Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 805 din 4 august 2010

privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli rectificate pe anul 2010 ale unor operatori economici aflati sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 571 din 12 august 2010

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli rectificate pe anul 2010 ale unor operatori economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prevăzute în anexele nr. 1-5*).

Art. 2. - (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

(2) In cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri sau nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorii economici pot efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale.

Art. 3. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei. '

(2) Contravenţia se constată de către organele de control financiar ale statului, împuternicite conform legii, iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri.

(3) Contravenţiei prevăzute la alin. (1) i se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. -Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mihai Constantin Şeitan

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

*) Anexele nr. 1-5 sunt reproduse în facsimil.

ANEXA Nr. 1

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

COMPANIA NAŢIONALĂ „ADMINISTRAŢIA CANALELOR NAVIGABILE" - S.A.

Agigea, Str. Ecluzei nr. 1

Cod unic de înregistrare: R01087755

BUGETUL DE VENITURI Şl CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2010

                                                                                                                                                                            mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

BVC 2010 Rectificat

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+10+15)

1

30.510,00

1

Venituri din exploatare, din care:

2

30.000,00

a)

din producţia vândută

3

29.680,00

b)

din vânzarea mărfurilor

4

c)

din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

5

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

d)

producţia de imobilizări

3

e)

alte venituri din exploatare

9

320,00

2

Venituri financiare, din care:

10

510,00

a)

din imobilizări financiare

11

b)

din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c)

din dobânzi

13

500,00

d)

alte venituri financiare

14

10,00

3

Venituri extraordinare

15

II

CHELTUIELI TOTALE (rd.17+48+51)

16

29.176,15

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

17

29.166,15

a)

cheltuieli materiale

18

1.476,00

b)

alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)

19

2.011,00

c)

cheltuieli privind mărfurile

20

d)

cheltuieli cu personalul, din care:

21

12.676,96

d1

ch. cu salariile

22

9.051,40

d2

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială şi alte obligaţii legale, din care:

23

2.619,54

ch. privind contribuţia la asigurări sociale

24

1.902,65

ch. privind contribuţia la asigurări pt.şomaj

25

45,74

ch privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

26

553,41

ch. privind contribuţiile la fondurile speciale aferente fondului de salarii

27

117,74

d3

alte cheltuieli cu personalul,din care:

28

1.006,02

d3.1).ch. sociale prevăzute prin art.21 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările uiterioare, din care:

29

181,02

-tichete de creşă, cf. Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

30

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

31

d3.2) tichete de masă

32

825,00

d3.3) tichete de vacanţă

33

e)

ch. cu plăţile compensatorii cf. CCM aferente disponibilizărilor potrivit programelor de disponibilizări

34

f)

ch. cu drepturile salariale cuvenite în baza unor hotărâri judecătoreşti

35

g)

ch. cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

36

5.900,00

h)

ch. cu prestaţiile externe, din care ;

37

6.066,00

h1)

- ch.întreţinere şi reparaţii

38

1.800,00

h2)

- alte ch. cu serviciile

39

2.430,00

i)

alte cheltuieli de exploatare, din care:

40

1.036,19

i1) contract de mandat

41

80,30

i2) ch. de protocol, din care:

42

5,83

- tichete cadou potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

43

i3) ch. de reclamă şi publicitate, din care:

44

50,80

tichete cadou ptr. cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

45

tichete cadou ptr. campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

46

i4) ch. cu sponsorizarea

47

8,86

i5) ch. cu taxa pt.activitatea de exploatare a resurselor minerale

48

i6) ch. cu redevenţa pentru concesionarea bunurilor

49

890,40

2

Cheltuieli financiare, din care:

50

10,00

a)

cheltuieli privind dobânzile

51

b)

alte cheltuieli financiare

52

10,00

3

Cheltuieli extraordinare

53

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

54

1.333,85

IV

IMPOZIT PE PROFIT

55

202,75

V

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPA DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

56

1.131,10

1

Rezerve legale

57

66,69

2

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

58

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

59

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

60

5

Alte repartizări prevăzute de lege

61

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.55, 56, 57, 58 şi 59.

62

1.064,41

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

63

106,44

8

Minimim 50% varsaminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

64

957,97

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

65

0,00

VI

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

66

53.218,00

1

Surse proprii

67

10.972,00

2

Alocaţii de la buget

68

42.246,00

- investiţii

69

10.869,00

- programe din FEDER

70

31.377,00

3

Credite bancare

71

a)

- interne

72

b)

- externe

73

4

Alte surse

74

VII

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

75

53.218,00

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

76

53.218,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

77

a)

interne

78

b)

externe

79

VIII

REZERVE, din care:

80

28.321,26

1

Rezerve legale

81

1.022,26

2

Rezerve statutare

82

3

Alte rezerve

83

27.299,00

IX

DATE DE FUNDAMENTARE

84

1

Venituri totale

85

30.510,00

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

86

29.176,15

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

87

430

4

Nr.mediu de salariaţi total

88

425

5

Fond de salarii, din care:

89

9.051,40

a)

fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

90

8.916,40

b)

alte cheltuieli cu personalul

91

135,00

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

92

1.748,31

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri curente (lei/persoana) (rd.81/34)

93

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană) (rd.81/84 x ICP)

94

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoana)

95

498,76

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale  (cheltuieli totale/venituri totale)x1000 = (rd.16/rd.1) x 1000

96

956,28

11

Plăţi restante

97

400,00

a)

preţuri curente

98

400,00

b)

preţuri comparabile

99

400,00

12

Creanţe restante

100

1.985,00

a)

preţuri curente

101

1.985,00

b)

preţuri comparabile

102

1.985,00

Indicator fizic = "ore om manoperă - exploatare şi mentenanţa"

ANEXA Nr.

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

COMPANIA NAŢIONALĂ „ADMINISTRATA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE" - S.A. GIURGIU

Şos. Portului nr. 1

Cod unic de înregistrare 1284717

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2010

                                                                                                                                                                           mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

BVC 2010 Rectificat

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+10+15)

1

21.793,00

1

Venituri din exploatare, din care:

2

21.735,00

a)

din producţia vândută

3

8.660,00

b)

din vânzarea mărfurilor

4

c)

din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

5

subvenţii, cf, prevederilor legale în vigoare

6

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

d)

producţia de imobilizări

8

e)

alte venituri din exploatare

9

13.075,00

2

Venituri financiare, din care:

10

58,00

a)

din imobilizări financiare

11

b)

din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c)

din dobânzi

13

48,00

d)

alte venituri financiare

14

10,00

3

Venituri extraordinare

15

II

CHELTUIELI TOTALE (rd.17+48+51)

16

15.833,38

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

17

15.575,30

a)

cheltuieli materiale

18

1.464,00

b)

alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)

19

1.386,00

c)

cheltuieli privind mărfurile

20

d)

cheltuieli cu personalul, din care:

21

6.751,04

d1

ch, cu salariile

22

5.033.59

d2

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială şi alte obligaţii legale, din care:

23

1.403,79

ch. privind contribuţia la asigurări sociale

24

1.031,89

ch. privind contribuţia la asigurări pt.somaj

25

25,17

ch privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

26

261,75

ch. privind contribuţiile la fondurile speciale aferente fondului de salarii

27

84,98

d3

alte cheltuieli cu personalul,din care:

28

313,66

d3.1).ch. sociale prevăzute prin art.21 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările uiterioare, din care:

29

50,81

-tichete de creşă, cf. Legii nr.193/2006,cu modificările şi completările ulterioare

30

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

31

d3.2) tichete de masă

32

262,85

d3,3) tichete de vacanţă

33

e)

ch. cu plăţile compensatorii cf. CCM aferente disponibilizărilor potrivit programelor de disponibilizări

34

f)

ch. cu drepturile salariale cuvenite în baza unor hotărâri judecătoreşti

35

250,00

g)

ch. cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

36

1.450,00

h)

ch. cu prestaţiile externe

37

3.999,96

i)

alte cheltuieli de exploatare,  din care:

38

274,30

i1) contract de mandat

39

80,30

i2) ch. de protocol, din care:

40

47,00

- tichete cadou potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

41

i3) ch. de reclamă şi publicitate, din care:

42

87,00

-tichete cadou ptr. cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

43

-tichete cadou ptr, campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

44

i4) ch. cu sponsorizarea

45

20,00

i5) ch. cu taxa pt.activitatea de exploatare a resurselor minerale

46

i6) ch. cu redevenţa pentru concesionarea bunurilor

47

40,00

2

Cheltuieli financiare, din care:

48

258,08

a)

cheltuieli privind dobânzile

49

38,00

b)

alte cheltuieli financiare

50

230,00

3

Cheltuieli extraordinare

51

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

52

5.959,62

IV

IMPOZIT PE PROFIT

53

954,00

V

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPA DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

54

5.005,62

1

Rezerve legale

55

2

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

57

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

58

5

Alte repartizări prevăzute de lege

59

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.55, 56, 57, 58 şi 59.

60

5.005,62

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

61

418,38

8

Minimim 50% varsaminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

62

4,505,06

g

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

63

82,18

VI

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

64

24.972,00

1

Surse proprii

65

7.098,00

2

Alocaţii de la buget total din care:

66

16444,00

Programe FEDR

66a

Alte facilităţi şi instrumente

66b

Fonduri externe nerambursabile POST

16.444,00

3

Credite bancare

67

1.430,00

a)

- interne

68

1.430,00

b)

- externe

69

4

Alte surse

70

VII

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

71

24.972,00

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anuluî

72

24.972,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

73

1.430,00

a)

interne

74

1.430,00

b)

externe

75

VIII

REZERVE, din care:

76

1.712,25

1

Rezerve legale

77

2

Rezerve statutare

78

3

Alte rezerve

79

1.712,25

IX

DATE DE FUNDAMENTARE

80

1

Venituri totale

81

21.793,00

2

Cheltuieli aferente veniturilortotale

82

15.833,38

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

83

185

4

Nr.mediu de salariaţi total

84

185

5

Fond de salarii, din care:

85

5.033,59

a)

fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

86

5.020,59

b)

alte cheltuieli cu personalul

87

13,00

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

88

2.261,53

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri curente (lei/persoană) (rd.81/84)

89

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană) (rd.81/84 x ICP)

90

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoana)

91

1.128,78

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (cheltuieli totale/venituri totale) x 1000 = (rd.16/rd.1) x 1000

92

726,54

11

Plăti restante

93

29,40

a)

preţuri curente

94

29,40

b)

preţuri comparabile

95

29,40

12

Creanţe restante

96

394,00

a)

preţuri curente

97

394,00

b)

preţuri comparabile

98

394,00

Indicatorul în unităţi fizice este număr utilizatori ai incintelor portuare

ANEXA Nr. 3

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

COMPANIA NAŢIONALĂ „ADMINISTRATA PORTURILOR DUNĂRII MARITIME" - S.A. GALAŢI

Galaţi, Str. Portului nr. 34

Cod unic de înregistrare RO 11776466

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2010

                                                                                                                                                                          mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

BVC 2010 Rectificat

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE + ALTE SURSE (rd.2+10+16)

1

12.300,00

A

VENITURI TOTALE (rd.2+10+15)

2

11.410,00

1

Venituri din exploatare, din care:

3

11.380,00

a)

din producţia vândută

4

9.800,00

b)

din vânzarea mărfurilor

5

c)

din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

6

1.000,00

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

7

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare-programe cu finanţare rambursabila, din care primite

8

1.000,00

transferuri de primit

9

d)

producţia de imobilizări

10

e)

alte venituri din exploatare

11

580,00

2

Venituri financiare, din care:

12

30,00

a)

din imobilizări financiare

13

b)

din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

14

c)

din dobânzi

15

d)

alte venituri financiare

16

30,00

3

Venituri extraordinare

17

B.

Alte surse din care:

18

890,00

Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare prin buget MDRT Wanda

19

890,00

II

CHELTUIELI TOTALE + UTILIZARE SURSE

20

11.907,00

A.

CHELTUIELI TOTALE (rd.17+48+51)

21

11.017,00

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

22

10.992,00

a)

cheltuieli materiale

23

324,00

b)

alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)

24

404,00

c)

cheltuieli privind mărfurile

25

d)

cheltuieli cu personalul, din care:

26

5.085,24

d1

ch. cu salariile

27

3.681,00

d2

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială şi alte obligaţii legale, din care:

28

1.074,24

ch. privind contribuţia la asigurări sociale

29

797,18

ch. privind contribuţia la asigurări pt.somaj

30

28,35

ch privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

31

228,71

ch. privind contribuţiile la fondurile speciale aferente fondului de salarii

32

20,00

d3

alte cheltuieli cu personalul,din care:

33

330,00

d3.1).ch. sociale prevăzute prin art.21 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care:

34

33,00

- tichete de creşă, cf. Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

35

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

36

d3.2) tichete de masă si aloc.hrana

37

297,00

d3.3) tichete de vacanţă

38

e)

ch. cu plăţile compensatorii cf. CCM aferente disponibilizărilor potrivit programelor de disponibilizări

39

f)

ch. cu drepturile salariale cuvenite in baza unor hotărâri judecătoreşti

40

g)

ch. cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

41

800,00

h)

ch. cu prestaţiile externe

42

3.792,76

ch.intret.si rep. terţi din care:

43

2.858,00

- intretineresi reparaţii infrastructura portuara din care :

44

2.805,00

- acoperite din transferuri (credite BEI+contributia Guvernului) "Reabilitare maluri port Isaccea"

45

1.000,00

- intret.si rep.clădiri,mijl.de transport naval, auto, instalaţii, etc.

46

53,00

i)

alte cheltuieli de exploatare, din care:

47

586,00

i1) contract de mandat

48

80,30

i2) ch. de protocol, din care:

49

2,42

- tichete cadou potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

50

i3) ch. de reclamă şi publicitate, din care:

51

13,40

tichete cadou ptr, cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

52

tichete cadou ptr, campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

53

i4) ch. cu sponsorizarea

54

5,20

i5) ch. cu taxa pt.activitatea de exploatare a resurselor minerale

55

i6) ch. cu redevenţa pentru concesionarea bunurilor

56

83,00

2

Cheltuieli financiare, din care:

57

25,00

a)

cheltuieli privind dobânzile

58

10,00

b)

alte cheltuieli financiare

59

15,00

3

Cheltuieli extraordinare

60

B.

UTILIZARE SURSE din care:

61

890,00

Proiecte cu finanţare din fonduri externe ne rambursa bile postaderare prin buget MDRT

62

890,00

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

63

393,00

IV

IMPOZIT PE PROFIT

64

62,88

V

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPA DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

65

330,12

1

Rezerve legale

66

2

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

67

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

68

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

69

5

Alte repartizări prevăzute de lege

70

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.63,64,65,66,67

71

330,12

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

72

33,01

8

Minimim 50% varsaminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

73

297,11

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

74

0,00

VI

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

75

11.305,17

1

Surse proprii

76

637,17

2

Alocaţii de la buget din care:

77

10.668,00

Proiecte FEDR

78

5.151,00

Investiţii ale agenţilor economici

79

5.517,00

3

Credite bancare

80

a)

- interne

81

b)

- externe

82

4

Alte surse

83

VII

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

84

11.305,17

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

85

11.305,17

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

86

a)

interne

87

b)

externe

88

VIII

REZERVE, din care:

89

2.369,35

1

Rezerve legale

90

212,37

2

Rezerve statutare

91

3

Alte rezerve

92

2.156,98

IX

DATE DE FUNDAMENTARE

93

1

Venituri totale

94

11.410,00

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

95

11.017,00

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

96

137

4

Nr.mediu de salariaţi total

97

137

5

Fond de salarii, din care:

98

3.681,00

a)

fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract

99

3.531,00

b)

alte cheltuieli cu personalul

100

150,00

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

101

2.147,81

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri curente (lei/persoană) (rd.81/84)

102

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană) (rd.81/84 x ICP)

103

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoana)*

104

36,48

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (cheltuieli totale/venituri totale) x 1000 = (rd.21/rd.2) x 1000

105

965,56

11

Plăţi restante

106

a)

preţuri curente

107

b)

preţuri comparabile

108

12

Creanţe restante

109

346,69

a)

preţuri curente

110

346,69

b)

preţuri comparabile

111

346,69

Indicator fizic: nr.nave din activit.de prestări servicii

ANEXA Nr. 4

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

COMPANIA NAŢIONALĂ „ADMINISTRATA PORTURILOR MARITIME" - S.A. CONSTANŢA

Incinta Port nr. 1, Constanţa

Cod unic de înregistrare: 11062831

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2010

                                                                                                                                                                           mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

BVC 2010 RECTIFICAT

0

1

2

3

4

A.

VENITURI ŞI SURSE DE FINANŢARE TOTAL, (I+II) din care:

1

251.834,00

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+13+18)

2

230.500,00

1

Venituri din exploatare, din care:

3

228.850,00

a)

din producţia vânduta

4

208.051,00

b)

din vânzarea mărfurilor

5

c)

din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

6

1.398,00

subvenţii, cf prevederilor legale în vigoare

7

1.398,00

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

8

d)

producţia de imobilizări

9

e)

alte venituri din exploatare,din care:

10

19.401.00

-venituri din exploatare

11

4.564,00

-alte venituri din exploatare

12

14.837,00

2

Venituri financiare, din care:

13

1.650,00

a)

din imobilizări financiare

14

b)

din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

15

c)

din dobânzi

16

850,00

d)

alte venituri financiare

17

800,00

3

Venituri extraordinare

18

II

SURSE PENTRU REABILITARE TOTAL, din care:

19

21.334,00

a) Transferuri-contribuţii la programe realizate cu finanţare internaţională

20

b)  Alocaţii de la buget pentru rambursări rate, plăţi dobânzi şi comisioane, credite externe, din care :

21

21.334,00

-rambursări de credite externe

22

14.340,00

-plăţi de dobânzi şi comisioane

23

6.994,00

B

TOTAL CHELTUIELI ŞI UTILIZAREA SURSELOR PENTRU REABILITARE (III+IV)

24

229.223,00

III

CHELTUIELI TOTALE (rd.26+59+62)

25

207.889,00

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

26

201.859,00

a)

cheltuieli materiale

27

5.814,00

b)

alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)

28

22.191.00

c)

cheltuieli privind mărfurile

29

d)

cheltuieli cu personalul, din care:

30

61.797,00

d1

ch. cu salariile

31

46.760,00

d2

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială şi alte obligaţii legale, din care:

32

13.046,00

ch. privind contribuţia la asigurari sociale

33

9.452,00

ch.privind contribuţia la asigurări pt.şomaj

34

234,00

ch privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

35

2.431,00

ch. privind contribuţiile la fondurile speciale aferente fondului de salarii

36

929,00

d3

alte cheltuieli cu personalul.din care:

37

1.991,00

d3.1).ch. sociale prevăzute prin art.21 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările uiterioare, din care:

38

584,00

- tichete de creşă. cf. Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările

ulterioare

39

66,00

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr. 193/2006, cu

modificările şi completările ulterioare

40

d3.2) tichete de masă

41

1.407,00

d3.3) tichete de vacanţă

42

e)

ch. cu plăţile compensatorii cf. CCM aferente disponibilizărilor potrivit programelor de disponibilizări

43

f)

ch. cu drepturile salariale cuvenite în baza unor hotărâri judecătoreşti

44

g)

ch. cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

45

37.031,00

h)

ch. cu prestaţiile externe-total, din care:

46

66.900,00

-reparaţii executate de terţi

47

26.000,00

-prestări de servicii externe

48

24.189,00

i)

alte cheltuieli de exploatare,  din care:

49

8.126,00

i1) contract de mandat

50

80,30

i2) ch. de protocol din care:

51

194,00

-tichete cadou potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

52

i3) ch. de reclamă şi publicitate, din care:

53

134,00

tichete cadou ptr. cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

54

tichete cadou ptr. campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

55

i4) ch. cu sponsorizarea

56

357,00

i5) ch. cu taxa pt.activitatea de exploatare a resurselor minerale

57

i6) ch. cu redevenţa pentru concesionarea bunurilor

58

3.200,00

2

Cheltuieli financiare, din care:

59

6.030,00

a)

cheltuieli privind dobânzile

60

3.792,00

b)

alte cheltuieli financiare

61

2.238,00

3

Cheltuieli extraordinare

62

IV

UTILIZARE SURSE PENTRU REABILITARE TOTAL, din care:

63

21.334,00

a) transferuri contribuţii la programe realizate cu finanţare internaţională

64

b) rate, plaţi dobânzi şi comisioane, din care :

65

21.334,00

- rambursări de credite externe

66

14.340,00

- plăţi de dobânzi şi comisioane

67

6.994,00

V

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

68

22.611,00

VI

IMPOZIT PE PROFIT

69

3.437,00

VII

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPA DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

70

19.174,00

1

Rezerve legale

71

1.130,00

2

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

72

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

73

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

74

4.000,00

5

Alte repartizări prevăzute de lege

75

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.71, 72, 73, 74 şi 75.

76

14.044,00

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

77

1.404,00

8

Minimim 50% varsaminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

78

12.640,00

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

79

0,00

VIII

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

80

85.694,00

1

Surse proprii

81

22.194,00

2

Alocaţii de la buget-total, din care:

82

63.500,00

- investiţii

83

500,00

-Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile-programe FEDR

84

63.000,00

3

Credite bancare

85

a)

- interne

86

b)

- externe

87

4

Alte surse

88

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

89

85.694,00

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

90

66.606,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii total, din care:

91

19.088,00

a)

interne: BRD

92

3.360,00

b)

externe total, din care:

93

15.728.00

-BEI

94

4.528,00

-BERD

95

11.200.00

X

REZERVE, din care:

96

1.130,00

1

Rezerve legale

97

1.130,00

2

Rezerve statutare

98

3

Alte rezerve

99

XI

DATE DE FUNDAMENTARE

100

1

Venituri totale

101

230.500.00

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

102

207.889,00

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

103

1.072

4

Nr.mediu de salariaţi total

104

1.072

5

Fond de salarii, din care:

105

46.760,00

a)

fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

106

46.653,00

b)

alte cheltuieli cu personalul

107

107,00

6

Câstigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

108

3.626,63

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri curente (lei/persoană) (rd.101/104)

109

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană) (rd.101/104x ICP)

110

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoana)

111

17,86

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale  (cheltuieli totale/venituri totale)x1000 =(rd.25/rd.2) x1000

112

901,90

11

Plăţi restante

113

a)

preţuri curente

114

b)

preţuri comparabile

115

12

Creanţe restante

116

11.520.00

a)

preţuri curente

117

11.520,00

b)

preţuri comparabile

118

11.520.00

indicator fizic = întreţinere infrastructură portuară

ANEXA Nr. 5

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

COMPANIA NAŢIONALĂ DE RADIOCOMUNICAŢII NAVALE „RADIONAV" - S.A.

Agigea, Str. Ecluzei nr. 3

Cod unic de înregistrare R011121156

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2010

                                                                                                                                                                         mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

BVC 2010 Rectificat

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+10+15)

1

4.260,00

1

Venituri din exploatare, din care:

2

4.181,00

a)

din producţia vândută

3

555,00

b)

din vânzarea mărfurilor

4

c)

din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

5

3.064.00

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

3.064,00

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

d)

producţia de imobilizări

8

e)

alte venituri din exploatare

9

562,00

2

Venituri financiare, din care:

10

79,00

a)

din imobilizări financiare

11

b)

din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c)

din dobânzi

13

19,00

d)

alte venituri financiare

14

60,00

3

Venituri extraordinare

15

II

CHELTUIELI TOTALE (rd.17+48+51)

16

4.190,00

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

17

4.163,00

a)

cheltuieli materiale

18

143,23

b)

alte cheltuieli externe (cu energie şi

apă)

19

65,00

c)

cheltuieli privind mărfurile

20

d)

cheltuieli cu personalul, din care:

21

2.772,13

d1

ch. cu salariile

22

1.981,00

d2

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială şi alte obligaţii legale, din care:

23

622,82

ch. privind contribuţia la asigurări sociale

24

460,81

ch. privind contribuţia la asigurari pt. şomaj

25

10,44

ch privind contribuţia la asigurari sociale de sănătate

26

108,57

ch. privind contribuţiile la fondurile speciale aferente fondului de salarii

27

43,00

d3

alte cheltuieli cu personalul,din care:

28

168,31

d3.1) ch. sociale prevăzute prin art 21 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare din care:

29

32,77

-tichete de creşă, cf. Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

30

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr.193/2006, cu modificarile şi completările ulterioare

31

d3.2) tichete de masă

32

135,54

d3.3) tichete de vacanţă

33

e)

ch. cu plăţile compensatorii cf. CCM aferente disponibilizărilor potrivit programelor de disponibilizări

34

f)

ch. cu drepturile salariale cuvenite în baza unor hotărâri judecătoreşti

35

25,69

g)

ch. cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

36

h)

ch. cu prestaţiile externe

37

497,55

i)

alte cheltuieli de exploatare, din care:

38

659,40

i1) contract de mandat

39

80,30

i2) ch. de protocol, din care:

40

1,22

- tichete cadou potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

41

i3) ch. de reclamă şi publicitate, din care:

42

tichete cadou ptr. cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

43

tichete cadou ptr. campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

44

i4) ch. cu sponsorizarea

45

i5) ch. cu taxa pt.activitatea de exploatare a resurselor minerale

46

i6) ch. cu redevenţa pentru concesionarea bunurilor

47

2

Cheltuieli financiare, din care:

48

27,00

a)

cheltuieli privind dobânzile

49

7,00

b)

alte cheltuieli financiare

50

20,00

3

Cheltuieli extraordinare

51

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

52

70,00

IV

IMPOZIT PE PROFIT

53

10,64

V

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPA DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

54

59,36

1

Rezerve legale

55

3,50

2

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

57

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

58

5

Alte repartizări prevăzute de lege

59

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.55, 56,57, 58 şi 59.

60

55,86

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de baza mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

61

8

Minimim 50% varsaminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

62

50,27

9

Profitul ne repartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

63

5,59

VI

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

64

2.426,00

1

Surse proprii

65

2

Alocaţii de la buget, total din care :

66

700,00

investiţii

66a

700,00

programe PHARE

66 b

3

Credite bancare

67

a)

- interne

68

b)

- externe

69

4

Alte surse(fd.exteme neram.

70

1.726,00

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

71

2.426,00

VII

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

72

2.426,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

73

a)

interne

74

b)

externe

75

REZERVE, din care:

76

3,50

VIII

1

Rezerve legale

77

3,50

2

Rezerve statutare

78

3

Alte rezerve

79

DATE DE FUNDAMENTARE

80

IX

1

Venituri totale

81

4.260,00

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

82

4.190,00

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

83

74

4

Nr.mediu de salariaţi total

84

74

5

Fond de salarii, din care:

85

1.981,00

a)

fond de salarii aferent personalului angajat

86

1.972,00

b)

alte cheltuieli cu personalul

87

9,00

6

Câştigul mediu lunar pe salariat

88

2.220,72

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri curente

89

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană) (rd.81/84 x ICP)

90

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoana)

91

65.772,00

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale  (cheltuieli totale/venituri totale)x1000 =(rd.16/rd.1) x 1000

92

983,57

11

Plaţi restante

93

541,00

a)

preţuri curente

94

541,00

b)

preţuri comparabile

95

541,00

12

Creanţe restante

96

550,00

a)

preţuri curente

97

550,00

b)

preţuri comparabile

98

550.00

indicator fizic-numar cuvinte transmise si recepţionate

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 805/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 805 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 805/2010
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu