Hotărârea Nr.1010 din 20.12.2018privind actualizarea datelor de identificare şi a valorilor de inventar ale unor imobile aparţinând domeniului public al statului şi transmiterea unor părţi din acestea din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţii „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila" ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 10 din 04 ianuarie 2019
Având în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1) şi art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Datele de identificare şi valorile de inventar ale imobilelor aparţinând domeniului public al statului, înregistrate la poziţiile cu nr. M.F. 158755 şi 158756 din anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, se actualizează potrivit anexei nr. 1. Articolul 2
(1) Se aprobă transmiterea unor părţi din imobilele având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţii „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila".
(2) Suprafeţele de teren transmise potrivit alin. (1) nu pot primi altă destinaţie. Articolul 3Predarea-preluarea părţilor din imobile prevăzute la art. 2 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4După predarea-preluarea părţilor din imobile transmise potrivit art. 2 alin. (1), Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Brăila, şi Ministerul Transporturilor îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, vor efectua modificarea corespunzătoare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Articolul 5 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul justiţiei, Tudorel Toader Ministrul transporturilor, Lucian Şova Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici ANEXA Nr. 1DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor la care se modifică descrierea tehnică şi valoarea de inventar, imobile aflate în administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila - CUI 4342987
Nr. M.F. |
Cod de clasificare |
Denumire |
Descriere tehnică |
Vecinătăţi |
Adresa |
Anul dobândirii/ dării în folosinţă |
Valoare de inventar (în lei) |
Situaţie juridică |
Tip bun (mobil/ imobil) |
Baza legală |
În administrare/ concesiune |
Concesiune/ Închiriat/ Dat cu titlu gratuit |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
158755 |
8.05.01 |
Terenuri arabile extravilan, tarlaua 195, parcela 1277/2 |
Suprafeţe = 553.422 mp, nr. cadastral 3330, extras CF nr. 70860/Vădeni/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Brăila; comuna Vădeni, nr. - |
1984 |
2.653.692 |
Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
158756 |
8.05.01 |
Terenuri arabile extravilan, tarlaua 196, parcela 1287/4 |
Suprafeţe = 116.578 mp, nr. cadastral 3331, extras CF nr. 70843/Vădeni/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Brăila; comuna Vădeni, nr. - |
1984 |
542.843 |
Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
ANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE a părţilor de imobile aflate în domeniul public al statului care se transmit din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţii „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila"
Nr. MFP |
Codul de clasificare |
Denumirea bunului |
Adresa |
Elementele-cadru de descriere tehnică a părţilor de imobile aflate în domeniul public al statului care se transmit din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţii „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila" |
Valoarea de inventar totală a bunului din care se transmite partea de imobil care face obiectul transmiterii (lei) |
Valoarea părţii bunului care se transmite (lei) |
Valoarea părţii bunului care nu se transmite (lei) |
Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI |
Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI |
158755 - parţial |
8.05.01. |
Terenuri arabile extravilan, tarlaua 195, parcela 1277/2 |
Ţara: România; judeţul: Brăila; comuna Vădeni |
Suprafaţă teren 83.679 mp, din suprafaţa totală de 553.422 mp Nr. cadastral 3330 Extras CF nr. 70860/16.04.2018 |
2.653.692 |
400.822 |
2.252.870 |
Statul român, din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila CUI - 4342987 |
Statul român, în administrarea Ministerului Transporturilor CUI - 13633330 |
Nr. MFP |
Codul de clasificare |
Denumirea bunului |
Adresa |
Elementele-cadru de descriere tehnică a părţilor de imobile aflate în domeniul public al statului care se transmit din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţii „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila" |
Valoarea de inventar totală a bunului din care se transmite partea de imobil care face obiectul transmiterii (lei) |
Valoarea părţii bunului care se transmite (lei) |
Valoarea părţii bunului care nu se transmite (lei) |
Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI |
Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI |
158756 - parţial |
8.05.01. |
Terenuri arabile extravilan, tarlaua 196, parcela 1287/4 |
Ţara: România; judeţul: Brăila; comuna Vădeni |
Suprafaţă teren 49.662 mp, din suprafaţa totală de 116.578 mp Nr. cadastral 3331 Extras CF nr. 70843/11.04.2018 |
542.843 |
230.432 |
312.411 |
Statul român, din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila CUI - 4342987 |
Statul român, în administrarea Ministerului Transporturilor CUI - 13633330 |
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1010/2018
|