Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.84 din 21.03.2013

privind aprobarea Tabloului executorilor judecătoreşti pe anul 2013
ACT EMIS DE: Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 222 din 18 aprilie 2013



SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 10 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 20 alin. (3) din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea Congresului Extraordinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 19/2010, cu modificările şi completările ulterioare,Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti h o t ă r ă ş t e: Articolul 1Se aprobă Tabloul executorilor judecătoreşti pe anul 2013 şi publicarea lui în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Prezenta hotărâre, împreună cu Tabloul executorilor judecătoreşti, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 3Compartimentele juridic şi secretariat vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Marius Crafcenco
ANEXĂTABLOUL executorilor judecătoreşti pe anul 2013

Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA IULIA
1 Sapta Florian Alba Iulia Alba Iulia, piaţa Iuliu Maniu nr. 25, judeţul Alba
2 Ioaniciu-Sapta Florina-Livia Alba Iulia Alba Iulia, piaţa Iuliu Maniu nr. 25, judeţul Alba, asociată cu Sapta Florian
3 Baba Teodor Nicolae Alba Iulia Alba Iulia, str. Camil Velican nr. 26, judeţul Alba
4 Cherşa Sebastian Bobi Alba Iulia Alba Iulia, str. Fr. Mistral nr. 5, corp B, camera 1, judeţul Alba
5 Şchiopu Florica Alba Iulia Alba Iulia, piaţa Iuliu Maniu nr. 9, bl. 16B, et. 1, ap. 65, judeţul Alba - suspendată
6 Vinersar Maria Daniela Alba Iulia Alba Iulia, str. Traian nr. 16, judeţul Alba
7 Gligor-Lungan Ştefan Alba Iulia Alba Iulia, Str. Teilor nr. 4, ap. 5, judeţul Alba
8 Sav Augustin Câmpeni Câmpeni, Str. Teiului, bl. L1, ap. 4, judeţul Alba
9 Sitterli Ovidiu-Ioan Câmpeni Câmpeni, bl. 2 A 1, subapartament nr. 14, judeţul Alba - suspendat
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
10 Aldea Marin-Vasile Aiud Aiud, Str. Băilor nr. 33A, judeţul Alba
11 Frăţilă Ioan-Florin Aiud Aiud, Str. Morii nr. 6, judeţul Alba
12 Sărăţean Dumitru Alexandru Blaj Blaj, Str. Păcii nr. 40, judeţul Alba - suspendat
13 Boldaş Liviu Nicolae Sebeş Sebeş, str. Lucian Blaga nr. 61, ap. 5, judeţul Alba
14 Uleşan Daniela-Maria Sebeş Sebeş, str. Călăraşi nr. 2D, judeţul Alba
15 Cârja Ispas Sibiu Sibiu, Bd. Victoriei nr. 21, judeţul Sibiu
16 Cruduleci Horaţiu Sibiu Sibiu, Bd. Victoriei nr. 14, ap. 9A, judeţul Sibiu
17 Marin Vasile Sibiu Sibiu, Str. Banatului nr. 9, ap. 7, judeţul Sibiu
18 Tatu Felician Liviu Sibiu Sibiu, Bd. Victoriei nr. 21, judeţul Sibiu
19 Moldovan Florin Gheorghe Sibiu Sibiu, Bd. Victoriei nr. 14, et. 2, ap. 12, judeţul Sibiu
20 Nuţescu Constantin Ciprian Sibiu Sibiu, Bd. Victoriei nr. 17, parter, judeţul Sibiu
21 Cîrja-Mureşanu Maria-Iulia Sibiu Sibiu, str. Johann Sebastian Bach nr. 4, ap. 13, judeţul Sibiu
22 Cazan Horea Sibiu Sibiu, str. G. Coşbuc nr. 1, et. 1, judeţul Sibiu
23 Dumitru Marius Vasile Sibiu Sibiu, Bd. Victoriei nr. 14, judeţul Sibiu
24 Sântea Cosmin Dan Sibiu Sibiu, str. Cezar Bolliac nr. 1, judeţul Sibiu
25 Dinu Mirela Nicoleta Sibiu Sibiu, Str. Dorului nr. 20, et. 2, camera 11, judeţul Sibiu
26 Herlea Romulus Nicolae Sibiu Sibiu, Bd. Victoriei nr. 30, ap. 2, judeţul Sibiu
27 Grec Cristina Elena Sibiu Sibiu, str. Johann Sebastian Bach nr. 4, judeţul Sibiu
28 Bandi Oana Maria Sibiu Sibiu, Bd. Victoriei nr. 19, judeţul Sibiu
29 Constantin Andrada Iuliana Sibiu Sibiu, str. Cezar Bolliac nr. 1, camera 6, judeţul Sibiu
30 Prodea Ioan Adrian Sibiu Sibiu, Bd. Victoriei nr. 30, ap. 2, judeţul Sibiu
31 Rotaru Simion Mediaş Mediaş, str. Haţeg nr. 10, judeţul Sibiu
32 Tudor Vasile Petru Mediaş Mediaş, str. Stephan Ludwig Roth nr. 29, judeţul Sibiu
33 Tămaş Ovidiu-Nicolae Mediaş Mediaş, piaţa Regele Ferdinand I nr. 1, judeţul Sibiu
34 Rotaru-Zărnescu Daniel Blaj Blaj, str. Astra nr. 3, judeţul Alba, asociat în Mediaş, asociat cu Rotaru Simion
35 Scutea Sorin Agnita Agnita, str. M. Viteazu nr. 73, judeţul Sibiu
36 Suciu Anca-Maria Agnita Agnita, str. 1 Decembrie nr. 22, judeţul Sibiu - suspendată
37 Mişcoci Dorina Anca Avrig Avrig, str. Gheorghe Lazăr nr. 2A, judeţul Sibiu, asociată în Sibiu, Str. Justiţiei nr. 6A, judeţul Sibiu
38 Tatu Anca Avrig Avrig, str. Gheorghe Lazăr nr. 2A, judeţul Sibiu
39 Baciu Traian Hunedoara Hunedoara, str. N. Bălcescu nr. 1, judeţul Hunedoara
40 Ifrim Remus Daniel Hunedoara Hunedoara, str. N. Bălcescu nr. 1, et. 2, camera 23, judeţul Hunedoara
41 Creţu Ionaşc Florin Hunedoara Hunedoara, str. Ciprian Porumbescu nr. 1A, bl. X2, ap. 22, parter, judeţul Hunedoara
42 Plăviţu Florina Mihaela Hunedoara Hunedoara, bd. Corvin nr. 5, ap. 13, parter, judeţul Hunedoara
43 Barboni Eugen Deva Deva, str. Avram Iancu bl. H3, sc. A, judeţul Hunedoara
44 Benteu Aron Deva Deva, str. Aurel Vlaicu nr. 1, judeţul Hunedoara
45 Rovinar Daniel-Marin Deva Deva, bd. Decebal, bl. S, parter, judeţul Hunedoara
46 Opriş Ofelia-Monica Deva Deva, str. Iuliu Maniu nr. 6, judeţul Hunedoara
47 Băieş Maria Lucica Deva Deva, Piaţa Victoriei nr. 2, camera 307, judeţul Hunedoara
48 Neamţu Teodor Deva Deva, Piaţa Victoriei nr. 2, Clădirea IPH, et. 3, camera 306, judeţul Hunedoara
49 Pupeză Bogdan Mihai Deva Deva, bd. Decebal, bl. P, mezanin, camera 1, judeţul Hunedoara
50 Pupeză Elena Deva Deva, bd. Decebal, bl. P, mezanin, camera 1, judeţul Hunedoara
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
51 Ladariu Anghel Deva Deva, str. Ciprian Porumbescu, bl. 19A, sc. D, ap. 35, judeţul Hunedoara
52 Răducanu Cecilia-Camelia Petroşani Petroşani, str. 1 Decembrie 1918 nr. 100, judeţul Hunedoara
53 Popescu Emilia Petroşani Petroşani, Aleea Poporului, bl. 3A, sc. 1, ap. 2, judeţul Hunedoara
54 Oancea Petru Petroşani Petroşani, Aleea Poporului, bl. 3, ap. 26, parter, judeţul Hunedoara
55 Petre Adrian-Nicolae Petroşani Petroşani, str. Avram Iancu nr. 5, bl. 5A, sc. I, ap. 2, judeţul Hunedoara
56 Durbacă Claudia-Bianca Petroşani Petroşani, str. Anghel Saligny nr. 12A, judeţul Hunedoara
57 Suciu Bogdan Sălişte Sălişte, Piaţa Junilor nr. 39, judeţul Sibiu, asociat în Mediaş, piaţa Regele Ferdinand I nr. 1, judeţul Sibiu
58 Stoian Codruţa Sălişte Sălişte, Str. Şcolii nr. 11, judeţul Sibiu, asociată în Sibiu, Str. Justiţiei nr. 6A, judeţul Sibiu
59 Radu Cristiana Haţeg Haţeg, str. Tudor Vladimirescu, bl. S 1, parter, judeţul Hunedoara - suspendată
60 Bolog Ileana Laura Brad Brad, Str. Progresului nr. 13, judeţul Hunedoara - suspendată
61 Boloş Georgiana-Adina Brad Asociată la C.E.J. Cluj
62 Romanesse Diana Elena Orăştie Orăştie, str. Dealul Mic nr. 56, judeţul Hunedoara - suspendată
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEŞTI
63 Bucescu Emanoil-Aron Piteşti Piteşti, Bd. Eroilor nr. 24, parter, judeţul Argeş
64 Copaci Vasile-Dorel Piteşti Piteşti, Bd. Eroilor nr. 24, parter, judeţul Argeş
65 Fieraru Eugen Piteşti Piteşti, str. Exerciţiu, bl. A5, sc. D, ap. 14, judeţul Argeş
66 Ioana Cristian Piteşti Piteşti, Str. Violetelor, bl. PS 11, sc. B, ap. 3, judeţul Argeş
67 Iordache Ion Piteşti Piteşti, Str. Eroilor nr. 2 bis, judeţul Argeş
68 Negoescu Adrian-Gheorghe Piteşti Piteşti, Bd. Eroilor nr. 24, parter, judeţul Argeş
69 Vârgă Ioan Piteşti Piteşti, str. Exerciţiu nr. 70, judeţul Argeş
70 Predeanu Adriana Ramona Piteşti Piteşti, str. Exerciţiu nr. 74, judeţul Argeş
71 Paraschivescu Marius-Gabriel Piteşti Piteşti, str. Fraţii Goleşti nr. 19 B, et. 1, camerele 3-4, judeţul Argeş
72 Pisculungeanu Vlad-Adrian Piteşti Piteşti, Str. Eroilor nr. 12, judeţul Argeş
73 Şotae Marian Piteşti Piteşti, str. Fraţii Goleşti nr. 19B, et. 1, camera 1, judeţul Argeş
74 Tudor Florin-Alin Piteşti Piteşti, Bd. Eroilor nr. 35, camera 6, judeţul Argeş
75 Albu Cornel-Leonard Piteşti Piteşti, str. Fraţii Goleşti nr. 19B, et. 1, camerele 5-6, judeţul Argeş
76 Damaschin Marius Piteşti Piteşti, Bd. Eroilor nr. 29 A, et. 1, judeţul Argeş
77 Balica Bogdan-Laurenţiu Piteşti Piteşti, Bd. Republicii, bl. 35, sc. B, demisol, ap. 6, judeţul Argeş
78 Gigoi Emil Piteşti Piteşti, Bd. Republicii nr. 129, birourile 1-4, judeţul Argeş
79 Moromete Constantin-Cosmin Piteşti Piteşti, str. Ion Minulescu, bl. A 11, sc. A, ap. 3, parter, judeţul Argeş
80 Mitu Mihai-Ioan Câmpulung Câmpulung, str. Alexandru cel Bun nr. 4, bl. D 28, sc. B, ap. 11, judeţul Argeş
81 Florea Ioana Câmpulung Câmpulung, str. C-tin Popescu nr. 7, judeţul Argeş
82 Iordache Vasile Curtea de Argeş Curtea de Argeş, str. T. Vladimirescu nr. 2, judeţul Argeş
83 Mateescu Emilia Curtea de Argeş Curtea de Argeş, str. Mărăşeşti nr. 3, judeţul Argeş
84 Bunescu Dumitru-Teodor Râmnicu Vâlcea Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 135, bl. N 2, parter, judeţul Vâlcea
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
85 Buzatu Constantin Râmnicu Vâlcea Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian 135, bl. N 2, parter, judeţul Vâlcea
86 Deaconu Mihail Râmnicu Vâlcea Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian 135, bl. N 2, parter, judeţul Vâlcea
87 Gătejescu Anda-Narghita Râmnicu Vâlcea Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 135, bl. N 2, parter, judeţul Vâlcea
88 Gătejescu Bogdan Râmnicu Vâlcea Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian 135, bl. N 2, parter, judeţul Vâlcea
89 Radu Marius Râmnicu Vâlcea Brezoi, Str. Eroilor nr. 41, judeţul Vâlcea
90 Cernea Ion Râmnicu Vâlcea Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 131 A, judeţul Vâlcea
91 Otliţă Mircea-Gabriel Râmnicu Vâlcea Râmnicu Vâlcea, bd. T. Vladimirescu nr. 26, bl. V. Olănescu, sc. C, parter, ap. 29, judeţul Vâlcea
92 Bălan Ovidiu Drăgăşani Drăgăşani, str. 1 Mai (Regele Carol), bl. 90, parter, judeţul Vâlcea
93 Prooroc Olimpiu-Gabriel Drăgăşani Drăgăşani, str. Gib Mihăescu nr. 23, judeţul Vâlcea
94 Văleanu Ilie Horezu Horezu, Str. Unirii nr. 17, bl. O 2, parter, tronson A, judeţul Vâlcea
95 Stănescu Elis-Anamaria Horezu Asociată în Bucureşti, Str. Vasile Conta nr. 8-10, sectorul 2
96 Petroiaca Florin-Adrian Costeşti Costeşti, Str. Victoriei, bl. L 21, judeţul Argeş
97 Mutuligă Radu-Mihail Topoloveni Asociat în cadrul CEJ Bucureşti, cu BEJ Mutuligă Monica
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU
98 Ababei-Petrea Irina-Nicoleta Bacău Bacău, Bd. Unirii nr. 2, judeţul Bacău
99 Aldea Diana-Elena Bacău Bacău, Str. Energiei, bl. 8, sc. B, ap. 3, judeţul Bacău
100 Chiticeanu Florin Bacău Bacău, str. Trotuş nr. 5, judeţul Bacău
101 Chiticeanu Elena Bacău Bacău, str. Trotuş nr. 5, judeţul Bacău
102 Ciobanu Elena Bacău Bacău, Str. Energiei bl. 37, sc. B, ap. 3, judeţul Bacău
103 Ciobanu Ioan Bacău Bacău, Str. Energiei bl. 37, sc. B, ap. 3, judeţul Bacău
104 Dăscăliţa Dumitru Bacău Bacău, str. Nicu Enea, bl. 40, sc. A, ap. 7, judeţul Bacău
105 Grigore Nicolae Bacău Bacău, str. I. S. Sturza nr. 22, judeţul Bacău
106 Mititelu Iosif Bacău Bacău, Str. Energiei, bl. 27, sc. A, ap. 2, judeţul Bacău
107 Necula Sorica Bacău Bacău, str. Oituz nr. 27, judeţul Bacău
108 Niagu Liviu-Cosmin Bacău Asociat la C.E.J. Galaţi, Focşani, str. Cezar Bolliac nr. 6, bl. 6, ap. 3, judeţul Vrancea
109 Baraneţchi Leonid Bacău Bacău, str. N. Titulescu nr. 19, ap. 4, judeţul Bacău
110 Azoiţei Neculai Bacău Bacău, str. Ana Ipătescu nr. 3, sc. C, ap. 2, parter, judeţul Bacău
111 Cîrnu Eugen Bacău Bacău, str. 9 Mai, bl. 28, sc. A, ap. 1, judeţul Bacău
112 Gherasim Nicu Bacău Bacău, str. Mărăşeşti nr. 5, camerele 101-102, judeţul Bacău
113 Kovacs Gabriel Buhuşi Buhuşi, str. Bucegi nr. 1, judeţul Bacău
114 Grigoraş Ioan-Nicolae Buhuşi suspendat
115 Bâra Dragoş Oneşti Oneşti, Str. Republicii, bl. 23, ap. 12, judeţul Bacău
116 Popa Reta Oneşti Oneşti, Str. Republicii, bl. 4, ap. 14, judeţul Bacău
117 Prisecariu Cezar-Sorin Oneşti Oneşti, Str. Republicii, bl. 22, ap. 22, judeţul Bacău
118 Sîrghi-Secrieru Sînziana Oneşti Asociată în CEJ Suceava – Botoşani, BEJ Sfaiţer Carmen
119 Tabarcea C. Alexandru Oneşti Oneşti, Bd. Republicii, sc. B, bl. 2, judeţul Bacău
120 Tabarcea A. Alexandru Oneşti Oneşti, Bd. Republicii, sc. B, bl. 2, judeţul Bacău
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
121 Apostol Camelia Dorina Moineşti Moineşti, str. V. Alecsandri, bl. E 8, ap. 6, judeţul Bacău
122 Bâra Jan Moineşti Moineşti, Str. Zorilor, bl. OB 2, parter, judeţul Bacău
123 Bindileu Eugen Moineşti Moineşti, str. V. Alecsandri bl. E 8, ap. 6, judeţul Bacău
124 Bălan Ioan Piatra-Neamţ Piatra-Neamţ, Str. Republicii nr. 7, judeţul Neamţ
125 Cotoi Cornel Piatra-Neamţ Piatra-Neamţ, str. M. Eminescu nr. 35, ap. 18, judeţul Neamţ
126 Mareş Ioan Piatra-Neamţ Piatra-Neamţ, str. Anton Vorel nr. 6, bl. B6-A-21, judeţul Neamţ
127 Mocanu Pavel Piatra-Neamţ Piatra-Neamţ, bd. 9 Mai nr. 21, bl. 11, sc. A, ap. 4, judeţul Neamţ
128 Neneci Tănase Piatra-Neamţ Piatra-Neamţ, Bd. Republicii nr. 16, judeţul Neamţ
129 Ursache Ciprian-Constantin Piatra-Neamţ Piatra-Neamţ, bd. 9 Mai nr. 19, bl. B 10, sc. A, ap. 3, parter, judeţul Neamţ
130 Gârbea George Piatra-Neamţ Piatra-Neamţ, Bd. Republicii nr. 13, et. II, camerele 18-19, judeţul Neamţ
131 Mihăilă Gigel Piatra-Neamţ Piatra-Neamţ, Str. Durăului nr. 11, camera 10, parter, judeţul Neamţ
132 Pascal Valentin-Octavian Piatra-Neamţ Piatra-Neamţ, Bd. Decebal nr. 86, bl. D, sc. B, ap. 18, judeţul Neamţ
133 Chiriac Nicolaie Piatra-Neamţ suspendat
134 Rogjan Vasilica-Silviu Piatra-Neamţ Piatra-Neamţ, Aleea Plaiului nr. 10, bl. B 1, sc. D, ap. 61, judeţul Neamţ
135 Grigoraş Mihaela Roman suspendată
136 Mereuţă Ioan Roman Asociat în cadrul CEJ Iaşi, cu BEJ Mereuţă Lăcrămioara, str. A. Panu, bl. 7 Noiembrie, sc. B, ap. 1, judeţul Iaşi
137 Postelnicu Spiridon Roman Roman, str. Oituz, bl. 8, ap. 3, judeţul Neamţ
138 Moraru Sebastian Roman Roman, str. Smirodava, bl. 5, ap. 61, parter, judeţul Neamţ
139 Şoican Ovidiu-Iosif Roman Roman, str. M. Eminescu, bl. 6B (10) ap. 39, judeţul Neamţ
140 Dron Gheorghe Târgu-Neamţ Târgu-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, bl. B1, ap. 3, judeţul Neamţ
141 Vasiliu Constantin Târgu-Neamţ Târgu-Neamţ, bd. Mihai Eminescu, bl. G 1, ap. 2, judeţul Neamţ
142 Păncescu Daniel-Nicolae Podu Turcului Podu Turcului, str. T. Vladimirescu nr. 6, ap. 3
143 Lavric Paula Bicaz suspendată
144 Trandabăţ Maria Bicaz suspendată
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA
145 Beiuşan Andrei Oradea Oradea, str. Franz Schubert. nr. 1, judeţul Bihor
146 Beiuşan Gheorghe Oradea Oradea, str. Franz Schubert. nr. 1, judeţul Bihor
147 Bucurean Ioan-Călin Oradea Oradea, str. Parcul Traian nr. 1, ap. 3, judeţul Bihor
148 Gîrdan Marius-Florin Oradea Oradea, str. Franz Shubert nr. 3, judeţul Bihor
149 Ardeleanu Anamaria-Bianca Oradea Oradea, str. G. Enescu, nr. 6, judeţul Bihor
150 Popovici Dorin Oradea Oradea, str. Franz Schubert nr. 1, judeţul Bihor
151 Puşcaş Eugen-Nicolae Oradea Oradea, str. Parcul Traian nr. 7, ap. 6, judeţul Bihor
152 Ardelean Felix-Florin Oradea Oradea, Str. Dunării nr. 12, ap. 2, judeţul Bihor
153 Moza Gheorghe Sorin Oradea Oradea, str. Andrei Şaguna nr. 3, ap. 1, jud, Bihor
154 Chizec Maria-Victoria Oradea Oradea, Parcul Traian nr. 15, ap. 2, judeţul Bihor
155 Neagoş Dorel Oradea Oradea, Str. Republicii nr. 12, et. 2, ap. 11, judeţul Bihor
156 Pleş Daniela-Maria Oradea Oradea, str. Aurel Lazăr nr. 17, ap. 2, judeţul Bihor
157 Vuşcan Mihaela-Florentina Oradea Oradea, Str. Republicii nr. 14, sc. A, et. 2, ap. 6, judeţul Bihor
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
158 Gavruţă Dan Oradea Oradea, str. G. Enescu nr. 11, ap. 2, judeţul Bihor
159 Nechifor Ionela-Olguţa Beiuş asociată la CEJ Iaşi, cu BEJ Andrei Cezar
160 Paşca Rodica-Lăcrămioara Beiuş Beiuş, Str. 22 Decembrie nr. 21, judeţul Bihor
161 Serfezi Florin Marghita Marghita, str. Horea nr. 7, judeţul Bihor
162 Paşca Ciprian-Narcis Marghita Marghita, str. Tudor Vladimirescu nr. 3, judeţul Bihor
163 Mihalcea Benone Negreşti-Oaş Negreşti-Oaş, Aleea Trandafirilor, bl. 14, ap. 3, judeţul Satu Mare
164 Michiş Ioan Satu Mare Satu Mare, str. Horea nr. 11, judeţul Satu Mare
165 Iva Aniţaş Marian Dan Satu Mare Satu Mare, str. T. Vladimirescu nr. 9, corp C3, et. 1, ap. 1, judeţul Satu Mare
166 Kiss Gabriel-Valentin Satu Mare Satu Mare, str. Mihai Viteazu nr. 7, et. 1, judeţul Satu Mare
167 Lăzărescu Nicolae Dorin Satu Mare Satu Mare, str. Mihai Viteazu nr. 7, et. 1, judeţul Satu Mare
168 Mociran Viorel Satu Mare Satu Mare, str. Horea nr. 8, ap. 5, judeţul Satu Mare
169 Danciu Gheorghe Radu Satu Mare Satu Mare, str. Horea nr. 8, ap. 4, judeţul Satu Mare
170 Şortan Monica Ioana Satu Mare suspendată
171 Pătraş Răzvan Lucian Satu Mare Satu Mare, str. G. Coşbuc nr. 4A, judeţul Satu Mare
172 Rus-Vid Ioan Cătălin Satu Mare Satu Mare, str. Horea nr. 8, sc. A, judeţul Satu Mare
173 Găzdac Adela Viorela Elena Satu Mare asociată în cadrul CEJ Cluj
174 Pop Ioan Vasile Carei Carei, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 22, et. 1, judeţul Satu Mare
175 Popescu Gilda Aleşd Aleşd, Str. 1 Decembrie nr. 2, judeţul Bihor
176 Beiuşan Bogdan-Florin Salonta Salonta, str. P. Păulescu nr. 7, judeţul Bihor, asociat în Oradea, cu BEJ Beiuşan Gheorghe
177 Făiniţă Gabriela Salonta fără activitate
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL SUCEAVA
178 Belibou Paula Suceava Suceava, str. Anastasie Crimca nr. 1, bl. 1, sc. B, ap. 3, judeţul Suceava
179 Cîmpulungeanu Marius-Georgel-Sarmis Suceava Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 37, bl. E 2, sc. C, ap. 1A, judeţul Suceava
180 Jugaru Constantin Suceava Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 43, bl. E 3, sc. D, ap. 1, judeţul Suceava
181 Mustea Marcel-Mihai Suceava Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 51, bl. A 2, sc. A, ap. 3, judeţul Suceava
182 Stărică Radu Suceava Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 37, bl. E 2, sc. D, ap. 2, judeţul Suceava
183 Tătaru Ioan Suceava Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 43, bl. E 3, sc. D, ap. 1, judeţul Suceava
184 Manoliu Elisabeta Suceava Suceava, str. Mihai Viteazu nr. 31, bl. 31, sc. A, ap. 2, judeţul Suceava
185 Turleanu Cornel Suceava Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 26, ap. 2, judeţul Suceava
186 Hojda Sorin-Ovidiu Suceava Suceava, str. Mihai Eminescu, sc. A, et. 1, spaţiul nr. U8, judeţul Suceava
187 Bordian Constantin Gura Humorului Gura Humorului, Bd. Bucovinei, bl. 18, sc. A, ap. 3, judeţul Suceava
188 Bordian Antonela Mihaela Gura Humorului Gura Humorului, Str. Bucovinei, bl. G 9, ap. 1, judeţul Suceava
189 Miron Benoni-Viorel Rădăuţi Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 70, judeţul Suceava
190 Miron Cătălin Rădăuţi Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 70, judeţul Suceava
191 Onofreiciuc-Dranca Gheorghe Rădăuţi suspendat
192 Rusu Cristian Silviu Rădăuţi Rădăuţi, Piaţa Unirii nr. 20, parter, judeţul Suceava
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
193 Nica Gabriel Vatra Dornei Vatra Dornei, Str. Gării nr. 1, judeţul Suceava
194 Ţugui Claudia Vatra Dornei asociată în Suceava, în cadrul BEJ Mustea Marcel
195 Căruceriu Alexandru Câmpulung Moldovenesc Câmpulung Moldovenesc, Str. Mărţişorului nr. 1, judeţul Suceava
196 Dumitraş Ancuţa Fălticeni Fălticeni, Str. Republicii nr. 25, et. 3, camera 2, judeţul Suceava
197 Hopu Vasile Fălticeni Fălticeni, str. Nicu Gane f.n., judeţul Suceava
198 Lionte Liontin Fălticeni Fălticeni, Str. Republicii nr. 5, judeţul Suceava
199 Gavriliuc Sorin Botoşani Botoşani, bd. Mihai Eminescu nr. 48, et. 1, camera 45, judeţul Botoşani
200 Manoilă Vasile Botoşani Botoşani, bd. Mihai Eminescu nr. 69, judeţul Botoşani
201 Sfaiţer Carmen Botoşani Botoşani, bd. Mihai Eminescu nr. 48, et. 1, camera 45, judeţul Botoşani
202 Chiriac Cristina Maria Botoşani Botoşani, str. Mihai Eminescu nr. 63, et. 1, judeţul Botoşani
203 Temneanu Ionuţ Botoşani Botoşani, Str. Teatrului nr. 3A, judeţul Botoşani
204 Popa Daniel Dorohoi Dorohoi, str. Dimitrie Pompiliu nr. 64, bl. Turn, parter, judeţul Botoşani
205 Şmocot Grigori Dorohoi Dorohoi, str. N. Titulescu nr. 36, judeţul Botoşani
206 Guceanu Adrian Dărăbani Dărăbani, Str. 1 Decembrie nr. 158, judeţul Botoşani
207 Cârlan Florin Săveni Săveni, Str. 1 Decembrie, bl. E 3, parter, judeţul Botoşani
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAŞOV
208 Anca Ramona-Loredana Braşov Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 64, sc. A, ap. 5, judeţul Braşov
209 Balca Florentina Braşov Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 66, sc. A, ap. 1, judeţul Braşov
210 Corşate Alexandru-Alin Braşov Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 43, sc. A, et. 2, ap. 4, judeţul Braşov
211 Dincă Stelian Emil Braşov Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 43, sc. A, et. 2, ap. 4, judeţul Braşov
212 Dutceac Ioan Braşov Braşov, Bd. Griviţei nr. 93, sc. C, ap. 1, judeţul Braşov
213 Koncz Csaba jr. Braşov Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 47, parter, judeţul Braşov
214 Koppandi Ollyver Braşov Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 43, sc. A, et. 2, ap. 5, judeţul Braşov
215 Manolache Marcel-Iulian Braşov Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 68, bl. 3, sc. B, ap. 6, judeţul Braşov
216 Tereacă Cornel-Toma Braşov Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 68, bl. 3, sc. B, ap. 1, judeţul Braşov
217 Ţermure Călin-Ovidiu Braşov Braşov, Str. 15 Noiembrie nr. 62, sc. D, ap. 38, judeţul Braşov
218 Filofie Laurenţiu Braşov Braşov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 20, sc. D, et. 7, ap. 22, judeţul Braşov
219 Grigore George Cristian Braşov Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 66, bl. 66, et. 1, ap. 4, judeţul Braşov
220 Isac Horaţiu Braşov Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 41, judeţul Braşov
221 Strugariu Ana Mihaela Braşov Braşov, Str. Toamnei nr. 13, bl. 4, sc. D, ap. 2, judeţul Braşov
222 Adi Ioan Ştefan Braşov Braşov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 5, pasaj pietonal BRD - Finanţe, biroul nr. 3, judeţul Braşov
223 Buzoianu Romulus Emanuel Braşov Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 47, et. 3, camera 320, judeţul Braşov
224 Dîrstar Cătălin Braşov Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 47, et. 3, camera 321, judeţul Braşov
225 Drăgan Daniel George Braşov Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 43, sc. B, ap. 1, judeţul Braşov
226 Limişcă Silviu Bogdan Braşov Braşov, Str. Verii nr. 1, bl. 1G, ap. M3, judeţul Braşov
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
227 Dendrino Nicolae Braşov Braşov, Str. Lungă nr. 31, judeţul Braşov
228 Vulpe Alexandru-George Braşov Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 43, camera 814, judeţul Braşov
229 Blajiu Gheorghe Zărneşti Zărneşti, Str. Postăvarului, bl. 11, sc. A, ap. 3, judeţul Braşov
230 Foca Dan Zărneşti suspendat
231 Frăţilă Viorel-Alexandru Făgăraş Făgăraş, str. Doamna Stanca nr. 25, judeţul Braşov
232 Manole Victor Făgăraş Făgăraş, str. Doamna Stanca nr. 29, judeţul Braşov
233 Foca Marilena Făgăraş suspendată
234 Katona Ella Sfântu Gheorghe Sfântu Gheorghe, str. Bem Ioszef nr. 2, bl. 3, sc. F, ap. 7, judeţul Covasna
235 Kolcza Jeno-Gabor Sfântu Gheorghe Sfântu Gheorghe, Str. Ciucului nr. 3, judeţul Covasna
236 Koncz Csaba Sfântu Gheorghe Sfântu Gheorghe, str. Ioszef Bem nr. 2, bl. 3, sc. B, ap. 3, judeţul Covasna
237 Mathe-Peter Iosif Sfântu Gheorghe Sfântu Gheorghe, str. Banki Donath nr. 35, judeţul Covasna
238 Bujdoso Albert Zsolt Sfântu Gheorghe Sfântu Gheorghe, str. Godri Ferenc nr. 10, parter, camera 1, judeţul Covasna
239 Fodor Isvan Zsolt Sfântu Gheorghe Sfântu Gheorghe, str. Godri Ferenc nr. 10, parter, camera 1, judeţul Covasna
240 Bălaş Marius Târgu Secuiesc Târgu Secuiesc, str. Petofi Sandor nr. 33, bl. 6, sc. A, ap. 4, judeţul Covasna
241 Mathe-Peter Edit Târgu Secuiesc Târgu Secuiesc, str. Petofi Sandor nr. 16, judeţul Covasna
242 Frăţilă Roxana Întorsura Buzăului
243 Drăgulănescu Natalia Întorsura Buzăului suspendată
244 Ezer Bogdan Rupea suspendat
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
245 Andrei Ionel Bucureşti Bucureşti, bd. I.C. Brătianu nr. 44, sc. B, et. 3, ap. 24, sectorul 3
246 Badea Cătălin Bucureşti Bucureşti, str. Sf. Vineri nr. 23, bl. 105B, sc. 1, et. 1, ap. 4, sectorul 3
247 Boambeş Viorel Bucureşti Bucureşti, str. Sf. Vineri nr. 23, bl. 105B, sc. 1, et. 1, ap. 4, sectorul 3
248 Bran Cristian Bucureşti Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 231A, et. 1, ap. 1, sectorul 5
249 Canea Cătălin Bucureşti Bucureşti, str. Drumul Taberei nr. 20, bl. C 2, sc. 1, parter, ap. 2, sectorul 6
250 Casagranda-Stana Anton Bucureşti Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 10, bl. B5, sc. 1, et. 1, ap. 1, sectorul 4
251 Cojocaru Bogdan-Mihai Bucureşti Bucureşti, Mihai Eminescu nr. 17, sc. A, et. 1, ap. 8, sectorul 1
252 Constantin Gabriel-Cătălin Bucureşti Bucureşti, Calea Moşilor nr. 249, bl. 49, sc. 2, et. 4, ap. 40, sectorul 2
253 Costescu Lucian Bucureşti Bucureşti, str. Bibescu Vodă nr. 1, bl. P 4, sc. 2, et. 6, ap. 41, sectorul 4
254 Crafcenco Gheorghe-Marius Bucureşti Bucureşti, bd. Brâncoveanu nr. 9, bl. B14, sc. 4, ap. 91, parter, sectorul 4
255 Culcea Raluca-Mariana Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 70, bl. J 4, sc. TR 3, et. 1, ap. 53, sectorul 3
256 Culea Marian Orlando Bucureşti Bucureşti, bd. Burebista nr. 4, bl. D13, sc. 4, et. 3, ap. 120, sectorul 3
257 Dima Mihai Bucureşti Bucureşti, bd. Mircea Vodă nr. 41, bl. M31, sc. 1, ap. 2, parter, sectorul 3
258 Dobranici Doina-Crenguţa Bucureşti Bucureşti, bd. Corneliu Coposu nr. 7, bl. 104, sc. 3, et. 2, ap. 67, sectorul 3
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
259 Drăgănescu George-Gabriel Bucureşti Bucureşti, bd. Brâncoveanu nr. 9, bl. B14, sc. 4, ap. 91, parter, sectorul 4
260 Duică Claudiu Bucureşti Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 1, bl. 16, sc. 2, et. 3, ap. 41, sectorul 5
261 Dumitrache Bogdan Bucureşti Bucureşti, bd. Decebal nr. 14, bl. S 6, sc. B, et. 6, ap. 42, sectorul 3
262 Ezer Lucian Bucureşti Bucureşti, bd. D. Cantemir nr. 25, bl. 2, sc. C, ap. 18, etaj 4, sectorul 4
263 Fediuc Gheorghe Marian Bucureşti Bucureşti, str. Poenaru Bordea nr. 12-14, et. 5, ap. 15, sectorul 4
264 Frîncu Marius-Claudiu Bucureşti Bucureşti, bd. Ghe. Magheru nr. 43, et. 1, ap. 2, sectorul 1
265 Giurgea Bucur Bucureşti Bucureşti, Str. Frasinului nr. 11-13, sectorul 1
266 Gonţ Dorina Bucureşti Bucureşti, str. J.L. Calderon nr. 45, ap. 1, sectorul 2
267 Gonţ Lucian Bucureşti Bucureşti, str. J.L. Calderon nr. 45, ap. 1, sectorul 2
268 Ionescu Niculae Bucureşti Bucureşti, bd. Brâncoveanu nr. 9, bl. B14, sc. 4, ap. 91, parter, sectorul 4
269 Iordache Radu Bucureşti Bucureşti, str. Nerva Traian nr. 16, bl. M 35, sc. 2, etaj 1, ap. 31, sectorul 3
270 Ivan Traian-Daniel Bucureşti Bucureşti, str. Sf. Vineri nr. 32, bl. A 5, sc. 1, et. 2, ap. 7, sectorul 3
271 Jalbă Georgiana Bucureşti Bucureşti, Calea Victoriei nr. 142, sc. D, ap. 1, parter, sectorul 1
272 Maghiar Bogdan Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 20, bl. 5C, ap. 16, sectorul 4
273 Moianu Adrian Bucureşti Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 1, bl. 16, sc. 2, et. 2, ap. 37, sectorul 5
274 Miloş Cristian Bucureşti Bucureşti, str. Matei Basarab nr. 96, bl. L 122, sc. 1, ap. 1, parter, sectorul 3
275 Mutuligă Monica Bucureşti Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 117, ap. 3, sectorul 1
276 Nastasă Alexandru Bucureşti suspendat
277 Nemeş Dan Bucureşti Bucureşti, bd. Naţiunile Unite nr. 4, bl. 107 A, et. 4, biroul B 4, sectorul 5
278 Olteanu Nicolae-Caius Bucureşti suspendat
279 Panait Marian Bucureşti Bucureşti, str. J.L. Calderon nr. 45, ap. 1, sectorul 2
280 Paviliu Bogdan-Adrian Bucureşti Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 58A, ap. 6, parter, sectorul 5
281 Pârvan Violeta-Alexandra Bucureşti Bucureşti, bd. Corneliu Coposu nr. 5, bl. 103, ap. 54, sectorul 3
282 Petre Cristian Bucureşti Bucureşti, Str. Băniei nr. 17, parter, ap. 2, sectorul 3
283 Plăveti Nicolae-Dorin Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 15, bl. 3, sc. 1, et. 2, ap. 6, sectorul 4
284 Popa Carmen-Gabriela Bucureşti Bucureşti, piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5, bl. A (turn), et. 3, ap. 17, sectorul 4
285 Popa Elena-Laura Bucureşti Bucureşti, bd. Corneliu Coposu nr. 5, bl. 103, sc. 1, et. 1, ap. 1, sectorul 3
286 Popescu Claudiu-George Bucureşti Bucureşti, bd. D. Cantemir nr. 25, bl. 2, sc. C, ap. 18, etaj 4, sectorul 4
287 Popescu Florin Bucureşti Bucureşti, Bd. Tineretului nr. 3, bl. Z 1, ap. 5, parter, sectorul 4
288 Raportoru Georgeta Bucureşti Bucureşti, piaţa Alba Iulia nr. 8, bl. I7, sc. 2, et. 1, ap. 28-29, sectorul 3
289 Răileanu Ionuţ Cătălin Bucureşti Bucureşti, str. Clucerul Udricani nr. 1-3, bl. 106A, sc. 2, ap. 22, et. 1, sectorul 3
290 Rocoşanu Dragoş-Paul Bucureşti suspendat
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
291 Safta Doina Bucureşti Bucureşti, bd. I.C. Brătianu nr. 39, bl. P 6, sc. 2, et. 2, ap. 20, sectorul 3
292 Samoilă Liliana Minodora Bucureşti Bucureşti, bd. Dimitrie Cantemir nr. 2, bl. P 2, sc. 1, et. 4, ap. 13, sectorul 4
293 Scăeşteanu Silvia Bucureşti Bucureşti, Gemenii Sitraco Center, corp A, bd. Naţiunile Unite nr. 1, bl. 108 A, et. 7, sectorul 5
294 Sersea Adrian-Eugen Bucureşti Bucureşti, Str. Dristorului nr. 97-119, bl. 63, sc. 1, parter, ap. 21, sectorul 3
295 Stăiculescu Dumitru Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 43, bl. E2, sc. 1, et. 2, ap. 6, sectorul 3
296 Stănescu Ilie Bucureşti Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 8-10, sectorul 2
297 Şomâldoc Paula-Daniela Bucureşti Bucureşti, str. Negru Vodă nr. 2, bl. C 4, parter, ap. 37, sectorul 3
298 Ştefan Viorel-Dinu Bucureşti Bucureşti, str. Ion Câmpineanu nr. 33, bl. 3, sc. 3, et. 2, ap. 79, sectorul 1
299 Tănase Gheorghe Bucureşti Bucureşti, aleea Negru Vodă nr. 4, bl. C3A, sc. 1, et. 4, ap. 12, sectorul 3
300 Tănurcă Cristina Bucureşti Bucureşti, bd. Burebista nr. 4, bl. D13, sc. 4, et. 3, ap. 120, sectorul 3
301 Toma Ana-Maria Bucureşti Bucureşti, str. Ilfov nr. 1, et. 2, ap. 3, sectorul 5
302 Ulman Bogdan Vasile Bucureşti Bucureşti, piaţa Alba Iulia nr. 6, bl. I5, sc. B, et. 2, ap, 32, sectorul 3
303 Păun Cătălin Ştefan Bucureşti Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 133, bl. T2B, sc. 2, ap. 42, sectorul 5
304 Enea Mihaela Raluca Bucureşti Bucureşti, calea Ştirbei Vodă nr. 23, parter, ap, 1, sectorul 1
305 Olaru Melania Bucureşti Bucureşti, bd. Naţiunile Unite nr. 5, bl. 110, sc. 2, et. 2, ap. 34, sectorul 5
306 Nicolescu Gheorghe Alin Bucureşti Bucureşti, bd. Naţiunile Unite nr. 5, bl. 110, sc. 1, et. 1, ap. 4, sectorul 5
307 Titu Adriana Bucureşti Bucureşti, piaţa M. Kogălniceanu nr. 1, et. 2, ap. 11, sectorul 5
308 Grozavu Alina Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 57, bl. E 4, sc. 5, et. 1, ap. 118, sectorul 3
309 Răduţă Nicoleta Bucureşti Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 18, bl. 104, sc. 1, et. 2, ap. 3, sectorul 5
310 Duică Alexandra Bucureşti Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 1, bl. 16, sc. 2, et. 3, ap. 41, sectorul 5
311 Ana Vasile-Bogdan Bucureşti Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 45, bl. M 15, sc. C, ap. 68-69, sectorul 3
312 Balaciu Costel-Cristian Bucureşti Bucureşti, str. Romulus nr. 10, sectorul 2
313 Bătăilă Vlad Bucureşti Bucureşti, str. Buzeşti nr. 61, bl. A6, et. 4, ap. 26, sectorul 1
314 Bucur Şerban-Constantin Bucureşti Bucureşti, str. Baba Novac nr. 17, complex Baba Novac, sectorul 3
315 Dobre Valentin Bucureşti Bucureşti, Calea Moşilor nr. 296, bl. 46, sc. 2, et. 1, ap. 40, sectorul 2
316 Dumitru Nicolae Bucureşti Bucureşti, str. Baba Novac nr. 17, complex Baba Novac, sectorul 3
317 Ene Magdalena Bucureşti Bucureşti, str. Maltopol nr. 23, et. 4, sectorul 1
318 Ghinea Ioan Emanuel Bucureşti Bucureşti, str. O. Goga nr. 23, bl. M 106, sc. 2, parter, ap. 35, sectorul 3
319 Guli Constantin Bucureşti Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 156, bl. 53 bis, sc. A, parter, ap. 1, sectorul 3
320 Haja Ioana Mihaela Bucureşti Bucureşti, piaţa Alba Iulia nr. 3, bl. I2, sc. A, ap. 10, sectorul 3
321 Marin Adrian-Cristian Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 76, bl. J3A, et. 4, ap. 16, sectorul 3
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
322 Marin Viorel-Cristinel Bucureşti Bucureşti, bd. Ion Mihalache nr. 104, bl. 85, sc. C, et. 3, ap. 70, sectorul 1
323 Matei Nicolae-Marian Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 76, bl. J3A, sc. A, et. 7, ap. 25, sectorul 3
324 Mărgulescu Ramona Maria Bucureşti Bucureşti, str. Sf. Vineri nr. 21, bl. 102, sc. 1, ap. 6, sectorul 3
325 Miu Ioana Bucureşti Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 250, ap. 3, sectorul 1
326 Naglici Mihai-Şerban Bucureşti Bucureşti, Str. Istriei nr. 1, bl. C 2, sc. 1, ap. 5, sectorul 3
327 Nuţă Petrică Sorin Bucureşti Bucureşti, Calea Moşilor nr. 280, bl. 20, sc. A, et. 5, ap. 20, sectorul 2
328 Olteanu Florentina-Daniela Bucureşti Bucureşti, piaţa Alba Iulia nr. 3, bl. I 2, sc. A, ap. 10, sectorul 3
329 Peticaru Eduard Bucureşti Bucureşti, şos. Nicolae Titulescu nr. 1, bl. A 7, sc. 1, ap. 9, sectorul 1
330 Rădulescu Marian Bucureşti Bucureşti, str. Câmpia Libertăţii nr. 37, bl. IC3, et. 4, ap. 45, sectorul 3
331 Stancu Marian Bucureşti Bucureşti, str. Cluceru Udricani nr. 18, et. 2-3, sectorul 3
332 Şerbănescu Valeriu Bucureşti Bucureşti, şos. Nicolae Titulescu nr. 1, bl. A 7, sc. 1, ap. 9, sectorul 1
333 Ştefan Florin Eduard Bucureşti Bucureşti, Str. Între Gârle nr. 7, sectorul 4
334 Tănăsescu George-Dorian Bucureşti Bucureşti, bd. Ion Mihalache nr. 94, corp A, et. 2, ap. 3, sectorul 1
335 Vasiliev Ana-Maria Bucureşti suspendată
336 Chiţescu Eugen Corneliu Bucureşti Bucureşti, bd. Burebista nr. 1, bl. D 15, sc. 2, ap. 34, sectorul 3
337 Chiţu Laurenţiu Alexandru Bucureşti Bucureşti, str. Tg. Neamţ nr. 2A, bl. 31, sc. B, ap. 72, sectorul 6
338 Dinu Ilie Bucureşti Bucureşti, str. Sf. Vineri nr. 21, bl. 102, sc. 1, ap. 6, sectorul 3
339 Drăghici Petrişor Bucureşti Bucureşti, bd. Carol I nr. 12, et. 1, sectorul 3
340 Sahlian Dumitru Bucureşti Bucureşti, str. Ioviţă nr. 23-27, ap. 4, sectorul 5
341 Ghilencea Marian Viorel Bucureşti Bucureşti, bd. Decebal nr. 1, tronson V ansamblul Unirii, bl. H 2, et. 2, ap. 127, sectorul 3
342 Homeghiu Irina Alexandra Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 70, bl. J 4, sc. 4, et. 2, ap. 101, sectorul 3
343 Huţuleac Florentina Gabriela Bucureşti Bucureşti, str. Şepcari nr. 9, bl. 1, sc. 1, et. 6, ap. 19, sectorul 3
344 Ioachim Flavius Lucian Bucureşti Bucureşti, str. Buzeşti nr. 61, bl. A6, et. 4, ap. 26, sectorul 1
345 Ionescu Marian Daniel Bucureşti Bucureşti, şos. Nicolae Titulescu nr. 1, bl. A 7, sc. 1, ap. 9, sectorul 1
346 Lăpugeanu Paul Mugurel Bucureşti Bucureşti, bd. Ion Mihalache nr. 104, bl. 85, sc. C, et. 3, ap. 70, sectorul 1
347 Leonescu Ilie Victor Bucureşti Bucureşti, str. Poet Panait Cerna nr. 1, bl. M 52, sc. 1, parter, ap. 1, sectorul 3
348 Lupulescu Cătălin Gigel Bucureşti Bucureşti, str. Sf. Vineri nr. 21, bl. 102, sc. 1, ap. 6, sectorul 3
349 Marchidanu Iulian Valentin Bucureşti Bucureşti, bd. Burebista nr. 1, bl. D 15, sc. 2, ap. 34, sectorul 3
350 Mihai Cristian Bucureşti Bucureşti, bd. Dimitrie Cantemir nr. 15, bl. 9, sc. C, ap. 77, sectorul 4
351 Nacu Cristian Andrei Bucureşti Bucureşti, bd. Carol I nr. 63, bl. 63, et. 3, ap. 8, sectorul 2
352 Neculae Mihai Bucureşti Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 16, ap. 19, sectorul 1
353 Negreanu Marius Adrian Bucureşti Bucureşti, str. Smaranda Brăescu nr. 18, bl. 2A, sc. 1, ap. 2, sectorul 1
354 Opran Dragoş Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37, bl. A 4, sc. 1, et. 2, ap. 7, sectorul 3
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
355 Predescu Narcis Ionuţ Bucureşti Bucureşti, str. Teiul Doamnei nr. 9, bl. 32, sc. A, ap. 7, sectorul 2
356 Renţea Georgiana Ingrid Bucureşti Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 1 (fost Splaiul Unirii nr. 10), bl. 16, sc. 1, et. 2, ap. 7, sectorul 5
357 Rusu Mircea Valentin Bucureşti Bucureşti, bd. Basarabia nr. 256, et. 2, sectorul 3
358 Şchiopu Cristian Marcel Bucureşti Bucureşti, Calea Victoriei nr. 224, bl. D5, sc. A, et. 1, ap. 1, sectorul 3
359 Tănase Ştefan Marian Bucureşti Bucureşti, str. Mircea Vodă nr. 40, bl. M11, sc. 3, parter, ap. 68, sectorul 3
360 Ţeţu Demetrius Bucureşti Bucureşti, Calea Victoriei nr. 224, bl. D5, sc. A, et. 1, ap. 1, sectorul 3
361 Verdeş Adriana Mihaela Bucureşti Bucureşti, str. Sf. Vineri nr. 21, bl. 102, sc. 1, ap. 6, sectorul 3
362 Bati Dan Cristian Bucureşti Bucureşti, şos. Ştefan cel Mare nr. 2, bl. 13, sc. B, et. 1, ap. 25, sectorul 1
363 Bocancea Silviu-Mădălin Bucureşti Bucureşti, bd. Mărăşeşti nr. 17, et. 2, ap. 4, sectorul 4
364 Creangă Mădălin-Iulian Bucureşti Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 176, bl. 59, sc. C, et. 1, ap. 7, sectorul 3
365 Dima Ilie Bucureşti Bucureşti, Calea Rahovei nr. 291, bl. 81B, et. 1, ap. 72, sectorul 5
366 Dimache Valentin-Gabriel Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 57, bl. E4, sc. 4, et. 5, ap. 108, sectorul 3
367 Franz Radu-Călin Bucureşti Bucureşti, str. Vitan nr. 119, bl. V21B, sc. 2, ap. 56, et. 6, sectorul 3
368 Ganea Ioan Tiberiu Bucureşti Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 35, bl. M7, sc. 2, et. 5, ap. 54, sectorul 3
369 Georgescu Paul Bucureşti Bucureşti, str. Sebastian nr. 27, bl. S10, sc. 1, et. 1, ap. 8, sectorul 5
370 Iftime Cătălin Bucureşti Bucureşti, str. Şura Mare nr. 1, bl. 1A, sc. 4, et. 4, ap. 113, sectorul 4
371 Ion Constantin-Aurelian Bucureşti Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 176, bl. 59, sc. C, et. 1, ap. 7, sectorul 3
372 Niculescu Dinu-Mihai Bucureşti Bucureşti, bd. Nicolae Bălcescu nr. 24, sc. A, et. 10, ap. 3, sectorul 1
373 Popa Mihail Bucureşti Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 176, bl. 59, sc. C, ap. 32, sectorul 3
374 Popescu Adina-Vali Bucureşti Bucureşti, bd. Decebal nr. 9, bl. S13, sc. 1, et. 1, ap. 1, sectorul 3
375 Popescu Marian Bucureşti Bucureşti, bd. Decebal nr. 9, bl. S13, sc. 1, et. 1, ap. 1, sectorul 3
376 Sandu Bogdan-Iulian Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 10, bl. 7B, sc. 2, et. 3, ap. 36, sectorul 4
377 Sandu Ionuţ-Octavian Bucureşti Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 45, bl. M15, sc. C, ap. 68-69, sectorul 3
378 Sterca Gabriel-Cornel Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 10, bl. 7B, sc. 2, et. 3, ap. 36, sectorul 4
379 Suciu Dan-Andrei Bucureşti Bucureşti, Intrarea Patinoarului nr. 7, bl. PM50, sc. 3, et. 2, ap. 98, sectorul 3
380 Terinte Florin-Cătălin Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 76, bl. J3A, et. 4, ap. 16, sectorul 3
381 Timnea Vicenţiu-Pascal Bucureşti Bucureşti, piaţa Alba Iulia nr. 2, bl. I1, sc. C, et. 2, ap. 55, sectorul 3
382 Tudorache Cătălin-Silviu Bucureşti Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 176, bl. 59, sc. C, et. 1, ap. 7, sectorul 3
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
383 Vararu Gavrilescu Cosmin Gabriel Bucureşti Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 176, bl. 59, sc. C, ap. 32, sectorul 3
384 Zainea Ana-Cristina Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 43, bl. E2, sc. 1, et. 2, ap. 6, sectorul 3
385 Zastavneţchi Dumitru Bucureşti Bucureşti, bd. Mărăşeşti nr. 17, et. 2, ap. 4, sectorul 4
386 Badea Violeta Bucureşti Bucureşti, Intrarea Patinoarului nr. 7, bl. PM50, sc. 3, et. 2, ap. 98, sectorul 3
387 Copuzeanu Florin-Traian Bucureşti Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 33, sc. A, bl. M4, ap. 4, sectorul 3
388 Cristache Romeo-Valentin Bucureşti suspendat
389 Dângă Liliana Livia Bucureşti suspendată
390 Duruian Ionel Bucureşti Bucureşti, Calea Moşilor nr. 201, bl. 9, sc. A, et 4, ap. 13, sectorul 2
391 Enache Anca Bucureşti suspendată
392 Fenoghen Vladimir-Liviu Bucureşti suspendat
393 Ghelmegeanu Sorin Bucureşti suspendat
394 Ghişoiu Mihai Bucureşti Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 176, bl. 59, sc. C, ap. 32, sectorul 3
395 Panaite Ilie Bucureşti Bucureşti, bd. Constantin Brâncoveanu nr. 15, bl. B17, sc. 1, ap. 2, parter, sectorul 4
396 Ion Gheorghe-Mihail Bucureşti Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 176, bl. 59, sc. C, ap. 32, sectorul 3
397 Ioniţă Adrian Bucureşti suspendat
398 Leancă Constantin Bucureşti Bucureşti, str. Nerva Traian nr. 9, bl. M67, sc. A, et. 1, ap. 4, sectorul 3
399 Lepădatu Andrei Bucureşti Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 45, bl. M15, sc. C, ap. 68-69, sectorul 3
400 Mazilu Cristinel-Ionuţ Bucureşti Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 45, bl. M15, sc. C, ap. 68-69, sectorul 3
401 Mazilu Dorin Bucureşti Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 45, bl. M15, sc. C, ap. 68-69, sectorul 3
402 Nanu Valentin-Cristian Bucureşti Bucureşti, Bd. Unirii nr. 57, bl. E4, sc. 4, et. 5, ap. 108, sectorul 3
403 Negulescu Gabriel Bucureşti
404 Ştefan Florin-Cătălin Bucureşti suspendat
405 Toader Ovidiu-Adrian Bucureşti Bucureşti, calea Vitan nr. 9, bl. V6, sc. 1, ap. 7, sectorul 3
406 Vişan Cătălin Bucureşti Bucureşti, str. I.C. Brătianu nr. 39, bl. P 6, sc. 2, et. 7, ap. 37, sectorul 3
407 Barbu Cristian Bucureşti suspendat
408 Dorcioman Manuel-Andrei Bucureşti Bucureşti, str. I.C. Brătianu nr. 39, bl. P 6, sc. 2, et. 7, ap. 37, sectorul 3
409 Constantinescu Mihai Bucureşti Bucureşti, şos. Ştefan cel Mare nr. 2, bl 13, sc. B, et 1, ap. 25, sectorul 1
410 Neagu Ionel Bucureşti suspendat
411 Spiridonescu Ileana Cornelia Bucureşti suspendată
412 Tudor-Barcău Elena Bucureşti suspendată
413 Dumitrache Liliana Antonia Magdalena Bucureşti suspendată
414 Dumitrescu Florentina Liliana Bucureşti suspendată
415 Oprescu Mihai Bucureşti Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 35, bl. M7, sc. 2, et. 5, ap. 54, sectorul 3
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
416 Tudorache Cătălin-Andrei Bucureşti Bucureşti, bd. Mihail Kogălniceanu nr. 35, sc. B, ap. 8, sectorul 5
417 Dumitru Cristian-Florin Bucureşti Bucureşti, str. Sfânta Vineri nr. 25, bl. 105C, sc. 2, et. 1, ap. 26, sectorul 3
418 Petre Codruţ-Adrian Bucureşti Bucureşti, Str. Transilvaniei nr. 1A, sectorul 1
419 Balica Marius Eugen Buftea Buftea, str. Mihai Eminescu nr. 5, judeţul Ilfov
420 Benescu Cătălin Buftea Buftea, str. Mihai Eminescu nr. 1, bl. R 1, sc. E, et. 2, ap. 10, judeţul Ilfov
421 Dobra Camelia Ofelia Buftea asociată în Bucureşti, str. Cluceru Udricani nr. 18, et. 2-3, sectorul 3
422 Dobra Narcis-Constantin Buftea asociat în Bucureşti, str. Cluceru Udricani nr. 18, et. 2-3, sectorul 3
423 Ichim Viorel Buftea Buftea, str. Ştirbei Vodă nr. 55, bl. Vila 1, sc. B, et. 2, ap. 5, judeţul Ilfov
424 Voican Mădălina Buftea suspendată
425 Coşoreanu Iulian-Ilie Cornetu asociat în Bucureşti, str. Cluceru Udricani nr. 18, et. 2-3, sectorul 3
426 Mihăilescu Adriana-Emanuela Cornetu Cornetu, Şos. Alexandriei nr. 175, judeţul Ilfov
427 Niculae Elena-Roxana Cornetu Cornetu, Şos. Alexandriei nr. 163, bl. D3, sc. 3, parter, judeţul Ilfov
428 Nistor Vasile Zimnicea Zimnicea, str. Cuza Vodă, bl. 10A, sc. D, ap. 4, judeţul Teleorman
429 Roşu Ileana Zimnicea suspendată
430 Împungerouă Nicolae Videle Videle, Str. Primăverii, bl. C 6, sc. B, et. 1, ap. 18, judeţul Teleorman
431 Niculae George Videle asociat în Bucureşti, Calea Moşilor nr. 249, bl. 49, sc. 2, et. 4, ap. 40, sectorul 2
432 Mihăiţă Marian Alexandria Alexandria, Str. Dunării nr. 145 bis, bl. H127, sc. A, ap. 5, et. 1, judeţul Teleorman
433 Zlătan Gabriela-Simona Alexandria Alexandria, Str. Libertăţii nr. 211, bl. L8-L9, et. 1, camera 3, judeţul Teleorman
434 Guţă George Alexandru Alexandria asociat în Bucureşti, bd. Dimitrie Cantemir nr. 2, bl. P 2, sc. 1, et. 4, ap. 13, sectorul 4
435 Niţu Ion Slobozia Slobozia, Bd. Cosminului nr. 14, bl. T 3, sc. A, et. 1, ap. 7, judeţul Ialomiţa
436 Banciu Constantin Slobozia Slobozia, str. Cuza Vodă, bl. 17, sc. A, ap. 1, parter, judeţul Ialomiţa
437 Milea Anghel Slobozia Slobozia, Bd. Cosminului, bl. BN5, et. 1, camera 3, judeţul Ialomiţa
438 Constantin Radu Urziceni Urziceni, Aleea Grădiniţei nr. 1, judeţul Ialomiţa
439 Roşoagă Marinela Urziceni asociată în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37, bl. A 4, sc. 1, et. 2, ap. 7, sectorul 3
440 Ştefan Marius-Daniel Urziceni Urziceni, Aleea Grădiniţei nr. 1, judeţul Ialomiţa
441 Bărbulescu Constantin Bolintin-Vale Bolintin-Vale, Str. Republicii, bl. B5, sc. D, et. 1, ap. 52, judeţul Giurgiu
442 Mehesz-Geczi Oana-Viorica Bolintin-Vale Bolintin-Vale, Str. Republicii, bl. B3, sc. A, ap. 50, judeţul Giurgiu
443 Damian Cătălina-Sofia Bolintin-Vale suspendată
444 Petre Dan Bolintin-Vale suspendat
445 Iordache Ion Giurgiu Giurgiu, Str. Episcopiei nr. 15, judeţul Giurgiu
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
446 Iordache Ramona-Lucia Giurgiu Giurgiu, Str. Episcopiei nr. 15, judeţul Giurgiu
447 Martin Constantin Giurgiu Giurgiu, str. G-ral Berthelot, bl. 79, sc. C, ap. 43, parter, judeţul Giurgiu
448 Gogoaşe-Popescu Florinel-Bebe Giurgiu Giurgiu, Str. Portului, bl. 60, sc. C, parter, ap. 32, judeţul Giurgiu
449 Tudor Florentina Giurgiu Giurgiu, Str. Portului, bl. 60, sc. A, parter, ap. 1, judeţul Giurgiu
450 Cristache Ionuţ-Bogdan Giurgiu Giurgiu, str. G-ral Berthelot, bl. 79, sc. D, ap. 64, judeţul Giurgiu
451 Stoian Valentin Călăraşi Călăraşi, str. Flacăra nr. 26, bl. B 3, sc. 1, ap. 2, parter, judeţul Călăraşi
452 Şerban Victor Călăraşi Călăraşi, str. Bucureşti nr. 139, bl. A 38 (Volna), judeţul Călăraşi
453 Mihalcea Ionel Călăraşi Călăraşi, str. Bucureşti nr. 139, bl. A 38 (Volna), judeţul Călăraşi
454 Stanciu Iulian Călăraşi Călăraşi, str. Alexandru Sahia nr. 2, bl. B4, sc. 1, ap. 2, parter, judeţul Călăraşi
455 Dumitrache Cornelia-Gabriela Călăraşi asociată în Bucureşti, bd. Decebal nr. 14, bl. S6, sc. B, et. 6, ap. 42, sectorul 3
456 Ene Alexandru Olteniţa Olteniţa, Bd. Republicii nr. 51, bl. B, sc. A, ap. 1, judeţul Călăraşi
457 Păun Octav-Lucian Olteniţa suspendat
458 Oprişan Constantin Lehliu-Gară Lehliu-Gară, Str. Industriilor nr. 34A, judeţul Călăraşi
459 Toma Nina-Valentina Lehliu-Gară asociată în Bucureşti, str. Ilfov nr. 1, et. 2, ap. 3, sectorul 5
460 Miloş Marius-Emil Turnu Măgurele Turnu Măgurele, Str. Pompierilor, bl. M1, sc. B, ap. 22, judeţul Teleorman
461 Agiu Iulian Roşiori de Vede Roşiori de Vede, str. Plt. Rădulescu, bl. 302, sc. B, ap. 1, judeţul Teleorman
462 Împungerouă Doiniţa Roşiori de Vede asociată în Videle, Str. Primăverii, bl. C6, sc. B, et. 1, ap. 18, judeţul Teleorman
463 Stănescu Nicolae-Bogdan Feteşti suspendat
464 Ciupercă Dumitru-Virgil Feteşti Feteşti, str. Călăraşi nr. 540, bl. 11, sc. B, parter, ap. 17, judeţul Ialomiţa
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ-NAPOCA
465 Adam Dragoş Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 21, ap. 6 şi 8, judeţul Cluj
466 Boloş Mircea Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 3, et. 1, judeţul Cluj
467 Cîmpian Mihai Radu Cluj-Napoca Cluj-Napoca, str. Pavel Roşca nr. 3, ap. 4, judeţul Cluj
468 Man Ovidiu Ioan Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 13, judeţul Cluj
469 Mureşanu Radu Alex Cluj-Napoca asociat în cadrul CEJ Alba Iulia, cu BEJ Cîrja Mureşanu Maria Iulia
470 Oszoczki Andras Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 21, ap. 6 şi 8, judeţul Cluj
471 Popa Nicolae Fanfany Cluj-Napoca Cluj-Napoca, str. Pavel Roşca nr. 4, ap. 26, judeţul Cluj
472 Stolnean Diana-Maria Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 9, ap. 7, judeţul Cluj
473 Stolnean Romeo-Marius Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 11, ap. 1, judeţul Cluj
474 Şipoş Alexandru Cluj- Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 1, judeţul Cluj
475 Şortan Ioan Călin Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 21, ap. 6 şi 8, judeţul Cluj
476 Pălăcean Vasile-Liviu Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 21, ap. 6 şi 8, judeţul Cluj
477 Tămaş Marcu Cluj-Napoca Cluj-Napoca, piaţa Mihai Viteazu nr. 31, ap. 8, judeţul Cluj
478 Vinţ Adrian Cosmin Cluj-Napoca Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu nr. 24, ap. 3, judeţul Cluj
479 Crişan Radu Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 96, ap. 56, judeţul Cluj
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
480 Lar Viorel Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 34, ap. 1, judeţul Cluj
481 Prisăcaru Virgil-Benonim Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Bd. Eroilor nr. 13, ap. 2, judeţul Cluj
482 Mureşan Paul Florin Cluj-Napoca Cluj-Napoca, str. Pavel Roşca nr. 4, demisol, ap. 21, judeţul Cluj
483 Vlad Aurelian Liviu Cluj-Napoca Cluj-Napoca, str. Onisifor Ghibu nr. 14, judeţul Cluj
484 Maier Ioan Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 42, ap. 14, judeţul Cluj
485 Petrule Vasile Constantin Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 113, bl. 17, sc. 1, ap. 1, judeţul Cluj
486 Soponar Ciprian-Lucian Cluj-Napoca Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 13, et. 1, judeţul Cluj
487 Coroian Vasile Cluj-Napoca suspendat
488 Marian Daniel Turda Turda, Str. Republicii nr. 36, judeţul Cluj
489 Miron-Boca-Moldovan Andreea-Laura Turda Turda, str. Dacia nr. 2, judeţul Cluj
490 Sin Marius Turda Turda, str. Dr. Ioan Raţiu nr. 9, bl. D20, sc. A, ap. 1, judeţul Cluj
491 Todoruţ Andrei Dej Dej, str. George Coşbuc nr. 21, ap. 4, judeţul Cluj
492 Ioaniciu-Sapta Florina-Livia Dej transferată - asociată în CEJ Alba Iulia - circumscripţia Alba Iulia
493 Lungu Răzvan Gherla Gherla, str. Mihai Eminescu nr. 5, judeţul Cluj
494 Miclea Florina Gherla suspendată
495 Rus Sergiu-Leon Gherla suspendat
496 Andronesi Valerian Dorin Bistriţa Bistriţa, str. Alba Iulia nr. 3, judeţul Bistriţa-Năsăud
497 Ivanov Emilian Giani Bistriţa Bistriţa, str. N. Titulescu nr. 21, judeţul Bistriţa-Năsăud
498 Joldeş Ovidiu-Laurenţiu Bistriţa Bistriţa, str. N. Titulescu, nr. 27, ap. 7, judeţul Bistriţa-Năsăud
499 Manchevici Marin Bistriţa Bistriţa, str. Alex. Odobescu nr. 17, judeţul Bistriţa-Năsăud
500 Onişor Ionel-Marin Bistriţa Bistriţa, str. Nicolae Titulescu nr. 37, ap. 1, judeţul Bistriţa-Năsăud
501 Cîmpian Alexandru-Răzvan Bistriţa Bistriţa, str. Alexandru Odobescu nr. 7, judeţul Bistriţa-Năsăud
502 Ilovan Dumitru Năsăud Năsăud, Str. Gării, bl. 5 ABC, et. 1, judeţul Bistriţa-Năsăud
503 Sârbu Viorel Năsăud Năsăud, Str. Gării, bl. 5 ABC, et. 1, judeţul Bistriţa-Năsăud
504 Buta Dumitru Mirel Beclean Beclean, Str. Parcului nr. 1, bl. B, ap. 1, judeţul Bistriţa-Năsăud
505 Mureşan Vasile Mircea Beclean Beclean, str. I.L. Caragiale nr. 4, judeţul Bistriţa-Năsăud
506 Bud Robert Mihai Baia Mare Baia Mare, Str. Republicii nr. 1, ap. 17, judeţul Maramureş
507 Morari Marius Iacob Baia Mare Baia Mare, Bd. Republicii nr. 1, ap. 115, judeţul Maramureş
508 Pintea Bogdan-Ioan Baia Mare Baia Mare, Bd. Independenţei nr. 18, ap. 17, judeţul Maramureş
509 Şimon Attila Baia Mare Baia Mare, Str. Republicii, bl. 1, ap. 106, judeţul Maramureş
510 Vucea Gheorghe Baia Mare Baia Mare, Str. Republicii nr. 1, ap. 109, judeţul Maramureş
511 Andreica Flavius-Vicenţiu Baia Mare Baia Mare, Bd. Republicii nr. 1, boxa aferentă, ap. 8, judeţul Maramureş
512 Mărgineanu Viorel-Victor Baia Mare Baia Mare, str. George Coşbuc nr. 22A, judeţul Maramureş
513 Culic Ioan-Marius Baia Mare Baia Mare, Str. Unirii nr. 10, ap. 3, judeţul Maramureş
514 Vasile Marian Baia Mare Baia Mare, str. George Coşbuc nr. 27, ap. 15, judeţul Maramureş
515 Dragoş Dorin-Adrian Baia Mare Baia Mare, Bd. Republicii nr. 11, ap. 22, judeţul Maramureş
516 Paşca Dorina-Ştefania Baia Mare suspendată
517 Coman Gheorghe Gavril Sighetu Marmaţiei Sighetu Marmaţiei, str. Bogdan Vodă nr. 30, judeţul Maramureş
518 Roman Mariana Sighetu Marmaţiei Sighetu Marmaţiei, str. Dragoş Vodă nr. 46, judeţul Maramureş
519 Batin Petru Sighetu Marmaţiei Sighetu Marmaţiei, str. Bogdan Vodă nr. 30, judeţul Maramureş
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
520 Amişculesei Radu Cătălin Vişeu de Sus Vişeu de Sus, Str. 22 Decembrie nr. 14 A, judeţul Maramureş
521 Aniţei Dorel Vişeu de Sus Vişeu de Sus, Str. Republicii nr. 2, ap. 6, judeţul Maramureş
522 Kovacs Levente Ferenc Zalău Zalău, str. T. Vladimirescu nr. 12, bl. D 53, sc. D, ap. 3, judeţul Sălaj
523 Oszoczki Marton Zalău Zalău, str. T. Vladimirescu nr. 7, bl. P 24, sc. A, ap. 2, judeţul Sălaj
524 Ţurcaş Ioan Zalău Zalău, str. T. Vladimirescu nr. 7, bl. P 24, sc. A, ap. 2, judeţul Sălaj
525 Ciumărnean Romeo Gabriel Zalău Zalău, str. Tudor Vladimirescu nr. 1, bl. Lira, et. 1 ap. 8, judeţul Sălaj
526 Negru Doru-Romulus Zalău Zalău, bd. Mihai Viteazu nr. 33, bl. D 3, sc. A, et. 2, ap. 5, judeţul Sălaj
527 Trif Adrian-Cristian Târgu Lăpuş Târgu Lăpuş, str. Liviu Rebreanu nr. 17, ap. 4, judeţul Maramureş
528 Stoica Ioan Alin Târgu Lăpuş suspendat
529 Andronesi Daniela-Mariana Şimleu Silvaniei asociat în circumscripţia Bistriţa, str. Alba Iulia nr. 3, judeţul Bistriţa-Năsăud
530 Varadi-Goia Andrea Huedin suspendată
531 Matiş Camelia-Luminiţa Dragomireşti Dragomireşti, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 160, bl. B5, et. 1, ap. 3
532 Popan Iosif-Nicolae Jibou asociat în Baia Mare cu BEJ Morari Marius
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANŢA
533 Stoica-Constantin Adrian Constanţa Constanţa, bd. Tomis nr. 44, et. 1, ap. 1, judeţul Constanţa
534 Stoica-Constantin Gabriela-Simona Constanţa Constanţa, bd. Tomis nr. 44, et. 1, ap. 1, judeţul Constanţa
535 Vasile Dumitru-Gabriel Constanţa Constanţa, bd. Tomis nr. 267, bl. T 4, ap. 16, judeţul Constanţa
536 Vasile Nicoleta Constanţa Constanţa, bd. Tomis nr. 267, bl. T 4, ap. 16, judeţul Constanţa
537 Deacu Vasile Constanţa Constanţa, str. Traian nr. 39, et. 1, judeţul Constanţa
538 Gavrilescu Alin Mihail Constanţa Constanţa, bd. Tomis nr. 46, et. 2, camerele 27, 31, 32, 33, 33A, judeţul Constanţa
539 Volintiru Ştefan Constanţa Constanţa, str. Miron Costin nr. 36, ap. 6, judeţul Constanţa
540 Şoavă Dan-Basarab Constanţa Constanţa, str. Ecaterina Varga nr. 27, et. 1, judeţul Constanţa
541 Spineanu Marius Eleodor Constanţa Constanţa, Str. Traian nr. 32, bl. C2, sc. C, ap. 32, judeţul Constanţa
542 Oană Silviu Constanţa Constanţa, str. Traian nr. 28, bl. C3, sc. C, ap. 32, parter, judeţul Constanţa
543 Munteanu Ionel Constanţa Constanţa, bd. Ferdinand nr. 33, bl. R 7, parter, judeţul Constanţa
544 Bogdan Ionică Constanţa Constanţa, bd. Tomis nr. 221, bl. TS 11 B, sc. A, ap. 1, judeţul Constanţa
545 Duşu Dumitru Constanţa Constanţa, bd. Mamaia nr. 53 A, et. 1, judeţul Constanţa
546 Negoiţă Steluţa-Iuliana Constanţa Constanţa, str. Ştefan cel Mare nr. 100, bl. M 26, sc. A, et. 1, ap. 5, judeţul Constanţa
547 Vasiliu Vicenţiu-Ionuţ Constanţa Asociat în Galaţi, str. Regimentul 11 Siret, nr. 45, bl. I2, ap. 26-27-28, judeţul Galaţi
548 Aragea Daniel Constanţa Constanţa, bd. I.C. Brătianu nr. 92, bl. SR 7, sc. B, ap. 37, judeţul Constanţa
549 Beciu Stelian Constanţa Constanţa, str. Răchiţaşi nr. 68, et. 1, cam. 5, judeţul Constanţa
550 Bogăţie Silvia-Laura Constanţa Constanţa, bd. Mircea cel Bătrân nr. 129, judeţul Constanţa
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
551 Menaef Cristian Constanţa Constanţa, bd. Tomis nr. 8, et. 1, judeţul Constanţa
552 Negoescu Marina Adelina Constanţa Constanţa, bd. Tomis nr. 320, bl. M 4, sc. F, ap. 101, judeţul Constanţa
553 Dăbuleanu Dragoş Constanţa Constanţa, bd. Ferdinand nr. 53, bl. A 8, sc. B, ap. 37, judeţul Constanţa
554 Grasu Gelu-Iulian Mangalia Mangalia, str. Mircea cel Bătrân nr. 5, bl. M 3, judeţul Constanţa
555 Sarkis Ionica Mangalia Mangalia, str. I.C. Brătianu nr. 2, cam. 102, judeţul Constanţa
556 Cristea Nicolae Mangalia Mangalia, str. Ştefan cel Mare nr. 6, cam. 1, judeţul Constanţa
557 Solomon Nicolae Medgidia Medgidia, Str. Independenţei nr. 87C, bl. Cămin C3, ap. 2, judeţul Constanţa
558 Rusu Cătălina Medgidia Medgidia, Str. Independenţei nr. 87 B, bl. C 2, lot 2, ap. 6, judeţul Constanţa
559 Epure Marius Cristian Medgidia suspendat
560 Dumbravă Dumitru Tulcea Tulcea, str. Gavrilov Corneliu nr. 168, bl. A 2, sc. B, ap. 5, judeţul Tulcea
561 Ghenu-Dumbravă Iuliana Tulcea Tulcea, str. Gavrilov Corneliu nr. 168, bl. A 2, sc. B, ap. 5, judeţul Tulcea
562 Casapu Cătălin-Octavian Tulcea Tulcea, Str. Păcii nr. 81, bl. PS, sc. A, mezanin, judeţul Tulcea
563 Vlad Irinel Tulcea Tulcea, Str. Sălciilor nr. 7, judeţul Tulcea
564 Cornea Pompiliu Tulcea Tulcea, Str. Păcii nr. 17A, judeţul Tulcea
565 Lăzureanu Valentina-Anda Tulcea suspendată
566 Bratu Remus-Alexandru Tulcea Tulcea, str. Gavrilov Corneliu nr. 152, judeţul Tulcea
567 Şelaru Adrian Tulcea Tulcea, Str. Isaccei nr. 20, judeţul Tulcea
568 Banea Alexandru Măcin Măcin, str. Mihai Bravu, bl. 15, ap. 3, judeţul Tulcea
569 Vlad Marieta Măcin Asociată în Tulcea, Str. Sălciilor nr. 7, judeţul Tulcea
570 Dorache Nicolae Babadag suspendat
571 Ivănescu Liviu Babadag suspendat
572 Ştefan Gigi-Valentin Hârşova suspendat
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA
573 Ivanovici Cristodor-Constantin Craiova Craiova, Str. Brestei nr. 16, judeţul Dolj
574 Ivanovici Dragoş-Theodor Craiova Craiova, Str. Brestei nr. 16, judeţul Dolj
575 Iacob Mircea Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 54 A, judeţul Dolj
576 Balaci Titi Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 67, judeţul Dolj
577 Talpa Neacşu Cristian Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 65, judeţul Dolj
578 Terpovici Bogdan Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 65, judeţul Dolj
579 Lăpădat Nicolae Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 74, judeţul Dolj
580 Crînguş Florina Craiova Craiova, str. A. I. Cuza nr. 22, et. 2, judeţul Dolj
581 Strinoiu Constantin-Daniel Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 31, judeţul Dolj
582 Albu Ionuţ Elian Craiova Craiova, str. Madona Dudu nr. 35, et. 1, camerele 5-6, judeţul Dolj
583 Filip Caius Laurenţiu Craiova Craiova, str. Nicolae Titulescu, bl. H2, ap. 1, judeţul Dolj
584 Muşat Marian Craiova Craiova, str. Madona Dudu nr. 35, et. 1, camerele 5-6, judeţul Dolj
585 Drăghia Dan Gabriel Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 55, et. 1, judeţul Dolj
586 Ionaşcu Cosmin Florin Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 54A, ap. 4, judeţul Dolj
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
587 Ionilete Raol Florin Craiova Craiova, str. România Muncitoare, nr. 54A, ap. 3 judeţul Dolj
588 Borceanu Diana-Dorinela Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 66 judeţul Dolj
589 Ilie Maria Magdalena Craiova Craiova, Str. Dezrobirii nr. 1D, judeţul Dolj
590 Josceanu Claudiu-Ionel Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 54A, ap. 2, demisol, judeţul Dolj
591 Nicolae Ion Craiova Craiova, str. Nicolae Bălcescu nr. 15, bl. M15C, sc. 1, ap. 3, judeţul Dolj
592 Popescu Angelica Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 82, judeţul Dolj
593 Toader Anelin-Dan Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 54A, ap. 1, demisol, judeţul Dolj
594 Zăvoi Ion Cristian Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 31, judeţul Dolj
595 Budără Adriana Craiova Craiova, str. România Muncitoare nr. 62, judeţul Dolj
596 Ungureanu Gheorghe Craiova
597 Prodan Apostol Calafat Calafat, str. Tudor Vladimirescu nr. 27, judeţul Dolj
598 Ioţovici Mihaela-Ramona Calafat Calafat, str. Gh. Doja nr. 7, judeţul Dolj
599 Stan Elena Calafat suspendată
600 Olaru Constantin Târgu Jiu Târgu Jiu, str. Gh. Magheru, bl. 2, parter, judeţul Gorj
601 Trancă Nicuşor Târgu Jiu Târgu Jiu, str. Traian nr. 1, judeţul Gorj
602 Enea Marin Târgu Jiu Târgu Jiu, Str. Confederaţiei nr. 1, judeţul Gorj
603 Bârsăşteanu Florian Târgu Jiu Târgu Jiu, str. T. Vladimirescu nr. 36-38, judeţul Gorj
604 Dumitrescu Ilona Orşova asociată în Târgu Jiu, str. T. Vladimirescu nr. 36-38, judeţul Gorj
605 Gagiu Nicolae Târgu Jiu Târgu Jiu, str. Traian nr. 18, et. 1, judeţul Gorj
606 Enea M. Marin Târgu Jiu Târgu Jiu, str. T. Vladimirescu, nr. 65, judeţul Gorj
607 Nica Ionuţ-Tudor Târgu Jiu Târgu Jiu, str. Traian, bl. 7, parter, judeţul Gorj
608 Diaconiţa Elena-Lavinia Târgu Jiu Târgu Jiu, str. T. Vladimirescu nr. 42, judeţul Gorj
609 Trancă Bogdan-Ovidiu Târgu Jiu Asociat în CEJ Bucureşti, Buftea, str. Mihai Eminescu nr. 5, judeţul Ilfov
610 Drăgan Costinel Romeo Târgu Jiu Târgu Jiu, str. Traian nr. 5A, judeţul Gorj
611 Şerban Sorin Târgu Jiu Târgu Jiu, str. T. Vladimirescu nr. 71, et. 1, camerele 2-3, judeţul Gorj
612 Vonica Filimon Novaci suspendat
613 Dăianu Gheorghe Novaci Novaci, Str. Parângului nr. 94, judeţul Gorj
614 Olaru Dana Novaci asociată în Târgu Jiu, str. Gh. Magheru, bl. 2, parter, judeţul Gorj
615 Vlad Constantin Slatina Slatina, str. Lipscani nr. 55, judeţul Olt
616 Păvăloiu Georgeta Slatina Slatina, str. M. Eminescu nr. 29, judeţul Olt
617 Ţăpuşi Ruxandra Slatina Slatina, str. Lipscani nr. 31, judeţul Olt
618 Moraru Claudiu-Ionuţ Slatina Slatina, str. Lipscani nr. 53, judeţul Olt
619 Dragomir Doru Marius Slatina Slatina, str. Lipscani nr. 59, judeţul Olt
620 Sima Antonel Slatina Slatina, bd. Nicolae Titulescu, bl. 47, corp A, judeţul Olt
621 Neda Ion Caracal Caracal, Str. Bradului nr. 2, judeţul Olt
622 Dîrloagă Florinel Strehaia Strehaia, Str. Republicii nr. 193, judeţul Mehedinţi
623 Puşcă Stelian Strehaia Strehaia, Str. Republicii nr. 175, judeţul Mehedinţi
624 Cerbulescu Constantin Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, Str. Independenţei nr. 1B, judeţul Mehedinţi
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
625 Dumitrescu Alfred-Constantin Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, str. Smârdan nr. 10, judeţul Mehedinţi
626 Guran George-Cătălin Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, bd. Carol I nr. 6, judeţul Mehedinţi
627 Mădescu Lionela Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, str. Iulius Cezar nr. 4, judeţul Mehedinţi
628 Popescu Grigore-Alin Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, str. Dr. Babeş nr. 57, bl. 6, sc. 1, judeţul Mehedinţi
629 Purcaru Marcel Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, str. G. Coşbuc nr. 12 A, judeţul Mehedinţi
630 Purcaru Florentin-Claudiu Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, str. G. Coşbuc nr. 12 A, judeţul Mehedinţi
631 Raicu Ion Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, str. Carol I, bl. A 1, sc. 1, judeţul Mehedinţi
632 Firu Marilena-Ionela Drobeta-Turnu Severin suspendată
633 Clement Gheorghe Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, str. Tabla Buţii nr. 40, judeţul Mehedinţi
634 Cimpu Robert Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, str. Traian nr. 121, camerele 1-2, judeţul Mehedinţi
635 Popescu Lucian Iorgu Drobeta-Turnu Severin Drobeta-Turnu Severin, str. Traian nr. 140, judeţul Mehedinţi
636 Bojneag Alin-Cristian Drobeta-Turnu Severin suspendat
637 Mărăscu Ion Vânju Mare Vânju Mare, Str. Rahovei nr. 8, judeţul Mehedinţi
638 Andrei Eugen Vânju Mare asociat în CEJ Bucureşti, cu BEJ Culea Orlando
639 Pătăşanu Constantin Orşova Orşova, str. Porţile de Fier nr. 6, judeţul Mehedinţi
640 Stan Monica Balş Balş, str. N. Bălcescu nr. 7
641 Ciobanu Vasile Bogdan Balş suspendat
642 Diaconiţa Constantin Motru Motru, Str. Trandafirilor, bl. C 4, ap. 1, judeţul Gorj
643 Tutunaru Afrodita-Laura Motru suspendată
644 Iovan Cornel Băileşti Băileşti, str. Carpaţi, bl. 2, sc. 2, ap. 4, judeţul Dolj
645 Cornescu Adrian Vasile Baia de Aramă asociat în Târgu Jiu, str. Traian nr. 5A, judeţul Gorj
646 Ţone Anca Roxana Baia de Aramă
647 Talianu Eduard-Cristian Târgu Cărbuneşti Târgu Cărbuneşti, Str. Trandafirilor nr. 60, judeţul Gorj
648 Cătrinoiu Matei-Cosmin Târgu Cărbuneşti Târgu Cărbuneşti, Str. Trandafirilor nr. 22, judeţul Gorj
649 Cîrţină Corina-Elena Târgu Cărbuneşti suspendată
650 Gulie Rodica Caracal Caracal, str. Iancu Jianu nr. 21A
651 Tănasie Neluţu Filiaşi Filiaşi, Str. Unirii nr. 2
652 Drăgoi Mihai Filiaşi Filiaşi, bd. Racoţeanu nr. 163A
653 Vlad Laurenţiu Segarcea suspendat
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAŢI
654 Coţac Dănuţ-Carmen Galaţi Galaţi, str. Regimentul 11 Siret nr. 43, bl. E 9, sc. 1, ap. 4, judeţul Galaţi
655 Dajbog Geanina Galaţi Galaţi, Str. Brăilei nr. 157, bl. A7, ap. 25, judeţul Galaţi
656 Micu Constantin Galaţi Galaţi, Str. Brăilei nr. 157, bl. A7, ap. 16-17, judeţul Galaţi
657 Munteanu Paraschiva Laura Galaţi Galaţi, Str. Brăilei nr. 157, bl. A7, ap. 67, judeţul Galaţi
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
658 Postelnicu Ştefan Galaţi Galaţi, str. Regimentul 11 Siret nr. 43, bl. E 9, ap. 2, parter, judeţul Galaţi
659 Tudorie Ştefan Galaţi Galaţi, Str. Brăilei nr. 136, bloc B 3, sc. 6, ap. 51, judeţul Galaţi
660 Caraman Cosmin Galaţi Galaţi, str. Ovidiu nr. 3, bl. M13, sc. 4, ap.70, judeţul Galaţi
661 Râpan Cornel Galaţi Galaţi, Str. Brăilei nr. 155, bl. A8, et. 1, ap. 44, judeţul Galaţi
662 Manole Mihai Galaţi
663 Gabor Robert Tecuci Tecuci, str. Costache Racoviţă nr. 2, bl. R, ap. 64, judeţul Galaţi
664 Ţigănuş Viorel-Mirel Tecuci Tecuci, str. Vasile Alecsandri nr. 2, bl. R, ap. 43, parter, judeţul Galaţi
665 Badiu Florin Tecuci Asociat în Galaţi, Str. Brăilei nr. 157, bl. A7, ap. 16-17, judeţul Galaţi
666 Ionescu Claudia-Cristina Panciu Panciu, Str. Democraţiei nr. 3, judeţul Vrancea
667 Creţu Ciprian-Corneliu Panciu Panciu, Str. Democraţiei nr. 3, judeţul Vrancea
668 Drăgulin Eugen Brăila Brăila, Str. Frumoasă nr. 7, judeţul Brăila
669 Pintilie Lucian-Gabriel Brăila Brăila, bd. A.I. Cuza nr. 18, judeţul Brăila
670 Plăcintă Adina-Maria Brăila Brăila, Calea Călăraşilor nr. 39, birou 25, judeţul Brăila
671 Postelnicu Gabriela Brăila Brăila, bd. A.I. Cuza nr. 5, bl. Duplex, ap. 12, parter, judeţul Brăila
672 Romarciuc Cosmin-Iulian Brăila Brăila, Calea Călăraşilor nr. 56, bl. 11, sc. 4, ap. 10, parter, judeţul Brăila
673 Turcu George Brăila Brăila, bd. A.I. Cuza nr. 3, judeţul Brăila
674 Eftene Petruţ Brăila Brăila, Calea Călăraşilor nr. 15, et. 2, judeţul Brăila
675 Surdu Dragoş-Cristian Brăila Brăila, Str. Al. I. Cuza nr. 32, judeţul Brăila
676 Mândrilă Costel Brăila Brăila, Calea Călăraşilor nr. 44, et. 1, judeţul Brăila
677 Nichifor Sebastian-Ionuţ Brăila Brăila, Calea Călăraşilor nr. 30, modul 6, judeţul Brăila
678 Motoc Petrică Însurăţei Însurăţei, Str. Tineretului nr. 36, bl. B 4, sc. 1, et. 1, ap. 2, cvartal 127, parcela 1757/1, judeţul Brăila
679 Bârsan Firel Focşani Focşani, str. Bucegi nr. 2, bl. 7, ap. 16, judeţul Vrancea
680 Bârsan Vicuţa-Maria Focşani Focşani, str. Bucegi nr. 2, bl. 7, ap. 16, judeţul Vrancea
681 Bercariu Corneliu Focşani Focşani, str. Simion Bărnuţiu nr. 5, judeţul Vrancea
682 Coman Gelu Focşani Focşani, str. Cuza Vodă nr. 3, judeţul Vrancea
683 Teodorescu Ioan-Cristian Focşani Focşani, str. Cezar Bolliac nr. 6, bl. 6, ap. 3, judeţul Vrancea
684 Ţocu Dan Focşani Focşani, Str. Eroilor nr. 4, bl. 2B, ap. 24, parter, judeţul Vrancea
685 Stelescu Dana Lieşti asociată în Focşani, str. Simion Bărnuţiu nr. 5, judeţul Vrancea
686 Mircea Bogdan-Constantin Adjud Adjud, str. Al. I. Cuza nr. 78, judeţul Vrancea
687 Chirică Miştoi Costel Târgu Bujor Târgu Bujor, str. Gen. Eremia Grigorescu nr. 28, corp A, et. 2, judeţul Galaţi
688 Ivan Stela-Florentina Făurei suspendată
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ
689 Giunca Maria Cristina Târgu Mureş Târgu Mureş, Str. Retezatului nr. 13, judeţul Mureş
690 Hurubă Eugen Târgu Mureş Târgu Mureş, str. Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 21, ap. 3, judeţul Mureş
691 Pop Ioan Târgu Mureş Târgu Mureş, str. Bolyai Farkas nr. 28, judeţul Mureş
692 Puia Romulus Târgu Mureş Târgu Mureş, Str. Busuiocului nr. 4, sc. C, ap. 42, parter, judeţul Mureş
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
693 Szekely Szabolcs Barna Târgu Mureş Târgu Mureş, str. Bolyai nr. 17/A, judeţul Mureş
694 Vintilă Marius-Andrei Târgu Mureş Târgu Mureş, str. M. Kogălniceanu nr. 5 A, judeţul Mureş
695 Wachter Julianna Eniko Târgu Mureş asociată în Odorheiu Secuiesc, str. Bethlen Gabor nr. 4/1
696 Aştelean Florin Sergiu Târgu Mureş Târgu Mureş, str. Mihai Viteazu nr. 1, ap. 1, judeţul Mureş
697 Magyari Szabolcs Târgu Mureş Târgu Mureş, str. Retezatului nr. 4, judeţul Mureş
698 Cotoară Cristian Târgu Mureş Târgu Mureş, str. Ştefan cel Mare nr. 6, ap. 3, judeţul Mureş
699 Ianculescu George Târgu Mureş Târgu Mureş, str. Marton Aron nr. 11, judeţul Mureş
700 Toma Gheorghe-Cosmin Târgu Mureş Târgu Mureş, str. Marton Aron nr. 25, judeţul Mureş
701 Demeter Tiberiu-Claudiu Târgu Mureş Târgu Mureş, str. Marton Aron nr. 2/2, judeţul Mureş
702 Kenosy Adrian Zoltan Sighişoara Sighişoara, str. Hermann Oberth nr. 28, judeţul Mureş
703 Ursulescu Floarea Sighişoara Sighişoara, str. Hermann Oberth nr. 33/A, judeţul Mureş
704 Corcescu Horaţiu Târnăveni Târnăveni, str. Gh. Mănoiu nr. 3, judeţul Mureş
705 Dumitru Mirela Târnăveni asociată în cadrul CEJ Bucureşti, cu BEJ Nuţă Petrică Sorin
706 Zorilescu Mircea Adrian Târnăveni Târnăveni, Str. Republicii nr. 63, judeţul Mureş
707 Roga Sorin Reghin Reghin, Str. Sării nr. 2, judeţul Mureş
708 Maier Dorin-Gheorghe Reghin Reghin, str. Petru Maior nr. 42, judeţul Mureş
709 Urs Luciana Victoria Reghin asociată în cadrul CEJ Cluj cu BEJ Onişor Ionel Marin
710 Olteanu Radu Reghin Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et. 2, ap. 8, judeţul Mureş
711 Vlas Maria-Cristina Luduş Luduş, Str. Republicii nr. 26, judeţul Mureş
712 Sarig Attila Miercurea-Ciuc Miercurea-Ciuc, str. Gheorghe Doja, bl. 11, et. 1, ap. 1, judeţul Harghita
713 Szilagyi Erzsebet Miercurea-Ciuc Miercurea-Ciuc, str. N. Bălcescu bl. 2, ap. 12, judeţul Harghita
714 Moraru Aurelian Miercurea-Ciuc Miercurea-Ciuc, Bd. Timişoarei, bl, 9, ap. 1, judeţul Harghita
715 Bakos Alexandra-Carina Miercurea-Ciuc suspendată
716 Cotfas Marin Cornel Topliţa Topliţa, str. Miron Cristea, bl. D, sc. 1, ap. 1, judeţul Harghita
717 Biro Mihaiu Odorheiu Secuiesc Odorheiu Secuiesc, str. Tamasi Aron, nr. 12, ap. 7, judeţul Harghita
718 Mihălcescu Elvira-Mariana Odorheiu Secuiesc Odorheiu Secuiesc, str. Bethlen G. nr. 4/1, judeţul Harghita
719 Peter Istvan Gheorgheni Gheorgheni, Cart. Florilor, bl. 43, sc. E, ap. 1, judeţul Harghita
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAŞI
720 Airinei Constantin Iaşi Iaşi, Str. Armeană nr. 12, et. 1, judeţul Iaşi
721 Anchidin Cornelia Iaşi Iaşi, str. Başotă nr. 4, et. 1, judeţul Iaşi
722 Andrei Cezar Iaşi Iaşi, str. Grigore Ureche, Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici“, centrul civic, judeţul Iaşi
723 Bîrcă Gabriel Iaşi Iaşi, str. Anastasie Panu nr. 23, bl. Muntenia, mezanin, judeţul Iaşi
724 Darie Andreea Iaşi Iaşi, str. Grigore Ureche nr. 1, bl. 6 Martie, parter, judeţul Iaşi
725 Mereuţă Lăcrămioara Iaşi Iaşi, str. A. Panu nr. 21, bl. 7 Noiembrie, sc. B, ap. 1, judeţul Iaşi
726 Plumbu Sergiu-Sebastian Iaşi Iaşi, str. Anastasie Panu, nr. 23, bl. Muntenia, mezanin, judeţul Iaşi
727 Zabolotnăi Vladimir Iaşi Iaşi, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, tronson 5, sc. C, demisol, judeţul Iaşi
728 Zacornea Constantin-Ciprian Iaşi Iaşi, str. Grigore Ureche, Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici“ - centrul civic, judeţul Iaşi
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
729 Elesei Beniamin Iaşi Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, tronson 5, et. 1, cab. nr. 16, judeţul Iaşi
730 Florea Mihai Iaşi Iaşi, str. Costache Negri nr. 37, bl. P 1, parter, ap. 4, judeţul Iaşi
731 Nichitoi Georgiana Iaşi Iaşi, str. Costache Negri nr. 37, bl. P1, parter, ap. 2, judeţul Iaşi
732 Iovu Dragoş Iaşi Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 27, et. 2, camera 215, judeţul Iaşi
733 Dominte Cristinel Iaşi Iaşi, str. Grigore Ureche nr. 1-3, bl. Walter Mărăcineanu, demisol, judeţul Iaşi
734 Chiriac Cătălin Răzvan Iaşi Iaşi, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 67, bl. C3, judeţul Iaşi
735 Silimon Valentin Iaşi Iaşi, str. Anastasie Panu nr. 13-15, mezanin, judeţul Iaşi
736 Sandu Cristian Iaşi Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, tronson 5, sc. C, demisol, judeţul Iaşi
737 Bujoreanu George-Cristian Bârlad Bârlad, Str. Republicii, nr. 298 B, et. 1, judeţul Vaslui
738 Stan Iulian-Marius Bârlad Bârlad, Str. Republicii nr. 217, bl. UMPS, et. 2, judeţul Vaslui
739 Trofin Anca-Mihaela Bârlad suspendată
740 Stancu Paulică Vaslui Vaslui, str. Ştefan cel Mare, bl. 172, sc. A, ap. 11, judeţul Vaslui
741 Câmpeanu Ioan Vaslui Vaslui, str. Traian, bl. 241, sc. A, et. P, ap. 3, judeţul Vaslui
742 Silitră Alin Vaslui Vaslui, str. Traian, bl. 241, sc. B, et. 1, ap. 8, judeţul Vaslui
743 Angheluţă Lucian Răducăneni Răducăneni, ConsumCoop, judeţul Iaşi
744 Sîrbu Ciprian Ioan Răducăneni Răducăneni, bl. A 2, parter, judeţul Iaşi
745 Corbu Vasile Paşcani Paşcani, str. Eugen Stamate bl. D2A, judeţul Iaşi
746 Lupu Nicolăiţă Gheorghe Cristian Paşcani asociat în Iaşi cu BEJ Bîrcă Gabriel
747 Toma Dumitru Paul Paşcani Paşcani, str. Ştefan cel Mare nr. 13 complex, et. 1, judeţul Iaşi
748 Guţu Adrian Huşi Huşi, str. Eroilor, bl. 17, sc. A, ap. 3, judeţul Vaslui
749 Tufeanu Vasile Bogdan Huşi Huşi, str. 1 Decembrie nr. 1, et. 1, judeţul Vaslui
750 Mereuţă Ioan Roman asociat în Iaşi cu BEJ Mereuţă Lăcrămioara
751 Trofin Anca Mihaela Murgeni suspendată
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEŞTI
752 Rădulescu Remus Ploieşti Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 7, et. 2, ap. 6, judeţul Prahova
753 Matei Sebastian Ploieşti Ploieşti, Piaţa Victoriei nr. 9, bl. CC Sud, sc. B, et. 1, ap. 19, judeţul Prahova
754 Trifina Elena-Cornelia Ploieşti Ploieşti, Piaţa Victoriei nr. 4, bl. CC VEST, sc. D, ap. 83, judeţul Prahova
755 Tănase Laura-Ioana Ploieşti Ploieşti, Piaţa Victoriei nr. 4, bl. CC VEST, sc. D, ap. 83, judeţul Prahova
756 Divoiu Maria Ploieşti Ploieşti, Piaţa Victoriei nr. 5, bl. B Est, sc. G, et. 3, ap. 101, judeţul Prahova
757 Petcu Alexandru Adrian Ploieşti Ploieşti, Str. Luminii nr. 2, bl. 30D, sc. A, ap. 2, judeţul Prahova
758 Roşu Ortansa-Adriana Ploieşti Ploieşti, str. Take Ionescu nr. 7, et. 2, ap. 8, judeţul Prahova
759 Goslan Mihai Ploieşti Ploieşti, str. Romană nr. 13, bl. A, sc. A, ap. 2, judeţul Prahova
760 Muşat Mihaela Alina Ploieşti Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 11, et. 1, ap. 5, judeţul Prahova
761 Muşat Ioan Ploieşti Ploieşti, Piaţa Victoriei nr. 9, bl. CC sud, camera 5, judeţul Prahova
762 Ţărean Călin Ploieşti Ploieşti, str. Ştefan cel Mare nr. 6, parter, camerele 20-21, judeţul Prahova
763 Costoaie Marcel Ploieşti Ploieşti, Str. Poştei nr. 3, judeţul Prahova
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
764 Grecu Ovidiu Alexandru Ploieşti Ploieşti, str. Take Ionescu nr. 9, judeţul Prahova
765 Lica Ionel Ploieşti Ploieşti, str. Aurel Vlaicu nr. 12, judeţul Prahova
766 Petrov Sergiu Alexandru Ploieşti Ploieşti, str. Anul 1907 nr. 37, judeţul Prahova
767 Tănase Dragoş Iulia Ploieşti Ploieşti, str. Dr. Bagdazar nr. 4, judeţul Prahova
768 Huideş Elena Câmpina suspendată
769 Frîncu Mihai Câmpina Câmpina, str. 1 Decembrie 1918 nr. 19, bl. R 59, ap. 4, judeţul Prahova
770 Roşu Cristian-Cornel Câmpina Câmpina, str. 1 Decembrie 1918, nr. 19, bl. R 59, ap. 4, judeţul Prahova
771 Neacşu Constantin Vălenii de Munte Vălenii de Munte, str. N. Iorga nr. 75, judeţul Prahova
772 Negulescu Emilian Mihail Vălenii de Munte Vălenii de Munte, str. Aleea Alunilor nr. 1, judeţul Prahova
773 Mihai Ducu Târgovişte Târgovişte, Calea Bucureşti, bl. O 1, sc. D, et. 1, ap. 2, judeţul Dâmboviţa
774 Mihai Alexandru-Daniel Târgovişte Târgovişte, Calea Bucureşti, bl. O 1, sc. D, et. 1, ap. 2, judeţul Dâmboviţa
775 Deaconescu Adrian Târgovişte Târgovişte, str. Radu Geoglovan, bl. 51, ap. 2, judeţul Dâmboviţa
776 Stănescu Mihai Târgovişte Târgovişte, str. Avram Iancu, bl. 37A, ap. 2, judeţul Dâmboviţa
777 Zavera Carmen Târgovişte Târgovişte, Calea Bucureşti nr. 9 B, bl. G 9, tronson B, sc. 1, et. 1, ap. 1, judeţul Dâmboviţa
778 Bulin Cornel-Vasile Târgovişte Târgovişte, str. Avram Iancu nr. 20, bl. 37, sc. C, ap. 3, judeţul Dâmboviţa
779 Scurtu Alexe Târgovişte suspendat
780 Tănase Marian Traian Târgovişte Târgovişte, str. Radu Popescu nr. 4A, bl. 32A, sc. A, ap. 10, et. 2, judeţul Dâmboviţa
781 Pană Victor Târgovişte Târgovişte, Bd. Independenţei, bl. 2A, parter, ap. 5, judeţul Dâmboviţa
782 Bivolaru Margareta Găeşti Găeşti, str. 13 Decembrie, bl. 49, sc. B, parter, judeţul Dâmboviţa
783 Nicolescu Dan-Răzvan Găeşti suspendat
784 Gruianu Viorel Pucioasa Pucioasa, Str. Libertăţii nr. 1, judeţul Dâmboviţa
785 Ştefan Cătălin-Cristian Pucioasa suspendat
786 Pavel Bebi Sinaia Sinaia, Str. Republicii nr. 26, judeţul Prahova
787 Marin Florea Răcari Răcari, str. Ana Ipătescu nr. 88, judeţul Dâmboviţa
788 Marin George-Robert Răcari Răcari, str. Ana Ipătescu nr. 88, judeţul Dâmboviţa
789 Ailincăi Alexandru Buzău Buzău, Piaţa Daciei, bl. E, ap. 4, judeţul Buzău
790 Cucu Lucian-Ciprian Buzău Buzău, str. Unirii, centru, nr. 176, bl. B, sc. A, et. 1, ap. 5, judeţul Buzău
791 Popescu Adrian Gabriel Buzău Buzău, Bd. Unirii nr. 16 B, mezanin, judeţul Buzău
792 Porojnicu Adrian Buzău Buzău, str. Obor nr. 53, bl. 11, sc. B, ap. 2, parter, judeţul Buzău
793 Şeicaru Dănuţ Buzău suspendat
794 Roşu Daniela Buzău Buzău, str. Obor bl. 11, parter, judeţul Buzău
795 Curelaru Cristinel Buzău
796 Popescu Silviu Andrei Buzău Buzău, Str. Ostrovului, bl. A1, ap. 6, judeţul Buzău
797 Isofache Marius-Nicuşor Buzău Buzău, Str. Unirii (centru) nr. 176, bl. A, sc. 2, et, 2, ap. 36, judeţul Buzău
798 Lumperdean Florin Buzău Buzău, Str. Unirii, bl. 16, sc. A, mezanin, nr. 8, judeţul Buzău
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
799 Paraipan Sorin Buzău Buzău, Str. Unirii, bl. 18 I, sc. A, parter, ap. 3, judeţul Buzău
800 Pîntea Vasile Buzău Comuna Costeşti, satul Costeşti, judeţul Buzău
801 Clinciu Gheorghe Râmnicu Sărat Râmnicu Sărat, str. Crângul Meiului nr. 34, judeţul Buzău
802 Dumitru Florina-Loredana Moreni Moreni, Bd. Petrolului nr. 13, bl. B, sc. C, ap. 43, parter, judeţul Dâmboviţa
803 Betelie Mihai Moreni suspendat
804 Galea Viorel-Cristian Mizil Mizil, str. I.L. Caragiale nr. 5, bl. 52, sc. A, ap. 4, judeţul Prahova
805 Maghiar Ana-Maria Mizil Asociată în Bucureşti, Bd. Unirii, nr. 20, bl. 5C, ap. 64, sector 4
806 Mihai Cristian-Sebastian Pogoanele Pogoanele, bl. B 12, parter, judeţul Buzău
807 Pandrea Corina-Mihaela Pogoanele Pogoanele, Str. Libertăţii, bl. 6, ap. 3, parter, judeţul Buzău
808 Chiriţescu Alexandru Pogoanele Pogoanele, Str. Libertăţii, bl. 6, ap. 1, judeţul Buzău
809 Ichim Mihai Pătârlagele Pătârlagele, str. I.L. Caragiale nr. 1, judeţul Buzău
810 Stângă Nicolae-Cătălin Pătârlagele Pătârlagele, str. I.L. Caragiale nr. 1, judeţul Buzău
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIŞOARA
811 Cârciumaru Gheorghe Arad Arad, str. Praporgescu nr. 13-15, sc. B, ap. 1, Arad, judeţul Arad
812 Cherşa Pantelemon Arad Arad, Str. Blajului nr. 3, judeţul Arad
813 Godea Alexandru Arad Arad, str. Praporgescu nr. 21, ap. 2, judeţul Arad
814 Horvat Viorel Arad Arad, Str. Blajului nr. 2, et. 1, ap. 9, judeţul Arad
815 Păsculescu Horia Arad Arad, bd. Gen. Vasile Milea nr. 41, ap. 2, judeţul Arad
816 Bociort Crina-Dorina Arad Arad, bd. Gen. Vasile Milea nr. 41, ap. 2, judeţul Arad
817 Boşneac Lavinia Maria Arad Arad, bd. Gen. Vasile Milea nr. 19, ap. 3, judeţul Arad
818 Dobrei Dacian Mihai Arad Arad, bd. Gen. Vasile Milea nr. 33-37, ap. 10, judeţul Arad
819 Palea Valerian Arad Arad, Str. Blajului nr. 3, sc. A, et. 1, ap. 7, judeţul Arad
820 Bărar Radu Arad Arad, str. Ioan Vidu nr. 4, ap. 1, judeţul Arad
821 Dănilă Ovidiu-Adrian Arad Arad, bd. Gen. Ion Dragalina nr. 4, ap. 3B, judeţul Arad
822 Berlo Cristian-Ovidiu Arad Arad, bd. Gen. Vasile Milea nr. 33-37, ap. 7, judeţul Arad
823 Morcan Claudiu Florin Arad Arad, Str. Blajului nr. 4, ap. 3, judeţul Arad
824 Gavrilescu Magnolia-Maria Ineu Ineu, Str. Republicii nr. 36, ap. 3, judeţul Arad
825 Găluţi Alexandru Ineu Ineu, Str. Republicii nr. 26, judeţul Arad
826 Rădulescu George-Cristian Lipova Lipova, Str. Teiului nr. 18, judeţul Arad
827 Grimacovschi Iustin Reşiţa Reşiţa, str. Petru Maior nr. 2, bl. 800, et. 3, camerele 342-343, judeţul Caraş-Severin
828 Modâlcă Gheorghe Reşiţa Reşiţa, str. Petru Maior nr. 2, bl. 800, et. 1, camera 122, judeţul Caraş-Severin
829 Paşca Narcis-Gabriel Reşiţa Reşiţa, Str. Fântânilor nr. 4, sc. 1, ap. 1, judeţul Caraş-Severin
830 Nebunu Nicolae Reşiţa Reşiţa, Str. Corbului, bl. 7, sc. 2, ap. 3, judeţul Caraş-Severin
831 Babeu Adrian Reşiţa Reşiţa, str. Petru Maior nr. 2, bl. 800, camerele 432-433, judeţul Caraş-Severin
832 Marchiş Dan Felician Reşiţa Reşiţa, Str. Libertăţii, bl. A 3, parter, judeţul Caraş-Severin
833 Brad Gheorghe Moldova Nouă Moldova Nouă, str. Mihai Viteazu nr. 36A, cam. E 11, judeţul Caraş-Severin
834 Dragomir Daniel Timişoara Timişoara, str. Martin Luther nr. 2, et. 2, judeţul Timiş
835 Jurchescu Cristian-Mihai Timişoara Timişoara, str. Paul Chinezu nr. 1, ap. 4, judeţul Timiş
Nr. crt. Executor judecătoresc Circumscripţia Sediul
836 Opriţescu Bujor Timişoara Timişoara, str. Gen. Traian Doda nr. 1, ap. 5, judeţul Timiş
837 Todoran Sorin-Marius Timişoara Timişoara, piaţa Ţepeş Vodă nr. 1, et. 1, cam. 3, judeţul Timiş
838 Marghescu Anca-Lucia Timişoara Timişoara, str. Palanca nr. 1, parter, ap. 2, judeţul Timiş
839 Matei Sorin-Romeo Timişoara Timişoara, str. Ţepeş Vodă nr. 1, ap. 7, judeţul Timiş
840 Matei Alina-Ioana Timişoara Timişoara, str. Ţepeş Vodă nr. 1, ap. 7, judeţul Timiş
841 Crăciun Cristian Timişoara Timişoara, str. Gen. Traian Doda nr. 3, ap. 5, judeţul Timiş
842 Capotescu Ioan Timişoara Timişoara, str. Paul Chinezu nr. 2, et. 1, SAD 9, judeţul Timiş
843 Mereu Cristian Petru Timişoara Timişoara, str. Palanca nr. 4, ap. B 03, judeţul Timiş
844 Căianu Sergiu-Titu Timişoara Timişoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 8, ap. 7, judeţul Timiş
845 Dogeanu Dorin Marian Timişoara Timişoara, Str. Lacului nr. 11, bl. D 32, parter, ap. 4, judeţul Timiş
846 Floricescu Valentin Florian Timişoara Timişoara, str. Popa Şapca nr. 10A, ap. 1, judeţul Timiş
847 Siegmeth Robert-Alin Timişoara Timişoara, str. Mărăşeşti nr. 8, ap. 4, camera 1, judeţul Timiş
848 Teregovan Florin Timişoara Timişoara, str. Mărăşeşti nr. 8, ap. 4, camera 2, judeţul Timiş
849 Ardean Claudiu Gheorghe Timişoara Timişoara, str. Palanca nr. 4, ap. B09, judeţul Timiş
850 Grecu Laura Timişoara Timişoara, str. Episcop Augustin Pacha nr. 10, sc. A, ap. 13, judeţul Timiş
851 Soameş Cosmin-Robert Timişoara Timişoara, B-dul Revoluţiei 1989 nr. 15A, camera 1, judeţul Timiş
852 Soboleanu Antoniu Dan Timişoara Timişoara, Eugeniu de Savoya nr. 13, ap. 1, judeţul Timiş
853 Toporan Gabriel Valentin Timişoara suspendat
854 Popa Ovidiu Ştefan Timişoara suspendat
855 Huţiu Vasile-Constantin Făget suspendat
856 Claici Marius Făget Timişoara, str. Episcop Augustin Pacha nr. 6, et. 1, ap. 11, judeţul Timiş
857 Blajovan Nucu-Tiberius Lugoj Lugoj, str. Ion Huniade, bl. 5, ap. 3, judeţul Timiş
858 Damian-Kleinsz Nicolae-Vasile Lugoj asociat în Timişoara, str. Ţepeş Vodă nr. 1, ap. 7, judeţul Timiş
859 Sima Pinteală Ion Caransebeş Caransebeş, str. N. Bălcescu nr. 3, et. 1, judeţul Caraş-Severin
860 Pinteală Andrada-Georgiana Caransebeş Caransebeş, str. N. Bălcescu nr. 3, et. 1, judeţul Caraş-Severin
861 Ţimonea Mihai Caransebeş Caransebeş, str. Cloşca nr. 3, judeţul Caraş-Severin
862 Ţerei Simona-Elisabeta Sânnicolau Mare Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989 nr. 7, judeţul Timiş
863 Stepanov Voislav Sânnicolau Mare Sânnicolau Mare, piaţa 30 Decembrie nr. 9, judeţul Timiş, asoc. în Timişoara, str. Martin Luther nr. 2, et, 2, judeţul Timiş
864 Iliescu Alexandru Sânnicolau Mare Sânnicolau Mare, piaţa 30 Decembrie nr. 9, judeţul Timiş, asoc. Timişoara, str. Palanca nr. 1, ap. 2
865 Buduşan Mirabela Chişineu-Criş Chişineu-Criş, Piaţa Avram Iancu nr. 1, judeţul Arad
866 Gagea Hadrian-Dacian Chişineu-Criş Chişineu-Criş, Str. Gării nr. 2B, judeţul Arad
867 Bogdan Alin-Alexandru Deta Deta, Str. Victoriei nr. 33, judeţul Timiş
868 Chiru Marius Oraviţa Asociat în Timişoara, str. Gen. Traian Doda nr. 3, ap. 5, judeţul Timiş
869 Obeşterescu Ovidiu Deta Deta, str. Elena Ghenescu, bl. D 19, et. 1, ap. 5, judeţul Timiş
870 Avrămuţi Aurelia-Simona Gurahonţ suspendată
871 Berlo Ildiko Gurahonţ Arad, bd. Vasile Milea nr. 33-37, ap. 7, judeţul Arad


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 84/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 84 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 84/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu