HOTARARE Nr.
172 din 25 august 2010
privind aprobarea Normelor
de pregatire profesionala continua a auditorilor financiari
ACT EMIS DE:
CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 688 din 13 octombrie 2010
In temeiul prevederilor art. 6 alin. (3) şi art. 14 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit
financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.
26 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei
Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
983/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România,
întrunit în şedinţa din data de 25 august 2010,
hotărăşte:
Art. 1. - Se aprobă Normele de pregătire profesională
continuă a auditorilor financiari, prevăzute în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Departamentul admitere, pregătire continuă şi
stagiari va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3. - Prezenta hotărâre se comunică Consiliului
pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar.
Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri
se abrogă Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr.
110/2008 pentru aprobarea Normelor privind pregătirea profesională continuă a
auditorilor financiari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2008.
Art. 5. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,
Ion Mihăilescu
ANEXA
NORME
de pregătire profesională continuă a auditorilor
financiari
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezentele norme sunt adoptate în baza
Standardului internaţional de educaţie nr. 7 privind dezvoltarea profesională
continuă, denumit în continuare IES 7, emis de Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC).
Art. 2. - Prezentele norme conduc la aplicarea
conceptului de pregătire profesională continuă şi se referă la activităţile de
învăţământ care dezvoltă şi menţin capacităţile ce permit auditorilor
financiari să lucreze cu competenţă în cadrul profesiei lor.
Art. 3. - Prezentele norme preiau, dezvoltă şi
adaptează cerinţele IES 7 privind implementarea şi derularea Programului de
pregătire profesională continuă.
Art. 4. - Obiectivul pregătirii profesionale continue
este acela de a menţine competenţa profesională a auditorilor financiari în
vederea realizării activităţii de audit financiar conform cerinţelor
standardelor, normelor şi regulilor din domeniu.
Art. 5. - Autoritatea competentă pentru calificările
educaţionale, organizarea pregătirii profesionale continue, examinarea
competenţei profesionale, în conformitate cu standardele educaţionale emise de
IFAC, este Camera Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare Camera.
CAPITOLUL II
Aria de cuprindere a pregătirii profesionale
continue
Art. 6. - Camera trebuie să se asigure că auditorii
financiari participă anual la programe adecvate de formare profesională
continuă pentru a-şi menţine cunoştinţele teoretice, competenţele şi valorile
profesionale la un nivel suficient de înalt.
Art. 7. - Camera cere tuturor membrilor săi să îşi
dezvolte şi să îşi menţină competenţa profesională relevantă pentru activitatea
şi responsabilităţile lor profesionale. Responsabilitatea pentru dezvoltarea şi
menţinerea competenţei îi revine fiecărui auditor financiar.
Art. 8. - Cerinţele de pregătire profesională continuă
se aplică tuturor auditorilor financiari, activi şi nonactivi.
CAPITOLUL III
Accesul la Programul
de pregătire profesională continuă
Art. 9. - Camera are obligaţia să promoveze programe de
educaţie permanentă pentru toţi membrii săi, sub supravegherea Consiliului
pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar.
Art. 10. - Cerinţele de
pregătire profesională continuă se realizează prin Programul de pregătire
profesională continuă, aprobat de către Consiliul Camerei.
Art. 11. - Camera are obligaţia sa faciliteze accesul
membrilor săi la Programul de pregătire profesională continuă.
CAPITOLUL IV
Organizarea Programului de pregătire profesională continuă
Art. 12. -In cadrul Programului de pregătire
profesională continuă, auditorii financiari trebuie să efectueze anual 40 de
ore de formare profesională, după cum urmează:
a) 20 de ore structurate;
b) 20 de ore nestructurate.
Art. 13. - Formarea profesională continuă structurată
include:
a) participarea la cursurile
anuale obligatorii, organizate de către Cameră; programa analitică şi modul de
organizare a acestor cursuri şi seminare se stabilesc de către Cameră;
b) participarea la cursurile
profesionale organizate de organismele profesionale din domeniu, pe plan
naţional sau internaţional,
cu care Camera are protocoale de colaborare. Echivalarea se face pe baza
următoarelor acte: atestat/adeverinţă de participare şi tematica cursului
respectiv. Art. 14. - Formarea profesională continuă nestructurată include:
a) participarea sau susţinerea
de cursuri în domeniu - se echivalează 10 ore/curs (dovedite prin adeverinţă şi
anexarea tematicii);
b) participarea la seminare,
congrese sau conferinţe organizate de organismele profesionale din domeniu pe plan
naţional ori internaţional (organisme membre IFAC) - se echivalează câte 4 ore
pentru fiecare manifestare de specialitate; echivalarea se face pe baza
prezenţei de la Cameră, respectiv a adeverinţei de la organismul membru IFAC
sau a altui document care atestă participarea efectivă la eveniment, cum ar fi
invitaţia, programul manifestării etc;
c) participarea la studii
postuniversitare, master sau doctorat în domeniu - se echivalează toate cele 20
de ore; echivalarea se face pe bază de adeverinţă;
d) publicarea unei cărţi în domeniu - se echivalează 20
de ore;
e) elaborarea şi publicarea de
materiale de specialitate (documentul să aibă minimum 3 pagini) - se
echivalează 4 ore/material.
Art. 15. - Se poate echivala pregătirea profesională
organizată de Cameră cu pregătirea profesională organizată de un alt organism
profesional din domeniu, numai în baza unui protocol încheiat între Cameră şi
respectivul organism profesional.
CAPITOLUL V
Monitorizarea Programului de pregătire profesională continuă
Art. 16. - Departamentul de admitere, pregătire
continuă şi stagiari din cadrul Camerei monitorizează dacă auditorii financiari îndeplinesc cerinţele
impuse de formarea profesională continuă anuală.
Art. 17. -Auditorii financiari sunt responsabili să îşi
păstreze o evidenţă, precum şi documentele referitoare la formarea profesională
prin care să demonstreze că şi-au îndeplinit obligaţiile cerute de către
Cameră.
Art. 18. -Anual se vor depune la sediul Camerei, până
la data de 31 decembrie a fiecărui an, următoarele documente, care atestă
îndeplinirea cerinţelor de pregătire profesională continuă:
a) fişa individuală de
pregătire profesională, conform formularului prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezentele norme;
b) actele doveditoare ce se referă la formarea
profesională nestructurată.
Art. 19. - Departamentul de admitere, pregătire
continuă şi stagiari din cadrul Camerei are obligaţia de a păstra propria
evidenţă privind respectarea cerinţelor de formare profesională continuă de
către fiecare auditor financiar. Termenul de păstrare este de 5 ani.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale şi sancţiuni
Art. 20. -Viza anuală pentru
exercitarea profesiei se acordă numai auditorilor financiari care fac dovada
îndeplinirii cerinţelor art. 12 şi 15.
Art. 21. - Nerespectarea prevederilor prezentelor norme
se sancţionează conform dispoziţiilor Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 983/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 22. - Prezentele norme se aplică începând cu data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANEXĂ
la norme
FIŞA INDIVIDUALĂ DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ
Subsemnatul(a),.......................................................................,
posesor al carnetului nr.................., emis de
către Camera Auditorilor
Financiari din România, denumită în continuare Camera,
declar pe propria răspundere că am îndeplinit
cerinţele de pregătire profesională continuă pentru anul...............,
astfel:
I. Pregătire
profesională continuă structurată (20 de ore):
|_| participarea la cursurile
anuale obligatorii, organizate de către Cameră în perioada...................................................., prin
societatea...............................................................................................................;
|_| participarea la cursurile profesionale organizate
de.........................................., cu care Camera are încheiat
protocol de colaborare. Anexez atestatul/adeverinţa de
participare şi tematica cursului respectiv.
II. Pregătire
profesională continuă nestructurată (20 de ore):
|_| participarea sau susţinerea
de cursuri în domeniu - se echivalează 10 ore/curs. Anexez atestatul/adeverinţa
de participare şi tematica cursului respectiv;
|_| participarea la seminare, congrese sau conferinţe organizate de organismele profesionale din domeniu
pe plan naţional sau internaţional (organisme membre IFAC) - se echivalează
câte 4 ore pentru fiecare manifestare de specialitate. Anexez atestatul sau.........................................................................(alt document care atestă
participarea efectivă la eveniment, cum ar fi invitaţie, program etc);
|_| participarea la studii
postuniversitare, master sau doctorat în domeniu - se echivalează toate cele 20
de ore. Anexez adeverinţa de participare;
|_| publicarea unei cărţi în
domeniu [numele cărţii ......................................., autor(i)
..........................................., editură....................., an de apariţie.................,
ISBN...............] - se echivalează 20 de ore;
|_| elaborarea şi publicarea de
materiale de specialitate (documentul să aibă minimum 3 pagini) - se
echivalează 4 ore/material de minimum 3 pagini. Anexez o listă cu materialele
publicate şi publicaţia în care au apărut.
Data
..............................................
Semnătura
..............................................
Acest formular se va completa anual şi se va depune
până la data de 31 decembrie a fiecărui an.