HOTARARE Nr.
994 din 29 septembrie 2010
privind repartizarea catre
bugetele locale a unor sume pentru centralele electrice de termoficare
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 671 din 1 octombrie 2010
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr.
18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă repartizarea sumei de 165. 347
mii lei, cu care a fost suplimentat bugetul Ministerului Administraţiei şi
Internelor pe anul 2010, la capitolul 81.01 „Combustibili şi energie",
titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", prin
Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat
pe anul 2010, către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale
prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Sumele prevăzute în anexă sunt virate unităţilor
administrativ-teritoriale pentru achitarea obligaţiilor restante ale
operatorilor economici de termoficare din subordinea acestora, datorate
Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia - S.A. Târgu Jiu şi Societăţii Naţionale
de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă" - S.A.
Art. 2. - Sumele sunt acordate pentru serviciul public
de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice destinate
populaţiei şi sunt folosite numai pentru compensarea costurilor legate de
prestarea acestor servicii. Compensarea nu depăşeşte suma necesară acoperirii
totale sau parţiale a costurilor înregistrate cu prestarea obligaţiilor serviciului de interes economic
general, luându-se în considerare veniturile relevante.
Art. 3. - Ordonatorii principali de credite răspund de
modul de utilizare a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1, în
conformitate cu dispoziţiile legale.
Art. 4. - Societatea Naţională a Lignitului Oltenia -
S.A. Târgu Jiu şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R.
Marfă" - S.A. utilizează sumele încasate, exclusiv pentru achitarea
obligaţiilor către bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor
pentru şomaj.
Art. 5. - Măsurile prevăzute de prezenta hotărâre
reprezintă ajutor de stat, iar acordarea acestuia se face în conformitate cu
prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile
naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 137/2007.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,
Ion Ariton
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
ANEXĂ
Unitatea administrativ-teritorială
|
Denumirea operatorului
|
Ajutorul
de stat acordat
- mii lei -
|
Se achită obligaţiile către:
|
Societatea
Naţională a Lignitului
Oltenia - S.A. Târgu Jiu
- mii lei -
|
Societatea Naţională de Transport
Feroviar de Marfă
„C.F.R. Marfă" -S.A.
- mii lei -
|
Municipiul Timişoara
|
Societatea Comercială COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM -
S.A.
|
11.500
|
11.500
|
0
|
Municipiul Braşov
|
Societatea Comercială
CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE BRAŞOV - S.A.
|
11.506
|
11.506
|
0
|
Municipiul Oradea
|
Societatea Comercială ELECTROCENTRALE ORADEA-S.A.
|
30.000
|
30.000
|
0
|
Municipiul laşi
|
Societatea Comercială CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE IAŞI
(CET) - S.A.
|
1.104
|
0
|
1.104
|
Unitatea administrativ-teritorială
|
Denumirea operatorului
|
Ajutorul
de stat acordat
- mii lei -
|
Se achită obligaţiile către:
|
Societatea
Naţională a Lignitului
Oltenia - S.A. Târgu Jiu
- mii lei -
|
Societatea Naţională de Transport
Feroviar de Marfă
„C.F.R. Marfă" -S.A.
- mii lei -
|
Municipiul Bacău
|
Societatea Comercială CET BACĂU - S.A.
|
18.147
|
5.800
|
12.347
|
JUDEŢUL Vâlcea
|
Societatea Comercială CET GOVORA - S.A.
|
41.064
|
41.064
|
0
|
Municipiul Arad
|
Societatea Comercială CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE ARAD -
S.A.
|
48.026
|
44.500
|
3.526
|
Municipiul Motru
|
Societatea Comercială UZINA DE AGENT TERMIC SI ALIMENTARE CU
APĂ MOTRU - S.A.
|
4.000
|
4.000
|
0
|
TOTAL:
|
|
165.347
|
148.370
|
16.977
|