HOTARARE*1)    din 23 septembrie 1998

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 637 din 27 decembrie 1999

                     CAZUL PETRA IMPOTRIVA ROMANIEI
                         (115/1997/899/1.111)

    *1) Nota traducatorului.
    Versiunile originale sunt in limbile franceza si engleza.
    Intrucat versiunile in limbile franceza si engleza folosesc inconsecvent denumirile unor institutii si functii, traducerea a fost adaptata, folosindu-se numai denumirile valabile astazi, cu exceptia cazurilor expres indicate. In ceea ce priveste actele procedurale, terminologia traducerii s-a supus regulilor intertemporale.

                                SUMAR
                    Hotarare pronuntata de o Camera

    Romania - controlul corespondentei unui detinut cu Comisia Europeana pentru Drepturile Omului

    I. Articolul 8 din conventie

    A. Obiectul litigiului
    Prin cererea ce face obiectul de analiza al Curtii, reclamantul invoca incalcarea dreptului sau de corespondenta cu Comisia, cu familia si cu autoritatile nationale.
    Competenta ratione materiae a Curtii se exercita in limitele deciziei Comisiei privind admisibilitatea unei plangeri, or, Comisia a opinat ca a avut loc o incalcare a art. 8 prin faptul ca a fost deschisa si intarziata corespondenta dintre reclamant si Comisie.
    Dosarul cauzei nu contine nici o scrisoare adresata de reclamant familiei sale sau autoritatilor din tara sa, care sa fie interceptata si controlata de autoritatile penitenciarului.
    Curtea considera ca nu trebuie sa ia in discutie aceste capete de cerere.

    B. Respectarea art. 8
    Recapitularea jurisprudentei Curtii
    Dispozitii interne aplicabile in materia controlului corespondentei detinutilor: Legea nr. 23/1969 lasa prea multa libertate de decizie autoritatilor nationale. Controlul corespondentei pare a fi automat, independent de orice decizie a vreunei autoritati judecatoresti si nesupus cailor de atac.
    Regulamentul de aplicare: nepublicat, reclamantul nu a putut lua cunostinta de el.
    Guvernul nu contesta concluziile Comisiei: dreptul intern nu corespunde cerintei de accesibilitate, impusa de art. 8 alin. 2 din conventie, si nu indica destul de clar intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor.
    Reclamantul nu s-a bucurat de protectia minima ceruta de preeminenta dreptului intr-o societate democratica. Ingradirea criticata nu este prevazuta de lege.
    Curtea nu considera ca este necesar sa verifice in cauza respectarea celorlalte cerinte ale alin. 2 al art. 8.
    Concluzie: incalcare (unanimitate).

    II. Articolul 25 alineatul 1 din conventie

    Recapitularea jurisprudentei Curtii
    Reclamantul a afirmat in fata Comisiei ca a fost amenintat de doua ori de catre autoritatile penitenciarului atunci cand a cerut sa scrie Comisiei - afirmatii nedezmintite de catre Guvernul parat.
    Curtea apreciaza ca aceasta imprejurare constituie o forma de presiune ilegala si inacceptabila, care a ingradit dreptul la recurs individual.
    Concluzie: incalcare (unanimitate).

    III. Articolul 50 din conventie

    A. Daune morale
    Acordarea unei anumite sume

    B. Cheltuieli de judecata
    Absenta cererii de restituire a acestora
    Concluzie: Statul parat trebuie sa plateasca reclamantului o anumita suma cu titlu de daune morale (unanimitate).

    REFERINTE LA JURISPRUDENTA CURTII
    25 martie 1983, Silver si altii impotriva Regatului Unit; 25 martie 1992, Campbell impotriva Regatului Unit; 15 noiembrie 1996, Calogero Diana impotriva Italiei; 19 februarie 1998, Guerra si altii impotriva Italiei; 25 mai 1998, Kurt impotriva Turciei.

    In cazul Petra impotriva Romaniei*2),

    Notele grefierului:
    *2) Cauza are nr. 115/1997/899/1.111. Primele doua numele indica pozitia din anul introducerii plangerii, iar ultimele doua arata locul sau pe lista cuprinzand cauzele cu judecarea carora Curtea a fost investita de la inceput si pe lista cuprinzand plangerile initiale corespunzatoare (a Comisiei).

    Curtea Europeana a Drepturilor Omului, constituita, conform art. 43 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (conventia) si dispozitiilor aplicabile ale Regulamentului sau B*3), intr-un complet de judecata alcatuit din judecatorii mentionati mai jos:
    Domnul R. Bernhardt, presedinte;
    Domnul L.-E. Pettiti;
    Domnul A. Spielmann;
    Domnul N. Valticos;
    Sir John Freeland;
    Domnul G. Mifsud Bonnici;
    Domnul P. Kuris;
    Domnul M. Voicu;
    Domnul V. Toumanov,
    precum si din domnii H. Petzold, grefier, si P.J. Mahoney, grefier adjunct,
    dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 23 mai si la 24 august 1998,
    pronunta hotararea urmatoare, adoptata la 24 august 1998.
------------
    *3) Regulamentul B, intrat in vigoare la 2 octombrie 1998, se aplica in toate cauzele care privesc statele angajate in Protocolul nr. 9.

    PROCEDURA
    1. Cauza a fost deferita Curtii de catre Comisia Europeana pentru Drepturile Omului (Comisia) la 15 decembrie 1997, apoi la 21 ianuarie 1998 de catre domnul Ioan Petra (reclamantul), cetatean roman, in interiorul termenului de 3 luni prevazut la art. 32 alin. 1 si la art. 47 din conventie. La originea cauzei se afla o plangere (nr. 27.273/95) indreptata impotriva Romaniei, prin care reclamantul sesizase Comisia la 19 noiembrie 1994 in temeiul art. 25.
    Cererea Comisiei face trimitere la art. 44 si 48, precum si la declaratia romana prin care se recunoaste jurisdictia obligatorie a Curtii (art. 46). Plangerea reclamantului face trimitere la art. 44 si 48 din conventie, asa cum au fost modificate prin Protocolul nr. 9 pe care Romania l-a ratificat. Ele au ca obiect obtinerea unei decizii care sa stabileasca daca situatia de fapt din cauza demonstreaza o incalcare de catre statul parat a cerintelor art. 8 si 25 din conventie.
    2. Reclamantul l-a desemnat pe domnul D. Cosma, avocat in Baroul Bucuresti, pentru a-l reprezenta (art. 31 din Regulamentul B).
    3. Camera care urma sa se constituie ii includea de drept pe domnul M. Voicu, judecator ales de nationalitate romana (art. 43 din conventie), si pe domnul R. Bernhardt, vicepresedinte al Curtii [art. 21 alin. 4 b)]. La 31 ianuarie 1998, in prezenta grefierului, vicepresedintele a tras la sorti numele celorlalti 7 membri, si anume: domnii L.-E. Pettiti, A. Spielmann, N. Valticos, Sir John Freeland, domnii G. Mifsud Bonnici, P. Kuris si V. Toumanov (art. 43 in fine din Conventie si art. 21 alin. 5 din Regulamentul B).
    4. In calitatea sa de presedinte al Camerei (art. 21 alin. 6 din Regulamentul B), domnul Bernhardt i-a consultat, prin intermediul grefierului adjunct, pe domnul A. Ciobanu-Dordea, agentul Guvernului roman (Guvernul), pe avocatul reclamantului si pe delegatul Comisiei, domnul C. Birsan, cu privire la organizarea procedurii (art. 39 alin. 1 si art. 40). Conform ordonantei date ulterior, grefierul a primit memoriul Guvernului si al reclamantului la 9 si, respectiv, la 15 aprilie 1998.
    5. La 26 februarie 1998 Comisia a prezentat dosarul procedurilor care se desfasurasera in fata ei; grefierul o invitase sa faca aceasta conform instructiunilor presedintelui Curtii.
    6. La 24 aprilie 1998 completul de judecata a renuntat sa se reuneasca in sedinta, dupa ce a constatat indeplinirea conditiilor cerute de o astfel de derogare de la procedura obisnuita (art. 27 si 40 din Regulamentul B).

