HOTARARE Nr
HOTARARE Nr.
1023 din 6 octombrie 2010
pentru aprobarea bugetului
de venituri si cheltuieli pe anul 2010 al Regiei Autonome „Editura Didactica si
Pedagogica", regie autonoma aflata în coordonarea Ministerului Educatiei,
Cercetarii, Tineretului si Sportului
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 765 din 16 noiembrie 2010
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor
operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
203/2009,
în temeiul art. 108 din
Constituţia României, republicată, al art. 5 lit. j) din Hotărârea Guvernului
nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor
Publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 15 alin. (1) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri
financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008,
cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă bugetul de venituri şi
cheltuieli pe anul 2010 al Regiei Autonome „Editura Didactică şi
Pedagogică", regie autonomă aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului, prevăzut în anexa*) care face parte din
prezenta hotărâre.
(2) In termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei hotărâri, defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi
în bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei Autonome „Editura Didactică şi
Pedagogică" se va face de către Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului, cu aprobarea secretarului de stat coordonator.
Art. 2. - (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor
totale înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei Autonome
„Editura Didactică şi Pedagogică", prevăzut la art. 1, reprezintă limite
maxime, care nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu
aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cu
avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al
Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(2) In cazul în care în execuţie se înregistrează
nerealizări ale veniturilor totale aprobate, Regia Autonomă „Editura Didactică
şi Pedagogică" va putea efectua cheltuieli totale aferente veniturilor
totale, proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea
în indicatorii de eficienţă aprobaţi.
Art. 3. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 2
constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 5.000 lei.
(2) Contravenţiei prevăzute la alin. (1) i se aplică
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Contravenţia se constată de organele de control
financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, iar amenda se aplică
managerului regiei vinovat de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marko Bela
Ministrul educaţiei,
cercetării, tineretului şi sportului,
Daniel Petru Funeriu
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Ioan Nelu Botiş
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
ANEXĂ
MINISTERUL EDUCAŢIEI,
CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
Operatorul economic: Regia Autonomă „Editura Didactică
şi Pedagogică"
Sediul: Municipiul Bucureşti, str. Spiru Haret nr. 12,
sectorul 1
Cod unic de înregistrare: RO 1589983
Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2010
mii lei
|
|
INDICATORI
|
Nr. rd.
|
Propuneri BVC
rectificat 2010
|
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
|
I.
|
|
|
VENITURI TOTALE (rd. 2+10+15)
|
1
|
4.112,35
|
|
|
1
|
|
Venituri din exploatare, din care:
|
2
|
4.082,35
|
|
|
|
a)
|
din producţia vândută
|
3
|
3.482.35
|
|
|
|
b)
|
din vânzarea mărfurilor
|
4
|
450.00
|
|
|
|
c)
|
din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din
care:
|
5
|
|
|
|
|
|
subvenţii, cf prevederilor legale în vigoare
|
6
|
|
|
|
|
|
transferuri, cf prevederilor legale în vigoare
|
7
|
|
|
|
|
d)
|
producţia de imobilizări
|
8
|
|
|
|
|
e)
|
alte venituri de exploatare
|
9
|
150.00
|
|
|
2
|
|
Venituri financiare, din care:
|
10
|
30,00
|
|
|
|
a)
|
din imobilizări financiare
|
11
|
|
|
|
|
b)
|
din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele
imobilizate
|
12
|
|
|
|
|
c)
|
din dobânzi
|
13
|
15.00
|
|
|
|
d)
|
alte venituri financiare
|
14
|
15,00
|
|
|
3
|
|
Venituri extraordinare
|
15
|
|
|
II.
|
|
|
CHELTUIELI TOTALE (rd.17+48+51)
|
16
|
3.745,52
|
|
|
1
|
|
Cheltuieli de exploatare, din care:
|
17
|
3.730.52
|
|
|
|
a)
|
cheltuieli materiale
|
18
|
72,40
|
|
|
|
b)
|
alte cheltuieli externe (cu energic şi apă)
|
19
|
|
|
|
|
c)
|
cheltuieli privind mărfurile
|
20
|
138,49
|
|
|
|
d)
|
cheltuieli cu personalul, din care:
|
21
|
1.251,05
|
|
|
|
|
d1. cheltuieli cu salariile
|
22
|
936.95
|
|
|
|
|
d2. cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială şi alte
obligaţii legale, din care:
|
23
|
260,00
|
|
|
|
|
ch. privind contribuţia la asigurări sociale
|
24
|
194,89
|
|
|
|
|
ch. privind contribuţia la asigurări pt. şomaj
|
25
|
4,68
|
|
|
|
|
ch. privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate
|
26
|
48,72
|
|
|
|
|
ch. privind contribuţiile la fondurile speciale aferente fondului
de salarii
|
27
|
11,71
|
|
|
|
|
d3. alte cheltuieli cu personalul, din care:
|
28
|
54,10
|
|
|
|
|
d3.l) ch. sociale prevăzute prin art.
21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi
completarile ulterioare, din care:
|
29
|
3,24
|
|
|
|
|
tichete de creşă. cf. Legii nr. 193 2006. cu modificările şi
completările ulterioare
|
30
|
|
|
|
|
|
tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr.
193/2006, cu modificările şi completările ulterioare
|
31
|
15,50
|
|
|
|
|
d3.2) tichete de masa
|
32
|
35,36
|
|
|
|
|
d3.3) tichete de vacanţă
|
33
|
|
|
|
|
e)
|
ch. cu plăţile compensatorii cf. CCM aferente disponibilizărilor
potrivit programelor de disponibilizări
|
34
|
|
|
|
|
f)
|
ch. cu drepturile salariale cuvenite în baza unor hotărâri
judecătoreşti
|
35
|
|
|
|
|
g)
|
ch, cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale
|
36
|
62,00
|
|
|
|
h)
|
ch. cu prestaţiile externe
|
37
|
1,661.61
|
|
|
|
i)
|
alte cheltuieli de exploatare, din care:
|
38
|
544,97
|
|
|
|
|
Total cheltuieli contract de mandat
|
|
108,53
|
|
|
|
|
i.1) contract de mandat
|
39
|
83,64
|
|
|
|
|
i.1.1) ch. cu protecţia socială
|
|
23,22
|
|
|
|
|
i.1.2) contribuţia la CAS
|
|
17,40
|
|
|
|
|
i.1.3) contribuţia la şomaj
|
|
0,42
|
|
|
|
|
i.1.4) contribuţia la CASS
|
|
4,35
|
|
|
|
|
i.1.5) fonduri speciale
|
|
1,05
|
|
|
|
|
i.1.6.) cheltuieli sociale în limita a 2% calculat la i.1)
|
|
1.67
|
|
|
|
|
i2) ch. de protocol, din care:
|
40
|
2,46
|
|
|
|
|
tichete cadou potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare
|
41
|
|
|
|
|
|
i3) ch. de reclamă şi publicitate, din
care:
|
42
|
3.00
|
|
|
|
|
tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate,
potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare
|
43
|
|
|
|
|
|
tichete cadou pentru campanii de
marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, potrivit
Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare
|
44
|
|
|
|
|
|
i4) ch. cu sponsorizarea
|
45
|
|
|
|
|
|
i5) ch. cu taxa pentru activitatea de exploatare a resurselor
minerale
|
46
|
|
|
|
|
|
i6) ch. cu redevenţa pentru concesionarea bunurilor
|
47
|
|
|
|
2
|
|
Cheltuieli financiare, din care:
|
48
|
15,00
|
|
|
|
a)
|
cheltuieli privind dobânzile
|
49
|
|
|
|
|
b)
|
alte cheltuieli financiare
|
50
|
15.00
|
|
|
3
|
|
Cheltuieli extraordinare
|
51
|
|
|
III
|
|
|
REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)
|
52
|
366,83
|
|
IV
|
|
|
IMPOZIT PE PROFIT
|
53
|
58,69
|
|
V
|
|
|
PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPA DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:
|
54
|
308,14
|
|
|
1
|
|
Rezerve legale
|
55
|
|
|
|
2
|
|
Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege
|
56
|
|
|
|
3
|
|
Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi
|
57
|
|
|
|
4
|
|
Constituirea surselor proprii de finanţare pt. Proiectele
cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor
necesare rambursării ratelor de capital plăţii dobânzilor, comisioanelor şi
altor costuri aferente acestor împrumuturi externe
|
58
|
|
|
|
5
|
|
Alte repartizări prevăzute de lege
|
59
|
|
|
|
6
|
|
Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 55,56, 57,58 şi 59
|
60
|
308,14
|
|
|
7
|
|
Participarea salariaţilor la profit în limita a 5% din profitul
net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la
nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă
|
61
|
15,41
|
|
|
8
|
|
Minimum 90% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul
regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale
şi societăţilor cu capital
integral sau majoritar de stat
|
62
|
277,33
|
|
|
9
|
|
Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 sc
repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare
|
63
|
15,40
|
|
VI
|
|
|
SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:
|
64
|
62,00
|
|
|
1
|
|
Surse proprii
|
65
|
62,00
|
|
|
2
|
|
Alocaţii de la buget
|
66
|
|
|
|
3
|
|
Credite bancare
|
67
|
|
|
|
|
a)
|
interne
|
68
|
|
|
|
|
b)
|
externe
|
69
|
|
|
|
4
|
|
Alte surse
|
70
|
|
|
VII
|
|
|
CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din
care:
|
71
|
62,00
|
|
|
1
|
|
Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente
investiţiilor în curs la finele anului
|
72
|
|
|
|
2
|
|
Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii
|
73
|
|
|
|
|
a)
|
interne
|
74
|
|
|
|
|
b)
|
externe
|
75
|
|
|
VIII
|
|
|
REZERVE, din care:
|
76
|
|
|
|
1
|
|
Rezerve legale
|
77
|
|
|
|
2
|
|
Rezerve statutare
|
78
|
|
|
|
3
|
|
Alte rezerve
|
79
|
|
|
IX
|
|
|
DATE DE FUNDAMENTARE
|
80
|
|
|
|
1
|
|
Venituri totale
|
81
|
4.112.35
|
|
|
2
|
|
Cheltuieli aferente veniturilor totale
|
82
|
3.745.52
|
|
|
3
|
|
Nr. prognozat de personal la finele anului
|
83
|
62,00
|
|
|
4
|
|
Nr. mediu de salariaţi total
|
84
|
62.00
|
|
|
5
|
|
Fond de salarii, din care:
|
85
|
936,95
|
|
|
|
a)
|
fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract
individual de muncă
|
86
|
935,34
|
|
|
|
b)
|
alte cheltuieli cu personalul
|
87
|
1,61
|
|
|
6
|
|
Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)
|
88
|
1.257,18
|
|
|
7
|
|
Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri curente
(lei/persoană) (rd. 81/84)
|
89
|
|
|
|
8
|
|
Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri
comparabile (lei/persoană) (rd. 81/84 x ICP)
|
90
|
|
|
|
9
|
|
Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu
(unităţi fizice/persoană)
|
91
|
9.866,18
|
|
|
10
|
|
Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (cheltuieli
totale/venituri totale)xl000=(rd.l6/rd.l) x 1000
|
92
|
910,80
|
|
|
11
|
|
Plăţi restante
|
93
|
|
|
|
|
a)
|
preţuri curente
|
94
|
|
|
|
|
b)
|
preţuri comparabile
|
95
|
|
|
|
12
|
|
Creanţe restante
|
96
|
|
|
|
|
a)
|
preţuri curente
|
97
|
|
|
|
|
b)
|
preţuri comparabile
|
98
|
|
|
ANONIM a comentat
Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com

Decretul 358 1948
What type of loan do you need?
Personal loan
Car loan
Refinancing
Mortgage
Business capital (start or expand your business)
Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone?
Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1023/2010
|