HOTARARE Nr. 0 din 1 iunie
2010
definitiva la 1 septembrie
2010, in Cauza Bulfinsky impotriva Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 21 din 10 ianuarie 2011
(Cererea nr. 28.823/04)
In Cauza Bulfinsky împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia),
statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele
şi Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 11
mai 2010,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei
se află o cerere (nr. 28.823/04) îndreptată împotriva României, prin care un
cetăţean român, domnul Cristian-Răzvan Bulfinsky (reclamantul), a
sesizat Curtea la data de 2 iulie 2004 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul a fost
reprezentat de maestrul Vasile Topârceanu, avocat din Bucureşti. Guvernul român
(Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu
Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 11 decembrie
2008, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea
reclamantului întemeiată pe art. 6 § 1 din Convenţie referitoare la inechitatea
procedurii penale îndreptate împotriva sa, inechitate determinată de existenţa
unei înscenări a poliţiei. S-a hotărât, de asemenea, să se analizeze fondul
cauzei în acelaşi timp cu admisibilitatea acesteia (art. 29 § 3 din Convenţie).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantul s-a
născut în anul 1979 şi locuieşte în Bucureşti.
5. La începutul lunii
aprilie 2002, Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (poliţia)
a primit informaţii conform cărora reclamantul şi prietenii săi P.T. şi
D.C. făceau trafic de droguri. Cei 3 prieteni erau consumatori de ecstasy. La
data evenimentelor, reclamantul şi D.C. erau studenţi.
6. La data de 18
aprilie 2002, poliţia a cerut parchetului autorizaţia de a folosi agenţi sub
acoperire şi un colaborator pentru a investiga pista referitoare la pretinsele
activităţi infracţionale ale suspecţilor. In aceeaşi zi, Secţia de combatere a
corupţiei şi criminalităţii organizate din cadrul Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiţie (Parchetul) a autorizat 2 agenţi, denumiţi în
procedură „Toni" şi „Sven" (cel din urmă fiind prezentat reclamantului
şi prietenilor săi cu numele „Alex"), şi un colaborator, „Gotti",
pentru a participa la operaţiune.
A. Evenimentele
necontestate din 29 aprilie 2002
7. La data de 29
aprilie 2002, Sven s-a întâlnit cu reclamantul, D.C. şi P.T. într-un restaurant
(restaurantul E) şi a fost de acord să se întâlnească din nou cu ei mai
târziu în aceeaşi zi.
8. La ora 21,15,
reclamantul şi P.T. erau aşezaţi împreună cu Alex pe terasa restaurantului M,
iar D.C. era aşezată la masa alăturată împreună cu câţiva prieteni, când de la
mesele alăturate s-au ridicat în picioare câţiva ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi
civil şi i-au arestat pe cei 3 suspecţi. De sub masa reclamantului a fost luată
o pungă de plastic galbenă şi i s-a verificat conţinutul; poliţia a remarcat că
aceasta conţinea pâine, sub care se aflau câteva pachete legate cu bandă
maronie ce conţineau în total 2.016 tablete albe care ulterior s-au dovedit a
fi ecstasy.
9. Cei 3 suspecţi au
fost arestaţi sub învinuirea de trafic de droguri. Poliţia a făcut fotografii
şi a filmat evenimentele. La ştirile serii au fost difuzate imagini din timpul
operaţiunii.
B. Declaraţiile
reclamantului, ale lui D.C. şi P.T. din timpul procedurii
10. In momentul
arestării sale, D.C. a recunoscut în faţa procurorului că ea şi P.T. făcuseră
trafic de droguri. Cu toate acestea, în faţa primei instanţe, aceasta şi-a
retras declaraţiile, susţinând că a fost constrânsă de poliţie să le dea, în
schimbul promisiunii că va fi eliberată după 10 minute dacă era de acord să
declare ceea ce i se spunea.
