HOTARARE Nr.
14 din 23 august 2006
pentru aprobarea Normei nr.
2/2006 privind autorizarea societatii de administrare a fondurilor de pensii
facultative
ACT EMIS DE:
COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 766 din 8 septembrie 2006
In baza prevederilor art. 3 alin. (1), art. 16, 21 şi ale art. 23 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 313/2005,
conform Hotărârii Parlamentului
nr. 24/2006 privind numirea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a celorlalţi
membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private,
având în vedere prevederile art. 3, art. 10-12 şi ale
art. 125 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile
facultative,
în baza hotărârii luate în şedinţa Consiliului Comisiei
de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din data de 23 august 2006,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii
Private emite următoarea hotărâre:
Art. 1. - Se aprobă Norma nr. 2/2006 privind
autorizarea societăţii de administrare a fondurilor de pensii facultative,
prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Norma menţionată la art. 1 intră în vigoare
la data publicării acesteia şi a prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al
României, Partea I, şi va fi
publicată şi pe site-ul Comisiei de Supraveghere a
Sistemului de Pensii Private (www.csspp.ro).
Art. 3. - Departamentul autorizare-reglementare
împreună cu Secretariatul tehnic şi cu directorul general vor urmări ducerea la
îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de
Pensii Private,
Mircea Oancea
ANEXĂ
NORMA Nr. 2/2006
privind autorizarea societăţii de administrare a
fondurilor de pensii facultative
Având în vedere prevederile art. 3, 10, 11, 16, 18,
art. 22 alin. (2) şi (3), art. 23, 24, art. 29 alin. (1) şi (2) şi ale art. 86
alin. (1) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile
facultative,
pentru a deveni administrator al unui fond de pensii
facultative, o entitate trebuie să obţină: autorizaţia de constituire ca societate
de pensii, după caz, autorizaţia de administrare a unui fond de pensii
facultative, autorizaţia prospectului schemei de pensii, precum şi autorizaţia
fondului de pensii facultative,
în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, art. 23 lit. a)
şi f) şi art. 24 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a
Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 313/2005,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii
Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta normă reglementează procedura,
condiţiile de autorizare şi documentele care trebuie prezentate Comisiei în
procesul de autorizare ca societate de administrare a fondurilor de pensii
facultative, denumită în continuare administrator.
Art. 2. - Pot administra fonduri de pensii facultative
societăţile de pensii, precum şi societăţile de administrare a investiţiilor şi
societăţile de asigurare care sunt înfiinţate şi autorizate potrivit
legislaţiei care reglementează domeniul lor de activitate şi care sunt autorizate de Comisie în acest scop.
Art. 3. - De la data aderării României la Uniunea
Europeană, orice entitate autorizată să administreze fonduri de pensii
facultative într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului
Economic European este exceptată de la cerinţa autorizării de către Comisie,
având numai obligaţia de a notifica acesteia intenţia sa de a administra o
schemă de pensii facultative cu participanţi din România.
Art. 4. - (1) Termenii şi expresiile utilizate în
prezenta normă au semnificaţia prevăzută la art. 2 din Legea nr. 204/2006
privind pensiile facultative, denumită în continuare Lege.
(2) De asemenea, termenii de mai jos au următoarele
semnificaţii:
a) act constitutiv - contractul
şi statutul ori înscrisul unic purtând această denumire, în baza căruia se
constituie sau s-a constituit, după caz, societatea de pensii, societatea de
administrare a investiţiilor sau societatea de asigurare;
b) situaţii financiare - bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor
capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile,
note explicative şi raportul de gestiune;
c) conducători - persoanele care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii
organelor statutare ale unei societăţi, sunt împuternicite să conducă şi să
coordoneze activitatea curentă a acesteia şi sunt învestite cu competenţa de a
angaja răspunderea societăţii. In această categorie nu se includ persoanele
care asigură conducerea nemijlocită a sediilor secundare. In cazul sediilor
secundare ale unei societăţi, persoană juridică străină, care desfăşoară
activităţi pe teritoriul României, conducătorii sunt persoanele împuternicite
de societatea-mamă, persoană juridică străină, să conducă activitatea sediului
secundar şi să angajeze legal, în România, persoana juridică străină;
d) grup - ansamblu de
societăţi comerciale compus dintr-o societate-mamă, filialele sale şi entităţi
în care societatea-mamă sau filialele sale deţin o participare, precum şi
societăţile comerciale legate una de alta printr-o relaţie care face necesară
consolidarea conturilor şi consolidarea raportului anual.
CAPITOLUL II
Autorizarea ca societate de administrare a fondurilor
de pensii facultative
Art. 5. - Pentru eliberarea
deciziei de autorizare ca administrator de fonduri de pensii facultative,
Comisia analizează cererea şi documentaţia depuse de solicitant şi verifică
dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute în prezenta normă.
SECŢIUNEA 1
Condiţii generale
Art. 6. - Solicitantul trebuie să îndeplinească,
cumulativ, următoarele condiţii generale:
a) să fie constituit sub forma unei societăţi de
pensii, a unei societăţi de administrare a investiţiilor sau a unei societăţi
de asigurare;
b) în cazul societăţii de pensii, să fi obţinut în
prealabil autorizarea Comisiei pentru constituire, conform Normei nr. 1/2006
privind autorizarea de constituire a societăţii de pensii;
c) în cazul societăţii de administrare a investiţiilor
şi al societăţii de asigurare, să fie înfiinţate şi autorizate potrivit
legislaţiei care reglementează domeniul lor de activitate;
d) în cazul societăţii de administrare a investiţiilor
şi a societăţii de asigurare, să aibă în obiectul de activitate şi
administrarea fondurilor de pensii facultative;
e) capitalul social este reprezentat prin acţiuni
emise de societatea de pensii, societatea de administrare a investiţiilor sau
societatea de asigurare, care sunt nominative, nu pot fi transformate în
acţiuni la purtător, nu pot fi acţiuni preferenţiale şi pot fi denominate;
f) actul constitutiv al societăţii de pensii,
societăţii de administrare a investiţiilor sau al societăţii de asigurare
trebuie să prevadă că acţionarii nu pot beneficia de drepturi preferenţiale sau
de alte privilegii şi că este interzisă limitarea drepturilor sau impunerea de
obligaţii suplimentare;
g) participaţiile mai mici de 1% să nu reprezinte, cumulat,
mai mult de 10% din capitalul social al solicitantului;
h) să aibă un capital social care să îndeplinească
condiţiile prevăzute în Norma nr. 4/2006 privind provenienţa capitalului
social;
i) consiliul de administraţie al administratorului
trebuie să fie alcătuit dintr-un număr impar de membri şi nu poate avea în
componenţa sa mai puţin de 3 persoane;
j) dovada plăţii taxei de
autorizare ca administrator.
SECŢIUNEA a 2-a
Condiţii privind acţionarii, membrii consiliului
de administraţie şi ai comitetului de direcţie
SUBSECŢIUNEA 1
Condiţii privind acţionarii
Art. 7. - (1) Persoanele juridice care au calitatea de
acţionar trebuie să fi înregistrat, potrivit ultimelor
situaţii financiare şi, după caz, ultimei balanţe de verificare, capital
propriu pozitiv.
(2) Persoanele juridice care au calitatea de acţionar
trebuie să fi funcţionat minimum 3 ani, cu excepţia celor rezultate dintr-o
fuziune sau divizare, care, înainte de fuziune sau divizare, trebuie să fi
funcţionat minimum 3 ani.
(3) Persoanele fizice care au calitatea de acţionar
trebuie să dispună de venituri personale neafectate îndeplinirii obligaţiilor
lor patrimoniale, care, prin nivelul lor anual, să justifice în mod
corespunzător provenienţa fondurilor destinate participaţiei la capitalul administratorului
şi care să aibă caracter de continuitate.
Art. 8. - (1) Acţionarii trebuie să nu fi contribuit,
direct sau indirect, după caz, la falimentul unor persoane juridice şi să nu fi
fost implicaţi în niciun fel de scandaluri financiare.
(2) Nu pot fi acţionari ai unui administrator
persoanele juridice ori alte entităţi înregistrate în state cu care România nu
întreţine relaţii diplomatice sau în jurisdicţii care nu instituie
obligativitatea organizării şi ţinerii contabilităţii şi/sau publicării
situaţiilor financiare, ţinerii registrelor comerciale şi/sau care permit
păstrarea anonimatului în ceea ce priveşte identitatea acţionarilor/
asociaţilor şi a administratorilor.
(3) Organismele de plasament colectiv fără
personalitate juridică, asociaţiile, fundaţiile, ligile, sindicatele ori alte
forme de asociere sindicală, patronatele şi orice alte forme de asociere
similare nu pot participa ca acţionari la capitalul social al unui
administrator.
(4) Organismele de plasament colectiv cu personalitate
juridică pot participa ca acţionar în limita a maximum 5% din capitalul social
al unui administrator.
(5) Acţionarii, persoane fizice, trebuie să nu fie
membri în consiliul de administraţie sau conducători ai unei alte societăţi de
administrare a fondurilor de pensii facultative ori ai unei instituţii de
credit care îndeplineşte funcţia de depozitar pentru fonduri de pensii
facultative, trebuie să nu fie membri în consiliul de administraţie al unei
societăţi de servicii de investiţii financiare cu care administratorul a
încheiat contract şi trebuie să nu fie angajaţi sau să nu aibă orice fel de
relaţie contractuală, directă sau indirectă, cu un alt administrator de fonduri
de pensii facultative.
SUBSECŢIUNEA a 2-a
Condiţii privind membrii consiliului de administraţie
şi ai comitetului de direcţie
Art. 9. - (1) Membrii consiliului de administraţie şi
ai comitetului de direcţie ai administratorului trebuie să îndeplinească
cumulativ următoarele condiţii:
a) să aibă pregătirea şi experienţa profesională
necesare funcţiei pe care urmează să o îndeplinească;
b) să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ
superior de lungă durată;
c) să aibă experienţă profesională de cel puţin 5 ani
în domeniul investiţiilor, financiar, juridic, bancar sau de asigurări;
d) să aibă onorabilitatea necesară pentru funcţia pe
care urmează să o îndeplinească;
e) să nu fi fost sancţionaţi de către autorităţi
române sau străine din domeniul financiar-bancar cu interdicţia de a desfăşura
activităţi în sistemul financiar-bancar sau, la data depunerii cererii de
autorizare ca administrator, cu interdicţia temporară de a desfăşura astfel de
activităţi;
f) să nu fi contribuit, direct sau indirect, după
caz, la falimentul unor persoane juridice şi să nu fi fost implicaţi în niciun
fel de scandaluri financiare;
g) să nu fi făcut parte din conducerea unei societăţi
care nu şi-a respectat obligaţiile materiale şi financiare faţă de terţi la
momentul încetării activităţii societăţii respective;
h) să nu aibă menţiuni în cazierele judiciar sau
fiscal;
i) să nu fie membri în consiliul de administraţie sau
conducători ai unui alt administrator de fonduri de pensii facultative ori ai
unei instituţii de credit care îndeplineşte funcţia de depozitar pentru fonduri
de pensii facultative;
j) să nu fie membri în consiliul de administraţie al
unei societăţi de servicii de investiţii financiare cu care administratorul a încheiat contract;
k) să nu fie angajaţi sau să nu aibă orice fel de
relaţie contractuală, directă sau indirectă, cu un alt administrator de fonduri
de pensii facultative;
l) să nu fie membri în organele
de conducere ale organizaţiilor sindicale şi patronale;
m) să nu fi deţinut funcţia de administrator al unei
societăţi comerciale române sau străine aflate în curs de reorganizare
judiciară ori declarate în stare de faliment, în ultimii 2 ani anteriori
declanşării procedurii falimentului.
(2) Comisia are calitatea să
evalueze în ce măsură experienţa acumulată de membrii consiliului de
administraţie şi de conducători este relevantă pentru specificul şi volumul
activităţii care va fi desfăşurată de către administrator.
Art. 10. - Pentru a analiza
măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de reputaţie, calificare şi
experienţă profesională prevăzute de lege, evaluarea fiecărui membru al
consiliului de administraţie şi al comitetului de direcţie se va face în
fiecare caz, luându-se în considerare informaţii legate de activitatea,
experienţa şi reputaţia persoanei în cauză, precum şi orice alte circumstanţe.
In acest sens vor fi avute în vedere, în măsura în care prezintă relevanţă,
situaţii cum ar fi:
a) persoana respectivă a fost sancţionată sau i s-a
refuzat o autorizaţie de către o autoritate de supraveghere din domeniul
financiar-bancar din România sau din străinătate ori s-a aflat în altă situaţie
care, prin aspectele relevate, ar putea avea efecte negative asupra imaginii
administratorului la care persoana în cauză are calitatea de membru al
consiliului de administraţie sau al comitetului de direcţie;
b) persoana a exercitat, fără aprobarea autorităţii
menţionate la lit. a), o funcţie pentru care, potrivit dispoziţiilor legale
aplicabile, era prevăzută obligativitatea obţinerii unei astfel de aprobări;
c) în calitate de conducător sau de administrator al
entităţii, persoană juridică română, ori al unei sucursale a unei entităţi
străine, persoana nu şi-a asumat responsabilităţile decurgând din această
calitate sau a participat la adoptarea şi/sau aplicarea unor decizii privind
activitatea acesteia prin care s-a urmărit satisfacerea unor interese
individuale ori de grup;
d) în perioada în care persoana respectivă a deţinut
calitatea de conducător sau de administrator al unei entităţi, aceasta a făcut
obiectul unor măsuri de supraveghere specială, de administrare specială ori al
altor măsuri similare instituite de autoritatea competentă;
e) entităţile la care persoana respectivă exercită sau
a exercitat atribuţii de conducere ori de administrare sau la care este ori a
fost acţionar sau asociat au fost sancţionate de o autoritate din România ori
din străinătate, însărcinată cu supravegherea în domeniul financiar-bancar, sau
aceasta le-a refuzat ori le-a retras o autorizaţie.
Art. 11. - Nu pot deţine calitatea de acţionar, de
membru al consiliului de administraţie, de membru al comitetului de direcţie
sau de auditor financiar al unui administrator:
a) persoanele nominalizate în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea şi
combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării de acte
de terorism şi în lista întocmită în conformitate cu prevederile art. 27 din
Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea
terorismului;
b) persoanele care au fost condamnate, printr-o
sentinţă rămasă definitivă, pentru infracţiuni de corupţie, spălare de bani,
infracţiuni contra patrimoniului, abuz în serviciu, luare sau dare de mită,
fals şi uz de fals, deturnare de fonduri, evaziune fiscală, primire de foloase
necuvenite, trafic de influenţă, mărturie mincinoasă ori alte fapte de natură
să conducă la concluzia că nu sunt create premisele necesare pentru asigurarea
unei gestiuni sănătoase şi prudente a administratorului.
Art. 12. - Interdicţia prevăzută la art. 11 se aplică
şi în cazul acţionarilor şi auditorilor financiari, persoane juridice, la care
unul sau mai mulţi dintre acţionarii, administratorii sau conducătorii acestora
au fost condamnaţi printr-o sentinţă rămasă definitivă, pentru infracţiunile
prevăzute la art. 11.
SECŢIUNEA a 3-a
Documentaţia necesară pentru obţinerea autorizării
ca administrator
Art. 13. - (1) Decizia de autorizare ca administrator
se eliberează în baza Cererii pentru autorizarea ca administrator, întocmită
conform anexei nr. 2.
(2) Cererea, însoţită de documentaţia completă, se
depune şi se înregistrează la Comisie de către societăţile care intenţionează
să se autorizeze ca administrator de fonduri de pensii facultative.
Art. 14. - Cererea pentru
autorizarea administratorului este însoţită de următoarele documente:
a) procură specială şi autentică sau, după caz,
delegaţie avocaţială, prin care solicitantul împuterniceşte una sau mai multe
persoane pentru a reprezenta societatea în relaţia cu Comisia, pe parcursul
instrumentării cererii de autorizare ca administrator;
b) certificatul de înmatriculare la Oficiul Naţional
al Registrului Comerţului, în copie;
c) actul constitutiv, care să conţină inclusiv
prevederile art. 18 alin. (2) din Lege, precum şi toate certificatele de
înscriere de menţiuni în Oficiul Naţional al Registrului Comerţului privind
modificările acestuia, după caz, în copie;
d) dovada vărsării integrale sau a
reîntregirii/majorării, după caz, sub formă bănească a capitalului
social, în copie;
e) documentaţia privind acţionarii prevăzută la art.
15;
f) documentaţia privind membrii consiliului de
administraţie şi ai comitetului de direcţie, dacă este cazul, prevăzută la art.
16;
g) declaraţia pe propria răspundere a acţionarilor,
membrilor consiliului de administraţie şi ai comitetului de direcţie, din care
să rezulte dacă deţin individual sau în legătură cu alte persoane implicate în
orice societate comercială cel puţin 5% din capitalul social sau din drepturile
de vot, conform modelului „Declaraţie 2" din anexa nr. 7;
h) documente privind acţionarii, membrii consiliului de
administraţie şi ai comitetului de direcţie referitoare la eventuala lor
calitate de persoane afiliate, precum şi natura legăturilor dintre ei, conform
modelului „Declaraţie 1" din anexa nr. 6;
i) regulamentul de organizare şi funcţionare a
societăţii, întocmit în conformitate cu art. 17;
j) actul juridic în baza căruia societatea deţine
spaţiul destinat sediului social şi sediilor secundare, precum şi documente din
care să reiasă că acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 19;
k) proiectul contractului de depozitare;
l) proiectul contractului de
societate civilă, prin care urmează a se înfiinţa fondul de pensii facultative,
întocmit în conformitate cu Norma nr. 3/2006 privind
autorizarea fondului de pensii facultative;
m) proiectul contractului de audit, întocmit cu un
auditor financiar extern, persoană juridică, înregistrat la autoritatea
competentă, respectiv Camera Auditorilor Financiari din
România;
n) declaraţie privind politica de investiţii;
o) planul de afaceri pe 3 ani, realizat în conformitate
cu art. 18;
p) proiectul prospectului schemei de pensii facultative;
r) dovada plăţii taxei de autorizare ca administrator.
Art. 15. - (1) Pentru fiecare
dintre acţionari, persoane juridice, se vor prezenta următoarele documente:
a) certificat constatator eliberat de Oficiul
Naţional al Registrului Comerţului sau orice alt document oficial echivalent
eliberat de autoritatea similară din ţara de origine, care să ateste cel puţin
denumirea, numărul şi data înmatriculării, persoanele împuternicite legal să
reprezinte persoana juridică şi obiectul de activitate al acesteia;
b) o prezentare a persoanei juridice, sub semnătura
reprezentantului legal, din care să rezulte organizarea acesteia, inclusiv
reţeaua de sedii secundare deţinute în ţara de origine şi în străinătate,
activitatea desfăşurată de acţionar şi de fiecare dintre sediile sale
secundare;
c) ultimele 3 situaţii financiare anuale auditate de
o societate de audit financiar membră a Camerei Auditorilor Financiari din
România, cele mai recente situaţii financiare interimare şi ultima balanţă de
verificare ale acţionarilor şi, după caz, cele întocmite la nivelul
perimetrului de consolidare contabilă din care face parte acţionarul. In cazul
acţionarilor rezultaţi dintr-o fuziune sau divizare, acest termen include şi
funcţionarea persoanei/persoanelor juridice din care acestea provin;
d) în cazul acţionarilor persoane juridice străine,
situaţiile financiare anuale prevăzute la lit. c) vor fi auditate de o
societate de audit financiar, membru activ al unui organism profesional
recunoscut de Federaţia Internaţională a Contabililor şi care a asimilat Codul
de etică emis de aceasta. Comisia poate solicita documente care să ateste
îndeplinirea cerinţelor menţionate;
e) estimări ale rezultatelor financiare şi investiţionale
pentru următorii 3 ani, însuşite de conducătorii administratorului;
f) la solicitarea Comisiei, curriculum vitae, conform anexei nr. 1, certificat de cazier judiciar şi certificat de
cazier fiscal, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 16 alin.
(1) lit. f), alin. (2), (3) şi (4), pentru membrii consiliului de administraţie
şi/sau pentru persoanele care asigură conducerea activităţii curente a acţionarului.
(2) Pentru fiecare dintre acţionari, persoane fizice,
se vor prezenta următoarele documente:
a) copie de pe actul de identitate, a cărei
conformitate cu originalul va fi certificată de posesorul actului de identitate;
b) curriculum vitae întocmit conform anexei nr. 1;
c) chestionarul al cărui model este prevăzut în anexa
nr. 3, completat şi semnat de fiecare dintre acţionari;
d) certificatul de cazier judiciar, cu aplicarea în
mod corespunzător a prevederilor art. 16 alin. (2), (3) şi (4);
e) declaraţie de venituri întocmită în conformitate
cu legislaţia din ţara de origine, vizată de autoritatea fiscală sau, după caz,
certificată conform legislaţiei din ţara respectivă; în cazul în care
legislaţia din ţara de origine nu prevede o astfel de declaraţie, se va
prezenta un document oficial care să ateste acest fapt;
f) „Declaraţia 1" şi „Declaraţia 2", ale
căror modele sunt prevăzute în anexa nr. 6, respectiv în anexa nr. 7;
g) specimene de semnătură, conform anexei nr. 5;
h) cazier fiscal sau declaraţie din care să rezulte
natura şi cuantumul datoriilor existente la data depunerii cererii de
autorizare a administratorului.
Art. 16. - (1) Pentru fiecare dintre membrii
consiliului de administraţie şi ai comitetului de direcţie va fi transmisă
următoarea documentaţie:
a) copie de pe actul de identitate, a cărei
conformitate cu originalul va fi certificată de posesorul actului de
identitate;
b) curriculum vitae elaborat în conformitate cu anexa
nr. 1;
c) copie de pe actul care dovedeşte că sunt absolvenţi
ai unei instituţii de învăţământ superior;
d) chestionarul al cărui model este prevăzut în anexa
nr. 4, completat şi semnat de aceste persoane;
e) declaraţie pe propria răspundere din care să
rezulte că persoana în cauză nu se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute
la art. 23 alin. (1) din Lege;
f) specimene de semnătură, conform anexei nr. 5;
g) certificatul de cazier judiciar şi certificatul de
cazier fiscal, cu respectarea prevederilor alin. (2), (3) şi (4).
