Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.119 din 21.11.2017

referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1.141/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul şi finanţarea partidelor politice europene şi a fundaţiilor politice europene - COM (2017) 481 final
ACT EMIS DE: Senatul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 926 din 24 noiembrie 2017

SmartCity1

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/572 din 14.11.2017,Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Senatul României: 1. Consideră că propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1.141/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul şi finanţarea partidelor politice europene şi a fundaţiilor politice europene respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. 2. Notează că temeiul juridic al propunerii de Regulament se bazează pe articolele: a)224 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene care prevede că „Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc statutul partidelor politice la nivel european, menţionate la articolul 10 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special regulile legate de finanţarea acestora"; b)106a din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice.3. Certifică validitatea formei juridice alese, aceea de regulament. Articolul 2Senatul României apreciază ca oportune: 1. permiterea numai partidelor, nu şi persoanelor fizice, să sprijine crearea unui partid politic european; 2. ridicarea pragului de reprezentare la trei deputaţi, pentru a preveni utilizarea abuzivă a fondurilor publice prin intermediul unor partide formate în jurul unei singure persoane; 3. reducerea cerinţei de cofinanţare la 10% pentru partidele politice europene şi la 5% pentru fundaţiile politice europene; 4. ca partidele politice europene care beneficiază de finanţare să raporteze cu privire la publicarea, pe site-urile internet ale partidelor sale membre, a programului său politic şi a logoului său, precum şi a unor informaţii privind reprezentarea de gen în rândul candidaţilor săi la ultimele alegeri pentru Parlamentul European şi al membrilor săi care sunt deputaţi în Parlamentul European; 5. reducerea sumei fixe la 5%, în privinţa pragului de cofinanţare, care în prezent este de 15% şi, astfel, creşterea părţii din finanţare care se repartizează proporţional cu numărul de membri aleşi în Parlamentul European; 6. modificările luate în cazul în care un partid sau o fundaţie nu mai respectă criteriile de înregistrare sau dacă se constată că acestea au fost înregistrate pe baza unor informaţii incorecte; 7. ca ordonatorul de credite al Parlamentului European să fie în măsură să recupereze sumele plătite în mod necuvenit de la persoanele care au comis, în folosul propriu sau în folosul altor entităţi sau persoane fizice, activităţi ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene. Articolul 3 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 noiembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, Niculae Bădălău

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 119/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 119 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 119/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu