HOTARARE Nr
HOTARARE Nr.
523 din 19 aprilie 2006
pentru aprobarea Programului
de dezvoltare comunitara in localitatea Hadareni, judetul Mures, pentru
perioada 2006-2008
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 385 din 4 mai 2006
Având în vedere angajamentele asumate de Guvernul
României în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în domeniul protecţiei
drepturilor omului, în special a minorităţii romilor, criteriu politic de
aderare a României la Uniunea Europeană, constând în adoptarea unor măsuri
generale, în scopul prevenirii şi combaterii discriminării, prevenirii şi
soluţionării conflictelor care pot genera violenţe, stimulării participării
romilor la viaţa economică, socială, educaţionala, culturală şi politică etc,
măsuri menite să îmbunătăţească relaţiile dintre membrii comunităţii locale din
localitatea Hădăreni, judeţul Mureş,
în temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. a) din Legea bugetului
de stat pe anul 2006 nr. 379/2005,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă Programul de dezvoltare comunitară
în localitatea Hădăreni, judeţul Mureş, pentru perioada 2006-2008, şi bugetul
alocat acestuia, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art. 2. - (1) Sumele necesare pentru finanţarea
programului prevăzut la art. 1 se asigură de la bugetul de stat prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului alocat Agenţiei Naţionale pentru Romi
pentru anii 2006-2008. Coordonarea programului va fi realizată de către
Secretariatul General al Guvernului, Agenţia Naţională pentru Romi şi
ministerele implicate în implementarea acestuia. Agenţia Naţională pentru Romi
va deţine răspunderea în ceea ce priveşte derularea financiară a programului.
(2) Sumele necesare în anul 2006 se asigură din Fondul
de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin suplimentarea bugetului
Secretariatului General al Guvernului pentru Agenţia Naţională pentru Romi la
capitolul 67.01 „Cultură, recreere şi religie", titlul 55 „Alte
transferuri", articolul/alineatul 550118 „Alte transferuri curente
interne" cu suma de 1.500 mii lei (RON).
Art. 3. - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice
să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările
corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura
bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2006, potrivit art. 2
alin. (2).
Art. 4. - Ministerele şi celelalte autorităţi ale
administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu vor acţiona pentru
realizarea prevederilor cuprinse în programul prevăzut la art. 1.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Minai Alexandru Voicu
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi,
Mariea Ionescu
p. Ministrul finanţelor publice,
Doina-Elena Dascalu,
secretar de stat
*) Anexele nr. 1 şi 2 sunt reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1
V. STRUCTURA DE
IMPLEMENTARE A PROGRAMULUI HĂDĂRENI
Pentru buna organizare si coordonare a îndeplinirii Programului Hădăreni, structura de implementare se
constituie la nivel local, judeţean şi central.
Agenţia Naţională pentru Romi va avea rol de
coordonare, implementare, onitorizare şi evaluare a Programului Hădăreni
Parteneri: Instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, grupuri de iniţiativă
locală şi persoane implicate în implementarea
programului
|
Roluri şi responsabilităţi
|
A. La nivel local: Hădăreni, Comuna Cheţani
|
Grupul de lucru local, (reprezentanţi ai comunităţilor române,
rome şi maghiare) GLL
|
Reprezintă nucleul comunitar multietnic
Asigură legătura între comunitatea din localitatea Hădăreni,
comunităţile etnice (romi, români, maghiari) şi autorităţi
Coordonează activităţile şi informează comunitatea
Participă la luarea deciziilor, la
stabilirea criteriilor pentru
programele şi acţiunile comunitare şi aplicarea acestora
|
Expertul pe problemele romilor
|
In conformitate cu prevederile Hotărârii
Guvernului nr.430/2001
|
Mediatori: comunitar, şcolar şi sanitar
|
In conformitate cu legislaţia în vigoare
|
Şcoala, Biserica, Dispensarul, Unităţi teritoriale de
poliţie
|
Educă şi informează comunitatea
Asigură participarea comunităţii prin parteneriat şi dialog
|
Primăria şi Consiliul Local din Comuna Cheţani, judeţul Mureş
|
Coordonează şi răspunde de realizarea proiectelor locale Asigură
co-participare în grupul de lucru local Facilitează comunicarea şi informează
- asigură legătura dintre GLL şi ceilalţi factori implicaţi din afara comunei
|
B. La nivel judeţean: Judeţul Mureş
|
Grupul de lucru judeţean (reprezentanţi ai instituţiilor şi
organizaţiilor implicate de la nivel judeţean), GLJ
|
Facilitează legătura dintre comunitatea din
localitatea
Hădăreni / GLL şi autorităţi
Informează şi sprijină comunitatea şi celelalte instituţii implicate
Participă la implementarea programului
|
Instituţii locale şi servicii publice deconcentrate: Consiliul
Judeţean Mureş, Instituţia Prefectului Judeţului Mureş / BJR,
Inspectoratul Judeţean Şcolar, Inspectoratul Judeţean de Poliţie,
Direcţia de Sănătate Publică judeţeană, Agenţia Judeţeană pentru
Ocuparea Forţei de Muncă etc.
|
Coordonează şi administrează activităţi sectoriale de care sunt responsabile
Participă în parteneriat la implementarea
programelor în care sunt parteneri
Informează şi sprijină activităţile programului
|
C. La nivel central
|
Autorităţi şi instituţii la nivel central: SGG, MAI,
MEd.C, CNCD, ANOFM, MTCT, etc.
|
Coordonează proiecte sectoriale şi lucrează în parteneriat
pentru implementarea programului
Sprijină ANR în activitatea de coordonare a programului
|
Alte autorităţi: ROMTELECOM, etc.
|
Participare la realizarea lucrărilor / proiectelor de
specialitate
|
ANR
|
Rol de coordonare, administrare şi monitorizare a
Programului Hădăreni
|
VI. APLICARE
După aprobarea Programului de către Guvernul României, în termen de
30 de zile, ANR va stabili o metodologie de gestionare a programului Hădăreni,
precum şi procedurile de implementare sectorială a programului, monitorizare şi
evaluare.
Procedurile de implementare, monitorizare şi evaluare vor fi
aprobate prin Ordin comun a Preşedintelui ANR şi a agenţiilor şi ministerelor
de resport, cu responsabilităţi
în program.
VII. MĂSURI / PROIECTE
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi evaluare
|
1.PARTENERIAT ŞI DEZVOLTARE COMUNITARA
A) Decizii / activităţi la nivel local
B) Proiecte
Estimare 105.000 euro
|
1
|
2006/
costuri
locale
|
A1) Organizarea şi funcţionarea Grupului de Lucru Local (GLL)
|
Consiliul Local /
GLL, GLJ
|
Spaţiu de întâlnire, logistică
|
Acceptarea deciziilor GLL de către
comunitate
(Nr. de) Acţiuni realizate fără resurse externe
Coparticiparea în activităţile programului
Participarea şi sprijinul comunităţii
|
2
|
2006/
costuri
locale
|
A2) Organizarea şi funcţionarea
Grupului de Lucru la Judeţean (GLJ)
|
Consiliul Local / GLJ, GLL
|
Asigurarea costurilor de transport şi logistică / comunicare
pentru întâlniri
|
(Nr. de) organizaţii implicate în program (Nr. de) Acţiuni
realizate Participarea şi sprijinul comunităţii
|
3
|
2006/ 18.000 euro
|
Bl) Organizarea activităţilor Zilelor Comunităţii
- 8 aprilie, sărbătoarea romilor
- de Ziua mamelor, sărbătoarea
maghiarilor
- de Rusalii, sărbătoarea românilor
|
Primăria Cheţani
/GLL, GLJ,
Biserica,
|
Finanţare egală a celor trei manifestări
|
Participarea şi sprijinul comunităţii Participarea celorlalte
etnii
|
4
|
2006/ 25.000 euro
|
B2) Participarea romilor la viaţa publică locală şi implicarea
lor în procesul de luare a deciziilor
- Angajarea unui consilier pe problemele
romilor la Primăria Cheţani, în conformitate cu HG
|
CNCD / ANR,
Primăria Cheţani, GLL, BJR, GLJ
|
Salariul lunar al
consilierului rom
Costul
proiectului
campaniei
Costul
materialelor
|
Informarea corectă a comunităţii romilor şi implicarea membrilor
acestora in activităţile comunităţii
|
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi evaluare
|
|
|
430/2001
- Organizarea unei campanii locale de informare privind participarea civică
- Realizarea şi distribuirea de
materiale informative în comunitate
|
|
informative
|
|
5
|
2006/2007/
26.000
euro
|
B3) Dezvoltarea capacităţii parteneriale şi de acţiune la nivel
local
- Organizarea de cursuri şi întâlniri
pentru facilitarea comunicării între cetăţeni şi diverse organizaţii care îi
reprezintă, instituţii de stat sau private, precum şi între sectorul
neguvernamental şi cel guvernamental
- Organizarea de cursuri de
dezvoltare comunitară, parteneriat şi planificare strategică în soluţionarea
problemelor pentru toate grupurile ţintă
- Organizarea de cursuri de negociere
şi managementul conflictelor
- Organizarea de ateliere privind
comunităţile multietnice
- Organizarea de cursuri pentru scriere de proiecte
|
ANR, BJR, GLL, GLJ
|
Costuri proiecte şi ateliere (de ex. cost / participant / zi, +
costuri transport, cazare şi onorarii lectori / facilitatori) Costuri ale
materialelor suport de curs
|
Nr. de cursuri şi ateliere
Nr. parteneriate înfiinţate
Nr. proiecte comunitare scrise, finanţate
şi
implementate
Participarea şi sprijinul comunităţii
Stingerea / diminuarea nr. şi intensităţii
conflictelor comunitare actuale
|
6
|
2007/ 36.000 euro
|
B4) Centru comunitar
- Amenajarea sediului Centrului (în
clădirea Căminului Cultural)
- Achiziţionarea / Dotarea Centrului
cu echipament informaţional şi mobilier
- Formarea şi angajarea personalului
(3 persoane)
|
Primăria Cheţani, BJR, GLL, GLJ
|
Costuri de reabilitare a clădirii Costuri echipamente, mobilier
Costuri personal funcţionare şi întreţinere
|
Funcţionarea centrului
Nr. persoane / informaţii cerute
Nr. întâlniri comunitare şi decizii locale
Participarea şi sprijinul comunităţii
|
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi evaluare
|
2. INFORMARE PUBLICA, EDUCAŢIE CIVICA, PREVENIREA ŞI COMBATEREA
DISCRIMINĂRII
A) Decizii / activităţi la nivel local
B) Proiecte
Estimare 42.000 euro
|
7
|
2006/ 2007
|
A1) Desemnare / activarea persoanelor din cadrul comunităţii rome
care să asigure legătura între organele de poliţie şi comunitate şi
stabilirea unui calendar de activităţi
|
GLL, Unităţi teritoriale de poliţie
|
Costuri comunicare şi logistice
|
Acceptarea / asumarea responsabilităţii Activităţi întreprinse
|
8
|
2006
|
A2) înfiinţarea şi organizarea de patrule mixte formate din
poliţişti / jandarmi romi, români şi maghiari
|
IPJ Mureş, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mureş,Unităţi
teritoriale de poliţie
|
Costuri de formare şi
logistice
|
Stabilirea programului
|
9
|
|
A3) Rezolvarea problemelor legate de actele de identitate şi de
actele de proprietate
(ANR acorda sprijin, finanţare din Programul Phare 2004)
|
ANR / IPJ Mureş, BJR, Primăria Cheţani, Unităţi teritoriale de
poliţie
|
Costuri acte şi de organizare a activităţii
|
Nr. familii şi persoane individuale cu acte finalizate
|
10
|
|
B1) Popularizarea legilor de
interes comun cu privire la drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti
Permanent, in cadrul tuturor masurilor
|
IPJ Mureş, APL,
GLJ Biserica
|
Costuri logistice şi de comunicare
|
Nr. acţiuni Nr. participanţi
|
11
|
2006-2008 / 25.000 euro
|
B2) Informare publică şi
prevenirea faptelor antisociale
- Organizarea de evenimente educative
(ateliere, cursuri, etc.) privind promovarea drepturilor omului, prevenirea
şi combaterea discriminării
- Realizarea de campanii de informare
şi educaţie civică; informarea cu privire la drepturile, libertăţile şi
îndatoririle
|
CNCD /ANR, MAI, IPJ Mureş, BJR, GLJ,
|
Costuri proiecte şi ateliere (de ex. cost / participant / zi, +
costuri transport, cazare şi onorarii lectori / facilitatori) Costuri ale
materialelor
|
Nr. campanii, informări şi alte
activităţi
Nr. ateliere şi participanţi
Reducerea numărului şi gravităţii faptelor antisociale faţă de o dată de referinţă
Nr. proiecte comunitare scrise, finanţate şi implementate
Participarea şi sprijinul comunităţii
|
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi evaluare
|
|
|
fundamentale omului
- Realizarea de informări privind
drepturile şi obligaţiile ce rezultă prin aplicarea principiilor egalităţii
de şanse şi nediscriminării
- Organizarea de programe de promovare
a valorilor democraţiei şi modul lor de aplicare în comunitate
- Organizarea de ateliere şi
cursuri de formare / informare şi pentru media
- Organizarea de cursuri de formare a poliţiştilor în relaţia cu comunitatea romilor
- Monitorizarea aplicării
legislaţiei referitoare la minorităţi
|
|
suport de curs
Costuri materiale campanii
|
|
12
|
2006/2008 /15,000 euro
|
B3) Educaţie juridică şi prevenirea discriminării
- Organizarea de cursuri, ateliere, discuţii privind drepturile omului şi educaţia civică
- Realizarea şi distribuirea
de materiale privind legislaţia în vigoare despre drepturile şi obligaţiile
cetăţenilor şi combaterea discriminării
- Realizarea şi distribuirea de materiale în domeniul nediscriminării pentru grupuri ţintă specifice (romi,
funcţionari publici, etc.)
- Organizarea de ateliere de lucru privind practici în
domeniul nediscriminării şi drepturile omului
- Elaborarea de metodologii de
|
CNCD / MAI, IPJ Mureş, BJR, GLJ,,
|
Costuri proiecte şi ateliere (de ex. cost / participant / zi, + costuri transport, cazare şi onorarii lectori / facilitatori) Costuri ale materialelor
suport de curs
Costuri materiale
cursuri
Costuri elaborare
metodologii,
discutare şi
|
Nr. campanii, informări şi alte activităţi
Nr. ateliere şi participanţi
Reducerea numărului şi gravităţii faptelor antisociale faţă de o dată de
referinţă
Nr. proiecte comunitare scrise, finanţate şi implementate
Participarea şi sprijinul comunităţii
|
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi evaluare
|
|
|
organizare şi furnizare a programelor de training în domeniul
nediscriminării, dezvoltarea de curricule pentru diferite grupuri ţintă
|
|
diseminare informaţii
|
|
13.
|
2006-/008 / 2.000 euro
|
B4) Programe de educaţie prin media
- Pregătirea de operatori locali (in
cadrul Centrului Comunitar)
|
ANR
GLJ,
|
Costuri specifice pt.producţii media
(emisiuni, spot-uri, etc.) şi distribuţia
lor în reţelele de specialitate
|
Nr. Programe realizate
Nr. Persoane din comunitate şi alţi actori
implicaţi
Nr. Parteneriate
Pe termen lung: schimbarea mentalităţii,
combaterea prejudecăţilor, stereotipurilor
|
3. EDUCAŢIE, CULTURA, DIALOG
INTERCONFESIONAL
A) Decizii / activităţi la nivel local
B) Proiecte
Estimare
140.000 euro
|
14
|
2006/2008 / 4.000 euro
|
A1) Numirea şi angajarea unui mediator şcolar rom la Şcoala din
Hădăreni
|
Şcoala Hădăreni
/GLL, Primăria Cheţani
|
Salariu lunar
|
Dispariţia abandonului şcolar şi frecventarea 100% a şcolii de
către copiii romi
|
15
|
2006/2008 / 8.000 euro
|
A2) Introducerea orelor de limba romani în Şcoala din Hădăreni
|
ISJ Mureş. Şcoala Hădăreni
|
Costuri 2 profesori (pregătire, salarii), manuale
|
Frecventarea cursurilor de către copiii romi Sprijinirea
înţelegerii tradiţiilor şi obiceiurilor
|
16
|
2006-/2008 / 3.000 euro
|
B1) înfiinţarea şcolii mamelor la
Şcoala şi Grădiniţa din Hădăreni
|
GLL, Şcoala Hădăreni, ISJ Mureş
|
Costuri logistice şi de salarizare
|
Participarea mamelor din toate etniile Imbunătăţirea relaţiilor
comunitare
|
17
|
2006/2008/ 4.000 euro
|
B2) Organizarea de grădiniţei estivale premergătoare clasei I-a
Hadareni,
|
ISJ Mureş, GLL, Şcoala Hădăreni
|
Costuri logistice şi de salarizare
|
Reducerea abandonului şcolar şi o mai bună pregătire a copiilor
pentru activităţilor şcolare
|
18
|
2006/2008 / 6.000 euro
|
B3) Amenajarea unui centru de resurse în profil educaţional la
Şcoală
- Alocarea şi dotarea unui spaţiu
adecvat în clădirea şcolii (biblioteca, birouri)
|
ISJ Mureş, GLL,
GLJ, Şcoala Hădăreni
|
Costuri legate de amenajarea spaţiului, pentru mobilier şi
materiale
|
Funcţionarea centrului Diversificarea pregătirii profesionale a
copiilor şi tinerilor din Hădăreni
|
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi
evaluare
|
|
|
- Stabilirea unui sistem / orar de
funcţionare
|
|
educaţionale şi informaţionale
|
|
19
|
2006/2008 /15.000 euro
|
B4) Dezvoltarea capacităţii profesionale şi educaţionale în
Hădăreni / Mureş
- Imbunătăţirea programei
educaţionale pentru prevenirea şi combaterea discriminării romilor în
programa şcolară
- Realizarea de cursuri de formare
metodică a profesorilor de specialitate, pe problematica drepturilor omului
şi nediscriminarea romilor
- Organizarea de cursuri pentru cadre didactice şi mediatori şcolari privind prevenirea discriminării şi a
segregării în educaţie a copiilor romi
|
M Ed C, GLJ, CNCD
|
Costuri cursuri
|
Creşterea promovabilităţii
Imbunătăţirea rezultatelor şcolare (pentru
elevi şi profesori)
O mai bună pregătire a copiilor şi tinerilor
pentru viaţă
Prevenirea şi combaterea discriminării în
şcoală şi în afara ei
|
20
|
|
B5) Alfabetizare, recuperare şi asistare şcolară suplimentare
Sprijinirea accesului permanent şi susţinut la infrastructura
fizică şi instituţională
- Realizarea „recensământului de
studii în comunitate"
- Monitorizarea cursurilor de
alfabetizare şi recuperare şcolară
- Sprijinirea accesului copiilor din
Hădăreni la liceele din Luduş şi Târgu Mureş
|
ISJ Mureş GLL, Med.C, Şcoala şi
Grădiniţa Hădăreni, Primăria Cheţani, ANR
|
Costuri locale
|
Reducerea abandonului şcolar şi o mai bună pregătire a copiilor
pentru activităţile şcolare gimnaziale (creşterea numărului de copii din
familii rome care frecventează şi absolvă cursuri liceale)
|
21
|
2006/2008 / 40.000 euro
|
B6) Reamenajarea infrastructurii fizice educaţionale din Hădăreni
- Refacerea clădirii şcolii şi
achiziţionarea de mobilier material didactic
|
Primăria Cheţani
GLL, ISJ Mureş, Şcoala şi Grădiniţa Hădăreni,, MTCT, ANR
|
Costuri pentru reabilitarea şi de
construcţie,
costuri logistice, pentru
|
Reducerea abandonului şcolar şi o mai bună pregătire a copiilor
pentru activităţilor şcolare Infiinţarea de echipe şcolare mixte (sportive,
etc.)
|
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili
implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi evaluare
|
|
|
- Refacerea clădirii grădiniţei şi
achiziţionarea de mobilier şi material didactic
- Construcţia unei săli de sport
|
|
echipamente şi mobilier
|
|
22
|
2007/2008/
50.000
euro
|
B7) Renovare, dotare şi extindere Cămin Cultural Hădăreni
|
Primăria Cheţani,
GLL, MCC, MTCT, ANR
|
Costuri reabilitare clădire, costuri mobilier, de întreţinere
Costuri personal
|
Nr. activităţi şi evenimente derulate Participarea şi sprijinul
comunităţii
|
23
|
2006/2008 /10.000 euro
|
B8) Cultură şi dialog interconfesional
- Organizarea de concursuri şi
manifestări cu premii pe teme de istorie, religie şi cultura română, romă şi
maghiară
- Organizarea de ateliere şi
dezbateri pe teme de religie şi multiculturalitate
- Organizarea activităţii de
promovare a valorilor locale
- Dotarea Şcolii, Grădiniţei, şi
Centrului Comunitar cu material didactic şi cărţi privind interculturalitatea
şi cultivarea limbilor română, romani şi maghiară.
- Elaborarea şi distribuirea de
materiale tematice
|
ISJ Mureş GLL, GLJ,, Şcoala şi
Grădiniţa Hădăreni, Primăria Cheţani, Biserici, ANR,
|
Costuri activităţi specifice Costuri material didactic, cărţi, broşuri, etc.
|
Participarea şi sprijinul comunităţii
Participarea şi sprijinul Bisericilor ortodoxă,
catolică şi altor culte, ca şi altor organizaţii
implicate
Nr. de activităţi / evenimente şi Nr.
participanţi
|
4. DEZVOLTARE ECONOMICA
A) Decizii / activităţi la nivel local
B) Proiecte
Estimare 325.000 euro
|
24
|
2006/ 5.000 euro
|
A1) Clarificarea situaţiei juridice a unor clădiri şi terenuri de
pe teritoriul Comunei Cheţani (marea majoritate aparţinând fostei
|
Primăria Cheţani,
Consiliul Judeţean, Prefectura Mureş,
|
Costuri demersuri şi finalizare acte
|
Numărul de loturi de teren /clădiri fără titlu
unic proprietare.
Numărul de loturi de teren /clădiri cu titlu
|
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili
implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi evaluare
|
|
|
CAP)
|
ANR.
|
Costuri consiliere juridică / notarială
|
unic proprietare.
|
25
|
2006-2008 / 20.000 euro
|
B1) Calificarea forţei apte de
muncă în meserii cerute pe piaţa muncii
- Elaborarea unui studiu de piaţă
privind capacitatea for-ei de muncă locale şi oportunităţile de afaceri,
localizare de activităţi şi de angajare în zonă
- Organizarea de cursuri / programe
vocaţionale şi stabilirea unui calendar în funcţie de complexitate şi necesar
(de exemplu se poate începe cu meseriile din domeniul construcţiilor şi
meserii în profil agricol)
- Organizarea de cursuri / ateliere pentru dezvoltarea
spiritului antreprenorial
- Organizarea de ateliere /
componente în fiecare atelier - curs tehnic privind prevenirea şi combaterea
discriminării în activitatea economică
|
ANOFM, AJOFM, ALOFM/
Primăria Cheţani,, CNCD, grupul de iniţiativa local.
|
Costuri cursuri, studii, ateliere şi
programe vocaţionale
|
a)Numărul de membri ai comunei Cheţani
(romi, romani, maghiari)apţi de munca
identificaţi ca persoane aflate in căutarea unui
loc de munca.
b Numărul de membri ai comunei Cheţani
(romi, romani, maghiari) cuprinşi în
evidenţele AJOFM, ca persoane aflate in
căutarea unui loc de munca.
c. Numărul de membri ai comunei Cheţani
(romi, romani, maghiari) angajaţi pe piaţa
muncii.
|
26
|
2006-2008 / 300.000 euro
|
B2) Program economic local
- Amenajarea unui centru de resurse
şi informaţii economice (în acelaşi spaţiu cu centrul comunitar), cu
invitarea săptămânală a unui consultant din Luduş - Mureş şi sprijinul ALOFM
şi AJOFM
- Elaborarea de studii de
fezabilitate pentru ideile de proiecte, finanţarea celor cu potenţial,
identificate de GLL:
- Micro fermă pentru creşterea
|
ANOFM, AJOFM, ALOFM /Primăria Cheţani, GLL, GLJ,
|
(Costuri
amenajare
centru)
Remunerarea
consultantului
local
Costuri studii de
fezabilitate
|
a) Numărul de membri ai comunei Cheţani
(romi, romani, maghiari) angajaţi pe
piaţa forţei de munca.
b)Numărul activităţilor generatoare de venit fezabile identificate şi finanţate din
comuna Cheţani.
|
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi evaluare
|
|
|
animalelor, prelucrarea laptelui şi valorificarea produselor
- Atelier de tâmplărie tradiţionala si metalica
- Fabrică de prefabricate
- Unitate exploatare caolin
- Seră de legume, flori
|
|
|
|
5. SĂNĂTATE ŞI ACCES LA SERVICIILE DE SĂNĂTATE
A) Decizii / activităţi la nivel local
B) Proiecte
Estimare 35.000 euro
|
27
|
|
A1) Organizarea grupului de
sprijin pentru „sănătate şi comunitate" 2006
|
DSP Mureş, GLL, Primăria Cheţani
|
Spaţiu de întâlnire, logistică
|
Informarea comunităţii
|
28
|
2006-2008 /10.000 euro
|
B1) Accesul la serviciile de
sănătate publică
- Formarea şi angajarea de
mediatoare sanitare (de etnie romă, română şi maghiară)
- Organizarea de cursuri pentru sănătatea
mamei şi a copilului
- Organizarea unei campanii locale privind accesul şi drepturile la serviciile de sănătate publică,
prevenirea şi combaterea discriminării etnice în
domeniu
|
DSP Mureş, GLL, Primăria Cheţani
|
Costul cursurilor Angajarea de mediatoare sanitare
|
Nr. cursuri şi nr. participanţi
Reducerea nr. de îmbolnăviri
Creşterea accesului la serviciile medicale
|
29
|
2006-2007 / 5.000 euro
|
B2) Pregătirea cadrelor sanitare în domeniul prevenirii şi
combaterii discriminării
- Organizarea de cursuri de formare cu cadre medicale şi mediatori sanitari privind prevenirea şi
combaterea
|
DSP Mureş,
CNCD,
|
Costul cursurilor Angajarea de cadre sanitare medii
|
Tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de toţi solicitanţii de
servicii medicale
|
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi evaluare
|
|
|
discriminării
|
|
|
|
30
|
2006-2007 / 20.000 euro
|
B3) Servicii medicale la nivel local
- Amenajarea şi deschiderea
unui punct medical permanent în Scoală Hădăreni
- Dotarea dispensarului cu echipamentul necesar
- Calificarea şi angajarea personalului sanitar mediu (din
comunitate)
- Angajarea unui medic generalist (de familie) cu 1/2 normă
|
DSP Mureş, GLL, GLJ, Primăria Cheţani
|
Costuri dispensar
(construcţie,
amenajare,
mobilier, dotare
tehnică,
medicamente)
|
Scăderea numărului de boli grave şi a
epidemiilor
Scăderea mortalităţii
Creşterea accesibilităţii la serviciile medicale
la nivel local
|
6. LOCUINŢE ŞI INFRASTRUCTURĂ
A) Decizii / activităţi la nivel local
B) Proiecte
Estimare 335.000 euro
|
31
|
|
A1) Refacerea / construcţia de şanţuri
Pluviale 2006
|
GLL, Primăria Cheţani
|
Muncă voluntară
|
Organizarea activităţii Păstrarea şi
întreţinerea lucrărilor
|
32
|
|
A2) Iluminatul public stradal 2006
|
Primăria Cheţani, GLL
|
Bugetul local
|
Păstrarea şi întreţinerea
lucrărilor
|
33
|
2006-2008 / 50.000 euro
|
B1) Reabilitarea drumurilor locale
Hădăreni
- Refacerea drumurilor
- Refacerea dalajelor şi trotuarelor în zonele publice
|
Primăria Cheţani,
GLL, MTCT
|
Costuri
echipamente şi materiale
|
Păstrarea şi întreţinerea
lucrărilor
|
34
|
2006-2008 / 50.000 euro
|
B2) Echipamente locale:
- Branşamente curent electric
- Alimentare cu apă
- Telefonie publică
|
Primăria Cheţani, GLL, MTCT, ROMTELECOM, ELECTRICA, etc.
|
Costuri
echipamente şi materiale
|
Păstrarea şi întreţinerea lucrărilor Plata abonamentelor
|
35
|
2006-2008 / 200.000 euro
|
B3) Refacerea şi construirea de locuinţe
- Stabilirea de criterii şi
priorităţi pentru prima etapă şi selectarea
echipelor mixte de lucru din comunitate
|
Primăria Cheţani,
GLL, GLJ, MTCT
|
Costuri lucrări estimate prin
proiecte Costuri pregătire
|
Stabilirea de criterii şi a unei liste de priorităţi Realizarea
efectivă a necesarului de locuinţe
|
Nr.
|
Perioada Costuri
|
Activitate / Proiect
|
Iniţiator / Responsabili implementare
|
Resurse necesare estimate
|
Indicatori de monitorizare şi evaluare
|
|
|
construcţie propriu-zise (20 case)
|
|
|
|
36
|
2006-2008
/10.000
euro
|
B4) Amenajarea spaţiilor publice şi de interes comunitar
- Amenajarea unui parc şi a unui loc
de joacă pentru copii
|
Primăria Cheţani,
GLL,MTCT
|
Muncă voluntară Costuri mobilier
|
Păstrarea şi întreţinerea lucrărilor
|
37
|
2006-2008 / 5.000 euro
|
B5) Alte lucrări publice necesare / de interes pentru comunitatea
romilor din Hădăreni
- Construirea unei biserici penticostale (MCC)
- Amenajarea cimitirului penticostal
|
Primăria Cheţani, GLL, MTCT, Biserica ortodoxă, catolică şi alte culte
|
Costuri lucrări
|
Sprijin din partea comunităţii
|
38
|
2006-2007 / 20.000 euro
|
B6) înfiinţarea de trasee / curse de transport local Hădăreni /
Luduş cu orar stabilit
- Pentru copiii şcolari (elevi de
liceu din comunitate)
- Pentru transport persoane
|
Primăria Cheţani,
GLL, Autorităţi judeţene
|
Parteneriat public / privat
|
Rentabilizarea activităţii pe parcursul programului în perioada
2006-2008
|
Notă: Valoarea totală estimată a programului este calculată pentru
toate direcţiile de acţiune (1-6) pentru perioada 2006 - 2008 este de 982.000
euro
Legenda:
GLL Grupul de lucru local
GLJ Grupul de lucru judeţean
BJR Biroul Judeţean pentru Romi
SGG Secretariatul General al
Guvernului
MAI Ministerul Administraţiei şi
Internelor
MEd.C Ministerul Educaţiei şi
Cercetării
CNCD Consiliul Naţional pentru
Combaterea Discriminării
ANOFM Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
AJOFM Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea
Forţei de Muncă
ALOFM Agenţia Locală pentru Ocuparea
Forţei de Muncă
MTCT Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
ANR Agenţia Naţională pentru Romi
APL Autorităţi publice locale
IPJ Inspectoratul Judeţean de
Poliţie
ISJ Inspectoratul Şcolar
Judeţean
MCC Ministerul Culturii şi Cultelor
DSP Direcţia de Sănătate Publică
x1 x = Decizia/Aclivitati la nivel local
x2x = Proiecte
BUGETUL PROGRAMULUI DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ HADARENI 2006 -
2008
Anexa nr.2
Nr. Crt.
|
Capitol
|
activităţi
|
explicaţii
|
Perioada
|
Buget Total (EURO)
|
Buget Total (RON)
|
Contribuţii (EURO)
|
2006
|
2007
|
2008
|
2006
|
2007
|
2008
|
Total
|
2006
|
2007
|
2008
|
Total
|
locale
|
Alte contribuţii
|
1
|
1 .Partenariat si Dezvoltare Comunitara
|
|
|
2006
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1.1 Activităţi la nivel local si judeţean
|
1.1.1 .Organizarea si funcţionarea
Grupului da Lucru Local (GLL)
|
costuri locale
|
2006
|
|
|
|
|
|
0
|
|
|
|
|
0
|
|
|
|
1.1.2 Organizarea si funcţionarea
Grupului de Lucru la nivel Judeţean (GLJ)
|
costuri locale
|
2006
|
|
|
|
|
|
0
|
|
|
|
|
0
|
|
|
Subtotal
|
|
|
|
|
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
1.2 Proiecte
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1.2.1 Organizarea zilelor comunităţii
|
|
2006
|
|
|
18000
|
|
|
18000
|
63916,56
|
|
|
63916,56
|
|
18000
|
|
|
1.2.2 Participarea romilor la viata
publica locala si implicarea lor in procesul de luare a deciziilor
|
|
2006
|
|
|
25000
|
|
|
25000
|
88773
|
|
|
88773
|
|
25000
|
|
|
1.2.3 Dezvoltarea capacităţii
parteneriale si de acţiune ta nivel local
|
|
2006
|
2007
|
|
13000
|
13000
|
|
26000
|
46161,96
|
46162
|
|
92323,92
|
|
26000
|
|
|
1.2.4 Centru Comunitar
|
|
|
2007
|
|
|
36000
|
|
36000
|
|
127833
|
|
127833,12
|
|
36000
|
|
Subtotal
|
|
|
|
|
|
56000
|
49000
|
0
|
105000
|
198851,52
|
173995
|
0
|
372846,6
|
0
|
105000
|
2
|
2. Informare Publica Educaţie Civica
Prevenirea si combaterea Discriminării
|
|
|
|
|
|
|
|
|
0
|
|
|
|
0
|
|
|
|
|
2.1.1 Desemnare/Activarea persoanelor din
cadrul comunităţii rome care
sa asigure legătura intre organele de Poliţie si comunitate
|
|
2006
|
2007
|
|
0
|
0
|
|
0
|
0
|
0
|
|
0
|
0
|
0
|
|
|
2.1.2 Infiinţarea si organizarea de
patrule mixte formate din politisti/jandarmi romi, romani si maghiari
|
|
2006
|
|
|
0
|
|
|
0
|
0
|
|
|
0
|
0
|
0
|
|
|
2.1.3. Rezolvarea problemelor legate de
actele de identitate si de actele de propietate
|
ANR acorda
sprijin prin Phare 2004
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
0
|
|
|
|
|
2.2.1 Popularizarea legilor de interes
comun cu privire la drepturile
si indatoririle cetăţeneşti
|
permanent, in cadrul tuturor masurilor
|
2006
|
2007
|
2008
|
|
|
|
0
|
|
|
|
0
|
|
0
|
|
|
2.2.2.Informare publica si prevenirea
faptelor antisociale
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
8000
|
9000
|
8000
|
25000
|
28407,36
|
31958,3
|
28407,4
|
88773
|
|
25000
|
|
|
2.2.3 Educaţie juridica si prevenirea
discriminării
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
5000
|
5000
|
6000
|
15000
|
17754,6
|
17754,6
|
17754,6
|
53263,8
|
|
15000
|
|
|
2.2.4 Programe de educaţie prin media
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
600
|
700
|
700
|
2000
|
2130,552
|
2485,64
|
2485.64
|
7101,84
|
|
2000
|
|
Subtotal
|
|
|
|
|
|
13600
|
14700
|
13700
|
42000
|
48292,512
|
52198,5
|
48647,6
|
149138,64
|
0
|
42000
|
3
|
3. Educaţie, Cultura, Dialog
Interconfesional
|
|
|
|
|
|
|
|
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
|
|
|
3.1.1 Numirea si angajarea unui mediator
şcolar rom la Scoală din Hadareni
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
1300
|
1300
|
1400
|
4000
|
4616,196
|
4616,2
|
4971,29
|
14203,68
|
0
|
4000
|
|
|
3.1.2. Introducerea orelor de limba romani in scoală din
Hadareni
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
3000
|
3000
|
2000
|
8000
|
10652,76
|
10652,8
|
7101,84
|
28407,36
|
|
8000
|
|
|
3.2.1. Infiinţarea scolii mamelor la
scoală si grădiniţa din Hadareni
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
1000
|
1000
|
1000
|
3000
|
3550,92
|
3550.92
|
3550,92
|
10652,76
|
|
3000
|
|
|
3.2.2. Organizarea de grădiniţe estivale
premergătoare clasei I-a Hadareni
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
1500
|
1500
|
1000
|
4000
|
5326,38
|
5326,38
|
3550,92
|
14203,68
|
|
4000
|
|
|
3.2.3 Amenajarea unui centru de resurse in
profil
educaţional la scoală
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
4000
|
1000
|
1000
|
6000
|
14200,68
|
3550,92
|
355052
|
21302,52
|
|
6000
|
|
|
3.2.4 Dezvoltarea Capacităţii
profesionale si Educaţionale in Hadareni
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
5000
|
5000
|
5000
|
15000
|
17754.6
|
17754,6
|
17754,6
|
53263,8
|
|
15000
|
|
Total pagina 1
|
|
|
|
|
|
85400
|
76500
|
25100
|
187000
|
303245,568
|
271645
|
89128,1
|
664013
|
0
|
187000
|
Nr. Crt.
|
Capitol
|
activităţi
|
explicaţii
|
Perioada
|
Buget Total
|
Buget Total
|
Contribuţii
|
2006
|
2007
|
2008
|
2006
|
2007
|
2008
|
Total
|
2006
|
2007
|
2008
|
Total
|
Contribuţii locale
|
Alte contributii
|
|
|
suplimentara
|
eforturi locale
|
|
|
|
|
|
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
|
|
3.2,6 Rearmenajarea infrastructurii
fizice educaţional din Hadareni
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
30000
|
5000
|
5000
|
40000
|
106527,6
|
17754,6
|
17754,6
|
142036,8
|
0
|
40000
|
|
|
3.2.7 Renovare, dotare si extindere Cămin
Cultural Hadareni
|
|
|
2007
|
2008
|
|
45000
|
5000
|
50000
|
0
|
159791
|
17754,6
|
177546
|
0
|
50000
|
|
|
3.2.6 Cultura si Dialog Inter confesional
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
7000
|
1500
|
1500
|
10000
|
24856,44
|
5326,38
|
5326,38
|
35509,2
|
|
10000
|
|
Subtotal
|
|
|
|
|
|
52800
|
64300
|
22900
|
140000
|
187405,576
|
228324
|
81316,1
|
497125,8
|
0
|
140000
|
4
|
4. Dezvoltare Economica
|
|
|
|
|
|
|
|
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
|
|
|
4.1.1 Clarificarea situaţiei juridice a
unor cladiri si terenuri de pe teritoriu! Comunei Chetani
|
|
2006
|
|
|
5000
|
|
|
5000
|
17754,6
|
0
|
0
|
17754,6
|
|
5000
|
|
|
4.2.1 Calificarea fortei apte de munca in
meserii cerute pe piaţa
muncii
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
10000
|
5000
|
5000
|
20000
|
35509,2
|
17754,6
|
17754,6
|
71018,4
|
|
20000
|
|
|
4.2.2 Program economic local
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
200000
|
50000
|
50000
|
300000
|
710184
|
177546
|
177546
|
1065276
|
|
300000
|
|
|
|
|
|
|
|
215000
|
55000
|
56000
|
325000 763447,8
|
195301
|
195301
|
1154049
|
0
|
325000
|
5
|
5. Sănătate si Acces la Serviciile de
Sănătate
|
|
|
|
|
|
|
|
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
0
|
|
|
5.1.1 Organizarea grupului de sprijin
pentru sănătate si comunitate*
|
prin eforturi
locale
|
2006
|
|
|
|
|
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
0
|
|
|
5.2.1 Accesul la Serviciile de Sănătate
Publica
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
4000
|
3000
|
3000
|
10000
|
14203,68
|
10652.8
|
10652,8
|
35509,2
|
|
10000
|
|
|
5.2.2 Pregătirea cadrelor sanitare in
domeniul prevenirii si combaterii discriminării
|
|
2006
|
2007
|
|
2500
|
2500
|
|
5000
|
8877,3
|
8877,3
|
0
|
17754,6
|
|
5000
|
|
|
5.2.3 Servicii medicale la nivel local
|
|
2006
|
2007
|
|
15000
|
5000
|
|
20000
|
53263,8
|
17754,6
|
0
|
71018,4
|
|
20000
|
|
|
|
|
|
|
|
21500
|
10500
|
3000
|
35000
|
76344,78
|
37284,7
|
10652,8
|
124282,2
|
0
|
35000
|
6
|
6. Locuinţe si Infrastructura
|
|
|
|
|
|
|
|
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
0
|
7
|
|
6.1.1 Refacerea/constructia de şanţuri pluviale
|
Munca voluntara
|
2006
|
|
|
|
|
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
0
|
8
|
|
6.1.2 Iluminatul Public
|
Primăria Chetani
|
2006
|
|
|
|
|
|
0
|
0
|
0
|
0
|
0
|
|
0
|
9
|
|
6.2.1 Reabilitarea drumurilor locale
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
30000
|
10000
|
10000
|
50000
|
1 06527,6
|
35509,2
|
35509,2
|
177546
|
|
50000
|
10
|
|
6.2.2 Echipamente Locale )Branşamente, alimentare cu apa,
telefonie)
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
30000
|
10000
|
10000
|
50000
|
106527,6
|
35509,2
|
35509,2
|
177546
|
|
50000
|
11
|
|
6.2 3 Refacerea si construirea de
locuinţe
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
150000
|
45000
|
5000
|
200000
|
532638
|
159791
|
17754,6
|
710184
|
|
200000
|
12
|
|
6.2.4 Amenajarea spatiilor publice si de
interes comunitar
|
|
2006
|
2007
|
2008
|
8000
|
1000
|
1000
|
10000
|
28407,36
|
3550.92
|
3550,92
|
35509,2
|
|
10000
|
13
|
|
6.2.5 Alte lucrări publice necesare/de
interes pentru comunitatea romilor din Hadareni
|
|
2006
|
2D07
|
2008
|
4000
|
500
|
500
|
5000
|
14203,66
|
1775,46
|
1776,46
|
17754,6
|
|
5000
|
14
|
|
62.6 Infiinţarea de trasee/curse de
transport local Hadareni - Luduş cu orar stabilit
|
|
2006
|
2007
|
|
10000
|
10000 76500
|
26500
|
20000 33500
|
35509,2
|
35509,2
|
0
|
71018,4
|
|
20000
|
|
|
|
|
|
|
|
232000
|
|
|
|
823813,44
|
271:645
|
94099,4
|
1189558,2
|
0
|
335000
|
|
Total pagina 2
|
|
|
|
|
|
505500
|
193500
|
96000
|
795000
|
1794990,06
|
637103
|
340888
|
2822981
|
0
|
735000
|
Total general
|
|
|
|
|
|
590900
|
270000
|
121100 982000
|
2098238,628
|
958748 430016
|
3487000,4
|
1
|
982000
|
|