Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 910 din 25 august 2010

privind transmiterea unor terenuri din domeniul privat al statului si din administrarea Agentiei Domeniilor Statului în domeniul public al jude?ului Dambovita si în administrarea Consiliului Judetean Dambovita

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 630 din 10 septembrie 2010

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 8 alin. (1)şi al art. 12 alin. (1)şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă transmiterea unor terenuri, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al judeţului Dâmboviţa şi în administrarea Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Art. 2. - Terenurile transmise potrivit prevederilor art. 1 vor fi utilizate pentru dezvoltarea turismului prin practicarea schiului şi a altor sporturi de iarnă în zona Padina-Peştera-Valea Ialomiţei din judeţul Dâmboviţa.

Art. 3. - In cazul nefinalizării investiţiei pentru care se transmit terenurile, în termen de 4 ani, suprafaţa de teren transmisă potrivit prezentei hotărâri va reveni în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Art. 4. - Predarea-preluarea terenurilor transmise potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Mihail Dumitru

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,

Elena Gabriela Udrea

ANEXA

DATELE DE IDENTIFICARE

a terenurilor care se transmit din domeniul privat al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al judeţului Dâmboviţa şi în administrarea Consiliului Judeţean Dâmboviţa

Nr. crt.

Locul unde este situat terenul

Persoana juridică

de la care

se transmite

Persoana juridică

la care

se transmite

Suprafaţa (m2)

Lungime

tronson

(m)

Tarla - parcelă

0

1

2

3

4

5

6

1.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

20.977

-

T21 -P561

2.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

2.001

-

T21 - De 550

3.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

536.576

-

T21 -P572

4.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

3.949

-

T21 - De 555

0

1

2

3

4

5

6

5.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

4.169

-

T21 - P 550

6.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

5.924

-

T21 - P 572

7.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

220,8

11,04

T21 - P547

8.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

1.084

54,2

T21 - P576

9.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

65,5

3.275

T21 - P574

10.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

5.568,3

278.415

T21 - P573

11.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

7.485,6

374,28

T21 - P579

12.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

925,8

46,29

T21 - P582

13.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

43,1

2.155

T21 - P584

14.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

15.312,3

734.515

T36 - P725

15.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

2.997,1

149.855

T36 - P723

16.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

60,7

3.035

T36 - P703

17.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

7.125

356,25

T35 - P698/1

18.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

16.975,1

848.755

T35 - P698/1

19.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

69,6

3,48

T36 - P703

0

1

2

3

4

5

6

20.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

26.163,5

1.308.175

T36 - P723

21.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

439,1

21.955

T36 - P707/1

22.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

85,1

4.255

T36 - P788/1

23.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

386,2

19,31

T36 - P703/1

24.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

11.781,3

589.065

T35 - P702/1

25.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

139,9

6.995

T36 - P705/1

26.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

3.894,3

194.715

T36 - P704

27.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

5.099

254,95

T77 -P1410

28.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

26.624

1.331,2

T77 -P1410

29.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

71.656

283.068

T15 -P433

30.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

1.529

14.494

T15 -P424

31.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

31.258

135.758

T15 -P433

32.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

5.752,6

287,63

T15 -P406

33.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

47,4

2,37

T15 -P405

34.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa, în

administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

3.892,6

-

T21 -P577

0

1

2

3

4

5

6

35.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

2.144,2

-

T21 -P531

36.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

3.463,9

-

T 36 - N 720

37.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

6.168,8

-

T 36 - N 728

38.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

7.391,5

-

T20 -N531

39.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

763,3

-

T 36 - De 703/1

40.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

2.557,7

-

T21 - N582

41.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

176,4

-

T 36 - N 730

42.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

mboviţa

4.017,2

-

T 36 - N 726

43.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

306,4

-

T21 -De 578

44.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

3.228,0

-

T 36 - De 788/1

45.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

3.256,5

-

T20 - De 535

46.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

13.578,3

-

T 36 - N 722

47.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

4.436,8

-

T36 - N 721/1

48.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

12.876,8

-

T 20 - N 532

49.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

3.805,7

-

T20 -P534

0

1

2

3

4

5

6

50.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

mboviţa

9.965,5

-

T36 - Pt 710/1

51.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

2.320,4

-

T 36 - N 709/1

52.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

1.477,2

-

T 20 - Hr 722/1

53.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

2.483,9

-

T36 - De 703

54.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

425,4

-

T 21 - Hr 584

55.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

4.241,9

-

T 21 -P 579

56.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

1.705,6

-

T 36 - De 724

57.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

128.870,0

-

T 36 - Pt 725

58.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

109.066,4

-

T 35 - P 698/1

59.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

719.073,6

-

T 36 - P 723

60.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

217.136,7

-

T 36 - P 723

61.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

22.497,0

-

T 20 - P 534/1

62.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

207.035,6

-

T 20 - P 534/1

63.

Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa

Statul român, din

administrarea Agenţiei

Domeniilor Statului

Judeţul Dâmboviţa,

în administrarea

Consiliului Judeţean

Dâmboviţa

1.894

-

T 43 - De 887/1

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 910/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 910 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 910/2010
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu