HOTARARE    din  2 martie 2004

in cauza Sabin Popescu impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 770 din 24 august 2005

                               HOTARAREA
                in cauza Sabin Popescu impotriva Romaniei
                        (Cererea nr. 48.102/99)

                       Strasbourg, 2 martie 2004

                       Definitiva la 2 iunie 2004

    In cauza Popescu impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul unei Camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte, A. B. Baka, C. Birsan, K. Jungwiert, V. Butkevych, doamnele W. Thomassen, A. Mularoni, judecatori, si doamna S. Dolle, grefiera de sectie,
    dupa ce a deliberat in Camera de Consiliu la 10 februarie 2004,
    pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceeasi data.
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 48.102/99, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Sabin Popescu (reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 30 mai 1998, in temeiul fostului art. 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
    2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de doamna R. Rizoiu, agentul guvernamental roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului din cadrul Ministerului Justitiei, apoi de doamna C. Tarcea, care a preluat aceasta functie.
    3. Reclamantul s-a plans de neexecutarea unei hotarari judecatoresti definitive care obliga o autoritate administrativa sa ii atribuie un teren in proprietate. Acesta invoca in special art. 6 alin. (1) din Conventie si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
    4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
    5. La 4 decembrie 2001, Sectia a II-a a Curtii a comunicat cererea Guvernului.
    6. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la admisibilitatea si fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din regulament).
    7. La 18 decembrie 2002, Curtea a decis sa se pronunte, conform art. 29 alin. 1 si 3 din Conventie, atat cu privire la admisibilitate, cat si cu privire la fondul cauzei. Aceasta a invitat totodata partile sa prezinte observatii complementare cu privire la fondul cauzei si a solicitat reclamantului sa prezinte cererea sa cu privire la acordarea unei reparatii echitabile.
    8. La 10 ianuarie si la 3 martie 2003, reclamantul a transmis Curtii observatii complementare cu privire la fondul cauzei si cererea de acordare a unei reparatii echitabile.

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

    9. Reclamantul s-a nascut in anul 1920 si locuieste in Craiova. Circumstantele cauzei, asa cum au fost prezentate de parti, se pot rezuma astfel:

    A. Atribuirea in proprietatea reclamantului a terenului in litigiu
    10. Printr-o hotarare din 20 martie 1992 Judecatoria Craiova a retinut ca reclamantul avea dreptul de a-i fi atribuit in proprietate, in baza Legii nr. 18/1991, un teren situat in comuna Ghercesti, judetul Dolj, si a dispus punerea in posesie a reclamantului cu acest teren, precum si acordarea titlului de proprietate de catre Comisia judeteana pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (in continuare comisia). Hotararea a ramas definitiva.
    11. La 11 iunie 1992, la cererea reclamantului, instanta a dispus rectificarea erorilor materiale din Hotararea din 20 martie 1992. Instanta a precizat ca reclamantului urmau sa ii fie atribuite in proprietate doua suprafete de teren de 3.360 mp si de 3.682 mp, cu amplasamente precis determinate, in locul numit Dealul Viilor peste Teslui. De asemenea, i se acordau alte doua hectare de teren si echivalentul in actiuni la o societate comerciala pentru alte doua hectare.
    12. La 18 martie 1993, reclamantul a solicitat comisiei punerea in executare a Hotararii din 20 martie 1992, rectificata prin Incheierea din 11 iunie 1992.
    13. Prin Decizia din 20 martie 1993 comisia a dat curs solicitarii. Ea a cerut Comisiei locale Ghercesti, insarcinata cu aplicarea Legii nr. 18/1991, sa treaca la punerea in posesie a reclamantului, conform dispozitivului Hotararii din 11 iunie 1992.
    14. Comisia locala a pus in executare doar partial Hotararea din 11 iunie 1992. Reclamantul nu a fost pus in posesie cu cele doua suprafete de 3.360 mp, respectiv de 3.682 mp, desi a cerut acest lucru in repetate randuri.
    15. La 2 august 1994, comisia locala i-a oferit un teren de 7.042 mp, adica echivalentul suprafetei celor doua parcele la care era indreptatit, situate in alt amplasament decat cel indicat prin Hotararea din 11 iunie 1992. Terenul oferit se gasea, conform Guvernului, in acelasi loc (Dealul Viilor peste Teslui) cu cel indicat de instanta, dar situat cu 70 m mai departe, calitatea solului fiind aceeasi.
    16. Reclamantul a refuzat sa ia posesie acest teren si sa il cultive, pe motivul ca acesta "nu corespundea hotararii judecatoresti". Acesta a pretins sa fie pus in posesia terenului in locul indicat prin Hotararea judecatoreasca din 11 iunie 1992.
    17. Cu toate acestea, la 10 iulie 1995 reclamantului i-a fost transmis un titlu de proprietate pentru terenul de 7.042 mp oferit de comisia locala. Reclamantul a refuzat primirea titlului, l-a restituit prin posta comisiei locale si nu a intrat niciodata in posesia acestui teren. A contestat aceasta masura pe langa prefect.
    18. Intr-o scrisoare din 20 martie 1998, prefectul de Dolj l-a informat ca titlul de proprietate care nu era conform cu Hotararea din 11 iunie 1992 ar fi trebuit sa fie comunicat de catre Comisia locala Ghercesti comisiei judetene, astfel incat aceasta sa il anuleze ca fiind eronat.
    Curtea nu a fost informata daca aceasta scrisoare a prefectului a fost urmata de unele masuri.
    19. Pentru a obtine executarea hotararii mentionate reclamantul a formulat o actiune in contencios administrativ (a se vedea punctul B de mai jos), o plangere penala pentru infractiunea de nerespectare a hotararilor judecatoresti, adresata parchetului (a se vedea punctul C de mai jos), si a depus alte plangeri si memorii pe langa alte autoritati (a se vedea punctul D de mai jos).

    B. Actiunea in contencios administrativ
    20. In 1993, reclamantul a introdus in fata Judecatoriei Craiova o actiune in contencios administrativ impotriva primarului comunei Ghercesti si comisiei locale din aceasta comuna, cerand obligarea acestora la punerea in posesie cu cele doua parcele care ii fusesera atribuite in proprietate prin Hotararea din 11 iunie 1992. A solicitat totodata acordarea unor despagubiri reprezentand echivalentul productiei de cereale pe care ar fi putut-o realiza pe terenul respectiv in anii 1992 si 1993.
    21. Prin Hotararea din 17 noiembrie 1993 judecatoria si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Dolj. Prin Hotararea din 4 aprilie 1994 tribunalul a admis cererea reclamantului. Instanta a constatat ca paratii nu executasera Hotararea definitiva din 11 iunie 1992 si a dispus punerea in posesie a reclamantului pe terenurile respective.
    22. Reclamantul a atacat cu apel aceasta hotarare, aratand ca instanta nu se pronuntase cu privire la cererea sa de despagubiri. Prin Decizia din 13 iulie 1994 Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a casat in intregime hotararea atacata si a trimis cauza Tribunalului Dolj.
    23. Prin Decizia din 2 octombrie 1995 Tribunalul a admis cererea. A obligat paratii la punerea in posesie a reclamantului si la plata unor daune-interese in valoare de 197.230 lei.
    24. Reclamantul a atacat hotararea cu recurs, aratand ca tribunalul nu a tinut seama de cererea sa de majorare a sumelor pretinse. Prin Decizia din 5 iunie 1996 Curtea de Apel Craiova a admis recursul, a casat in totalitate hotararea atacata si a trimis cauza tribunalului in vederea pronuntarii cu privire la cererea de majorare.
    25. Prin Hotararea din 20 noiembrie 1996 tribunalul a respins aceasta cerere. Tribunalul a retinut ca "dupa cum rezulta din nota informativa prezentata de Consiliul Local Ghercesti, punerea in posesie s-a facut conform legii", dar reclamantul nu a lucrat terenul, astfel incat acesta nu poate pretinde daune-interese. In hotararea sa tribunalul nu a mentionat motivele care au condus comisia locala la atribuirea unui teren situat in alt amplasament decat cel atribuit prin Hotararea din 11 iunie 1992. Curtea de Apel Craiova a mentinut hotararea tribunalului prin Decizia din 9 iulie 1997.
    26. La 5 decembrie 1997 si la 22 februarie 1999, Curtea de Apel Craiova a respins cele doua contestatii in anulare formulate impotriva Hotararii din 9 iulie 1997.

    C. Plangerea penala pentru nerespectarea hotararii judecatoresti
    27. In anul 1997, reclamantul a introdus la parchet o plangere penala impotriva primarului din Ghercesti. Invocand art. 271 din Codul penal, acesta s-a plans de refuzul primarului, in calitatea sa de presedinte al comisiei locale, de a pune in executare in totalitate Hotararea definitiva din 11 iunie 1992 si de a-l pune in posesie pe cele doua parcele.
    28. Printr-o scrisoare din 15 ianuarie 1998 Directia Judeteana de Politie Dolj l-a informat ca fusese efectuata o ancheta la fata locului si ca primarul din Ghercesti urma sa il puna in curand in posesie cu privire la cele doua suprafete.
    29. La 22 iulie 1998, Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova a dispus neinceperea urmaririi penale a primarului, motivand ca neexecutarea Hotararii definitive din 11 iunie 1992 fusese determinata de cauze obiective, ca urmare a modificarii configuratiei terenurilor in cauza. Reclamantul a contestat aceasta ordonanta la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
    30. La 21 octombrie 1999, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a comunicat reclamantului ca a infirmat ordonanta de neincepere a urmaririi penale si ca dosarul a fost retrimis Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova in vederea completarii cercetarilor.
    31. La 24 mai 2000, Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova a informat reclamantul cu privire la faptul ca printr-o expertiza recenta se stabilise ca ar fi posibil ca acesta sa fie pus in posesia terenurilor indicate prin Hotararea din 11 iunie 1992.
    32. La 19 iulie 2000, parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale, decizie confirmata, la 2 aprilie 2001, de procurorul-sef al parchetului.

    D. Alte demersuri ale reclamantului
    33. In anul 1998, reclamantul a formulat o plangere adresata prefectului de Dolj si Directiei Agricole a Judetului Dolj, cu privire la refuzul primarului de a pune in executare Hotararea definitiva din 11 iunie 1992.
    34. La 20 martie 1998, prefectul i-a recomandat formularea unei actiuni penale impotriva primarului pentru refuzul sau de a executa o hotarare definitiva.
    35. La 3 noiembrie 1998, directorul general al Directiei Agricole l-a informat pe reclamant cu privire la faptul ca singura competenta in materie de punere in posesie era Comisia locala Ghercesti, condusa de primar, si i-a recomandat formularea unei plangeri penale adresate parchetului, impotriva primarului si celorlalti membri ai comisiei.
    36. In anul 1999, reclamantul s-a plans presedintelui Judecatoriei Craiova cu privire la refuzul primarului de a pune in executare Hotararea din 11 iunie 1992 si i-a solicitat numirea unui executor judecatoresc in vederea punerii sale in posesie.
    37. Printr-o scrisoare din 9 martie 1999 presedintele judecatoriei mentionate i-a comunicat ca singura competenta sa puna in executare Hotararea din 11 iunie 1992 era comisia locala, ale carei atributii nu puteau fi realizate de un executor judecatoresc. I-a recomandat calea unei actiuni in contencios administrativ impotriva primarului.
    38. La 17 decembrie 2001, prefectul de Dolj a trimis o adresa Comisiei locale Ghercesti, solicitand respectarea Hotararii judecatoresti din 11 iunie 1992, punerea reclamantului in posesie pe terenul respectiv si eliberarea titlului de proprietate. Comisia nu a dat curs acestei solicitari.
    39. La 9 mai 2003, prefectul a raspuns unui memoriu adresat de reclamant Ministerului Administratiei Publice. Prin acest raspuns a informat reclamantul ca a constatat ca prin emiterea titlului de proprietate din 10 iulie 1997 autoritatile locale ale comunei Ghercesti nu respectasera Hotararea definitiva din 11 iunie 1992. Prefectul a aratat ca in anul 1999 comisia locala actionase cu rea-credinta, punand in posesie pe T.D. pe terenul revendicat de reclamant. De asemenea, comisia eliberase un titlu de proprietate pe numele lui T.D. cu privire la terenul respectiv. Ulterior, T.D. a vandut terenul unor terti.
    40. Printr-o scrisoare din 14 iunie 2003 reclamantul a informat Curtea cu privire la faptul ca, in ciuda celor peste 150 de plangeri si memorii adresate diverselor autoritati romane (Parlament, Presedinte, prim-ministru, ministrul justitiei, procurorul general al Romaniei), autoritatile locale competente cu aplicarea Legii nr. 18/1991 refuzau in continuare sa puna in executare Hotararea din 11 iunie 1992.
    41. La 12 septembrie 2003, prefectul a informat reclamantul ca a constatat ca prin atribuirea catre un tert a terenului revendicat de acesta s-a incalcat hotararea judecatoreasca pronuntata in favoarea sa. Prefectul a aratat ca recomandase primarului sa formuleze, in baza art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, o actiune in anularea titlurilor de proprietate emise cu incalcarea legii.
    Curtea nu a fost informata cu privire la continuarea acestei proceduri.

    II. Dreptul intern pertinent

    A. Dispozitiile privind procedura de obtinere a proprietatii unor terenuri
    42. Dispozitiile pertinente ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 37 din 20 februarie 1991, prevad urmatoarele:
    Art. 11
    "[...] 4. Comisia judeteana este competenta sa solutioneze contestatiile si sa valideze sau sa invalideze masurile stabilite de comisiile subordonate.
    5. Impotriva hotararii comisiei judetene, cel nemultumit poate face plangere [...], in termen de 30 de zile de la data la care a luat cunostinta de solutia data de comisia judeteana.
    6. Plangerea suspenda executarea [...].
    10. [...] In baza hotararii judecatoresti, comisia judeteana care a emis titlul il va modifica, inlocui sau desfiinta, dupa caz."
    43. Legea nr. 18/1991 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, pentru a fi luate in considerare modificarile introduse prin Legea nr. 169/1997. In varianta modificata, dispozitiile pertinente prevad urmatoarele:
    Art. 14
    "(2) Atribuirea efectiva a terenurilor se face, in zona colinara, de regula, pe vechile amplasamente, iar in zonele de campie, pe sole stabilite de comisie si nu neaparat pe vechile amplasamente ale proprietatii, in cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de productie."
    Art. 51
    "Comisia judeteana este competenta sa solutioneze contestatiile si sa valideze ori sa invalideze masurile stabilite de comisiile locale."
    Art. 53
    "(2) Impotriva hotararii comisiei judetene se poate face plangere la judecatoria [...], in termen de 30 de zile de la comunicare."
    Art. 64
    "(1) In cazul in care comisia locala refuza inmanarea titlului de proprietate emis de comisia judeteana sau punerea efectiva in posesie, persoana nemultumita poate face plangere la instanta in a carei raza teritoriala este situat terenul.
    (2) Daca instanta admite plangerea, primarul va fi obligat sa execute de indata inmanarea titlului de proprietate sau, dupa caz, punerea efectiva in posesie, sub sanctiunea condamnarii la daune cominatorii pentru fiecare zi de intarziere, anume stabilite de instanta."
    44. Dispozitiile pertinente ale Regulamentului aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 131/1991, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 43 din 4 martie 1991, sunt formulate astfel:
    Art. 4
    "Comisiile comunale, orasenesti sau municipale au urmatoarele atributii principale: [...]
    f) intocmesc situatia definitiva privind persoanele indreptatite sa li se atribuie teren [...]."

    B. Dispozitiile privind anularea titlului de proprietate
    45. Dispozitiile pertinente ale Legii nr. 169/1997 de modificare a Legii nr. 18/1991, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, sunt formulate astfel:
    Art. 3
    "(1) Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile aplicabile la data incheierii actului juridic, urmatoarele acte emise cu incalcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991:
    a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor fizice care nu erau indreptatite [...] la astfel de reconstituiri sau constituiri; [...]
    (2) Nulitatea poate fi invocata de primar, prefect, procuror si de alte persoane care justifica un interes legitim, iar solutionarea cererilor este de competenta instantelor judecatoresti de drept comun, care au plenitudine de jurisdictie."

    C. Dispozitiile privind contenciosul administrativ
    46. Dispozitiile pertinente ale Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 sunt formulate astfel:
    Art. 1
    "Orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.
    Se considera refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu se raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede un alt termen."
    Art. 16
    "Daca, in urma admiterii actiunii, autoritatea administrativa este obligata sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris, executarea hotararii definitive se va face la termenul prevazut in cuprinsul ei, iar in lipsa unui astfel de termen, in cel mult 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii.
    In cazul in care termenul nu este respectat se va aplica conducatorului autoritatii administrative sanctiunea prevazuta la art. 10 alin. 3, iar reclamantului i se vor putea acorda daune pentru intarziere. Tribunalul hotaraste in camera de consiliu, de urgenta, la cererea reclamantului, cu citarea partilor, fara plata vreunei taxe de timbru, hotararea fiind definitiva si executorie.
    Conducatorul autoritatii administrative se poate indrepta cu actiune impotriva celor vinovati de neexecutarea hotararii, potrivit dreptului comun."
    Amenda prevazuta de art. 10 alin. 3 din Legea nr. 29/1990 este de 500 ROL (adica 1,25 EUR in 1992 si 0,01 EUR in 2003) pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.

    IN DREPT

    I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie

    47. Invocand art. 6 alin. 1 din Conventie, reclamantul se plange de faptul ca refuzul autoritatilor competente de a respecta Incheierea din 11 iunie 1992 a Judecatoriei Craiova i-a incalcat dreptul la o protectie judiciara efectiva. Dispozitiile pertinente din art. 6 alin. 1 din Conventie prevad urmatoarele:
    "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] de catre o instanta [...] care va hotari [...] asupra contestatiilor privind drepturile si obligatiile sale cu caracter civil [...]."

    A. Asupra admisibilitatii

    1. Exceptia preliminara a Guvernului privind nerespectarea termenului de 6 luni
    48. Guvernul afirma, cu titlu principal, ca cererea este inadmisibila din cauza nerespectarii termenului de 6 luni. Acesta considera ca ingerinta in drepturile reclamantului a avut loc fie la 2 august 1994, data punerii in posesie a reclamantului pe un alt teren in locul celor doua parcele indicate prin Incheierea din 11 iunie 1992, fie la 9 august 1997, data deciziei Curtii de Apel Craiova.
    49. Reclamantul nu si-a exprimat un punct de vedere cu privire la exceptia ridicata, dar afirma ca Incheierea din 11 iunie 1992 nu a fost inca executata si ca terenul oferit "nu corespunde sentintei civile pronuntate".
    50. Curtea aminteste ca, in conformitate cu art. 35 din Conventie, ea nu poate fi sesizata decat dupa epuizarea cailor de recurs interne si intr-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive. Or, atunci cand pretinsa incalcare consta intr-o situatie continua, termenul de 6 luni nu incepe sa curga decat in momentul in care aceasta situatie a luat sfarsit (a se vedea, mutatis mutandis, Hotararea Hornsby impotriva Greciei din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, p. 508, paragraful 35, si Decizia Marinakos impotriva Greciei, Cererea nr. 49.282/99 din 29 martie 2000).
    51. In prezenta cauza Curtea observa ca reclamantul se plange de refuzul autoritatii competente de a-l pune in posesie pe un teren, conform Incheierii din 11 iunie 1992. Acest refuz constituie o situatie continua. Termenul de 6 luni este deci inaplicabil in speta.
    52. Faptul ca autoritatile i-au oferit un alt teren decat cel indicat de catre instanta nu reprezinta decat o manifestare a refuzului autoritatilor de a executa, ca atare, incheierea. Curtea considera ca un astfel de fapt nu este de natura sa puna capat situatiei continue ce rezulta din neexecutarea Hotararii din 11 iunie 1992, in ceea ce priveste cele doua parcele de teren de 3.360 mp, respectiv de 3.683 mp.
    53. Curtea observa, in ceea ce priveste Decizia din 9 iulie 1997 a Curtii de Apel Craiova, ca aceasta a considerat gresit ca reclamantul a fost pus in posesie pe terenul care trebuia sa-i fie atribuit in temeiul Incheierii din 11 iunie 1992. Trebuie constatat ca insusi Guvernul recunoaste ca reclamantul a fost pus in posesie pe un alt teren decat cel fixat de instanta. Adresele prefectului din 17 decembrie 2001, 9 mai si 12 septembrie 2003, care considera ca Incheierea din 11 iunie 1992 nu a fost executata (a se vedea paragrafele 38, 39 si 41 de mai sus), atesta acelasi lucru.
    54. Curtea observa, in plus, ca Decizia din 9 iulie 1997 nu a desfiintat Incheierea din 11 iunie 1992. Ea nu a modificat nici modalitatea de executare a obligatiei ce rezulta din aceasta incheiere. Doar prin intermediul unei asemenea desfiintari sau prin inlocuirea de catre instanta a obligatiei ce rezulta din incheierea in cauza cu o alta obligatie echivalenta situatia continua de neexecutare ar putea lua sfarsit.
    55. In consecinta, exceptia de tardivitate ridicata de Guvern este respinsa.

    2. Asupra exceptiei preliminare a Guvernului privind neepuizarea cailor de recurs interne
    56. Guvernul sustine, de asemenea, neepuizarea cailor de recurs interne. Acesta sustine ca, in masura in care autoritatile au atribuit altor persoane terenul pe care il revendica, reclamantul ar fi trebuit sa introduca o actiune in anularea titlurilor de proprietate ale acestor persoane.
    57. Curtea aminteste ca obligatia de a epuiza caile de recurs interne, prevazuta de art. 53 din Conventie, priveste caile de recurs care sunt accesibile reclamantului si care pot remedia situatia de care acesta se plange. Pentru a se pronunta asupra aspectului daca reclamantul a indeplinit aceasta conditie, trebuie analizat mai intai actul autoritatilor statului in cauza, care formeaza plangerea reclamantului (a se vedea Decizia Ciobanu impotriva Romaniei, Cererea nr. 29.053/95 din 20 aprilie 1999).
    58. Curtea remarca, in aceasta privinta, ca cererea reclamantului priveste faptul ca autoritatile competente refuza sa execute, ca atare, Incheierea din 11 iunie 1992. Ea observa ca o actiune in anularea titlului de proprietate atribuit de catre acestea si privind terenul care fusese atribuit reclamantului prin incheierea anterior mentionata nu este de natura sa conduca in mod direct la executarea acestei incheieri.
    59. In plus, Curtea observa ca, in temeiul unei hotarari care ii stabileste dreptul de proprietate, cele obligate sa il puna in posesie pe reclamant sunt autoritatile. In consecinta, obligatia de a actiona incumba autoritatilor, iar nu reclamantului. A-i cere reclamantului sa faca alte demersuri al caror rezultat nu ar fi decat unul repetitiv, si anume ca instanta sa dispuna inca o data autoritatii administrative competente sa execute o hotarare judecatoreasca definitiva, ar fi prea oneros si nu ar corespunde cerintelor art. 35 alin. 1 din Conventie (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Jasiuniene impotriva Lituaniei, Cererea nr. 41.510/98, Decizia din 24 octombrie 2000 si Hotararea din 6 martie 2003, paragraful 30). De altfel, reclamantul a intreprins deja o procedura vizand sanctionarea pasivitatii autoritatilor, care a fost solutionata definitiv prin Decizia din 9 iulie 1997. Or, cum Curtea a observat deja, Incheierea din 11 iunie 1992 nu a fost inca executata conform dispozitivului acestei incheieri.
    60. In consecinta, si aceasta exceptie este respinsa.

    3. Asupra fondului capatului de cerere
    61. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat, in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Ea arata ca acesta nu prezinta nici un alt motiv de inadmisibilitate. In consecinta, capatul de cerere este declarat admisibil.

    B. Asupra fondului
    62. Guvernul admite ca terenul pe care a fost pus in posesie reclamantul de catre autoritati nu corespunde cu exactitate cu amplasamentul fixat prin Hotararea din 11 iunie 1992. Cu toate acestea, el subliniaza ca terenul atribuit nu numai ca avea aceeasi suprafata si era situat in locul indicat de instanta, dar si calitatea solului era aceeasi. In plus, Guvernul justifica neexecutarea intocmai a Incheierii din 11 iunie 1992, confirmata prin Decizia din 9 iulie 1997, considerand-o o masura de comasare agricola tinzand la o mai buna exploatare a terenurilor agricole. El arata, de altfel, ca initiala configurare topografica a terenurilor din locul indicat de instanta, luata in considerare de aceasta in anul 1992, s-a schimbat ca urmare a disparitiei unui drum vicinal.
    63. Reclamantul nu contesta aceste afirmatii, dar arata ca el trebuia sa fie pus in posesie pe terenul indicat in Incheierea din 11 iunie 1992.
    64. Curtea aminteste ca dreptul de acces la justitie, garantat de art. 6 din Conventie, protejeaza, de asemenea, si executarea hotararilor judecatoresti definitive si obligatorii, care, intr-un stat care respecta preeminenta dreptului, nu pot ramane fara efect in detrimentul unei parti. In consecinta, executarea unei hotarari judecatoresti nu poate fi impiedicata, anulata sau intarziata intr-un mod excesiv (a se vedea, printre altele, hotararile Hornsby impotriva Greciei din 19 martie 1997, Culegere 1997-II, p. 510 - 511, paragraful 40; Burdov impotriva Rusiei, Cererea nr. 59.498/00, paragraful 34, 7 mai 2002; Jasiuniene impotriva Lituaniei, precitata; Ruianu impotriva Romaniei, Cererea nr. 34.647/97, 17 iunie 2003).
    65. In plus, Curtea a considerat ca, daca se poate admite ca statele intervin intr-o procedura de executare a unei hotarari judecatoresti, o asemenea interventie nu poate avea drept consecinta impiedicarea, anularea sau intarzierea intr-un mod excesiv a executarii, nici, cu atat mai mult, repunerea in discutie a fondului acestei hotarari (a se vedea hotararile Immobiliare Saffi impotriva Italiei, 28 iulie 1999, Culegere 1999-V, paragrafele 63 si 66; Satka si altii impotriva Greciei, Cererea nr. 55.828/00, paragraful 57, 27 martie 2003).
    66. Curtea aminteste ca dreptul la executarea unei hotarari judecatoresti este unul dintre aspectele dreptului de acces la justitie (a se vedea Hotararea Hornsby impotriva Greciei, precitata, paragraful 40). Or, Curtea considera ca dreptul de acces la justitie nu este absolut (hotararile Golder impotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord din 21 februarie 1975, seria A nr. 18, p. 18, paragraful 36, si Waite si Kennedy impotriva Germaniei [MC], Cererea nr. 26.083/94, paragraful 50, CEDO 1999-1) si ca reclama, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului. Statele contractante se bucura, in aceasta materie, de o oarecare marja de apreciere. Totusi, este de competenta Curtii sa statueze in ultima instanta asupra respectarii cerintelor Conventiei; ea trebuie sa se convinga de faptul ca limitele impuse nu restrang accesul oferit individului intr-o asemenea maniera incat sa aduca atingere chiar substantei dreptului. O asemenea limitare nu este conforma cu art. 6 alin. 1 din Conventie decat in masura in care ea vizeaza un scop legitim si exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit. Daca limitarea este compatibila cu aceste principii, art. 6 alin. 1 nu este incalcat (Cauza Printul Hans Adam II al Liechtensteinului impotriva Germaniei [MC], Cererea nr. 42.527/98, paragraful 44, CEDO 2001-VIII).
    67. Curtea reitereaza, de asemenea, si principiile fundamentale care reies din jurisprudenta sa privind interpretarea si aplicarea dreptului intern. Daca, in termenii art. 19 din Conventie, Curtea are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor ce rezulta din Conventie pentru statele contractante, ea nu este competenta sa analizeze erorile de fapt sau de drept pretins comise de catre o instanta nationala decat daca si in masura in care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor si libertatilor protejate de Conventie. In plus, este in primul rand de competenta autoritatilor nationale si a instantelor sa interpreteze si sa aplice dreptul intern. Rolul Curtii se limiteaza la verificarea compatibilitatii cu Conventia a efectelor unei asemenea interpretari (cauzele Printul Hans Adam II al Liechtensteinului impotriva Germaniei, precitata, paragraful 50; Streletz, Kessler si Krenz impotriva Germaniei [MC], cererile nr. 34.044/96, 35.532/97, 44.801/98, paragraful 49, CEDO 2001-II).
    68. In prezenta cauza, spre deosebire de cauza Satka si altii impotriva Greciei, precitata (paragraful 57), sau de alte cauze privind executarea hotararilor judecatoresti care impun administratiei indeplinirea obligatiei pecuniare fata de reclamant, Curtea nu poate concluziona ca autoritatile au privat de orice efect util hotararea pronuntata in favoarea reclamantului. Ea arata, pe de o parte, ca Incheierea din 11 iunie 1992 a fost executata in ceea ce priveste o parte importanta a dispozitivului sau, iar pe de alta parte, ca, referitor la cele doua parcele de teren in litigiu, reclamantul a fost pus in posesie pe un teren echivalent, care corespundea, in marea majoritate a caracteristicilor sale determinante, cu terenul fixat si individualizat de catre instanta.
    69. Cu toate acestea, Curtea observa ca in speta nu este contestat ca Incheierea din 11 iunie 1992 nu a fost executata nici ad litteram, nici desfiintata sau modificata ca urmare a unei cai de recurs prevazute in dreptul intern.
    70. Ca atare, Curtea considera ca reclamantul a suferit o limitare in ceea ce priveste dreptul sau la executarea unei hotarari judecatoresti. Ramane de analizat daca aceasta limitare este compatibila cu art. 6 alin. 1 din Conventie.
    71. In aceasta privinta, Curtea observa ca refuzul autoritatilor de a respecta termenii Hotararii definitive din 11 iunie 1992 a fost dublat de decizia acestora de a satisface pretentiile reclamantului decurgand din aceasta hotarare printr-o prestatie echivalenta cu cea la care au fost obligate de catre instanta. In ceea ce priveste refuzul lor, avand in vedere ca Incheierea din 11 iunie 1992 nu a fost niciodata desfiintata, acesta reprezinta o situatie continua de nerespectare a unei hotarari judecatoresti, adica de limitare a dreptului efectiv de acces la justitie. Pentru a afla daca aceasta limitare este compatibila cu art. 6 din Conventie, trebuie analizate motivele care au condus autoritatile la nerespectarea in intregime a hotararii judecatoresti in cauza.
    72. Curtea observa ca autoritatile au procedat, la 2 august 1994, la punerea in posesie a reclamantului pe un teren echivalent. Aceasta diferenta fata de Incheierea din 11 iunie 1992 nu a fost motivata prin nici o decizie administrativa formala.
    73. Ca urmare, Curtea de Apel Craiova, in Decizia din 9 iulie 1997, a considerat stinsa obligatia care incumba autoritatilor in temeiul incheierii anterior mentionate, considerand ca "punerea in posesie [a reclamantului] a fost realizata conform legii". Curtea de Apel Craiova nu a facut totusi referire nici la motivele care au justificat nerespectarea Incheierii din 11 iunie 1992, nici la baza legala care a permis o astfel de nerespectare.
    74. In aceasta privinta, Curtea acorda atentie si Adresei din 9 martie 2003 a prefectului judetului Dolj. Acesta denunta reaua-credinta a autoritatilor locale din comuna Ghercesti, care nu au respectat hotararea judecatoreasca pronuntata in favoarea reclamantului si il informeaza ca din anul 1999 terenul pe care il pretindea in temeiul hotararii mentionate este atribuit lui T.D., care, de altfel, l-a vandut unor terti (a se vedea paragraful 39 de mai sus).
    75. Curtea observa, de asemenea, ca Guvernul a motivat nerespectarea de catre autoritati a Incheierii din 11 iunie 1992, aratand ca in realitate este vorba despre o masura de comasare agricola tinzand la o mai buna exploatare a terenurilor agricole. El arata, de altfel, ca initiala configurare topografica a terenurilor din locul indicat de instanta, care a fost luata in considerare de aceasta in anul 1992, s-a schimbat datorita disparitiei unui drum vicinal.
    76. Cu toate acestea, Curtea constata ca aceste justificari, desi pertinente, nu au fost prezentate reclamantului nici de catre autoritatile administrative, nici de catre instantele interne, pentru a se putea considera ca nerespectarea in intregime a Incheierii din 11 iunie 1992 este o restrictie justificata si, deci, o limitare compatibila cu art. 6 alin. 1 din Conventie.
    In consecinta, art. 6 din Conventie a fost incalcat.

    II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie

    77. Reclamantul se plange de faptul ca dreptul sau la respectarea bunurilor a fost incalcat prin neexecutarea Incheierii din 11 iunie 1992. El invoca art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, care prevede urmatoarele:
    "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
    Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."

    A. Asupra admisibilitatii
    78. Curtea observa ca acest capat de cerere este strans legat de art. 6 alin. 1 din Conventie. Avand in vedere argumentele prezentate in paragrafele 52, 58 si 59 de mai sus, Curtea concluzioneaza ca acest capat de cerere trebuie declarat admisibil.

    B. Asupra fondului
    79. Curtea aminteste ca, pentru a aprecia daca reclamantul avea un "bun", in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, Curtea trebuie sa stabileasca daca Incheierea din 11 iunie 1992 a Judecatoriei Craiova a dat nastere in beneficiul acestuia unei creante suficient stabilite pentru a fi exigibila (a se vedea hotararile Rafinariile grecesti Stran si Stratis Andreadis impotriva Greciei din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 84, paragraful 59; Burdov impotriva Rusiei, precitata, paragraful 40; Jasiuniene impotriva Lituaniei, paragraful 44).
    Curtea a statuat deja ca Incheierea din 11 iunie 1992 impunea autoritatilor obligatia de a-i atribui reclamantului, printre altele, doua parcele de teren de 3.360 mp, respectiv 3.682 mp. Curtea considera, ca atare, ca aceasta incheiere, care nu a fost niciodata desfiintata, a dat nastere in beneficiul reclamantului unui "bun", in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional.
    80. Cu toate acestea, incheierea anterior mentionata nu a fost executata conform dispozitivului sau si neexecutarea sa este imputabila exclusiv autoritatilor administrative competente. Rezulta ca imposibilitatea pentru reclamant de a obtine executarea completa a acestei incheieri constituie o ingerinta in dreptul sau la respectarea bunurilor, asa cum este prevazut de prima fraza a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie (a se vedea hotararile Burdov impotriva Rusiei, precitata, paragraful 40, si Jasiuniene impotriva Lituaniei, paragraful 45).
    81. Prin refuzul lor de a executa Incheierea din 11 iunie 1992 conform dispozitivului sau, autoritatile nationale l-au privat pe reclamant de dreptul sau de proprietate asupra celor doua parcele de teren in litigiu, fara a-i furniza vreo explicatie.
    82. Cu toate acestea, Curtea reitereaza faptul ca nu este contestat ca reclamantului i-a fost oferit un teren echivalent cu cel asupra caruia era indreptatit, dar ca acesta refuza sa primeasca terenul, chiar daca autoritatile i-au emis un titlu administrativ de proprietate asupra acestui teren (a se vedea paragrafele 17 si 18 de mai sus).
    83. De altfel, Curtea observa ca dintr-o adresa din 20 martie 1998 a prefectului de Dolj rezulta ca titlul de proprietate acordat reclamantului la 10 iulie 1997 trebuia anulat din cauza ca fusese atribuit "in mod gresit", si anume nu respecta Incheierea din 11 iunie 1992 (a se vedea paragraful 17 de mai sus). Curtea nu a fost informata despre o eventuala anulare a titlului de proprietate atribuit la 10 iulie 1997. Chiar in cazul in care acest titlu ar fi inca valabil, Curtea noteaza ca dreptul reclamantului nu a fost stabilit cu certitudine, intrucat, in opinia autoritatilor administrative si potrivit dispozitiilor legale pertinente, acesta este susceptibil de a fi anulat din oficiu.
    84. Curtea considera ca punerea in posesie pe un teren echivalent, care, in plus, nu este efectiva si este revocabila, nu este de natura a acoperi absenta unei justificari pentru ingerinta. Nu este vorba nici despre un act de natura sa inlature calitatea de victima a reclamantului, deoarece "o decizie sau o masura favorabila reclamantului nu este, in principiu, suficienta pentru a inlatura calitatea de <<victima>> decat daca autoritatile nationale au recunoscut, explicit sau in substanta, apoi au reparat incalcarea Conventiei" (Cauza Dalban impotriva Romaniei [MC], Cererea nr. 28.114/95, paragraful 44, CEDO 1999-VI). Or, in speta, incalcarea nu a fost niciodata recunoscuta.
    85. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea concluzioneaza ca art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie a fost incalcat.

    III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

    86. In termenii art. 41 din Conventie,
    "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

    A. Prejudiciu
    87. Cu titlu principal, reclamantul solicita pentru prejudiciul material suferit punerea in posesie pe cele doua parcele de teren insumand 7.042 mp de teren, astfel cum au fost stabilite prin Incheierea din 11 iunie 1992. In observatiile sale transmise Curtii la 4 martie 2003, el estimeaza valoarea reala a terenului la 25.000.000 lei (ROL), adica 653 euro (EUR).
    Reclamantul solicita si acordarea unei sume pentru productia nerealizata in anii 1992 - 2002, in valoare de 48.901.600 ROL sau 1.362 EUR. El prezinta Curtii certificate emise de catre autoritatile administrative de resort din cadrul Ministerului Agriculturii si de catre o intreprindere de stat de comercializare a cerealelor, care indica productia medie de grau realizata in fiecare an in comuna Ghercesti, precum si pretul graului.
    88. Reclamantul nu pretinde nici o suma cu titlu de prejudiciu moral.
    89. Guvernul este de parere ca sumele solicitate de reclamant nu sunt justificate, intrucat prejudiciul invocat se datoreaza propriului sau comportament. Guvernul sustine ca prin acceptarea terenului de 7.042 mp oferit de autoritati in anul 1994, care era echivalentul terenului asupra caruia avea dreptul, reclamantul ar fi putut preveni orice prejudiciu, avand in vedere ca terenul oferit avea aceeasi valoare si ca ar fi putut sa-l cultive si sa obtina aceeasi productie de grau.
    90. Curtea observa ca sumele solicitate cu titlu de prejudiciu material sunt legate de privarea de proprietate suferita de reclamant datorita neexecutarii Incheierii din 11 iunie 1992 a Judecatoriei Craiova, precum si de imposibilitatea in care se afla actualmente de a se bucura de bunul sau.
    91. Ea remarca faptul ca reclamantul a suferit, in mod incontestabil, un prejudiciu material in legatura directa cu incalcarea art. 6 din Conventie si a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie si consecintele provocate de aceste incalcari in ceea ce priveste dreptul de proprietate al reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Hotararea din 9 aprilie 2002, Anghelescu impotriva Romaniei, Cererea nr. 29.411/95, paragraful 75).
    Curtea constata totusi ca, in ciuda refuzului sau de a accepta terenul oferit in schimbul terenului datorat, reclamantul este titularul unui drept de proprietate asupra unui teren de 7.042 mp, adica echivalentul terenului la care avea dreptul. Din informatiile de care dispune Curtea, acest titlu este inca valabil, chiar daca este susceptibil de a fi anulat. De altfel, valabilitatea titlului administrativ de proprietate nu depinde de acceptarea sa de catre reclamant.
    Referitor la echivalenta valorii acestui teren cu cea a terenului la care reclamantul avea drept, Curtea constata ca acesta nu a combatut afirmatiile Guvernului conform carora cele doua terenuri au aceeasi valoare.
    In aceste conditii, Curtea considera ca reclamantului i s-a acordat un bun echivalent cu cel la care avea dreptul si ca, astfel, daunele corespunzand prejudiciului suferit (damnum emergens) au fost reparate.
    92. Chiar daca reclamantul ar fi putut sa accepte oferta autoritatilor privind un alt teren si ar fi putut astfel, cel putin, sa diminueze prejudiciul, in speta, castigul nerealizat (lucrum cessans), el nu poate fi considerat responsabil pentru refuzul de a accepta terenul oferit in schimbul terenului datorat, in absenta unei decizii administrative sau hotarari judecatoresti care sa justifice aceasta inlocuire. In consecinta, reclamantul este indreptatit sa primeasca o reparatie a prejudiciului rezultand din lipsa folosintei bunului pe parcursul mai multor ani.
    93. Pronuntandu-se in echitate conform art. 41 din Conventie, Curtea acorda reclamantului 1.500 EUR cu titlu de prejudiciu.

    B. Cheltuieli de judecata
    94. Reclamantul solicita, de asemenea. 970.000 ROL, adica 27 EUR, cu titlu de cheltuieli de judecata din cadrul procedurilor interne, precum si pentru procedurile desfasurate in fata Curtii.
    95. Guvernul nu a formulat observatii cu privire la aceste aspecte.
    96. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine plata cheltuielilor de judecata decat daca acestea au fost cu adevarat suportate, daca au fost necesare si au o valoare rezonabila. In speta, tinand cont de elementele de care dispune, precum si de criteriile anterior enuntate, Curtea estimeaza ca fiind rezonabila suma de 27 EUR, toate cheltuielile incluse, pe care o acorda reclamantului.

    C. Penalitati de intarziere
    97. Curtea hotaraste sa aplice majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

    PENTRU MOTIVELE DE MAI SUS
    CURTEA:

    1. respinge exceptiile preliminare formulate de Guvern;
    2. declara, in unanimitate, cererea admisibila;
    3. hotaraste, in unanimitate, ca art. 6 alin. 1 din Conventie a fost incalcat;
    4. hotaraste, in unanimitate, ca art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie a fost incalcat;
    5. hotaraste, cu 6 voturi la 1, ca statul parat trebuie sa acorde reclamantului, in termen de 3 luni de la ramanerea definitiva a hotararii conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 1.500 EUR (o mie cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu material, convertibila in lei la rata de schimb aplicabila la data efectuarii platii;
    6. hotaraste, in unanimitate, ca statul parat trebuie sa acorde reclamantului, in termen de 3 luni de la ramanerea definitiva a hotararii conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 27 EUR (douazeci si sapte euro) cu titlu de cheltuieli de judecata, convertibila in lei la rata de schimb aplicabila la data efectuarii platii;
    7. hotaraste, in unanimitate, ca statul parat va plati, in plus, orice suma care ar trebui sa fie achitata cu titlu de impozit si ca, de la data expirarii termenului mentionat si pana la efectuarea platii, la aceste sume se va aplica o dobanda simpla echivalenta cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pentru acea perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
    8. respinge, in unanimitate, restul cererii de reparatie echitabila.
    Redactata in limba franceza si comunicata in scris la 2 martie 2004, conform art. 77 alin. 2 si 3 din regulament.

                   Sally Dole,            J.-P. Costa,
                    grefier                presedinte

    La prezenta hotarare este anexat, conform art. 45 alin. 2 din Conventie si art. 74 alin. 2 din regulament, textul opiniei partial dizidente a doamnei judecator Mularoni.

                        OPINIA PARTIAL DIZIDENTA
                      a doamnei judecator Mularoni

    1. Nu sunt de acord cu concluzia la care a ajuns majoritatea cu privire la prejudiciul material.
    2. Curtea a concluzionat in unanimitate ca art. 6 alin. 1 din Conventie si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie au fost incalcate.
    3. In ceea ce priveste aplicarea art. 41 din Conventie, reclamantul a solicitat, pe de o parte, plata unei sume corespunzand valorii reale a terenului (25.000.000 ROL, insemnand 653 EUR), iar pe de alta parte, plata unei indemnizatii valorand productia de cereale nerealizata in intervalul 1992 - 2002, in valoare de 48.901.600 ROL, insemnand 1.362 EUR (paragrafele 87 - 88).
    4. Majoritatea a hotarat a nu acorda nici o suma pentru prima parte a cererii formulate de catre reclamant, considerand ca "acestuia i-a fost acordat un bun echivalent celui la care avea dreptul, paguba corespunzand prejudiciului suferit (damnum emergens) fiind astfel reparata" (paragraful 91, in fine). In mod contrar, Curtea a decis, pronuntandu-se in echitate, a acorda reclamantului suma de 1.500 EUR (o suma echivalenta cu totalul castigului nerealizat - lucrum cessans - pentru productia de cereale nerealizata in anii 1992 - 2003) pentru cea de-a doua parte a cererii, considerand ca reclamantul nu poate fi considerat responsabil pentru refuzul de a accepta terenul oferit la schimb pentru terenul datorat, in absenta unei hotarari administrative sau judiciare care sa justifice o asemenea inlocuire. Astfel, "reclamantul este indreptatit sa primeasca o reparatie a prejudiciului rezultand din lipsa folosintei bunului pe parcursul mai multor ani" (paragraful 92).
    5. Aceste consideratii mi se par contradictorii. Nu reusesc sa inteleg de ce nu i se acorda nici o suma reclamantului cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit datorita neatribuirii celor doua parcele de teren in cauza, afirmandu-se ca "... reclamantului i-a fost acordat un bun echivalent celui la care avea dreptul, paguba corespunzand prejudiciului suferit (damnum emergens) fiind astfel reparata" (paragraful 91, in fine), si i se acorda in echitate suma de 1.500 EUR cu titlu de beneficiu nerealizat (totalitatea castigului nerealizat pentru anii 1992 - 2003), considerandu-se ca "reclamantul nu poate fi considerat responsabil pentru refuzul de a accepta terenul oferit la schimb pentru terenul datorat, in absenta unei hotarari administrative sau judiciare care sa justifice o asemenea inlocuire" (paragraful 92).
    6. Consider ca daca rationamentul pentru paragraful 91 in fine este valabil pentru prima parte a cererii reclamantului, cu atat mai mult trebuie sa fie valabil pentru cea de a doua parte: reclamantul ar fi putut sa cultive terenul de 7.042 mp acordat de autoritati in 1994, "situat 70 metri mai departe, pe un sol de aceeasi calitate" (paragraful 15) si avand aceeasi valoare (paragraful 91); in consecinta Curtea nu ar trebui sa acorde nici o suma cu titlu de castig nerealizat. Mai mult, observ ca Guvernul a declarat in observatiile sale ca "pentru intarzierea punerii in posesie (intre 1992   1994), reclamantul a solicitat si a obtinut despagubiri corespunzand lipsei de folosinta a terenului intre 1992   1994, data punerii in posesie". Daca, in mod contrar, reclamantul "nu poate fi considerat responsabil pentru refuzul de a accepta terenul oferit la schimb pentru terenul datorat, in absenta unei hotarari administrative sau judiciare care sa justifice o asemenea inlocuire" (paragraful 92) si avand in vedere ca dreptul reclamantului nu este stabilit cu certitudine, fiind susceptibil de anulare din oficiu, cu toate ca titlul de proprietate emis la 10 iulie 1997 este in continuare valabil (paragraful 83), in opinia mea, Curtea ar fi trebuit sa acorde reclamantului o suma cu titlu de prejudiciu pentru prima parte a cererii sau chiar o suma globala, in echitate, pentru ambele parti ale cererii.
    7. In fapt, motivele dezacordului meu nu privesc suma acordata de Curte reclamantului cu titlu de prejudiciu material; eu contest de fapt criteriul de determinare a prejudiciului material ales de catre majoritate, alegere pe care nu pot sa o impartasesc pentru motivele anterior prezentate.