Hotărârea Nr.- din 31.05.2012

Strasbourg(Cererile nr. 36.268/02, 25.416/04, 25.500/04, 43.454/06, 24.717/07, 16.297/08 şi 17.068/08)Această hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.În Cauza Jarnea şi alţii împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Egbert Myjer, preşedinte, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 10 mai 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:PROCEDURA1. La originea cauzei se află şapte cereri (nr. 36.268/02, 25.416/04, 25.500/04, 43.454/06, 24.717/07, 16.297/08 şi 17.068/08) îndreptate împotriva României, prin care resortisanţi români (reclamanţii) au sesizat Curtea, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).În cererile nr. 36.268/02 şi 17.068/08, reclamanţii au şi cetăţenie americană şi, respectiv, elveţiană.2. În Cererea nr. 24.717/07, reclamantul a decedat în 2011. Moştenitorii săi, Liliana Dorogan şi Iosif Gheorghe, au continuat procedura.3. Reclamanţii au fost reprezentaţi conform informaţiilor din tabelul anexat. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental Irina Cambrea.4. Cererile au fost comunicate Guvernului la 25 ianuarie 2010, cu excepţia Cererii nr. 25.500/04, care a fost comunicată la 1 septembrie 2008.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei5. Reclamanţii sunt resortisanţi români. Toţi reclamanţii au în proprietate imobile ocupate de chiriaşi în temeiul unor contracte de închiriere încheiate cu statul. După căderea regimului comunist, dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost confirmat de instanţe. Prin urmare, reclamanţii au încercat, însă fără succes, să îi evacueze pe chiriaşi sau să încaseze chiria datorată. Hotărârile judecătoreşti relevante sunt indicate în tabelul anexat.ÎN DREPTI. Conexarea cererilor6. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră necesară conexarea acestora.II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie7. Reclamanţii s-au plâns că restrângerea dreptului de folosinţă a proprietăţii acestora încalcă dreptul la respectarea proprietăţii, conform dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, redactat după cum urmează:Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor. A. Cu privire la admisibilitate8. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.B. Cu privire la fond9. Guvernul a recunoscut faptul că refuzul instanţelor interne de a admite acţiunea în evacuarea chiriaşilor a constituit o ingerinţă în dreptul reclamanţilor de folosinţă a proprietăţii lor, ceea ce echivala cu reglementarea folosinţei bunurilor. Instanţele au considerat că ingerinţa era prevăzută de lege, urmărea un scop legitim de interes general şi nu era disproporţionată faţă de scopul respectiv.10. Guvernul a evidenţiat diferenţele dintre prezenta cauză şi Hutten-Czapska împotriva Poloniei [(MC) nr. 35.014/97, CEDO 2006-VIII], explicând următoarele: prelungirea legală a contractelor de închiriere în litigiu a fost limitată la 5 ani; proprietarii avuseseră libertatea de a negocia valoarea chiriei cu chiriaşii, în anumite condiţii; iar costul întreţinerii imobilului, conform Legii locuinţei nr. 114/1996, se împărţea între proprietari şi chiriaşi, aceştia din urmă având obligaţia de a acoperi costul reparaţiilor în cazul în care imobilul era avariat în urma folosirii lui necorespunzătoare.11. Făcând trimitere la Robitu împotriva României (nr. 33.352/96, decizia Comisiei din 20 mai 1998, nepublicată), Guvernul a considerat că prelungirea legală a contractelor de închiriere - prevăzută în ordonanţă şi menţionată în prezenta cauză de către instanţele interne sesizate cu soluţionarea acţiunilor pentru evacuarea chiriaşilor - urmărea un scop legitim de interes general, şi anume apărarea intereselor chiriaşilor într-un context al insuficienţei locuinţelor cu chirii ieftine. Această prelungire legală, în opinia Guvernului, constituia un just echilibru între interesul general al comunităţii şi cerinţele apărării drepturilor fundamentale ale persoanelor.12. Reclamanţii au susţinut faptul că reglementările interne privind raporturile dintre proprietari şi chiriaşi, împreună cu hotărârile instanţelor interne pronunţate în acest temei, au încălcat drepturile lor de proprietate.13. Curtea a subliniat în repetate rânduri că art. 1 din Protocolul nr. 1 conţine 3 norme distincte: prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf, este de natură generală şi enunţă principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate şi o supune anumitor condiţii; a treia normă, menţionată în al doilea paragraf, recunoaşte că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general. Aceste norme nu sunt totuşi fără legătură între ele. A doua şi a treia normă privesc cazurile speciale de ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor şi ar trebui interpretate aşadar prin prisma principiului formulat în prima normă [a se vedea, printre altele, James şi alţii împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986, pct. 37, seria A nr. 98, care reiterează parţial principiile stabilite de Curte în Hotărârea Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei, 23 septembrie 1982, pct. 61, seria A nr. 52; a se vedea, de asemenea, Cauza Broniowski împotriva Poloniei (MC) nr. 31.443/96, pct. 134, CEDO 2004-V, şi Hutten-Czapska, citată anterior, pct. 157].14. Curtea a hotărât anterior că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 reglementează folosinţa bunurilor, ceea ce intră sub incidenţa art. 1 § 2 din Protocolul nr. 1 (Radovici şi Stănescu împotriva României, citată anterior, pct. 74).15. Curtea subliniază că a mai examinat anterior plângeri similare şi a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea Radovici şi Stănescu împotriva României, citată anterior, Burzo împotriva României, nr. 75.240/01, 4 martie 2008, Popescu şi Toader împotriva României, nr. 27.086/02, 8 martie 2007, Arsenovici împotriva României, nr. 77.210/01, 7 februarie 2008). Curtea nu constată circumstanţe deosebite în cazul de faţă care să necesite abaterea de la jurisprudenţa consacrată. Reclamanţii în cererile de faţă au fost obligaţi, de asemenea, să suporte restrângerea dreptului lor la folosinţa bunurilor ca urmare a legislaţiei defectuoase şi a lacunelor normative existente în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.16. În consecinţă, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie ca urmare a ingerinţei în dreptul reclamanţilor la respectarea bunurilor lor.III. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei17. Invocând art. 6 şi 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, reclamanţii s-au plâns de soluţia, durata şi lipsa de imparţialitate a acţiunilor civile în care au fost implicaţi, precum şi de faptul că au suferit o discriminare.18. După examinarea argumentelor reclamanţilor în lumina tuturor elementelor de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie.19. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 şi 4 din Convenţie.IV. Cu privire la aplicarea art. >41 din Convenţie20. Art. 41 din Convenţie prevede:Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. A. Prejudiciul21. Reclamanţii au formulat următoarele pretenţii cu titlu de prejudiciu material şi moral:

22. Guvernul a contestat aceste pretenţii.23. Curtea a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie cu privire la imposibilitatea reclamanţilor de a încasa chirie timp de mai mulţi ani ca urmare a legislaţiei defectuoase şi a lacunelor normative existente în legislaţia relevantă în materie. O reparaţie pentru încălcarea dreptului la respectarea bunurilor ar fi, în consecinţă, legată în mod direct de încălcarea constatată de Curte supra, pct. 16. Curtea observă însă că elementele dosarelor din prezenta cauză nu îi permit să facă o evaluare exactă a prejudiciului material suferit efectiv de către reclamanţi (Cleja şi Mihalcea împotriva României, nr. 77.217/01, 8 februarie 2007, pct. 70).De asemenea, Curtea recunoaşte faptul că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral ca urmare a încălcării dreptului lor la respectarea bunurilor.24. În aceste circumstanţe, ţinând seama de toate probele de care dispune şi pronunţându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, Curtea acordă fiecăruia dintre reclamanţii din cererile sus-menţionate câte 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu material şi moral.B. Cheltuieli de judecată25. Unii reclamanţi au formulat pretenţii privind cheltuielile de judecată şi au ataşat documente în acest sens.26. Având în vedere documentele de care dispune, precum şi jurisprudenţa sa, Curtea consideră că nu este necesar să acorde vreo sumă în acest sens reclamanţilor care nu au formulat asemenea pretenţii. Mai mult, pretenţiile formulate de reclamanţi fără să fie justificate de documente relevante trebuie respinse. În final, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde următoarele sume, care să acopere toate tipurile de cheltuieli, astfel:

C. Dobânzi moratorii27. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.PENTRU ACESTE MOTIVE,În unanimitate,CURTEA1. decide să conexeze cererile;2. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;3. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;4. hotărăşte:a)că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni, următoarele sume, care trebuie convertite în lei româneşti la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit:

b)că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere formulate de reclamanţi. Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 31 mai 2012, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii. Egbert Myjer, preşedinte Marialena Tsirli, grefier adjunct ANEXĂ