HOTARARE Nr. 984 din 25 august 2005
privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele sanitare
veterinare si pentru siguranta alimentelor
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 814 din 8 septembrie 2005

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 51
din Ordonanta Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitatii
sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 215/2004, cu modificarile si completarile ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
In sensul prevederilor prezentei hotarari, expresiile si termenii de mai
jos se definesc astfel:
a) autoritatea sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor -
autoritatea centrala sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor, care
are atributii in domeniile de competenta ale serviciilor sanitare veterinare,
sau orice alta autoritate din domeniul sanitar veterinar careia i s-au delegat
aceste puteri si competente;
b) autoritatea sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor centrala
- serviciul sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor central al
Romaniei, care are responsabilitatea elaborarii si implementarii strategiilor
guvernamentale in domeniul sanitar veterinar si al sigurantei alimentelor, a
definirii competentelor si atributiilor serviciilor sanitare veterinare si
pentru siguranta alimentelor, a stabilirii, gestionarii, realizarii si
controlului activitatilor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor
publice;
c) autoritatea sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor
judeteana - serviciile publice sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor
descentralizate, subordonate tehnic si administrativ autoritatii sanitare
veterinare si pentru siguranta alimentelor centrale, avand autoritatea si
responsabilitatea aplicarii strategiilor guvernamentale in domeniul sanitar
veterinar si pentru siguranta alimentelor pe teritoriul judetului respectiv, a
gestionarii, realizarii si controlului activitatilor sanitare veterinare si
pentru siguranta alimentelor publice la acest nivel, precum si alte competente
delegate de autoritatea sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor
centrala; este reprezentata de directia sanitara veterinara si pentru siguranta
alimentelor judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti;
d) autoritatea sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor locala -
autoritatea sanitara veterinara de la nivelul circumscriptiilor sanitare
veterinare si pentru siguranta alimentelor teritoriale, subordonata tehnic si
administrativ autoritatii sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor
judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, care are responsabilitatea
realizarii, gestionarii si notificarii activitatilor sanitare veterinare si
pentru siguranta alimentelor publice; este reprezentata in activitatile
sanitare veterinare publice de medicul veterinar oficial din cadrul circumscriptiilor
sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor teritoriale;
e) medic veterinar oficial - medicul veterinar angajat si retribuit de stat
din cadrul Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta
Alimentelor, al institutelor centrale, directiilor sanitare veterinare si
pentru siguranta alimentelor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si
al circumscriptiilor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor
teritoriale, in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 42/2004
privind organizarea activitatii sanitar-veterinare si pentru siguranta
alimentelor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 215/2004, cu
modificarile si completarile ulterioare;
f) medic veterinar de libera practica - medicul veterinar care efectueaza
activitati veterinare de libera practica, in conditiile legii;
g) medic veterinar de libera practica imputernicit - medicul veterinar de
libera practica imputernicit de autoritatea sanitara veterinara si pentru
siguranta alimentelor judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, pe baza de
contract, sa efectueze unele activitati sanitare veterinare publice, in
conditiile legii;
h) animal - mamifere, pasari domestice si salbatice, pesti, albine, viermi
de matase, batracieni, moluste, gasteropode, crustacee si tunicate;
i) produse de origine animala - produsele ce se obtin de la animale,
destinate consumului uman si hranei animalelor sau folosite in scopuri
industriale, farmaceutice si agricole;
j) aliment sau produs alimentar - orice produs sau substanta, indiferent
daca este procesata integral, partial ori neprocesata, destinata consumului
uman ori preconizata a fi destinata consumului uman;
k) produse de uz veterinar - medicamentele, biopreparatele, kiturile de
diagnostic, biostimulatorii, aditivii furajeri, mediile de cultura pentru
bacterii, insecticidele, raticidele, dezinfectantele, produsele cosmetice de uz
veterinar si alte asemenea produse;
l) punerea sub sechestru veterinar - procedura ce constituie o atributie a
autoritatilor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor si care
consta in interzicerea punerii pe piata, comercializarii si miscarii unor
animale vii, unor produse germinative de origine animala, precum si a altor
produse alimentare atat de origine animala, cat si nonanimala, supuse
supravegherii si controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor,
precum si in cazarea sau depozitarea acestora in spatiile desemnate de
autoritatea sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor, in vederea
stabilirii destinatiei finale sau distrugerii ori procesarii adecvate a
acestora;
m) confiscare - scoaterea din consumul uman, punerea sub restrictii
sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor si dirijarea pentru prelucrare
tehnica sau, dupa caz, pentru distrugere a produselor si subproduselor supuse
supravegherii si controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor,
care la controlul specific sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor
sunt declarate necorespunzatoare pentru consumul uman;
n) distrugere - neutralizarea deseurilor de origine animala si nonanimala
prin incinerare, coincinerare sau ingropare;
o) ucidere - orice proces care cauzeaza moartea animalului in conformitate
cu legislatia in vigoare privind protectia animalelor in timpul sacrificarii
sau uciderii;
p) taiere - provocarea mortii unui animal prin sangerare, pentru a obtine
produse destinate consumului uman.
Art. 2
Urmatoarele fapte constituie contraventii la normele sanitare veterinare
referitoare la masurile generale si speciale de mentinere a indemnitatii
teritoriului fata de bolile transmisibile la animale, de aparare a sanatatii
animalelor si de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om si se sanctioneaza
dupa cum urmeaza:
a) cu amenda de la 1.000 lei la 1.500 lei (RON):
1. introducerea fara documente sanitare veterinare a altor animale in
efectivele existente, exploatatii de animale sau gospodarii ale populatiei ori
in turmele constituite pe pasuni, precum si neanuntarea consiliilor locale in
termen legal in vederea inscrierii in registrele agricole a oricaror schimbari
in efectivele de animale si a produsilor obtinuti de la acestea;
2. absenta sau pastrarea necorespunzatoare a Registrului de exploatatie;
3. nepredarea marcilor de identificare auriculara/crotaliilor si/sau a
pasapoartelor in cazul bovinelor, de la animalele sacrificate sau moarte;
4. neanuntarea imediata a medicului veterinar despre suspiciunea sau
aparitia unei boli transmisibile la animale, precum si instrainarea sau
neizolarea animalelor bolnave ori suspecte de boala;
5. neamenajarea si neintretinerea, conform normelor sanitare veterinare, a
locurilor de adunare si stationare temporara a animalelor in targuri, centre de
colectare, expozitii, baze pentru achizitii si export de animale, statii de
imbarcare-debarcare si in alte spatii sau locuri amenajate in aceste scopuri;
6. colectarea si folosirea in hrana animalelor a resturilor menajere sau a
deseurilor si subproduselor de origine animala, indiferent de provenienta lor,
cu incalcarea normelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor;
7. neinregistrarea animalelor in Registrul agricol al primariilor de catre
persoanele desemnate, in termenele legale stabilite, sau nepunerea la
dispozitia autoritatii sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, la
cererea acesteia, a datelor privind miscarea efectivelor de animale pe specii;
8. nerespectarea cerintelor veterinare specifice prevazute de normele
sanitare veterinare in vigoare privind circulatia interna, importul, exportul,
tranzitul si comertul cu deseuri sau subproduse de origine animala care nu sunt
destinate consumului uman;
b) cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei (RON):
1. nerespectarea masurilor de profilaxie generala privind accesul in
incinte, imprejmuirea, amenajarea, intretinerea si functionarea dezinfectorului
rutier, vestiarului sau filtrului sanitar veterinar din exploatatiile de
animale, locurile de aglomerare a animalelor, din unitatile care produc,
prelucreaza, depoziteaza sau valorifica produse alimentare si produse destinate
nutritiei animale, precum si in unitatile care produc medicamente si alte
produse de uz veterinar, unitatile de colectare, neutralizare sau de procesare
a deseurilor de origine animala;
2. nerespectarea prevederilor legale privind inregistrarea si pastrarea
evidentelor referitoare la animalele tratate, produsele medicinale
administrate, durata tratamentului si perioada de asteptare, precum si
nerespectarea perioadei de asteptare pentru animalele tratate si produsele
obtinute de la acestea;
3. neexecutarea actiunilor de dezinfectie, dezinsectie si deratizare
necesare, precum si efectuarea acestora in mod necorespunzator sau utilizarea
de produse interzise ori neautorizate de autoritatile competente;
4. nerespectarea normelor si masurilor sanitare veterinare stabilite pentru
pasunatul si adapatul animalelor in scopul prevenirii sau combaterii bolilor
infectocontagioase si parazitare;
5. neasigurarea echipamentului special de protectie pentru personalul din
exploatatiile de animale sau din unitatile aflate sub restrictii sanitare
veterinare, precum si neasigurarea mijloacelor de decontaminare a
echipamentului;
6. nerespectarea normelor si masurilor sanitare veterinare privind
scoaterea din gospodarii a animalelor bolnave de boli transmisibile la animale
si de la animale la om si pasunarea acestora in acelasi loc cu animale
sanatoase;
7. nedeclararea de catre detinatorii de animale a obtinerii, prin fatare,
cumparare, donatie sau in alte moduri, a animalelor, precum si instrainarea
acestora fara documentele prevazute de legislatia sanitara veterinara si pentru
siguranta alimentelor;
c) cu amenda de la 2.000 lei la 3.000 lei (RON):
1. neanuntarea consiliilor locale, comunale, orasenesti sau municipale
inaintea executarii tratamentelor chimice pentru combaterea daunatorilor
vegetali la culturile agricole, pomicole, silvice, de catre unitatile si
persoanele fizice care executa tratamente fitosanitare;
2. neasigurarea colectarii, inactivarii, distrugerii si indepartarii
deseurilor de fabricatie, reziduurilor, solutiilor, pulberilor toxice si a
apelor reziduale, conform dispozitiilor in vigoare, si/sau neaplicarea masurilor
de protectie pentru prevenirea intoxicatiilor la animale;
3. nerespectarea masurilor stabilite de autoritatile sanitare veterinare si
pentru siguranta alimentelor competente privind destinatia, industrializarea
sau distrugerea deseurilor de origine animala;
4. nerespectarea restrictiilor sanitare veterinare in zonele de protectie
antiepizootica sau neaplicarea si nerespectarea masurilor de profilaxie
generala si specifica dispuse de autoritatile sanitare veterinare si pentru
siguranta alimentelor competente, in exploatatiile de animale si in unitatile
de procesare;
5. neefectuarea sau nerespectarea perioadei de carantina profilactica si
neasigurarea conditiilor de izolare si de supraveghere sanitara veterinara a
animalelor provenite din import si a celor destinate exportului;
6. introducerea de animale noi in loturile constituite in incinta fermelor
de carantina sau a centrelor de colectare a animalelor;
7. neaplicarea si neexecutarea de catre proprietarii sau detinatorii de
animale a masurilor de asanare a unor focare de boli transmisibile, stabilite
prin programe tehnice speciale de catre autoritatea sanitara veterinara si
pentru siguranta alimentelor competenta;
8. neamenajarea sau nerespectarea cerintelor de intretinere si folosire a
cimitirelor pentru animale de companie, a crematoriilor sau a altor mijloace
pentru distrugerea cadavrelor de animale, produselor confiscate si a deseurilor
de origine animala, precum si utilizarea de vehicule necorespunzatoare sau
neautorizate de autoritatea sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor
competenta, pentru transportul acestora;
9. incalcarea normelor sanitare veterinare privind conditiile de distrugere
sau de neutralizare prin procesare si de valorificare sub forma de fainuri
proteice a cadavrelor de animale, produselor confiscate, deseurilor de abator
sau a altor deseuri animale, precum si comercializarea sau folosirea acestora
in furajare cu incalcarea legislatiei in vigoare;
10. constructia si reamenajarea obiectivelor zootehnice, de industrie
alimentara, de produse farmaceutice veterinare, furaje si alte produse de uz
veterinar, schimbarea destinatiei sau efectuarea oricaror extinderi ale
acestora fara a fi autorizate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor
prin emiterea aprobarii sau, dupa caz, a autorizatiei de functionare;
11. neinstituirea masurilor de carantina in termenele si in conditiile
prevazute de normele sanitare veterinare si/sau nerespectarea acestora in cazul
bolilor transmisibile supuse declararii oficiale si masurilor de carantina;
12. iesirea/intrarea persoanelor sau scoaterea/introducerea unor animale si
a oricaror produse si materiale care pot constitui vectori pentru bolile
infectocontagioase ale animalelor, provenite din zone sau obiective aflate in
carantina, fara autorizarea autoritatii sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor competente;
13. refuzul sau impiedicarea de catre proprietarii ori detinatorii de
animale a taierii sau uciderii, dupa caz, a animalelor bolnave ori suspecte de
boli transmisibile la animale, precum si a confiscarii si distrugerii
produselor si subproduselor provenite de la acestea sau a altor obiecte
contaminate, in scopul lichidarii focarelor si prevenirii difuzarii bolilor
transmisibile supuse masurilor oficiale de declarare si carantina;
14. efectuarea transportului animalelor si al produselor de origine
animala, al furajelor si altor marfuri care pot constitui vectori ai agentilor
patogeni, cu incalcarea masurilor dispuse de autoritatea sanitara veterinara si
pentru siguranta alimentelor competenta, in cazul evolutiei unor boli
transmisibile, declarabile si carantinabile;
15. introducerea de animale sanatoase in gospodarii sau in unitati unde nu
au fost efectuate actiuni obligatorii de decontaminare dupa asanarea unor
focare de boli transmisibile si fara autorizarea autoritatii sanitare
veterinare si pentru siguranta alimentelor competente;
16. nerespectarea conditiilor sanitare veterinare privind protectia si
bunastarea animalelor in timpul taierii si/sau uciderii, folosirea altor metode
de ucidere decat cele autorizate de autoritatea sanitara veterinara si pentru
siguranta alimentelor competenta sau neasigurarea functionarii echipamentelor
de asomare la parametrii prevazuti de legislatia in vigoare pentru respectarea
conditiilor sanitare veterinare privind protectia si bunastarea animalelor.
Art. 3
Urmatoarele fapte constituie contraventii la normele sanitare veterinare
privind circulatia animalelor, produselor de origine animala, furajelor sau a
produselor medicinale si a altor produse de uz veterinar si se sanctioneaza
dupa cum urmeaza:
a) cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei (RON):
1. neanuntarea in termen legal a medicului veterinar oficial despre
imbarcarea/debarcarea animalelor vii ori a produselor de origine animala si/sau
tranzitul acestora;
2. vanzarea sau instrainarea in orice mod a animalelor, cumpararea ori
luarea acestora in proprietate cu orice titlu, fara documentele prevazute de
legislatia sanitara veterinara in vigoare;
3. transportul stupilor de albine in alte localitati, fara documente
sanitare veterinare, precum si neanuntarea autoritatii sanitare veterinare si
pentru siguranta alimentelor competente si a consiliului local cu privire la amplasarea
stupinei in teritoriu;
4. neanuntarea medicului veterinar teritorial de catre reprezentantul legal
al inspectoratelor silvice si cinegetice teritoriale si al asociatiilor
vanatorilor si pescarilor sportivi despre orice suspiciuni de boala sau
depistarea unor cadavre de animale salbatice;
5. permiterea accesului cainilor in exploatatiile de animale si in
unitatile care prelucreaza, depoziteaza sau valorifica produse de origine
animala, in piete, in targuri si in alte locuri publice, cu exceptia cainilor
de serviciu ai Ministerului Administratiei si Internelor si ai Ministerului
Apararii Nationale, a cainilor insotitori, special pregatiti pentru persoane cu
handicap, precum si a cainilor de vanatoare prevazuti cu botnita si condusi in
lesa de persoane autorizate;
6. detinerea in apartamente sau in locuinte comune a animalelor de companie
fara respectarea normelor de bunastare, igiena si fara documente care sa ateste
starea lor de sanatate;
7. comercializarea furajelor, aditivilor furajeri si a altor produse
destinate nutritiei animalelor provenite din productia interna sau din import,
ambalate si etichetate cu incalcarea normelor sanitare veterinare, precum si
comercializarea lor in alte locuri decat cele autorizate si/sau aprobate/inregistrate
sanitar veterinar ori fara documente care sa ateste calitatea sau alte
documente prevazute in legislatia specifica;
8. utilizarea in hrana animalelor din exploatatiile de animale a furajelor
complete sau complementare care nu sunt produse in unitati autorizate si/sau
aprobate/inregistrate ori care nu sunt insotite de documente care sa ateste
calitatea sau de alte documente prevazute in legislatia specifica;
9. functionarea targurilor de animale fara a fi autorizate sanitar
veterinar si pentru siguranta alimentelor prin emiterea aprobarii sau, dupa
caz, a autorizatiei de functionare;
b) cu amenda de la 600 lei la 1.200 lei (RON):
1. organizarea si efectuarea transporturilor de animale, produse de origine
animala si de furaje fara certificate, documente de calitate sau alte documente
prevazute de legislatia sanitara veterinara in vigoare;
2. existenta la controlul documentelor a unor neconcordante intre situatia
existenta si atestarile din certificatele sanitare veterinare de transport sau
din alte documente prevazute de legislatia veterinara, privind identificarea
mijloacelor de transport, individualizarea si numarul animalelor, sortimentele
si cantitatea de produse de origine animala si de alte produse supuse
controlului sanitar veterinar;
3. efectuarea transporturilor de animale, produse si subproduse de origine
animala sau de furaje, precum si de produse de uz veterinar cu mijloace de
transport neautorizate sanitar veterinar sau neigienizate;
4. neasigurarea de catre prestatorii de servicii a functionarii la
parametrii tehnici a statiilor sau a punctelor de spalare-dezinfectie, precum
si nerespectarea tehnologiei de curatare-spalare-dezinfectie a mijloacelor
utilizate pentru transportul animalelor, al produselor si subproduselor de
origine animala;
5. imbarcarea si debarcarea animalelor in alte locuri decat cele autorizate
sanitar veterinar sau imbarcarea ori debarcarea animalelor in timpul noptii
fara asigurarea cerintelor de iluminat corespunzatoare, potrivit normelor sanitar
veterinare;
6. nerespectarea itinerarului de deplasare stabilit pentru transportul
turmelor de animale care se deplaseaza pe jos;
7. efectuarea de transporturi interjudetene de animale fara avizul
directiilor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene,
respectiv a municipiului Bucuresti, si fara notificarea Autoritatii Nationale
Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor;
8. refuzul identificarii si inregistrarii animalelor de catre detinatori,
precum si nepredarea catre directia sanitara veterinara si pentru siguranta
alimentelor judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, a marcilor
auriculare si a pasaportului individual pentru bovinele sacrificate, moarte sau
ucise conform legislatiei in vigoare;
9. detinerea sau transportul de animale neidentificate si neinregistrate,
fara documente sanitare veterinare sau fara a se respecta conditiile de
bunastare pe timpul transportului;
10. punerea pe piata de catre producatori sau importatori a furajelor complete
ori complementare sau a altor produse finite destinate nutritiei animalelor, ca
atare, inainte de efectuarea testarilor obligatorii sau fara documentele
prevazute de legislatia sanitara veterinara specifica si fara pastrarea
evidentelor;
c) cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei (RON):
1. nerespectarea conditiilor impuse de autoritatea sanitara veterinara si
pentru siguranta alimentelor competenta in cazul transporturilor de animale,
produse de origine animala, furaje si de alte marfuri supuse controlului
sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, care se efectueaza sub
restrictii sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor;
2. neanuntarea celei mai apropiate unitati sanitare veterinare ori a
consiliului local despre cazurile de imbolnaviri sau de animale moarte
survenite in timpul transportului acestora;
3. functionarea de piete si hale agroalimentare cu spatii destinate
comercializarii produselor de origine animala, a pasarilor si a animalelor
mici, organizarea de targuri, expozitii, concursuri sau de baze de colectare a
animalelor, precum si functionarea de cimitire pentru animale de companie, fara
aprobare sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor;
4. scoaterea, fara drept, de sub restrictii sanitare veterinare a loturilor
de animale in care s-au constatat imbolnaviri sau animale moarte, precum si a
produselor de origine animala retinute pentru control prin examen de laborator;
5. importul sau tranzitul de animale, produse de origine animala, furaje,
produse medicamentoase si de alte produse de uz veterinar sau de alte marfuri
care pot constitui vectori pentru bolile infectocontagioase ale animalelor,
fara respectarea conditiilor stabilite de autoritatea sanitara veterinara si
pentru siguranta alimentelor competenta;
6. neanuntarea autoritatii sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor competente si a organelor vamale de frontiera asupra sosirii
transporturilor de animale, produse de origine animala, produse de uz
veterinar, furaje si de alte materiale supuse controlului sanitar veterinar si
pentru siguranta alimentelor;
7. producerea de furaje medicamentate prin utilizarea altor produse sau
substante in afara premixurilor medicamentate ori utilizarea acestor furaje cu
incalcarea legislatiei in vigoare;
8. nerespectarea masurilor dispuse de autoritatea sanitara veterinara si
pentru siguranta alimentelor competenta pentru produsele destinate nutritiei
animalelor, in cazul depistarii sau suspicionarii unor neconformitati;
9. nerespectarea prevederilor privind ambalarea si etichetarea produselor
medicinale veterinare sau a altor produse de uz veterinar, precum si punerea pe
piata a acestora fara pastrarea evidentelor prevazute de legislatia in vigoare;
d) cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei (RON):
1. producerea, punerea pe piata, comercializarea sau utilizarea in practica
veterinara a unor produse medicinale de uz veterinar, a unor substante active
sau a altor produse de uz veterinar supuse controlului sanitar veterinar si pentru
siguranta alimentelor, neavizate, neomologate, neautorizate sau neinregistrate
in Registrul national al medicamentelor si produselor de uz veterinar;
2. producerea sau procurarea unor culturi vii bacteriene si virale si a
produselor cu potential patogen, precum si transportul, manipularea si
folosirea acestora fara autorizare din partea autoritatii sanitare veterinare
si pentru siguranta alimentelor competente.
Art. 4
Urmatoarele fapte constituie contraventii la normele de igiena sanitare veterinare
si pentru siguranta alimentelor privind productia, prelucrarea, depozitarea si
comercializarea produselor alimentare, a subproduselor animale, a hranei pentru
animale, a produselor farmaceutice veterinare sau a altor produse de uz
veterinar si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei (RON):
1. manipularea produselor alimentare si a hranei pentru animale cu
incalcarea normelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor;
2. comercializarea directa catre consumatorul final a produselor alimentare
si a hranei pentru animale in spatii necorespunzatoare sau neaprobate sanitar
veterinar si fara respectarea conditiilor de igiena conform prevederilor
legislatiei in vigoare;
3. neprezentarea la controlul autoritatii sanitare veterinare si pentru
siguranta alimentelor competente a animalelor si a produselor alimentare aduse
in piete, hale, targuri si in alte asemenea locuri, inainte de a fi puse in
vanzare, conform legislatiei in vigoare, si admiterea de catre administratia
pietelor si a halelor la vanzare a produselor necontrolate sanitar veterinar si
pentru siguranta alimentelor;
4. nerespectarea regulilor de igiena in exploatatiile de animale, in
stanele si gospodariile populatiei privind igiena corporala a animalelor,
mulsul, prelucrarea, transportul si valorificarea laptelui si produselor
lactate;
5. nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitara Veterinara si
pentru Siguranta Alimentelor privind intretinerea spatiilor de prelucrare,
depozitare si de valorificare a produselor alimentare, precum si a
instalatiilor, utilajelor si a ustensilelor de lucru folosite;
6. ambalarea si etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare si a
celor destinate nutritiei alimentelor, in vederea depozitarii, transportului si
valorificarii, si comercializarea acestora neetichetate potrivit legislatiei in
vigoare;
7. desfasurarea actiunilor de vanatoare in zone supuse restrictiilor
sanitare veterinare sau fara anuntarea medicului veterinar oficial, precum si
punerea in consum a carnii de vanat fara expertiza sanitara veterinara si fara
documente sanitare veterinare;
8. nerespectarea normelor sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor privind conditiile de depozitare a produselor alimentare, a
produselor de nutritie pentru animale si a produselor de uz veterinar;
9. transportul, depozitarea, pastrarea si expunerea la vanzare a pestelui,
semiconservelor si a conservelor din peste in afara spatiilor aprobate sanitar
veterinar si pentru siguranta alimentelor si/sau fara asigurarea lantului
frigorific;
10. depozitarea oualor in conditii necorespunzatoare de temperatura,
nemarcate si/sau comercializarea acestora in afara spatiilor aprobate sanitar
veterinar si pentru siguranta alimentelor;
11. nerespectarea normelor sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor privind conditiile de comercializare a carnii de pasare;
b) cu amenda de la 2.000 lei la 3.000 lei (RON):
1. comercializarea carnii prin substituirea speciei de animale de la care
provine;
2. taierea pentru consumul uman a animalelor bolnave, suspecte de boli
transmisibile sau parazitare si comercializarea carnii si a subproduselor
obtinute, in alte conditii decat cele stabilite de medicul veterinar oficial;
3. nerespectarea normelor de igiena pe fluxul tehnologic, in unitatile de
prelucrare a produselor si subproduselor de origine animala si nonanimala,
precum si nerespectarea normelor tehnologice in ceea ce priveste producerea
furajelor pentru hrana animalelor;
4. neintretinerea in conditii de igiena si in stare de functionare a
instalatiilor de apa rece si calda, de canalizare, ventilatie si de iluminat
din spatiile de productie, prelucrare, depozitare si valorificare a produselor
alimentare si a celor de uz veterinar;
5. neintretinerea in conditii de igiena si in stare de functionare a
spatiilor si instalatiilor frigorifice din unitatile care prelucreaza,
depoziteaza, transporta si valorifica produse alimentare;
6. neasigurarea sau intreruperea lantului frigorific, in cazul produselor
refrigerate sau congelate, ori din unitatile care produc, depoziteaza,
transporta si comercializeaza medicamente si produse biologice de uz veterinar;
7. comercializarea produselor medicinale de uz veterinar sau a altor
produse de uz veterinar in alte locuri decat cele aprobate sanitar veterinar;
8. nerespectarea procedurilor de bune practici de productie (GMP) in
unitatile de productie a produselor medicinale de uz veterinar sau, dupa caz,
neasigurarea serviciilor de catre persoana responsabila calificata in
conformitate cu legislatia specifica;
9. depozitarea in afara locurilor special amenajate a reziduurilor si
deseurilor de origine animala, precum si neasigurarea evacuarii acestora catre
societatile comerciale abilitate pentru procesarea acestora;
10. neintocmirea si neaplicarea procedurilor privind controlul calitatii si
sigurantei alimentelor de catre unitatile care proceseaza produse alimentare
destinate consumului uman si pentru hrana animalelor sau, dupa caz,
neasigurarea asistentei de catre persoana responsabila calificata in
conformitate cu legislatia specifica;
11. punerea in consum a produselor alimentare si a produselor destinate
nutritiei animalelor care nu corespund parametrilor microbiologici, care contin
reziduuri si contaminanti peste limita admisa, precum si substante interzise,
confirmate prin buletin de analiza eliberat de un laborator autorizat;
12. neasigurarea aparaturii de masura, control si inregistrare a parametrilor
tehnologici, neluarea masurilor necesare pentru functionarea corespunzatoare a
acestora si a liniilor de fabricatie sau neverificarea periodica a acestora;
13. valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat
si a celor retrase din consum de catre autoritatile competente in acest sens;
c) cu amenda de la 2.500 lei la 3.000 lei (RON):
1. nerespectarea fluxului tehnologic si nedelimitarea zonelor curate de
cele murdare;
2. folosirea la prepararea produselor alimentare destinate consumului uman
sau hranei pentru animale a unor aditivi sau a altor substante chimice
neavizate/neautorizate ori interzise, precum si depasirea concentratiilor legal
admise in cazul celor permise;
3. nerespectarea masurilor dispuse de catre medicul veterinar oficial
privind destinatia carnii si a subproduselor rezultate din taierile de urgenta
ale animalelor;
4. folosirea pentru consumul uman sau pentru hrana animalelor a carnii,
produselor din carne, laptelui, produselor din lapte, precum si a altor produse
de origine animala provenite de la animale cu afectiuni sau boli transmisibile,
in alte conditii decat cele stabilite de legislatia sanitara veterinara in
vigoare;
5. prelucrarea si folosirea in hrana animalelor a carnii improprii pentru
consum uman si a deseurilor provenite din taierea animalelor sau din
prelucrarea altor produse de origine animala, cu incalcarea normelor sanitare
veterinare;
6. eliberarea de catre societatile comerciale de industrie alimentara,
precum si de catre alte societati comerciale care prelucreaza produse
alimentare, produse si subproduse de origine animala a documentelor de
adeverire a calitatii, salubritatii si sigurantei alimentelor, fara buletin de
analiza eliberat de laboratorul propriu autorizat sau de alte laboratoare
autorizate;
7. taierea animalelor tratate cu medicamente si substante chimice, precum
si organoclorurate, hormoni, tranchilizante, betablocante, anabolizante si alte
substante remanente, fara a se respecta normele sanitare veterinare si pentru
siguranta alimentelor privind controlul reziduurilor;
8. nerespectarea de catre agentii economici care produc, prelucreaza si
depoziteaza produse alimentare a frecventei controalelor privind testarile prin
analize de laborator pentru atestarea calitatii si salubritatii produselor de
origine animala, conform normelor legale in vigoare, in laboratoarele
autorizate;
9. desfasurarea in unitatile de productie a altor activitati decat a celor
aprobate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor;
10. prelucrarea sau introducerea carnii si a materiilor prime de origine
animala neexpertizate sanitar veterinar in unitatile de procesare;
11. nerespectarea de catre producatorii si procesatorii de produse
alimentare si furaje a parametrilor privind proprietatile organoleptice,
fizico-chimice, microbiologice si toxicologice ale produselor finite, conform
standardelor, specificatiilor tehnice si normelor sanitare veterinare si pentru
siguranta alimentelor in vigoare;
12. taierea bovinelor inregistrate si identificate in alte locuri decat
cele autorizate sanitar veterinar prin emiterea aprobarii sau, dupa caz, a
autorizatiei de functionare;
13. comercializarea carnii fara efectuarea expertizei sanitare veterinare.
Art. 5
Urmatoarele fapte constituie contraventii la normele sanitare veterinare
privind protectia, bunastarea si cresterea animalelor si se sanctioneaza dupa
cum urmeaza:
a) cu amenda de la 300 lei la 600 lei (RON):
1. lovirea, chinuirea, parasirea sau cresterea animalelor in conditii
improprii, prin incalcarea normelor de crestere si sanitare veterinare;
2. folosirea la tractiune a cabalinelor si a bovinelor sub varsta de 2 ani
sau in ultima luna de gestatie si in prima luna de lactatie;
3. nerespectarea repaosului de boala sau a prescriptiilor medicale
stabilite de personalul sanitar veterinar prin Actul sanitar veterinar de
punere sub observatie, pentru recuperarea starii de sanatate si a capacitatii
de reproductie si productie a animalelor;
4. neaplicarea si nerespectarea normelor sanitare veterinare referitoare la
protectia si bunastarea animalelor in ceea ce priveste adapostirea, hranirea,
ingrijirea, starea de sanatate, transportul, taierea, uciderea sau eutanasierea
celor cu afectiuni incurabile ori a cainilor agresivi din rasele interzise pe
teritoriul Romaniei;
b) cu amenda de la 400 lei la 600 lei (RON):
1. neaplicarea si nerespectarea normelor de igiena privind intretinerea
adaposturilor pentru animale, a incintelor, padocurilor, taberelor, stanelor,
surselor de apa, depozitelor de furaje, platformelor de gunoi si a sistemelor
de evacuare si colectare a dejectiilor;
2. folosirea la reproductie a masculilor neautorizati, neverificati din
punct de vedere al starii de sanatate, suspecti de boli transmisibile prin
monta, refuzul castrarii reproducatorilor neautorizati, precum si folosirea
pentru reproductie a femelelor bolnave sau suspecte de boli transmisibile prin
monta;
3. intretinerea necorespunzatoare a reproducatorilor autorizati si
nerespectarea regulilor sanitare veterinare de igiena a montei;
4. nerespectarea conditiilor sanitare veterinare in statiunile de monta,
punctele de insamantari artificiale si in alte unitati de reproductie si
selectie a animalelor;
5. nerespectarea normelor sanitare veterinare privind functionarea
statiilor si a centrelor de incubatie;
c) cu amenda de la 400 lei la 800 lei (RON):
1. administrarea in hrana animalelor a furajelor alterate, inghetate,
mucegaite sau neadmise pentru anumite categorii de varsta si stari fiziologice,
precum si administrarea unor produse improprii consumului uman si a resturilor
culinare in alte conditii decat cele permise potrivit prevederilor legale;
2. suspendarea nejustificata sau intretinerea defectuoasa a instalatiilor
si sistemelor care asigura sau regleaza parametrii de microclimat din
adaposturile de animale;
3. evacuarea, colectarea, depozitarea si utilizarea dejectiilor provenite
din unitati industriale de crestere a animalelor si din exploatatiile
zootehnice, prin incalcarea normelor sanitare veterinare, functionarea
necorespunzatoare a statiilor de epurare si neutralizare a apelor uzate;
4. neprezentarea de catre detinatori a animalelor pentru efectuarea
operatiunilor sanitare veterinare obligatorii, la locul, data si ora stabilite
si comunicate de medicul veterinar oficial, precum si refuzul acestora de a
supune animalele actiunilor sanitar veterinare obligatorii;
5. neacordarea sprijinului necesar de catre proprietarii sau insotitorii
animalelor pentru efectuarea operatiunilor de depistare, vaccinare si
administrare a unor produse biologice sau medicamentoase animalelor;
6. administrarea produselor medicinale de uz veterinar in alte conditii
decat cele prevazute in prospect sau in specificatiile tehnice ale produsului
respectiv.
Art. 6
Urmatoarele fapte constituie contraventii la dispozitiile tehnice si la
masurile privind efectuarea actiunilor sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor obligatorii si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei (RON):
1. neanuntarea autoritatii sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor competente de catre personalul din subordine, prin sistemul rapid
de alerta, a situatiilor epidemiologice deosebite, de contaminare si poluare a
alimentelor si a hranei pentru animale ori a suspiciunilor de intoxicatii
si/sau toxiinfectii datorate consumului de alimente;
2. neasigurarea de catre detinatorii de animale si agentii economici care
prelucreaza, depoziteaza si valorifica produse alimentare a trimiterii probelor
recoltate la laborator, in conditii corespunzatoare si in timp util, in
conformitate cu prevederile legislatiei sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor in vigoare;
3. neexecutarea de catre medicul veterinar oficial, in conditiile prevazute
in Programul de supraveghere, profilaxie si combatere a bolilor la animale, de
prevenire a transmiterii de boli de la animale la om si de protectie a
mediului, a actiunilor si operatiunilor de specialitate si neasigurarea
asistentei medicale veterinare curente in unitatile sau in teritoriul in care
activeaza;
4. refuzul medicilor veterinari de libera practica de a participa la
actiunile de interes national impuse de necesitatea combaterii unor boli
transmisibile si parazitare in extindere la animale declarabile si
carantinabile;
5. eliberarea de documente sanitare veterinare de catre medicii veterinari
de libera practica imputerniciti in alte conditii decat cele prevazute in
normele, instructiunile si dispozitiile in vigoare;
6. neasigurarea de catre persoanele abilitate a conditiilor si mijloacelor
materiale necesare desfasurarii activitatii sanitare veterinare de supraveghere
si control in unitatile zootehnice de industrie alimentara, in piete, targuri,
puncte de trecere a frontierei de stat si in alte locuri supuse controlului
sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor;
7. neanuntarea de catre agentii economici sau medicii veterinari a
autoritatii sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor competente
asupra oricaror aspecte sau situatii deosebite care privesc sanatatea
animalelor si sanatatea publica si neaplicarea masurilor care se impun pana la
venirea medicului veterinar oficial de catre medicii veterinari de libera
practica;
8. exercitarea de activitati sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor de catre persoane neimputernicite de autoritatea sanitara
veterinara si pentru siguranta alimentelor competente;
9. nerespectarea reglementarilor sanitare veterinare privind producerea,
inregistrarea, circulatia si comercializarea produselor medicinale de uz
veterinar, a aditivilor furajeri sau a altor produse de uz veterinar;
10. incalcarea normelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor
privind demonstrarea trasabilitatii produselor la producerea, prelucrarea,
distributia, punerea pe piata sau comercializarea alimentelor sau a hranei
pentru animale;
b) cu amenda de la 3.000 lei la 5.000 lei (RON):
1. refuzul de a permite accesul inspectorilor autoritatii sanitare
veterinare si pentru siguranta alimentelor competente in unitati supuse
controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor sau
obstructionarea autoritatilor sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor competente de a-si exercita atributiile stabilite prin lege;
2. refuzul persoanelor fizice si juridice care desfasoara activitati supuse
controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor de a prezenta
documentele sanitare veterinare de transport sau alte documente prevazute de
legislatia sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor pentru animale
vii, produse si subproduse de origine animala;
3. nerespectarea de catre persoanele fizice sau juridice a cerintelor
stabilite de autoritatea sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor
competenta pentru importul, exportul si tranzitul de animale, produse
alimentare, produse medicinale de uz veterinar, alte produse de uz veterinar
sau de produse destinate nutritiei animalelor;
4. refuzul persoanelor fizice sau juridice de a executa dispozitiile
autoritatii sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor competente
privind destinatia vamala a animalelor vii, produselor alimentare, produselor
medicamentoase si biologice de uz veterinar si a altor materiale si produse
supuse controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, aflate
sub restrictii sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor;
5. prelevarea, depozitarea si comercializarea materialului seminal congelat
provenit de la reproducatori aflati sub restrictii sanitare veterinare;
6. utilizarea materialului seminal congelat, a embrionilor, indigeni sau
din import, prin incalcarea normelor sanitare veterinare;
7. scoaterea de sub restrictii sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor a marfurilor supuse sechestrului veterinar, fara acordul scris al
autoritatii sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor;
8. returnarea produselor alimentare, indiferent de starea lor de calitate
si siguranta, de catre agentii economici care valorifica aceste produse
furnizorilor sau producatorilor;
9. functionarea exploatatiilor de animale, precum si a unitatilor care
produc, colecteaza, prelucreaza, depoziteaza, intermediaza sau valorifica
alimente, produse si subproduse de origine animala, produse destinate nutritiei
animalelor, produse medicinale de uz veterinar sau alte produse de uz
veterinar, respectiv a altor unitati care necesita autorizare sanitara
veterinara si pentru siguranta alimentelor prin emiterea
aprobarii/inregistrarii sau, dupa caz, a autorizatiei de functionare, fara
obtinerea acesteia;
10. desfasurarea activitatilor de comert angro cu produse medicinale de uz
veterinar fara detinerea autorizatiei de distributie.
Art. 7
Urmatoarele fapte constituie contraventie la normele de igiena si pentru
siguranta alimentelor privind productia, prelucrarea, depozitarea si
comercializarea produselor alimentare si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei (RON):
1. neanuntarea de catre persoanele fizice sau juridice a inceperii ori
sistarii activitatii supuse controlului sanitar-veterinar si pentru siguranta
alimentelor;
2. punerea in contact a produselor alimentare cu gheata artificiala sau
naturala pentru conservare, exceptie facand pestele;
3. folosirea in unitatile alimentare a ambalajelor, ustensilelor,
recipientelor si utilajelor in stare insalubra si utilizarea acestora pentru
alimente daca in prealabil au fost folosite in alte scopuri;
4. utilizarea la producerea sau depozitarea produselor alimentare a
personalului fara calificare corespunzatoare sau a personalului utilizat la
curatenie ori activitati de igienizare a spatiilor, ambalajelor si anexelor
sanitare;
5. depasirea capacitatii de depozitare peste limitele tehnologice aprobate
oficial in depozitele din unitatile care produc, prelucreaza sau valorifica
produse alimentare;
6. depozitarea, chiar si provizorie, a ambalajelor de transport al
produselor alimentare in conditii care pot determina contaminarea sau
impurificarea acestora;
7. neasigurarea mentinerii timp de 48 de ore a probelor alimentare in
unitatile de alimentatie colectiva, conform normelor de siguranta a
alimentelor;
b) cu amenda de la 2.000 lei la 3.000 lei (RON):
1. neasigurarea cu un numar suficient de ustensile a dotarii unitatilor de
alimentatie colectiva, permanente sau sezoniere, in raport cu natura, volumul
si cu profilul unitatii;
2. depozitarea, transportul sau expunerea alimentelor sub forma de materii
prime sau semipreparate impreuna cu produse finite care se consuma fara
prelucrare termica, fara asigurarea conditiilor corespunzatoare pentru fiecare
categorie;
3. neasigurarea spatiilor suficiente si cu destinatie speciala in unitatile
de alimentatie publica, necesare desfasurarii circuitelor functionale intr-un
singur sens, fara incrucisari intre fazele salubre si cele insalubre;
c) cu amenda de la 2.500 lei la 3.000 lei (RON):
1. folosirea ustensilelor si a recipientelor de lucru in stare deteriorata
in activitatea de alimentatie publica si colectiva;
2. utilizarea pentru imprimarea sau marcarea produselor de origine animala
a colorantilor care nu sunt aprobati de catre autoritatile competente;
3. refolosirea in unitatile de alimentatie publica a veselei, paharelor si
a tacamurilor de unica folosinta;
4. folosirea in unitatile din sectorul alimentar a apei provenite din surse
neverificate sau care nu este conforma cu legislatia specifica privind
calitatea apei potabile;
5. punerea in consum a unor alimente obtinute din amestecuri dintre un
preparat crud (materie prima) si un produs care a suportat prelucrare termica
(produs finit) sau folosirea indelungata a uleiurilor la operatiunea de
prajire;
6. punerea in consum a alimentelor si ingredientelor tratate cu radiatii
ionizante, provenite din surse radioactive neautorizate.
Art. 8
(1) Contraventiile prevazute la art. 4 si la art. 6 lit. b) pct. 1 se
sanctioneaza, pe langa amenda contraventionala, si cu suspendarea activitatii
de producere, prelucrare, depozitare, transport si valorificare a produselor,
subproduselor de origine animala si nonanimala, a furajelor indigene sau din
import, pe o perioada de un an, in conditiile in care sunt savarsite a doua
oara in decurs de 6 luni de la aplicarea amenzii contraventionale.
(2) Contraventia prevazuta la art. 6 lit. a) pct. 9, savarsita de catre
detinatorii autorizatiei de distributie a produselor medicinale de uz veterinar
in cadrul activitatii de distributie catre terti, se sanctioneaza, pe langa
amenda contraventionala, si cu suspendarea activitatii de comert cu ridicata al
produselor farmaceutice de uz veterinar, pe o perioada de un an, in conditiile
in care este savarsita a doua oara in decurs de 6 luni de la aplicarea amenzii
contraventionale.
Art. 9
Functionarea unitatilor de taiere a animalelor si a pasarilor, a unitatilor
de colectare, prelucrare, procesare, depozitare si valorificare a produselor de
origine animala fara asistenta sanitara veterinara si pentru siguranta
alimentelor de specialitate, conform legislatiei in vigoare, constituie
contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 4.000 la 7.000 lei (RON),
precum si cu suspendarea activitatii pana la data asigurarii asistentei
sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor de specialitate.
Art. 10
Neindeplinirea conditiilor de functionare prevazute de legislatia sanitara
veterinara si pentru siguranta alimentelor, conform declaratiei pe propria
raspundere, data de catre agentii economici, persoane fizice sau juridice, a
caror activitate se desfasoara in baza declaratiei pe propria raspundere,
constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 la 10.000 lei
(RON), precum si cu suspendarea activitatii desfasurate pana la data remedierii
deficientelor constatate cu ocazia controlului.
Art. 11
(1) Constatarea contraventiilor prevazute la art. 4 si la art. 6 lit. b)
pct. 1, sanctionate potrivit art. 8, precum si a celor prevazute la art. 9 si
10 se face de catre inspectorii autoritatii sanitare veterinare si pentru
siguranta alimentelor competente, iar aplicarea sanctiunii se face de catre
directorul directiei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor
judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, prin rezolutie scrisa pe
procesul-verbal de constatare a contraventiei.
(2) Directorul directiei sanitare veterinare si pentru siguranta
alimentelor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, are obligatia de a
instiinta birourile unice din cadrul oficiilor registrului comertului de pe
langa tribunale sau, dupa caz, autoritatile administratiei publice locale care
au autorizat functionarea agentului economic despre aplicarea sanctiunilor
prevazute la art. 8 - 10.
(3) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art.
2 - 10 se fac prin proces-verbal incheiat de catre inspectori ai autoritatii
sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, potrivit competentelor
legale.
(4) Contraventiile prevazute la art. 3 lit. a) pct. 2, lit. b) pct. 1 si 2
si la lit. c) pct. 3 se pot constata si sanctiona si de catre politisti.
Art. 12
Contravenientul poate achita pe loc sau in termen de 48 de ore de la data
incheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia
jumatate din minimul amenzii prevazute in prezenta hotarare, agentul
constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal.
Art. 13
Sanctiunile contraventionale prevazute de prezenta hotarare se aplica si
persoanelor juridice.
Art. 14
Prevederile referitoare la contraventii cuprinse in art. 2 - 10 se
completeaza cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.
180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 15
(1) Prezenta hotarare intra in vigoare la 10 zile de la data publicarii in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) Pe data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga Hotararea
Guvernului nr. 1.247/2002 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la
normele sanitare veterinare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 837 din 20 noiembrie 2002.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
Ministrul agriculturii,
padurilor si dezvoltarii rurale,
Gheorghe Flutur
p. Presedintele
Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare
si pentru Siguranta Alimentelor,
Dan Marcu
Ministrul sanatatii,
Gheorghe Eugen Nicolaescu
p. Ministrul administratiei si internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
p. Ministrul finantelor publice,
Nicolae Ivan,
secretar de stat