Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.8 din 13.03.2019

pentru modificarea şi completarea Metodologiei de admitere în Corpul experţilor electorali, aprobată prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 11/2015
ACT EMIS DE: Autoritatea Electorala Permanenta
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 210 din 18 martie 2019



SmartCity1

Având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (4) lit. b) şi alin. (7) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor),în temeiul art. 16 alin. (8) şi art. 104 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare,Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre. Articolul IMetodologia de admitere în Corpul experţilor electorali, aprobată prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 11/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 6 noiembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 8, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins: (51 ) Neîndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (5) în cel mult 3 luni de la data depunerii cererii atrage respingerea acesteia. 2. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 81, cu următorul cuprins: Articolul 81 Examenul se susţine în cel mult 6 luni de la data depunerii cererii. 3. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Tematica examenului de admitere constă din prevederile legale care reglementează activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare. 4. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 15Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea de către toate persoanele implicate a prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor). 5. Articolul 16 se modică şi va avea următorul cuprins: Articolul 16Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta metodologie. 6. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. 7. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. 8. Anexa nr. 3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3 la prezenta hotărâre. 9. Anexa nr. 4 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 4 la prezenta hotărâre. 10. Anexa nr. 5 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 5 la prezenta hotărâre.
Articolul IIAnexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul III Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,Constantin-Florin Mituleţu-BuicăContrasemnează:Vicepreşedinte,Marian MuhuleţVicepreşedinte,Zsombor VajdaBucureşti, 13 martie 2019.Nr. 8.ANEXA Nr. 1(Anexa nr. 1 la metodologie) Modelul cererii de admitere în Corpul experţilor electorali din ţară pe bază de aviz favorabil CERERE DE ADMITERE în Corpul experţilor electorali din ţară pe bază de aviz favorabil Autoritatea Electorală Permanentă, str. Stavropoleos nr. 6, Bucureşti, sectorul 3, 030084, www.roaep.ro, e-mail: expert@roaep.ro Subsemnatul, ........ ................ ........ ........., CNP ........ ........ .........., domiciliat în ........ ................ ................ ........ ............., cu reşedinţa în (dacă este cazul) ........ ................ ................ ................ ........ ..........., telefon ........ ............., e-mail ........ ........ ........, având ocupaţia de ........ ................ ................ ................ ................ ........ .............., de profesie ........ ................ ................ ............., solicit admiterea în Corpul experţilor electorali din ţară pe baza avizului favorabil acordat de Autoritatea Electorală Permanentă. Declar, cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la falsul în declaraţii, următoarele: • sunt cetăţean român cu drept de vot; • cunosc limba română, scris şi vorbit; • sunt apt fizic şi psihic pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia; • nu sunt membru al unui partid politic; • nu sunt urmărit penal, trimis în judecată penală sau condamnat penal; • sunt absolvent de: ○ studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice; ○ studii universitare de licenţă în alte domenii; ○ învăţământ general obligatoriu; • am îndeplinit funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare/locţiitor la alegerile/referendumul (se înscrie tipul acestora) ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... din data de ........ ................ ........ .............; • doresc să fiu desemnat preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare din ţară sau locţiitor al acestuia în: ○ judeţul de domiciliu; ○ judeţul de reşedinţă; • voi păstra deplina confidenţialitate asupra informaţiilor pe care le voi primi, nu le voi utiliza decât în scopul stabilit de lege şi nu voi divulga aceste informaţii niciunei terţe părţi neautorizate; • voi păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal a căror prelucrare o voi efectua în condiţiile legii, în virtutea atribuţiilor primite, inclusiv după încetarea activităţilor de prelucrare a acestor date; • voi notifica Autoritatea Electorală Permanentă de îndată ce datele de contact menţionate se modifică sau în situaţia apariţiei unei incompatibilităţi. Anexez o copie a actului de identitate şi o copie a actului de studii. Data ........ ........ .......... Semnătura ........ ........ .......... Notă de informare privind protecţia datelor personale: Autoritatea Electorală Permanentă, cu sediul în str. Stavropoleos nr. 6, sectorul 3, Bucureşti, cod poştal 030084, telefon/fax: 021.310.13.86, e-mail: office.sg@roaep.ro, prelucrează datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastră prin acest document în scopul organizării procedurilor de actualizare a evidenţei permanente a experţilor electorali, precum şi a procedurii de constituire a birourilor electorale. Prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD), temeiul legal al prelucrării fiind prevederile art. 16 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare. Datele vor fi dezvăluite Ministerului Afacerilor Interne, instituţiilor prefectului, birourilor şi oficiilor electorale, iar dacă este cazul, organelor de poliţie, organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti. De asemenea numele dumneavoastră va fi dezvăluit publicului în cadrul procedurilor de aducere la cunoştinţă a componenţei birourilor electorale, respectiv de publicare pe internet a proceselor-verbale privind rezultatele votării. Pe viitor, datele privind numele şi prenumele, domiciliul, codul numeric personal, telefonul, e-mailul, ocupaţia şi profesia, copia actului de identitate, precum şi a actului de studii ne permit să vă ţinem la curent cu activitatea noastră. Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt stocate pe perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care au fost colectate şi nu vor fi transferate către state din cadrul/din afara Uniunii Europene. Menţionăm că responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal din cadrul Autorităţii Electorale Permanente poate fi contactat la dpo@roaep.ro. Conform RGPD, beneficiaţi de dreptul de acces (art. 15 din RGPD), dreptul la rectificare (art. 16 din RGPD) şi dreptul la restricţionarea prelucrării (art. 18 din RGPD). Pentru exercitarea acestor drepturi, puteţi adresa o cerere scrisă, datată şi semnată olograf, care va conţine în mod obligatoriu codul numeric personal. Cererea poate fi depusă la registratura Autorităţii Electorale Permanente, poate fi transmisă prin poştă, prin fax sau prin e-mail (scanată). În cazul în care consideraţi că drepturile cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal au fost încălcate, aveţi dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau de a vă adresa instanţei de judecată competente. Data ........ ........ ............ Semnătura ........ ........ .......... ANEXA Nr. 2(Anexa nr. 2 la metodologie) Modelul cererii de admitere în Corpul experţilor electorali din străinătate pe bază de aviz favorabil CERERE DE ADMITERE în Corpul experţilor electorali din străinătate pe bază de aviz favorabil Autoritatea Electorală Permanentă, str. Stavropoleos nr. 6, Bucureşti, sectorul 3, 030084, www.roaep.ro, e-mail: expert@roaep.ro Subsemnatul, ........ ................ ........ ........., CNP ........ ........ .........., domiciliat în ........ ................ ................ ................ ........., cu reşedinţa în (dacă este cazul) ........ ................ ................ ................ ........ ..........., telefon ........ ............., e-mail ........ ........ ........, având ocupaţia de ........ ................ ................ ................ ................ ........ .............., de profesie ........ ................ ................ ............., solicit admiterea în Corpul experţilor electorali din străinătate pe baza avizului favorabil acordat de Autoritatea Electorală Permanentă. Declar, cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la falsul în declaraţii, următoarele: • sunt cetăţean român cu drept de vot; • cunosc limba română, scris şi vorbit; • sunt apt fizic şi psihic pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare; • nu sunt membru al unui partid politic; • nu sunt urmărit penal, trimis în judecată penală sau condamnat penal; • sunt absolvent de: ○ studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice; ○ studii universitare de licenţă în alte domenii; ○ învăţământ general obligatoriu; • am îndeplinit funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare/locţiitor la alegerile/referendumul (se înscrie tipul acestora) ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ........... din data de ........ ................ ........ .............; • doresc să fiu desemnat preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare în statul ........ ................ ................ ...............; • voi păstra deplina confidenţialitate asupra informaţiilor pe care le voi primi, nu le voi utiliza decât în scopul stabilit de lege şi nu voi divulga aceste informaţii niciunei terţe părţi neautorizate; • voi păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal a căror prelucrare o voi efectua în condiţiile legii, în virtutea atribuţiilor primite, inclusiv după încetarea activităţilor de prelucrare a acestor date; • voi notifica Autoritatea Electorală Permanentă de îndată ce datele de contact menţionate se modifică sau în situaţia apariţiei unei incompatibilităţi. Anexez o copie a actului de identitate şi o copie a actului de studii. Data ........ ........ ............ Semnătura ........ ........ .......... Notă de informare privind protecţia datelor personale: Autoritatea Electorală Permanentă, cu sediul în str. Stavropoleos nr. 6, sectorul 3, Bucureşti, cod poştal 030084, telefon/fax: 021.310.13.86, e-mail: office.sg@roaep.ro, prelucrează datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastră prin acest document în scopul organizării procedurilor de actualizare a evidenţei permanente a experţilor electorali, precum şi a procedurii de constituire a birourilor electorale. Prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD), temeiul legal al prelucrării fiind prevederile art. 16 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare. Datele vor fi dezvăluite Ministerului Afacerilor Externe, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României în străinătate, iar dacă este cazul, organelor de poliţie, organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti. De asemenea numele dumneavoastră va fi dezvăluit publicului în cadrul procedurilor de aducere la cunoştinţă a componenţei birourilor electorale, respectiv de publicare pe internet a proceselor-verbale privind rezultatele votării. Pe viitor, datele privind numele şi prenumele, domiciliul, codul numeric personal, telefonul, e-mailul, ocupaţia şi profesia, copia actului de identitate, precum şi a actului de studii ne permit să vă ţinem la curent cu activitatea noastră. Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt stocate pe perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care au fost colectate şi nu vor fi transferate către state din cadrul/din afara Uniunii Europene. Menţionăm că responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal din cadrul Autorităţii Electorale Permanente poate fi contactat la dpo@roaep.ro. Conform RGPD, beneficiaţi de dreptul de acces (art. 15 din RGPD), dreptul la rectificare (art. 16 din RGPD) şi dreptul la restricţionarea prelucrării (art. 18 din RGPD). Pentru exercitarea acestor drepturi, puteţi adresa o cerere scrisă, datată şi semnată olograf, care va conţine în mod obligatoriu codul numeric personal. Cererea poate fi depusă la registratura Autorităţii Electorale Permanente, poate fi transmisă prin poştă, prin fax sau prin e-mail (scanată). În cazul în care consideraţi că drepturile cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal au fost încălcate, aveţi dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau de a vă adresa instanţei de judecată competente. Data ........ ........ ............ Semnătura ........ ........ .......... ANEXA Nr. 3(Anexa nr. 3 la metodologie) Modelul cererii de admitere în Corpul experţilor electorali din ţară pe bază de examen CERERE DE ADMITERE în Corpul experţilor electorali din ţară pe bază de examen Autoritatea Electorală Permanentă, str. Stavropoleos nr. 6, Bucureşti, sectorul 3, 030084, www.roaep.ro e-mail: expert@roaep.ro Subsemnatul, ........ ................ ........ ........., CNP ........ ........ .........., domiciliat în ........ ................ ................ ................ ........., cu reşedinţa în (dacă este cazul) ........ ................ ................ ................ ........ ..........., telefon ........ ............., e-mail ........ ........ ........, având ocupaţia de ........ ................ ................ ................ ................ ........ .............., de profesie ........ ................ ................ ............., solicit admiterea în Corpul experţilor electorali din ţară pe baza examenului organizat de Autoritatea Electorală Permanentă. Declar, cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la falsul în declaraţii, următoarele: • sunt cetăţean român cu drept de vot; • cunosc limba română, scris şi vorbit; • sunt apt fizic şi psihic pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia; • nu sunt membru al unui partid politic; • nu sunt urmărit penal, trimis în judecată penală sau condamnat penal; • sunt absolvent de: ○ studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice; ○ studii universitare de licenţă în alte domenii; ○ învăţământ general obligatoriu; • doresc să fiu desemnat preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare din ţară sau locţiitor al acestuia în: ○ judeţul de domiciliu; ○ judeţul de reşedinţă; • voi păstra deplina confidenţialitate asupra informaţiilor pe care le voi primi, nu le voi utiliza decât în scopul stabilit de lege şi nu voi divulga aceste informaţii niciunei terţe părţi neautorizate; • voi păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal a căror prelucrare o voi efectua în condiţiile legii, în virtutea atribuţiilor primite, inclusiv după încetarea activităţilor de prelucrare a acestor date; • voi notifica Autoritatea Electorală Permanentă de îndată ce datele de contact menţionate se modifică sau în situaţia apariţiei unei incompatibilităţi. Anexez o copie a actului de identitate şi o copie a actului de studii. Data ........ ........ ............ Semnătura ........ ........ .......... Notă de informare privind protecţia datelor personale: Autoritatea Electorală Permanentă, cu sediul în str. Stavropoleos nr. 6, sectorul 3, Bucureşti, cod poştal 030084, telefon/fax: 021.310.13.86, e-mail: office.sg@roaep.ro, prelucrează datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastră prin acest document în scopul organizării procedurilor de actualizare a evidenţei permanente a experţilor electorali, precum şi a procedurii de constituire a birourilor electorale. Prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD), temeiul legal al prelucrării fiind prevederile art. 16 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare. Datele vor fi dezvăluite Ministerului Afacerilor Interne, instituţiilor prefectului, birourilor şi oficiilor electorale, iar dacă este cazul, organelor de poliţie, organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti. De asemenea numele dumneavoastră va fi dezvăluit publicului în cadrul procedurilor de aducere la cunoştinţă a componenţei birourilor electorale, respectiv de publicare pe internet a proceselor-verbale privind rezultatele votării. Pe viitor, datele privind numele şi prenumele, domiciliul, codul numeric personal, telefonul, e-mailul, ocupaţia şi profesia, copia actului de identitate, precum şi a actului de studii ne permit să vă ţinem la curent cu activitatea noastră. Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt stocate pe perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care au fost colectate şi nu vor fi transferate către state din cadrul/din afara Uniunii Europene. Menţionăm că responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal din cadrul Autorităţii Electorale Permanente poate fi contactat la dpo@roaep.ro. Conform RGPD, beneficiaţi de dreptul de acces (art. 15 din RGPD), dreptul la rectificare (art. 16 din RGPD) şi dreptul la restricţionarea prelucrării (art. 18 din RGPD). Pentru exercitarea acestor drepturi, puteţi adresa o cerere scrisă, datată şi semnată olograf, care va conţine în mod obligatoriu codul numeric personal. Cererea poate fi depusă la registratura Autorităţii Electorale Permanente, poate fi transmisă prin poştă, prin fax sau prin e-mail (scanată). În cazul în care consideraţi că drepturile cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal au fost încălcate, aveţi dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau de a vă adresa instanţei de judecată competente. Data ........ ........ ............ Semnătura ........ ........ .......... ANEXA Nr. 4(Anexa nr. 4 la metodologie) Modelul cererii de admitere în Corpul experţilor electorali din străinătate pe bază de examen CERERE DE ADMITERE în Corpul experţilor electorali din străinătate pe bază de examen Autoritatea Electorală Permanentă, str. Stavropoleos nr. 6, Bucureşti, sectorul 3, 030084, www.roaep.ro e-mail: expert@roaep.ro Subsemnatul, ........ ................ ........ ........., CNP ........ ........ .........., domiciliat în ........ ................ ................ ................ ........., cu reşedinţa în (dacă este cazul) ........ ................ ................ ................ ........ ..........., telefon ........ ............., e-mail ........ ........ ........, având ocupaţia de ........ ................ ................ ................ ................ ........ .............., de profesie ........ ................ ................ ............., solicit admiterea în Corpul experţilor electorali din străinătate pe baza examenului organizat de Autoritatea Electorală Permanentă. Declar, cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la falsul în declaraţii, următoarele: • sunt cetăţean român cu drept de vot; • cunosc limba română, scris şi vorbit; • sunt apt fizic şi psihic pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare; • nu sunt membru al unui partid politic; • nu sunt urmărit penal, trimis în judecată penală sau condamnat penal; • sunt absolvent de: ○ studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice; ○ studii universitare de licenţă în alte domenii; ○ învăţământ general obligatoriu; • doresc să fiu desemnat preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare în statul ........ ................ ..........; • voi păstra deplina confidenţialitate asupra informaţiilor pe care le voi primi, nu le voi utiliza decât în scopul stabilit de lege şi nu voi divulga aceste informaţii niciunei terţe părţi neautorizate; • voi păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal a căror prelucrare o voi efectua în condiţiile legii, în virtutea atribuţiilor primite, inclusiv după încetarea activităţilor de prelucrare a acestor date; • voi notifica Autoritatea Electorală Permanentă de îndată ce datele de contact menţionate se modifică sau în situaţia apariţiei unei incompatibilităţi. Anexez o copie a actului de identitate şi o copie a actului de studii. Data ........ ........ ............ Semnătura ........ ........ .......... Notă de informare privind protecţia datelor personale: Autoritatea Electorală Permanentă, cu sediul în str. Stavropoleos nr. 6, sectorul 3, Bucureşti, cod poştal 030084, telefon/fax: 021.310.13.86, e-mail: office.sg@roaep.ro, prelucrează datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastră prin acest document în scopul organizării procedurilor de actualizare a evidenţei permanente a experţilor electorali, precum şi a procedurii de constituire a birourilor electorale. Prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD), temeiul legal al prelucrării fiind prevederile art. 16 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare. Datele vor fi dezvăluite Ministerului Afacerilor Externe, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României în străinătate, iar dacă este cazul, organelor de poliţie, organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti. De asemenea numele dumneavoastră va fi dezvăluit publicului în cadrul procedurilor de aducere la cunoştinţă a componenţei birourilor electorale, respectiv de publicare pe internet a proceselor-verbale privind rezultatele votării. Pe viitor, datele privind numele şi prenumele, domiciliul, codul numeric personal, telefonul, e-mailul, ocupaţia şi profesia, copia actului de identitate, precum şi a actului de studii ne permit să vă ţinem la curent cu activitatea noastră. Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt stocate pe perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care au fost colectate şi nu vor fi transferate către state din cadrul/din afara Uniunii Europene. Menţionăm că responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal din cadrul Autorităţii Electorale Permanente poate fi contactat la dpo@roaep.ro. Conform RGPD, beneficiaţi de dreptul de acces (art. 15 din RGPD), dreptul la rectificare (art. 16 din RGPD) şi dreptul la restricţionarea prelucrării (art. 18 din RGPD). Pentru exercitarea acestor drepturi, puteţi adresa o cerere scrisă, datată şi semnată olograf, care va conţine în mod obligatoriu codul numeric personal. Cererea poate fi depusă la registratura Autorităţii Electorale Permanente, poate fi transmisă prin poştă, prin fax sau prin e-mail (scanată). În cazul în care consideraţi că drepturile cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal au fost încălcate, aveţi dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau de a vă adresa instanţei de judecată competente. Data ........ ........ ............ Semnătura ........ ........ .......... ANEXA Nr. 5(Anexa nr. 5 la metodologie) Modelul declaraţiei privind înscrierea în Corpul experţilor electorali din străinătate a persoanelor propuse de Ministerul Afacerilor Externe DECLARAŢIE privind înscrierea în Corpul experţilor electorali din străinătate Autoritatea Electorală Permanentă, str. Stavropoleos nr. 6, Bucureşti, sectorul 3, 030084, www.roaep.ro e-mail: expert@roaep.ro Subsemnatul, ........ ................ ........ ........., CNP ........ ........ .........., domiciliat în ........ ................ ................ ................ ........., cu reşedinţa în (dacă este cazul) ........ ................ ................ ................ ........ ..........., telefon ........ ............., e-mail ........ ........ ........, având ocupaţia de ........ ................ ................ ................ ................ ........ .............., de profesie ........ ................ ................ ............., declar, cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la falsul în declaraţii, următoarele: • sunt cetăţean român cu drept de vot; • cunosc limba română, scris şi vorbit; • sunt apt fizic şi psihic pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare şi/sau de operator de calculator al biroului electoral al unei secţii de votare din străinătate; • nu sunt membru al unui partid politic; • nu sunt urmărit penal, trimis în judecată penală sau condamnat penal; • sunt absolvent de: ○ studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice; ○ studii universitare de licenţă în alte domenii; ○ învăţământ general obligatoriu; • am luat cunoştinţă de atribuţiile care îmi vor reveni, potrivit legii, precum şi de obligaţia de a-mi îndeplini funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare şi/sau de operator de calculator al biroului electoral al unei secţii de votare din străinătate în cazul în care voi fi desemnat. Sunt de acord cu preluarea copiei actului de identitate şi actului de studii şi cu prelucrarea datelor înscrise în acestea de către Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale ale României în străinătate. Mă angajez să notific Autoritatea Electorală Permanentă de îndată ce datele de contact menţionate se modifică sau în situaţia apariţiei unei incompatibilităţi. Anexez o copie a actului de identitate şi o copie a actului de studii. Data ........ ........ ............ Semnătura ........ ........ .......... Notă de informare privind protecţia datelor personale: Autoritatea Electorală Permanentă, cu sediul în str. Stavropoleos nr. 6, sectorul 3, Bucureşti, cod poştal 030084, telefon/fax: 021.310.13.86, e-mail: office.sg@roaep.ro, prelucrează datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastră prin acest document în scopul organizării procedurilor de actualizare a evidenţei permanente a experţilor electorali, precum şi a procedurii de constituire a birourilor electorale. Prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD), temeiul legal al prelucrării fiind prevederile art. 16 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare. Datele vor fi dezvăluite Ministerului Afacerilor Externe, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României în străinătate, birourilor şi oficiilor electorale, iar dacă este cazul, organelor de poliţie, organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti. De asemenea numele dumneavoastră va fi dezvăluit publicului în cadrul procedurilor legale de aducere la cunoştinţă a componenţei Corpului experţilor electorali şi a birourilor electorale, respectiv de publicare pe internet a proceselor-verbale privind rezultatele votării. Pe viitor, datele privind numele şi prenumele, domiciliul, codul numeric personal, telefonul, e-mailul, ocupaţia şi profesia, copia actului de identitate, precum şi a actului de studii ne permit să vă ţinem la curent cu activitatea noastră. Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt stocate pe perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care au fost colectate şi nu vor fi transferate către state din cadrul/din afara Uniunii Europene. Menţionăm că responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal din cadrul Autorităţii Electorale Permanente poate fi contactat la dpo@roaep.ro. Conform RGPD, beneficiaţi de dreptul de acces (art. 15 din RGPD), dreptul la rectificare (art. 16 din RGPD) şi dreptul la restricţionarea prelucrării (art. 18 din RGPD). Pentru exercitarea acestor drepturi, puteţi adresa o cerere scrisă, datată şi semnată olograf, care va conţine în mod obligatoriu codul numeric personal. Cererea poate fi depusă la registratura Autorităţii Electorale Permanente, poate fi transmisă prin poştă, prin fax sau prin e-mail (scanată). În cazul în care consideraţi că drepturile cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal au fost încălcate, aveţi dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau de a vă adresa instanţei de judecată competente. Data ........ ........ ............ Semnătura ........ ........ ..........



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 8/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 8 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Jurnal 786 1942
     We are able to finance your signatory projects and help you enhance your business plan. Furthermore, our financial instrument can be used for the purchase of goods from any manufacturer irrespective of their location. It can also serve as collateral with any bank in the world to secure loans for your project or to activate credit line to finance your business plan. We have {BG}, Standby Letter of Credit {SBLC}, Medium Term Notes {MTN}, Confirmable Bank Draft {CBD} as well as other financial instruments issued from AAA Rated bank such as HSBC Bank Hong Kong, HSBC Bank London, Deutsche Bank AG Frankfurt, Barclays Bank , Standard Chartered Bank and others on lease at the lowest available rates depending on the face value of the instrument needed. Email : nat.mandate18@gmail.com Skype : nat.mandate18@gmail.com Regards Nat
ANONIM a comentat Ordin 792 2014
    Salut, Căutați un împrumut autentic? aveți datorii și aveți nevoie de bani pentru a vă plăti facturile, aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a începe o afacere nouă sau pentru a vă îmbunătăți afacerea? aveți nevoie de un împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă? aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza finanțării necorespunzătoare? Aveți un scor redus de credit și sunteți greu să obțineți servicii de capital de la băncile locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de împrumut de investiții pentru a investi în anumite zone ale specializare, sunteți la locul potrivit pentru soluțiile de împrumut de aici! Oferim tot felul de împrumuturi de orice valoare companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3%. Capitalul nostru și procesul de creditare este sigur, autentic și 100% garantat și garantat. Interesat, contactați-mă acum prin e-mail; (ivanapedro85@gmail.com)
ANONIM a comentat Ordin 792 2014
    BINE ATI VENIT LA "MARIELA LOAN" Obiectivul nostru este de a oferi servicii financiare profesionale excelente tuturor. Ești om de afaceri sau femeie? Vă confruntați cu dificultăți financiare? Aveți nevoie de un împrumut pentru a începe o afacere de mici dimensiuni și afaceri medii? Aveți un scor de credit scăzut și vă este greu să obțineți împrumuturi de capital de la băncile locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de bani pentru a investi în anumite domenii de specializare? Aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza finanțării insuficiente? Aceasta este o oportunitate de a obține un împrumut astăzi pentru a vă rezolva toate problemele financiare. Creditul nostru este 100% garantat pentru securitatea maximă este prioritatea noastră, obiectivul nostru principal este să vă ajutăm să obțineți un serviciu financiar autentic pe care toți meritați, programul nostru este cel mai rapid mod de a obține împrumutul de care aveți nevoie. rata dobânzii scăzută pentru a reduce presiunea asupra cheltuielilor lunare. Obțineți flexibilitatea de a utiliza în orice scop - de la vacanță, educație, până la achiziții unice. Oferim o varietate de servicii financiare care includ: Împrumuturi personale, Împrumuturi de consolidare a datoriilor, Împrumuturi de afaceri, Împrumuturi de împrumut, Împrumuturi garantate de împrumut, Împrumuturi ipotecare, Împrumuturi de împrumut, Împrumuturi student, Împrumuturi comerciale, Credite automate de credit, Împrumuturi de achiziție, împrumuturi pentru construcții, la rate de dobândă scăzute de 3% acordăm împrumuturi persoanelor fizice, companiilor și agențiilor. Obțineți cele mai bune rezultate pentru familia dvs., casa dvs. de vis și schema noastră generală de împrumut. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații: (marielagonzalezloan@gmail.com) Vă rugăm să scrieți înapoi cu informații despre împrumut; INFORMAȚII DE ÎMPRUMUT DATE APLICABILE 1) Numele complet: 2) Țara: 3) Adresa: 4) Stare: 5) Sex: 6) Statutul căsătoriei: 7) Locul de muncă: 8) Număr de telefon: 9) Poziția curentă la locul de muncă: 10) Venit lunar: 11) Numărul de credite necesare: 12) Durata împrumutului: 13) Obiectivele împrumutului: 14) Religie: 15) V-ați înregistrat înainte de: 16) Data nașterii: Dacă sunteți interesat în obținerea unui împrumut, vă rugăm să ne contactați cu cererea dvs. de împrumut. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații: marielagonzalezloan@gmail.com Salutari, Doamna MARIELA GONZALEZ marielagonzalezloan@gmail.com Așteptăm cu nerăbdare să vă sunăm cât mai curând posibil.
ANONIM a comentat OUG 53 2004
    Acesta este un creditor profesionist de împrumut privat, care este înregistrat să ofere împrumuturi cu dobândă redusă de 3%. Lucrează cu o echipă de experți în calitate de personal și acordă împrumuturi de aceeași zi. Toate tipurile de împrumuturi, cum ar fi împrumuturi de urgență, împrumuturi de împrumuturi grele, împrumut de consolidare a datoriilor, împrumuturi auto, vehicule, camioane, împrumuturi de afaceri, finanțare / finanțare, împrumuturi ipotecare, credite pentru studenți, împrumuturi pentru agricultură un proiect și multe altele. Intrați în contact (rodfinancing@gmail.com) WhatsApp: +14693515949 Site web: https://rodfinancing3.wixsite.com/rodfinancing
ANONIM a comentat Legea 87 1992
    Acesta este un creditor profesionist de împrumut privat, care este înregistrat să ofere împrumuturi cu dobândă redusă de 3%. Lucrează cu o echipă de experți în calitate de personal și acordă împrumuturi de aceeași zi. Toate tipurile de împrumuturi, cum ar fi împrumuturi de urgență, împrumuturi de împrumuturi grele, împrumut de consolidare a datoriilor, împrumuturi auto, vehicule, camioane, împrumuturi de afaceri, finanțare / finanțare, împrumuturi ipotecare, credite pentru studenți, împrumuturi pentru agricultură un proiect și multe altele. Intrați în contact (rodfinancing@gmail.com) WhatsApp: +14693515949 Site web: https://rodfinancing3.wixsite.com/rodfinancing
ANONIM a comentat Hotărârea 3 2018
    O zi buna, Consultantul Nortion Loan este aici pentru a vă asigura că obțineți cel mai bun împrumut pentru afacerea dvs. sau plătiți facturile. Răspundeți doar la câteva întrebări simple și îndepliniți termenii. Contactați-ne acum pentru un împrumut de 2,5% din toate împrumuturile, este ușor, rapid și securizat. Informatii de contact EMAIL: nortionloanconsultant@gmail.com TELEFON: +17815611941 (TEXT NUMAI) WHATSAPP: +15183806243 FACEBOOK: Consultant Nortion Loan TWITTER: @ nortionloanC INSTAGRAM: @ nortionloanconsultant O tranzacție de împrumut în care poți avea încredere.
ANONIM a comentat Hotărârea 3 2018
    O zi buna, Consultantul Nortion Loan este aici pentru a vă asigura că obțineți cel mai bun împrumut pentru afacerea dvs. sau plătiți facturile. Răspundeți doar la câteva întrebări simple și îndepliniți termenii. Contactați-ne acum pentru un împrumut de 2,5% din toate împrumuturile, este ușor, rapid și securizat. Informatii de contact EMAIL: nortionloanconsultant@gmail.com TELEFON: +17815611941 (TEXT NUMAI) WHATSAPP: +15183806243 FACEBOOK: Consultant Nortion Loan TWITTER: @ nortionloanC INSTAGRAM: @ nortionloanconsultant O tranzacție de împrumut în care poți avea încredere.
ANONIM a comentat Decizia 94 2018
     ARE YOU LOOKING FOR A REAL PROVIDER FOR BANK INSTRUMENT TO FUND PROJECTS ? Dear Sir/Ma I am direct to a provider who has recently issued banking instruments for a couple of my clients the provider is 100% check-able you can do your due diligence on them. I personally know the provider. Our instruments are only from triple 'a' rated banks and we issue from $1M to $5B . The provider is 100% verifiable. If you are genuinely seeking bank instruments. Contact me and i will furnish you with details. And again our bank instruments can serves as collateral as the case may be, which will enable you get loans from your bank so as to embark on any projects such as Aviation, Agriculture, Petroleum, Mining, Telecommunication, Construction of Dams, Real estate, Bridges, Trading, Importing and exporting and Other Turnkey Project (s) etc. Also these instruments can be put in PPP, etc. Please do let me know of your willingness to proceed and I will email you our terms and condition upon request. Contact :Robert Glen Email: robertg.finance@gmail.com / robertglen.finance230@yahoo.com Skype: robertg.finance@gmail.com Whats-sap number: +1{864 }774-2551 BROKERS ARE WELCOME & 100% PROTECTED!!! Regards, Robert Glen.
ANONIM a comentat Decizia 94 2018
     ARE YOU LOOKING FOR A REAL PROVIDER FOR BANK INSTRUMENT TO FUND PROJECTS ? Dear Sir/Ma I am direct to a provider who has recently issued banking instruments for a couple of my clients the provider is 100% check-able you can do your due diligence on them. I personally know the provider. Our instruments are only from triple 'a' rated banks and we issue from $1M to $5B . The provider is 100% verifiable. If you are genuinely seeking bank instruments. Contact me and i will furnish you with details. And again our bank instruments can serves as collateral as the case may be, which will enable you get loans from your bank so as to embark on any projects such as Aviation, Agriculture, Petroleum, Mining, Telecommunication, Construction of Dams, Real estate, Bridges, Trading, Importing and exporting and Other Turnkey Project (s) etc. Also these instruments can be put in PPP, etc. Please do let me know of your willingness to proceed and I will email you our terms and condition upon request. Contact :Robert Glen Email: robertg.finance@gmail.com / robertglen.finance230@yahoo.com Skype: robertg.finance@gmail.com Whats-sap number: +1{864 }774-2551 BROKERS ARE WELCOME & 100% PROTECTED!!! Regards, Robert Glen.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    O zi buna, Consultantul Nortion Loan este aici pentru a vă asigura că obțineți cel mai bun împrumut pentru afacerea dvs. sau plătiți facturile. Răspundeți doar la câteva întrebări simple și îndepliniți termenii. Contactați-ne acum pentru un împrumut de 2,5% din toate împrumuturile, este ușor, rapid și securizat. Informatii de contact EMAIL: nortionloanconsultant@gmail.com TELEFON: +17815611941 (TEXT NUMAI) WHATSAPP: +15183806243 FACEBOOK: Consultant Nortion Loan TWITTER: @ nortionloanC INSTAGRAM: @ nortionloanconsultant O tranzacție de împrumut în care poți avea încredere.
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 8/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu