Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.38 din 18.09.2019

referitoare la Comunicarea Comisiei - Supraveghere consolidată - Grecia - COM (2019) 170 final
ACT EMIS DE: Senatul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 771 din 24 septembrie 2019

SmartCity1

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/248 din 12.09.2019,Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Senatul României notează: a)progresele considerabile ale Greciei în ceea ce priveşte finalizarea punerii în aplicare a angajamentelor sale specifice în materie de reformă care trebuiau îndeplinite până la sfârşitul anului 2018:

(i) adoptarea bugetului pentru 2019, care ar trebui să atingă un obiectiv de excedent primar de 3,5 % din PIB;
(ii) neacumularea de arierate nete, deşi mai sunt încă necesare eforturi suplimentare pentru a se lichida stocul de arierate acumulate şi pentru a se evita crearea de noi arierate;
(iii) deschiderea unei mase critice de centre de asistenţă medicală primară (TOMY);
(iv) finalizarea unor etape importante în vederea asigurării unor achiziţii publice centralizate în domeniul asistenţei medicale;
(v) relaxarea controalelor asupra capitalului, în conformitate cu foaia de parcurs convenită;
(vi) definirea şi adoptarea strategiei de cesionare pentru Fondul elen pentru stabilitate financiară (HFSF), implicarea potenţială a autorităţilor în etapa finală de cesionare fiind încă în curs de analiză;
(vii) adoptarea legislaţiei necesare pentru acordarea autorizaţiilor pentru investiţii;
(viii) revizuirea salariului minim în strictă conformitate cu procedura prevăzută de lege, deşi amploarea creşterii creează riscuri pentru ocuparea forţei de muncă şi pentru competitivitate;
(ix) finalizarea primei etape a proiectului privind e-justiţia;
(x) implementarea planului strategic pentru Corporaţia Elenă pentru Active şi Participaţii (HCAP);
(xi) restructurarea filialei imobiliare ETAD şi lansarea implementării mecanismului de coordonare pentru întreprinderile de stat care ţin de HCAP, având în vedere întârzierile înregistrate în ceea ce priveşte transferul Centrului olimpic (OAKA);
(xii) actualizarea planului de dezvoltare a activelor al agenţiei pentru privatizare (TAIPED), finalizarea principalelor licitaţii de privatizare, inclusiv cea a reţelei de transport al gazelor (DESFA) şi extinderea concesionării Aeroportului Internaţional din Atena, precum şi finalizarea etapelor principale legate de proiectul Hellinikon;
(xiii) autorităţile au convenit cu Comisia asupra modalităţilor de realizare a unei evaluări independente a procesului de numire a secretarilor administrativi şi a directorilor generali până la mijlocul anului 2019 şi au adoptat acte legislative importante pentru a îmbunătăţi planificarea recrutării în sectorul public şi corelarea planului multianual de angajare cu Strategia bugetară pe termen mediu (SBTM);

b)întârzierea finalizării unei serii de angajamente specifice în materie de reformă:

(i) măsuri în domeniul administrării veniturilor, al stabilităţii financiare, al energiei, privatizării şi al administraţiei publice;
(ii) anumite etape tehnice (restructurarea companiei de gaze DEPA, autostrada Egnatia, numirile din cadrul HFSF);
(iii) alte chestiuni aflate încă la stadiul de discuţii de fond (administrarea veniturilor publice, cesionarea centralelor pe bază de lignit, sectorul financiar, inclusiv protecţia reşedinţei primare);

c)ridicarea unor semne de întrebare cu privire la direcţia şi realizarea reformelor pe termen mediu:

(i) nivelul de ambiţie în abordarea provocărilor bugetare structurale rămase şi în ceea ce priveşte evitarea creării de noi riscuri bugetare care ar putea rezulta din hotărârile judecătoreşti, din recrutările din sectorul public şi din modificările potenţiale ale sistemelor de plată în tranşe a datoriilor fiscale şi de asigurări sociale;
(ii) ritmul progreselor şi prioritatea acordată măsurilor necesare pentru asigurarea solidităţii şi rezilienţei sectorului bancar, în special în ceea ce priveşte calitatea activelor;
(iii) angajamentul de a garanta competitivitatea salarială pe termen mediu şi de a crea un mediu cu adevărat favorabil activităţilor economice şi investiţiilor;

d)alte evoluţii luate în considerare:

(i) veniturile publice;
(ii) furnizarea de actualizări relevante privind măsurile de sprijinire a rezoluţiei creditelor neperformante şi a stabilităţii sectorului bancar (licitaţii electronice, garanţii de stat, plan de acţiune privind insolvenţa gospodăriilor);
(iii) adoptarea legislaţiei primare şi angajarea de a adopta în curând legislaţie secundară cu privire la un nou sistem de protecţie a reşedinţei primare;
(iv) luarea măsurilor necesare pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul HFSF;
(v) relansarea procedurii de ofertare pentru cesionarea unei părţi a capacităţii de producţie de energie electrică pe bază de lignit a Public Power Corporation;
(vi) adoptarea legislaţiei necesare pentru restructurarea DEPA;
(vii) luarea măsurilor pentru a elimina obstacolele care împiedicau tranzacţia referitoare la Egnatia;
(viii) adoptarea unor serii de măsuri pentru a accelera reforma administraţiei publice.

Articolul 2 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2019, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE SENATULUI TEODOR-VIOREL MELEŞCANU

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 38/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 38 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 38/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu