HOTARARE Nr.
1213 din 6 septembrie 2006
privind stabilirea
procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite
proiecte publice si private
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 802 din 25 septembrie 2006
Având în vedere prevederile Convenţiei privind accesul
la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la
justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată
prin Legea nr. 86/2000,
în temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 265/2006,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre stabileşte
procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele
publice şi private care pot avea efecte semnificative asupra mediului.
(2) Evaluarea impactului asupra mediului este parte
integrantă din procedura de emitere/respingere a acordului de mediu.
(3) Autorităţile competente pentru aplicarea
prevederilor prezentei hotărâri sunt, după caz, autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului,
agenţiile regionale şi locale pentru protecţia mediului.
Art. 2. - (1) In înţelesul prezentei hotărâri, termenii
şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) acord de mediu - act
tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului,
din punctul de vedere al impactului asupra mediului; acordul de mediu
reprezintă decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, care dă
dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul din punctul de vedere al
protecţiei mediului;
b) drept vătămat - orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
c) evaluarea impactului asupra mediului - procesul menit să identifice, să descrie şi să stabilească, în
funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele
directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui
proiect asupra sănătăţii oamenilor şi mediului, finalizat prin raportul
evaluării impactului asupra mediului;
d) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea
realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
e) interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea
realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz,
în considerarea apărării unui interes public;
f) procedura de evaluare a impactului asupra mediului
- parcurgerea etapelor ce au ca obiect stabilirea
necesităţii supunerii unui proiect evaluării impactului asupra mediului,
evaluarea impactului asupra mediului, consultarea publicului şi a autorităţilor
publice cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului, luarea în
considerare a raportului evaluării impactului asupra mediului şi a rezultatelor
acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării asupra deciziei luate;
g) proiect - execuţia
lucrărilor de construcţii sau a altor instalaţii ori amenajări, alte
intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică
extragerea resurselor minerale;
h) public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în concordanţă cu legislaţia ori
cu practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora;
i) public interesat - publicul afectat sau
posibil a fi afectat de ori care are un interes în procesul de luare a deciziilor de mediu; organizaţiile neguvernamentale care promovează
protecţia mediului şi îndeplinesc condiţiile cerute de legislaţia în vigoare
fac parte din publicul interesat;
j) titularul proiectului - solicitantul acordului
de mediu pentru un proiect privat sau autoritatea
publică ce iniţiază un proiect.
(2) Definiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), d) şi
e) se interpretează în sensul acordării accesului larg la justiţie publicului
interesat.
(3) Dispoziţiile alin. (1) lit. h) se aplică
persoanelor fizice, indiferent de cetăţenie, naţionalitate sau domiciliu, iar
în cazul persoanelor juridice, indiferent de locul unde sunt înregistrate ori
în care se află centrul efectiv al activităţii lor.
Art. 3. - (1) Proiectele care pot avea efecte
semnificative asupra mediului datorită, printre
altele, naturii, dimensiunii sau localizării lor fac obiectul evaluării
impactului asupra mediului înainte de emiterea acordului de mediu. Aceste
proiecte sunt prevăzute la art. 8 şi 9.
(2) Evaluarea impactului asupra mediului identifică, descrie şi evaluează, în mod corespunzător şi
pentru fiecare caz în parte, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri,
efectele directe şi indirecte ale proiectului asupra următorilor factori:
a) fiinţe umane, faună şi floră;
b) sol, apă, aer, climă şi
peisaj;
c) bunuri materiale şi patrimoniu cultural;
d) interacţiunea dintre factorii menţionaţi la lit.
a), b) şi c).
(3) Evaluarea impactului asupra mediului pentru
proiectele care intră sub incidenţa legislaţiei privind prevenirea şi controlul
integrat al poluării include cerinţele specifice acelei legislaţii.
(4) Evaluarea impactului asupra mediului stabileşte
măsurile de prevenire, reducere şi, unde este posibil, de compensare a
efectelor semnificative adverse ale proiectului asupra factorilor prevăzuţi la
alin. (2) şi contribuie la luarea deciziei de emitere/respingere a acordului de
mediu.
(5) Evaluarea impactului asupra mediului se
efectuează în faza de pregătire a studiului de fezabilitate a proiectului.
Art. 4. - (1) Procedura de
evaluare a impactului asupra mediului se realizează în etape, după cum urmează:
a) etapa de încadrare a proiectului în procedura de
evaluare a impactului asupra mediului;
b) etapa de definire a domeniului evaluării şi de
realizare a raportului evaluării impactului asupra mediului;
c) etapa de analiză a calităţii raportului evaluării
impactului asupra mediului.
(2) Procedura de evaluare a impactului asupra mediului
începe prin depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu în faza de studiu de prefezabilitate a proiectului.
Art. 5. - (1) Procedura de evaluare a impactului asupra
mediului este condusă de autorităţile competente pentru protecţia mediului, cu
participarea autorităţilor publice centrale sau locale, după caz, care au
atribuţii şi răspunderi specifice în domeniul protecţiei mediului.
(2) Participarea autorităţilor prevăzute la alin. (1)
se realizează în cadrul unui colectiv de analiză tehnică constituit la nivel
central prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului, la nivelul fiecărui judeţ, al municipiului Bucureşti, prin
ordin emis de prefect, conform legislaţiei în vigoare privind prefectul şi
instituţia prefectului, iar la nivelul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei
„Delta Dunării", prin ordin emis de prefectul judeţului Tulcea.
(3) Autorităţile prevăzute la alin. (1) exprimă puncte
de vedere în cadrul colectivului de analiză tehnică cu privire la informaţiile
prezentate de titularul proiectului în etapele procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.
(4) In scopul aplicării prevederilor prezentei
hotărâri, autorităţile competente pentru protecţia mediului asigură
transmiterea informaţiilor relevante autorităţilor prevăzute la alin. (1) şi
organizarea şedinţelor colectivului de analiză tehnică.
Art. 6. - Autorităţile competente pentru protecţia mediului
percep taxe în cuantum de 100 lei la emiterea acordului de mediu.
Art. 7. - (1) Prevederile prezentei hotărâri nu se
aplică:
a) proiectelor destinate apărării naţionale, dacă
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte, printr-o
analiză caz cu caz, că aplicarea procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului poate afecta negativ apărarea naţională;
b) proiectelor ale căror detalii sunt adoptate
printr-un act normativ specific, dacă cerinţele prezentei hotărâri, inclusiv cele
referitoare la furnizarea informaţiei, sunt îndeplinite în timpul procesului
legislativ respectiv.
(2) In cazuri excepţionale, autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului poate excepta, în totalitate sau în parte,
de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului un anumit proiect
prevăzut în anexa nr. 1 sau 2. In acest caz, autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului are următoarele obligaţii:
a) să stabilească dacă este
necesară o altă formă de evaluare;
b) să pună la dispoziţia publicului interesat
informaţiile dobândite ca urmare a aplicării metodei de evaluare prevăzute la
lit. a), precum şi informaţii privind decizia de exceptare şi motivele
acordării acesteia;
c) să informeze Comisia Europeană, anterior luării
deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu, despre motivele care
fundamentează acordarea excepţiei şi să transmită acesteia informaţiile puse la
dispoziţia propriului public, conform legislaţiei în vigoare privind accesul la
informaţia privind mediul.
(3) Decizia de exceptare se comunică titularului de
proiect, anterior informării Comisiei Europene potrivit prevederilor alin. (2)
lit. c).
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică, după caz,
cu respectarea procedurii prevăzute la art. 17.
Art. 8. - (1) Autorităţile competente pentru protecţia
mediului analizează proiectele publice sau private
supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului conform prevederilor
prezentei hotărâri.
(2) Proiectele publice sau private prevăzute în anexa
nr. 1, precum şi orice proiecte propuse a se realiza pe un amplasament situat
în perimetre de protecţie hidrogeologică prevăzute de legislaţia privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie
sanitară şi hidrogeologică se supun evaluării impactului asupra mediului.
(3) Proiectele publice sau private pentru care
trebuie stabilită necesitatea efectuării evaluării impactului asupra mediului
sunt cele:
a) prevăzute în anexa nr. 2;
b) realizate în cadrul unei
arii naturale protejate, indirect legate de aceasta sau necesare pentru
managementul ariei naturale protejate care, fie individual, fie împreună cu
alte proiecte, pot avea efecte semnificative asupra ariei naturale protejate,
având în vedere obiectivele de conservare a acesteia, aşa cum sunt prevăzute în
legislaţia privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) lit. a),
toate proiectele prevăzute în anexa nr. 2 ce urmează a fi realizate în zona
costieră se supun evaluării impactului asupra mediului.
Art. 9. - (1) Proiectele prevăzute la art. 8 alin. (3)
se supun etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra
mediului. Această etapă se realizează cu consultarea autorităţilor din
colectivul de analiză tehnică prevăzut la art. 5 alin. (2).
(2) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului
decide asupra necesităţii efectuării evaluării impactului asupra mediului prin
examinarea, caz cu caz, a oricărui proiect prevăzut la art. 8 alin. (3),
folosind criteriile prevăzute în anexa nr. 3 şi, după caz, anumite valori de
prag.
(3) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului
informează şi pune la dispoziţia publicului decizia
etapei de încadrare.
Art. 10. - (1) Analizarea proiectelor conform
prevederilor art. 9 se realizează de către autorităţile competente pentru
protecţia mediului, luând în considerare informaţiile furnizate în cadrul
solicitării de emitere a acordului de mediu, depusă de titular.
(2) Solicitarea cuprinde cel puţin:
a) descrierea şi caracteristicile amplasamentului
propus;
b) descrierea şi caracteristicile proiectului şi ale
activităţilor care urmează a fi desfăşurate: mărime, tehnologii şi materiale
propuse a fi folosite şi utilizarea resurselor naturale;
c) descrierea activităţilor specifice perioadei de
realizare a proiectului;
d) descrierea sumară a potenţialului impact al
proiectului asupra mediului.
Art. 11. - (1) După stabilirea obligativităţii
evaluării impactului asupra mediului pentru un proiect se trece la etapa de
definire a domeniului evaluării impactului asupra mediului. In acest scop,
autoritatea competentă pentru protecţia mediului pregăteşte şi transmite
titularului de proiect un îndrumar referitor la problemele de mediu care
trebuie tratate în raportul evaluării impactului asupra mediului şi la gradul
de detaliere a acestora.
(2) In vederea elaborării îndrumarului prevăzut la
alin. (1), autoritatea competentă pentru protecţia mediului:
a) analizează memoriul de prezentare a proiectului
depus de titular care detaliază informaţiile prezentate în solicitare;
b) consultă titularul de proiect, publicul interesat
şi celelalte autorităţi publice implicate în procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul respectiv.
(3) Indrumarul se pune la dispoziţia publicului
interesat, spre informare.
(4) Indrumarul transmis titularului de proiect nu
exclude posibilitatea solicitării de către autoritatea competentă pentru
protecţia mediului a unor informaţii suplimentare.
Art. 12. - (1) Pentru toate proiectele supuse evaluării
impactului asupra mediului titularii acestora au obligaţia de a furniza în
cadrul raportului evaluării impactului asupra mediului informaţiile prevăzute în anexa nr. 4.
(2) Autorităţile publice, în special cele prevăzute
la art. 5 alin. (1), care deţin informaţii relevante pentru evaluarea efectelor
directe şi indirecte ale proiectului, au obligaţia să pună aceste informaţii la
dispoziţia titularului de proiect.
(3) Autorităţile competente pentru protecţia mediului
verifică dacă titularul proiectului a furnizat, într-o formă adecvată,
informaţiile prevăzute în anexa nr. 4.
(4) In îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin.
(3), autorităţile competente pentru protecţia mediului ţin seama de următoarele
aspecte:
a) să fie solicitate şi furnizate informaţii
relevante etapei respective din procedura de evaluare a impactului asupra
mediului, caracteristicilor specifice proiectului sau tipului de proiect,
precum şi elementelor de mediu care pot fi afectate;
b) să fie solicitate informaţiile pe care titularul
de proiect le poate furniza având în vedere, printre altele, nivelul actual al
cunoaşterii şi al metodelor de evaluare.
Art. 13. - Informaţiile furnizate de titularul de
proiect, conform prevederilor art. 12 alin. (1), includ cel puţin următoarele:
a) descrierea proiectului, cuprinzând date
referitoare la amplasament, soluţii tehnice propuse şi mărimea proiectului;
b) descrierea măsurilor avute în vedere pentru a
evita, a reduce şi, dacă este posibil, a remedia efectele adverse asupra
mediului;
c) datele necesare pentru identificarea şi evaluarea
principalelor efecte pe care proiectul le poate avea asupra mediului;
d) prezentarea generală a principalelor
alternative studiate de titularul de proiect, cu indicarea motivelor alegerii
sale, avându-se în vedere efectele asupra mediului;
e) un rezumat fără caracter tehnic al informaţiilor
prevăzute la lit. a)-d).
Art. 14. - (1) Elaborarea raportului evaluării impactului asupra mediului se realizează pe baza
îndrumarului prevăzut la art. 11 alin. (1) de către persoane fizice sau
juridice, atestate în condiţiile legii, şi independente de titularul
proiectului.
(2) Raportul evaluării impactului asupra mediului, al
cărui conţinut respectă prevederile art. 12 alin. (1), se înaintează
autorităţii competente pentru protecţia mediului.
(3) Raportul evaluării impactului asupra mediului
este supus comentariilor publicului interesat, ale cărui observaţii sunt luate
în considerare în etapa de analiză a calităţii raportului.
(4) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului,
împreună cu autorităţile participante în colectivul de analiză tehnică,
analizează calitatea raportului evaluării impactului asupra mediului şi decide
acceptarea sau refacerea raportului.
Art. 15. - (1) In procedura de evaluare a impactului
asupra mediului autorităţile competente pentru protecţia mediului aduc la
cunoştinţă publicului, din timp şi cel mai târziu imediat ce informaţia poate
fi furnizată într-un termen rezonabil, prin anunţ public şi prin afişare pe
pagina proprie de web, următoarele aspecte:
a) orice solicitare de acord de mediu;
b) faptul că proiectul face obiectul evaluării
impactului asupra mediului, indicând, după caz, şi că proiectul intră sub
incidenţa prevederilor art. 17;
c) datele de contact ale autorităţilor competente
pentru emiterea/respingerea acordului de mediu, ale autorităţilor de la care
pot fi obţinute informaţii relevante, ale autorităţilor unde se pot înainta
comentarii sau adresa întrebări, precum şi termenul pentru transmiterea
acestora;
d) tipul deciziilor posibile sau, în cazul în care
există, proiectul deciziei respective;
e) faptul că informaţiile din etapa de definire a
domeniului evaluării şi de realizare a raportului evaluării impactului asupra
mediului sunt puse la dispoziţia publicului;
f) locul, orarul şi mijloacele prin care informaţiile
relevante sunt puse la dispoziţia publicului;
g) modalităţile de participare a publicului, în
conformitate cu art. 16 alin. (2) lit. a) şi b).
(2) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului
pune la dispoziţia publicului interesat, spre consultare, într-un interval de
timp rezonabil, următoarele:
a) orice informaţie obţinută în urma parcurgerii
etapei de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului
evaluării impactului asupra mediului;
b) rapoartele şi recomandările relevante emise către
autoritatea competentă pentru protecţia mediului la momentul informării
publicului interesat, potrivit prevederilor alin. (1);
c) alte informaţii decât cele prevăzute la alin. (1),
care sunt relevante pentru luarea deciziei şi care devin disponibile după
momentul informării publicului interesat în conformitate cu prevederile alin.
(1), cu respectarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 878/2005 privind
accesul publicului la informaţia privind mediul.
Art. 16. - (1) Publicul interesat are posibilitatea de
a participa efectiv şi din timp la procesul de luare a deciziilor de mediu, de
a se documenta şi a transmite comentarii şi opinii autorităţii competente
pentru protecţia mediului, când toate opţiunile sunt deschise şi înaintea
luării deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu.
(2) Informarea şi participarea publicului la procedura
de evaluare a impactului asupra mediului sunt coordonate de autorităţile
competente pentru protecţia mediului şi cuprind:
a) modalitatea de informare a publicului: prin afişe
pe o anumită zonă teritorială, publicaţii în presa centrală şi/sau locală,
organizarea unor expoziţii cu planuri, schiţe, tabele, grafice, modele
referitoare la proiectul respectiv şi altele asemenea;
b) modalitatea de consultare a publicului interesat
prin informări scrise sau dezbateri publice;
c) perioade de timp corespunzătoare pentru etapele
procedurii, cu scopul de a asigura timp suficient pentru informarea publicului
şi pentru ca publicul interesat să se pregătească şi să participe efectiv la
procesul de luare a deciziilor de mediu.
Art. 17. - (1) In situaţia în care un proiect poate să
aibă un efect semnificativ asupra mediului altui stat sau când un alt stat
posibil să fie afectat semnificativ solicită informaţii asupra proiectului,
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului transmite autorităţii
centrale de mediu din acel stat, cât mai curând posibil şi nu mai târziu de
momentul când este informat propriul public, cel puţin următoarele informaţii
referitoare la proiect:
a) o descriere a proiectului împreună cu orice
informaţie disponibilă asupra posibilului impact
transfrontier al acestuia;
b) informaţii privind tipul deciziei care urmează să
fie luată.
(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului indică statului prevăzut la alin. (1) un interval de timp suficient în
care să precizeze dacă doreşte să participe la procesul
de luare a deciziilor de mediu.
(3) Dacă statul care a primit informaţiile prevăzute
la alin. (1) comunică intenţia sa de participare la procesul de luare a
deciziilor de mediu, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului îi
transmite informaţiile despre proiect prevăzute la art. 15 alin. (1) şi pe cele
care se pun la dispoziţia publicului interesat, conform prevederilor art. 15
alin. (2) lit. a) şi b).
(4) In cazul în care România este stat potenţial
afectat, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are obligaţia:
a) să pună la dispoziţia autorităţilor implicate în
procesul de luare a deciziilor de mediu şi publicului interesat, într-un termen
rezonabil, informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), primite de la statul de origine;
b) să asigure autorităţilor implicate în procesul de
luare a deciziilor de mediu şi publicului interesat posibilitatea de a înainta
autorităţii centrale pentru protecţia mediului din statul de origine opiniile
cu privire la informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), într-un interval
rezonabil de timp, înainte de emiterea deciziei finale.
(5) Statele interesate iniţiază consultări privind,
printre altele, efectele potenţiale transfrontiere ale proiectului şi măsurile
avute în vedere pentru a reduce sau a elimina astfel de efecte şi se înţeleg
asupra unui interval de timp rezonabil privind durata consultărilor.
(6) Ministerul Afacerilor Externe sprijină demersurile
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului prevăzute la alin. (1)
-(5), astfel încât publicul interesat de pe teritoriul statului afectat să
participe efectiv la procesul de luare a deciziilor de mediu, inclusiv în cazul
proiectelor cu posibile efecte semnificative pe teritoriul României, iniţiate
în alte state.
Art. 18. - Rezultatele consultărilor şi informaţiile
obţinute conform prevederilor art. 5, art. 11-13, art. 15 - 17 alin. (1) -(3)
şi (5) se iau în considerare în procedura de emitere/respingere a acordului de
mediu pentru proiectele publice sau private care fac obiectul prezentei
hotărâri.
Art. 19. - (1) Autoritatea competentă pentru protecţia
mediului, cu consultarea colectivului de analiză tehnică, ia decizia de
emitere/respingere a acordului de mediu pe baza analizării raportului evaluării
impactului asupra mediului, a comentariilor şi opiniilor exprimate de publicul
interesat şi a altor informaţii relevante, după caz.
(2) Acordul de mediu pentru proiectele care fac
obiectul legislaţiei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
include cerinţele prevăzute de acea legislaţie.
Art. 20. - (1) Acordul de mediu pentru proiectele
prevăzute la art. 8 alin. (3) lit. b) se emite numai dacă proiectul nu
afectează în mod negativ integritatea ariei naturale protejate respective.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în
cazul în care evaluarea impactului asupra mediului relevă efecte negative
asupra ariei naturale protejate şi, în lipsa unor soluţii alternative,
proiectul trebuie totuşi realizat din considerente imperative de interes public
major, inclusiv din raţiuni de ordin social sau economic, autoritatea publică
pentru protecţia mediului competentă emite acordul de mediu numai după
stabilirea măsurilor compensatorii necesare pentru a proteja coerenţa reţelei
naţionale de arii naturale protejate sau cea globală a reţelei Natura 2000, în
cazul siturilor de interes comunitar.
(3) In situaţia în care siturile incluse în reţeaua
Natura 2000, identificate conform legislaţiei în vigoare, adăpostesc un tip de
habitat natural prioritar şi/sau o specie prioritară, singurele considerente
care pot fi invocate sunt cele legate de:
a) sănătatea sau siguranţa publică;
b) anumite consecinţe benefice de importanţă majoră
pentru mediu; sau
c) alte motive imperative de interes public major,
asupra cărora s-a obţinut punctul de vedere al Comisiei Europene.
(4) Autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului informează Comisia Europeană despre măsurile compensatorii adoptate
pentru a proteja coerenţa globală a reţelei Natura 2000.
Art. 21. - (1) Autorităţile
competente pentru protecţia mediului fac publică decizia de emitere/respingere
a acordului de mediu şi pun la dispoziţia publicului următoarele informaţii:
a) conţinutul deciziei, care include toate condiţiile
necesare a fi îndeplinite de titularul proiectului;
b) principalele motive şi considerente pe care se
bazează decizia de emitere/respingere, inclusiv informaţii cu privire la
desfăşurarea procesului de participare a publicului;
c) descrierea, după caz, a principalelor măsuri pentru
evitarea, reducerea şi, dacă este posibil, compensarea efectelor adverse
majore.
(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului informează orice stat care a fost consultat conform prevederilor art.
17 alin. (1) -(3) şi (5) şi transmite acestora informaţiile prevăzute la alin.
(1).
(3) In cazul în care România este stat potenţial
afectat, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asigură punerea
la dispoziţia propriului public interesat, într-o manieră corespunzătoare, a
informaţiilor prevăzute la alin. (1), primite de la statul de origine.
Art. 22. - (1) Prevederile prezentei hotărâri nu aduc
atingere obligaţiei autorităţilor competente pentru protecţia mediului de a
respecta restricţiile impuse de legislaţia în vigoare în legătură cu
confidenţialitatea comercială şi industrială, inclusiv proprietatea
intelectuală, şi protejarea interesului public.
(2) In cazul aplicării art. 17, transmiterea
informaţiilor către alte state şi primirea informaţiei de la alte state fac
obiectul restricţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare a statului de
origine.
Art. 23. - (1) Orice persoană care face parte din
publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori
într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ
competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial,
actele, deciziile sau omisiunile autorităţii publice competente pentru
protecţia mediului, care fac obiectul participării publicului în procedura de
evaluare a impactului asupra mediului, prevăzute de prezenta hotărâre, cu
respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu
modificările ulterioare.
(2) Actele sau omisiunile autorităţii publice
competente pentru protecţia mediului, care fac obiectul participării publicului
în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, se atacă odată cu
decizia etapei de încadrare sau cu decizia de emitere/respingere a acordului de
mediu, după caz.
(3) Se poate adresa instanţei de contencios
administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care
îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. i), considerându-se
că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.
(4) Soluţionarea cererii se face potrivit
dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Art. 24. - (1) Inainte de a se adresa instanţei de
contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 23 trebuie să solicite autorităţii
publice emitente, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa
publicului a deciziei etapei de încadrare sau a deciziei de emitere/respingere
a acordului de mediu, revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii.
(2) Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a
răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile
de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.
(3) Procedura administrativă prealabilă prevăzută la
alin. (1) şi (2) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă şi corectă.
Art. 25. - Autorităţile competente
pentru protecţia mediului au obligaţia ca în decizia etapei de încadrare şi în
decizia de emitere/respingere a acordului de mediu să includă informaţii
concrete despre procedura de contestare administrativă şi contencios
administrativ prevăzută la art. 23 şi 24.
Art. 26. - (1) Titularul proiectului are obligaţia de a
notifica în scris autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre orice
modificare a datelor/informaţiilor care au stat la baza luării deciziei etapei
de încadrare sau a deciziei etapei de emitere/respingere a acordului de mediu,
după caz.
(2) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului
stabileşte, cu consultarea colectivului de analiză tehnică, dacă modificarea
sau extinderea adusă proiectului poate avea efecte semnificative asupra
mediului, conform prevederilor prezentei hotărâri, şi informează publicul în
mod corespunzător. In caz afirmativ, autoritatea competentă pentru protecţia
mediului solicită elaborarea sau, după caz, refacerea evaluării impactului
asupra mediului, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 11-25.
(3) In urma aplicării prevederilor alin. (2), acordul
de mediu se revizuieşte în mod corespunzător.
Art. 27. - (1) Este interzisă
realizarea fără obţinerea acordului de mediu a proiectelor prevăzute la:
a) art. 8 alin. (3), pentru care s-a stabilit
necesitatea evaluării impactului asupra mediului;
b) art. 8 alin. (4);
c) anexa nr. 1.
(2) Titularii proiectelor au
obligaţia respectării condiţiilor prevăzute în acordul de mediu.
Art. 28. - (1) Constituie contravenţie şi se
sancţionează după cum urmează, următoarele fapte:
a) încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 26 alin.
(1) şi la art. 27 alin. (1), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru
persoane fizice, şi de la 30.000 lei la 60.000 lei, pentru persoane juridice;
b) încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 27 alin.
(2), cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la
25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.
(2) Pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute de art.
27 se aplică şi sancţiunea complementară de desfiinţare a lucrărilor şi
aducerea terenului la starea iniţială.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează de personalul
împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi al Administraţiei
Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării", conform reglementărilor legale în
vigoare.
(4) Dispoziţiile referitoare la contravenţii
prevăzute la alin. (1) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Contravenientul poate
achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din
minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând
menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei.
Art. 29. - Proiectele transmise unei autorităţi
competente pentru protecţia mediului în vederea obţinerii acordului de mediu şi
supuse evaluării impactului asupra mediului, înainte de intrarea în vigoare a
prezentei hotărâri, se supun procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului şi de emitere a acordului de mediu aflate în vigoare la momentul
depunerii solicitării.
Art. 30. - (1) Metodologia de aplicare a procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, conţinând
competenţele, durata etapelor procedurale şi dispoziţii privind informarea şi
participarea publicului, se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) Metodologia de aplicare a prevederilor art. 17 se
aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei hotărâri.
Art. 31. - Anexele nr. 1 -4 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 32. - (1) Autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului informează Comisia Europeană cu privire la aplicarea
prezentei hotărâri şi asupra criteriilor şi/sau valorilor de prag adoptate în
vederea aplicării prevederilor art. 9.
(2) Autoritatea centrală pentru protecţia mediului
transmite Comisiei Europene actele normative naţionale care asigură conformarea
cu prevederile Directivei 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte
publice sau private asupra mediului, modificată şi completată prin Directiva
97/11/CE şi prin Directiva 2003/35/CE.
Art. 33. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 60 de
zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României,
Partea I, cu excepţia prevederilor art. 7 alin. (2)
lit. c), art. 20 alin. (3) lit. c) şi alin. (4) şi ale art. 32, care intră în
vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
Art. 34. - In situaţia în care printr-un act normativ
anterior prezentei hotărâri se face trimitere la Hotărârea Guvernului nr.
918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra
mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse
acestei proceduri ori generic la procedura de evaluare a impactului asupra
mediului, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din
prezenta hotărâre.
Art. 35. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 918/2002 privind stabilirea
procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea
listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 17
septembrie 2002, cu modificările ulterioare.
(2) Actele normative emise în baza Hotărârii Guvernului
nr. 918/2002, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei hotărâri,
rămân în vigoare până la data abrogării lor.
Prezenta hotărâre transpune prevederile Directivei
Consiliului 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi
private asupra mediului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 175 din 5 iulie 1985, modificată şi completată prin
Directiva Consiliului 97/11/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 73 din 14 martie 1997, şi Directiva 2003/35/CE privind
participarea publicului cu privire la elaborarea anumitor planuri şi programe
în legătură cu mediul şi modificarea, în ceea ce priveşte participarea
publicului şi accesul la justiţie, a directivelor Consiliului 85/337/CEE şi
96/61/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 156
din 25 iunie 2003.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
Ministrul economiei şi comerţului,
Codruţ Ioan Şereş
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
p. Ministrul integrării europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
ANEXA Nr. 1
LISTA
proiectelor supuse evaluării impactului asupra
mediului
1. Agricultură:
1.1. instalaţii pentru creşterea intensivă a porcilor,
cu o capacitate cel puţin egală cu:
a) 900 de locuri pentru scroafe;
b) 3.000 de locuri pentru creşterea porcilor mai mari
de 30 kg;
1.2. instalaţii pentru creşterea intensivă a păsărilor,
cu o capacitate cel puţin egală cu:
a) 85.000 de locuri pentru
creşterea păsărilor de carne;
b) 60.000 de locuri pentru păsări ouătoare.
2. Industria extractivă a
petrolului, gazelor naturale, cărbunelui şi turbei:
2.1. extracţia petrolului, când cantitatea extrasă
depăşeşte 500 t/zi;
2.2. extracţia gazelor naturale, când cantitatea
extrasă depăşeşte 500.000 m3/zi;
2.3. extracţia cărbunelui în exploatări miniere de
suprafaţă, când suprafaţa amplasamentului depăşeşte 25 ha;
2.4. extracţia turbei, când suprafaţa amplasamentului
depăşeşte 150 ha.
3. Industria energetică:
3.1. termocentrale şi alte instalaţii de ardere,
inclusiv instalaţii industriale pentru producerea energiei electrice, energiei
termice, a aburului sau a apei calde, cu o putere de cel puţin 300 MW;
3.2. centrale nucleare şi alte reactoare nucleare,
inclusiv dezafectarea ori scoaterea din funcţiune a acestora, sau reactoare1) (cu excepţia instalaţiilor de
cercetare pentru producerea şi conversia materialelor fisionabile şi a celor
radioactive, a căror putere maximă nu depăşeşte 1 kW putere termică continuă);
3.3. instalaţii pentru reprocesarea combustibilului
nuclear iradiat;
3.4. instalaţii pentru:
a) producerea sau îmbogăţirea combustibilului nuclear;
b) procesarea combustibilului nuclear iradiat sau
pentru procesarea deşeurilor cu nivel ridicat de
radioactivitate;
c) depozitarea finală a combustibilului nuclear
iradiat;
d) depozitarea finală a deşeurilor radioactive,
exclusiv;
e) stocarea, planificată pentru o perioadă mai mare de
10 ani, a combustibilului nuclear iradiat sau a deşeurilor radioactive, pe un
amplasament diferit de cel de producţie, exclusiv;
3.5. construirea liniilor aeriene de tensiune
electrică, cu o tensiune de cel puţin 220 kV şi o lungime de cel puţin 15 km.
4. Producerea şi
prelucrarea metalelor:
4.1. instalaţii integrate
pentru producerea fontei primare şi a oţelului;
4.2. instalaţii pentru obţinerea metalelor brute
neferoase din minereuri, concentrate sau din materiale secundare prin procese
metalurgice, chimice sau electrolitice.
5. Industria materialelor
minerale de construcţii:
5.1. instalaţii pentru extracţia azbestului şi pentru
prelucrarea şi transformarea azbestului şi a produselor care conţin azbest:
a) instalaţii pentru produsele de azbociment, cu o
producţie anuală de cel puţin 20.000 t produs finit;
b) instalaţii pentru materiale de fricţiune, cu o
producţie anuală de cel puţin 50 t produs finit;
c) instalaţii pentru alte utilizări ale azbestului, cu
un consum de cel puţin 200 t anual;
5.2. cariere şi exploatări miniere de suprafaţă, când suprafaţa
amplasamentului depăşeşte 25 ha.
6. Industria chimică şi
petrochimică:
6.1. instalaţii chimice integrate, cum sunt
instalaţiile pentru producerea substanţelor pe scară industrială folosind
procese de conversie chimică, în care mai multe unităţi tehnologice alăturate
sunt legate funcţional una de cealaltă şi sunt utilizate pentru:
a) producerea substanţelor chimice organice de bază;
b) producerea substanţelor chimice anorganice de
bază;
c) producerea îngrăşămintelor pe bază de fosfor, azot
sau potasiu (îngrăşăminte simple sau complexe);
d) obţinerea produselor de bază pentru protecţia
plantelor şi a biocidelor;
e) obţinerea produselor farmaceutice de bază folosind
procese chimice sau biologice;
6.2. producerea explozibililor;
6.3. rafinării de ţiţei (cu
excepţia celor care produc numai lubrifianţi din ţiţei);
6.4. instalaţii pentru depozitarea petrolului, a
produselor petrochimice sau chimice, cu o capacitate de cel puţin 200.000 t;
6.5. instalaţii pentru gazeificarea şi lichefierea a
cel puţin 500 t de cărbune sau şisturi bituminoase pe zi;
6.6. conducte pentru transportul gazelor, petrolului
sau al substanţelor chimice, având un diametru mai mare de 800 mm şi o lungime
de cel puţin 40 km.
7. Industria lemnului şi a
hârtiei:
7.1. instalaţii industriale pentru producerea celulozei
din cherestea sau materiale fibroase similare;
1) Centralele
nucleare şi alte reactoare nucleare încetează a mai fi considerate ca atare
atunci când tot combustibilul nuclear şi alte elemente contaminate radioactiv
au fost îndepărtate definitiv de pe amplasamentul instalaţiei.
7.2. instalaţii industriale pentru producerea hârtiei
şi a cartonului, cu o capacitate de producţie mai mare de 200 t/zi.
8. Proiecte de
infrastructură:
8.1. construcţia de linii pentru traficul feroviar de
lungă distanţă;
8.2. construirea aerodromurilor1) dotate cu cel putin o pistă de decolare-aterizare mai lungă de
2.100 m;
8.3. construirea de autostrăzi şi de drumuri expres2);
8.4. construirea drumurilor noi cu cel puţin 4 benzi sau realinierea şi/sau lărgirea unui drum existent de
două ori mai puţine benzi până la 4 sau mai multe benzi, în cazul în care
aceste drumuri noi sau realinierea lor şi/sau secţiunea lărgită a acestora este
de cel puţin 10 km lungime continuă;
8.5. căi navigabile interioare şi porturi pentru
traficul fluvial interior, care permit trecerea vaselor mai mari de 1.350 t;
8.6. porturi comerciale, cheiuri pentru încărcare şi
descărcare legate de uscat şi porturi exterioare (exclusiv cheiuri pentru feribot),
care permit intrarea vaselor de cel puţin 1.350 t.
9. Alte tipuri de proiecte:
9.1. sisteme de captare a apelor subterane, acolo unde
volumul anual de apă captată este de cel puţin 10 milioane m3;
9.2. sisteme artificiale de reîncărcare a acviferului,
acolo unde volumul anual de apă reîncărcată este de cel puţin 10 milioane m3;
9.3. lucrări de transfer al resurselor de apă între
bazinele hidrografice, executate în scopul prevenirii deficitului de apă,
pentru un volum anual de apă transferată de cel puţin 100 milioane m3/an; se exceptează transferul prin
conducte al apei potabile;
9.4. lucrări de transfer al resurselor de apă între
bazinele hidrografice, pentru un debit mediu multianual al bazinului de captare
de cel puţin 2.000 milioane m3/an şi pentru o cantitate de apă transferată de cel puţin 5% din
acest debit; se exceptează transferul prin conducte al apei potabile;
9.5. baraje şi alte instalaţii proiectate să reţină
sau să stocheze permanent apa, cu o capacitate nouă ori suplimentară de apă
reţinută sau stocată de cel puţin 10 milioane m3;
9.6. staţii pentru epurarea apelor uzate de cel puţin
150.000 echivalenţi locuitor3';
9.7. depozite pentru deşeuri periculoase sau
instalaţii pentru eliminarea deşeurilor prin incinerare ori tratare chimică,
operaţiune definită în anexa nr. NA pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările ulterioare;
9.8. instalaţii cu o capacitate mai mare de 100 t/zi
pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase prin incinerare sau tratare chimică,
operaţiune definită în anexa nr. IIA pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
426/2001, cu modificările ulterioare;
10. orice modificare sau extindere a proiectelor
enumerate în prezenta anexă, dacă o asemenea modificare sau extindere
întruneşte ea însăşi valorile de prag stabilite, după caz, în această anexă.
1) Aerodrom - aeroport
care se conformează definiţiei din Convenţia de la
Chicago (1944) privind înfiinţarea Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale
(anexa nr. 14).
2) Drumuri expres
- drumuri care se conformează definiţiei din
Acordul european privind arterele principale de trafic internaţional din 15
noiembrie 1975.
3) Echivalenţi locuitor exprimă
încărcarea cu poluanţi a apelor uzate, conform definiţiei din Hotărârea
Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de
descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările
ulterioare.
ANEXA Nr. 2
LISTA
proiectelor pentru care trebuie stabilită
necesitatea efectuării evaluării impactului asupra mediului
1. Agricultură, silvicultură şi acvacultura:
a) proiecte pentru restructurarea exploataţiilor agricole;
b) proiecte pentru utilizarea terenului necultivat sau
a suprafeţelor parţial antropizate în scop agricol intensiv;
c) proiecte de gospodărire a apelor pentru
agricultură, inclusiv proiecte de irigaţii şi desecări;
d) împădurirea terenurilor pe care nu a existat
anterior vegetaţie forestieră sau desfrişare în scopul schimbării categoriei de
folosinţă a terenului;
e) instalaţii pentru creşterea intensivă a şeptelului,
altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
f) crescătorii pentru piscicultura intensivă;
g) recuperarea/îmbunătăţirea terenurilor neagricole,
inclusiv a celor din mare.
2. Industria extractivă:
a) cariere, exploatări miniere de suprafaţă şi de
extracţie a turbei, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
b) exploatări miniere
subterane;
c) extracţia mineralelor prin dragare fluvială sau
marină;
d) foraje de adâncime, în special:
(i) foraje geotermale;
(ii) foraje pentru depozitarea deşeurilor nucleare;
(iii) foraje pentru alimentarea cu apă, cu excepţia
forajelor pentru investigarea stabilităţii solului;
e) instalaţii industriale de suprafaţă pentru
extracţia cărbunelui, petrolului, gazelor naturale şi minereurilor, precum şi a
şisturilor bituminoase.
3. Industria energetică:
a) instalaţii industriale pentru producerea energiei
electrice, termice şi a aburului tehnologic, altele decât cele incluse în anexa
nr. 1;
b) instalaţii industriale pentru transportul gazelor,
aburului şi apei calde; transportul energiei electrice prin cabluri aeriene,
altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
c) stocarea la suprafaţă a gazelor naturale;
d) stocarea subterană a gazelor combustibile;
e) stocarea la suprafaţă a combustibililor fosili;
f) brichetarea industrială a cărbunelui şi lignitului;
g) instalaţii pentru prelucrarea şi stocarea
deşeurilor radioactive, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
h) instalaţii pentru producerea energiei
hidroelectrice;
i) instalaţii cu care sunt echipate centralele eoliene
în scopul producerii energiei.
4. Producerea şi prelucrarea metalelor:
a) instalaţii pentru producerea fontei sau oţelului
prin fuziune primară sau secundară, inclusiv turnare continuă;
b) instalaţii pentru prelucrarea metalelor feroase:
(i) laminoare la cald;
(ii) forjerii cu ciocane;
(iii) acoperiri metalice de
protecţie prin topire;
c) topitorii de metale feroase;
d) instalaţii pentru forjarea, inclusiv alierea
metalelor neferoase, cu excepţia metalelor preţioase, sau instalaţii pentru
revalorificarea produselor (finisare, turnare în forme etc);
e) instalaţii pentru tratarea
suprafeţelor metalice şi a materialelor plastice prin procese chimice sau
electrolitice;
f) fabricarea şi asamblarea de autovehicule şi
fabricarea motoarelor pentru autovehicule;
g) şantiere navale;
h) instalaţii pentru construcţia şi repararea
aeronavelor;
i) fabricarea echipamentelor feroviare;
j) forjare la cald prin explozie;
k) instalaţii pentru coacerea şi sinterizarea
minereurilor metalice.
5. Industria mineralelor:
a) cuptoare de cocs (distilarea uscată a cărbunelui);
b) instalaţii pentru
fabricarea cimentului;
c) instalaţii pentru producerea azbestului şi
fabricarea produselor din azbest, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
d) instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a
fibrelor de sticlă;
e) instalaţii pentru topirea substanţelor minerale,
inclusiv producţia fibrelor minerale;
f) fabricarea produselor ceramice prin ardere, în
special a ţiglelor, cărămizilor, cărămizilor refractare, plăcilor, gresiilor
ceramice sau porţelanului.
6. Industria chimică:
a) tratarea produselor
intermediare şi producerea substanţelor chimice, altele decât cele incluse în
anexa nr. 1;
b) producerea pesticidelor şi a produselor
farmaceutice, vopselelor şi lacurilor, elastomerilor şi peroxizilor, altele
decât cele incluse în anexa nr. 1;
c) instalaţii de depozitare a produselor petroliere,
petrochimice şi chimice, altele decât cele incluse în anexa nr. 1.
7. Industria alimentară:
a) fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor vegetale şi
animale;
b) ambalarea şi conservarea produselor animale şi
vegetale;
c) fabricarea produselor lactate;
d) fabricarea malţului şi a băuturilor alcoolice;
e) fabricarea produselor de cofetărie şi a siropului;
f) abatoare;
g) instalaţii industriale pentru fabricarea
amidonului;
h) fabrici de făină şi ulei de peşte;
i) fabrici de zahăr.
8. Industria textilă, a
pielăriei, a lemnului şi hârtiei:
a) instalaţii industriale pentru producerea hârtiei
şi a cartonului, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
b) instalaţii pentru pretratarea (operaţii ca
spălare, înălbire, mercerizare) sau vopsirea fibrelor ori textilelor;
c) instalaţii pentru tăbăcirea/argăsirea pieilor şi
blănurilor;
d) instalaţii de producere şi prelucrare a celulozei.
9. Industria cauciucului:
- fabricarea şi tratarea produselor pe bază de
elastomeri.
10. Proiecte de
infrastructură:
a) proiecte de dezvoltare a unităţilor industriale;
b) proiecte de dezvoltare urbană, inclusiv construcţia
centrelor comerciale şi a parcărilor auto;
c) construcţia căilor ferate, altele decât cele
incluse în anexa nr. 1, a instalaţiilor de transbordare intermodală şi a
terminalelor intermodale;
d) construcţia aerodromurilor, altele decât cele
incluse în anexa nr. 1;
e) construcţia drumurilor, porturilor şi instalaţiilor
portuare, inclusiv a porturilor de pescuit, altele
decât cele incluse în anexa nr. 1;
f) construcţia căilor navigabile interioare, altele
decât cele incluse în anexa nr. 1, lucrări de canalizare şi lucrări împotriva
inundaţiilor;
g) baraje şi alte instalaţii proiectate pentru
reţinerea sau stocarea apei pe termen lung, altele decât cele incluse în anexa
nr. 1;
h) linii de tramvai, căi ferate subterane şi de
suprafaţă, linii suspendate sau linii similare specifice, utilizate exclusiv
sau în principal pentru transportul de persoane;
i) instalaţii de conducte pentru gaze şi petrol, altele
decât cele incluse în anexa nr. 1;
j) instalaţii de apeducte de lungime mare;
k) lucrări pentru combaterea eroziunii costiere şi lucrări
maritime ce pot modifica profilul costier prin construcţia, de exemplu, de
diguri, chei, pontoane, debarcadere sau alte lucrări de apărare marină,
exclusiv întreţinerea şi reconstrucţia unor astfel de lucrări;
l) instalaţii de extracţie a
apei subterane şi de reîncărcare artificială a rezervelor de apă subterană,
altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
m) lucrări pentru transferul resurselor de apă între
bazine hidrografice, altele decât cele incluse în anexa nr. 1.
11. Alte proiecte:
a) piste permanente de curse şi testare a vehiculelor
cu motor;
b) instalaţii pentru
eliminarea deşeurilor, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
c) staţii pentru epurarea apelor uzate, altele decât
cele incluse în anexa nr. 1;
d) amplasamente pentru depozitarea nămolurilor
provenite de la staţiile de epurare;
e) depozite de fier vechi, de
vehicule uzate, inclusiv deşeuri de vehicule;
f) bancuri de probă pentru motoare, turbine sau
reactoare;
g) instalaţii pentru fabricarea fibrelor minerale
artificiale;
h) instalaţii pentru recuperarea sau distrugerea
substanţelor explozive; i) centre de ecarisaj.
12. Turism şi recreere:
a) pârtii de schi, instalaţii schilift, telecabine şi
amenajările aferente;
b) amenajări marine de agrement;
c) sate de vacanţă şi complexuri hoteliere în afara
zonelor urbane şi amenajările aferente;
d) campinguri permanente şi amplasamente pentru
caravane;
e) parcuri tematice.
13. a) Orice modificări sau extinderi, altele decât
cele prevăzute la pct. 10 din anexa nr. 1, ale proiectelor prevăzute în anexa
nr. 1 sau în prezenta anexă, deja autorizate, executate
sau în curs de a fi executate, care pot avea efecte semnificative adverse
asupra mediului
b) Proiectele prevăzute în anexa nr. 1, efectuate
exclusiv sau în principal pentru dezvoltarea şi testarea de metode sau produse
noi şi care să nu fie utilizate pe o perioadă mai mare de 2 ani.
ANEXA Nr. 3
CRITERII DE SELECŢIE
pentru stabilirea necesităţii efectuării evaluării
impactului asupra mediului
1. Caracteristicile proiectelor
La identificarea caracteristicilor proiectelor se iau în
considerare următoarele aspecte:
a) mărimea proiectului;
b) cumularea cu alte proiecte;
c) utilizarea resurselor naturale;
d) producţia de deşeuri;
e) emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse
de disconfort;
f) riscul de accident, ţinându-se seama în special de
substanţele şi de tehnologiile utilizate.
2. Localizarea proiectelor
Se ia în considerare sensibilitatea mediului în zona
geografică posibil afectată de proiect, avându-se în vedere în special:
2.1. utilizarea existentă a terenului;
2.2. relativa abundenţă a
resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora;
2.3. capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie
deosebită pentru:
a) zonele umede;
b) zonele costiere;
c) zonele montane şi cele împădurite;
d) parcurile şi rezervaţiile
naturale;
e) ariile clasificate sau zonele protejate prin
legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine
piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate etc;
f) zonele de protecţie specială, mai ales cele
desemnate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a
faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 462/2001,
cu modificările şi completările ulterioare, sau zonele în care se efectuează
determinări pentru includerea lor în zone clasificate de ordonanţa de urgenţă
menţionată anterior, zonele desemnate prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea
Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone
protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor Legii apelor nr.
107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
g) ariile în care standardele de calitate a mediului
stabilite de legislaţie au fost deja depăşite;
h) ariile dens populate;
i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi
arheologică.
3. Caracteristicile
impactului potenţial
Se iau în considerare efectele semnificative posibile
ale proiectelor, în raport cu criteriile stabilite la
pct. 1 şi 2, cu accent deosebit pe:
a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul
persoanelor afectate;
b) natura transfrontieră a impactului;
c) mărimea şi complexitatea impactului;
d) probabilitatea impactului;
e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea
impactului.
ANEXA Nr. 4
INFORMAŢII
solicitate titularului proiectului pentru proiectele
supuse evaluării impactului asupra mediului
1. Descrierea proiectului, incluzând, mai ales:
a) descrierea caracteristicilor fizice ale întregului proiect şi a cerinţelor de amenajare şi utilizare a terenului în
timpul fazelor de construcţie şi funcţionare;
b) descrierea principalelor caracteristici ale
proceselor de producţie, de exemplu natura şi cantitatea materialelor
utilizate;
c) estimarea, pe tipuri şi
cantităţi, a deşeurilor preconizate şi a emisiilor (poluare în apă, aer şi sol,
zgomot, vibraţii, lumină, căldură, radiaţii etc.) rezultate din funcţionarea
proiectului propus;
2. rezumatul principalelor alternative studiate de
titular şi indicarea principalelor motive pentru alegerea finală, luând în
considerare efectele asupra mediului;
3. descrierea aspectelor de mediu posibil a fi afectate
în mod semnificativ de proiectul propus, în special a populaţiei, faunei,
florei, solului, apei, aerului, factorilor climatici, bunurilor materiale,
inclusiv patrimoniul arhitectural şi arheologic, peisajul şi interconexiunile
dintre factorii de mai sus;
4. descrierea1) efectelor semnificative
posibile ale proiectului propus asupra mediului, rezultând din:
a) existenţa proiectului;
b) utilizarea resurselor naturale;
c) emisiile de poluanţi, zgomot şi alte surse de
disconfort şi eliminarea deşeurilor; şi descrierea de către titular a metodelor de prognoză utilizate în
evaluarea efectelor asupra mediului;
5. descrierea măsurilor preconizate pentru
prevenirea, reducerea şi, unde este posibil, compensarea oricăror efecte
semnificative adverse asupra mediului;
6. un rezumat fără caracter tehnic al informaţiilor
furnizate la punctele precedente;
7. indicarea dificultăţilor
(deficienţe tehnice sau lipsă de know-how) întâmpinate de titularul proiectului
în prezentarea informaţiei solicitate.
1) Această descriere
trebuie să acopere efectele directe şi indirecte, secundare, cumulative, pe
termen scurt, mediu şi lung, permanente şi temporare, pozitive şi negative ale
proiectului asupra mediului.