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei
    7. Nascut in 1941, domnul Ioan Petra este in prezent detinut la Penitenciarul din Aiud (judetul Alba). El se afla in executarea unei pedepse de 15 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor, aplicata la 30 aprilie 1991 de catre Tribunalul judetean Targu Mures.
    8. La 10 ianuarie 1994 sotia reclamantului care era detinut la Penitenciarul Margineni (judetul Dambovita) s-a adresat Comisiei. Ea se plangea ca sotul sau nu beneficiase de un proces echitabil in fata tribunalului. Intre altele, ea facea cunoscute dificultatile intampinate de catre sotul sau in transmiterea corespondentei din penitenciar.
    9. La 20 mai 1994 reclamantul a adresat o scrisoare Comisiei, prin intermediul sotiei, si a cerut ca orice corespondenta sa ii fie trimisa la domiciliu. La 22 iulie 1994 Comisia a solicitat reclamantului informatii suplimentare si documente pentru a-si sustine plangerea.
    10. La 30 octombrie si la 9 noiembrie 1994 domnul Petra a scris Comisiei, prin intermediul sotiei, si a facut cunoscut ca administratia penitenciarului nu ii permitea sa completeze formularul de cerere.
    11. La 21 ianuarie 1995 a trimis din inchisoarea de la Margineni o scrisoare care a parvenit Comisiei la 14 februarie 1995. Scrisa pe hartia regulamentara a penitenciarului, ea avea un numar de inregistrare si provenea din Bucuresti, intr-un plic cu antetul Ministerului Justitiei. Desi era mentionata ca anexa, Hotararea din 30 aprilie 1991 lipsea. Aceasta scrisoare avea un scris diferit de al precedentelor.
    12. La 22 februarie 1995 Comisia a trimis reclamantului un formular de cerere.
    Completat de catre reclamant la 9 martie 1995, formularul mentionat a fost trimis Directiei Generale a Penitenciarelor la 17 aprilie 1995. In formular nu figura nici o referinta la o eventuala ingradire a corespondentei.
    13. La 18 iulie 1995, ca raspuns la o intrebare a Comisiei cu privire la scrisul diferit al corespondentei primite de catre aceasta, domnul Petra a aratat ca fusese ajutat de catre un coleg "fara nici o legatura cu cauza, un om discret si dezinteresat". El a adaugat ca autoritatile penitenciarului ii informasera despre trimiterea documentelor cerute de Comisie, care, cu toate acestea, nu primise nici unul.
    Referindu-se si la dreptul la respectarea corespondentei sale, el a subliniat ca directorul penitenciarului, desi foarte "flexibil", nu putea sa il ajute mai mult, intrucat administratia era obligata sa aplice Legea nr. 23/1969 asupra executarii pedepselor si regulamentul sau "secret" de aplicare. El invoca din acest motiv o incalcare a art. 8 si 25 din Conventie.
    14. Reclamantul afirma ca nu a primit niciodata scrisoarea din 19 octombrie 1995 prin care Comisia il informa, intre altele, de transmiterea plangerii sale catre Guvern.
    15. La 9 decembrie 1995 domnul Petra a trimis o scrisoare expediata de sotia sa, informand Comisia ca la 26 septembrie 1995 a fost transferat la Penitenciarul Aiud si ca, atunci cand ceruse permisiunea de a comunica schimbarea de adresa, i s-a raspuns: "Consiliul Europei se afla la Aiud si nu in alta parte" si ca, daca insista, va fi supus regimului de detentie special.
    16. La 4 ianuarie 1996 doamna Petra a informat Comisia ca sotul ei insista in plangerea sa si ca denunta ingerinta sistematica a autoritatilor penitenciarului in corespondenta sa cu Comisia. La 26 ianuarie 1996 aceasta a raspuns pe adresa Penitenciarului Aiud.
    17. La 22 aprilie 1996 sotia reclamantului a scris Comisiei pentru a se plange de conditiile de detentie ale sotului sau, care ocupa, impreuna cu inca cinci detinuti, o celula de 12 mp si era supus unor tratamente inumane de catre gardieni. Reclamantul refuzase sa ii comunice numele gardienilor care ii bateau pe detinuti, fiindu-i mult prea teama.
    18. Domnul Petra nu a luat cunostinta de transmiterea plangerii sale catre Guvern decat in aprilie 1996, cand a primit o copie de pe scrisoarea din 19 octombrie 1995 si de pe documentele pertinente.
    19. Intr-o scrisoare din 24 mai 1996, trimisa prin intermediul sotiei, reclamantul s-a plans din nou de cenzurarea corespondentei sale si a afirmat ca este obligat sa ii prezinte scrisorile directorului penitenciarului, care le transmite Directiei penitenciarelor din Bucuresti, si ca el nu este niciodata sigur ca scrisorile ii sunt efectiv transmise la Strasbourg.
    20. La 13 iulie 1996 Guvernul a depus la Comisie toate documentele privitoare la procedura juridica care s-a finalizat prin condamnarea reclamantului.
    21. La 3 ianuarie 1997 Comisia a primit doua scrisori aflate intr-un plic ce purta antetul Ministerului Justitiei, expediat din Bucuresti. Prima, scrisa de reclamant pe hartia regulamentara a penitenciarului, era datata 4 decembrie 1996 si purta o stampila si un numar de inregistrare. A doua era o scrisoare de insotire a sefului Directiei Generale a Penitenciarelor, generalul I.C.
    Alte doua scrisori ale reclamantului, din 24 si din 27 februarie 1997, purtand fiecare cate o stampila si un numar de inregistrare, au fost trimise din Bucuresti de catre Ministerul Justitiei la 14 martie 1997, amandoua deodata si insotite de o scrisoare a aceluiasi general I.C.
    22. Intr-o scrisoare din 9 martie 1997, trimisa prin intermediul sotiei, domnul Petra a informat Comisia ca primise decizia asupra admisibilitatii plangerii sale. El a adaugat ca scrisorile sale catre si de la Comisie erau in mod sistematic desfacute si ca scrisorile sale erau trimise Comisiei prin intermediul Directiei penitenciarelor. El a afirmat ca scrisese in plic inchis, temandu-se sa nu fie denuntat locotenent-colonelului V.C., care il amenintase, exprimandu-se astfel: "Am sa-ti dau eu tie Consiliul Europei!"
    23. La 14 august 1997 Comisia a primit o noua scrisoare redactata in penitenciar la 8 iulie 1997 pe hartie regulamentara, purtand o stampila si un numar de inregistrare, si trimisa din Bucuresti la 30 iulie 1997 intr-un plic cu antetul Ministerului Justitiei. In ea nu se facea nici o referire la o eventuala ingradire a corespondentei.
    24. La 15 aprilie 1998 reclamantul a trimis grefei Curtii memoriul sau, scris pe hartia regulamentara a penitenciarului, purtand stampila si numar de inregistrare, expediat din Bucuresti, intr-un plic cu antetul Ministerului Justitiei.

    II. Dreptul intern aplicabil

    A. Legea nr. 23/1969
    25. Dispozitiile aplicabile din Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor sunt urmatoarele:
    Art. 17
    "Condamnatii au dreptul (...) de a primi si trimite corespondenta si sume de bani."
    Art. 18
    "Drepturile condamnatilor de a primi (...) si trimite corespondenta se acorda in raport cu natura infractiunii, durata pedepsei, existenta starii de recidiva, folosirea la munca, comportarea si receptivitatea la actiunea de reeducare. (...)."
    Art. 20
    "Corespondenta, cartile, ziarele si revistele, al caror continut este apreciat de comandantul penitenciarului ca necorespunzator procesului de reeducare a condamnatului, se retin si se pastreaza la locul de detinere, predandu-i-se acestuia la punerea in libertate.
    Corespondenta cu continut necorespunzator se inainteaza, daca este cazul, organelor competente."

    B. Regulamentul de aplicare a Legii nr. 23/1969, aprobat de Consiliul de Ministri la 15 decembrie 1969
    26. Articolele aplicabile din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 23/1969 - nepublicat - dispun urmatoarele:
    Art. 75
    "Condamnatii au dreptul sa adreseze cereri, reclamatii, sesizari scrise sau verbale comandantului penitenciarului, procurorului, presedintelui tribunalului judetean in a carui raza teritoriala se afla penitenciarul, precum si altor organe.
    Administratia penitenciarului asigura condamnatilor cele necesare pentru scris.
    Art. 76
    "Cererile, reclamatiile si sesizarile adresate organelor centrale sau locale se inainteaza direct de catre penitenciar acestor organe, iar cele care au un continut necorespunzator se inainteaza Directiei Generale a Penitenciarelor, pentru a lua masurile ce se impun potrivit legii."
    Art. 77
    "Comandantul penitenciarului are obligatia ca cererile, reclamatiile si sesizarile sa fie expediate in cel mult 5 zile de la data primirii lor. Rezultatul acestora va fi adus la cunostinta condamnatului indata dupa primirea raspunsului."
    Conform tabelului anexat la regulamentul sus-mentionat detinutii condamnati pentru infractiunea de omor au dreptul sa primeasca si sa trimita cate o scrisoare la fiecare doua luni, atunci cand presteaza o munca, si cate o scrisoare la 3 luni, atunci cand nu presteaza nici o munca.

    PROCEDURA IN FATA COMISIEI
    27. Domnul Petra a sesizat Comisia la 19 noiembrie 1994. El se plangea de detentia sa [art. 5 alin. 1 lit. e) din conventie], de caracterul inechitabil al urmaririi penale (art. 6 alin. 1) si de incalcarea dreptului la respectarea corespondentei cu Comisia (art. 8 si 25).
    28. La 23 februarie 1997 Comisia a declarat admisibilitatea plangerii (nr. 27.273/1995) doar in ceea ce priveste primul capat de cerere, respingandu-le pe celelalte. Prin raportul din 30 octombrie 1997 (art. 31), Comisia a concluzionat, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 8 din conventie si ca nu se pune nici o problema distincta cu privire la art. 25. Textul integral al avizului sau figureaza in anexa la prezenta hotarare.*4)
------------
    *4) Nota grefierului: Din ratiuni de ordin practic acest text nu va figura decat in editia imprimata (Culegere de hotarari si decizii 1998), dar oricine si-l poate procura de la grefa.

    CONCLUZIILE PREZENTATE CURTII
    29. Guvernul lasa la aprecierea Curtii capatul de cerere, intemeiat pe art. 8 si 25, cu privire la controlul corespondentei reclamantului cu Comisia, si o roaga sa respinga celelalte capete de cerere.
    30. Avocatul reclamantului cere Curtii sa constate incalcarea articolelor mentionate si sa acorde clientului sau o satisfactie echitabila.

    IN DREPT

    I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din conventie

    A. Cu privire la obiectul litigiului
    31. In cererea adresata Curtii la 21 ianuarie 1998 reclamantul se plange de ingradirea dreptului sau la corespondenta (deschiderea corespondentei si intarzieri in expedierea acesteia) nu numai cu Comisia, ci si cu familia si cu autoritatile publice. El invoca art. 8 din conventie, care prevede:
    "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
    2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."
    32. Guvernul subliniaza ca domnul Petra nu a invocat niciodata in fata Comisiei ingradirea corespondentei cu autoritatile romane si sustine ca limitarea libertatii corespondentei reclamantului cu familia sa este justificata din punct de vedere al art. 8.
    33. Delegatul Comisiei nu a luat nici o pozitie in aceasta privinta.
    34. Curtea reaminteste ca, in ceea ce priveste competenta sa ratione materiae, aceasta este determinata de cadrul deciziei Comisiei asupra admisibilitatii unei cereri (a se vedea, mutatis mutandis, hotararea Guerra si altii impotriva Italiei din 19 februarie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-I, & 44). Or, Comisia a retinut la 13 ianuarie 1997 ca "fara a prejudicia fondul, capatul de cerere al reclamantului privitor la ingradirea corespondentei sale (art. 8 din conventie)", apoi, la 30 octombrie 1997, si-a expus punctul de vedere conform caruia a existat o incalcare a acestui articol, datorita "deschiderii corespondentei si intarzierii expedierii".
    Totusi, chiar daca ultimele doua capete de cerere, invocate de catre domnul Petra in plangerea sa din 21 ianuarie 1998 (paragraful 31 de mai sus), se refera la aceleasi fapte, dosarul cauzei nu contine nici o scrisoare adresata de reclamant familiei sale sau autoritatilor din tara sa, care sa fi fost interceptata si controlata de catre conducerea penitenciarelor din Margineni si din Aiud. In lipsa probelor care sa sprijine aceste sustineri, Curtea considera ca nu trebuie sa le ia in considerare.

    B. Cu privire la respectarea art. 8
    35. Reclamantul afirma ca este obligat sa prezinte scrisorile adresate Comisiei comandantului penitenciarului, care le trimite la Bucuresti, producandu-se astfel intarzieri considerabile. Cat despre corespondenta provenita de la Comisie, aceasta soseste desfacuta si cu intarzieri de mai mult de o luna. El invoca o incalcare a art. 8.
    36. De comun acord cu Guvernul si cu Comisia, Curtea apreciaza ca a avut loc "o ingerinta din partea unei autoritati publice" in exercitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondentei sale, drept garantat de alin. 1 al art. 8. O astfel de ingerinta incalca dispozitiile acestui text, daca "nu este prevazuta de lege" si nu urmareste unul sau mai multe scopuri legitime dintre cele mentionate la alin. 2. In plus, atingerea adusa dreptului trebuie sa fie "necesara intr-o societate democratica" pentru atingerea acestor scopuri (a se vedea hotararile Silver si altii impotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 32, paragraful 84, Campbell impotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 16, paragraful 34 si Calogero Diana impotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996 - V, p. 1.775, paragraful 28).
    37. Curtea reaminteste ca din moment ce o anumita lege ofera autoritatilor o putere de apreciere este imposibil sa fie redactata in termeni foarte certi, o rigiditate excesiva a textului fiind rezultatul probabil al unei astfel de griji pentru certitudine (a se vedea, printre multe altele, Hotararea Calogero Diana mai sus citata, p. 1.775, paragraful 32).
    In speta, dispozitiile interne aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt incluse in Legea nr. 23/1969 si in regulamentul sau de aplicare. Or, art. 17, 18 si 20 ale amintitei legi lasa autoritatilor nationale o marja prea mare de apreciere: legea se limiteaza la a indica, intr-o maniera foarte generala, dreptul condamnatilor de a primi si de a trimite corespondenta si acorda directorilor penitenciarelor autoritatea de a pastra orice scrisoare, ziar, carte sau revista "neadecvate reeducarii condamnatului" (paragraful 25 de mai sus). Controlul corespondentei pare deci automat, independent de orice decizie a unei autoritati judecatoresti si nesupus cailor de atac.
    Cat despre regulamentul de aplicare, acesta nu este publicat, motiv pentru care reclamantul nu a putut sa ia cunostinta de continutul acestuia.
    38. Curtea observa, in plus, faptul ca Guvernul nu contesta concluziile Comisiei, conform carora regulamentul de aplicare nu corespunde exigentei de accesibilitate cerute de art. 8 alin. 2 din conventie, iar legea romana nu indica destul de clar intinderea si modalitatile de exercitare a acestei puteri de apreciere acordate autoritatilor.
    39. In concluzie, domnul Petra nu s-a bucurat de protectia minima ceruta de preeminenta dreptului intr-o societate democratica (Hotararea Calogero Diana mai sus citata, p. 1.776, paragraful 33). Prin urmare, Curtea constata ca ingerinta in discutie nu era prevazuta de lege si ca a avut loc o incalcare a art. 8.
    40. Avand in vedere concluzia precedenta, Curtea nu considera ca este necesar sa verifice in speta respectarea celorlalte cerinte ale alin. 2 al art. 8.

    II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 25 alin. 1 din conventie

    41. Reclamantul afirma ca ingradirea corespondentei sale cu Comisia constituie o incalcare a art. 25 alin. 1 din conventie, conform caruia:
    "1. Comisia poate fi sesizata, printr-o cerere adresata secretarului general al Consiliului Europei, de catre orice persoana fizica, orice organizatie neguvernamentala sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei incalcari de catre una dintre inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in prezenta conventie, in cazul in care inalta parte contractanta aflata in cauza a declarat ca recunoaste competenta Comisiei in aceasta materie. Inaltele parti contractante care au semnat o asemenea declaratie se angajeaza sa nu impiedice prin nici o masura exercitarea efectiva a acestui drept.
    2. Aceste declaratii pot fi facute pentru o durata determinata.
    3. Ele sunt inmanate secretarului general al Consiliului Europei, care transmite copii ale acestora inaltelor parti contractante si asigura publicarea lor.
    4. Comisia nu va exercita competenta pe care i-o atribuie prezentul articol decat atunci cand cel putin sase inalte parti contractante vor fi legate prin declaratia prevazuta in paragrafele precedente."
    42. Guvernul si Comisia considera ca nu se pune nici o problema distincta cu privire la aceasta dispozitie.
    43. Curtea reaminteste ca este de cea mai mare importanta pentru eficienta mecanismului recursului individual reglementat de art. 25 ca reclamantii sau posibilii reclamanti sa poata comunica liber cu Comisia, fara ca autoritatile sa faca asupra lor presiuni de vreun fel, in scopul de a-si retrage sau de a-si modifica capetele de cerere.
    Prin cuvantul "presiune" trebuie sa intelegem nu numai coercitia directa si actele flagrante de intimidare a reclamantilor, a familiei acestora sau a aparatorilor lor, ci si actiunile sau contactele indirecte si de rea-credinta, destinate sa le schimbe hotararea sau sa ii descurajeze sa se prevaleze de recursul oferit de conventie. Pentru a stabili daca contactele dintre autoritati si reclamant constituie practici inacceptabile din punct de vedere al art. 25, trebuie sa se tina seama de imprejurarile particulare ale cauzei. In aceasta privinta, trebuie avute in vedere vulnerabilitatea reclamantului si riscul ca el sa fie influentat de autoritati (a se vedea, in ultima instanta, Hotararea Kurt impotriva Turciei din 25 mai 1998, Culegere 1998, paragrafele 159 si 160).
    44. In scrisorile sale din 9 decembrie 1995 si din 9 martie 1997 catre Comisie (paragrafele 15 si 22 de mai sus) reclamantul a afirmat ca a fost amenintat de doua ori de catre autoritatile Penitenciarului Aiud atunci cand a cerut sa scrie Comisiei, afirmatii care nu au fost dezmintite de catre Guvernul parat.
    Din punctul de vedere al Curtii, formulari de genul "Consiliul Europei este la Aiud si nu in alta parte" si "Am sa-ti dau eu tie Consiliul Europei!", continute in scrisorile mentionate, constituie in acest caz o forma de presiune ilegala si inacceptabila care a ingradit dreptul de recurs individual, incalcandu-se astfel art. 25 alin. 1.

    III. Aplicarea art. 50 din conventie

    45. Conform art. 50 din conventie:
    "Daca hotararea Curtii declara ca o decizie luata sau o masura dispusa de o autoritate judiciara sau de orice alta autoritate a unei parti contractante este in intregime sau partial in opozitie cu obligatiile ce decurg din prezenta conventie si daca dreptul intern al acelei parti nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei decizii sau ale acestei masuri, prin hotararea Curtii se acorda, daca este cazul, partii lezate o reparatie echitabila."

    A. Prejudiciu moral
    46. Domnul Petra solicita, fara a stabili o suma, o satisfactie echitabila pentru daunele morale suferite.
    47. Guvernul considera ca, in absenta unor probe care sa dovedeasca prejudiciul invocat, constatarea incalcarii art. 8 ar fi o satisfactie echitabila suficienta.
    48. Delegatul Comisiei nu se pronunta.
    49. Curtea considera ca partea interesata a suferit cu certitudine un prejudiciu moral, datorita faptului ca i-a fost deschisa si intarziata corespondenta cu Comisia, ca si datorita amenintarilor pe care le-a primit din partea autoritatilor de la Penitenciarul Aiud. Din acest motiv Curtea ii acorda 10.000 de franci francezi, cu acest titlu.

    B. Cheltuieli de judecata
    50. Reclamantul, care a beneficiat de asistenta juridica in fata Comisiei si apoi a Curtii, nu a cerut rambursarea cheltuielilor de judecata suplimentare.

    C. Dobanzi
    51. Conform informatiilor de care dispune Curtea, cuantumul legal al dobanzilor, aplicabil in Franta la data adoptarii prezentei hotarari, este de 3,36% pe an.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE,

    1. Declara ca a fost incalcat art. 8 din conventie.
    2. Declara ca a fost incalcat art. 25 din conventie.
    3. Declara:
    a) ca statul parat trebuie sa achite reclamantului, intr-un interval de 3 luni, ca daune morale, 10.000 (zece mii) franci francezi, care vor fi convertiti in lei romanesti la cursul de schimb aplicabil la data achitarii;
    b) ca aceasta suma va fi majorata cu o dobanda simpla de 3,36% pe an cu incepere de la expirarea termenului mentionat si pana la data achitarii.
    Redactata in limba franceza si in limba engleza, apoi pronuntata in sedinta publica la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg la 23 septembrie 1998.

                           Rudolf Bernhardt,
                           presedinte

                           Herbert Petzold,
                           grefier

    ANEXA 1

            OPINIA COMISIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
    (formulata in Raportul Comisiei*1) din 30 octombrie 1997)

    *1) Opinia se refera la unele paragrafe anterioare din Raportul Comisiei, al carui text integral poate fi obtinut de la secretariatul Comisiei.

    [Comisia a avut urmatoarea componenta:
    domnul    S. Trechsel, presedinte;
    doamnele  G.H. Thune;
              J. Liddy;
    domnii    E. Busuttil;
              Gaukur Jorundsson;
              A.S. Gozubuyuk;
              A. Weitzel;
              J.-C. Soyer;
              H. Danelius;
              F. Martinez;
              C.L. Rozakis;
              L. Loucaides;
              J.-C. Geus;
              M.P. Pellonpaa;
              B. Marxer;
              M.A. Nowicki;
              I. Cabral Barreto;
              B. Conforti;
              N. Bratza;
              I. Bekes;
              J. Mucha;
              D. Svaby;
              G. Ress;
              C. Birsan;
              P. Lorenzen;
              K. Herndl;
              E. Bielunas;
              E.A. Alkema;
              M. Vila Amigo;
    doamna    M. Hion;
    domnii    R. Nicolini;
              A. Arabadjiev,
    si domnul M. de Salvia, secretar]

    A. Capatul de cerere declarat admisibil
    41. Comisia a declarat admisibil capatul de cerere in care reclamantul sustine ca deschiderea corespondentei sale cu Comisia si intarzierile in derularea acesteia incalca dreptul sau la respectarea corespondentei.

    B. Probleme in litigiu
    42. Comisia va trebui prin urmare sa stabileasca:
    - daca a existat o incalcare a art. 8 din conventie din cauza deschiderii corespondentei reclamantului cu Comisia si a intarzierilor in derularea acesteia;
    - daca deschiderea corespondentei reclamantului cu Comisia a ingradit exercitarea efectiva a dreptului de recurs individual al reclamantului, cu incalcarea art. 25 din conventie.

    C. Cu privire la incalcarea art. 8 din conventie
    43. Reclamantul se plange de ingerinta autoritatilor penitenciarului in dreptul sau la respectarea corespondentei. El invoca art. 8 din conventie, care prevede:
    "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
    2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."
    44. Reclamantul afirma ca este obligat sa predea scrisorile adresate Comisiei la comandantul penitenciarului, care le trimite la Bucuresti, la Directia Generala a Penitenciarelor, din acest motiv existand intarzieri considerabile in trimiterea corespondentei sale. In plus, el nu poate sti niciodata daca scrisorile sale au fost cu adevarat trimise destinatarului.
    45. Reclamantul adauga ca scrisorile care ii sunt adresate de Comisie sosesc desfacute si cu intarzieri care depasesc adesea o luna. Aceste scrisori ar fi apoi pastrate intr-un dosar tinut de comandantul penitenciarului.
    46. Invocand hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului Campbell impotriva Regatului Unit si Domenichini impotriva Italiei, reclamantul apreciaza ca deschiderea scrisorilor sale si intarzierile in trimiterea acestora, provocate de personalul administrativ al inchisorilor din Margineni si Aiud, contravin art. 8 din conventie. El apreciaza ca deschiderea corespondentei sale si intarzierile in trimiterea acesteia nu sunt prevazute in dreptul intern. El argumenteaza, pe de o parte, ca Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 23/1969 nu a fost publicat niciodata, iar pe de alta parte, ca nici Legea nr. 23/1969 si nici regulamentul sau de aplicare nu constituie "legi" in sensul art. 8 din conventie. Mai exact, aceste texte nu prevad cu destula precizie si claritate ingerintele permise si garantiile acordate persoanelor a caror corespondenta face obiectul acestor ingerinte. Reclamantul mentioneaza cu titlu de exemplu faptul ca nici o dispozitie legala nu prevede care este autoritatea competenta sa examineze plangerile privind ingerintele in corespondenta detinutilor.
    47. Guvernul parat arata ca autoritatile nu au retinut nici o scrisoare adresata de reclamant Comisiei, intrucat legislatia in vigoare obliga autoritatile sa predea aceste scrisori destinatarului.
    48. El arata ca art. 17 din Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor garanteaza dreptul la corespondenta. Acest drept este supus (art. 18) anumitor conditii, in ceea ce priveste natura infractiunii, durata pedepsei, starea de recidiva, prestarea unei munci, comportamentul si atitudinea condamnatului fata de reeducare. Potrivit Guvernului, astfel de restrictii sunt conforme alin. 2 al art. 8 din conventie, intrucat ele urmaresc scopul social al reeducarii condamnatului pentru a-i asigura reintegrarea intr-o viata sociala normala.
    49. Guvernul arata, de asemenea, ca regulamentul cu privire la executarea pedepselor garanteaza, la art. 75 - 77, dreptul de petitie, drept distinct de dreptul la corespondenta, si care nu cunoaste nici o restrictie. Guvernul argumenteaza ca pentru asigurarea respectarii dreptului de petitie, atat penitenciarele, cat si Directia penitenciarelor tin un registru in care inscriu petitiile adresate de detinuti diferitelor autoritati. Cat despre petitiile adresate organismelor internationale, acestea sunt trimise de Directia penitenciarelor la destinatari.
    50. Conform Guvernului, proba ca reclamantul a putut beneficia de dreptul de petitie consta in faptul ca scrisorile sale au ajuns la Comisie. Guvernul adauga faptul ca corespondenta reclamantului cu Comisia "prin terti interpusi" corespunde unui minimum de precizie in ceea ce priveste redactarea petitiilor si permite mai ales asigurarea apararii reclamantului care nu poate sa se apere singur. Guvernul sustine ca aceasta corespondenta "prin terti interpusi" nu constituie o restrictie sau o interdictie a dreptului la corespondenta.
    51. Comisia observa, si acest fapt nu este contestat de Guvernul parat, ca scrisorile reclamantului catre Comisie au fost trimise desfacute la Directia penitenciarelor, care le-a trimis Comisiei. Guvernul parat nu contesta nici ca scrisorile adresate de Comisie reclamantului au ajuns desfacute la destinatar.
    52. Comisia noteaza in plus intarzierile in derularea corespondentei dintre Comisie si reclamant, mergand de la 3 pana la 6 saptamani.
    53. Comisia reaminteste ca "practica constand in desfacerea scrisorilor provenite de la Comisie, citite sau nu, reprezinta o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea corespondentei sale" in sensul art. 8 alin. 1 din conventie (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Campbell impotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 21, paragraful 57).
    54. Comisia trebuie deci sa stabileasca daca aceasta ingerinta indeplineste conditiile art. 8 alin. 2 din conventie. Ea trebuie sa stabileasca mai intai daca ingerinta era "prevazuta de lege".
    55. Comisia reaminteste ca expresia "prevazuta de lege" presupune cerinte care merg dincolo de simpla conformare cu legislatia interna. Aceasta expresie vizeaza si calitatea legii, care trebuie sa fie compatibila cu preeminenta dreptului, mentionata in preambulul conventiei (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, hotararile Silver si altii impotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 34, paragraful 90; Golder impotriva Regatului Unit din 21 februarie 1975, seria A, nr. 18, p. 17, paragraful 34). "Legea" in chestiune trebuie sa fie suficient de accesibila, in sensul ca cetateanul trebuie sa poata dispune de suficiente informatii, in circumstantele cauzei, cu privire la normele juridice aplicabile unui caz dat. Mai mult, "(...) nu se poate considera ca <<lege>> decat o norma enuntata cu destula precizie pentru a permite cetateanului sa isi ghideze conduita; apeland la nevoie la consilieri calificati, el trebuie sa fie in stare sa prevada, intr-un grad rezonabil, in circumstantele cauzei, consecintele care pot deriva dintr-un anumit act" (a se vedea Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Sunday Times impotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A, nr. 30, p. 31, paragraful 49). Aceasta cerinta implica faptul ca dreptul intern trebuie sa ofere o anume protectie impotriva incalcarilor arbitrare ale drepturilor garantate de alin. 1 de catre puterea publica (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Malone impotriva Regatului Unit din 2 august 1984, seria A, nr. 82, p. 32, paragraful 67).
    56. In prezenta cauza Comisia trebuie sa examineze daca textele aplicabile controlului corespondentei reclamantului din inchisoare erau suficient de accesibile si de previzibile din punct de vedere al principiilor mai sus enuntate.
    57. Comisia arata ca textele aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt, pe de o parte, Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor, publicata in Buletinul Oficial, Partea I, din 18 noiembrie 1969, iar pe de alta parte, regulamentul de aplicare a acestei legi, aprobat de Consiliul de Ministri la 15 decembrie 1969, text care nu a fost publicat si care, din aceasta cauza, nu corespunde cerintei de accesibilitate.
    58. Acum trebuie analizat daca legea interna defineste cu suficienta precizie conditiile exercitarii dreptului la corespondenta al detinutilor.
    59. Comisia reaminteste ca, daca o lege ce confera putere de decizie trebuie in principiu sa ii determine si intinderea, este imposibil sa se ajunga la o precizie absoluta in redactarea sa, intrucat s-ar ajunge la o rigiditate excesiva a textului (a se vedea, in ultima instanta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Hotararea Domenichini impotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Colectia de hotarari si decizii 1996 - V, p. 1.799, paragraful 32).
    60. In cazul de fata totusi dreptul intern lasa autoritatilor o marja prea larga de apreciere. Intr-adevar, desi Legea nr. 23/1969 recunoaste detinutilor dreptul de a primi si de a trimite corespondenta si stabileste criteriile de exercitare a acestui drept, dispozitiile sale nu prevad cu claritate si precizie functionarea sistemului de control al corespondentei detinutilor.
    61. In special, Comisia arata ca Legea nr. 23/1969 nu contine nici o dispozitie care sa descrie sistemul de control al corespondentei. Mai mult, art. 20 din aceasta lege acorda comandantului penitenciarului o putere discretionara foarte intinsa atunci cand este vorba sa verifice daca continutul corespondentei este "adecvat reeducarii condamnatului", precum si sa decida retinerea corespondentei. Comisia observa, de asemenea, ca aceasta lege nu face nici o deosebire intre diferitele persoane cu care pot coresponda detinutii, adica familia, prietenii, avocatul, autoritatile etc.
    62. In sfarsit, Comisia noteaza ca legea nu contine garantii impotriva eventualelor abuzuri, de exemplu dispunerea unui sistem de recurs in materie de control al corespondentei detinutilor.
    63. In rezumat, legea romana nu indica cu destula claritate intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere acordate autoritatilor in domeniul vizat, in asa fel ca reclamantul nu s-a bucurat de gradul minim de protectie cerut de principiul preeminentei dreptului intr-o societate democratica (Hotararea Domenichini mai sus citata, p. 1.799 - 1.800, paragraful 33).
    64. In orice caz, presupunand ca ingerinta ar fi fost prevazuta de lege si ar fi urmarit un scop legitim, Comisia apreciaza ca aceasta ingerinta nu putea fi considerata necesara intr-o societate democratica, in sensul art. 8 alin. 2 din conventie.
    65. Comisia reaminteste, intr-adevar, ca ea considera esential ca mijloacele de comunicare cu organele conventiei, de care beneficiaza detinutii, sa nu fie supuse nici unei restrictii inutile (Hotararea Campbell mai sus citata, opinia Comisiei, p. 40 si urmatoarele, paragraful 69 si urmatoarele).
    66. In cazul Campbell, Curtea subliniase importanta pe care o acorda confidentialitatii corespondentei trimise de Comisie, intrucat aceasta poate viza plangeri impotriva autoritatilor sau personalului penitenciar. Deschiderea scrisorilor Comisiei comporta riscul ca alte persoane in afara destinatarului sa poata lua cunostinta de continutul lor. Din aceasta cauza persoana interesata poate fi expusa unor represalii din partea personalului penitenciar (Hotararea Campbell mai sus citata, p. 22, paragraful 62). Comisia subliniaza in aceasta privinta dreptul reclamantilor, garantat de art. 25 din conventie, de a nu suporta ingradiri in exercitarea eficienta a dreptului lor de petitie in fata Comisiei.
    67. Cat despre Acordul european privind persoanele care participa la procedurile in fata Comisiei si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, art. 3 paragraful 1 a) din acest acord are drept scop impiedicarea interceptarii intarzierilor sau modificarii corespondentei (Hotararea Campbell mai sus citata, p. 22, paragraful 63).
    68. In aceasta cauza Comisia apreciaza ca, tinand seama de importanta confidentialitatii corespondentei destinate Comisiei si de obligatiile ce revin partilor contractante conform art. 25 din conventie, deschiderea corespondentei dintre reclamant si Comisie si intarzierile in derularea acesteia nu pot fi considerate ca fiind "necesar(e) intr-o societate democratica" in sensul art. 8 alin. 2 din conventie (a se vedea Hotararea Campbell mai sus citata, p. 22, paragrafele 61 - 64).
    Concluzie
    69. Comisia decide, in unanimitate, ca a existat in speta o incalcare a art. 8 din conventie.

    D. Cu privire la art. 25 din conventie
    70. Conform art. 25,
    "1. Comisia poate fi sesizata printr-o cerere adresata secretarului general al Consiliului Europei de catre orice persoana fizica, orice organizatie neguvernamentala sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei incalcari de catre una dintre inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in prezenta conventie, in cazul in care inalta parte contractanta aflata in cauza a declarat ca recunoaste competenta Comisiei in aceasta materie. Inaltele parti contractante care au semnat o asemenea declaratie se angajeaza sa nu impiedice prin nici o masura exercitarea efectiva a acestui drept."
    71. Comisia trebuie prin urmare sa examineze daca in cauza prezenta deschiderea corespondentei dintre reclamant si Comisie si intarzierile in derularea acesteia provocate de catre autoritatile penitenciarului, erau sau nu compatibile cu art. 25 alin. 1 din conventie.
    72. Cu toate acestea, avand in vedere concluziile de mai sus, conform carora deschiderea acestei corespondente si intarzierile in derularea ei erau contrare art. 8 din conventie (a se vedea paragraful 68), Comisia apreciaza ca, din punct de vedere al art. 25 din conventie, aceasta nu constituie o problema distincta.
    Concluzie
    73. Comisia decide, in unanimitate, ca nici o chestiune distincta nu se ridica pe terenul art. 25 din conventie.

    E. Recapitulare
    74. Comisia decide, in unanimitate, ca a existat in speta o incalcare a art. 8 din conventie (paragraful 69).
    75. Comisia decide, in unanimitate, ca nici o chestiune distincta nu se ridica pe terenul art. 25 din conventie.

                            S. Trechsel,
                            presedintele Comisiei

                            M. de Salvia,
                            secretarul Comisiei