Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.353 din 18.05.2017

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 27/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 405 din 30 mai 2017



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul IHotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 18 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 3 alineatul (1), litera kk) se modifică şi va avea următorul cuprins: kk) asigură, prin comisia de insolvenţă la nivel central şi prin comisiile de insolvenţă la nivel teritorial derularea procedurilor de insolvenţă a persoanelor fizice, conform prevederilor Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, cu modificările ulterioare; 2. La articolul 3 alineatul (1), după litera kk) se introduce o nouă literă, litera ll), cu următorul cuprins: ll) asigură înregistrarea intermediarilor de credite, a reprezentanţilor desemnaţi, a entităţilor care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe şi a creditorilor nonfinanciari, funcţionarea punctului unic de informare, precum şi cooperarea şi efectuarea schimbului de informaţii cu statele membre conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. 3. La articolul 6, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: (3) Numărul maxim de posturi aprobat este de 940, exclusiv demnitarii, din care pentru aparatul central 397, iar pentru comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor 543. 4. La articolul 6, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins: „(10) Personalul Direcţiei cooperare şi efectuarea schimbului de informaţii cu statele membre, derulare proceduri intermediari de credite, recuperare creanţe şi creditori nonfinanciari, precum şi personalul Direcţiei de insolvenţă a persoanelor fizice are statut de personal contractual, este angajat pe bază de concurs, în condiţiile legii, şi este salarizat în conformitate cu legislaţia aplicabilă personalului contractual din administraţia publică." 5. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 12(1) Autoritatea are în dotare 120 de autoturisme operative pentru supraveghere, control, investigaţii, proceduri legate de insolvenţa persoanelor fizice şi intermediari de credite. 6. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre. Articolul II La anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 27/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 18 ianuarie 2017, cu modificările ulterioare, punctul III subpunctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 1. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - 943 de posturi PRIM-MINISTRUSORIN MIHAI GRINDEANU Contrasemnează: Ministrul economiei,Mihai Tudose Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,Bogdan Marcel Pandelică Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,Sevil Shhaideh p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,Adrian Marius Rîndunică,secretar de stat Ministrul finanţelor publice,Viorel Ştefan ANEXĂ^1) 1) Anexa este reprodusă în facsimil. (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 700/2012) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor * Unitate finanţată de la bugetul de stat şi de la Comisia Europeană, organizată la nivel de direcţie, începând cu anul 2018.



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 353/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 353 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 353/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu