HOTARARE Nr.
952 din 26 iulie 2006
privind acordarea unui
ajutor umanitar de urgenta pentru populatia din judetele Alba, Bistrita-Nasaud
si Suceava
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 656 din 28 iulie 2006
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de
stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se acordă un ajutor umanitar cu titlu
gratuit, în limita sumei de 379.500 lei, familiilor din judeţele Alba (39.000
lei), Bistriţa-Năsăud (121.500 lei) şi Suceava (219.000 lei), afectate de
inundaţii, constând în alimente, construcţii uşoare din elemente modulate
pentru cazarea familiilor sinistrate şi combustibili, conform anexei care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - (1) Administraţia Naţională a Rezervelor de
Stat va scădea din gestiune la preţurile de înregistrare, prin debitarea
contului 6891 „Cheltuieli privind rezerva de stat" prin creditul contului
304128 „Stocuri de urgenţă de materiale şi ambalaje", respectiv prin
creditul contului 3041 „Materiale rezerve de stat", cantităţile de produse
aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediţie şi a
proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciţii desemnaţi de
instituţiile prefectului din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud şi Suceava.
(2) Reîntregirea stocurilor cu cantităţile acordate
conform anexei se va face în anul 2007, finanţarea fiind asigurată din bugetul
aprobat Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat.
Art. 3. - (1) Transportul produselor până la locul
indicat de instituţiile prefectului din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud şi
Suceava se va efectua în regim de urgenţă, cu mijloace auto din dotarea
unităţilor teritoriale din subordinea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de
Stat sau cu mijloace ale unor societăţi comerciale angajate de acestea.
(2) Cheltuielile legate de ambalarea şi transportul
produselor se suportă de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, în
limita bugetului aprobat.
(3) Distribuirea produselor către populaţia sinistrată
se va face de instituţiile prefectului din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud şi
Suceava.
(4) Schimbarea, sub orice
formă, a destinaţiei produselor acordate ca ajutor din rezervele de stat este
interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară
sau penală.
Art. 4. - (1) Instituţiile prefectului din judeţele
Alba, Bistriţa-Năsăud şi Suceava vor justifica distribuirea produselor scoase
din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor
art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă
intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor
situaţii excepţionale.
(2) Documentele justificative privind distribuirea vor
fi păstrate la sediile instituţiilor prefectului din judeţele Alba,
Bistriţa-Năsăud şi Suceava, în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de
control abilitate.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de
Stat,
Sorin Vicol
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
ANEXA
LISTA PRODUSELOR
care se scot din rezervele de stat ca ajutor
umanitar de urgenţă pentru populaţia din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud şi Suceava
Nr. crt.
|
Produsul
|
U.M.
|
Cantitatea
|
Alba
|
Bistriţa-
Năsăud
|
Suceava
|
Total
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
1.
|
Zahăr tos
|
kg
|
-
|
-
|
550
|
550
|
2.
|
Ulei rafinat din floarea-soarelui
|
|
-
|
-
|
510
|
510
|
3.
|
Orez
|
kg
|
-
|
-
|
510
|
510
|
4.
|
Paste făinoase
|
kg
|
-
|
-
|
510
|
510
|
5.
|
Conserve de carne
|
kg
|
-
|
-
|
315
|
315
|
6.
|
Conserve de pate de ficat
|
kg
|
-
|
-
|
210
|
210
|
7.
|
Benzină
|
t
|
-
|
-
|
2
|
2
|
8.
|
Motorină
|
t
|
10
|
-
|
50
|
60
|
9.
|
Construcţii uşoare din elemente modulate
|
buc.
|
-
|
5
|
-
|
5
|
VALOAREA
|
lei
|
39.000
|
121.500
|
219.000
|
379.500
|