11. Reclamantul şi
prietenii săi au susţinut că fuseseră contactaţi de Gotti, al cărui nume real
era Bogdan şi care era prieten cu D.C. Aceştia le-au furnizat autorităţilor
numele complet şi adresa acestuia pentru cercetări suplimentare. Gotti le
spusese că Alex avea de vânzare diferite obiecte (haine şi ceasuri), la preţuri
rezonabile. In cele din urmă, aceştia au hotărât să se întâlnească cu Alex, iar
pe 29 aprilie, la ora 16,30, aceştia au mers la restaurantul E împreună cu
Bogdan. S-au aşezat la masă cu Alex, care nu avea marfa la el. Mai târziu în
aceeaşi zi, cei 3 prieteni se aflau în incinta barului N, unde Bogdan le-a spus
că Alex se afla la restaurantul M şi că putea să se întâlnească din nou cu ei.
Reclamantul şi Bogdan au plecat cu maşina acestuia din urmă. După un timp, ei
i-au sunat pe D.C. şi pe P.T, care rămăseseră în urmă, şi le-au spus că Bogdan
uitase o pungă de plastic galbenă sub masa de la bar şi i-a întrebat dacă
puteau să o aducă la restaurantul M, întrucât conţinea mâncare pentru soţia lui
Bogdan, care era bolnavă.
12. La ora 21,15,
reclamantul şi Bogdan au sosit la restaurantul M şi s-au aşezat la masa lui
Alex. După 10 minute, P.T., care ţinea punga de plastic a lui Bogdan, şi D.C.
li s-au alăturat. P.T. s-a aşezat la masa lui Alex, iar D.C. s-a aşezat la masa
alăturată împreună cu nişte cunoştinţe.
13. Când Alex a mers la
toaletă, au intervenit ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi civil, aşteptându-se să
găsească exact 2.000 de tablete de ecstasy în punga de sub masă.
14. In declaraţiile
lor, reclamantul şi prietenii săi au insistat asupra faptului că, de fapt,
drogurile le fuseseră date agenţilor sub acoperire de către poliţie pentru a
servi la realizarea operaţiunii sub acoperire. Pentru a-şi susţine
declaraţiile, aceştia au arătat că, în ciuda supravegherii lor constante din
ultimele câteva zile, poliţia nu a putut explica de unde obţinuseră drogurile
cei 3 prieteni.
C. Procesul penal
împotriva reclamantului
1. Rechizitoriul
15. Reclamantul şi
prietenii săi au fost arestaţi şi luaţi în custodie în seara zilei de 29
aprilie 2002, sub învinuirea de trafic de droguri. Instanţele au menţinut
măsura arestării pe perioada întregii proceduri.
16. Parchetul i-a
audiat pe reclamant, pe D.C. şi pe P.T., precum şi pe cei 2 martori oculari
care fuseseră prezenţi pe terasa restaurantului M şi a analizat declaraţiile
scrise ale lui Toni şi Sven. La cererea procurorului, atât apartamentul
reclamantului, cât şi cel al lui D.C. au fost percheziţionate de poliţie. Nu
s-au găsit droguri sau alte substanţe ilegale.
Procurorul a concluzionat că, la data de 29 aprilie
2002, Gotti îl informase pe Toni că cele 3 persoane pregăteau o tranzacţie cu
tablete MDMA (metilen-dioxid-metilamfetamină). Toni îl contactase după aceea pe
Sven, care s-a întâlnit cu suspecţii pentru a finaliza tranzacţia. Conform
declaraţiilor lui Sven, suspecţii se oferiseră să îi vândă 4.000 de tablete de
MDMA la preţul de 4 dolari americani bucata.
17. La data de 21
iunie 2002, procurorul a dispus trimiterea în judecată a reclamantului, a lui
P.T. şi a lui D.C. sub învinuirea de trafic de droguri, faptă comisă cu
încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare (Legea
nr. 143).
18. De asemenea,
procurorul a dispus disjungerea urmăririi penale de cea referitoare la un alt
participant la traficul de droguri, Bogdan, care nu fusese încă identificat de
poliţie. La data de 13 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie l-a identificat pe Bogdan ca fiind aceeaşi persoană cu Gotti şi a
încheiat urmărirea penală împotriva acestuia.
2. Procedura în faţa primei instanţe
19. In faţa
Tribunalului Bucureşti au avut loc mai multe termene de judecată.
20. Cei 3 inculpaţi au
negat implicarea lor în traficul de droguri şi au susţinut că fuseseră
victimele unei înscenări a poliţiei. Aceştia au declarat în mod repetat că
Bogdan fusese, de asemenea, prezent la restaurantul M.
21. Avocaţii apărării
au insistat asupra importanţei pe care ar avea-o pentru instanţă audierea lui
Bogdan în prezenţa inculpaţilor. De asemenea, au solicitat poliţiei să prezinte
punga şi pachetele în care fuseseră găsite tabletele şi să preleve amprente
digitale de pe acestea. Aceştia au considerat că instanţa ar trebui să
vizioneze înregistrările video ale evenimentelor. In fine, aceştia au cerut o
confruntare între inculpaţi pentru a putea demonstra că poliţia îi supusese
presiunilor şi le făcuse promisiuni pentru a obţine declaraţiile iniţiale.
Instanţa nu a încuviinţat această probă.
22. Tribunalul a
pronunţat o sentinţă în cauză la data de 15 aprilie 2003. Cei 3 inculpaţi au
fost găsiţi vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri şi
condamnaţi fiecare la 4 ani de închisoare. Instanţa a dedus din pedeapsă timpul
petrecut în arest preventiv. De asemenea, instanţa a confiscat cele 1.965 de
tablete de MDMA ce au rămas după efectuarea testelor de laborator.
23. Tribunalul a
respins argumentele apărării pe motivul că, în temeiul Legii nr. 143,
declaraţiile date de agenţii sub acoperire şi de colaboratorii acestora pot
constitui mijloace de probă. Instanţa a constatat că declaraţiile respective nu
fuseseră obţinute în mod ilegal şi a considerat că argumentele în sens contrar
ale apărării nu puteau pune sub semnul îndoielii aceste probe. De asemenea,
instanţa a considerat că intenţia inculpaţilor de a vinde droguri a fost
dovedită prin angajarea lor în negocieri cu Toni şi Gotti, ceea ce Ie-a permis
acestora, la rândul lor, să îl autorizeze pe Sven să facă tranzacţia cu
inculpaţii şi să obţină drogurile de la aceştia.
Pentru a ajunge la această concluzie instanţa s-a bazat
pe declaraţiile date poliţiei de către suspecţi şi de către agenţii sub
acoperire Toni şi Sven, precum şi pe declaraţiile reclamantului în faţa
instanţei. Aceasta a acordat prioritate declaraţiei date de D.C. în timpul
cercetărilor, considerând că retragerea declaraţiei sale iniţiale date poliţiei
nu a fost justificată, întrucât aceasta nu a dovedit că a fost constrânsă să dea
respectiva declaraţie.
3. Procedura în apel
24. Toate părţile au
introdus apel împotriva Sentinţei din 15 aprilie 2003. Avocatul apărării a
reiterat faptul că probele strânse împotriva inculpaţilor erau ilegale, că
drogurile aparţinuseră poliţiei şi că Bogdan ar trebui audiat de instanţă.
25. Printr-o decizie
din data de 29 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut constatările
tribunalului cu privire la situaţia de fapt din cauză şi aprecierea acestuia cu
privire la vinovăţia participanţilor. Cu toate acestea, instanţa a considerat
că tribunalul făcuse o eroare în determinarea cuantumului pedepsei prin faptul
că nu luase în considerare gravitatea infracţiunilor comise şi faptul că, în
calitate de studenţi, participanţii aveau un nivel de educaţie mai ridicat,
care ar fi trebuit să le fi permis să înţeleagă gravitatea faptelor lor. Prin
urmare, instanţa a majorat pedeapsa la 12 ani de închisoare pentru fiecare
inculpat.
26. Printr-o decizie
definitivă din 20 aprilie 2004, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins
recursurile inculpaţilor şi a menţinut decizia curţii de apel.
II. Dreptul intern
şi internaţional relevant
27. Prevederile
relevante din Codul de procedură penală şi din Legea nr. 143 sunt descrise în
Hotărârea din 29 septembrie 2009, definitivă la 29 decembrie 2009, în Cauza Constantin
şi Stoian împotriva României, nr. 23.782/06 si nr. 46.629/06, §§ 33-34.
28. Textele
Consiliului Europei privind utilizarea tehnicilor speciale de investigaţie sunt
detaliate în Hotărârea Ramanauskas împotriva Lituaniei [MC], nr.
74.420/01, §§ 35-37, CEDO2008-....
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 din Convenţie
29. Reclamantul s-a
plâns de faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil în procedura penală
îndreptată împotriva sa, afirmând că ar fi avut loc o încălcare a art. 6 §§ 1
şi 3 din Convenţie, care prevăd următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod
echitabil, în mod public [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...] care va
hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate
împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public. [...]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]
(d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor
acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi
condiţii ca si martorii acuzării;".
30. Mai precis,
reclamantul a susţinut că el şi prietenii săi au fost victimele unei înscenări
a agenţilor sub acoperire şi a colaboratorului acestora şi că drogurile găsite
la locul faptei aparţineau poliţiei. De asemenea, reclamantul s-a plâns de
faptul că nu a existat nicio probă legală cu privire la implicarea lor în
traficul de droguri şi că instanţele nu au analizat probe esenţiale; mai
precis, acestea nu au dispus prelevarea amprentelor digitale de pe punga ce
conţinea drogurile, audierea martorului-cheie Bogdan şi analizarea transcrierii
convorbirilor telefonice care avuseseră loc între coinculpaţi şi agenţii sub
acoperire. In plus, acesta a considerat că procurorul şi instanţele nu au
stabilit în mod corect încadrarea juridică a faptei presupus săvârşite.
In temeiul aceluiaşi articol, reclamantul s-a plâns că
hotărârile judecătoreşti nu au fost pronunţate în şedinţă publică.
A. Asupra
admisibilităţii
31. Curtea observă că
acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din
Convenţie. Pe de altă parte, Curtea constată că acesta nu este afectat de
niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat
admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele părţilor
a) Guvernul
32. Guvernul a susţinut
punctul de vedere al procurorului cu privire la situaţia de fapt, astfel cum a
fost confirmat de instanţele interne.
33. Acesta a prezentat
o descriere detaliată a procedurii interne privind operaţiunile poliţieneşti
sub acoperire şi a subliniat că un sistem care să permită astfel de operaţiuni
era uzual în multe ţări europene, fiind recomandat de Consiliul Europei şi de
Uniunea Europeană în anumite situaţii.
34. In ceea ce priveşte
situaţia de fapt din cauza de faţă, Guvernul a negat existenţa unei înscenări a
poliţiei şi a considerat că probele depuse la dosar îi susţin argumentele.
35. De asemenea,
Guvernul a respins susţinerile referitoare la inechitatea procedurii. In opinia
sa, instanţele au interpretat în mod detaliat probele şi şi-au prezentat
concluziile în mod amănunţit.
36. Mai mult chiar,
spre deosebire de Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei (9
iunie 1998, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-IV), în cauza de faţă
instanţele nu şi-au întemeiat hotărârile numai pe declaraţiile agenţilor sub
acoperire, ci şi pe declaraţiile pârâţilor, date în diferitele stadii ale
procedurii.
37. In fine, citând
Hotărârea Klaas împotriva Germaniei (22 septembrie 1993, § 29, seria A nr.
269), Guvernul a subliniat că, în mod normal, nu intră în competenţa Curţii
Europene să substituie propria sa apreciere asupra situaţiei de fapt celei
făcute de instanţele interne şi că, în principiu, le revine acestor instanţe să
aprecieze probele administrate în faţa lor.
b) Reclamantul
38. Reclamantul a
susţinut că în dosar nu existau probe concludente că luase parte la traficul de
droguri şi a reiterat că în momentul arestării asupra sa nu s-au găsit droguri.
39. Acesta a argumentat
că nu participase la nicio operaţiune ce presupunea vânzarea de droguri, având
în vedere că drogurile au trecut din mâinile unuia dintre agenţii de poliţie în
mâinile celuilalt, fără nicio intenţie de a le vinde. După părerea sa, a fost
vorba doar despre o operaţiune a poliţiei în vederea strângerii de probe.
Reclamantul a reiterat că instanţele nu au analizat înregistrările video sau
audio ale operaţiunii, că nu s-au luat amprente digitale de pe punga ce
conţinea drogurile şi că nu a avut loc nicio confruntare între inculpaţi şi
agenţii sub acoperire şi colaboratorul acestora, care nu au fost niciodată
audiaţi de procuror sau de instanţe.
2. Aprecierea Curţii
40. Curtea reiterează
jurisprudenţa sa recentă referitoare la art. 6 din Convenţie, în care a făcut o
distincţie detaliată între conceptul de înscenare şi utilizarea tehnicilor
legale ale activităţilor sub acoperire şi a reafirmat obligaţia instanţelor
interne de a face o analiză atentă a materialului aflat la dosar atunci când un
acuzat invocă o înscenare din partea poliţiei. In acest context, Curtea a mai
stabilit şi că rolul său, potrivit art. 6 § 1 din Convenţie, nu este să
stabilească dacă anumite mijloace de probă au fost obţinute ilegal, ci mai
degrabă să analizeze dacă o astfel de „ilegalitate" a avut drept
consecinţă încălcarea unui alt drept protejat prin Convenţie; astfel, Curtea
trebuie să analizeze calitatea aprecierilor făcute de instanţele interne cu
privire la pretinsa înscenare şi să se asigure că acestea au asigurat în mod
adecvat dreptul la apărare al inculpatului, în special dreptul la proceduri
contradictorii şi la egalitatea armelor (vezi Ramanauskas, menţionată
mai sus, §§ 49-61; Malininas împotriva Lituaniei, nr. 10.071/04, §§
34-35,1 iulie 2008, şi Bykov împotriva Rusiei [MC], nr. 4.378/02, §§
88-93, 10 martie 2009).
41. Pentru a stabili
dacă, în cauza de faţă, agenţii de poliţie sub acoperire s-au limitat sau nu la
„investigarea activităţii infracţionale într-un mod esenţialmente pasiv"
(vezi Ramanauskas, menţionată mai sus, § 55), Curtea ţine seama de o
serie de considerente. Nu există niciun indiciu că reclamantul sau coinculpaţii
ar fi fost implicaţi anterior în infracţiuni legate de droguri. Curtea observă
că autorităţile nu au oferit detalii şi nu au făcut trimitere la nicio probă
obiectivă referitoare la comportamentul infracţional al suspecţilor înainte de
incidentele din data de 29 aprilie 2002. Mai mult chiar, nu s-au găsit droguri
nici în posesia reclamantului, nici la el acasă (vezi paragraful 16 de mai
sus).
42. De asemenea, Curtea
observă că părţile au dat interpretări diferite evenimentelor ce au avut loc la
data de 29 aprilie 2002. In opinia autorităţilor, reclamantul şi coinculpaţii
săi acceptaseră să intermedieze tranzacţia. Cu toate acestea, reclamantul,
susţinând că a fost vorba despre o înscenare a poliţiei, a declarat că nu ştia
ce conţine punga, care, de fapt, îi aparţinea colaboratorului poliţiei, Bogdan;
de asemenea, reclamantul a mai susţinut că drogurile din pungă aparţineau
poliţiei.
43. In lumina acestor
interpretări divergente, este esenţial pentru Curte să analizeze procedura în
care a fost invocat capătul de cerere privind provocarea, pentru a se asigura
că drepturile apărării au fost asigurate în mod adecvat, în special dreptul la
o procedură contradictorie şi la egalitatea armelor [vezi Ramanauskas, §§
60-61, şi Malininas, § 34, ambele menţionate mai sus, şi Khudobin
împotriva Rusiei, nr. 59.696/00, § 133, CEDO 2006-XII (extrase)].
44. In condamnarea
reclamantului şi a coinculpaţilor săi, instanţele s-au bazat exclusiv pe
probele obţinute în cadrul urmăririi penale, şi anume pe rapoartele scrise ale
agenţilor sub acoperire şi pe declaraţiile suspecţilor, precum şi pe mărturiile
inculpaţilor în faţa primei instanţe.
Instanţele nu au răspuns cererilor apărării de a se
administra probe, în special cu privire la implicarea şi rolul lui Bogdan, nici
solicitării de a fi prelevate amprente digitale de pe pungile ce conţineau
drogurile sau de a analiza înregistrările evenimentelor. In plus, instanţele nu
i-au audiat pe agenţii sub acoperire. Astfel, apărarea nu a avut nicio ocazie
de a adresa întrebări martorilor. De asemenea, instanţele au hotărât să acorde
prioritate declaraţiilor obţinute de anchetatori şi au considerat că cele date
în faţa instanţei de fond au fost false.
45. In lumina
susţinerilor inculpaţilor cu privire la implicarea poliţiei, instanţele interne
nu ar fi putut să asigure respectarea principiului echităţii şi, în special, a
celui al egalităţii armelor fără a-i audia pe Bogdan şi pe agenţii de poliţie sub
acoperire şi fără a le permite pârâţilor să adreseze întrebări acestor
persoane, măcar în scris. Mai mult chiar, instanţa ar fi trebuit să analizeze
sau cel puţin să ofere explicaţii mai detaliate cu privire la motivul
respingerii celorlalte cereri de administrare de probe.
46. Curtea nu poate
reţine in abstracta prioritatea ce ar trebui acordată declaraţiilor date
de un martor în şedinţă publică şi sub jurământ în raport cu declaraţiile
aceluiaşi martor date în cursul urmăririi penale, chiar dacă cele două sunt
contradictorii (vezi Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, § 78, Culegere
de hotărâri şi decizii 1996-II). Totuşi, Curtea consideră că motivarea
oferită de tribunal pentru justificarea priorităţii acordate declaraţiilor lui
D.C. în faţa anchetatorilor ar putea ridica o problemă în ceea ce priveşte
respectarea drepturilor apărării.
47. In fine, Curtea
observă maniera sumară în care instanţele interne au respins susţinerile
privind înscenarea de către poliţie. Aceasta reţine că elementul comun al
interpretărilor divergente ale părţilor asupra situaţiei de fapt din cauză este
că reclamantul şi prietenii săi au negociat cu Gotti/Bogdan şi apoi s-au
întâlnit cu Sven.
48. In concluzie, deşi
ţine seama de importanţa şi de dificultăţile sarcinii anchetatorilor, Curtea
consideră, ţinând cont de cele de mai sus, că instanţele interne nu au cercetat
suficient susţinerile referitoare la înscenare. Pentru aceste motive, procedura
reclamantului a fost lipsită de caracterul echitabil cerut de art. 6 din Convenţie.
Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din
Convenţie din acest punct de vedere.
49. Mai mult, Curtea
consideră că concluzia de mai sus face inutilă analizarea celorlalte capete de
cerere.
II. Asupra
celorlalte pretinse încălcări ale Convenţiei
50. Reclamantul
consideră că, în circumstanţele speţei, pedeapsa la care a fost condamnat a
constituit o încălcare a art. 3 din Convenţie.
51. De asemenea,
acesta a formulat câteva capete de cerere, în temeiul art. 5 din Convenţie, cu
privire la arestarea sa şi arestul său preventiv, în special cu privire la
impunerea acestei măsuri preventive şi a prelungirii sale repetate de către
instanţe.
52. Reclamantul s-a
plâns că pedeapsa sa a fost majorată de curtea de apel numai pentru că era
student, lucru care, după părerea sa, a constituit o discriminare ce intră sub
incidenţa art. 6 § 1 din Convenţie coroborat cu art. 14.
53. In temeiul art. 7
din Convenţie, reclamantul s-a plâns de faptul că a fost condamnat pentru o
infracţiune ce nu a existat niciodată, în măsura în care a fost victima unei
înscenări.
54. In opinia Curţii,
capetele de cerere pe care reclamantul le-a formulat în temeiul art. 3, 7 şi 14
din Convenţie sunt doar o reiterare a celor deja formulate şi analizate în
temeiul art. 6.
In plus, Curtea apreciază că, deşi o persoană poate fi
umilită prin simplul fapt că a fost condamnată penal, ceea ce este relevant în
sensul art. 3 din Convenţie este că persoana ar trebui să fie umilită nu pur şi
simplu prin condamnarea sa, ci de executarea pedepsei (vezi Tyrer împotriva
Regatului Unit, 25 aprilie 1978, § 30, seria A nr. 26). In cauza de faţă,
nimic nu indică o astfel de umilinţă, iar reclamantul nu a reuşit să îşi
susţină alegaţiile în sens contrar. In fine, Curtea observă că infracţiunea
pentru care a fost condamnat reclamantul este incriminată prin Legea nr. 143.
Capătul de cerere întemeiat pe art. 7 din Convenţie este aşadar nefondat.
55. Prin urmare, în
lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa şi în măsura în care este
competentă să se pronunţe asupra aspectelor invocate, Curtea constată că
acestea nu indică nicio urmă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor
prevăzute în Convenţie sau în protocoalele sale.
Rezultă că această parte a plângerii este vădit
neîntemeiată şi trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din
Convenţie.
56. In ceea ce
priveşte capetele de cerere formulate în temeiul art. 5 din Convenţie, Curtea
observă că arestarea preventivă a reclamantului s-a finalizat odată cu
pronunţarea Sentinţei din 15 aprilie 2003, adică cu mai mult de 6 luni înainte
de depunerea cererii de faţă la data de 2 iulie 2004 [vezi Mujea împotriva
României (dec), nr. 44.696/98, 10 septembrie 2002, şi Negoescu împotriva
României (dec), nr. 55.450/00, 17 martie 2005].
57. Rezultă că acest
capăt de cerere a fost introdus tardiv şi trebuie respins în conformitate cu
art. 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra
aplicării art. 41 din Convenţie
58. Conform art. 41 din
Convenţie:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei
sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante
nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări,
Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
59. Reclamantul a
solicitat suma de 109.000 euro (EUR) ca daune materiale, detaliată după
cum urmează:
- 4.000 EUR reprezintă salariul pe care l-ar fi
câştigat din anul 2002 până în anul 2004 dacă ar fi continuat să ocupe locul de
muncă pe care îl avea la data arestării sale;
- 105.000 EUR reprezintă salariul pe care l-ar fi
câştigat din anul 2004, când avea să absolve studiile universitare, şi până în
prezent.
De asemenea, reclamantul a solicitat suma de 105.000
EUR ca daune morale.
60. Guvernul a
argumentat că reclamantul nu şi-a justificat pretenţiile şi că nu există nicio
legătură de cauzalitate între acestea şi condamnarea sa.
De asemenea, acesta a considerat că simpla constatare a
unei încălcări ar constitui, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru
prejudiciul moral pretins de reclamant.
In fine, Guvernul a subliniat că, în cazul în care
Curtea ar constata că procedura penală nu a fost echitabilă, Codul de procedură
penală prevedea posibilitatea redeschiderii procedurii în faţa instanţelor
interne.
61. Curtea reţine că
reclamantul are opţiunea de a solicita redeschiderea procedurii în temeiul
dreptului intern.
In ceea ce priveşte prejudiciul invocat de reclamant,
Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi
prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge acest capăt de cerere. Pe
de altă parte, Curtea îi alocă reclamantului suma de 10.000 EUR ca daune
morale.
B. Cheltuieli de judecată
62. Reclamantul nu a
solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată.
C. Dobânzi moratorii
63. Curtea consideră
potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii
de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte
procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte art.
6 § 1 din Convenţie şi inadmisibilă în rest;
2. hotărăşte că a avut loc o încălcare a dreptului la
un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotărăşte că nu are rost să analizeze celelalte
capete de cerere întemeiate pe art. 6 din Convenţie;
4. hotărăşte:
a) ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în
termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform
art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 10.000 EUR (zece mii euro), plus orice sumă
ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale, sumă ce
va fi convertită în moneda naţională a statului pârât la cursul de schimb
valabil la data plăţii;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă să se majoreze cu o dobândă
simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte
procentuale;
5. respinge cererea de satisfacţie echitabilă în rest.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la
data de 1 iunie 2010, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier