Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 848 din 28 iunie 2006

privind trecerea din domeniul public al statului in domeniul privat al statului a unor mijloace fixe concesionate Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Pitesti

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 576 din 4 iulie 2006



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului si al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în concesiunea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Piteşti, amplasate în Staţia electrică 220/110 kV Slatina, în Liniile Electrice Aeriene (LEA) de 220 kV Grădişte-Slatina, LEA 220 kV Işalniţa-Grădişte, în LEA 220 kV Craiova Nord-Slatina, precum şi în LEA 400 kV Ţânţăreni-Slatina, în LEA 400 kV Porţile de Fier-Slatina,LEA 400 kV Slatina-Bucureşti Sud şi LEA 400 kV Slatina-Drăgăneşti-Olt, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune şi a valorificării, în condiţiile legii, a mijloacelor fixe prevăzute la art. 1.

Art. 3. - Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A. va efectua operaţiunile prevăzute la art. 2.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul economiei şi comerţului,

Codruţ Ioan Şereş

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

ANEXĂ*)

DATELE   DE   IDENTIFICARE

a mijloacelor fixe care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, aflate în concesiunea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Piteşti

Denumirea obiectivului

Nr. MFP

Denumirea mijlocului fix şi procentul de casare

Nr Inventar

Valoarea de

Inventar Totală (LEI)

Valoare de

inventar care

se casează

(LEI)

Staţia 220/110 kV Slatina

62177

2 buc Celule 220 kV

325811100

si

325830000

481.235

481.235

LEA 220 kV

Craiova Nord -

Slatina

62125

Dezafectare 519 m din traseul LEA 220 kV

Craiova Nord - Slatina ceea ce reprezintă 1,65% din valoarea de inventar

222930000

7.177.960

101.893

LEA 220 kV Işalniţa -Gradistea

99912

Dezafectare 912 m din traseul LEA 220 kV

Işalniţa - Slatina ceea ce reprezintă 2,90% din valoarea de inventar

222951000

9.949.618

96.526      

LEA 220 kV

Grădişte -

Slatina

62126

Dezafectare 912 m din

traseul LEA 220 kV

Grădişte - Slatina ceea ce

reprezintă 3,91% din

valoarea de inventar

22294000

4.606.381

180.109    

LEA 400 kV Ţânţăreni -

Slatina

62101

Dezafectare 1573,36 m

din traseul LEA 400 kV

Ţânţăreni - Slatina ceea ce

reprezintă 3,14% din

valoarea de inventar

223020000

22.239.587

428.632      

LEA 400 kV

Porţile de Fier -

Slatina

62106

Dezafectare 2.054,74 m din traseul LEA 400 kV Porţile de Fier - Slatina ceea ce reprezintă 4,96% din valoarea de inventar

223030000

18.781.166

466.222

LEA 400 kV

Slatina -

Bucureşti Sud

99835

Dezafectare 2.117,53m din traseul LEA 400 kV Slatina - Bucureşti Sud ceea ce reprezintă 3,59% din valoarea de inventar

223010000

27.171.594

671.100     

LEA 400 kV

Slatina-Drăgăneşti Olt

99857

Dezafectare 2.170,31 m din traseul LEA 400 kV Slatina - Drăgăneşti Olt ceea ce reprezintă 6,32% din valoarea de inventar

223060000

1.048.202

66.246      

TOTAL

91.455.743

2.491.981

*) Anexa este reprodusă în facsimil.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 848/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 848 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 848/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu