Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 164 din 22 aprilie 2003

pentru ratificarea Protocolului aditional, semnat la Kiev la 15 martie 2002, la Acordul de cooperare dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economica a Marii Negre in domeniul combaterii criminalitatii, in special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 octombrie 1998

ACT EMIS DE: PARLAMENT

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 311 din  8 mai 2003

SmartCity3

    Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

    ARTICOL UNIC
    Se ratifica Protocolul aditional, semnat la Kiev la 15 martie 2002, la Acordul de cooperare dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economica a Marii Negre in domeniul combaterii criminalitatii, in special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 octombrie 1998, ratificat prin Legea nr. 6/2000.

    Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 20 februarie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

                        p. PRESEDINTELE SENATUI,
                            ALEXANDRU ATHANASIU

    Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 24 martie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

                   p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
                          OVIDIU CAMELIU PETRESCU

                            PROTOCOL ADITIONAL
la Acordul de cooperare dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economica a Marii Negre privind combaterea criminalitatii, in special a formelor ei organizate*)

    *) Traducere.

                                 PREAMBUL

    Guvernele statelor membre ale Cooperarii Economice a Marii Negre (CEMN), parti la prezentul protocol aditional, denumite in continuare parti,
    in conformitate cu prevederile art. 2, 4 si 6 si ale paragrafului 5 al art. 10 din Acordul de cooperare dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economica a Marii Negre in domeniul combaterii criminalitatii, in special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 octombrie 1998, denumit in continuare Acordul CEMN,
    constiente de cresterea rolului si importantei initiativelor regionale referitoare la cooperarea in domeniul combaterii criminalitatii,
    reafirmand hotararea lor de a contribui, prin eforturi comune, la imbunatatirea continua a modului de aplicare a prevederilor Acordului CEMN,
    in vederea asigurarii nivelului corespunzator de coordonare a cooperarii dintre autoritatile statelor membre,
    au convenit urmatoarele:

    Art. 1
    Constituirea unei retele a ofiterilor de legatura
    Partile vor constitui Reteaua CEMN a ofiterilor de legatura pentru combaterea criminalitatii, denumita in continuare Retea, care va fi formata din ofiteri de legatura desemnati de statele membre, in calitate de reprezentanti ai lor.
    Art. 2
    Obiective
    Obiectivele Retelei sunt urmatoarele:
    1. sa intareasca cooperarea in domeniul controlului criminalitatii si sa asigure coordonarea actiunilor de cooperare intre institutiile competente ale partilor;
    2. sa constituie o retea pentru schimburile de informatii intre institutiile cu rol de aplicare a legii din statele membre, care sa permita combaterea efectiva a criminalitatii si a actiunilor infractorilor, in conformitate cu prevederile Acordului CEMN.
    Art. 3
    Sarcini si responsabilitati
    Ofiterii de legatura ai Retelei au urmatoarele sarcini si responsabilitati:
    1. sa transmita solicitarile formulate de alti ofiteri de legatura in respectivele lor tari, in termen de o zi pentru cazuri de urgenta si de 3 zile pentru celelalte cazuri, in conformitate cu prevederile art. 5 din Acordul CEMN;
    2. la solicitarea acestora, sa transmita partilor informatia solicitata, in conformitate cu prevederile art. 9 din Acordul CEMN;
    3. sa se intalneasca periodic pentru a evalua tendintele criminalitatii transnationale din regiune, in vederea identificarii unor noi forme de cooperare intre institutiile cu rol de aplicare a legii din statele membre CEMN;
    4. sa aduca la cunostinta si sa propuna respectivelor institutii caile pentru intarirea in continuare a cooperarii;
    5. sa faciliteze realizarea schimbului de legislatie si de experienta practica din domeniul combaterii criminalitatii transnationale, intre institutiile cu rol de aplicare a legii din statele membre CEMN.
    Art. 4
    Statutul Retelei in cadrul CEMN
    Reteaua este un grup de cooperare in sfera combaterii criminalitatii, constituita in conformitate cu prevederile art. 6 din Acordul CEMN.
    Art. 5
    Locul de desfasurare a intalnirilor Retelei
    Intalnirile Retelei vor avea loc la sediul Secretariatului Permanent International al CEMN, cu exceptia cazurilor in care, la initiativa presedintelui in exercitiu al CEMN, nu se decide altfel.
    Art. 6
    Organizare si functionare
    1. Reteaua isi va desfasura activitatea in conformitate cu carta si cu regulile de procedura ale CEMN, precum si cu prevederile Acordului CEMN.
    2. Fiecare stat membru CEMN, parte la prezentul protocol aditional, va desemna un ofiter de legatura si supleantul sau in Retea.
    3. Partile vor notifica Secretariatului Permanent International al CEMN desemnarea sau retragerea ofiterilor de legatura din cadrul Retelei, in vederea informarii tuturor statelor membre.
    4. Reteaua se va reuni periodic, cel putin o data pe an.
    5. Reteaua isi va indeplini in intregime sarcinile sub autoritatea grupului de lucru pentru cooperarea in combaterea criminalitatii, in special a formelor ei organizate, si va prezenta acestuia rezultatele activitatii sale.
    Art. 7
    Cheltuieli
    Toate cheltuielile efectuate de ofiterii de legatura, determinate de aplicarea prevederilor prezentului protocol aditional, vor fi suportate de partea trimitatoare.
    Art. 8
    Punctele nationale de contact
    Partile vor stabili un punct national de contact in cadrul autoritatilor lor nationale de aplicare a legii, de preferat din cadrul structurilor cu sarcini de cooperare internationala (Interpol, Centrul SECI pentru Combaterea Criminalitatii Transfrontaliere etc.).
    Art. 9
    Protectia informatiilor si datelor personale
    1. Informatiilor obtinute in baza acestui protocol aditional le va fi acordat de catre autoritatea solicitanta acelasi grad de confidentialitate pe care aceasta il acorda informatiilor similare pe care le detine.
    2. Fara a aduce atingere obligatiilor internationale asumate de catre statele membre CEMN, parti la Acordul CEMN si la prezentul protocol aditional, datele personale primite in baza prezentului protocol aditional vor beneficia de un nivel de protectie cel putin echivalent cu cel asigurat de partea care le furnizeaza.
    Art. 10
    Observatori si invitati
    1. Reprezentantii statelor cu statut de observator la CEMN pot lua parte la activitatea Retelei, in conformitate cu carta si cu regulile de procedura ale CEMN.
    2. Institutiile internationale cu competente in materie pot fi invitate la intalnirile Retelei.
    Art. 11
    Dispozitii finale
    1. Prezentul protocol aditional va fi deschis pentru semnare sau aderare oricarui stat membru CEMN.
    2. Secretariatul Permanent International al CEMN va fi depozitarul prezentului protocol aditional. Originalul prezentului protocol aditional, redactat intr-un singur exemplar in limba engleza, va fi depozitat la Secretariatul Permanent International al CEMN, care va transmite fiecarei parti cate o copie autentificata.
    3. Prezentul protocol aditional va intra in vigoare in cea de-a 30-a zi de la data la care al treilea document de ratificare sau de aprobare a fost depus la Secretariatul Permanent International al CEMN.
    4. Pentru fiecare parte care a ratificat sau a aprobat prezentul protocol aditional, dupa depunerea celui de-al treilea document de ratificare sau de aprobare, prezentul protocol aditional va intra in vigoare in cea de-a 30-a zi de la data depunerii de catre aceasta parte a documentului de ratificare sau de aprobare.
    5. Orice parte se poate retrage de la prezentul protocol aditional, printr-o notificare oficiala transmisa la Secretariatul Permanent International al CEMN. Retragerea va intra in vigoare dupa 3 luni de la data la care notificarea retragerii a fost primita de catre Secretariatul Permanent International al CEMN.
    6. Orice parte poate propune amendamente la prezentul protocol aditional. Amendamentele vor fi acceptate prin consimtamantul tuturor partilor si vor intra in vigoare in conformitate cu prevederile paragrafelor 3 si 4 ale prezentului articol.
    7. Dupa 2 ani de la intrarea in vigoare a prezentului protocol aditional partile vor proceda la o evaluare preliminara a rezultatelor inregistrate in urma aplicarii prevederilor prezentului protocol aditional. O evaluare finala va fi realizata dupa 4 ani de la intrarea in vigoare a acestuia, in vederea convenirii masurilor necesare pentru imbunatatirea in continuare a cooperarii.
    Incheiat la Kiev la 15 martie 2002.

                 Statele semnatare ale protocolului aditional

        Pentru Guvernul Republicii Albania,
        Stefan Chipa,
        ministrul ordinii publice

        Pentru Guvernul Republicii Armenia,
        Ararat Mahtesyan,
        prim-loctiitor al ministrului afacerilor interne

        Pentru Guvernul Republicii Azerbaidjan,

        Pentru Guvernul Republicii Bulgaria,
        Alexander Dimitrov,
        ambasadorul extraordinar si plenipotentiar
        al Republicii Bulgaria in Ucraina

        Pentru Guvernul Georgiei,
        Shota Asatiani,
        general-maior de politie, adjunct al ministrului

        Pentru Guvernul Republicii Elene,
        Michailis Chrryssochoidis,
        ministrul ordinii publice

        Pentru Guvernul Republicii Moldova,
        Georgiy Papuk,
        ministrul afacerilor interne

        Pentru Guvernul Romaniei,
        Toma Zaharia,
        general de divizie, prim-loctiitor
        al ministrului de interne

        Pentru Guvernul Federatiei Ruse,

        Pentru Guvernul Republicii Turcia,
        Muzaffer Ecemis,
        subsecretar de stat in Ministerul de Interne

        Pentru Guvernul Ucrainei,
        Yuriy Smyrnov,
        general de militie, ministrul afacerilor interne

    Federatia Rusa si Azerbaidjan au informat ca vor semna dupa indeplinirea unor formalitati interne.

SmartCity5

COMENTARII la Legea 164/2003

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 164 din 2003
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu