HOTARARE    din 30 septembrie 2003

in cauza Todorescu impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 770 din 24 august 2005

                              HOTARAREA
                in cauza Todorescu impotriva Romaniei
                       (Cererea nr. 40.670/98)

                    Strasbourg, 30 septembrie 2003

    In cauza Todorescu impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte, A. B. Baka, Gaukur Jorundsson, L. Loucaides, C. Birsan, M. Ugrekhelidze, doamna A. Mularoni, judecatori, si doamna T.L. Early, grefiera adjuncta de sectie,
    dupa deliberarile ce au avut loc in Camera de consiliu la 9 septembrie 2003, pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceasta data:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 40.670/98, indreptata impotriva Romaniei, prin care doi cetateni ai acestui stat, domnul Ioan Todorescu, de cetatenie romana, si doamna Letitia Todorescu, de cetatenie austriaca (reclamantii), au sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 12 septembrie 1997, in temeiul fostului art. 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
    2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul B. Aurescu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
    3. Reclamantii se plang in substanta de faptul ca refuzul Curtii Supreme de Justitie (denumita in continuare C.S.J.) de a recunoaste instantelor competenta de solutionare a unei actiuni in revendicare este contrar art. 6 alin. 1 din Conventie. In plus, ei se plang de faptul ca Hotararea din 1 octombrie 1996 a C.S.J. a adus atingere dreptului lor la respectarea proprietatii, astfel cum este recunoscut de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie. Reclamantii sustin, de asemenea, ca nu le-a fost respectat dreptul la respectarea vietii private, asa cum este prevazut de art. 8 din Conventie, intrucat prin efectul confiscarii apartamentului lor au fost privati de domiciliu in Romania. In fine, ei se plang de incalcarea dreptului lor la libertatea de circulatie, prevazut de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie, confiscarea fiind motivata de refuzul lor de a se intoarce in Romania.
    4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
    5. Cererea a fost repartizata primei sectii a Curtii (art. 52 alin. 1 din regulament). In cadrul acestei sectii, camera desemnata sa examineze cererea [art. 27 alin. 1 din Conventie] a fost constituita potrivit art. 26 alin. 1 din regulament.
    6. La data de 1 noiembrie 2001 Curtea a modificat structura sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii, astfel reorganizata (art. 52 alin. 1 din regulament).
    7. Atat reclamantii, cat si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din regulament).

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

    8. Reclamantii sunt nascuti in anul 1930, respectiv in anul 1934, si isi au domiciliul in Viena, Austria.
    9. La data de 18 februarie 1975, in urma unui contract de schimb incheiat intre BTD si BC, reclamantii au devenit proprietarii unui apartament cu 5 camere si al terenului aferent, situate in Bucuresti.
    10. La data de 9 august 1988, statul a confiscat imobilul reclamantilor in baza Decretului nr. 223/1974 care prevedea confiscarea bunurilor apartinand persoanelor care, plecate fiind in strainatate, nu se intorceau in Romania in termenele prevazute.

    A. Prima actiune in revendicare
    11. In anul 1992, reclamantii au introdus o actiune in revendicare indreptata impotriva Primariei Municipiului Bucuresti si a intreprinderii C., care administra imobilele apartinand statului. In fata Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti ei au aratat ca sunt proprietari ai unui apartament situat in Bucuresti, care fusese confiscat in baza Decretului nr. 223/1974, cu motivarea ca in anul 1987, dupa un sejur in strainatate, ei nu se mai intorsesera in Romania, cu toate ca viza lor de iesire din tara expirase. Ei au sustinut ca Decretul nr. 223/1974 nu era aplicabil in cazul lor, deoarece ei nu refuzasera sa se intoarca in Romania, ci primul reclamant lucra din anul 1972 in Viena, in calitate de functionar al Agentiei Internationale de Energie Atomica. Dupa ce a admis o cerere de interventie a unui locatar al apartamentului, C.F., prin Sentinta din 25 mai 1993, instanta a respins actiunea reclamantilor. Instanta a considerat ca Decretul nr. 223/1974 a fost aplicat in mod legal, avandu-se in vedere ca, desi viza lor de iesire din tara expirase la 31 ianuarie 1987, reclamantii nu se intorsesera in Romania pentru a indrepta aceasta situatie.
    12. La o data neprecizata reclamantii au introdus apel la Tribunalul Bucuresti.
    Prin Decizia din 18 ianuarie 1994 Tribunalul Bucuresti a casat Sentinta din 25 mai 1993 si a admis actiunea reclamantilor. Instanta a constatat ca, in virtutea conventiei privind infiintarea Agentiei Internationale de Energie Atomica, ratificata de Romania, functionarii acestei institutii nu erau obligati sa detina o viza de iesire din tara, dat fiind statutul lor de functionari ai Natiunilor Unite. In plus, instanta a apreciat ca Decretul nr. 223/1974 este contrar art. 36 din Constitutia romana din anul 1965, in vigoare la acel moment, precum si art. 480 si 481 din Codul civil, care protejeaza dreptul de proprietate. Prin urmare, tribunalul a constatat ilegalitatea confiscarii apartamentului reclamantilor si a dispus autoritatilor sa restituie apartamentul.
    13. Prin Decizia din 17 iunie 1994 Curtea de Apel Bucuresti a respins ca neintemeiat recursul introdus de C.F. Astfel, Decizia din 18 ianuarie 1994 a Tribunalului Bucuresti a devenit definitiva.

    B. Recursul in anulare
    14. La o data neprecizata, procurorul general al Romaniei a promovat la C.S.J. un recurs in anulare, pe motiv ca judecatorii si-au depasit competentele atunci cand au examinat legalitatea aplicarii Decretului nr. 223/1974.
    15. Prin Decizia din 1 octombrie 1996 C.S.J. a admis recursul in anulare, a casat hotararile din 25 mai 1993, 18 ianuarie 1994 si 17 iunie 1994 si a respins actiunea in revendicare a reclamantilor. C.S.J. a constatat ca apartamentul revendicat a devenit proprietatea statului in aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 223/1974. Instanta a apreciat ca instantele nu sunt competente sa examineze aspectul referitor la conformitatea acestui decret cu Constitutia din anul 1965, o asemenea atributie apartinand doar puterii legislative.

    C. Actiunea in restituire in temeiul Legii nr. 112/1995
    16. La data de 1 noiembrie 1996 apartamentul litigios a format obiectul unui contract de vanzare-cumparare intre stat si locatarul C.F.
    17. La o data neprecizata reclamantii au depus o actiune in restituire la Comisia administrativa de aplicare a Legii nr. 112/1995 (denumita in continuare Comisia administrativa) din Bucuresti.
    18. Prin Decizia administrativa din 22 noiembrie 1999 Comisia administrativa a acordat reclamantilor o despagubire pentru bunul lor.
    19. Reclamantii au contestat aceasta decizie in fata Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, cu motivarea ca ei au solicitat restituirea in natura a imobilului, nu despagubiri. Ei au solicitat si anularea contractului de vanzare-cumparare.
    In sedinta din 28 iunie 2000 reprezentantul Primariei Municipiului Bucuresti a ridicat exceptia inadmisibilitatii cererii de anulare a contractului de vanzare-cumparare.
    20. Prin Sentinta din 28 iunie 2000 Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a admis partial contestatia reclamantilor. Astfel, ea a dispus anularea Deciziei Comisiei administrative din 22 noiembrie 1999, a admis exceptia si a respins ca inadmisibila cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare. Instanta a apreciat ca titlul de proprietate al statului este nul, intrucat incalca Constitutia si tratatele internationale in vigoare la data confiscarii imobilului. In consecinta, ea a apreciat ca statul nu are titlu valabil si ca nu puteau fi acordate despagubiri de catre Comisia administrativa, deoarece Legea nr. 112/1995 nu privea decat imobilele preluate de stat cu titlu valabil.
    21. Primaria Municipiului Bucuresti a declarat apel impotriva acestei sentinte. Prin Decizia din 27 noiembrie 2000 Tribunalul Bucuresti a respins apelul ca neintemeiat.
    22. Prin Decizia din 29 martie 2001 Curtea de Apel Bucuresti a respins pentru acelasi motiv recursul introdus de Primaria Municipiului Bucuresti.
    Astfel, Decizia din 22 noiembrie 1999 a Comisiei administrative a ramas fara efect juridic.

    D. Cererea de restituire in temeiul Legii nr. 10/2001
    23. Conform informatiilor furnizate de Guvern, la o data neprecizata reclamantii au introdus o cerere de restituire a bunului la Comisia administrativa pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. Conform Guvernului, aceasta cerere nu a fost inca solutionata.

    II. Dreptul si practica interne aplicabile

    24. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna pertinente au fost prezentate in Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntata in cauza Brumarescu impotriva Romaniei (nr. 32.260/96, paragrafele 31 - 33, 40 - 44 CEDO 1999 - VII) si in Hotararea Surpaceanu impotriva Romaniei (nr. 28.342/95 paragraful 31, nepublicata).
    25. Articolul 30 din Legea nr. 58/1974 (Legea privind sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale) prevede urmatoarele:
    "Art. 30
    Dobandirea terenurilor (...) se poate face numai prin mostenire legala, fiind interzisa instrainarea sau dobandirea prin acte juridice a acestor terenuri.
    In caz de instrainare a constructiilor, terenul aferent acestor constructii trece in proprietatea statului (...)."
    26. Dispozitiile pertinente din Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri prevad urmatoarele:
    " Art. 1
    In Republica Socialista Romania constructiile si terenurile pot fi detinute in proprietate de catre persoanele fizice numai daca au domiciliul in tara.
    Art. 2
    Persoanele care au facut cerere de plecare definitiva din tara sunt obligate sa instraineze, pana la data plecarii, constructiile aflate in proprietatea lor in Republica Socialista Romania. Instrainarea se va face catre stat (...)
    Constructiile apartinand persoanelor care au plecat in mod fraudulos din tara sau care, fiind plecate in strainatate, nu s-au inapoiat la expirarea termenului stabilit pentru inapoierea in tara trec fara plata in proprietatea statului (...)."

    IN DREPT

    I. Asupra admisibilitatii

    A. Asupra exceptiilor de incompatibilitate ratione temporis
    27. In opinia reclamantilor confiscarea apartamentului in temeiul Decretului nr. 223/1974, motivata de emigrarea lor in Austria, le-a afectat libertatea de circulatie, prevazuta de art. 2 alin. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie, si viata lor privata, in sensul art. 8 alin. 1 din Conventie, intrucat au ramas fara domiciliu in Romania.
    28. In opinia Guvernului faptele de care se plang reclamantii s-au petrecut in anul 1987, adica inainte de intrarea in vigoare a Conventiei pentru Romania. El arata ca aceste fapte nu pot constitui o incalcare continua a acestor dispozitii ale Conventiei, deoarece, pe de o parte, reclamantii au redobandit imobilul in luna iunie 1994, inainte de intrarea in vigoare a Conventiei pentru Romania, iar, pe de alta parte, limitarile aduse libertatii lor de circulatie au luat sfarsit in anul 1990.
    29. Reclamantii nu au prezentat observatii referitor la acest aspect.
    30. Curtea observa ca reclamantii se plang de faptul ca aceasta confiscare a condus la incalcarea dreptului lor la libera circulatie si la respectarea domiciliului. Ea aminteste ca Romania a ratificat Conventia la data de 20 iunie 1994, in timp ce confiscarea a avut loc in anul 1987.
    Ca atare, aceste capete de cerere ale reclamantilor nu intra in competenta ratione temporis a Curtii (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Oprescu impotriva Romaniei, Cererea nr. 36.039/97, 14 ianuarie 2003, paragraful 36).
    31. In consecinta, Curtea admite exceptia ridicata de Guvern si respinge aceasta parte a cererii, conform art. 35 alin. 3 si 4 din Conventie.

    B. Asupra caracterului in mod vadit neintemeiat al cererii
    32. Curtea constata ca restul cererii nu este in mod vadit neintemeiata, in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Ea constata, de altfel, ca cererea nu prezinta nici un alt motiv de inadmisibilitate. In consecinta, ea este declarata admisibila pentru rest.

    II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie

    33. Conform sustinerilor reclamantilor, decizia C.S.J. a incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede ca:
    Art. 6
    "1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
    34. In memoriul lor, reclamantii arata ca refuzul C.S.J. de a recunoaste instantelor competenta de a solutiona o actiune in revendicare este contrar dreptului de acces la justitie garantat de Constitutia Romaniei si de Codul civil roman. In plus, ei sunt de parere ca afirmatia Curtii Supreme de Justitie, potrivit careia reclamantii nu erau proprietarii bunului in litigiu, este in contradictie cu motivul invocat de aceasta pentru admiterea recursului in anulare, si anume lipsa de competenta a instantelor in solutionarea pe fond a cauzei.
    35. Guvernul admite ca reclamantului i s-a refuzat dreptul de acces la justitie si este de parere ca jurisprudenta creata ca urmare a cauzei Brumarescu impotriva Romaniei, mai sus mentionata, este aplicabila in speta. El adauga ca la momentul actual reclamantii se bucura de acces la justitie.
    36. In consecinta, Curtea trebuie sa verifice daca Decizia din 1 octombrie 1996 a incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie.
    37. Curtea reaminteste ca in cauza Brumarescu impotriva Romaniei, anterior citata (paragrafele 61 - 62), a decis ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie, cu motivarea ca anularea unei hotarari judecatoresti definitive este contrara principiului securitatii raporturilor juridice. Ea a mai aratat ca refuzul C.S.J. de a recunoaste instantelor competenta de a solutiona litigii privind, ca in cazul de fata, o actiune in revendicare imobiliara, a incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie.
    38. Curtea considera ca nu exista elemente in speta care sa distinga prezenta cauza de cauza Brumarescu impotriva Romaniei, citata anterior.
    Prin urmare, Curtea apreciaza ca aplicand astfel prevederile art. 33 din Codul de procedura civila, asa cum era redactat la momentul faptelor, C.S.J. a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice si, prin acestea, dreptul reclamantilor la un proces echitabil in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie.
    39. In plus, excluderea de catre C.S.J. a actiunii in revendicare a reclamantilor din competenta instantelor este in sine contrara dreptului de acces la justitie, garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie.
    40. In consecinta, a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie sub aceste doua aspecte.

    III. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie

    41. Reclamantii considera ca decizia C.S.J. a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, conform caruia:
    Art. 1
    "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
    Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
    42. Reclamantii considera ca decizia C.S.J., prin care s-a hotarat ca imobilul in litigiu apartine statului si prin care s-a anulat Hotararea definitiva din 18 ianuarie 1994, a constituit o privare de bunul lor, care nu a fost facuta pentru o cauza de utilitate publica.
    43. Guvernul recunoaste ca sub acest aspect jurisprudenta creata ca urmare a cauzei Brumarescu impotriva Romaniei, citata anterior, este aplicabila in cazul de fata.
    44. Curtea reaminteste ca dreptul de proprietate al reclamantilor asupra bunului in litigiu a fost stabilit printr-o hotarare definitiva si arata ca dreptul astfel recunoscut nu avea un caracter revocabil. De altfel, reclamantii s-au putut bucura de bunul lor, in calitate de proprietar legitim, din 17 iunie 1994 pana in 1 octombrie 1996 (a se vedea paragrafele 13 si 15 de mai sus).
    Reclamantii aveau, deci, un bun, in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie (a se vedea hotararea Brumarescu impotriva Romaniei, citata anterior, paragraful 70).
    45. Curtea subliniaza apoi ca decizia C.S.J. a anulat o hotarare definitiva si a stabilit ca statul este proprietarul legitim al bunului. Ea considera ca aceasta situatie este, daca nu identica, cel putin similara celei a reclamantului din cauza Brumarescu impotriva Romaniei. Curtea apreciaza, deci, ca decizia C.S.J. a avut ca efect privarea domnului Ioan Todorescu si a doamnei Letitia Todorescu de bunul lor, in sensul tezei a doua din primul alineat al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie (a se vedea hotararea Brumarescu impotriva Romaniei, citata anterior, paragrafele 73 - 74). Or, nici o justificare nu a fost furnizata de Guvern pentru situatia astfel creata.
    In plus, Curtea arata ca reclamantii sunt lipsiti de bunul lor de mai bine de 6 ani, fara a fi incasat vreo despagubire care sa reflecte valoarea reala a acestuia, si ca eforturile depuse pentru a-si recupera proprietatea au fost pana in prezent fara rezultat.
    46. In aceste conditii, admitand chiar ca s-ar putea demonstra ca lipsirea de proprietate a fost justificata de o cauza de interes public, Curtea apreciaza ca echilibrul dintre interesul general al comunitatii si necesitatea protejarii drepturilor omului a fost rupt si ca reclamantul a suportat si inca mai suporta o sarcina speciala si exorbitanta.
    47. Prin urmare, a existat si continua sa existe o incalcare a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

    IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

    48. Conform prevederilor art. 41 din Conventie:
    Art. 41
    "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

    A. Prejudiciul material
    49. Reclamantii solicita restituirea in natura a bunului litigios (un apartament si 40% din terenul aferent). Ei solicita, de asemenea, 105.000 dolari americani (USD) sau 88.577 euro (EUR) pentru privarea de proprietate care a durat 15 ani (adica chiriile neincasate), pentru confiscarea bunurilor mobile si pentru prejudiciul moral suferit.
    50. In ceea ce priveste terenul aferent, Guvernul considera ca in urma incheierii contractului de schimb (a se vedea paragraful 9 de mai sus), in temeiul Legii nr. 58/1974, statul a devenit proprietarul acestuia. Astfel, reclamantii nu aveau decat un drept de folosinta in privinta terenului.
    Referitor la valoarea apartamentului, Guvernul este de parere ca suma de 38.633 USD (ca urmare a expertizei furnizate de Guvern in fata Curtii) ar putea fi acordata in cazul in care reclamantii nu obtin restituirea bunului. In opinia sa, Conventia nu prevede despagubiri pentru valoarea de piata integrala a bunului.
    In fine, in ceea ce priveste cererea referitoare la contravaloarea chiriilor neincasate, Guvernul face trimitere la cauza Brumarescu impotriva Romaniei, citata anterior, si arata ca incalcarea dreptului de proprietate s-a datorat hotararii C.S.J., iar nu unui eveniment anterior. Astfel, conform Guvernului, data de la care reclamantii pot solicita despagubiri pentru chirie este 1 octombrie 1996. In ceea ce priveste valoarea despagubirilor, Guvernul face trimitere la dispozitiile Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reinnoirea contractelor de inchiriere privind unele suprafete locative, in vigoare la acea data. Pentru perioada scursa intre anii 1996 si 2002 Guvernul este de parere ca valoarea chiriilor este de 2.344 USD sau 1.977 EUR.
    Referitor la bunurile mobile confiscate in anul 1987, Guvernul arata ca privarea de proprietate se analizeaza in raport cu decizia C.S.J. si nu cu un moment anterior, ca atare nu intra in competenta ratione temporis a Curtii.
    51. Curtea este de parere ca, in circumstantele cauzei, restituirea bunului litigios, astfel cum a fost dispusa prin Decizia definitiva a Tribunalului Bucuresti din 18 ianuarie 1994, i-ar plasa pe reclamanti, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca prevederile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, citat anterior, nu ar fi fost incalcate.
    52. In cazul in care restituirea nu are loc, Curtea hotaraste ca statul trebuie sa plateasca reclamantului, cu titlu de prejudiciu material, valoarea actuala a bunului.
    53. Luand in considerare informatiile aflate la dispozitia sa cu privire la piata imobiliara locala, Curtea estimeaza ca valoarea actuala a apartamentului este de 50.000 EUR.
    54. In ceea ce priveste sumele solicitate cu titlu de chirii neincasate, Curtea nu poate acorda nici o suma cu acest titlu, avand in vedere ca ea a dispus, ca reparatie, in temeiul art. 41 din Conventie, restituirea bunului, dar ea va putea tine cont de privarea de proprietate suferita de reclamanti cu ocazia acordarii de despagubiri pentru prejudiciul moral (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Popa impotriva Romaniei nr. 31.172/96, paragraful 55).
    55. Referitor la daunele pretinse de reclamanti ca urmare a pierderii bunurilor lor mobile ce se aflau in imobil la data confiscarii, Curtea observa ca nu a fost sesizata cu un asemenea capat de cerere. Ca atare, Curtea nu poate acorda satisfactie echitabila sub acest aspect (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Grigore impotriva Romaniei nr. 31.736/96, 11 februarie 2003, paragraful 39).

    B. Prejudiciul moral
    56. Reclamantii solicita, de asemenea, repararea prejudiciului moral suferit din cauza suferintei provocate de C.S.J., prin privarea de bunul lor a doua oara, dupa ce reusisera in anul 1994 sa puna capat incalcarii de catre autoritatile comuniste a dreptului lor. Asa cum rezulta din observatiile complementare transmise de reclamanti la data de 27 mai 2002, aceasta reparatie este inclusa in suma de 105.000 USD solicitata de ei.
    57. Guvernul nu a transmis observatii sub acest aspect.
    58. Curtea considera ca evenimentele in cauza au provocat ingerinte grave in drepturile doamnei Letitia Todorescu si ale domnului Ioan Todorescu la respectarea bunurilor lor, la acces la justitie si la un proces echitabil, pentru care suma de 5.000 EUR, pentru ambii reclamanti, reprezinta o satisfactie echitabila pentru prejudiciul moral suferit.

    C. Majorari de intarziere
    59. Curtea considera adecvata bazarea valorii majorarilor de intarziere pe valoarea dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:
    1. Admite exceptiile ratione temporis ale Guvernului, referitoare la capetele de cerere intemeiate pe art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie si pe art. 8 din Conventie, si declara aceste capete de cerere inadmisibile;
    2. Declara cererea admisibila pentru rest;
    3. Hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie din cauza absentei unui proces echitabil;
    4. Hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie din cauza refuzului dreptului de acces la justitie;
    5. Hotaraste ca a existat o incalcare a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie;
    6. Hotaraste ca statul parat trebuie sa restituie reclamantilor apartamentul litigios, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie;
    7. Hotaraste ca, in cazul in care restituirea nu va avea loc, statul parat va plati reclamantilor, in acelasi termen de 3 luni, 50.000 EUR pentru prejudiciul material;
    8. Hotaraste ca statul parat va plati reclamantilor, in 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, 5.000 EUR pentru prejudiciul moral;
    9. Hotaraste ca aceste sume urmeaza sa fie platite in lei, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii;
    10. Hotaraste ca, incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, sumele mentionate la pct. 7 si 8 vor fi majorate cu o dobanda simpla egala cu facilitatea de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene aplicabile pe parcursul acestei perioade, majorata cu 3 puncte procentuale;
    11. Respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru surplus.
    Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 30 septembrie 2003, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

                  T.L. Early,                 J. P. Costa,
                grefier adjunct                presedinte