(2) Pentru persoanele care nu au reşedinţa în România
se va prezenta certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi
valoare juridică, eliberat de autorităţile din ţara de origine şi din ţara în
care au reşedinţa în prezent, dacă aceasta este alta decât ţara de origine.
(3) Pentru persoanele care nu au domiciliul, dar au
reşedinţa în România, se va prezenta certificatul de cazier judiciar eliberat
de autorităţile române şi certificatul de cazier judiciar sau alt document cu
aceeaşi valoare juridică eliberat de autorităţile din ţara de origine şi din
ţara în care au avut anterior reşedinţa, dacă aceasta este alta decât ţara de
origine.
(4) Pentru persoanele care au domiciliul în România se
va prezenta certificatul de cazier judiciar eliberat
de autorităţile române.
Art. 17. - (1) Regulamentul de organizare şi
funcţionare al administratorului va conţine cel puţin următoarele:
a) structura organizatorică a administratorului, care
va conţine obligatoriu o direcţie de audit intern şi o direcţie distinctă
responsabilă cu analiza oportunităţilor investiţionale şi plasarea activelor;
b) atribuţiile fiecărui compartiment al
administratorului şi relaţiile dintre acestea;
c) atribuţiile sediilor
secundare ale administratorului, inclusiv proceduri privind evidenţa şi
controlul activităţii, arhivarea documentelor şi transmiterea situaţiilor
şi/sau a documentelor la sediul social;
d) competenţele conducătorilor/înlocuitorilor
acestora, ale persoanelor care asigură conducerea compartimentelor din cadrul
administratorului, din cadrul sediilor secundare şi ale altor persoane care
efectuează operaţiuni în numele şi pe contul administratorului.
(2) Procedurile interne vor conţine cel puţin
următoarele:
a) descrierea sistemului de control intern, a gradului
de adecvare a sistemului informatic dedicat activităţii de administrare de fonduri
de pensii facultative, preconizat a fi utilizat, la specificul activităţii ce
urmează a fi desfăşurată, avându-se în vedere aspecte precum: capacitatea de a
asigura în mod corespunzător suportul pentru desfăşurarea activităţilor
propuse, gradul de securitate a informaţiei, capacitatea de a furniza
raportările solicitate de Comisie, îndeplinirea de către sistemele de
prelucrare automată a datelor a criteriilor minimale prevăzute de
reglementările în domeniul financiar-contabil în vigoare;
b) reguli privind prevenirea şi combaterea spălării
banilor, emise în aplicarea Legii nr. 656/2002 privind prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de
prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 18. - Planul de afaceri este elaborat de
administrator şi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a) informaţii cu privire la activităţile ce urmează a
fi desfăşurate;
b) informaţii cu privire la modul în care administratorul
intenţionează să acţioneze pentru desfăşurarea activităţii într-un mod sigur şi
prudent;
c) studiul pieţei şi al
factorilor ce pot afecta fezabilitatea planului de afaceri;
d) politica de investiţii şi planul de finanţare a
afacerii, incluzând perioada de recuperare a investiţiei.
Art. 19. - (1) Spaţiul destinat sediului social trebuie
să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii:
a) să se afle în folosinţa exclusivă a
administratorului;
b) să fie corespunzător structurii organizatorice şi
activităţilor ce urmează a fi desfăşurate;
c) să fie în suprafaţă utilă de cel puţin 100 m2;
d) să fie compartimentat corespunzător, astfel încât
să se asigure separarea efectivă a activităţilor ce urmează a fi desfăşurate;
e) să nu fie amplasat la subsolurile clădirilor sau
la etajele ansamblurilor de locuinţe;
f) să dispună de o dotare tehnică adecvată desfăşurării
activităţii, astfel încât să se asigure securitatea, stocarea şi
confidenţialitatea informaţiilor şi a documentelor în arhiva entităţii.
(2) Spaţiul destinat sediilor secundare trebuie să
îndeplinească cel puţin următoarele condiţii:
a) să se afle în folosinţa exclusivă a
administratorului;
b) să fie corespunzător structurii organizatorice şi
activităţilor ce urmează a fi desfăşurate;
c) să fie în suprafaţă utilă de cel puţin 25 m2;
d) să fie compartimentat corespunzător, astfel încât
să se asigure separarea efectivă a activităţilor ce urmează a fi desfăşurate;
e) să nu fie amplasat la subsolurile clădirilor sau
la etajele ansamblurilor de locuinţe;
f) să dispună de o dotare tehnică adecvată
desfăşurării activităţii, astfel încât să se asigure securitatea, stocarea şi
confidenţialitatea informaţiilor şi a documentelor în arhiva entităţii.
SECŢIUNEA a 4-a
Procedura de acordare sau respingere a
autorizaţiei de administrare de fonduri de pensii facultative
SUBSECŢIUNEA 1
Acordarea autorizării de administrare de fonduri de pensii facultative
Art. 20. - (1) Comisia hotărăşte cu privire la
eliberarea unei decizii de autorizare a administratorului în termen de 30 de
zile de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.
(2) Pentru a stabili
îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la evaluarea calităţii acţionarilor
şi a membrilor consiliului de administraţie şi ai comitetului de direcţie vor
fi luate în considerare informaţii legate de activitatea, reputaţia şi, după
caz, integritatea morală a acestor persoane, precum şi de orice alte
circumstanţe.
(3) In aplicarea prevederilor alin. (2) vor fi avute
în vedere, în măsura în care prezintă relevanţă, situaţii cum ar fi:
a) nu se poate stabili provenienţa fondurilor ce vor
fi utilizate pentru obţinerea participaţiei la capitalul social al
administratorului sau justificarea prezentată nu este suficientă pentru a
determina dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege şi de prezenta
normă;
b) din informaţiile furnizate de persoanele respective
nu rezultă în mod clar natura activităţii desfăşurate de acestea şi, în cazul
persoanelor juridice, identitatea persoanelor care deţin controlul direct sau
indirect asupra acestora, nepermiţând astfel realizarea unei supravegheri
eficiente;
c) informaţiile disponibile referitoare la
activitatea persoanelor, la tranzacţiile desfăşurate de acestea ori la
influenţa de orice natură, politică, economică, familială, personală la care
sunt supuse persoanele respective conduc la concluzia că există posibilitatea
ca administratorul să nu îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu
prevederile Legii;
d) persoanele respective sau persoanele din grupul din
care fac parte au făcut obiectul unor anchete sau proceduri administrative ori
judiciare care s-au încheiat cu sancţiuni sau interdicţii;
e) acţionarii nu sunt supravegheaţi în mod adecvat de
autoritatea competentă din ţara de origine, inclusiv în ceea ce priveşte
supravegherea pe bază consolidată;
f) persoana respectivă a fost sancţionată sau i s-a
refuzat o autorizaţie de către o autoritate din domeniul financiar-bancar din
România sau din străinătate.
Art. 21. - (1) Orice solicitare a Comisiei de
informaţii suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate iniţial
întrerupe termenul prevăzut la art. 20 alin. (1), care reîncepe să curgă de la
data depunerii respectivelor informaţii sau modificări, depunere care nu poate
fi făcută mai târziu de 30 de zile de la data solicitării Comisiei, sub
sancţiunea respingerii cererii.
(2) In situaţia în care documentele depuse sunt
incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă
necorespunzătoare, precum şi lipsa unor documente, acestea sunt returnate
solicitantului spre completare sau înlocuire, după caz.
Art. 22. - Decizia de aprobare
a cererii de autorizare ca administrator se comunică solicitantului în termen de
5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia de către Comisie.
SUBSECŢIUNEA a 2-a
Respingerea autorizării de administrare de
fonduri de pensii facultative
Art. 23. - (1) Neîndeplinirea
uneia dintre condiţiile prevăzute în prezenta normă duce la respingerea cererii
pentru autorizarea ca administrator.
(2) Decizia de respingere, scrisă şi motivată, se
comunică societăţii în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(3) Decizia de respingere poate fi contestată în
termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, în conformitate cu
legislaţia în vigoare privind contenciosul administrativ.
Art. 24. - O nouă cerere de autorizare poate fi
adresată Comisiei numai dacă au fost remediate deficienţele care au constituit
motivele de respingere a cererii iniţiale.
CAPITOLUL III
Dispoziţii finale
Art. 25. - Toate documentele depuse la Comisie, în
scopul obţinerii autorizaţiei ca societate de pensii, ca administrator sau ca
fond de pensii facultative, vor fi numerotate şi semnate, pentru conformitate,
de reprezentanţii legali ai solicitantului şi vor fi însoţite de un opis în
care acestea vor fi menţionate.
Art. 26. - Anexele nr. 1 -7*) fac parte integrantă din prezenta normă.
*) Anexele nr. 1 -7 sunt reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1 la normă
Curriculum vitae
|
|
Informatii personale
|
|
Nume / Prenume
|
Nume Prenume
|
Adresa
|
Numărul imobilului, numele străzii, codul poştal, localitatea,
ţara
|
Telefon
|
Fix:
|
Mobil:
|
Fax
|
|
E-mail
|
|
Cetăţenia
|
|
Data naşterii
|
|
Sex
|
|
Experienţa profesională
|
|
Perioada
|
Menţionaţi pe rând fiecare experienţa profesională relevantă,
începând cu cea mai recentă dintre acestea.
|
Funcţia sau postul ocupat
|
|
Principalele activităţi şi responsabilităţi
|
|
Numele şi adresa angajatorului
|
|
Tipul activităţii sau sectorul de activitate
|
|
Educaţie şi formare
|
|
Perioada
|
Menţionaţi pe rând fiecare formă de învăţământ şi program de
formare profesională urmat, începând cu cel mai recent.
|
Calificarea / diploma obţinută
|
|
Domenii principale studiate / competenţe dobândite
|
|
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ
|
|
Nivelul de clasificare a formei de învăţământ
|
|
Aptitudini şi competenţe personale
|
|
Limba maternă
|
Precizaţi limba maternă
|
Limba(i) străină(e) cunoscute
|
|
Autoevaluare
|
Inţeles
|
Vorbit
|
Scris
|
|
Abilităţi de ascultare
|
Abilităţi de citire
|
Interacţiune
|
Exprimare
|
|
Limba
|
|
|
|
|
|
Limba
|
|
|
|
|
|
Competenţe şi cunoştinţe de utilizare a calculatorului
|
Descrieţi competenţele şi indicaţi contextul în care au fost dobândite.
|
Alte competenţe şi aptitudini
|
|
Informaţii suplimentare
|
Indicaţi alte informaţii utile care nu au fost menţionate
anterior, de exemplu: persoane de contact, referinţe etc.
|
|
|
|
|
|
|
|
ANEXA Nr. 2la normă
DATE DE
IDENTIFICARE
ALE SOCIETĂŢII
|
CERERE PENTRU AUTORIZAREA CA
ADMINISTRATOR A FONDURILOR DE PENSII FACULTATIVE
|
Subsemnatul(a) ..................................................................................................................................
(numele şi prenumele)
In calitate de
împuternicit/împuterniciţi..............................................................................................
(nr. şi data procurii speciale şi autentice/delegaţiei avocaţiale)
Solicit autorizarea de constituire a
societăţii de pensii/autorizarea societăţii de administrare a fondurilor de pensii facultative...........................................................................................................
(denumirea societăţii)
având:
Sediul social ............................................
.................................................
(localitate) (strada
şi numărul)
............................................. .................................................
(judeţul)
(codul poştal)
Sediul secundar: ............................................
.................................................
(localitate) (strada
şi numărul)
............................................
.................................................
(judeţul)
(codul poştal)
Forma de înregistrare: ...................................................................................................................
(filială, sucursală, reprezentanţă, agenţie, punct de lucru)
Numărul de telefon: ............................... Numărul de
fax: ...............................
Adresa de poştă electronică: ............................................................................
Prezenta cerere este însoţită de un număr de..........documente,
totalizând un număr de.........
file.
Data: .............................
FALSE DECLARAŢII SAU OMISIUNI
INTENŢIONATE ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE
|
ANEXA Nr. 3 la normă
|
DATE DESPRE ACŢIONARII SOCIETĂŢII DE
ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII FACULTATIVE
|
Acţionarii societăţii de administrare - Persoane fizice
|
Nr. crt.
|
Fondatori/Acţionari Nume şi prenume
|
Statul rezident
|
Deţinere
|
Cod numeric personall
|
Nr. acţiuni
|
% din capitalul social
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acţionarii societăţii de administrare - Persoane juridice2
|
Nr. crt.
|
Fondatori/Acţionari3 Denumire
|
Statul rezident
|
Deţinere
|
Cod unic de înregistrare 4
|
Nr. acţiuni
|
% din capitalul social
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nume şi prenume împuternicit:................................................
Semnătura împuternicit:
.............................................................
Data: ...............
1 pentru persoanele fizice străine se va completa seria şi numărul
paşaportului.
2 se vor înscrie numai acţionarii societăţii cu deţineri de minim 5%
din capitalul social, ultima linie fiind completată cu „alţi acţionari persoane
fizice/juridice cu deţineri sub 5%" şi, respectiv totalul deţinerilor
acestora
3 se va completa
începând cu structura acţionariatului societăţii care solicită autorizarea.
Pentru fiecare acţionar semnificativ, persoană
juridică, se va completa o nouă pagină precizându-se structura acţionariatului
acestuia până la nivel de acţionar persoană fizică inclusiv. Nu se completează
în cazul societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi al
celor la care statul sau o autoritate a administraţiei publice este acţionar
sau asociat, precizându-se această situaţie.
4 pentru persoanele juridice străine se va completa numărul de
înregistrare la instituţia similară Oficiului Registrului Comerţului din statul
de origine.
FALSE DECLARAŢII SAU OMISIUNI INTENŢIONATE ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE
ANEXA Nr. 4 la normă
|
INFORMAŢII DESPRE MEMBRII
CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE1/COMITETULUI DE DIRECŢIE
|
Numele şi prenumele
|
Funcţia2
|
Codul numeric personal
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nume şi prenume împuternicit:...................................................
Semnătură împuternicit:
.......................................................
Data:
..........................
1 Consiliul de Administraţie va conţine minim 3 membri şi va avea
număr impar;
2 se va completa, după caz, cu: CA - membru în Consiliul de
Administraţie, CD - membru Comitetul de Direcţie
FALSE DECLARAŢII SAU OMISIUNI INTENŢIONATE ALE
UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE
CHESTIONAR
pentru membrii Consiliului de Administraţie şi
membrii Comitetului de Direcţie
Acest chestionar va fi completat de către fiecare
dintre membrii Consiliului de Administraţie şi membrii Comitetului de Direcţie
ai societăţii de administrare. Chestionarul se întocmeşte potrivit acestui
model; este obligatoriu a se răspunde la toate întrebările. Nu sunt acceptate
chestionarele semnate prin reprezentare.
1. Denumirea şi adresa sediului societăţii pentru care
se comunică informaţiile:
....................................................................................................................................
2. Identitatea membrului (numele şi prenumele, CNP,
seria şi numărul actului de identitate, emitentul şi data emiterii acestuia,
data şi locul naşterii, cetăţenia şi domiciliul). Pentru cetăţenii străini se
va preciza, dacă este cazul, şi data de la care au domiciliul/reşedinţa în
România.
....................................................................................................................................
3. Funcţia pe care o exercitaţi în cadrul societăţii.
Se va prezenta şi o scurtă descriere a atribuţiilor şi responsabilităţilor
aferente.
....................................................................................................................................
4. Comunicaţi orice informaţii suplimentare care ar
putea fi considerate relevante pentru aprecierea calificării, experienţei
profesionale şi a onorabilităţii dumneavoastră.
....................................................................................................................................
5. Aţi fost sau sunteţi acţionar semnificativ (care
deţine cel puţin 10% din capitalul social sau din drepturile de vot) ori
asociat într-o societate comercială? In această eventualitate, precizaţi
denumirea societăţii comerciale şi nivelul participaţiei dumneavoastră.
....................................................................................................................................
6. Ati exercitat activităţi, pentru care, potrivit
dispoziţiilor legale aplicabile era prevăzută obligativitatea obţinerii unei
aprobări de la o autoritate de reglementare, supraveghere şi/sau control din
domeniul financiar-bancar din România sau din străinătate?
....................................................................................................................................
7. Aţi avut, dumneavoastră sau societăţile la care aţi
exercitat ori exercitaţi responsabilităţi de conducere şi/sau de administrare
ori la care sunteţi sau aţi fost acţionar semnificativ ori asociat, dificultăţi
financiare majore sau v-aţi aflat dumneavoastră ori respectivele entităţi în
alte situaţii care să fi condus la proceduri judiciare sau extrajudiciare,
finalizate ori aflate în curs de desfăşurare? Dacă da, faceţi orice precizare
utilă.
....................................................................................................................................
8. Ati făcut parte din Consiliul de Administraţie sau
din conducerea unei societăţi care a înregistrat o evoluţie necorespunzătoare a
indicatorilor de prudenţă sau a făcut obiectul unor măsuri de supraveghere
specială, de administrare specială ori al altor măsuri similare instituite de
către o autoritate competentă?
....................................................................................................................................
9. Autorităţile însărcinate cu supravegherea în
domeniul financiar-bancar din România sau din străinătate v-au refuzat vreo
autorizaţie ori v-au aplicat vreo sancţiune dumneavoastră personal? Dar
vreuneia dintre entităţile la care aţi exercitat ori exercitaţi responsabilităţi
de conducere şi/sau de administrare ori la care sunteţi sau aţi fost acţionai
semnificativ ori asociat? Dacă da, daţi detalii, indiferent dacă între timp a
intervenit reabilitarea (se vor indica: autoritatea care a dispus sancţionarea,
fapta sancţionată, sancţiunea şi data aplicării sancţiunii).
....................................................................................................................................
10. Sunteţi membru în Consiliul de Administraţie sau
conducător al unei alte societăţi de administrare a fondurilor de pensii
facultative, al unei instituţii de credit care îndeplineşte funcţie de
depozitar sau al unei societăţi de servicii de investiţii financiare ? Dacă da,
faceţi orice precizare utilă.
....................................................................................................................................
11. Sunteţi angajat sau aveţi o relaţie contractuală
cu o altă societate de administrare a investiţiilor, societate de asigurare,
societate de servicii de investiţii financiare sau instituţie de credit care
îndeplineşte funcţie de depozitar? Dacă da, faceţi orice precizare utilă.
....................................................................................................................................
Semnătura:.....................
Data:............................
FALSE DECLARAŢII SAU OMISIUNI INTENŢIONATE ALE
UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE
ANEXA Nr. 5 la normă
Specimene1
de semnătură pentru membrii Consiliului de Administraţie/ Comitetului de Direcţie
.............................................................................................................................................................
(denumirea societăţii care solicită autorizare de
administrare a fondurilor de pensii facultative )
înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului cu număr .............. având cod unic de
înregistrare...........................
Nr.
crt.
|
Numele şi prenumele
|
Calitatea descifrabil
|
Semnătura
|
1)
|
........................................
|
..................................
|
|
2)
|
........................................
|
..................................
|
|
3)
|
........................................
|
..................................
|
|
1 Prezenta anexă se va completa în faţa reprezentantului Comisiei.
Dacă unul dintre membrii Consiliului de Administraţie/Comitetului de Direcţie
nu poate semna în aceste condiţii se va depune o declaraţie notarială privind
specimenul de semnătură.
ANEXA Nr. 6 la normă
Declaraţie 1
privind afilierea
Declaraţia se întocmeşte potrivit acestui model. Nu
sunt acceptate declaraţiile semnate prin reprezentare.
Subsemnatul
.........................................................................................,
cu domiciliul
în...........................................................................,
posesor al actului de identitate tip ...., seria..... nr..............., eliberat de .......................... la data
de ........................, valabil până la data de
……………….CNP ....................................., în calitate de2
.........................................................
al societăţii de administrare a fondului de pensii facultative
..........................................................................,
declar prin prezenta că am/nu am calitatea de persoană afiliată, în raport cu o persoană fizică sau
juridică, aşa cum este definită la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 204/2006
privind pensiile facultative.
Relaţii de afiliere:
Nr. crt.
|
Denumirea societăţii/numele şi
prenumele persoanei fizice
|
Statul rezident al
societăţii în care sunt deţinute acţiuni
|
Participare la
capitalul social al societăţii/ drepturile
de vot(%)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Data..................
Semnătura....................
1 se completează BI pentru buletin de identitate sau CI pentru carte
de identitate sau PAS pentru paşaport, în cazul persoanelor fizice străine.
2 se completează funcţia deţinută: acţionar, membru în Consiliul de
Administraţie, membru în Comitetul de Direcţie.
FALSE DECLARAŢII
SAU OMISIUNI INTENŢIONATE ALE UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII
PENALE
ANEXA Nr. 7 la normă
Declaraţie 2
privind deţinerile reprezentând cel puţin 5% din capitalul social sau
din drepturile de vot ale unei societăţi
Declaraţia se întocmeşte potrivit acestui model. Nu
sunt acceptate declaraţiile semnate prin reprezentare.
Subsemnatul
.........................................................................................,
cu domiciliul
în...........................................................................,
posesor al actului de identitate tip ...., seria..... nr...............,
eliberat de .......................... la data de ........................,
valabil până la data de………..CNP
....................................., în calitate de2
..................................................................................al
societăţii de administrare a fondului de pensii facultative
..................................................................., declar
prin prezenta că am/nu am deţineri
care reprezintă cel puţin 5% din capitalul social sau al drepturilor de vot:
Deţineri individuale:
Nr. crt.
|
Denumirea societăţii în care sunt
deţinute acţiuni
|
Statul rezident al
societăţii în care sunt deţinute acţiuni
|
Participare la
capitalul social al societăţii/ drepturile de vot(%)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Data..................
Semnătura....................
1 Se completează BI pentru buletin de identitate sau CI pentru cartea
de identitate sau PAS pentru paşaport, în cazul persoanelor fizice străine.
2 Se completează funcţia deţinută: membru în consiliul de
administraţie, conducător, înlocuitor al conducătorului.
FALSE DECLARAŢII SAU OMISIUNI INTENŢIONATE ALE
UNOR FAPTE POT CONSTITUI ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII PENALE