilă;
|_| traficul ilicit de droguri şi
substanţe psihotrope;
|_| traficul ilicit de arme, muniţii şi
substanţe explozive;
|_| corupţia;
|_| frauda, inclusiv cea împotriva
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei
din 26 iulie 1995
privind protecţia intereselor financiare
ale Comunităţilor Europene;
|_| spălarea produselor infracţiunii;
|_| contrafacerea de monedă, inclusiv a
monedei euro;
|_| infracţiuni legate de criminalitatea
informatică;
|_| infracţiuni privind mediul înconjurător, inclusiv traficul
cu specii de animale şi vegetale pe cale de dispariţie;
|_| facilitarea intrării şi şederii
ilegale;
|_| omorul şi vătămarea corporală gravă;
|_| traficul ilicit de organe şi ţesuturi
umane;
|_| lipsirea de libertate în mod ilegal,
răpirea şi luarea de ostatici;
|_| rasismul şi xenofobia;
|_| furtul organizat sau armat;
|_| traficul ilicit de bunuri culturale,
inclusiv antichităţi şi opere de artă;
|_| înşelăciunea;
|_| racketul şi extorcarea;
|_| contrafacerea şi pirateria de bunuri;
|_| falsificarea de acte oficiale şi uzul
de acte oficiale falsificate;
|_| falsificarea de mijloace de plată;
|_| traficul ilicit de substanţe
hormonale şi alţi factori de creştere;
|_| traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
|_| traficul de vehicule furate;
|_| violul;
|_| incendierea cu intenţie;
|_| crime aflate în jurisdicţia Curţii
Penale Internaţionale;
|_| sechestrarea ilegală de nave şi
aeronave;
|_| sabotajul.
II. Descrierea detaliată a faptei sau
faptelor care nu se încadrează la secţiunea I:
................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
f) Alte circumstanţe relevante (informaţii facultative)
(Pot fi incluse observaţii cu privire la extrateritorialitate,
întreruperea termenelor de prescripţie sau la consecinţele infracţiunii.)
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
g) Prezentul mandat se referă, de asemenea, la confiscarea şi
remiterea obiectelor care pot constitui mijloace materiale de probă.
Prezentul mandat se referă de asemenea la confiscarea şi
remiterea obiectelor obţinute de persoana solicitată ca rezultat al infracţiunii.
Descrierea (şi localizarea) obiectelor (în cazul în care sunt
cunoscute):..................................................................................................................................
|
h) Infracţiunea sau infracţiunile pentru care s-a emis prezentul
mandat sunt sancţionate cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu un ordin de
detenţie pe viaţă:
- dispoziţiile legale ale statului membru emitent prevăd revizuirea pedepsei aplicate sau
liberarea condiţionată, după executarea a 20 de ani din pedeapsa aplicată, în
vederea neexecutării pedepsei sau a măsurii;
şi/sau
- dispoziţiile legale ale statului membru emitent prevăd aplicarea măsurilor de clemenţă la care
are drept persoana în cauză, în conformitate cu dreptul sau practica statului
membru emitent, în vederea neexecutării pedepsei sau a măsurii.
|
i) Autoritatea judiciară emitentă a prezentului mandat Denumirea
oficială:
Numele reprezentantului său: ..............................................................................................................................................................................................
Funcţia (funcţia/gradul):
.....................................................................................................................................................................................................
Referinţa
dosarului:............................................................................................................................................................................................................
Adresa:
........................................................................................................................................................................ ....................................................
Numărul de telefon (prefixul ţării) (prefixul oraşului)
(...):......................................................................................................................................................
Numărul de fax (prefixul ţării) (prefixul oraşului)
(...):...........................................................................................................................................................
E-mail:........................................................................................................................................................................ ......................................................
Adresa persoanei de contact (competentă pentru efectuarea
predării efective):
....................................................................................................................
In cazul în care se desemnează o autoritate centrală pentru
transmiterea şi receptarea mandatelor europene de arestare
Numele autorităţii centrale: ............................................................................................................................................................................... .................
Persoana de contact, dacă este cazul (funcţia/gradul şi numele):
..........................................................................................................................................
Adresa:
........................................................................................................................................................................ ....................................................
Numărul de telefon (prefixul ţării) (prefixul oraşului)
(...):......................................................................................................................................................
Numărul de fax (prefixul ţării) (prefixul oraşului)
(...):...........................................................................................................................................................
E-mail:........................................................................................................................................................................ ......................................................
Datele persoanei care poate fi contactată pentru a lua măsurile
practice necesare predării persoanei: ....................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
In cazul în care se desemnează o autoritate centrală pentru
transmiterea şi primirea administrativă a mandatelor europene de
arestare
Denumirea autorităţii centrale:........................................................................................................................................................................ ...................
Persoana de contact, după caz (funcţia/gradul şi numele):....................................................................................................................................................
Adresa: ........................................................................................................................................................................ ....................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Numărul de telefon (prefixul ţării) (prefixul zonei sau al
oraşului) (...):...................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Numărul de fax (prefixul ţării) (prefixul zonei sau al oraşului)
(...):.........................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
E-mail:........................................................................................................................................................................ ......................................................
|
Semnătura autorităţii judiciare emitente, a reprezentantului sau
a amândurora
........................................................................................................................................................................ ...................................................................
Numele: ........................................................................................................................................................................ ......................................................
Funcţia (funcţia/gradul): ............................................................................................................................................................................. ..........................
Data:
........................................................................................................................................................................ ..........................................................
Ştampila oficială (dacă există)
|
ANEXA Nr. 2
CERTIFICAT
a) Autoritatea judiciară care a emis ordinul de indisponibilizare
Denumirea oficială ......................................................................................................................................................................................... ...................
Numele reprezentantului său:
..............................................................................................................................................................................................
Poziţia deţinută (funcţia/titlul):
.............................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Referinţă dosar:
.................................................................................................................................................................................................................
Adresă:
.............................................................................................................................................................................................................................
Telefon (cod ţară) (cod zonă/oraş): ....................................................................................................................................................................................
Fax (cod ţară) (cod zonă/oraş):
.........................................................................................................................................................................................
E-mail:........................................................................................................................................................................ ......................................................
Limbile în care este posibil să se
comunice cu autoritatea judiciară:
......................................................................................................................................
Datele de contact (inclusiv limbile în care este posibil să se
comunice cu persoana/persoanele) ale persoanei (persoanelor) care trebuie
contactată (contactate) în cazul în care sunt necesare informaţii
suplimentare pentru executarea ordinului ori pentru realizarea aranjamentelor
necesare remiterii probelor (dacă este cazul):
......................................................................................................................................................................................................... .....
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
b) Autoritatea competentă pentru executarea ordinului de
indisponibilizare în statul emitent

contactată (contactate) în cazul în care pentru executarea ordinului sunt
necesare informaţii suplimentare ori pentru realizarea aranjamentelor
necesare remiterii probelor (dacă este cazul):
......................................................................................................................................................................................................... .....
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
c) Dacă atât lit. a), cât şi lit. b) au fost completate, trebuie
completat acest punct pentru a arăta care autoritate/sau dacă ambele
autorităţi trebuie contactată/contactate. d Autoritatea indicată la lit. a) n Autoritatea indicată la lit h)
|
d) In cazul în care o autoritate centrală este responsabilă cu transmiterea
şi receptarea ordinelor de indisponibilizare (se aplică doar pentru Irlanda
şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord):
Numele autorităţii centrale:
........................................................................................................................................................................ .....................
Persoana de contact, dacă este cazul
(funcţia/gradul şi numele):
.......................................................................................................................................
Adresa:
........................................................................................................................................................................ ..................................................
Numărul de referinţă:
.......................................................................................................................................................................................................
Numărul de telefon (prefixul ţării) (prefixul oraşului)
(...):....................................................................................................................................................
Numărul de fax (prefixul ţării) (prefixul oraşului) (...):..........................................................................................................................................................
E-mail:........................................................................................................................................................................ .....................................................
|
e) Ordinul de indisponibilizare
1. Data şi, dacă este disponibil, numărul de referinţă:
2. Indicaţi scopul ordinului:
2.1. Confiscare ulterioară
2.2. Constituirea de probe
3. Descrierea formalităţilor şi procedurilor care trebuie
respectate la executarea unui ordin de indisponibilizare a probelor (dacă
este cazul): ........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
f) Informaţii privind bunurile sau probele care fac obiectul
ordinului de indisponibilizare în statul de executare Descrierea bunurilor
sau probelor şi locaţia
1. a) Descrierea precisă a bunurilor şi, dacă este cazul, suma
maximă care se doreşte recuperată (dacă suma maximă este indicată în ordinul
privind valoarea produselor infracţiunii):
b) Descrierea precisă a probelor:
2. Locaţia exactă a bunurilor sau a probelor (dacă nu este
cunoscută, ultima locaţie cunoscută):
3. Partea care are custodia bunurilor sau a probelor ori
proprietarul cunoscut al bunurilor sau al probelor, în cazul în care nu este
vorba despre persoana suspectată de săvârşirea infracţiunii sau de cea
condamnată (dacă acest lucru se aplică în dreptul
intern al statului emitent):
|
g) Informaţii cu privire la identitatea persoanei fizice (1) sau
a persoanei juridice (2) suspectate de săvârşirea infracţiunii ori condamnate
(dacă acest lucru se aplică în dreptul intern al statului emitent) sau/şi a
persoanelor vizate de ordinul de indisponibilizare (dacă este cazul)
1. Persoane fizice:
Nume:
...............................................................................................................................................................................................................................
Prenume:
........................................................................................................................................................................ .................................................
Numele anterior căsătoriei (dacă este cazul):
.....................................................................................................................................................................
Alias (dacă este
cazul):......................................................................................................................................................................................................
Sex:........................................................................................................................................................................ .........................................................
Cetăţenie:
........................................................................................................................................................................ ................................................
Data naşterii:.....................................................................................................................................................................................................................
Locul
naşterii:....................................................................................................................................................................................................................
Reşedinţa şi/sau domiciliul cunoscut (dacă nu se cunoaşte se va
menţionat ultima adresă cunoscută):
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Limba/limbile pe care persoana o/le cunoaşte (dacă este cazul):
..........................................................................................................................................
|
2. Persoane juridice
Denumirea:
........................................................................................................................................................................ ..............................................
Forma persoanei juridice:
........................................................................................................................................................................ ........................
Numărul de înregistrare:
...................................................................................................................................................................................................
Sediul înregistrat:
........................................................................................................................................................................ .....................................
|
h) Măsuri care trebuie luate de statul de executare după
executarea ordinului de indisponibilizare
Confiscarea
1.1. Bunul trebuie conservat în statul de executare în vederea
unei confiscări ulterioare
1.1.1. Se anexează o cerere privind
executarea unui ordin de confiscare emis de statul emitent la data de
...........................................................................
1.1.2. Se anexează o cerere de confiscare în statul de executare
şi executarea ulterioară a unui ordin de confiscare
1.1.3. Data estimată pentru transmiterea uneia dintre cererile
menţionate la pct. 1.1.1 sau la pct.
1.1.2.................................................................................
sau
Constituirea de probe
2.1. Bunurile trebuie remise statului de executare pentru a
servi ca elemente de probă
2.1.1. Se anexează o cerere de remitere de bunuri sau
2.2. Bunul trebuie păstrat în statul de
executare pentru a servi ulterior ca probă în statul emitent
2.2.2. Data estimată pentru transmiterea cererii menţionate la
pct. 2.1.1.............................................................................................................................
|
i) Infracţiunile
Descrierea temeiurilor ordinului de indisponibilizare şi
rezumatul faptelor cunoscute de autoritatea judiciară care a emis ordinul
de indisponibilizare şi certificatul:
........................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Natura şi încadrarea juridică a infracţiunilor şi textul de lege
în baza căruia s-a dispus indisponibilizarea:................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
I. Dacă este cazul, să se marcheze una
sau mai multe dintre următoarele fapte, sancţionate în statul membru emitent
cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin 3 ani,
aşa cum sunt definite în legislaţia statului membru
emitent: |_| participarea la un grup criminal organizat;
|_| terorismul;
|_| traficul de persoane;
|_| exploatarea sexuală a copiilor şi
pornografia infantilă;
|_| traficul ilicit de droguri şi
substanţe psihotrope;
|_| traficul ilicit de arme, muniţii şi
substanţe explozive;
|_| corupţia;
|_| frauda, inclusiv cea împotriva
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei
din 26 iulie 1995
privind protecţia intereselor financiare
ale Comunităţilor Europene;
|_| spălarea produselor infracţiunii;
|_| contrafacerea de monedă, inclusiv a
monedei euro;
|_| infracţiuni legate de criminalitatea
informatică;
|_| infracţiuni privind mediul înconjurător, inclusiv traficul
cu specii de animale şi vegetale pe cale de dispariţie;
|_| facilitarea intrării şi şederii
ilegale;
|_| omorul şi vătămarea corporală gravă;
|_| traficul ilicit de organe şi ţesuturi
umane;
|_| lipsirea de libertate în mod ilegal,
răpirea şi luarea de ostatici;
|_| rasismul şi xenofobia;
|_| furtul organizat sau armat;
|_| traficul ilicit de bunuri culturale,
inclusiv antichităţi şi opere de artă;
|_| înşelăciunea;
|_| racketul şi extorcarea;
|_| contrafacerea şi pirateria de bunuri;
|_| falsificarea de acte oficiale şi uzul
de acte oficiale falsificate;
|_| falsificarea de mijloace de plată;
|_| traficul ilicit de substanţe
hormonale şi alţi factori de creştere;
|_| traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
|_| traficul de vehicule furate;
|_| violul;
|_| incendierea cu intenţie;
|_| crime aflate în jurisdicţia Curţii
Penale Internaţionale;
|_| sechestrarea ilegală de nave şi aeronave;
|_| sabotajul.
II. Descrierea detaliată a infracţiunii
sau infracţiunilor care nu se încadrează la secţiunea I:
|
j) Remediile legale împotriva ordinului de indisponibilizare a persoanelor interesate, inclusiv a persoanelor de
bună-credinţă,
disponibile în statul emitent
Descrierea remediilor legale disponibile, inclusiv a acţiunilor
care trebuie îndeplinite
Instanţa căreia i se poate adresa respectiva cale de atac: .....................................................................................................................................................
Informaţii cu privire la persoanele care au calitatea de a
exercita calea de atac:
...................................................................................................................
Data-limită pentru declararea căii de atac:
.........................................................................................................................................................................
Autoritatea din statul emitent care poate furniza informaţii
suplimentare cu privire la procedura de exercitare a căii de atac în statul
emitent şi cu privire la asistenţa juridică şi serviciile de traducere
disponibile:
Numele: ........................................................................................................................................................................ ...................................................
Persoana de contact (dacă este cazul): .............................................................................................................................................................................
Adresa:
........................................................................................................................................................................ ....................................................
Numărul de telefon (prefixul ţării) (prefixul oraşului)
(...):....................................................................................................................................................
Numărul de fax (prefixul ţării) (prefixul oraşului)
(...):..........................................................................................................................................................
E-mail:........................................................................................................................................................................ ......................................................
|
k) Alte circumstanţe relevante (informaţii facultative):
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
l) Textul ordinului de indisponibilizare este anexat la prezentul
certificat
Semnătura autorităţii judiciare emitente şi/sau a
reprezentantului său atestând exactitatea informaţiilor cuprinse în
certificat
Numele: ........................................................................................................................................................................ ...................................................
Poziţia deţinută (titlul/funcţia):
.............................................................................................................................................................................................
Data: ........................................................................................................................................................................ ........................................................
Ştampila oficială (dacă este disponibilă)
|
ANEXA Nr. 3
CERTIFICAT
a)
Statul emitent:
........................................................................................................................................................................ ..........................................
Statul de executare: ........................................................................................................................................................................ ..................................
|
b) Autoritatea care a emis decizia prin care s-a aplicat
sancţiunea pecuniară
Denumirea oficială:
............................................................................................................................................................................................................
Adresa:
........................................................................................................................................................................ ....................................................
Nr. de referinţă dosar (...):
.................................................................................................................................................................................................
Telefon (codul ţării) (codul zonei/oraşului): .........................................................................................................................................................................
Fax (codul ţării) (codul
zonei/oraşului):................................................................................................................................................................................
E-mail (dacă există):
..........................................................................................................................................................................................................
Limbile în care este posibilă comunicarea cu autoritatea
emitentă:
...................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Datele de contact ale persoanei (persoanelor) de la care se pot
obţine informaţii suplimentare în scopul executării deciziei sau în vederea
transferului către statul emitent al fondurilor obţinute din executare, după
caz (nume, funcţie/grad, telefon, fax şi, dacă există, e-mail): ........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
c) Autoritatea competentă pentru executarea deciziei prin care
s-a aplicat sancţiunea pecuniară în statul emitent [dacă autoritatea este
diferită de cea de la lit. b)]
Denumirea oficială:
............................................................................................................................................................................................................
Adresa:
........................................................................................................................................................................ ....................................................
Telefon (codul ţării) (codul zonei/oraşului):
.........................................................................................................................................................................
Fax (codul ţării) (codul zonei/oraşului):
...............................................................................................................................................................................
E-mail (dacă există):
..........................................................................................................................................................................................................
Limbile în care se poate comunica cu autoritatea competentă pentru
executare:....................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Datele de contact ale persoanei (persoanelor) de la care se pot
obţine informaţii suplimentare în scopul executării deciziei sau în vederea
transferului către statul emitent al fondurilor obţinute din executare, după
caz (nume, titlu/grad, telefon, fax şi, dacă există, e-mail): ........................................................................................................................................................................ ........................................................................................................................................................................ ..................................................................................................................................
|
d) Dacă o autoritate centrală a fost însărcinată cu transmiterea
administrativă a deciziilor prin care s-au aplicat sancţiuni pecuniare în
statul emitent:
Denumirea autorităţii centrale:
............................................................................................................................................................................................
Persoana de contact, dacă este cazul (funcţia/gradul şi numele):
..........................................................................................................................................
Adresa:
........................................................................................................................................................................ ....................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Nr. de referinţă dosar: .......................................................................................................................................................................................................
Telefon: (codul ţării) (codul zonei/oraşului):.........................................................................................................................................................................
Fax (codul ţării) (codul zonei/oraşului):
...............................................................................................................................................................................
E-mail (dacă există):............................................................................................................................................................................ ..............................
|
e) Autoritatea sau autorităţile care pot îi contactate [in cazul
in care lit. c) şi/sau lit. d) a/au fost completata
(completate)J d Autoritatea menţionată la lit. b)
Poate fi contactată pentru întrebări privind:
........................................................................................................................................................................
|_| Autoritatea menţionată la lit. c)
Poate fi contactată pentru întrebări
privind:.........................................................................................................................................................................
|_| Autoritatea menţionată la lit. d)
Poate fi contactată pentru întrebări
privind:
........................................................................................................................................................................
|
f) Informaţii referitoare la persoana fizică sau juridică faţă de
care s-a aplicat sancţiunea pecuniară
1. In cazul unei persoane fizice
Nume:
........................................................................................................................................................................ ......................................................
Prenume:........................................................................................................................................................................ ...................................................
Numele dinaintea căsătoriei, dacă este
cazul:.......................................................................................................................................................................
Alias, dacă este
cazul:.........................................................................................................................................................................................................
Sexul:........................................................................................................................................................................ ........................................................
Cetăţenia:.................................................................................................................................................................................................... .....................
Numărul de identificare sau numărul de securitate socială (dacă
există):...............................................................................................................................
Data
naşterii:........................................................................................................................................................................ .............................................
Locul naşterii:........................................................................................................................................................................ ............................................
Ultimul domiciliu
cunoscut:........................................................................................................................................................................ .........................
Limba sau limbile pe care o/le înţelege persoana (dacă se
cunoaşte):....................................................................................................................................
a) Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece
persoana împotriva căreia s-a pronunţat decizia îşi are reşedinţa obişnuită
pe teritoriul acestuia, adăugaţi următoarele informaţii:
Reşedinţa obişnuită din statul de executare: ......................................................................................................................................................................
b) Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece
persoana împotriva căreia s-a pronunţat decizia are bunuri în statul de
executare, adăugaţi următoarele informaţii:
Descrierea bunurilor
persoanei:........................................................................................................................................................................ ..................
Locaţia în care se află bunurile
persoanei:........................................................................................................................................................................ .
c) Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece
persoana împotriva căreia s-a pronunţat decizia are o sursă de venit în
statul de executare, adăugaţi următoarele informaţii:
Descrierea sursei sau surselor de venit ale
persoanei:.......................................................................................................................................................
Locaţia sursei (surselor) de venit a
(ale)
persoanei:............................................................................................................................................................
2. In cazul unei persoane juridice
Denumirea:........................................................................................................................................................................ ................................................
Forma de organizare a persoanei
juridice:........................................................................................................................................................................ .
Numărul de înregistrare (dacă este
cazul):..........................................................................................................................................................................
Sediul înregistrat (dacă este cazul):........................................................................................................................................................................ ...........
Adresa persoanei juridice:........................................................................................................................................................................ ..........................
a) Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece
persoana juridică împotriva căreia s-a pronunţat decizia deţine bunuri în
statul de executare, adăugaţi următoarele informaţii:
Descrierea bunurilor persoanei
juridice:........................................................................................................................................................................ .....
Locul unde se află bunurile
persoanei:................................................................................................................................................................................
b) Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece
persoana juridică împotriva căreia s-a pronunţat decizia are o sursă de venit
în statul de executare, adăugaţi următoarele informaţii:
Descrierea sursei sau surselor de venit ale persoanei
juridice:...........................................................................................................................................
Locaţia sursei (surselor) de venit a (ale) persoanei
juridice:...............................................................................................................................................
|
g) Decizia prin care s-a aplicat o sancţiune pecuniară
1. Felul deciziei prin care s-a aplicat o sancţiune pecuniară
(bifaţi căsuţa corespunzătoare):
|_| (i) decizia unei instanţe din statul
emitent în legătură cu o infracţiune potrivit legii statului emitent;
|_| (ii) decizia unei autorităţi din
statul emitent, alta decât o instanţă, în legătură cu o infracţiune, potrivit
legii statului emitent. Se
confirmă că persoana respectivă a avut posibilitatea de a
solicita judecarea cauzei de către o instanţă competentă în materie
penală;
|_| (iii) decizia unei autorităţi din
statul emitent, alta decât instanţa, în legătură cu fapte care se pedepsesc conform dreptului
naţional al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale. Se confirmă că persoana respectivă
a avut posibilitatea să
solicite judecarea cauzei de către o instanţă competentă în
materie penală;
|_| (iv) decizia unei instanţe competente
în materie penală, în legătură cu o decizie dintre cele prevăzute la pct.
(iii)
Decizia a fost luată la data
de:.............................................................................................................................................................................................
Decizia a rămas definitivă la data de:..................................................................................................................................................................................
Numărul de referinţă al deciziei (dacă este cunoscut):........................................................................................................................................................
Sancţiunea pecuniară constituie o obligaţie de plată (bifaţi
căsuţa sau căsuţele corespunzătoare şi specificaţi suma sau sumele,
cu precizarea monedei în care este
exprimată) privind:
|_| (i) o sumă de bani drept condamnare
pentru o infracţiune, pronunţată printr-o decizie
Suma:........................................................................................................................................................................ ........................................................
|_| (ii) despăgubirile acordate prin
aceeaşi decizie în beneficiul victimelor, atunci când victima nu poate fi parte civilă în
proces, iar instanţa acţionează în exercitarea competenţei sale în materie
penală
Suma:........................................................................................................................................................................ ........................................................
|_| (iii) o sumă de bani aferentă
cheltuielilor cauzate de procedura judiciară sau administrativă care a dus la
pronunţarea deciziei
Suma:........................................................................................................................................................................ ........................................................
|_| (iv) o sumă de bani către un fond public sau către o organizaţie de
sprijin pentru victime, pronunţată prin aceeaşi decizie
Suma:........................................................................................................................................................................ ........................................................
Valoarea totală a sancţiunii pecuniare, cu precizarea monedei în
care este
exprimată:............................................................................................................
2. Rezumatul faptelor şi descrierea
împrejurărilor în care s-a (s-au) comis infracţiunea (infracţiunile),
inclusiv data şi locul:
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Natura şi încadrarea juridică a infracţiunii (infracţiunilor) şi
prevederile legale aplicabile în baza cărora s-a pronunţat decizia:
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
3. In măsura în care fapta (faptele) precizată (precizate) la
pct. 2 constituie una sau mai multe dintre următoarele infracţiuni,
confirmaţi acest lucru prin bifarea căsuţei sau a căsuţelor corespunzătoare:
|_| participarea la un grup criminal organizat;
|_| terorismul;
|_| traficul de persoane;
|_| exploatarea sexuală a copiilor şi
pornografie infantilă;
|_| traficul ilicit de droguri şi
substanţe psihotrope;
|_| traficul ilicit de arme, muniţii şi
substanţe explozive;
|_| corupţia;
|_| frauda, inclusiv cea împotriva
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din
26 iulie 1995 privind
protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;
|_| spălarea produselor infracţiunii;
|_| contrafacerea de monedă, inclusiv a
monedei euro;
|_| infracţiuni legate de criminalitatea
informatică;
|_| infracţiuni privind mediul înconjurător, inclusiv traficul
cu specii de animale şi vegetale pe cale de dispariţie;
|_| facilitarea intrării şi şederii
ilegale;
|_| omorul şi vătămarea corporală gravă;
|_| traficul ilicit de organe şi ţesuturi
umane;
|_| lipsirea de libertate în mod ilegal,
răpirea şi luarea de ostatici;
|_| rasismul şi xenofobia;
|_| furtul organizat sau armat;
|_| traficul ilicit de bunuri culturale,
inclusiv antichităţi şi opere de artă;
|_| înşelăciunea;
|_| racketul şi extorcarea;
|_| contrafacerea şi pirateria de bunuri;
|_| falsificarea de acte oficiale şi uzul
de acte oficiale falsificate;
|_| falsificarea de mijloace de plată;
|_| traficul ilicit de substanţe
hormonale şi alţi factori de creştere;
|_| traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
|_| traficul de vehicule furate;
|_| violul;
|_| incendierea cu intenţie;
|_| crime aflate în jurisdicţia Curţii
Penale Internationale;
|
|_| sechestrarea ilegală de nave şi
aeronave;
|_| sabotajul;
|_| comportamente care încalcă
reglementările privind traficul
rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus
şi perioadele de odihnă şi reglementările privind bunurile periculoase;
|_| contrabanda cu mărfuri;
|_| încălcarea drepturilor de proprietate
intelectuală;
|_| ameninţări şi acte de violenţă
împotriva persoanelor, inclusiv violenţa din cadrul evenimentelor sportive;
|_| prejudicii supuse legii penale;
|_| furtul;
|_| infracţiuni stabilite de către statul
emitent cu scopul de a pune în aplicare obligaţiile ce reies din
instrumentele internaţionale
adoptate conform Tratatului de instituire
a Comunităţii Europene sau conform titlului VI din
Tratatul privind Uniunea Europeană.
Dacă această căsuţă este bifată, specificaţi prevederile
instrumentului adoptat în baza Tratatului de instituire a Comunităţii
Europene sau a Tratatului privind Uniunea
Europeană de care este legată
infracţiunea:..........................................................................................................
4. In măsura în care fapta (faptele) precizată (precizate) la
pct. 2 nu este cuprinsă (nu sunt cuprinse) la pct. 3, descrieţi integral
infracţiunea
(infracţiunile):......................................................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
h) Statutul deciziei prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniara
1. Confirmaţi că (bifaţi căsuţele): |_| a) decizia este definitivă;
|_| b) după informaţiile deţinute de
autoritatea care emite certificatul, nu s-a pronunţat nicio decizie împotriva
aceleiaşi persoane şi cu privire la aceleaşi fapte în statul de executare şi
nicio astfel de decizie pronunţată în orice stat, altul decât statul emitent
sau statul de executare, nu a fost executată.
2. Precizaţi dacă cauza a făcut obiectul unei proceduri scrise: |_| a) nu, nu a făcut;
|_| b) da, a făcut. Se confirmă că
persoana în cauză a fost, în conformitate cu legea statului emitent,
informată, personal sau printr-un reprezentant împuternicit conform legii
naţionale, referitor la dreptul său de a contesta cauza şi la termenele de
exercitare a căii de atac.
3. Precizaţi dacă persoana în cauză s-a prezentat personal la
proces: |_| a) da, s-a prezentat;
|_| b) nu, nu s-a prezentat. Se confirmă:
|_| că persoana a fost informată personal
sau printr-un reprezentant împuternicit potrivit legii naţionale, referitor
la procedura
desfăşurată în conformitate cu legea statului emitent;
sau
|_| că persoana a specificat că nu
contestă cauza.
4. Executarea parţială a sancţiunii
Dacă o parte din valoarea sancţiunii a fost deja plătită statului
emitent sau, după informaţiile deţinute de autoritatea care emite
certificatul, oricărui alt stat, precizaţi suma care a fost
achitată:................................................................................................................................................................................
|
i) Sancţiuni alternative, inclusiv sancţiuni privative de
libertate
1. Precizaţi dacă statul emitent permite aplicarea de către
statul de executare a unor sancţiuni alternative în eventualitatea
imposibilităţii de a executa decizia care aplică sancţiunea, fie total, fie
parţial:
|_| da; |_| nu.
2. Dacă da, precizaţi care sunt sancţiunile ce pot fi aplicate
(felul sancţiunilor, nivelul maxim al sancţiunilor):
|_| privarea de libertate. Perioada
maximă:
..........................................................................................................................................................................
|_| munca în folosul comunităţii (sau
echivalentul). Perioada maximă .................................................................................................................................
|_| alte sancţiuni. Descriere:
................................................................................................................................................................................................
|
j) Alte împrejurări relevante în speţă (informaţii opţionale):
................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
k) Textul deciziei prin care s-a aplicat sancţiunea pecuniara
este ataşat la prezentul certificat.
Semnătura autorităţii care emite certificatul şi/sau a
reprezentantului acesteia, care certifică exactitatea conţinutului
certificatului:........................................................................................................................................................................ ..............................................
Numele:........................................................................................................................................................................ ....................................................
Funcţia (titlul/gradul): ........................................................................................................................................................................................................
Data:........................................................................................................................................................................ .........................................................
Ştampila oficială (dacă există)
|
ANEXA Nr. 4
CERTIFICAT
a) Statele emitente şi de executare
Statul
emitent:........................................................................................................................................................................ ............................................
Statul de executare:
........................................................................................................................................................................ ..................................
|
b) Instanţa care a emis ordinul de confiscare
Denumirea oficială:
............................................................................................................................................................................................................
Adresă: ........................................................................................................................................................................ ....................................................
Referinţă dosar: ......................................................................................................................................................................................................... .......
Telefon (cod ţară) (cod zonă/oraş):
....................................................................................................................................................................................
Fax (cod ţară) (cod zonă/oraş): .........................................................................................................................................................................................
E-mail (dacă există):
..........................................................................................................................................................................................................
Limbile în care este posibil să se comunice cu instanţa:
.......................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Datele de contact ale persoanei
(persoanelor) care trebuie contactată (contactate) în vederea obţinerii de
informaţii suplimentare în scopul executării ordinului de confiscare sau,
dacă este cazul, în scopul coordonării executării unui ordin de confiscare
comunicat către două sau mai multe state de executare sau în scopul
transferării către statul emitent de bani sau bunuri obţinute în urma
executării (nume, funcţie/titlu, telefon, fax şi, dacă există, e-mail): ........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
c) Autoritatea competentă pentru executarea ordinului de
confiscare din statul emitent [în cazul în care autoritatea respectivă este
alta decât instanţa prevăzută la lit. b)]:
Denumirea oficială:
............................................................................................................................................................................................................
Adresă:
.............................................................................................................................................................................................................................
Telefon (cod ţară) (cod zonă/oraş):
....................................................................................................................................................................................
Fax (cod ţară) (cod zonă/oraş):
.........................................................................................................................................................................................
E-mail (dacă există): ..........................................................................................................................................................................................................
Limbile în care este posibil să se comunice cu instanţa:
.......................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Datele de contact ale persoanei (persoanelor) care trebuie
contactată (contactate) în vederea obţinerii de informaţii suplimentare în
scopul executării ordinului de confiscare sau, dacă este cazul, în scopul
coordonării executării unui ordin de confiscare comunicat către două ori mai
multe state de executare sau în scopul transferării către statul emitent de
bani ori bunuri obţinute în urma executării (nume, titlu/funcţie, telefon,
fax şi, dacă există, e-mail):
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
d) Atunci când o autoritate centrala a fost însărcinata cu
transmiterea şi primirea administrativa a ordinelor de confiscare in statul
emitent:
Denumirea autorităţii centrale:
............................................................................................................................................................................................
Persoana de contact, dacă este cazul (titlu/funcţie şi
nume):..................................................................................................................................................
Adresă:
.............................................................................................................................................................................................................................
Referinţă dosar:
........................................................................................................................................................................ ........................................
Telefon (cod ţară) (cod zonă/oraş): .................................................................................................................................................................................. .
Fax (cod ţară) (cod zonă/oraş):
..........................................................................................................................................................................................
E-mail (dacă există): ..........................................................................................................................................................................................................
|
e) Autoritatea sau autorităţile care pot
fi contactate [în cazul în care lit. c) şi/sau lit. d) a fost (au fost)
completată/completate]
|_| Autoritatea menţionată la lit. b)
poate fi contactată pentru întrebări referitoare
la:................................................................................................................................................................
|_| Autoritatea menţionată la lit. c)
poate fi contactată pentru întrebări referitoare la:
...............................................................................................................................................................
|_| Autoritatea menţionată la lit. d)
poate fi contactată pentru întrebări referitoare la:
...............................................................................................................................................................
|
f) In cazul in care ordinul de confiscare
urmează unui ordin de indisponibilizare transmis către statul de executare in
temeiul Deciziei-cadru a Consiliului 2003/577/JAI din 22 iulie 2003 privind
executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor
sau a probelor, furnizaţi informaţiile relevante în vederea identificării
ordinului de indisponibilizare (data emiterii şi transmiterii ordinului de
indisponibilizare, autoritatea căreia i-a fost comunicat, numărul de
referinţă, dacă este disponibil):
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|
g) Atunci când ordinul de confiscare a fost transmis mai multor
state de executare, furnizaţi următoarele informaţii:
1. Ordinul de confiscare a fost comunicat următorului
(următoarelor) alt (alte) stat (state) de executare (ţară şi autoritate):
........................................................................................................................................................................ .................................................................
2. Ordinul de confiscare a fost comunicat mai multor state de
executare din următoarele motive (bifaţi varianta relevantă):
2.1. Atunci când ordinul de confiscare are în vedere unul sau mai
multe bunuri determinate:
|_| există motive să se creadă că
diferite bunuri la care se face referire în ordinul de confiscare se află în
diferite state de
executare;
|_| confiscarea unui bun specific implică
activităţi în mai multe state de executare;
|_| există motive să se creadă că bunul
la care se face referire în ordinul de confiscare se află în unul dintre
statele de executare
indicate.
2.2. Atunci când ordinul de confiscare
are în vedere o sumă de bani:
|_| bunul respectiv nu a fost indisponibilizat conform
Deciziei-cadru a Consiliului 2003/577/JAI din 22 iulie 2003 privind
executarea
în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor
sau a probelor;
|_| valoarea bunului care poate fi
confiscată în statul emitent şi în toate statele de executare riscă să nu fie
suficientă pentru a
executa suma totală prevăzută în ordinul de confiscare;
|_| alte motive (specificaţi):
............................................................................................................................................................................................. ...
|
h) Informaţii cu privire la persoana fizică sau juridică
împotriva căreia a fost emis ordinul de confiscare:
1. Pentru persoane fizice
Nume:
........................................................................................................................................................................ ......................................................
Prenume: ........................................................................................................................................................................ ..................................................
Numele anterior căsătoriei (dacă este cazul): ....................................................................................................................................................................
Alias (dacă este
cazul):.......................................................................................................................................................................................................
Sex:........................................................................................................................................................................ ..........................................................
Cetăţenie: ..........................................................................................................................................................................................................................
Numărul de identificare sau numărul de asigurare socială (dacă
este cazul):...........................................................................................................................
Data
naşterii:........................................................................................................................................................................ .............................................
Locul naşterii:....................................................................................................................................................................................................... .............
Ultima adresă cunoscută:
...................................................................................................................................................................................................
Limba (limbile) pe care persoana o/le cunoaşte (dacă este
cazul):.......................................................................................................................................
1.1. In cazul în care ordinul de
confiscare are în vedere o sumă de bani:
Ordinul de confiscare este transmis statului de executare pentru
că (bifaţi varianta relevantă):
|_| a) statul emitent are motive
întemeiate să creadă că persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de
confiscare respectiv deţine
bunuri sau venituri în statul de executare. Completaţi cu
următoarele informaţii:
Motive pentru a crede că persoana deţine bunuri/venituri:
...................................................................................................................................................
Descrierea bunurilor/sursei de venit ale/a
persoanei:.............................................................................................................................................................
Locaţia bunurilor/sursei de venit ale/a persoanei (dacă nu este
cunoscută, ultima locaţie cunoscută): .....................................................................................
|_| b) nu există motive întemeiate,
conform lit. a), care să permită statului emitent să stabilească în care stat
membru poate transmite ordinul de confiscare, dar persoana împotriva căreia a
fost emis ordinul de confiscare are reşedinţa obişnuită în statul de
executare. Completaţi cu următoarele informaţii: Reşedinţa obişnuită în
statul de
executare:...........................................................................................................................................................................................
1.2. In cazul în care ordinul de confiscare are în vedere un bun
sau mai multe bunuri determinat (determinate): Ordinul de confiscare este
transmis statului de executare deoarece (bifaţi varianta relevantă):
|_| a) bunul (bunurile) determinat (determinate) este/sunt
localizat (localizate) în statul de executare [a se vedea lit. i)];
|_| b) statul emitent are motive
întemeiate să creadă că întreg (toate) sau o parte din bunul (bunurile)
menţionate în ordinul de
confiscare se află în statul de
executare. Adăugaţi următoarele informaţii:
Motivele pentru care se consideră că bunul (bunurile) se află în
statul de executare:........................................................................................................
|_| c) nu există motive întemeiate, conform
lit. b), care să permită statului emitent să stabilească în care stat membru
poate transmite ordinul de confiscare, dar persoana împotriva căreia a fost
emis ordinul de confiscare are reşedinţa obişnuită în statul de executare.
Completaţi cu următoarele informaţii: Reşedinţa obişnuită în statul de
executare:...........................................................................................................................................................................................
2. Pentru persoane juridice:
Denumirea:
........................................................................................................................................................................ ...............................................
Forma persoanei juridice:
........................................................................................................................................................................ ..........................
Numărul de înregistrare (dacă este cazul):...........................................................................................................................................................................
Sediul înregistrat (dacă este cazul):
...................................................................................................................................................................................
Adresa persoanei juridice:
........................................................................................................................................................................ .........................
2.1. In cazul în care ordinul de confiscare are în vedere o sumă
de bani:
Ordinul de confiscare este transmis statului de executare pentru
că (bifaţi varianta relevantă):
|_| a) statul emitent are motive
întemeiate să creadă că persoana juridică împotriva căreia s-a emis ordinul
de confiscare respectiv
deţine bunuri sau venituri în statul de executare. Completaţi cu
următoarele informaţii:
Motive pentru a crede că persoana
juridică deţine bunuri/venituri: .......................................................................................................................................
Descrierea bunurilor/sursei de venit ale/a persoanei juridice: ...............................................................................................................................................
Locaţia bunurilor/sursei de venit ale/a persoanei juridice (dacă
nu este cunoscută, ultima locaţie cunoscută): ........................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|_| b) nu există motive întemeiate,
conform lit. a) care i-ar permite statului emitent să stabilească în care
stat membru poate să transmită ordinul de confiscare, dar persoana juridică
pentru care a fost emis ordinul de confiscare îşi are sediul înregistrat în
statul de executare. Completaţi cu următoarele informaţii:
Sediul înregistrat în statul de executare:
........................................................................................................................................................................ ...
2.2. In cazul în care ordinul de confiscare are în vedere un bun
sau mai multe bunuri determinat (determinate):
Ordinul de confiscare este transmis statului de executare, deoarece (bifaţi varianta relevantă):
|_| a) bunul (bunurile) determinat (determinate) este/sunt
localizat (localizate) în statul de executare [a se vedea lit. i)];
|_| b) statul emitent are motive
întemeiate să creadă că întreg (toate) bunul (bunurile) sau o parte din bunul
(bunurile) menţionate
în ordinul de confiscare se află în statul de executare. Adăugaţi
următoarele informaţii:
Motivele pentru care se consideră că bunul (bunurile) determinat
(determinate) se află în statul de executare:........................................................................
|_| c) Nu există motive întemeiate,
conform lit. b) care să permită statului emitent să stabilească în care stat
membru poate transmite ordinul de confiscare, dar persoana juridică împotriva
căreia a fost emis ordinul de confiscare are sediul înregistrat în statul de
executare. Completaţi cu următoarele informaţii: Sediul înregistrat în statul
de
executare:...............................................................................................................................................................................
|
i) Ordinul de confiscare
Ordinul de confiscare a fost emis la data
de:......................................................................................................................................................................
Ordinul de confiscare a rămas definitiv la data de:
.............................................................................................................................................................
Numărul de referinţă al ordinului de confiscare (dacă este
cazul): .......................................................................................................................................
1. Informaţii privind natura ordinului de confiscare
1.1. Indicaţi (prin bifarea variantelor relevante) dacă ordinul
de confiscare se referă la: |_| o sumă de bani
Suma de executat în statul de executare (se va indica moneda în
cifre şi în litere):.................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Suma totală prevăzută în ordinul de confiscare (se va indica
moneda în cifre şi în litere):........................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
|_| un bun sau mai multe bunuri
determinat (determinate) Descrierea bunului (bunurilor) determinat
(determinate): Locaţia bunului (bunurilor) determinat (determinate) (dacă nu
este cunoscută, ultima locaţie cunoscută): ........................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Atunci când confiscarea bunului (bunurilor) determinat (determinate) implică acţiuni în mai multe state de executare, descrieţi
măsurile care trebuie instituite:
.........................................................................................................................................................................................................................................
1.2. Instanţa a decis că bunul (bifaţi
variantele relevante):
|_| (i) reprezintă produsul unei
infracţiuni sau corespunde, în tot sau în parte, valorii acestui produs;
|_| (ii) reprezintă instrumentul unei
infracţiuni;
|_| (iii) este susceptibil de confiscare ca rezultat al aplicării, în statul emitent, a competenţelor extinse
privind confiscarea, aşa
cum se prevede la lit. a), b) şi c). Fundamentul acestei decizii
este acela că instanţa, pe baza faptelor determinate, consideră
că bunurile rezultă din:
|_| a) activităţi infracţionale ale
persoanei condamnate desfăşurate într-o perioadă anterioară condamnării
pentru infracţiunea
vizată pe care instanţa o consideră a fi rezonabilă, având în
vedere circumstanţele cazului particular; sau
|_| b) activităţi infracţionale similare
ale persoanei condamnate desfăşurate într-o perioadă anterioară condamnării
pentru
infracţiunea vizată, pe care instanţa o consideră a fi
rezonabilă, având în vedere circumstanţele cazului particular; sau
|_| c) activităţi infracţionale ale
persoanei, fiind stabilit faptul că valoarea bunurilor este disproporţionată
în raport cu venitul legal
al persoanei respective;
|_| (iv) este susceptibil de confiscare
conform oricăror altor prevederi referitoare la atribuţiile extinse privind
confiscarea prevăzute
de legislaţia statului emitent.
In cazul în care sunt valabile două sau mai multe categorii de
confiscare, completaţi cu detalii cu privire la bunurile care sunt
confiscate pentru fiecare categorie:
........................................................................................................................................................................ ...........
2. Informaţii cu privire la infracţiunea (infracţiunile) la care
se referă ordinul de confiscare
2.1. Starea de fapt şi descrierea circumstanţelor în care a fost
comisă infracţiunea (infracţiunile) la care se referă ordinul de confiscare,
inclusiv data şi
locul:................................................................................................................................................................................................................................
2.2. Natura şi încadrarea juridică a
infracţiunilor ce rezultă din ordinul de confiscare, precum şi textul de lege
în baza căruia a fost luată decizia: ........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
2.3. Dacă este cazul, indicaţi una sau mai multe infracţiuni la
care se face referire la pct. 2.2, în cazul în care infracţiunea
(infracţiunile) respectivă (respective) este/sunt sancţionată (sancţionate)
de către statul emitent cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată
maximă de cel puţin 3 ani închisoare (bifaţi varianta relevantă):
|_| participarea la un grup criminal organizat;
|_| terorismul;
|_| traficul de persoane;
|_| exploatarea sexuală a copiilor şi
pornografia infantilă;
|_| traficul ilicit de droguri şi
substanţe psihotrope;
|_| traficul ilicit de arme, muniţii şi
substanţe explozive;
|_| corupţia;
|_| frauda, inclusiv cea împotriva
intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din
26 iulie 1995 privind
protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;
|_| spălarea produselor infracţiunii;
|_| contrafacerea de monedă, inclusiv a monedei euro;
|_| infracţiuni legate de criminalitatea
informatică;
|_| infracţiuni privind mediul
înconjurător, inclusiv traficul cu specii de animale şi vegetale pe cale de
dispariţie;
|_| facilitarea intrării şi şederii
ilegale;
|_| omorul şi vătămarea corporală gravă;
|_| traficul ilicit de organe şi ţesuturi
umane;
|_| lipsirea de libertate în mod ilegal,
răpirea şi luarea de ostatici;
|_| rasismul şi xenofobia;
|_| furtul organizat sau armat;
|_| traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;
|_| înşelăciunea;
|_| racketul şi extorcarea;
|_| contrafacerea şi pirateria de bunuri;
|_| falsificarea de acte oficiale şi uzul
de acte oficiale falsificate;
|_| falsificarea de mijloace de plată;
|_| traficul ilicit de substanţe
hormonale şi alţi factori de creştere;
|_| traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
|_| traficul de vehicule furate;
|_| violul;
|_| incendierea cu intenţie;
|_| crime aflate în jurisdicţia Curţii
Penale Internaţionale;
|_| sechestrarea ilegală de nave şi
aeronave;
|_| sabotajul.
2.4. In măsura în care infracţiunea/infracţiunile la care se
referă ordinul de confiscare, identificată/identificate la pct. 2.2, nu
este (sunt) cuprinsă (cuprinse) în punctul 2.3, descrieţi în
detaliu infracţiunea respectivă (aceasta ar trebui să prezinte activitatea
infracţională efectivă în opoziţie cu, de exemplu, încadrarea
juridică):
|
j) Procedurile ce rezultă din ordinul de confiscare
Indicaţi ce proceduri rezultă din ordinul de confiscare (bifaţi
varianta relevantă):
|_| a) Persoana în cauză a fost prezentă
personal în cursul judecăţii.
|_| b) Persoana în cauză a fost prezentă
personal în cursul judecăţii, dar a fost reprezentată de un consilier
juridic/avocat.
|_| c) Persoana în cauză nu a fost
prezentă personal în cursul judecăţii şi nu a fost/este reprezentată de un
consilier juridic/avocat.
Se confirmă că:
|_| persoana a fost informată, în
conformitate cu legislaţia din statul emitent, personal sau printr-un
reprezentant competent, în conformitate cu dreptul intern, despre judecată;
|_| persoana a indicat că nu contestă
ordinul de confiscare.
|
k) Conversia şi transferul de bunuri
1. In cazul în care ordinul de confiscare se referă la un bun
determinat, precizaţi dacă statul emitent autorizează statul de executare să
confişte sub forma unei obligaţii de plată a unei sume de bani
corespunzătoare valorii bunului.
|_| da |_| nu
2. In cazul în care ordinul de confiscare se referă la o sumă de
bani, precizaţi dacă bunul, altul decât suma obţinută prin executarea
ordinului de confiscare, poate fi transferat către statul emitent:
|_| da |_| nu
|
l) Metode alternative, inclusiv sancţiuni
privative de libertate
1. Precizaţi dacă statul emitent autorizează statul de executare
să aplice măsuri alternative atunci când executarea ordinului de confiscare
nu este posibilă, în totalitate sau parţial:
|_| da |_| nu
2. Dacă da, precizaţi ce sancţiuni pot fi aplicate (tipul şi
maximumul sancţiunii):
|_| închisoarea (perioada maximă):
......................................................................................................................................................................................
|_| muncă în folosul comunităţii (sau
similar) (perioada maximă):...........................................................................................................................................
|_| alte sancţiuni (detaliaţi):
..................................................................................................................................................................................................
|
m) Alte circumstanţe relevante (informaţii facultative):
.......................................................................................................................................................
|
n) Ordinul de conîiscare este anexat la prezentul certificat.
Semnătura autorităţii care emite certificatul şi/sau a
reprezentanţilor ce atestă conţinutul certificatului ca fiind conform:
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
........................................................................................................................................................................ .................................................................
Nume:
........................................................................................................................................................................ ......................................................
Funcţie (titlu/grad): ................................................................................................................................................................................ ............................
Data: ........................................................................................................................................................................ ........................................................
Stampila oficială (dacă este disponibilă)
|