Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.214 din 14.11.2017

pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind participarea României, în calitate de stat membru, la Agenţia pentru Energie Nucleară din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi la baza de date a acesteia, convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 31 mai 2017 şi la Paris la 30 mai 2017
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 903 din 17 noiembrie 2017



SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNIC Se ratifică Acordul dintre Guvernul României şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind participarea României, în calitate de stat membru, la Agenţia pentru Energie Nucleară din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi la baza de date a acesteia, convenit prin schimbul de scrisori*) semnate la Bucureşti la 31 mai 2017 şi la Paris la 30 mai 2017.*) Traducere.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,PETRU-GABRIEL VLASEp. PREŞEDINTELE SENATULUI,NICULAE BĂDĂLĂUORGANIZAŢIA PENTRU COOPERARE ŞI DEZVOLTARE ECONOMICĂSecretar general AG/2017.307.gms 30 mai 2017Stimate prim-ministru,La recomandarea Comitetului de Coordonare a Energiei Nucleare, Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a aprobat la data de 17 mai 2017 cererea României de a deveni membru al Agenţiei OCDE pentru Energie Nucleară (NEA) şi al băncii sale de date în conformitate cu articolul 17c) din Statutul NEA. Prin urmare, în numele OCDE, sunt onorat să invit oficial România să devină membru a NEA şi a băncii sale de date prin convenirea participării la Decizia Consiliului de Instituire a Agenţiei, astfel cum a fost modificată. Veţi găsi aici o copie a Statului NEA. Prin aderarea la NEA şi la banca sa de date, România se angajează să plătească o contribuţie financiară anuală stabilită în conformitate cu normele relevante ale Organizaţiei.România va deveni oficial membru al NEA şi al băncii sale de date, după acceptarea oficială a termenilor conţinuţi în prezenta scrisoare de invitaţie, în conformitate cu articolul 17c) din prezentul statut.Propunem ca această scrisoare şi răspunsul afirmativ al Guvernului dumneavoastră să constituie acceptarea de către România a invitaţiei menţionate mai sus şi a termenilor şi condiţiilor acesteia. Această acceptare şi, prin urmare, aderarea României vor intra în vigoare la 15 octombrie 2017. Aş dori să profit de această ocazie pentru a vă mulţumi pentru toate eforturile depuse în acest proces şi pentru a vă felicita Guvernul pentru această realizare. Aştept cu nerăbdare să vă urez bun venit ca un nou membru al Agenţiei şi băncii sale de date şi să lucrăm împreună de dragul unei utilizări sigure, ecologice şi economice a energiei nucleare în scopuri paşnice în cadrul NEA. Cu stimă,Semnătură indescifrabilăAngel GurriaDl Sorin Grindeanu,prim-ministruRomâniaCC: Excelenţa sa domnul Luca-Alexandru Niculescu, ambasadorul României în FranţaROMÂNIA - PRIM-MINISTRULDl Angel GurriaSecretar generalOrganizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare EconomicăBucureşti, 31 mai 2017Stimate secretar general,În numele Guvernului României, recunosc primirea scrisorii dumneavoastră din data de 30 mai, care are următorul conţinut: La recomandarea Comitetului de Coordonare a Energiei Nucleare, Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a aprobat la data de 17 mai 2017 cererea României de a deveni membru al Agenţiei OCDE pentru Energie Nucleară (NEA) şi al băncii sale de date în conformitate cu articolul 17c) din Statutul NEA. Prin urmare, în numele OCDE, sunt onorat să invit oficial România să devină membru a NEA şi a băncii sale de date prin convenirea participării la Decizia Consiliului de instituire a Agenţiei, astfel cum a fost modificată. Veţi găsi aici o copie a Statului NEA. Prin aderarea la NEA şi la banca sa de date, România se angajează să plătească o contribuţie financiară anuală stabilită în conformitate cu normele relevante ale Organizaţiei. România va deveni oficial membru al NEA şi al băncii sale de date, după acceptarea oficială a termenilor conţinuţi în prezenta scrisoare de invitaţie, în conformitate cu articolul 17c) din prezentul statut. Propunem ca această scrisoare şi răspunsul afirmativ al Guvernului dumneavoastră să constituie acceptarea de către România a invitaţiei menţionate mai sus şi a termenilor şi condiţiilor acesteia. Această acceptare şi, prin urmare, aderarea României vor intra în vigoare la 15 octombrie 2017. În sensul art. 17 c) din Statutul NEA, am plăcerea să accept în mod oficial, în numele Guvernului României, invitaţia de a deveni membru al NEA şi al băncii sale de date. România este de acord să participe la Decizia Consiliului de instituire a Agenţiei şi să contribuie la finanţarea activităţilor sale, aşa cum se precizează în textul dumneavoastră. Prin urmare, confirm faptul că scrisoarea dumneavoastră şi prezentul răspuns constituie acceptarea de către România a invitaţiei menţionate mai sus şi a termenilor şi condiţiilor acesteia, care vor intra în vigoare la data de 15 octombrie 2017. V-aş fi recunoscător dacă aţi putea să transmiteţi aprecierea mea faţă de ţările membre NEA şi OCDE pentru sprijinul lor unanim. Permiteţi-mi, de asemenea, să profit de această ocazie pentru a vă mulţumi pentru sprijinul dumneavoastră personal în acest proces şi pentru a-mi exprima mulţumirile secretariatelor NEA şi OCDE pentru asistenţa acordată în timpul procesului de aderare. Guvernul României aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze îndeaproape cu membrii NEA.Cu stimă,Sorin Mihai Grindeanu,prim-ministrul RomânieiSemnătura indescifrabilă



SmartCity5

COMENTARII la Legea 214/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 214 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 214/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu